Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 994/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 994/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 3277/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 892/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR. 994
Ședința publică din data de la 18 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F.-G.
JUDECĂTOR: B. A.-C.
JUDECĂTOR: N. I.-P.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București împotriva sentinței civile nr. 6282 din data de 28.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare – Comercial București, în numele membrei de sindicat Z. G.-R., cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții faptul că s-a comunicat intimatei-reclamante U. S. Libere Feroviare Mișcare – Comercial București copia cererii de recurs, iar la data de 04.03.2015 aceasta a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei și la care a anexat înscrisuri, respectiv minuta întâlnirii dintre conducerea Consiliului Superior al Magistraturii și membrii Comisiei unificarea practicii judiciare - cu președintele Secției civile de la Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentantul Parchetului de le lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și președinții secțiilor civile, conflicte de muncă și asigurări sociale a curților de apel pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară din data de 12.03.2008, precum și decizia civilă nr. 1749 din 19.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București –Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2011. Se mai arată că ambele părți au solicitat în scris judecarea pricinii în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
Curtea invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului și reține cauza pentru soluționarea excepției invocată, dată fiind solicitarea părților de judecare a pricinii în lipsa lor.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012, reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București, în numele membrilor de sindicat indicați în tabelul anexat, a chemat în judecată pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A., solicitând obligarea acesteia să plătească fiecărui reclamant diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate pe baza salariului de bază minim brut de 700 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare, și drepturile salariale de care au beneficiat în perioada 01.10._10, precum și daune-interese constând în actualizarea sumelor datorate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Prin încheierea de ședință din data de 08.01.2014 s-a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar pentru fiecare membru de sindicat, cauza de față, înregistrată în dosarul nr._, privind-o pe membra de sindicat Z. G.-R..
Prin sentința civilă nr. 6282 din data de 28.05.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a admis în parte cererea formulată de reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare – Comercial București, în numele membrei sale Z. G.-R.; a obligat pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. să plătească membrei de sindicat diferența dintre drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței până la data introducerii acțiunii și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data plății efective; a respins restul pretențiilor ca fiind neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut faptul că, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, s-a considerat că nu este întemeiată. În cauză, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, întrucât drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată au natura juridică a unor drepturi de natură salarială, ceea ce înseamnă că regimul juridic aplicabil, sub aspectul prescripției, este cel prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat.
A fost înlăturată susținerea pârâtei din întâmpinare, în sensul că pentru pretențiile din octombrie 2009 dreptul la acțiune s-a născut la data de 31.10.2009, fiind prescrise față de cererea reclamantei înregistrată la Tribunalul București la data de 26.10.2012. În opinia Tribunalului, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, se calculează începând cu data scadenței sumelor solicitate (data plății drepturilor salariale pentru luna octombrie 2009), conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Deși pârâta a menționat în întâmpinare că dreptul material al reclamantei la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2009 s-a prescris, acțiunea fiind formulată după termenul de 3 ani, Tribunalul a reținut, în considerarea motivelor anterior expuse, că nici sub acest aspect excepția nu este întemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a reținut, din înscrisurile prezentate de organizația sindicală reclamantă, necontestate de pârâtă, faptul că membra de sindicat Z. G.-R. a avut calitatea de salariat al pârâtei în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a susținut că prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nu sunt aplicabile cauzei, fiind incidente cele din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și grup de unități din transportul feroviar. În consecință, trebuie determinat dacă, în aceste condiții, pârâta poate fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Conform dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor salariale, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
Prin urmare, față de aceste prevederi, apărarea pârâtei nu prezintă relevanță. Chiar dacă Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin dispozițiile art. 224 lit. d) din Legea dialogului social nr. 62/2011, Tribunalul a apreciat că reglementările ei sunt incidente în cauză în condițiile în care se solicită drepturi și din perioada în care a fost în vigoare și, mai mult decât atât, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea V nr. 3 din 11.02.2008 a fost încheiat, conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul lui.
În cauză, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Ori, potrivit dispozițiilor art. 241 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, „Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: (...) c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel”. De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, republicat, „Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: (...) c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, acesta se aplică cu începere de la 01.01.2008 până la 31.12.2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate producând efecte pe an calendaristic. Conform alin. (2) din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
În cauză nu s-a făcut dovada denunțării ceea ce înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, și drepturile salariale efectiv plătite salariatei Z. G.-R. în perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței până la data introducerii cererii de chemare in judecată la care se adăugă și dobânda legală, calculată de la data punerii în întârziere (data introducerii cererii de chemare în judecată) până la data plății efective. Actualizarea sumei cu rata inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului. Plata dobânzii legale se impune, de asemenea, pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. - Sucursala de Transport Feroviar de Călători București la data de 17.09.2014, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 10.02.2015, în dosarul nr._ .
