Obligaţie de a face. Decizia nr. 3474/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3474/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 3474/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3474/2015
Ședința publică de la 05 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul S. T. FEROVIAR REGIONAL DE CALATORI BUCURESTI în numele membrilor de sindicat: M. V. L., M. G., G. D. E., T. G., V. E., M. V., S. D. I., S. V., I. V. împotriva sentinței civile nr.3825 din data de 17.04.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele S. N. DE T. FEROVIAR DE CALATORI “CFR CALATORI “ SA și S. DE T. FEROVIAR DE CALATORI BUCURESTI, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, înainte de stabilirea primului termen de judecată, în faza procedurii prealabile, au fost comunicate motivele de apel intimatelor, formulând întâmpinare S. de T. Feroviar de Calatori București, fiind înregistrată la dosar la data de 09.07.2015 și respectiv 13.07.2015.
Având în vedere că părțile au lipsit la termenul de astăzi, dar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cuprinsul întâmpinării, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3825 din data de 17.04.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de parata, ca neintemeiata.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul S. T. FEROVIAR REGIONAL DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI în numele și pentru membrii săi M. V. L., M. G., G. D. E., T. G., V. E., M. V., S. D. I., Ș. V., I. V. în contradictoriu cu pârâtele S. NAȚIONALĂ DE T. FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA și S. DE T. FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, ca neintemeiata.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune motivata prin prisma dispozitiilor art. 268(1) lit.”e” CM instanța a reținut că cererea reclamantului priveste drepturi de natura salariala, in cauza fiind incidente dispozitiile art. 268(1) lit.”c” CM, iar pentru perioada 01.11._11 (cererea a fost inregistrata in data d 07.11.2014) instanta a retinut ca drepturile salariale aferente acestei perioade au devenit scadente la data de 15 si 30 ale lunii, conform Pct.”J” din CIM ale reclamantilor, astfel ca instanța a constatat că pretențiile reclamanților care se circumscriu termenului de 3 ani nu sunt prescrise.
Pe fond, instanta a retinut ca reclamanții au invocat drept temei juridic al pretențiilor HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011 si HG nr.23/2013 care stabilesc valorile salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Conform art. 160 din Codul muncii „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Din coroborarea dispozițiilor actelor normative menționate mai sus, rezultă că salariul de 670 lei, 700 lei, 750 lei si 800 lei, la care fac referire hotararile de guvern invocate de către reclamanți reprezintă salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care se aplică sporurile și adaosurile, legiuitorul interzicând angajatorilor să stabilească salarii de bază sub acest nivel.
Reclamanții pretind prin cererea introductivă că acest cuantum al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ar trebui înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din CCM la nivel de unitate, pentru a determina salariul de bază.
Instanta a retinut, insa, ca acest cuantum de 670 lei, 700 lei, 750 lei, 800 lei la care fac referire actele normative invocate de reclamanți nu trebuie confundat cu etalonul convenit prin CCM la nivel de unitate, care se înmulțește cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în aceeași convenție colectivă de muncă, pentru determinarea salariului de bază, aceasta interpretare fiind eronată.
Astfel, potrivit Contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt prevăzuți coeficienții de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare și, de asemenea, se prevede formula de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare, care este: S=Sclasa 1 x K (unde S – salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective, Sclasa 1 - salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare și K – coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.)
Potrivit poziției nr. 1 din Anexa nr. 1 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate salariul de bază brut stabilit la nivel de unitate, corespunzător clasei 1 de salarizare este de 600 lei.
Etalonul de 600 lei, referitor la salariul de baza brut corespunzator clasei 1 de salarizare, agreat prin CCM, servește la determinarea salariului de bază, numai rezultatul obținut după aplicarea coeficienților de ierarhizare putând fi comparat cu nivelul salariului de bază minim garantat în plată.
Potrivit art. 164 alin. 3 Codul muncii, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.
Argumentul că acest salariu minim brut pe țară stabilit prin actele normative sus-menționate trebuie avut în vedere la algoritmul de calcul stabilit prin contractul colectiv de muncă este eronat, întrucât scopul avut în vedere de actul constituțional nu a fost de stabilire a unui salariu obligatoriu de la care părțile contractuale să procedeze la negociere, ci o măsură de protecție a angajatului prin care să i se recunoască în plată un salariu brut lunar care să nu fie inferior celui de bază minim brut pe țară.
Or, în cauză, pârâta a procedat la calcularea salariului, conform art. 162 Codul muncii, prin care nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile și cu algoritmul de calcul prevăzut în anexa 1 la CCM la nivel de unitate valabil pentru perioada menționată.
Tribunalul a reținut că acțiunea reclamantilor nu este întemeiată și pentru faptul că obligația instituită în art. 164 Codul muncii vizează numai garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar nu salariul de bază brut al fiecărei categorii. Cu alte cuvinte, nu se pot acorda salarii brute sub minimul stabilit de hotărârile de guvern mai sus enunțate.
