Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 437/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 437/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 10/87/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 5612/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 437
Ședința publică din data de 12.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanții-reclamanți: A. M., A. M., A. N., B. S., B. Ș. A., B. C. G., B. I., B. A., B. P., CARABAȘU V., C. F., CAPĂȚÂNĂ M., C. V., C. P., D. V., D. F., D. D., D. M., D. M., E. I., E. I., F. N., G. N., G. I., G. S., G. N. E., I. G., I. F., I. M., L. F., M. F., M. A., M. S., M. V., M. ANIȘOR, M. L., M. N., M. S., N. V., N. F., O. V., O. S., O. R., P. T., P. C., P. I., P. P., P. C., P. A., P. I. M., P. O. V., P. M., P. B., R. D., S. I., S. C., S. C., S. F., S. C., S. C., S. F., Ș. A., S. N., T. I., V. A., V. S., V. F., V. M., V. F., V. M., Z. A., S. C. V., T. S. A., G. A., C. L., S. I., S. D. F., V. M., M. N., N. M., C. F., D. M., M. M., T. GHEORGHIRA împotriva sentinței civile nr.665 din data de 29.05.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA – SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C. și intimatul-reclamant T. M., având ca obiect „drepturi bănești – plată drepturi salariale”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelanții-reclamanți: A. M., A. M., A. N., B. S., B. Ș. A., B. C. G., B. I., B. A., B. P., CARABAȘU V., C. F., CAPĂȚÂNĂ M., C. V., C. P., D. V., D. F., D. D., D. M., D. M., E. I., E. I., F. N., G. N., G. I., G. S., G. N. E., I. G., I. F., I. M., L. F., M. F., M. A., M. S., M. V., M. ANIȘOR, M. L., M. N., M. S., N. V., N. F., O. V., O. S., O. R., P. T., P. C., P. I., P. P., P. C., P. A., P. I. M., P. O. V., P. M., P. B., R. D., S. I., S. C., S. C., S. F., S. C., S. C., S. F., Ș. A., S. N., T. I., V. A., V. S., V. F., V. M., V. F., V. M., Z. A., S. C. V., T. S. A., G. A., C. L., S. I., S. D. F., V. M., M. N., N. M., C. F., D. M., M. M., T. GHEORGHIRA, prin avocat Gatejescu A. F., în baza împuternicirii avocațiale . O nr._, depusă la fila 14 a dosarului de apel, lipsă fiind intimații-pârâți SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA – SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C. și intimatul-reclamant T. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel.
Având cuvântul, apelanții-reclamanți prin avocat solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, deoarece prima instanță nu a analizat situația de fapt dedusă judecății, respectiv faptul că s-a solicitat salariul suplimentar pentru anul 2010, prima de C. pentru anul 2010, drepturi salariale care li se cuveneau în temeiul Contractului colectiv de muncă a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011. Instanța de fond a soluționat cauza prin prisma Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități care însă a fost modificat fără a se verifica îndeplinirea condițiilor impuse de Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Depune concluzii scrise și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței depuse la dosar.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.665 din data de 29.05.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții: A. M., A. M., A. N., B. S., B. Ș. A., B. C. G., B. I., B. A., B. P., Carabașu V., C. F., Capățână M., C. V., C. P., D. V., D. F., D. D., D. M., D. M., E. I., E. I., F. N., G. N., G. I., G. Silvică, G. N. E., I. G., I. F., I. M., L. F., M. F., M. A., M. S., M. V., M. Anișor, M. L., M. N., M. S., N. V., N. F., O. V., O. S., O. M.-R., Pătrănescu T., P. C., P. I., Petreacă P., P. C., P. A., P. I. M., P. O. V., P. M., P. B. N., R. D. C., S. I., S. C., S. C., S. F., S. C., S. C., S. F., Ș. A., S. N., T. I., V. A., V. S., V. F., V. M., V. Fănușa, V. M., Z. A., S. C. V., T. M., T.-S. A., G. A., C. Lucică, S. I., S. D. F., V. M., M. N., N. M., Carabașu F., D. M., M. M., T. G., împotriva pârâtelor C. Națională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A. și C. Națională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale constând în contravaloarea salariului suplimentar pentru anul 2010 și a ajutorului material aferent sărbătorii de C. 2010, invocând în susținerea pretențiilor prevederile art. 30 alin. 1 și art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de G. de Unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006 – 2007, modificat și prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010, contract aplicabil pârâtelor, precum și prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi – art. 41 alin. 1 lit. a) și Contractului Colectiv de Muncă CNCF C.F.R. S.A. 2009 – 2010.
