Obligaţie de a face. Decizia nr. 795/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 795/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 10124/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7947/2014)
Decizia civilă nr.795
Ședința publică din data de la 4 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A. C.
JUDECĂTOR: R. F. G.
JUDECĂTOR: G. M.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de recurs formulată de recurenta-intimată S.C. Adevărul H. S.R.L., prin administrator judiciar Servicii Reorganizare și Lichidare IPURL împotriva sentinței civile nr.7042 din data de 16.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare B. O. M., cauza având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurenta-intimată S.C. Adevărul H. S.R.L., prin administrator judiciar Servicii Reorganizare și Lichidare IPURL, reprezentată de avocat B. S., cu împuternicire avocațială depusă la dosar-fila 14, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.119/2012, lipsind intimata-contestatoare B. O. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții că s-au comunicat motivele de recurs deduse judecății către intimata-contestatoare B. O. M..
Recurenta-intimată, prin avocat, interpelată fiind, precizează că mandatul său de reprezentare în instanță este dat de administratul special al societății, respectiv de către doamna D. T., persoană care a procedat la semnarea și ștampilarea recursului dedus judecății, cu precizarea că dreptul de administrare nu a fost ridicat.
Nefiind cereri de formulat și incidente de soluționat, Curtea declară cauza în stare de judecată și acordă părții recurente cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs deduse judecății.
Recurenta-intimată, prin avocat, solicită a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod eronat a reținut că măsura dispusă de angajator nu ar fi avut un caracter real și serios, pe de o parte, iar pe de alta, că aceasta nu ar fi fost una efectivă, deși în cauza de față s-a probat și a fost reținut că societatea angajatoare se află în insolvență, stare care a generat motivarea angajatorului de a renunța la posturile din managementul superior, respectiv la restructurarea 4 sau 5 departamente inclusiv ale managerilor prin prisma veniturilor salariale mari care grevau într-un mod extrem de negativ fondul de salarii ale societății în contextul în care, în cauza de față, este vorba de o masă credală de peste 400 milioane de lei, iar o astfel de situație este de notorietate pentru foarte mulți creditori. În atare situație, apreciază că prima instanță în mod greșit nu a dat eficiență acestor susțineri, ci dimpotrivă a înțeles să își motiveze hotărârea pronunțată exclusiv pe apărări pro causa, respectiv pe anumite printuri ale unor înscrisuri produse de către contestatoare și anume, e-mail-uri pe care societatea recurentă nu le-a recunoscut în nici un moment și care nu pot avea efectele probatorii pe care instanța de fond le-a acordat. Mai mult, arată că din întregul material probator administrat în cauză rezultă fără putință de tăgadă că și condiția ca măsura să fi fost una efectivă a fost pe deplin îndeplinită.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul respingerii contestației formulată de contestatoarea B. O. M.. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile, potrivit dispozițiilor art.150 din Codul de procedură civilă, și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a sub nr._, contestatoarea B. O. M. a formulat în contradictoriu cu intimata . anularea deciziei de concediere nr. 291/27.12.2012, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate prin reintegrarea în funcție la data emiterii acesteia în temeiul dispozițiilor art. 78 alin 2 Codul Muncii, obligarea la plata despăgubirii egală cu salariul indexat și reactualizat precum și cu celelalte drepturi: salariul lunii octombrie cu bonusul lunar aferent, îndemnizația de concediu de odihnă pentru perioada 24.10.2012 – 06.11.2012, obligarea intimatei la publicarea hotărârii într-un cotidian de mare tiraj stabilit de ea, obligarea intimatei la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 euro, reprezentând prejudiciul de imagine suferit prin acțiunile denigratoare ale intimatei.
Prin sentința civilă nr.7042 din data de 16.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă în parte contestația și obligată intimata prin lichidator judiciar la reintegrarea scriptică a contestatoarei în funcția avută anterior concedierii, până la data de 09.11.2013, data deschiderii procedurii de insolventa a intimatei .. Totodată a fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la publicarea hotărârii într-un cotidian de mare tiraj stabilit de contestatoarea și pe site-urile www.paginademedia.ro și www.reportervirtual.ro, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între părți au avut loc raporturi de muncă, contestatoarea B. O. M. fiind angajată la S.C. Adevărul H. S.R.L, începând cu data de 01.04.2007, pe perioadă nedeterminată în funcția de director resurse umane, conform contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 844 din 12.04.2007.
