Obligaţie de a face. Decizia nr. 7/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 7/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 5940/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6612/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7/2015
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Judecător M. P.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat recurentul I. ȘCOLAR AL MUNICIPIUL BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4631 din data de 16.04.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu intimații S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR DIN ROMÂNIA - SECTOR 5 în numele membrilor de sindicat B. D. IOZEFINA, S. I., S. E., N. M., S. P., D. S., P. D. S., C. R. Ș., M. C., L. V., C. NAȚIONAL „G. L.”, ȘCOALA G. „SF. A.” și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cauza având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, se învederează Curții că, la data de 11.12.2014, intimatul-reclamant a depus la dosar note scrise.
Având în vedere că părțile au lipsit la termenul de astăzi, dar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în pronunțare și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4631 din data de 16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR DIN ROMÂNIA – SECTOR 5 în numele membrilor de sindicat B. D. IOZEFINA, S. I., S. E., N. M., S. P., D. S., P. D. S., C. R. S., MAZARE C., L. V. în contradictoriu cu pârâții C. N. „GH. L.”, SCOALA GIMNAZIALA „SF. A.”, M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și I. ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
A fost obligat pârâtul C. N. „GH. L.” la plata către fiecare dintre reclamanții B. D. IOZEFINA, S. I., S. E., N. M., S. P., D. S., P. D. S., C. R. S., MAZARE C. a sumelor reprezentând ajutorul financiar pentru achiziționarea de carti si programe educaționale pe suport electronic necesare imbunatatirii calitatii didactice, prevăzute de Legea nr.315/2006, aferent anului 2010, actualizate in funcție de rata inflației la data plații.
A fost obligată pârâta SCOALA GIMNAZIALA „SF. A.” la plata către reclamanta L. V. a sumelor reprezentând ajutorul financiar pentru achiziționarea de carti si programe educaționale pe suport electronic necesare imbunatatirii calitatii didactice, prevăzute de Legea nr.315/2006, aferent anului 2010, actualizate in funcție de rata inflației la data plații.
Au fost obligați pârâții M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului si Inspectoratului Școlar al Municipiului București la alocarea sumelor necesare plății ajutorului financiar pentru achizitionarea de carti si programe educationale pe suport electronic necesare imbunatatirii calitatii didactice, prevazute de Legea nr. 315/2006, aferent anului 2010, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
În considerentele hotărârii judecătorești, instanța de fond a reținut că, prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 315 din 12 iulie 2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, s-a stabilit că se acordă un ajutor financiar cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice.
În ceea ce privește condițiile de acordare, dispozițiile art. 2 din același act normativ stipulează că ajutorul financiar prevăzut la art. 1 se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.
Prin HG nr. 453/2007 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar.
Prin adeverințele emise de C. N. „GH.L.” si SCOALA GIMNAZIALA „SF. A.”, depuse la filele nr. 8 - 9 din dosar, se adeverește că persoanele din tabelul din adeverință au calitatea de salariați ai C. N. „GH.L.” si SCOALA GIMNAZIALA „SF. A.”, sunt membri ai Sindicatului SIPR 5 și nu au beneficiat în anul 2010 de plata ajutorului financiar de 100 euro pentru stimularea achiziționării de cărți sau programe educaționale conform prevederilor Legii nr. 315/2006, solicitat în termen legal.
Or, potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 315/2006, unitățile școlare vor solicita lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, la inspectoratul școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare.
Conform art. 5 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 315/2006, inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la M. Educației, Cercetării și Tineretului - Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.
Sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) se asigură din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, capitolul 65.01 "Învățământ", art. 57.02.01 "Ajutoare sociale în bani", în limita creditelor bugetare aprobate.
Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului va aloca lunar către inspectoratele școlare/al municipiului București sumele solicitate, în limita creditelor bugetare deschise.
Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local.
Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). Plata se face în lei, la cursul de schimb din data efectuării plății. Justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice.
Prin urmare, prin adoptarea Legii nr. 315/2006 s-au născut obligațiile ce derivă din obiectul raportului juridic dedus judecății, obligații a căror îndeplinire nu a fost dovedită de pârâți, iar aducerea lor la îndeplinire se impune pentru că, altfel, dreptul de care membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea ar fi trebuit să beneficieze ar fi doar iluzoriu, fiind lipsit de conținutul său.
Tribunalul a precizat că nu poate fi reținută apărarea formulată de pârâtul M. Educației Naționale, prin întâmpinarea depusă la dosar, în condițiile în care dispozițiile art. 5 alin.6 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar prevăd că plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). Plata se face în lei, la cursul de schimb din data efectuării plății. Justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice.
