Despăgubire. Decizia nr. 863/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 863/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 12862/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi 8296/2014)

DECIZIE Nr. 863/2015

Ședința publică de la 17 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. F.

Judecător A. D. Ș.

Grefier Ș. T.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta–intimată ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU împotriva sentinței civile nr. 2071/24.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-contestator V. M., având ca obiect: contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta, prin consilier juridic, intimatul personal.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cadrul procedurii prealabile motivele de apel au fost comunicate intimatului la data de 11.12.2014, acesta formulând întâmpinare, înregistrată de serviciul registratură al instanței la data de 05.01.2015, după care:

Curtea, în raport de prevederile art. 219 alin. 1 Cod procedură civilă, procedează la identificarea intimatului, acesta legitimându-se cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.

Apelanta, prin consilier juridic, depune la dosar cerere de suspendare a judecării prezentei cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că prezenta cauză are ca obiect anularea dispoziției președintelui AFM nr. 13/2013, act administrativ emis în baza Ordinului Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 3647/2012 și a Dispoziției Președintelui AFM nr. 750/2012. Se arată că în dosarul_, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal, s-a solicitat suspendarea și anularea Ordinului Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 3647/2012 și a Dispoziției Președintelui AFM nr. 750/2012, acțiune ce a fost admisă, hotărârea fiind atacată cu recurs. Apreciază că soluția din prezenta cauză depinde în totalitate de soluția irevocabilă ce va fi pronunțată în dosarul nr._, având în vedere că Dispoziția nr. 3/17.01.2013, ce face obiectul prezentei cauze, este un act subsecvent actelor cu putere de reglementare superioară a căror anulare s-a dispus, solicitând suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ . Apreciată că instanța de fond a depășit cadrul procesual al unui litigiu de muncă și s-a pronunțat cu privire la temeinicia reorganizării instituției, rezultat al unul act administrativ ce este de competența unei instanțe de contencios administrativ. Depune la dosar cererea de suspendare și extras de pe „portalul instanțelor cu privire la soluția pronunțată în dos. nr._, precizând că a înmânat intimatului copia cererii de suspendare.

Curtea, în raport de cererea de suspendare a judecării prezentei cauzei, formulată de apelantă în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, acordă cuvântul intimatului.

Intimatul, având cuvântul, solicită respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei, având în vedere că în dosarul nr._/3/2013, aflat pe rolul Curții de Apel București, s-a dispus disjungerea cererii având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 3647/2012 de cererea privind anularea deciziei de concediere. Mai arată că în prezenta cauză nu s-a formulat cerere de anulare a Ordinului Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 3647/2012.

Curtea, după deliberare, respinge solicitarea de suspendare a judecății, având în vedere că în prezenta cauză intimatul-contestator nu a formulat un capăt de cerere care să aibă ca obiect anularea Ordinului Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 3647/2012, iar faptul că instanța de fond a motivat și si referire la acel Ordin nu este de natură să schimbe obiectul cauzei astfel cum a fost precizat de reclamant și acordă cuvântul părților asupra probelor pe care înțelege să le administreze în prezenta cale de atac.

Apelanta, având cuvântul prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele de la dosarul de fond și cele atașate cererii de apel, precizând că acestea se referă la demersurile făcute în vederea reîncadrării contestatorului.

Curtea, față de proba cu înscrisuri solicitată de apelantă, acordă cuvântul intimatului asupra acestei solicitări.

Intimatul arată că se opune probei cu înscrisuri solicitată de apelantă, apreciind că acestea nu mai pot fi invocate în faza apelului întrucât acestea existau la data judecării fondului cauzei. De asemenea, solicită a se observa că, astfel cum rezultă din mențiunea de pe verso-ul adresei, nu i-au fost comunicate.

Curtea, ia act de poziția intimatului cu privire la proba solicitată de apelantă, reținând că Dispoziția nr. 453/23.07.201 se regăsește la fila 132 dosar fond, dispoziția nr. 780/18.10.2012 se regăsește la filele 134-135 și, de asemenea, Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 3647/2012 se regăsește la fila 127 dosar fond, sens în care nu mai pot încuviințate, distinct, în faza de apel a judecății.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administra, Curtea, în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe cererea de apel.

Apelanta, având cuvântul prin apărător ales, apreciată că sentința instanței de fond este lovită de nulitate întrucât instanța s-a pronunțat asupra unor aspecte ce exced cadrului procesual al unui litigiu de muncă, în speță, obiectul cauzei era contestația împotriva deciziei de concediere, instanța pronunțându-se cu privire la această deciziei analizând temeinicia ordinului de reorganizare. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și anularea sentinței de fond.

Intimatul, având cuvântul, solicită respingerea apelului întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei Ordinului nr. 3647/2012, cum în mod greșit susține apelanta. Consideră că instanța de fond a încercat să analizeze dacă în decizie se regăsesc motivele care au fost avute în vedere la concediere. Întrucât în decizia de concediere nr. 13/2014 era menționat și Ordinul, instanța neregăsind în decizia de concediere motivele care au dus la concediere a verificat dacă acestea s-ar putea regăsi în Ordin.

În replică, apelanta arată că partea adversă nu face altceva decât să conforme susținerile sale, în speță fiind vorba despre o instituție publică aflată sub coordonarea unui minister, iar reorganizarea s-a dispus pe cale ierarhică.

Ambele părți depun la dosar practică judiciară.