Prin decizia nr. 291 din 27.12.2012 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă încheiat între părți, in temeiul art. 65 din Codul Muncii, începând cu data emiterii deciziei.
Sesizat cu contestația împotriva deciziei de concediere, tribunalul a verificat dacă aceasta îndeplinește condițiile imperative de formă prevăzute de art. 76 din Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute, precum și dacă desființarea locului de muncă respectă cerințele prevăzute de art. 65 Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Din conținutul deciziei care face obiectul prezentei acțiuni instanța a constatat că respectiva concediere a fost motivată în fapt și în drept, conținând și durata preavizului.
Susținerea contestatoarei în sensul că netransmiterea deciziei de concediere în termenul prevăzut de lege ar atrage nulitatea absolută a deciziei este neîntemeiată. Comunicarea unei decizii de concediere nu reprezintă o condiție de legalitate a actului de concediere, ci data comunicării este momentul de la care decizia de concediere produce efectele, astfel cum reglementează art. 77 din Codul Muncii.
In ceea ce privește temeinicia deciziei de concediere, aceasta a fost verificată prin prisma condițiilor prevăzute de art. 65 alin 1 Codul Muncii.
Potrivit acestui text legal „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinata de desființarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana sa”.
In conformitate cu prevederile art. 65 alin 1 C. Muncii, cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie desființarea locului de munca determinata de dificultățile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activității acestuia, desființare ce trebuie sa fie efectiva, reala si serioasa (art. 65 alin 2).
Desființarea locului de munca este efectiva atunci când acesta este suprimat din structura funcțional – organizatorica a angajatorului, evidențiata în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării.
Desființarea locului de muncă nu este efectivă în cazul în care postul nu este definitiv desființat, deoarece concedierea este urmată, la scurt timp, de reînființarea postului sau în cazul schimbării denumirii postului.
Din organigramele și statele de funcții de la dosar rezultă că în luna septembrie 2012, contestatoarea ocupa postul de „director HR” având in subordine 4 angajați, un asistent HR (T. M.), un inspector HR (C. D.), un referent HR (J. C.) și un specialist HR Recrutare/Trening/Evaluare (M. M.).
Potrivit organigramei din 03.01.2013, a fost desființat postul contestatoarei de “director HR”, fiind creat postul de „Șef serviciu salarizare”, în care a fost numită C. D. căreia i s-au subordonat posturile de Referent HR (J. C.) și postul de Inspector In Domeniul Securității și Sănătății în Muncă (M. M.).
S-a constatat astfel că postul de conducere al departamentului de resurse umane ocupat de contestatoare a fost desființat, fiind promovată o subalternă a acesteia. Deși s-a susținut de intimată că fișele postului contestatoarei și a postului de conducere nou creat după concedierea sa, respectiv cel de „Șef serviciu salarizare”, aveau atribuții diferite, intimata, căreia îi revine sarcina probei, în baza art. 272 Ncpc, nu a dovedit acest lucru, neprezentând fișa postului salariatei C. D. la termenul de judecată acordat de instanță în acest sens.
Întrucât, cel puțin parțial, atribuțiile specifice managerului de resurse umane au fost preluate după desființarea postului contestatoarei de o alta persoană, Tribunalul a apreciat că în fapt, desființarea postului nu a fost una efectivă.
Desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv. Cauza desființării locului de muncă este reală dacă desființarea este determinată de dificultăți economice, de transformări tehnologice sau de reorganizarea activității.
Pentru a fi serioasă, desființarea locului de muncă trebuie să aibă la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și să nu disimuleze realitatea.
Din preambulul deciziei de concediere rezultă că motivul desființării postului contestatoarei, a constat în restrângerea activității, operațiune justificată de problemele economico – financiare la nivelul societății. Totodată se observă că decizia de concediere are la bază Decizia Consiliului General de Administrație al . din data de 15.10.2012, conform căreia a fost aprobată restrângerea activității Departamentului de Resurse Umane, începând cu data de 22.10.2012.