Prin art. 71 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar invocat în cauză, sunt reglementate ajutoarele materiale ocazionate de sărbătorile de P., C. și Ziua Feroviarului, ceea ce interesează în cauză fiind ajutorul material aferent sărbătorii de C. 2010, iar privitor la salariul suplimentar pentru anul 2010, art. 30 din același contract prevede că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Pentru anii 2009 – 2010 la nivel de CNCF C.F.R. S.A. a fost încheiat CCM din examinarea căruia rezultă că acesta are ca părți semnatare pe CNCF C.F.R. S.A. și reprezentanții organizațiilor sindicale Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, Federația Națională „Drum de F.”, Federația Națională a Sindicatelor din Transporturi „ELCATEL”, Federația Automatizări Feroviare și Federația Mecanicilor de Locomotivă din România și a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sub nr. 2591/06.06.2009, astfel că acest contract, reprezentând voința părților, respectiv a administrației și a partenerilor sociali, produce efecte și este aplicabil salariaților CNCF C.F.R. S.A.
Ulterior, acest contract a fost prelungit prin actul adițional înregistrat la Agenția Națională pentru Prestații Sociale sub nr. 1718/22.04.2010 până la data de 31.01.2011, iar prin acesta părțile CCM au convenit că, pentru anii 2009 și 2010, nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Ziua Feroviarului, iar pentru anul 2010 nu se acordă nici salariul suplimentar.
Prin urmare, în privința drepturilor solicitate se constată că, deși acestea sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din transportul feroviar, atâta timp cât părțile au convenit că ajutoarele materiale menționate să nu se acorde, efectuându-se expres completarea în acest sens, iar prin actul adițional la CCM înregistrat sub nr. 1718/2010, stabilindu-se expres neacordarea acestora, pentru anul 2010 nu există temei legal pentru plata acestora, întrucât instanța nu poate interveni în conținutul clauzelor contractuale care au completat prevederile art. 32 și au modificat art. 65 din CCM pe anul 2009 – 2010, înregistrat sub nr. 2591/2009, dat fiind faptul că CCM reprezintă voința partenerilor sociali exprimată în limitele cadrului prevăzut de lege.
Susținerile reclamanților în sensul că sunt îndreptățiți la plata drepturilor salariale solicitate, întrucât în raport de prevederile art. 2 alin. 4 din CCM încheiat la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar contractele colective de muncă la nivel de unități trebuie să respecte prevederile minimale stabilite prin acesta, iar în conformitate cu prevederile art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011 aceste contracte nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celor stabilite prin CCM aplicabil la nivel superior, urmează a fi înlăturate, întrucât, prin convenția părților, în anul 2010, sindicatul și angajatorul au decis neacordarea acestora.
Ori, atâta timp cât prin convenția părților s-a stabilit neacordarea acestor ajutoare materiale în anii 2009 – 2010, instanța nu poate interveni peste voința părților, dând o altă interpretare unor prevederi ale CCM diferită de aceea care s-a dorit și s-a agreat de partenerii sociali, întrucât s-ar institui în acest fel un drept absolut al salariatului ce depășește condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
Prin urmare, câtă vreme prevederile CCM al CNCF C.F.R. S.A. pe anii 2009 – 2010, prelungit prin act adițional a reprezentat acordul de voință al părților, care, fiind și semnatare ale CCM la Nivel de G. de Unități, acestea sunt opozabile părților care l-au semnat, modificările clauzelor acestui contract fiind rezultatul negocierilor colective, prima instanță a constatat că nu există temei legal pentru acordarea ajutorului material aferent sărbătorii de C. 2010 și a salariului suplimentar pe anul 2010, așa încât capătul de cerere având ca obiect obligare pârâtei la plata drepturilor salariale constând în contravaloarea ajutorului material aferent sărbătorii de C. 2010 și a salariului suplimentar pe anul 2010 va fi respins ca fiind nefondat.