Curtea, în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2071/24.02.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul cu nr._, a fost admisă contestația formulată de contestatorul V. M., în contradictoriu cu intimata Administrația F. de Mediu. A fost anulată decizia de concediere nr 13/17.01.2013 emisă de intimată. A fost dispusă reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior concedierii. A fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii și până la data reintegrării efective.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:

In fapt, contestatorul a fost salariatul intimatei in baza Contractului individual de munca înregistrat sub nr.216/27.09.2012 în Registrul general de evidenta a salariaților, acesta ocupând funcția de Sef Serviciu Analiza si Avizare în cadrul Direcției Juridice ca urmare a câștigării unui concurs public organizat in perioada 24-26 septembrie 2012 de către AFM. Încadrarea stabilita prin Dispoziția AFM nr.707/1.10.2012 si contractul individual de munca era pentru gradul II, clasa 84, cu un salariu de baza lunar brut de 6.050 lei si un spor de 605 lei pentru condiții vătămătoare(f 11-13).

Prin Dispoziția AFM nr.784/22.10.2012, angajatorul a modificat unilateral funcția de conducere - Sef Serviciu Analiza Avizare din Direcția Juridica, gradul II, clasa 84, . execuție, respectiv aceea de consilier juridic gradul I, clasa 60, gradația 3, la Serviciului Analiza Juridica, din cadrul Direcției Analiza Proiecte, salariul de baza diminuându-se la 2970 lei(f 113). Reclamantul a refuzat semnarea Actului adițional la Contractului individual de munca prin care se modifica funcția și salariul potrivit dispoziției nr.784/22.10.2012, astfel încât angajatorul a emis Dispoziția AFM nr.991/20.11.2012, prin care au fost anulate prevederile dispoziției AFM nr.784/22.10.2012(f 101).

Totodată prin Notificarea nr.208/RU/20.11.2012(f 102), reclamantului i s-a solicitat sa comunice acordul sau dezacordul cu privire la trecerea de pe funcția de Sef Serviciu Analiza Avizare pe funcția de consilier juridic in cadrul Serviciului Analiza Juridica.

Ulterior, prin dispoziția nr.13/17.01.2013, angajatorul a dispus în temeiul art. 65 Codul muncii încetarea contractului individual de munca nr.216/27.09.2012, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.

In motivarea Dispoziției AFM nr. 13/17.01.2013 se menționează:“Având in vedere Ordinul Ministerului Mediului nr.3647/2012 privind aprobarea structurii organizatorice a AFM, în urma căruia postul de sef serviciu gradul II, clasa 84 la Serviciul Analiza si Avizare din Direcția Juridica este desființat, precum și ținând cont de notificările nr.128/RU/31.10.2012 si 208/RU/20.11.2012, prin care salariatului i s-a pus la dispoziție un post de consilier juridic gradul I, clasa 60, gradația 3, post pentru care dl. V. M. nu si-a dat acordul, încetează contractul individual de munca nr.216/27.09.2012 al dlui V. M. pentru motive care nu țin de persoana salariatului.”

Potrivit art.76 alin.1 din Codul Muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.e) termenul de contestare și instanța la care poate fi contestată.

Din dispozițiile legale menționate, instanța reține ca decizia contestata, concretizând măsura concedierii, trebuie sa fie deopotrivă legala si temeinica, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziilor.

Instanta a respins criticile legate de incalcarea dispozitilor art 60 alin 1 lit a din Codul muncii, care prevad ca pe perioada incapacității temporare de muncă nu poate fi dispusa concedierea. . concediere produce efecte numai de la data comunicarii ei, conform art 77 din Codul muncii, însă contestatorul a recunoscut ca dispozitia nr 13 i-a fost comunicata la data de 11.03.2013, în conditiile in care din actele dosarului rezulta ca intimata a încercat fără succes sa-i comunice decizia de concediere, salariatul fiind în culpa atat timp cat nu si-a ridicat corespondenta de la oficiul postal. Pe de alta parte, decizia de concediere a fost emisa la data de 17.01.2013, iar certificatul medical depus este emis la data de 14.03.2013 pentru o perioada anterioara, respectiv 07.03._14. Data emiterii certificatului medical este astfel ulterioara atat datei emiterii, cat si datei comunicarii deciziei de concediere, perioada incapacitatii temporare de muncă avand drept efect doar suspendarea termenului de preaviz, nu anularea deciziei de concediere.

Din punct de vedere formal, decizia de încetare a contractului de muncă contestată nu conține mențiunea prevăzută de art. 76 lit.a CM - motivele care au determinat desființarea postului, motive care sa fi fost aduse la cunoștința salariatului. Enunțarea în cuprinsul deciziei de concediere a textului de lege care reglementează concedierea ca urmare a desființării postului si ca desființarea postului are la baza Ordinul Ministerului Mediului nr.3647/2012 privind aprobarea structurii organizatorice a AFM nu echivalează cu motivarea în fapt a măsurii. Indicarea, cel puțin succinta, a motivelor concedierii in cuprinsul deciziei de încetare a contractului individual de munca sau precizarea ca anumite înscrisuri reprezintă anexe ale deciziei, urmata de comunicarea acestor anexe, sunt absolut necesare in vederea garantării dreptului de acces la instanța al salariatului. In cauza intimata nu a observat formele legale la întocmirea deciziei de concediere, menționând ca motivele desființării postului sunt prevăzute ..