Deși dificultățile financiare ale societății sunt de netăgăduit, având în vedere că la scurt timp după luarea măsurii de desființare a postului contestatoarei, împotriva intimatei a fost deschisă procedura generală a insolvenței, în cauză, intimata nu a dovedit, fără echivoc, caracterul obiectiv și serios al desființării locului de muncă de director resurse umane.
Intimata nu a depus la dosar Decizia Consiliului General de Administrație al . din data de 15.10.2012, deși i s-a solicitat acest lucru de către instanță în baza principiului rolului activ. Nu s-a probat astfel motivul real și concret avut în vedere de conducerea societății la desființarea cu prioritate a postului de conducere de la Departamentul de Resurse Umane și nici faptul că măsura desființării postului contestatoarei face parte dintr-un plan de restructurare în etape, aprobat la nivelul societății.
Toate acestea, coroborate cu corespondența electronică purtată între contestatoare și conducerea societății, aflată la dosar, de unde rezultă nemulțumirea șefilor ierarhici legat de modul în care angajata își îndeplinea anumite atribuții, demonstrează că desființarea postului ocupat de contestatoare a avut legătură cu persoana acesteia.
Pentru toate motivele expuse anterior, apreciind că decizia contestată a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor art. 65 Codul Muncii, Tribunalul a anulat decizia de concediere nr. 291/27.12.2012 emisă de intimată, iar în baza art. 80 alin 2 Codul Muncii, a obligat intimata prin lichidator judiciar la reintegrarea scriptică a contestatoarei în funcția avută anterior concedierii, până la data de 09.11.2013, data deschiderii procedurii de insolvență a intimatei ..
In ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la publicarea hotărârii într-un cotidian de mare tiraj stabilit de contestatoare și pe site-urile www.paginademedia.ro și www.reportervirtual.ro, instanța a reținut următoarele:
Daunele morale sunt despăgubirile care se acordă persoanelor vătămate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial suferit, în cazul în care se face dovada întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale respectiv fapta ilicită a unei persoane, vinovăția acesteia, prejudiciul suferit de cel vătămat și raportul de cauzalitate intre faptă si prejudiciu.
In cauză, contestatoarea a invocat suferirea unui prejudiciu adus imaginii si prestigiului profesional, prin publicarea de către intimată a anunțului privind plecarea sa din societate în articolele de presă de pe site-urile de Internet.
Tribunalul a apreciat neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect despăgubiri morale întrucât, din lecturarea conținutului articolelor invocate, se observă că acestea au numai caracter informativ (cu privire la încetarea raportului de muncă dintre părți, nicidecum denigrator iar comentariile de la finalul articolului nu aparțin reprezentanților societății. De asemenea, având în vedere că raporturile de muncă dintre părți au încetat printr-o decizie de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, publicarea unui astfel de anunț nu poate crea un prejudiciu de imagine, care să poată fi reparat prin publicarea hotărârii judecătorești de anulare a unei astfel de decizii.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal, pârâta S.C. Adevărul H. S.R.L., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea contestației formulată de intimata – reclamantă împotriva deciziei de concediere nr.291/27.12.2012, ca neîntemeiată.
Temeiul legal al actului a cărui anulare a dispus-o prima instanță, anume decizia de concediere nr. 291/27.12.2013, îl constituie prevederile art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, respectiv „încetarea contractului individual de munca determinată de desființarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia."
Așa cum a arătat și în apărările pe fondul cauzei efectuate în fața primei instanțe, decizia de concediere sus-menționata a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale mai sus menționate, motivat de starea financiară extrem de dificilă și de problemele vădite de natura economico-financiara cu care se confrunta subscrisa ADH.