În considerarea celor expuse, Tribunalul a respins cererea ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul S. T. FEROVIAR REGIONAL DE CALATORI BUCURESTI, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ (Număr în format vechi_ ), solicitând să se dispună schimbarea sentinței și admiterea cererii.
În motivare, s-a arătat că hotărârea este netemeinică și nelegală. În conformitate cu art. 7 alin. 1 teza a II-a din contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anii 2011-2012 și din contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anii 2012-2014, salariile fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din anexa 1.
Formula de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare este: S=Sclasa 1 x K (unde S – salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective, Sclasa 1 - salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare și K – coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare).
Se poate constata că pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de bază minim brut garantat în plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare.
Acest salariu corespunzător clasei 1 de salarizare este o valoare convenită de părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă, respectiv suma de 600 lei.
Această sumă reprezintă valoarea salariului minim garantat în plată de la care se pornește în stabilirea salariului brut cuvenit salariaților intimatei.
Este nelegală și nefondată aprecierea instanței de fond din care rezultă că este corectă aplicarea acestei sume la stabilirea salariilor brute ale salariaților societății, contravenind dispozițiilor legale ce reglementează valoarea salariului minim garantat în plată începând cu anul 2011 ce trebuie să fie salariul de la clasa 1 de salarizare pentru salariatul cu salariul cel mai mic din unitate. Acesta nu are cum să fie mai mic decât cel prevăzut de Hotărârile de Guvern care stabilesc valoarea salariului minim garantat în plată începând cu 1.11.2011 și până la 31.12.2013.
Au arătat apelanții că, în mod corect, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca nefondată pentru perioada 1.11.2011 – 31.12.2013, dar reținerile cu privire la fondul cauzei sunt nejustificate. Instanța de fond nu a ținut cont că ITM atrăgea atenția prin Nota privind legalitatea contractului colectiv de muncă 2011-2012 menționând că salariul de bază din Anexa 1 la contractul colectiv de muncă este stabilit contrar prevederilor legale și că acesta trebuie corelat cu art. 159 din Codul muncii.
În concluzie, au arătat apelanții că la clasa 1 de salarizare din grila de salarizare din Anexa 1 la contractul colectiv de muncă în vigoare în perioada analizată trebuia să fie salariul salariatului cu salariul cel mai mic din unitate și că acesta nu avea cum să fie mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată, iar această valoare trebuia înmulțită cu coeficientul de ierarhizare K din grila de salarizare și rezultau astfel salariile din contractele individuale de muncă și actele adiționale ale apelanților.
S-a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
S-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 476 și urm.Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Apelanții reclamanți au solicitat plata unor diferențe de drepturi salariale susținând că la calculul salariului trebuie utilizată valoarea salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut de HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011 și de HG nr. 23/2013.
Astfel, HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011 și HG nr. 23/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care și Codul muncii trimite, însă acesta reprezintă un etalon pentru nivelul de salarizare, în scopul garantării unor condiții de muncă decente și echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Acesta nu este, însă, un element al algoritmului de calcul al salariului stabilit de fiecare angajator, ci se ia în considerare ca atare pentru a stabili dacă salariul de bază al unui salariat, rezultat din valorificarea elementelor convenite de părți, respectă nivelul minim impus de lege. Legea nu impune un anumit mod de calcul al salariilor pentru salariații ce nu fac parte din categoria celor plătiți din fonduri publice, așa cum este cazul reclamanților apelanți; prin urmare, nici nu a prevăzut că acest salariu de bază minim brut garantat în plată trebuie să fie calificat într-un anumit fel ori să i se atribuie o anumită valoare în ecuațiile pe baza cărora salariul se calculează, așa cum arătat apelanții.
Concret, salariile apelanților în perioada 2011-2013 au fost mai mari decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru aceeași perioadă, așa încât pretențiile sunt nefondate.
Pentru aceste considerente, precum și pentru cele reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii atacate, pe care și le însușește, Curtea constată, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, că apelul nu este fondat și-l va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul S. T. FEROVIAR REGIONAL DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, PIAȚA GĂRII DE NORD, nr. 1-3, în numele membrilor de sindicat: M. V. L., M. G., G. D. E., T. G., V. E., M. V., S. D. I., Ș. V., I. V. împotriva sentinței civile nr.3825 din data de 17.04.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele S. NATIONALĂ DE T. FEROVIAR DE CĂLĂTORI “CFR CĂLĂTORI “ SA cu sediul în sector 1, București, .. 38 și S. DE T. FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, PIAȚA GĂRII DE NORD, nr. 1-3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | |
Grefier, I. R. M. |
Red.jud.EDG./20.10.2015/5ex.
Jud.fond: B. Ș..
| ← Despăgubire. Decizia nr. 507/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 624/2015.... → |
|---|