Instanța a analizat temeinicia măsurii concedierii prin raportare la conținutul Ordinul Ministerului Mediului nr.3647/2012 privind aprobarea structurii organizatorice a AFM, având in vedere ca decizia de concediere nu este motivata potrivit cerințelor textului art. 76 din Codul muncii.

Instanța a respins susținerile intimatei cu privire la inadmisibilitatea apărărilor efectuate de către contestator cu privire la Ordinul Ministerului Mediului nr.3647/2012, in condițiile in care acesta este actul organului reprezentativ prin care s-a dispus reorganizarea, acesta fiind singurul temei invocat in susținerea temeiniciei deciziei de concediere.

Potrivit dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, desființarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reala si serioasa. Cauza este reala atunci când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusa de dificultăți economice sau transformări tehnologice. Cauza este serioasa când se impune din necesitați evidente privind îmbunătățirea activității si nu disimulează realitatea. Persoana juridica are dreptul de a-și organiza activitatea in funcție de necesitați, in scopul rentabilizării. Angajatorul este . măsura sa aprecieze asupra modalității de funcționare a investiției sale, însa trebuie sa facă dovada ca desființarea postului este consecința reorganizații activității, decisă in baza unei strategii de reorganizare având ca obiectiv rentabilizarea societății, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal.

Desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcții. Potrivit Ordinului Ministerului Mediului nr.3647/2012, începând cu data de 19.10.2012 a fost aprobata o alta structura organizatorica a AFM, in cadrul căreia nu se mai regăsește Serviciul Analiza si Avizare in cadrul Direcției Juridice(f 133), ca urmare a desființării Direcției Juridice si înființării Serviciului Juridic si Resurse Umane si Direcției Analiza Proiecte cu un Serviciu de Analiza Juridica(f 129).

Analizand Ordinul Ministerului Mediului nr.3647/2012 (f 127) instanța a reținut ca si acest act decizional este la rândul sau nemotivat, existând însa mențiuni cu privire la acte extrinseci deciziei de concediere, respectiv Referatul Direcției Management Resurse Umane nr_/DMRU/16.10.2012 si adresa AFM nr_/15.10.2012 înregistrat la Ministerul Mediului si Pădurilor sub nr 4781/RP/15.10.2012 prin care se solicita aprobarea noii structuri organizatorice pentru A.F.M.

Lipsa motivelor în fapt care au determinat concedierea fac imposibilă verificarea temeiniciei deciziei, față de dispozițiile art. 79 Codul muncii. Textul menționat prevede că în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele prevăzute în decizia de concediere, ori cele doua acte mai sus indicate nu au fost menționate in decizia contestata.

Din adresa AFM nr_/15.10.2012(f 125) ar rezulta ca se impunea o modificare in procesul de analiza a propunerilor de proiecte ce urmează a fi finanțate din Fondul pentru Mediu in sensul transferării atribuțiilor de analiza juridica de la Direcția Juridica la Direcția Strategie Analiza, in vederea comasării întregii activități de analiza la nivelul unei singure direcții, eficientizând astfel procesul in sine prin eliminarea întârzierilor iminente in cadrul corespondentelor dintre direcții. Totodată, in urma reducerii atribuțiilor Direcției Juridice prin preluarea activității de analiza juridica de către Direcția Strategie Analiza, s-a propus transformarea acestei Direcții in Serviciul Juridic si Resurse Umane, contribuind si la reducerea cheltuielilor cu personalul prin micșorarea numărului funcțiilor de conducere.

Conform Art. 272. CM „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Art. 273. - Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență, instanța fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.”

Instanta a reținut că simpla trimitere la aprobarea structurii organizatorice de catre Ministerul Mediului si Padurilor, nu reprezinta o dovada pentru condiția caracterului obiectiv al desființării postului. Desi se face referire la o reducere a cheltuielilor de personal, angajatorul nu a depus la dosarul cauzei o analiza concreta a acestui obiectiv, o prognoza sau macar inscrisuri din care sa rezulte realizarea in fapt a acestui scop.

Totodata se arata in referatul de la fila 125 ca motivul reorganizarii ar fi necesitatea eficientizării activității prin eliminarea întârzierilor iminente in cadrul corespondentelor dintre direcții, ori acesta nu poate constitui un motiv de desființare a unui post, nefiind in nici un fel justificat motivul pentru care comasarea întregii activități de analiza la nivelul unei singure direcții(Direcția Strategie Analiza) nu ar fi fost posibila prin păstrarea postului contestatorului si mutarea acestuia. In esența, nu s-a făcut dovada ca postul de conducere al contestatorului pe care acesta l-a ocupat prin concurs cu o luna înainte de reorganizare, a devenit inutil; nu exista practic o justificare a desființării postului. Un post poate fi desființat dacă nu este indispensabil, instanța recunoscând dreptul instituției de a face schimbări la nivel organizatoric, însa o reorganizare dispusa pe baza unei analize incomplete, nu poate convinge instanța ca alegerea posturilor ce urmau a fi desființate nu s-a făcut in mod arbitrar.

În conformitate cu prevederile art.65 alin. 1 din Codul Muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă al salariatului, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 al.2).

Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.

La dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri, din care sa rezulte numărul posturilor desființate, nefiind facuta dovada contrarie celor sustinute prin actiunea precizata de catre contestator, in sensul ca in realitate nu a fost desfiintat nici un post, ci doar 8 posturi de conducere au fost transformate in posturi de executie. In aceste conditii instanta nu poate aprecia în ce măsură transformarea a 8 posturi de conducere in posturi de execuție a condus la respectarea structurii organizatorice stabilita de către Ministerul Mediului si Pădurilor.

In intampinare se arata ca postul pe care l-a ocupat contestatorul incepand cu data de 01.10._ conform contractului individual de munca nr 216/27.09.2012 s-a desfiintat la 22.10.2012 si ca Serviciul Analiza si Avizare s-a desfiintat, luand fiinta Serviciul Analiza Juridica si Serviciul Juridic si Resurse Umane.

Cu toate acestea, in adresa AFM nr_/15.10.2012(f 125) nu apare vreo referire la postul de Sef Serviciu Analiza si Avizare, in sensul ca acesta urmeaza sa fie desfiintat si nici vreun criteriu de numire a sefului Serviciului Analiza Juridica, nou infiintat. In lipsa unor criterii de ocupare a noului post, de stabilire a prioritatii celor doi candidati, instanta nu poate aprecia numai pe baza celor doua fise de post depuse la dosar(f 171, 183-184) in ce masura concedierea contesatatorului a fost determinata de criterii obiective. Astfel, similitudinea atributiilor corespunzatoare celor doua functii a fost recunoscuta de insasi intimata, prin precizarile de la filele 161-163, aceasta subliniind ca diferenta nu este evidenta, ci trebuie gasita prin raportare la atribuțiile prevăzute în fisele de post pentru funcțiile de execuție avute în subordonare. Ori, instanța a reținut deja ca o eventuala diferența sub acest aspect poate justifica o redistribuire a atribuțiilor, o transformare a postului, nu o desființare a acestuia.

Față de considerentele expuse, constatînd nelegalitatea concedierii, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 78 CM, anulând decizia de concediere. Pe cale de consecință, părțile au fost repuse în situația anterioară, conform art. 80 C. Muncii, prin reintegrarea contestatorului in functia detinuta anterior concedierii și obligarea angajatorului la plata unui despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la data reintegrarii efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, intimata Administrația F. de Mediu.

În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelanta intimată a solicitat anularea sentinței atacate și modificarea în tot a soluției pronunțată de instanța fondului, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Susține apelanta că sentința atacată este netemeinică și nelegală, intrând sub incidența sancțiunii nulității prevăzute la art.480 alin. (4) din Legea nr. 134/2010, deoarece Instanța de fond și-a depășit limitele de competență privind judecarea pricinii pentru care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond a fost învestită prin cererea de chemare în judecată cu privire la cercetarea și pronunțarea unei soluții referitoare la legalitatea Dispoziției AFM nr. 13/17.01.2013 de încetare a raporturilor de muncă dintre intimatul contestator V. M. și Administrația F. pentru Mediu, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.

Cu privire la susținerile formulate de intimatul contestator, recurentă a arătat că sunt netemeinice și nelegale, întrucât întocmirea și fundamentarea Dispoziției AFM nr. 13/17.01.2013 respectă întocmai toate cerințele de formă și fond impuse de textele de lege incidente în materie.

AFM a învederat Instanței de fond și faptul că, dincolo de dispoziția de concediere, intimatul contestator a pus în discuție chiar caracterul reorganizării unei instituții publice, dispusă printr-un Ordin al ministerului coordonator, act cu putere juridică de reglementare superioară actelor emise de instituția recurentă, motiv pentru care cele mai multe dintre criticile aduse de intimatul contestator dispoziției de concediere, de fapt, vizau Ordinul Ministerului prin care s-a dispus reorganizarea AFM, respectiv OMMP nr. 3647/2012, sens în care acestea se dovedeau a fi inadmisibile pe calea litigiului de muncă, deoarece făceau obiectul contenciosului administrativ, fiind de competența altor instanțe de judecată.

Instanța de fond, după ce a constatat în mod corect și legal că Dispoziția AFM nr. 13/17.01.2013 nu poate fi sancționată cu nulitatea pentru criteriile de legalitate impuse de art. 60 alin. (1) lit. a) Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, deoarece le respectă întocmai, face dovada unei grave erori de interpretare și aplicare a legii, înțelegând să pună în discuție și să analizeze temeinicia și legalitatea reorganizării care a determinat desființarea postului reclamantului, respectiv, temeinicia și legalitatea Ordinului MMP nr. 3647/2012 care a impus reorganizarea AFM, punând în discuție cauza reală și efectivă a concedierii, respectiv, motivele de drept și de fapt care au stat la baza concedierii, deși acestea decurgeau în mod direct dintr-un act normativ cu caracter administrativ, fapt menționat ca atare în clar în cuprinsul Dispoziției nr. 13/17.01.2013.

Instanța de fond a persistat în eroare și a ajuns să se pronunțe cu privire la temeinicia și, implicit, legalitatea Ordinului MMP nr. 3647/2012, deși nu fusese învestită în acest sens prin cererea de chemare în judecată și nici nu intra în sfera sa de competență materială un asemenea demers.