Astfel, situația economico-financiara a societății ADH - societatea pivot a Grupului de presă Adevărul, incluzând cea 24 de companii, majoritatea parților sociale ale acestora aparținând ADH - s-a agravat constant în condițiile blocajului financiar generalizat impus de recesiunea economică de durata instalată pe piața relevanta pe care acționa ADH (editare și comercializare produse media), generând o criză financiar-economica și socială majoră, concretizată prin acumularea continua de arierate și debite restante (pierderi anuale acumulate în principal în intervalul 2010-2012), constând în datorii substanțiale către furnizorii de materii prime, materiale și servicii, către creditorii bancari, către bugetul de stat și către propriii angajați și colaboratori. Așadar, în lunile septembrie-octombrie 2012, ADH se găsea în imposibilitate obiectivă de a acoperi aceste debite la scadentele lor, motiv pentru care creditorii (inclusiv cei bancari) au demarat proceduri de executare silită contra societății.
Aceste aspecte au fost de altfel constatate drept reale și întemeiate de Tribunalul București, secția a Vll-a, care prin sentința nr._ din data de 09.11.2012 a admis, în dosarul nr._/3/2012, cererea debitoarei ADH de deschidere a procedurii insolvenței sale, cu intenție de reorganizare judiciară. Judecătorul sindic a constatat astfel, în baza documentației financiar-contabile analizate (conform art. 28 din legea nr. 85/2006) că problemele economico-financiare mai sus menționate sunt reale și întemeiate și ele au determinat starea de insolvență a societății.
De altfel, tabelul preliminar (și ulterior cel definitiv) al creditorilor ADH cuprinde mai multe sute de creditori și un cuantum al creanțelor acestora asupra ADH de cea_ lei, dovedind realitatea de netăgăduit a stării de insolvență a societății.
Prima instanță a reținut, de altfel, drept dovedite aceste aspecte, însă nu le-a valorificat corespunzător, ci, dimpotrivă, Ie-a ignorat în ce privește implicațiile asupra caracterului real, serios, obiectiv al măsurii de concediere analizate, mulțumindu-se a menționa că acest caracter nu ar fi fost probat de recurenta ADH "fără echivoc".
Or, o stare de insolvență vădită, evidentă, notorie, legal deschisă și transparent administrată, în condițiile legii speciale nr. 85/2006, de aproape 2 ani (din 09.11.2012), sub controlul creditorilor prin organismele acestora, al judecătorului sindic, al administratorului judiciar desemnat, certificându-se fără dubiu datorii la momentul respectiv (al concedierii, respectiv al deschiderii insolvenței) în cuantum de cea_ lei, considerăm că probează fără echivoc caracterul real, obiectiv, serios, necesar al măsurii luate.
Așa cum a prezentat și primei instanțe, problemele financiare de o gravitate deosebită mai sus menționate s-au repercutat și asupra funcționarii optime a societății prin prisma datoriilor acumulate fata de propriii salariați, respectiv apărând necesitatea restructurării schemei de personal prin desființarea unor posturi. În acest context, s-au luat măsuri inclusiv cu privire la postul ce era ocupat la momentul respectiv de către contestatoare. Măsura însă, așa cum o atestă decizia de concediere, precum și aspectele mai sus menționate, are în vedere nu persoana contestatoarei, cum eronat a reținut prima instanță - motivele vizează exclusiv postul respectiv.
Decizia atacată de contestatoare a respectat cu strictețe rigorile prevăzute de art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, respectiv desființarea locului de muncă al contestatoarei a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, astfel cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei privind starea de insolvență și contextul acesteia - situații notorii, constatate ca atare de diverse autorități și entități (fiscale, judiciare), respectiv necontestate de niciunul din creditori (nu au existat opoziții la deschiderea insolvenței, nici recurs contra sentinței de deschidere-era notoriu pentru sute de creditori, majoritatea din piața relevanta pe care activa ADH, ca aceasta se afla în stare de insolvență și este necesară restructurarea sa prin procedura reorganizării judiciare.