Cererile reclamanților privind obligarea pârâtelor la plata daunelor interese constând în actualizarea sumelor cu rata inflației și aplicarea dobânzii legale la sumele datorate, calculate de la data scadenței acestora pana la data plații efective, precum și obligarea acestora la calcularea și plata drepturilor salarial în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de ramura Transporturi pe anii 2008-2010, art. 41, alin. 3, lit. a, adică la valoarea salariului de baza minim brut în cuantum de 700 lei, corespunzător clasei unu de salarizare, față de caracterul lor accesoriu, au primit aceeași soluție.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel motivat, în termenul legal, reclamanții: A. M., A. M., A. N., B. S., B. Ș. A., B. C. G., B. I., B. A., B. P., Carabașu V., C. F., Capățână M., C. V., C. P., D. V., D. F., D. D., D. M., D. M., E. I., E. I., F. N., G. N., G. I., G. S., G. N. E., I. G., I. F., I. M., L. F., M. F., M. A., M. S., M. V., M. Anișor, M. L., M. N., M. S., N. V., N. F., O. V., O. S., O. R., P. T., P. C., P. I., P. P., P. C., P. A., P. I. M., P. O. V., P. M., P. B., R. D., S. I., S. C., S. C., S. F., S. C., S. C., S. F., Ș. A., S. N., T. I., V. A., V. S., V. F., V. M., V. F., V. M., Z. A., S. C. V., T. S. A., G. A., C. L., S. I., S. D. F., V. M., M. N., N. M., C. F., D. M., M. M., T. Gheorghira, criticând-o pentru nelegalitate, apel întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 și următoarele, art.480 alin.6 din Codul de procedură civilă.
Se arată în dezvoltarea căii de atac formulate că instanța de fond a soluționat în mod eronat fondul cauzei, a intervenit în voința părților, dând o altă interpretare de cât cea dorită și agreată de părțile semnatare, astfel încât se consideră a fi depășite condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
Apelanții au fost salariații la C. Națională de Căi Ferate "CFR" S.A - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C., actualmente Sucursala Regională CF C. în perioada dedusă judecății cauzei.
Apelanții și-au întemeiat acțiunea, respectiv motivarea apelului pe dispozițiile din CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pentru anii 2006-2007, prelungit prin act adițional înregistrat sub nr. 2836/20/CC/2006 la data de 28.12.2006, cu 48 de luni, până la data de 28.12.2010, ulterior prelungit ulterior printr-un nou act adițional având nr. 629/04.01.2010 până la data de 31-01-2011.
Pentru perioada sus menționată a fost negociat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar între asociația patronală la nivel de grup de unități din transportul feroviar (alcătuită din C. Națională de Căi Ferate "CFR" S.A, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfa" SA și Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" SA) și organizațiile sindicale reprezentative ale salariaților, printre care și Federația Națională Feroviara Mișcare Comercial, acesta fiind un contract superior celui încheiat la nivel de angajator, iar obligația legală de a aplica dispozițiile CCM încheiat la nivel superior incumba tuturor angajatorilor incluși în grupul de unități din ramura transporturi feroviare.
Prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar (contract încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate) valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010), înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei sub nr.2836/20/28.12.2010 sunt negociate următoarele drepturi salariale:
Art.30 alin.(1)- Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Art.71 primul punct - cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare;
Din această formulare rezultă în mod indubitabil faptul că această clauză are un caracter obligatoriu, societatea fiind obligată să plătească salariaților la expirarea unui an calendaristic un salariu suplimentar.
Salariul suplimentar solicitat de reclamanți este un drept stabilit în contractul colectiv de muncă și conform principiului forței obligatorii a convenției, respectiv prevederile art. 1270 codul civil, angajatorul trebuie să respecte clauzele contractuale negociate de către părți, astfel cum au fost negociate.