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
Se invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune față de cererea reclamantei de plată a unor diferențe de drepturi salariale și prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Astfel, se arată că drepturile bănești solicitate de uniunea sindicală reclamantă își au izvorul în contractul colectiv de muncă și anexa nr. 1 la acesta unde sunt prevăzute salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare. Drepturile bănești solicitate pentru perioada 01.10._10 sunt calculate pe baza coeficientului de ierarhizare indicat în tabelul din anexa precizată raportat la salariul minim brut de 700 lei garantat în plată potrivit dispozițiilor legale. Față de situația de fapt expusă, consideră că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea societății la respectarea unei clauze din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și, pe cale de consecință, conflictul de drepturi declanșat este prescriptibil în termen de 6 luni.
Drepturile bănești solicitate nu fac parte din salariu întrucât salariul de bază și sporurile aferente de care beneficiază salariatul sunt trecute în contractul individual de muncă. Ori, în cadrul societății, nici un angajat nu a fost încadrat la salariul minim brut pe țară, salariile negociate și acordate acestora în perioada 2009 – 2010, în funcție de pregătirea profesională, funcția ocupată, de sporurile privind condițiile periculoase, pentru timpul lucrat în timpul nopții, pentru munca prestată în zilele nelucrătoare și sărbătorile legale, fiind peste salariul minim brut de 700 lei.
Pe fondul cauzei se susține că, potrivit dispozițiilor art. 236 alin. (4) din Codul muncii, contractul valabil încheiat este legea părților contractante. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat este menționat și în contractul individual de muncă al salariaților, la data nașterii raporturilor juridice de drept.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nu poate produce efecte atâta timp cât la nivel de unitate există încheiat în mod valabil un contract colectiv de muncă prin care părțile au înțeles de comun acord ca pentru anii 2009 și 2010 să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății și alți coeficienți de ierarhizare. Prin urmare, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamantei prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Mai mult, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în anii 2009 și 2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități. Pentru anii 2009 și 2010, prin art. 4 din actul adițional nr. 370/20.06.2008 la Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile în perioada 01.07._12.
Salariul de bază lunar stabilit prin contractul individual de muncă al membrei de sindicat reclamante respectă atât prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, cât și în prevederile Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, contracte în care sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare. Clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul de bază minim brut de 700 lei, prevăzut în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale. Prin urmare, cererea membrei de sindicat reclamante de plată a drepturilor salariale calculate pe baza salariului de bază minim de 700 lei nu are temei legal. Din contră, drepturile salariale cuvenite acesteia pentru perioada arătată au fost plătite în mod corespunzător, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și a contractului individual de muncă, societatea angajatoare onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior, care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată de instanța competentă la cererea părții interesate, conform prevederilor art. 24 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabile în perioada 2009-2010 de valabilitate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Mai solicită a se reține că, în perioada de valabilitate a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A. și a Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, salariata și organizațiile sindicale aveau posibilitatea legală de a solicita instanței competente constatarea nulității acestor clauze. Dacă instanța de judecată astfel sesizată constata nulitatea, clauzele respective puteau fi renegociate, iar până la renegociere puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile din contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de muncă, conform art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii.
În cauză, însă, instanța de judecată nu a fost învestită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A. Chiar dacă instanța de judecată ar califica cererea dedusă judecății ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă, o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă față de prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 04.03.2015, intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare-Comercial București, în numele membrei de sindicat Z. G.-R., a solicitat, în primul rând, respingerea recursului ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de exercițiu, iar în al doilea rând, ca fiind nefondat.
La termenul de judecată din 18.03.2015, Curtea a ridicat din oficiu excepția de tardivitate a declarării recursului, excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Demersul juridic al reclamantei U. S. Libere Feroviare Mișcare-Comercial, în numele membrei de sindicat Z. G.-R., având ca obiect obligarea pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. la plata unei diferențe de drepturi salariale, reprezintă un conflict de muncă supus normelor de procedură prevăzute de Codul muncii și de Legea dialogului social nr. 62/2011.
Văzând dispozițiile exprese ale art. 215 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond, văzând faptul că hotărârea de fond a fost comunicată recurentei-pârâte la sediul indicat în cererea de chemare în judecată la data de 05.09.2014, conform dovezii de comunicare de la fila 29 din dosarul de fond, Curtea constată că termenul de recurs s-a împlinit la 16.09.2014.
În atare situație, cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă la 17.09.2014, înregistrată direct la serviciul registratură al Tribunalului București, nu respectă termenul de declarare a căii de atac.
Având în vedere faptul că nerespectarea termenului pentru declararea căii de atac este sancționată cu decăderea părții din dreptul de a exercita calea de atac, în temeiul art. 312 raportat la art. 103 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite excepția de tardivitate și va respinge cererea de recurs ca fiind tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București împotriva sentinței civile nr. 6282 din data de 28.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare – Comercial București, în numele membrei de sindicat Z. G.-R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. F.-G. B. A.-C. N. I.-P.
Grefier,
B. M.
Red./tehn. B.A.C./30.06.2015
Tehn. D.A.M./2 ex./27.03.2015
Judecător fond D. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 437/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