De altfel, și prin intenția de a se reorganiza judiciar în condițiile legii insolvenței, exprimata sub forma declarației prevăzute la art. 28 lit. i din legea insolventei și depuse la dosarul de insolvență odată cu cererea de insolvență (oct. 2012), subscrisa ADH a indicat drept modalitate de reorganizare a activității avută în vedere în perioada de observație și ulterior în procedura reorganizării judiciare „Reducerea costurilor operaționale prin 1) Ajustarea numărul de salariați și a fondului de salarii corespunzător necesitaților dictate de nivelul de activitate existent;"
Așa cum însăși contestatoarea cunoaște, prin chiar prisma postului ocupat (Director resurse umane), în perioada premergătoare deschiderii insolvenței ADH (iunie-octombrie 2012), aceste aspecte (privind necesitatea restructurării) au fost discutate la nivelul societății și s-a organizat punerea lor în practică.
Măsurile de restructurare a personalului la nivelul necesarului dictat de activitățile în derulare (al căror nivel era în scădere semnificativă) au implicat mai mulți salariați și colaboratori, respectiv mai multe formule juridice, adecvate raporturilor juridice dintre aceștia și societate. Imperativul restructurării personalului societății a implicat efectuarea procesului avându-se în vedere criterii raportate atât la păstrarea necesarului strict de salariați (ca număr), cât și la economisirea și eliberarea presiunii imposibil de susținut ce greva fondul de salarii al societății într-o măsură cât mai ridicată, în acest sens apărând necesară încetarea raporturilor societății cu mai mulți manageri: din departamentul financiar, din departamentul marketing, din departamentul resurse umane, din aparatul fostului director general.
La dosar au fost depuse toate actele adiționale aferente contractului individual de muncă al contestatoarei, putându-se facil observa discrepanța până la incompatibilitate a nivelului veniturilor salariale aferente postului respectiv (ca și ale celorlalte posturi ale managementului societății referite mai sus) cu statutul juridic al societății - insolvența în curs de declarare, recte "insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile" (art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006).
Apare, așadar, incontestabil caracterul real, serios, efectiv și necesar al procesului de restructurare demarat ia ADH în perioada în discuție, aceleași caractere păstrându-le și desființarea postului ocupat de către intimata-reclamantă.
Aspectele invocate de prima instanță în argumentarea nerespectării de către decizia de concediere a prevederilor art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, respectiv privind faptul că subscrisa nu am fi probat corespunzător sau lipsit de echivoc, cu anumite documente specifice, contextul restructurării din cadrul Departamentului de resurse umane, considerăm că nu pot înlătura elementele incontestabile mai sus menționate și argumentate, care sunt de natură să contureze „fără echivoc" caracterul efectiv, real și serios al măsurii desființării postului ocupat de contestatoare.
Recurenta înțelege, de asemenea, să critice sentința atacată cu privire la faptul că prima instanță a reținut în sens probatoriu și și-a întemeiat soluția pe anumite aspecte învederate de contestatoare privind pretinse adversități, situații, împrejurări din cadrul mediului de lucru de la fostul său loc de muncă, respectiv pe "corespondența electronică" între această și conducerea societății.
Or, acestea (sau documentele tipărite, neasumate de nimeni, prezentate cu acest titlu de „înscrisuri" de către contestatoare) nu pot avea valoare probantă a unor înscrisuri în sensul respectiv, atâta vreme cât nu au fost asumate de societate, nu se poate stabili certitudinea, realitatea și momentul lor, în sensul reglementat de legislația incidența (fiind nesemnate, neasumate, pro-causa, neputându-se stabili cui aparțin, cine le-a întocmit, când, cu atât mai puțin neputând proba ori certifica vreo situație sau împrejurare din cele descrise în acțiunea contestatoarei).
Întemeierea soluției pronunțate de prima instanță pe "printuri" ale unor e-mailuri și pe mesaje-text transmise telefonic (sms), nesemnate (electronic sau scriptic), neasumate în niciun fel de părțile așa-ziselor comunicări, neconfirmate sub niciun aspect (al realității, al certitudinii, a! identității, al momentului) ca atestând ceea ce contestatoarea doar susține formal că atesta, considerăm că generează caracter nelegal și netemeinic soluției pronunțate în aceste condiții.