Astfel, se învederează că CCM sus menționat a produs efecte și după expirarea termenului stabilit inițial, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din CCM-ul respectiv potrivit cărora valabilitatea contractului se prelungea până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, dacă nici una dintre părți nu denunța contractul cu treizeci de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Nu există față de acest CCM nici un act adițional ori amendament pentru care, drepturile salariale solicitate pentru acest interval să nu mai fie acordate.
Apreciază apelanții,că fiind convenit la nivel de grup de unități, din care face parte și pârâtă, conform art. 11 alin. 1, lit. C din Legea nr. 130/1996 sub imperiul căreia s-au încheiat, contractul colectiv de muncă produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile grupului pentru care a fost negociat.
Totodată, devine incident art.8 alin.2 din același act normativ, conform căruia contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Se învederează faptul că prin acte adiționale succesive părțile semnatare ale CCM la nivel de grup de unități au hotărât prelungirea valabilității până la data de 31.01.2011, așa cum rezultă din copia actului adițional nr. 629/04.01.2011.
Rezultă în mod indubitabil faptul că CCM la nivel de grup de unități pentru ani 2006-2008 a fost valabil și în perioada pentru care reclamanții solicitau drepturile bănești, respectiv pentru 01.01._10.
De asemenea, se menționează că în perioada 2009-2010,pârâta avea obligația să respecte prevederile CCM la nivel de grup de unități și să acorde salariaților salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutorul material acordat cu ocazia Sărbătorii de C. 2010, calculate în conformitate cu prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de grup de unități, ținând seama și de prevederile arte 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază minim brut în cuantum de 700 lei, în funcție de care trebuie stabilit cuantumul drepturilor cuvenite pentru fiecare salariat.
Prin semnarea CCM reprezentanții salariaților și patronatelor au fost de acord necondiționat cu acordarea acestuia, fiind evidentă intenția părților la semnarea acestuia, respectiv că această prevedere să fie o obligativitate și nu o posibilitate.
Se susține că în mod neîntemeiat instanța a intervenit în voința părților, dând o altă interpretare decât cea dorită și agreată de către părțile semnatare, astfel încât apelanții consideră că se depășesc condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
Instanță de fond,în aprecierea apelanților, în mod eronat a conchis ca fiind juste și întemeiate criticile pârâtei referitoare la neacordarea drepturilor din cauza dificultăților financiare înregistrate în perioada dedusă judecății.
Din această perspectivă, faptul că pârâta angajatoare nu a cuprins în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării Guvernului României și rezerva necesară acordării drepturilor suplimentare, nu este de natură a o exonera pe aceasta de obligația care îi incumba prin semnarea CCM încheiat cu organizațiile sindicale reprezentative.
Apelanții nu au beneficiat de prevederile sus precizate, deși au fost negociate și obținute prin înțelegerea părților, deoarece conducerea companiei nu a respectat și aplicat prevederile ce fac referire la acestea.
De asemenea, apelanții au făcut dovada că îndeplinesc condițiile imperative care desemnează noțiunea generică de muncă ireproșabilă, fapt probat de conținutul adeverințelor emise de către angajator și depuse la dosar.
Criticile pârâtei nu sunt întemeiate având în vedere faptul că angajatorul, potrivit art.40 alin.2 lit.c din Legea nr.53/2003, republicată - Codul muncii și art.41 alin.5 din Constituție, are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, în cazul apelanților se arată că pârâtele nu au dat eficiență prevederilor precizate din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adițional pentru perioada 2008-2010 și ulterior și pentru anul 2011).
În conformitate cu prevederile cuprinse la art.2 alin.(4) din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adițional): "Contractele colective de muncă la nivel de unități vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.132 alin.3 din Legea nr.62/20 11- Legea dialogului social:
"Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior".
În conformitate cu dispozițiile art.229 alin.1 din Legea nr.53/2003, republicată - Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă întinzându-se, astfel cum stabilește art.133 alin.1 lit.b din Legea nr.62/2011-Legea dialogului social, pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
De altfel,conform prevederilor art. 236 alin. 4 Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite salariaților a produs prejudicii materiale pe care are obligația să le acopere, în temeiul arte 253 Codul Muncii conform căruia angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpă angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Potrivit art.148 din Legea nr.62/2011 - Legea dialogului social, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
În materia executării obligațiilor se menționează în general de principiul executării în natură a obligației, aceasta însemnând executarea obligației în natura ei specifică, realizarea obiectului avut în vedere de părți, debitorul neputând înlocui acest obiect cu o altă prestație.
În cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația, creditorul, pentru valorificarea dreptului său subiectiv patrimonial poate să recurgă la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziție pentru a-l sili la executare.
Potrivit art.160 și art.229 alin.4 din Legea nr.53/2003, republicată - Codul muncii coroborat cu art. 1270 alin. 1 din Codul Civil, între organizațiile sindicale reprezentative semnatare a contractelor colective de muncă la nivel de unitate și pârâte s-a stabilit de comun acord că aceste drepturi salariale vor fi plătite salariaților, care odată stipulate devin legea părților.
În ceea ce privește critica legată de depășirea bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâri de guvern, apelanții o consideră nefondată având în vedere că partenerii sociali au negociat drepturile salariaților, alcătuirea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuia să aibă în vedere drepturile astfel negociate. Neasigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale negociate nu poate constitui un motiv de stingere a drepturilor salariaților, în condițiile în care clauzele contractuale erau în vigoare și nu au fost anulate.
Rezultă, așadar că dreptul nu este condiționat nici de posibilitățile financiare ale unității debitoare, nici formulat sub condiție pur potestativă, ci este reglementat de maniera imperativă și necontestat de angajatorul căruia îi revenea sarcina probei, din perspectiva meritului salariaților de a-l obține.
În concluzie, acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010, astfel cum a fost reglementat prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, amendat pentru conformitate cu prevederile, mai favorabile, ale contractului situat la nivel imediat superior reprezintă o obligație contractuală a paratei intimate și nu o facultate a acesteia, raportat la prevederile art. 977-985 din codul civil, în redactarea în vigoare la data nașterii drepturilor, precum și la art. 40, alin. 2 din codul muncii.
Astfel, având în vedere aceste considerente, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale datorate privind salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acorda, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C., echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare (prevăzut în Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007, prelungit până la data de 28 decembrie 2010), actualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii drepturilor până la data plății efective, precum și acordarea dobânzii legale aferenta drepturilor bănești.
Calculul acestor drepturi se va raporta la un salariu de bază minim brut în cu antum total de 700 lei, astfel cum a fost prevăzut prin art. 41, alin. 3, lit. A din CCM încheiat la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, valabil până la data de 31-12-2010. Această reglementare se impune societății intimate ca oricărei alteia din cadrul ramurii transporturi, chiar nepreluate în CCM la nivel de unitate, pentru aceleași argumente derulate în precedent cu privire la raportul dintre contractele colective situate la diferite niveluri.
Nici legea, nici CCM menționat nu condiționează acordarea drepturilor pe care le conțin în cuantum superior de preluarea lor la nivel de unitate, fiind, pe baza modului de adoptare și redactare, imperative pentru angajator, după cum urmează:
Art. 3 alin. 1 - clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
Art. 3alin. 3 - în cazul în care părțile au încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.
Prin urmare contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate prevedea, sub sancțiunea neluării în seamă, drepturi cu caracter inferior sau în condiții restrictive celor reglementate de contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură sau grup de unități, impunându-se că raportul de muncă să fie sancționat în conținutul cel mai favorabil salariaților.
Se mai susține că instanță de fond a considerat în mod greșit ca fiind neîntemeiat capătul de cerere referitor la plata daunelor interese.
În ceea ce privește actualizarea sumelor ce le vor obține apelanții cu indicele de inflație, consideră că acest petit este întemeiat având în vedere că se impune corelarea salariului cu salariul nominal de care a beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarului, știut fiind faptul că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Raporturile de dreptul muncii de circumscriu raporturilor de drept civil.
Astfel, dincolo de particularitățile raporturilor juridice specifice dreptului muncii, în măsura în care nu se abrogă expres, sunt aplicabile regulile de drept comun ale dreptului civil.
De altfel chiar în dispozițiile art. 166 alin.4 Codul Muncii, legiuitorul a stabilit că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului salariatului.