Apelanta precizează și faptul că la fel de eronate se dovedesc și expunerile și reținerile instanței fondului potrivit cărora dispoziția de concediere nu ar fi fost motivată conform cerințelor art. 76 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, deoarece forța juridică obligatorie a Ordinului MMP nr. 3647/2012 și reorganizarea la care a fost supusă instituția recurentă, dispusă în mod imperativ prin acest act normativ, reprezintă cauze cât se poate de reale și serioase, ce au determinat o desființare efectivă a locului de muncă ocupat de salariat.

Prin raportare la instituția recurentă, caracterul obiectiv al acestor cauze și motive rezultă din însăși externalitatea, forța juridică superioară și caracterul executoriu obligatoriu ale actului normativ prin care s-a dispus reorganizarea AFM și desființarea postului reclamantului. Astfel, consideră că, potrivit cadrului procesual al unui litigiu de muncă, doar din acest punct de vedere trebuia analizată Dispoziția AFM nr. 13/17.01.2013, sens în care nu putea fi constatat decât faptul că aceasta corespunde în totalitate cerințelor impuse de lege. Mai departe, a analiza caracterul și fundamentarea unei reorganizări administrative la care este supusă o instituție publică, printr-un act normativ emis de o altă instituție publică cu rol de coordonator ierarhic pe cale administrativă al instituției supusă reorganizării, nu are cum să fie de competența instanțelor ce privesc litigiile de muncă, ci intră în exclusivitate în competența instanțelor de contencios administrativ.

În considerarea celor ce preced,apelanta intimată subliniază că însăși instanța de fond a recunoscut în cuprinsul sentinței atacate că se află în imposibilitate de a analiza fondul reorganizării dispuse în speță, însă în loc să concluzioneze în mod firesc că aspectele respective sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ și să se limiteze la a analiza doar aspectele de legalitate referitoare la Dispoziția AFM nr. 13/17.01.2013 ce pot face obiectul unui litigiu de muncă, înțelege să se hazardeze în a proceda la analiza temeiului și fondului documentelor aferente unei proceduri de reorganizare administrativă.

Pe cale de consecință, instanța de fond a persistat în eroare și a ajuns să impute instituției recurente faptul că nu și-a respectat obligația prevăzută de art. 272 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, referitoare la sarcina probei ce revine angajatorului, ignorând faptul că AFM a depus în probatoriu toată documentația cu caracter administrativ care a făcut necesară, respectiv, care a stat la baza emiterii dispoziției de concediere a cărei legalitate a fost pusă în discuție, sens în care nu se poate reține că AFM nu ar fi îndeplinit sarcina probei ce revenea angajatorului sau că dispoziția nu ar corespunde vreunui criteriu de legalitate din cele impuse de legislația muncii, în cuprinsul său regăsindu-se toate elementele de conformitate cerute.

Mai mult decât atât, indiferent de notele de fundamentare și alte documente pe care instituția recurentă le-a transmis ministerului coordonator, Ordinului MMP nr. 3647/2012 prin care s-a dispus reorganizarea AFM este un act normativ emis de o altă instituție publică decât cea chemată în judecată în prezenta cauză, reprezentând un act de autoritate publică pe care instituția respectivă și-l asumă în exclusivitate.

Pe această cale, instanța fondului a făcut abstracție și de faptul că eficiența efectivă a unor asemenea măsuri administrative este greu de apreciat de către o instanță competentă a judeca litigii de muncă și nici nu intră în competența sa, întrucât pentru aprecierea eficienței/ineficienței activității derulate de instituțiile publice, pe lângă instanțele de contencios administrativ, există și alte autorități cu atribuții clare și exprese în acest sens, respectiv Curtea de Conturi, Corpul de Control al Primului Ministru etc., instituții cărora le revin în competență inclusiv atribuții pe linie de stabilire de sancțiuni în situația în care, în procesul de evaluare a activității instituției, constată anumite nereguli în activitatea acesteia.

Învederează Curții și faptul că Ordinul MMP nr. 3647/2012 privind reorganizarea AFM face obiectul litigiului de contencios administrativ în Dosarul nr._ de pe rolul Curții de Apel București, litigiu în care nu a fost pronunțată încă o hotărâre definitivă și irevocabilă.

Netemeinicia și nelegalitatea soluției pronunțată de instanța de fond rezidă în faptul că aceasta nu a identificat în mod corect natura administrativă a reorganizării AFM în urma căreia a fost desființat postul reclamantului.

Pe cale de consecință, instanța de fond, în loc să vadă în reorganizarea AFM dispusă prin Ordinul MMP nr. 3647/2012 o cauză obiectivă, reală și serioasă pentru prezența dispoziție, ce decurge dintr-un act de autoritate publică care excede cadrului instituțional al AFM, a înțeles să procedeze la a analiza rigoarea și eficiența reorganizării instituției, încercând să caute în mod eronat cauze și rațiuni pentru dispoziția de concediere dincolo de actul administrativ în executarea căruia a fost emisă dispoziția.

Așadar, argumentele pe care își întemeiază soluția instanța de fond atunci când hotărăște anularea Dispoziției nr. 13/17.01.2013 țin de sfera contenciosului administrativ și, mai mult decât atât, nu ar putea fi reținute ca motive de nelegalitate a dispoziției ci, cel mult, de nelegalitate a Ordinului MMP nr. 3647/2012.

În acest sens, apelanta intimată precizează că din punctul de vedere al legislației muncii, Dispoziția AFM nr. 13/17.01.2013 corespunde în totalitate criteriilor de legalitate.