Intimata reclamantă, legal citată nu a formulat întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Curtea constată că prin cererea de recurs dedusă judecății, recurenta intimată . nu a făcut o încadrare a criticilor formulate, însă în raport de dispozițiile art. 306 alin.final din codul de procedură civilă apreciază că se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă, întrucât vizează aspecte legate de temeiul juridic, modul de interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în pretenția dedusă judecății.
În esență, recurenta a susținut nelegalitatea hotărârii instanței de fond față de împrejurarea că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 65 Codul muncii, desființarea postului fiind justificată de starea de insolvență a societății și deficitul financiar în care se află.
Potrivit contractului individual de muncă nr.844/_, modificat prin acte adiționale, intimata reclamantă B. O. M. a fost angajata recurentei pârâte ., desfășurându-și activitatea în funcția de director resurse umane în cadrul Departamentului de Resurse Umane.
Prin decizia nr.291/27.12.2012, s-a dispus, începând cu data de 27.12.2012, încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, urmare a desființării postului ocupat, în motivarea deciziei fiind invocată decizia Consiliului General de Administrație din data de 15.10.2012, conform căreia a fost aprobată restrângerea activității Departamentului Resurse Umane și desființat postul de director, începând cu 22.10.2012.
Prin contestația formulată, salariata B. O. M. a justificat nelegalitatea deciziei de concediere pe atitudinea abuzivă și denigratoare a angajatorului, care a exercitat asupra sa presiuni psihice și a refuzat accesul său la locul de muncă. A mai invocat contestatoarea că, deși părțile au stabilit inițial încetarea contractului individual de muncă prin acord acest lucru nu a mai fost realizat, mai mult fiind acuzată de ștergerea unor documente de serviciu. Ca motiv de nulitate expresă a deciziei de concediere a indicat necomunicarea acesteia în termenul legal.
Recurenta intimată, în combaterea argumentelor invocate de către contestatoare, a invocat o . excepții iar pe fondul cauzei a arătat că decizia de concediere a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale, motivat de starea financiară extrem de dificilă, precum și de problemele de natură economico-financiară cu care se confruntă societatea, aspect confirmat prin sentința civilă nr._/09.11.2012 prin care Tribunalul București a admis cererea sa de deschidere a procedurii insolvenței. În ceea ce privește susținerile contestatoarei, recurenta a arătat că nu prezintă relevanță sub aspectul analizei legalității și temeiniciei actului contestat și nu sunt probate în mod corespunzător.
Instanța de fond, în analiza unicului motiv de nelegalitate invocat prin contestația completată, a reținut că decizia de concediere este netemeinică întrucât atribuțiile specifice managerului de resurse umane au fost preluate după desființarea postului contestatoarei de o alta persoană, nu s-a probat motivul real și concret avut în vedere de conducerea societății la desființarea cu prioritate a postului contestatoarei și nici faptul că măsura desființării postului face parte dintr-un plan de restructurare în etape, aprobat la nivelul societății. În acest fel a apreciat instanța de fond neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 65 Codul muncii.
Prin contestația introductivă intimata nu a invocat și dezvoltat argumente care să susțină lipsa cauzei reale și serioase or desființarea efectivă a postului, însă prima instanță a analizat, din oficiu, aceste aspecte de netemeinicie, deși nu constituie motive de ordine publică, fără a le pune în discuția părților, direct în considerentele sentinței recurate.
Este real că dispozițiile art.129 Cod procedură civilă permit instanței de judecată să pună în discuție orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu au fost cuprinse în acțiune ori întâmpinare, dacă acestea sunt de natură să ducă la o corectă soluționare a cauzei și să prevină eventuale greșeli în aflarea adevărului, însă o astfel de posibilitate nu poate conduce la extinderea temeiurilor invocate de partea care a inițiat procesul, întrucât s-ar încălca în mod nepermis principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
Prin urmare, de vreme ce partea intimată nu a solicitat prin contestația introductivă verificarea condițiilor de temeinicie a deciziei de concediere prin prisma dispozițiilor art. 65 alin.2 Codul muncii, prima instanță a procedat în mod nelegal, prin depășirea evidentă a limitelor învestirii sale, la analiza acestor aspecte. Chiar dacă acestea au fost prezentate de partea intimată în concluziile scrise depuse la dosarul de fond la data de 16.06.2014, Curtea reține că dezbaterile scrise pe fondul cauzei, după terminarea cercetării judecătorești, sunt o sinteză a motivelor de fapt și de drept ale pretenției deduse judecății, ale apărărilor părții chemate în judecată și ale probelor administrate. Rolul concluziilor scrise prevăzute de art. 146 din Codul de procedură civilă este acela de a sintetiza susținerile verbale ale părților de la dezbaterile pe fondul cauzei, acestea neputând conține aspecte noi ce nu au făcut obiect al cercetării judecătorești.