Conform prevederilor art. 1530 Codul Civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, salariul reprezentând suma de bani pe care angajatorul este obligat să o plătească cu titlu de contraprestație specifică și necesară pentru prestarea muncii, creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i le-a cauzat și care este consecință directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
De asemenea, sumele în cauză se cuvin reclamanților actualizate și cu dobânda legală, întrucât aceasta reprezintă câștigul pe care creditorul I-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, acordându-se cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat - Iucrum cessans.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata dobânzii, se menționează că salariații prin neacordarea drepturilor salariale au suferit un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 Codul muncii, iar pe de altă parte acest prejudiciu constă și în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestor drepturi. Consideră apelanții că se impune actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data fiecărei scadențe până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate calculată de la data scadenței la data plății efective, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Ca atare acordarea dobânzii legale alături de indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigura o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1531 Codul Civil.
Examinând motivele de apel formulate față de hotărârea apelată și probele administrate în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art.477 și următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Este legală soluția Tribunalului de respingere a pretențiilor având ca obiect plata drepturilor bănești privind acordarea salariului suplimentar pe anul 2010, ajutorul material de C. pentru anul 2010 actualizate cu indicele de inflație.
În primul rând, trebuie avut în vedere faptul notoriu și de necontestat că intimata-pârâtă SNTFM CFR MARFĂ s-a aflat și se află într-o situație economico-financiară extrem de dificilă, făcând parte din categoria societăților comerciale cu capital de stat supuse monitorizării în baza prevederilor OUG nr. 79/2001 și ulterior a OUG nr. 79/2008, cu obligația strictă de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli, aprobat prin Hotărâre de Guvern. Fiind vorba despre o companie cu capital de stat și de interes național, toate pierderile sale financiare au fost și sunt suportate din fonduri asigurate de la bugetul de stat, deci din fonduri publice.
Tocmai din cauza impasului patrimonial în care se găsește, dar și a consecințelor negative de netăgăduit ale crizei economico-financiare ce a afectat și România, SNTFM CFR MARFĂ SA a intrat într-un amplu proces de restructurare și reorganizare, în urma căruia a operat masive concedieri de personal.
Primele pentru sărbătorile de C. ca și salariului suplimentar pe anul 2010, fac parte din categoria drepturilor bănești care își au izvorul în clauze ale unor contracte colective de muncă. Ele pot fi acordate numai în situația existenței la dispoziția angajatorului a veniturilor, a fondurilor financiare necesare plății lor, cerință imposibil de realizat în contextul situației economice negative a CFR MARFĂ SA. Dacă s-ar adopta punctul de vedere contrar, dificultățile de ordin patrimonial ale SNTFM CFR MARFĂ SA s-ar agrava în mod cert, determinând noi concedieri și chiar falimentul acestui agent economic cu capital de stat.
Fără îndoială că în lumina dispozițiilor Legii nr. 130/1996, dispozițiile din CCM de care se prevalează apelanții-reclamanți și invocate în cauză au putere obligatorie între părțile contractante și forță executorie în aceleași limite, dar ele devin ineficiente când pentru punerea lor în aplicare sunt necesare resurse financiare provenind de la bugetul de stat. Furnizarea acestor resurse este reglementată strict și prin dispoziții legale care au caracter de ordine publică. Or, potrivit art. 5 din Codul Civil Român de la 1864 (în prezent art. 11 din Noul Cod Civil) – text aplicabil și în materia dreptului muncii, în temeiul art. 295 din Legea nr. 53/2003 – nu se poate deroga prin convenții de la legile care interesează ordinea publică.
În plus, așa cum învederează intimata pârâtă, pentru anii 2009-2010 la nivel de CNCF „CFR” SA a fost încheiat Contract colectiv de muncă, contract ce are ca părți semnatare CNCF „CFR” SA și reprezentanții organizațiilor sindicale și anume: Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, Federația Națională „Drum de F.”, Federația Națională a Sindicatelor din Transporturi „ELCATEL”, Federația Automatizări Feroviare și Federația Mecanicilor de Locomotivă din România.
Contractul colectiv de muncă sus-menționat a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu nr.2591/06.06.2009 și prelungit prin Actul Adițional înregistrat la Agenția Națională pentru Prestații Sociale sub nr.1718/22.04.2010.
Acest contract colectiv de muncă produce efecte și este aplicabil salariaților CNCF „CFR” S.A.
Prin actul adițional menționat mai sus s-a stabilit că, contractul colectiv se prelungește până la 31.01.2011 în aceleași condiții, acest act reprezentând voința părților, respectiv a administrației și a partenerilor sociali.
Astfel, urmare negocierilor colective, reprezentanții administrației și reprezentanții organizațiilor sindicale semnatare ale contractelor colective de muncă aplicabile salariaților din CNCF „CFR” SA, de comun acord, au convenit modificarea clauzelor acestui contract.
Ori, în urma negocierilor colective de muncă, motivat de faptul că au cunoștință de situația economică cu care se confruntă compania, organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreună cu CNCF „CFR” S.A. Contractul colectiv de muncă pe anul 2009-2010 cu prevederea că:
Prin actul adițional înregistrat la Agenția Națională pentru Prestații Sociale sub nr.1718/22.04.2010,anexat la fila 25-28 dosar fond volumul III, s-a modificat art.65 alin.3 cu mențiunea că: „Pentru anul 2010 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C. și de Ziua Feroviarului”.
De asemenea, prin același act adițional s-a stabilit că: „pentru anul 2010 salariul suplimentar nu se acordă”(art.32 alin.5).
Prin urmare, motivat de înțelegerea părților (patronat – sindicate) nu există temei legal pentru acordarea ajutorului material pentru Ziua Feroviarilor, Paști și C. pentru anul 2010.
Apelanții-reclamanți nu contestă existența actului adițional sus precizat.
Reiese că voința clar și liber exprimată de părți a fost aceea de a nu se acorda respectivele prime și ajutoare în anul 2010, ceea ce demonstrează netemeinicia pretențiilor deduse judecății în prima instanță.
În contextul acestei înțelegeri a părților, nu poate fi susținută incidența în speță a dispozițiilor art. 38 din Codul Muncii, cu atât mai mult cu cât actul adițional nu vizează drepturi recunoscute de lege salariaților, ci aspecte derivând din clauze ale unor contracte colective de muncă. Art. 38 din Legea nr. 53/2003 sancționează doar convențiile prin care se tinde la limitarea ori stingerea unor drepturi recunoscute de lege salariaților, iar nu a unor drepturi decurgând din clauze ale CCM, așa cum este situația în cauza de față.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți: A. M., A. M., A. N., B. S., B. Ș. A., B. C. G., B. I., B. A., B. P., CARABAȘU V., C. F., CAPĂȚÂNĂ M., C. V., C. P., D. V., D. F., D. D., D. M., D. M., E. I., E. I., F. N., G. N., G. I., G. S., G. N. E., I. G., I. F., I. M., L. F., M. F., M. A., M. S., M. V., M. ANIȘOR, M. L., M. N., M. S., N. V., N. F., O. V., O. S., O. R., P. T., P. C., P. I., P. P., P. C., P. A., P. I. M., P. O. V., P. M., P. B., R. D., S. I., S. C., S. C., S. F., S. C., S. C., S. F., Ș. A., S. N., T. I., V. A., V. S., V. F., V. M., V. F., V. M., Z. A., S. C. V., T. S. A., G. A., C. L., S. I., S. D. F., V. M., M. N., N. M., C. F., D. M., M. M., T. GHEORGHIRA, toți cu domiciliul procedural ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul CABINET AVOCAT GĂTEJESCU A. F., situat în Mun. C., ., nr. 10, jud. D., împotriva sentinței civile nr.665 din data de 29.05.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. cu sediul în .. 38, sector 1, București, J_, Cod Fiscal_, C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA – SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C., cu sediul în C., ., jud. D., J_, Cod Fiscal_ și intimatul-reclamant T. M., CNP_, cu domiciliul în Roșiori de Vede, .. 18A, Jud. Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, E. L. U. L. C. Dobraniște
GREFIER,
F. V.
Tehnored.L.E.U.
Dact. V.N./5 ex./04.03.2015
Jud.fond: N. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1455/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 994/2015.... → |
|---|