De asemenea, cauză obiectivă reală și serioasă pe care se fundamentează aceasta rezidă în Ordinul MMP nr. 3647/2012, iar atât timp cât ordinul respectiv nu este anulat în mod definitiv și irevocabil, nici criticile de nelegalitate privind cauza concedierii nu se pot susține.

Apelanta intimată precizează și faptul că sentința apelată face dovada unei interpretări eronate și deficitare a datelor din cuprinsul documentației depusă de AFM în probatoriu, aspecte care s-au materializat în motive contradictorii reținute de Instanță, care fundamentează la rândul lor concluzii eronate și, de asemenea, contradictorii ale acesteia, după cum urmează:

Astfel, instanța de fond, deși a reținut în mod eronat că la dosarul cauzei nu ar fi fost depuse înscrisuri din care să rezulte numărul posturilor desființate în urma reorganizării, în condițiile în care la dosar au fost depuse toate organigramele instituției, atât cea de la momentul angajării reclamantului, cât și organigramele ulterioare reorganizării ce a determinat desființarea postului său, documente în care sunt expuse în mod explicit atât posturile de conducere, cât și numărul lor și numărul posturilor de execuție aferente fiecărei organigrame, concluzionează totuși corect că un număr de 8 posturi de conducere au fost transformate în posturi de execuție, admițând practic desființarea efectivă a celor 8 posturi de conducere, deși înțelege să nege faptul că această desființare ar fi avut loc.

Pe cale de consecință, solicită Curții să constate netemeinicia și nelegalitatea sentinței pronunțată de instanța de fond și sub aspectul faptului că aceasta cuprinde motive și concluzii contradictorii, prin raportare la materialul probatoriu existent la dosar.

Solicită Curții să constate că Dispoziția nr. 13/17.01.2013 corespunde întocmai criteriilor de legalitate impuse de legislația muncii, iar așa-zisele motive de nelegalitate pe care își întemeiază soluția instanța de fond privesc de fapt Ordinul MMP nr.3647/2012 în baza căruia s-a dispus reorganizarea AFM ce a dus la desființarea postului intimatului contestator, aspecte de nelegalitate ce nu puteau fi constatate, eventual, decât pe calea contenciosului administrativ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul V. M. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Se arată în cuprinsul întâmpinării că instanță de fond nu s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei Ordinului Ministerului Mediului și Pădurilor nr.3647/2012, astfel cum în mod greșit susține apelanta.

Obligația de a menționa în cuprinsul Dispoziției de concediere nr.13/17.01.2014 a motivelor care au determinat concedierea, astfel cum prevăd dispozițiile imperative ale art.76 lit. a) din Codul Muncii, revenea angajatorului AFM și nu Ministerului Mediului și Pădurilor;

Instanță de fond a reținut în mod întemeiat ca la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte numărul posturilor desființate, nefiind făcută dovada contrarie celor susținute de către subsemnatul prin acțiunea precizată;

Hotărârea pronunțată de către instanță de fond este temeinică și legală, fiind analizate motivele de nulitate și netemeinicie ale Dispoziției AFM nr.13/17.01.2013, prin care a încetat contractul de muncă a subsemnatului.

Menționarea Ordinului Ministerului Mediului nr.3647/2012 privind aprobarea structurii organizatorice a AFM nu suplinește obligația angajatorului de a menționa în decizia de concediere motivele care au dus la restructurarea postului de Șef Serviciu Analiza și Avizare din cadrul Direcției Juridice.în perioada octombrie 2012 - martie 2013 nu a existat niciun act normativ prin care AFM să aibă obligația de a-și restrânge activitatea, de a-și restrânge atribuțiile sau de a-și diminua cheltuielile.

Dispoziția AFM nr.13/17.01.2013 este lovită de nulitate absolută, deoarece nu conține motivele care au determinat concedierea, iar lipsa motivării este sancționată conform art.76 lit. a) și 78 din Codul muncii cu nulitatea absolută.

Postul nou înființat de Șef Serviciu Analiza Juridica care a preluat atribuțiile postului de Șef Serviciu Analiza și Avizare desființat, a fost oferit fără concurs unei colege, C. A. R..Anterior aprobării noii structuri organizatorice, salariata C. A. R. a ocupat funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului Analiza și Avizare, fiind în subordonarea intimatului până la data de 22.10.2012, când a fost emisă Dispoziția AFM nr.784/2012 prin care acesta trecea pe o funcție de execuție.

În mod întemeiat instanță de fond a constatat că prin aprobarea noii structuri organizatorice nu a fost desființat niciun post, ci doar 8 posturi de conducere au fost transformate în posturi de execuție. În aceste condiții instanță nu a putut aprecia în ce măsură transformarea a 8 posturi de conducere în posturi de execuție a condus la respectarea structurii organizatorice stabilită de către Ministerul Mediului și Pădurilor.

Ca urmare a modificării structurii organizatorice a AFM a fost schimbată doar denumirea postului ocupat de către intimat - din Șef Serviciu Analiza Avizare în acela de Șef Analiza Juridica și subordonarea acestuia de la Direcția Juridică la Direcția Analiza Proiecte. Așadar, atribuțiile aferente postului desființat nu s-au redus în proporția de peste 50%. prevăzută la art. 19 al. (4) din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Administrației F. pentru Mediu, pentru anii 2012-2014, înregistrat la ITM București sub nr._/2.11.2012.