Având în vedere cele două ipoteze reglementate pentru plata ajutorului financiar și față de faptul că opțiunea pentru una dintre cele două varianta aparține beneficiarului dreptului, apărările formulate de pârâtul M. Educației Naționale, prin întâmpinarea depusă la dosar, nu sunt întemeiate.
În condițiile în care prin art. 15 alin.1 lit. k) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 din_, s-a prevăzut că de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă: Legea nr. 315/2006 înseamnă că obligația reglementată prin Legea nr. 315/2006 subzista până la data de 03.07.2010, ceea ce înseamnă că membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea au dreptul să beneficieze de plata ajutorului pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice, prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent perioadei 01.01._10, actualizat în funcție de rata inflației la data plății efective.
În ceea ce privește valoarea ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice, prevăzut de Legea nr. 315/2006, cuvenit pentru anul 2010, Tribunalul a considerat că, deși obligația reglementată prin Legea nr. 315/2006 subzista până la data de 03.07.2010, conform celor anterior expuse, totuși acest fapt nu influențează valoarea ajutorului respectiv aferent anului 2010 deoarece el trebuia acordat, începând cu luna ianuarie a anului 2010, când Legea nr. 315/2006 era în vigoare, din acel moment membrii de sindicat, în numele cărora a fost formulată acțiunea, fiind îndreptățiți la acordarea integrală a ajutorului respectiv.
Astfel, potrivit art. 3 alin.1 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 315/2006, ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercita funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.
Împrejurarea că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile privind plata ajutorului aferent perioadei 01.01._10, obligații la care anterior s-a făcut referire, până la abrogarea Legii nr. 315/2006, nu poate să constituie un motiv de diminuare a ajutorului respectiv.
În acest sens, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 2 din Legea nr. 315/2006, dispozițiile art. 3 alin.1 și art. 5 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 315/2006, precum și natura juridică a dreptului respectiv.
În consecință, apărarea formulată prin întâmpinare de pârâtul I. Școlar al Municipiului București nu este întemeiată.
Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, a fost admisă cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește măsura actualizării în funcție de rata inflației la data plății efective, aceasta va fi dispusă pentru a se asigura recuperarea creanței la valoarea sa de la data scadenței, ca urmare a devalorizării monedei naționale din cauza procesului de inflație.
În raport de dispozițiile art. 5 alin.4 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 315/2006, conform cărora Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului va aloca lunar către inspectoratele școlare/al municipiului București sumele solicitate, în limita creditelor bugetare deschise, de dispozițiile 5 alin.5 din Norma, conform cărora Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local, s-a dispus obligarea pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aloce Inspectoratului Școlar al Municipiului București suma necesară plății ajutorului de 100 euro echivalentul în lei la data plății, reprezentând ajutorul financiar reglementat de Legea nr. 315/2006, aferent perioadei 01.01._10, sumă actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective și obligarea pârâtului I. Școlar al Municipiului București să aloce către unitatea de învățământ suma necesară plății ajutorului de 100 euro echivalentul în lei la data plății, reprezentând ajutorul financiar reglementat de Legea nr. 315/2006, aferent perioadei 01.01._10, sumă actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul I. ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ (Număr în format vechi 6612/2014).
În motivare, recurentul a arătat că în mod eronat a obligat instanța de fond la plata ajutorului financiar aferent anului 2010 în valoare de 100 Euro deoarece Legea nr. 315/2006 a fost abrogată prin Legea nr. 118/2010, trebuind redus proporțional cu perioada cât a fost în vigoare.
Art. 5 alin. 3 din Hotărârea de Guvern nr. 453/2007 prevede că aceste sume se asigură din bugetul Ministerului Educației „în limita creditelor bugetare aprobate”.
În conformitate cu același articol, unitățile școlare solită lunar, până la data de 10 ale fiecărei luni, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare.
Plata ajutorului financiar se face de unitățile de învățământ pe bază de documente justificative sau în avans, într-o singură tranșă, iar justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii.
Regula este, prin urmare, în opinia recurentului, dovedirea anticipată, cu înscrisuri, a efectuării de cheltuieli pentru scopul prevăzut, iar numai cu titlu de excepție este consacrată posibilitatea avansării sumei cu justificarea ulterioară a acestora, conform legii.
Din dosarul cauzei, nu a rezultat că intimații au efectuat astfel de cheltuieli personale pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale.
Conform art. 61 din Legea nr. 500/2002, execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an și orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată și neplătită până la 31 decembrie se va încasa ori se va plăti în contul bugetar pe anul următor. Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului bugetar sunt nule de drept.
A mai arătat recurentul că intimații nu au depus la dosarul cauzei dovada privind înregistrarea cererilor până la data de 1.11.2009.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă.