Cât privește criticile concrete invocate de către contestatoare în cuprinsul contestației introductive, astfel cum a fost precizată, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 76 din Codul muncii, republicat: „Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64”.
Necomunicarea deciziei de concediere în termenul legal nu atrage nulitatea acesteia, întrucât nu este prevăzută în cazurile exprese enunțate de legiuitor, ci atrage consecințe sub aspectul datei de la care își produce efectele, conform art. 77 din Codul muncii.
Nefiind stabilită, sub sancțiunea nulității absolute, obligația angajatorului de a proceda la comunicarea deciziei de concediere, o pretinsă nerespectare a aducerii la cunoștința salariatului a măsurii dispuse nu atrage desființarea acesteia, așa cum susține intimata contestatoare.
Cât privește considerentele angajatorului care au stat la baza desființării postului, expuse în preambulul deciziei de concediere, acestea concretizează cauza reală și serioasă a concedierii, condiție considerată neîndeplinită de către prima instanță și criticată în recurs de partea intimată.
Aprecierea primei instanțe este eronată câtă vreme s-a dovedit că angajatorul, prin organele de conducere stabilite prin actul constitutiv depus la dosarul de fond, a adoptat mai multe măsuri care aveau ca finalitate practică reducerea cheltuielilor societății, în condițiile pierderilor financiare înregistrate. În acest sens, este de reținut că în ședința Consiliului General de Administrație din 15.10.2012 a fost aprobată restrângerea activității Departamentului de Resurse Umane și desființarea postului de director. Starea financiară precară a societății nu a fost contestată de salariat, fiind dovedită și de sentința civilă nr. nr._/09.11.2012 a Tribunalului București prin care s-a admis cererea recurentei . de intrare în procedura insolvenței, fiind necesare luarea unor măsuri pentru redresarea activității și de achitare a creanțelor în cuantum de_,37 lei.
Or, aceste aspecte reprezintă împrejurări care pot fi catalogate și serioase și reale astfel încât este îndeplinită în cauză condiția prevăzută de art. 65 alin. (2) din Codul muncii, republicată. Susținerile recurentei, în sensul că atitudinea angajatorului a fost abuzivă și manifestată prin presiuni psihice, vor fi înlăturate de Curte întrucât nu vizează caracterul nelegal al procedurii concedierii individuale a salariatei, definit conform legislației muncii. În plus, nu se poate prezuma că o corespondență purtată între salariată și un alt angajat al societății ar conduce la caracterul subiectiv al măsurii, în condițiile în care decizia desființării postului aparține organului de conducere, în speță Consiliul General de Administrație și fusese luată anterior datei de purtare a corespondenței.
De asemenea, este îndeplinită în cauză condiția desființării efective a postului, în sensul că din structura organizatorică a societății, din Departamentul Resurse Umane, a fost eliminat 1 post de director, ocupat de intimata contestatoare și un post de secretar asistent director, astfel cum s-a stabilit de organul de conducere al societății.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și va respinge contestația ca nefondată, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică ce permite aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-intimată S.C. Adevărul H. S.R.L., prin administrator judiciar Servicii Reorganizare și Lichidare IPURL împotriva sentinței civile nr.7042 din data de 16.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare B. O. M..
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 martie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
B. A. C. R. F. G. G. M.
Grefier,
B. M.
Tehnored.: G.M./13.03.2015
Dact: S.Ș./2 ex./06.03.2015
Jud. fond: F. I. V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 188/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 357/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