În Adresa Administrației F. pentru Mediu nr._/15.10.2012, (pag.124-125 din dosar) care a stat la baza emiterii Ordinului Ministerului Mediului nr.3647/2012 și care justifica reorganizarea activității instituției se menționează:

„O altă modificare este necesară în procesul de analiză a propunerilor de proiecte ce urmează a fi finanțate din Fondul pentru Mediu, în sensul transferării atribuțiilor de analiza juridică de la Direcția Juridică la Direcția Strategie Analiza. Susținem acestea în vederea comasării întregii activități de analiza la nivelul unei singure direcții, eficientizând astfel procesul în sine prin eliminarea întârzierilor iminente în cadrul corespondentelor intre direcții."

Din Adresa Administrației F. pentru Mediu nr._/15.10.2012, care a stat la baza emiterii Ordinului Ministerului Mediului nr.3647/2012, prin care a fost aprobată nouă structură organizatorică rezulta cu claritate faptul că atribuțiile de analiza juridica a proiectelor care urmează să fie finanțate din Fondul pentru Mediu nu au fost desființate, ci ele au fost menținute, această activitate fiind necesară instituției.

Rezultă următoarele concluzii: Activitatea de analiza juridica a proiectelor din cadrul Administrației F. pentru Mediu, desfășurată de către Serviciul Analiza Avizare a fost menținută ulterior Ordinului Ministerului Mediului nr.3647/2012, fiind schimbată doar subordonarea activității de la Direcția Juridică la Direcția Analiza Proiecte și titulatura serviciului din Analiza Avizare în Analiza Juridică.

Așadar, este lipsită de justificare concedierea sa în temeiul art.65 din Codul Muncii întrucât fundamentarea deciziei de concediere, cu consecința desființării postului de șef Serviciu Analiza Avizare pe temeiul reorganizării activității instituției este lipsită de conținut, deoarece în termeni manageriali reorganizare presupune redistribuirea unor activități, operații sau funcții în cadrul aceluiași compartiment sau, prin delegare, către alte structuri organizatorice preexistente sau care se vor înființa pentru a spori gradul de performanță și calitate activităților vizate.

În acest context, reorganizarea activității nu se confundă cu reducerile de personal, ci cu o redistribuire a lor.

Invocă și faptul că s-a dispus concedierea sa cu încălcarea dispozițiilor art.14 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul Administrației F. pentru Mediu, pentru anii 2012-2014,Înregistrat la ITM București sub nr._/2.11.2012, potrivit cu care Contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul parților, în cazurile prevăzute de lege, printr-un act adițional.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Intimatul-contestator V. M. a fost salariatul intimatei in baza Contractului individual de munca înregistrat sub nr.216/27.09.2012, acesta ocupând funcția de Sef Serviciu Analiza si Avizare în cadrul Direcției Juridice ca urmare a câștigării unui concurs public organizat in perioada 24-26 septembrie 2012 de către AFM.

Prin Dispoziția AFM nr.784/22.10.2012, angajatorul a modificat unilateral funcția de conducere - Sef Serviciu Analiza Avizare din Direcția Juridica, gradul II, clasa 84, . execuție, respectiv aceea de consilier juridic gradul I, clasa 60, gradația 3, la Serviciului Analiza Juridica, din cadrul Direcției Analiza Proiecte, salariul de baza diminuându-se . Reclamantul a refuzat semnarea Actului adițional la Contractului individual de munca prin care se modifica funcția și salariul potrivit dispoziției nr.784/22.10.2012, astfel încât angajatorul a emis Dispoziția AFM nr.991/20.11.2012, prin care au fost anulate prevederile dispoziției AFM nr.784/22.10.2012.

Prin dispoziția nr.13/17.01.2013, angajatorul a dispus în temeiul art. 65 Codul muncii încetarea contractului individual de munca al intimatului .

Instanța de fond a dispus anularea dispoziției de concediere și repunerea părților in situația anterioară, apreciind că angajatorul pârât nu a făcut dovada cauzei reale și serioase a desființării postului ocupat de contestator.

Principala critică adusă de apelantă sentinței de fond, expusă in mod repetat in cuprinsul cererii de apel, privește depășirea de către instanța de dreptul muncii a competențelor ce ii revin, in sensul că a analizat legalitatea Ordinului Ministerului Mediului nr.3647/2012 privind aprobarea structurii organizatorice a AFM, deși competența cu privire la acest aspect revine exclusiv instanțelor de contencios administrativ. De altfel Ordinul MMP nr. 3647/2012 privind reorganizarea AFM face obiectul litigiului de contencios administrativ în Dosarul nr._ de pe rolul Curții de Apel București, litigiu în care nu a fost pronunțată încă o hotărâre definitivă și irevocabilă.

Curtea constată că această susținere a apelantei nu este fondată.

Astfel, se constată că instanța de fond nu a fost investită cu judecarea unui capăt de cerere având ca obiect anularea Ordinului Ministerului Mediului nr.3647/2012 și nu a făcut aprecieri în acest sens în considerentele sentinței apelate. Tribunalul, investit cu judecarea contestației împotriva deciziei de concediere emisă de apelantă, avea obligația de a analiza legalitatea și temeinicia deciziei de concediere, prin raportare la dispozițiile art. 65 din Codul muncii, context in care a analizat modalitatea în care instituția angajatoare a pus in executare Ordinului Ministerului Mediului nr.3647/2012 prin care s-a dispus reorganizarea sa.