S-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nu au fost depuse întâmpinări.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
A susținut recurentul că intimații reclamanți nu au dovedit, cu înscrisuri, în mod anticipat, faptul că au efectuat cheltuieli pentru scopul prevăzut de lege. Reținem că este nefondată această susținere, deoarece, potrivit art. 5 alin 5 și 6 din Hotărârea de Guvern nr. 453/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar, „(6) Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). Plata se face în lei, la cursul de schimb din data efectuării plății. Justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice. (7) Beneficiarii ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) au obligația de a prezenta documentele justificative, conform reglementărilor financiar-contabile în vigoare”.
Aceste dispoziții stabilesc două modalități alternative de plată a sumelor cu titlu de ajutor financiar acordat în temeiul Legii nr. 315/2006, fie plata pe bază de documente justificative, fie plata în avans. În acest din urmă caz, se prevede obligația beneficiarilor ajutorului respectiv de a prezenta documente justificative.
În consecință, susținerea recurentului în sensul că principiul este plata pe baza documentelor justificative nu este fondată și contravine dispozițiilor mai sus citate, care nu creează o ierarhizare a modalităților de plată, ci prevăd două modalități alternative. Împrejurarea că plata se realizează în avans nu afectează atingerea finalității acordării acestui ajutor financiar, așa cum a susținut recurentul, deoarece destinația sumelor primite va fi aceeași.
Referitor la depunerea cererii de plată a ajutorului financiar pentru anul 2010, până la data de 1.11.2009, din probele administrate, rezultă că intimații au îndeplinit această condiție, fapt atestat chiar de unitatea de învățământ prin adeverințele depuse la dosarul de fond, ale căror mențiuni nu pot fi considerate nereale în lipsa unor indicii în acest sens.
Curtea va respinge și susținerea că execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an, astfel că nu mai pot fi angajate cheltuieli, cu consecința că dreptul reclamanților s-a stins prin neexecutarea lui în interiorul termenului. Fondurile din care aceste sume urmează a fi plătite reclamanților reprezintă o chestiune ce excede analizei existenței sau inexistenței dreptului acestora, angajatorul având îndatorirea de a acționa potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002, așa cum a arătat și instanța de fond. În caz contrar, dacă am accepta susținerea recurentului, ar însemna că acceptăm faptul că angajatorul este scutit de toate obligațiile pe care nu le-a îndeplinit, din orice motive, până la încheierea execuției bugetare, iar drepturile corelative sunt suprimate, ceea ce ar fi inadmisibil.
În privința cuantumului ajutorului financiar cuvenit reclamanților, reținem că, potrivit art. 2 din lege, „Ajutorul financiar prevăzut la art. 1 se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății”.
În consecință, ajutorul financiar se raportează la o anumită unitate de timp, în speță, un an, devenind scadent la începutul anului calendaristic, în măsura în care este solicitat prin depunerea unei cereri scrise până la data de 1 noiembrie a anului anterior celui pentru care se cuvine.
Pe lângă acest fapt, stabilirea unei sume fixe, condițiile ce trebuie îndeplinite, natura și destinația ajutorului (achiziționarea de materiale necesare îmbunătățirii calității activității) conduc la concluzia că acesta nu se dobândește pe măsura trecerii timpului, în rate, ci se datorează integral din moment ce sunt îndeplinite condițiile.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 5 alin. 6 din Hotărârea de Guvern nr. 453/2007 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 în conformitate cu care „plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2)”.
În raport de cele mai sus expuse, nu poate fi realizată o repartizare a valorii ajutorului financiar pe alte unități de timp decât cea reglementată de lege, de un an, fără ca această repartizare să nu afecteze finalitatea acordării acestui ajutor, îmbunătățirea calității activității didactice, care este o exigență permanentă, materialele ce pot fi achiziționate nepretându-se la o astfel de împărțire.
Cum Legea nr. 315/2006 a fost abrogată începând cu 3 iulie 2010 prin Legea nr. 118/2010, reclamanții sunt îndreptățiți să primească integral ajutorul financiar, adică 100 Euro, pentru care îndeplineau condițiile la începutul anului 2010, când a luat naștere dreptul afirmat, așa cum corect a hotărât și prima instanță.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat recurentul I. ȘCOLAR AL MUNICIPIUL BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4631 din data de 16.04.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu intimații S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR DIN ROMÂNIA - SECTOR 5 în numele membrilor de sindicat B. D. IOZEFINA, S. I., S. E., N. M., S. P., D. S., P. D. S., C. R. Ș., M. C., L. V., C. NAȚIONAL „G. L.”, ȘCOALA G. „SF. A.” și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Ianuarie 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | Judecător, M. P. |
Grefier, I. R. M. |
Red.jud.EDG./07.01.2015/2ex.
Jud.fond: M.D..
← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 15/2015.... | Anulare act. Decizia nr. 1252/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|