Prin Ordinul nr.3647/2012 s-a prevăzut doar reorganizarea apelantei potrivit anexei la Ordin ( filele 127 și urm. dosar fond), fără a se preciza in concret care anume posturi urmau a fii transformate sau desființate.

Revenea deci apelantei obligația de a pune in executare ordinul in cauză, in sensul de a reorganiza in concret activitatea instituției in vederea eficientizării acesteia.

Instanța de fond a analizat tocmai modalitatea de punere in executare de către instituția apelantă a Ordinului nr.3647/2012, fără a se pronunța asupra legalității acestui ordin.

Apelanta face o gravă confuzie intre legalitatea și temeinicia Ordinului nr.3647/2012, aspecte care într-adevăr pot face doar obiectul unui litigiu de contencios administrativ, și legalitatea și temeinicia măsurii concedierii unui angajat al său, a cărei analiză este de competența instanțelor de dreptul muncii.

Apelanta apreciază in mod eronat că simpla mențiune in decizia de concediere a ordinului in temeiul căruia s-a reorganizat activitatea, o scutește de a face dovada cauzei reale și serioase a desființării postului ocupat de contestator.

În realitate, astfel cum a reținut și instanța de fond, angajatorul avea obligația in temeiul prevederilor art. 272 Codul muncii, de a face dovada caracterului efectiv al desființării postului ocupat de contestator, precum și a cauzei reale si serioase a acestei desființări.

În cuprinsul Ordinului nr.3647/2012 se face referire la necesitatea reorganizării instituției apelante, potrivit adresei AFM nr_/15.10.2012.

Din cuprinsul acestei adrese rezultă ca se impunea o modificare in procesul de analiza a propunerilor de proiecte ce urmează a fi finanțate din Fondul pentru Mediu in sensul transferării atribuțiilor de analiza juridica de la Direcția Juridica la Direcția Strategie Analiza, in vederea comasării întregii activități de analiza la nivelul unei singure direcții, eficientizând astfel procesul in sine prin eliminarea întârzierilor iminente in cadrul corespondentelor dintre direcții. Totodată, in urma reducerii atribuțiilor Direcției Juridice prin preluarea activității de analiza juridica de către Direcția Strategie Analiza, s-a propus transformarea acestei Direcții in Serviciul Juridic si Resurse Umane, contribuind si la reducerea cheltuielilor cu personalul prin micșorarea numărului funcțiilor de conducere.

Apelanta a înteles să pună in executare măsura comasării întregii activități de analiză la nivelul unei singure direcții (Direcția Strategie Analiza) prin desființarea postului de conducere ocupat de contestator, fără a face dovada necesității acestei măsuri, a caracterului obiectiv al desființării postului și al criteriilor avute in vedere atunci când au numit pe postul de conducere rămas in cadrul aceleiași direcții o altă angajată( Postul nou înființat de Șef Serviciu Analiza Juridica care a preluat atribuțiile postului de Șef Serviciu Analiza și Avizare desființat), care anterior ocupa un post de execuție .

Chiar dacă instanța de judecată nu poate analiza oportunitatea măsurii reorganizării instituției, are obligația ca, in raport cu materialul probator administrat in cauză, să analizeze temeinicia măsurii concedierii .

De asemenea se constată o lipsă de comunicare și de coordonare a măsurilor de organizare între in ministerul de resort și instituția apelantă aflată în raport de subordonare cu ministerul, care au determinat măsuri contradictorii, după cum urmează: in luna septembrie 2012 se organizează concurs de către apelantă pentru ocuparea funcției de conducere-sef serviciu Analiza si Avizare în cadrul Direcției Juridice, concurs câștigat de intimatul-contestator V. M., care este angajat începând cu data de 27 09 2012.

Prin adresa AFM nr_/15.10.2012 , deci după mai puțin de 3 săptămâni de la momentul organizării concursului, se pune problema ca, in urma reducerii atribuțiilor Direcției Juridice prin preluarea activității de analiza juridica de către Direcția Strategie Analiza, să de procedeze la transformarea acestei Direcții in Serviciul Juridic si Resurse Umane.

Este puțin probabil ca reducerea atribuțiilor Direcției Juridice să se fi produs in intervalul septembrie-octombrie 2012 și ca, intempestiv, in octombrie 2012, conducerea apelantei să fi constatat că se impun aceste transformări si, implicit, desființarea postului de sef serviciu Analiza si Avizare în cadrul Direcției Juridice.

Prin urmare această lipsă de coerență in demersurile de organizare a activității instituției apelante au generat situația de față și concedierea intimatului –contestator, fără ca angajatorul să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 65 Codul muncii, respectiv al cauzei reale și serioase a desființării postului ocupat de V. M..

Pentru considerentele arătate, reținând că instanța de fond a pronunțat in cauză o soluție legală și temeinică, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta–intimată ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, împotriva sentinței civile nr. 2071/24.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-contestator V. M., identificat cu CNP:_, domiciliat în București, sector 6, ., ., ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2015.

Președinte,

A. F.

Judecător,

A. D. Ș.

Grefier,

Ș. T.

Red. ADȘ/03 aprilie 2015

Ș.T./D.A.M./ 20 Martie 2015/4ex.

Jud. fond: M. M.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 733/2015....		Nulitate act. Decizia nr. 2853/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Despăgubire. Decizia nr. 863/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 863/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI