Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1851/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1851/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1851/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi _ )
DECIZIA CIVILĂ NR.1851
Ședința publică de la 24.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- D. A. T.
JUDECĂTOR - A. I. C.
JUDECĂTOR - M. C.
Grefier – I. L. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât .-Export” SRL Oradea, împotriva încheierii de ședință din data de 24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman- Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal-complet specializat cu litigii de muncă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. G. și S. P., cauza pe fond având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-pârâtă, prin consilier juridic L. M. în baza delegației aflată la fila 40 dosar recurs, intimatul-reclamant S. P., prin apărător, avocat M. Iulus L., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, lipsă fiind intimatul-reclamant M. G..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 09.07.2015 s-a atașat la dosar adresă emisă de P. de pe lângă Judecătoria A. din care rezultă că, în dosarul 2074/P/2014, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem.
Apărătorul intimatului-reclamant S. P., depune la dosar, în ședință publică, înscris intitulat cerere în dovedirea faptului că a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria A. relații privind stadiul cercetărilor în dosarul penal nr.2074/P/2014.
Întrebate fiind, părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, pune concluzii de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat, casarea încheierii atacate, ca fiind netemeinică și nelegală și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.
Intimatul-reclamant S. P., prin apărător, pune concluzii de respingere a recursului declarat, ca fiind nefondat, pentru motivele pe larg expuse în cuprinsul întâmpinării. Susține că în cazul de față faptele sunt mai mult decât evidente și o eventuală continuare a judecății prin angajarea răspunderii doar a celor doi gestionari, prin exonerarea de orice răspundere a celor doi directori, ar duce la comiterea unei grave nedreptăți. Învederează instanței că numitul P. M. angajat al societății ca director de vânzări a recunoscut aspectele prezentate în plângerea penală, și-a recunoscut vina și și-a luat un angajament de acoperire a prejudiciului. Chiar dacă nu a fost declanșată urmărirea penală in personam, ea a fost începută in rem pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi pronunțată, având în vedere faptul că angajatorul solicită executarea silită a intimaților reclamanți prin scoaterea la vânzare a imobilelor în care locuiesc, imobile puse garanție de către aceștia. În concluzie, solicită ca instanța de recurs să facă aplicarea dispozițiilor art.413 pct.2 Cod procedură civilă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil, de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal-complet specializat cu litigii de muncă, în dosarul nr._, în baza art. 413 alin 1 pct. 1 C., a fost suspendată judecata cauzei.
Pentru a dispune aceasta prima instanță a reținut că:
În conformitate cu dispozițiile art.413(1) pct.1 din codul de procedură civilă, instanța poate suspenda judecata, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
În cauză există o plângere penală înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria A., sub nr.256/01.07.2014 ( f 33-40), dosar nr.256/01.07.2014 (f 50).
Față de acest aspect, instanța a apreciat că pentru o justă soluționare a cauzei, se impune până la soluționarea dosarului penal, suspendarea cauzei civile, fiind îndeplinite dispozițiile art.413(1) pct.1 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal și motivat, pârâta .-Export” SRL Oradea.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, să caseze încheierea din 24.02.2015 a Tribunalului Teleorman, ca fiind netemeinică și nelegală, cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea dată de Tribunalul Teleorman în ședința publică din 24.02.2015 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art.413 alin. 1 pct. l/Cod.Pr. Civilă, motivat de faptul că soluționarea prezentei cauze ar depinde de soluția ce se va da în dosarul nr.2047/P/2014 al Parchetului de pe lângă judecătoria A. privind plângerea penală formulată de cei doi pârâți împotriva numitului P. M..
Soluția instanței de fond de suspendare a judecării cauzei este netemeinică și nelegală, fiind susceptibilă de casare pentru motivul prevăzut de art.488 pct.5/Cod. Pr. Civilă, respectiv s-a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Prevederile art.488 pct.5/Cod. Pr. Civilă sunt incidente nu numai în cazul neregularităților procedurale care atrag sancțiunea nulității, ci și în cazul aplicării greșite a unor texte de lege și a încălcării unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează la alte motive de casare, după cum s-a statuat și în literatura de specialitate.
Astfel, apreciază că în prezenta speță nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art.413 alin. 1 pct. l/Cod.Pr. Civilă, deoarece nu există pe rolul unei alte instanțe o cauză cu privire la existența sau inexistența unui drept de care ar depinde soluția ce urmează să fie pronunțată în prezenta cauză.
Chiar dacă intimații M. G. și S. P. au formulat o plângere penală față de numitul P. M., fost director de vânzări la punctul nostru de lucru din A., pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, consideră că soluția de suspendare a judecății nu se poate întemeia în niciun caz pe dispozițiile art.413 alin. 1 pct. l/Cod.Pr. Civilă.
O eventuală cerere de suspendare putea fi analizată prin prisma prevederilor art.413 alin. 1 pct.2/Cod. Pr. Civilă cu condiția începerii urmăririi penale în dosarul nr.2047/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A., cu atât mai mult cu cât și reprezentanții pârâților au solicitat suspendarea judecării cauzei pe acest temei.
Având în vedere că obiectul prezentului dosar îl constituie un conflict individual de muncă (contestație decizie concediere și acțiune în răspundere patrimonială) judecarea cauzei trebuie să se facă cu celeritate și pe cale de consecință nu s-ar impune în niciun caz suspendarea judecării acesteia.
Totodată, apelanta pârâtă apreciază că soluționarea acestui dosar penal nu ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în prezentul dosar, deoarece facturile și avizele întocmite înainte de inventare pentru acoperirea lipsurilor în gestiune și facturile și avizele de stornare acestora poartă semnătura gestionarilor, ori într-o asemenea situație apreciază că gestionarii ar putea fi trași la răspundere penală pentru săvârșirea unor asemenea fapte.
De altfel, multe din aspectele de fapt invocate de pârâți în plângerea penală sunt neadevărate și nu se vor putea dovedi, singurul lucru pe care aceștia îl urmăresc prin această cerere de suspendare este de a împiedica soluționarea cererii sale de antrenare a răspunderii patrimoniale.
De asemenea, măsura suspendării judecării cauzei îi afectează și pe intimații contestatori, aceștia fiind interesați în soluționarea cât mai rapidă a contestațiilor la deciziile de concediere pentru lămurirea situației lor contractuale. De altfel, apărătorul intimatului M. G. s-a și opus la suspendarea judecării cauzei.
În al doilea rând apreciază că încheierea din 24.02.2015 dată de Tribunalul Teleorman este susceptibilă de casare și pentru motivul de casare prevăzut de art.488 pct.6/Cod.Pr. Civilă, deoarece această hotărâre nu a fost motivată de către instanța de fond. Simpla trimitere la plângerea penală formulată de intimați împotriva numitului P. M. nu echivalează cu o motivare pe care să se întemeieze soluția pronunțată.
Au fost invocate dispozițiile art.425 alin. 1 lit. b/Cod. Pr. Civilă și raportat la acest text legal, instanța de fond trebuia să expună pe larg în considerentele încheierii motivele și fundamentele pentru care a considerat că se impune luarea măsurii de suspendare a cauzei. Totodată, consideră că argumentele expuse de instanță sunt străine de natura cauzei, neavând legătură cu soluția pronunțată în prezenta cauză.
Față de toate aceste considerente coroborate cu probele administrate în cauză, apelanta pârâtă apreciază că soluția dată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, impunându-se casarea încheierii recurate cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, Curtea constată următoarele:
Dispunând suspendarea judecării cauzei aflate pe rol, prima instanță a pronunțat o soluție corectă, dar temeiurile de drept reținute în motivarea acesteia sunt greșite, în speță fiind incidente dispozițiile art.413 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, și nu cele ale art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.
De aceea, așa cum se va arăta și în motivare, Curtea constată că sunt fondate criticile recurentei referitoare la existența unor motive contradictorii, fără legătură cu prezenta cauză, dar acest aspect nu poate determina admiterea recursului, deoarece soluția de suspendare a judecății este corectă, în calea de atac putându-se proceda la substituirea motivării primei instanțe. Nici faptul că în dispozitivul încheierii se face trimitere la art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă nu poate determina o altă soluție, deoarece temeiurile de drept și de fapt pe care se sprijină soluția se evidențiază în considerente și nu în dispozitiv, care trebuia să cuprindă doar soluția dispusă pe cererea de suspendare.
În cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art.488 pct.5 Cod procedură civilă, deoarece reținerea greșită a temeiului de drept în baza căruia s-a dispus suspendarea nu reprezintă o neregularitate procedurală sancționabilă cu nulitatea în sensul art.174-176 Cod procedură civilă, criticile recurentei putând fi analizate eventual prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art.488 pct.6 și 8 Cod procedură civilă
Sub acest aspect, Curtea constată că Tribunalul a dispus suspendarea în baza art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, potrivit căruia instanța poate suspenda judecata, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Or, în speță nu se poate face vorbire de existența unei alte cauze pe rolul instanțelor de judecată care să aibă ca obiect un drept de care să depindă în tot sau în parte dezlegarea litigiului din prezentul dosar. Sub acest aspect, susținerile recurentei sunt corecte, deoarece textul de lege are în vedere un caz de suspendare facultativă a judecății pentru care este necesară îndeplinirea a două condiții cumulative: soluția în cauză să depindă de rezolvarea unei alte chestiuni prejudiciale ce se judecă într-un alt dosar și procesul respectiv să fie în curs de judecată.
Dar, în prezentul dosar nu sunt îndeplinite niciuna dintre cele două condiții, deoarece a forma „obiectul unei alte judecăți” în sensul art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă înseamnă că problema cu valoare de chestiune prejudicială este cercetată de o instanță judecătorească sau de un organ de jurisdicție, fiind pe rolul unei astfel de instanțe. Prima instanță, deși reproduce art. .413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, face însă trimitere la plângerea penală înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria A., sub nr.256/01.07.2014 în dosarul nr.256/01.07.2014, fiind evident că aceasta nu reprezintă o chestiune prejudicială ce face obiectul unei alte judecăți, deoarece organele de cercetare penală nu sunt instanțe judecătorești sau de un organe de jurisdicție în sensul arătat.
De altfel, nici reclamantul-pârât S. P. din prezenta cauză nu a solicitat suspendarea judecății în temeiul art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, ci a invocat existența plângerii penale ce face obiectul dosarului nr.2047/P/2014 înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria A.. Prima instanță trebuia să dea calificarea corectă a cererii și să o soluționeze în baza textelor de lege aplicabile, greșit reținând incidența art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Cu toate acestea soluția de suspendare este corectă, dar nu în temeiul dispozițiilor invocate de prima instanță, ci în baza art.413 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, potrivit căruia instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.
Astfel, la dosar a fost depusă dovada plângerii penale înregistrate la P. de pe lângă Judecătoria A., sub nr.256/01.07.2014, aceasta făcând obiectul dosarului penal nr.2047/P/2014. În apel, Curtea a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria A. relații referitoare la stadiul respectivului dosar, iar prin adresa comunicată la data de 9.07.2015 s-a arătat că în dosar s-a început urmărirea penală in rem prin Ordonanța din data de 16.07.2014.
Deci, este îndeplinită prima condiție a art.413 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă și, din analiza obiectului cauzelor conexate și din conținutul plângerii penale, Curtea constată că infracțiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Astfel, Curtea constată că atât faptele invocate de angajator ca abateri disciplinare în deciziile de concediere contestate de reclamanți, cât și cele pentru care se solicită angajarea răspunderii patrimoniale a foștilor salariați au legătură cu aspectele invocate de intimați în plângerea penală. În deciziile de concediere se face vorbire de existența unui minus în gestiune de_,95 lei, de transferul scriptic al unor mărfuri în diferite gestiuni, de întocmirea și semnarea unor facturi pentru ascunderea acestei lipse. În acțiunea apelantei-reclamante împotriva celor doi intimați prin care se solicită angajarea răspunderii patrimoniale a acestora, în dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, conexat la prezenta cauză, se invocă, de asemenea, lipsa în gestiune de_,95 lei, transferul scriptic al soldului de marfă fără existența fizică a mărfurilor în depozit.
Pe de altă parte, plângerea penală a celor doi intimați a fost formulată pentru infracțiunile de înșelăciune, abuz de încredere, fals intelectual și fals sub semnătură privată, uz de fals, fals în declarații, fiind invocate aspecte legate de lipsa din gestiune a aceleiași sume de_,95 lei, imputată celor doi foști salariați atât în deciziile de concediere, cât și în acțiunea în răspundere patrimonială, intimații susținând că vinovat de întocmirea facturilor și avizelor de transfer a mărfurilor, de diferențele între soldul scriptic și cel faptic care au determinat rezultatele inventarierii este fostul Director de Vânzări la Filiala A., numitul P. M.. Se face trimitere și la aspecte legate de transportul efectuat de șeful de coloană Veneticu F., dar și la un alt director P. M., intimații explicând cum s-a ajuns la lipsa din gestiune prin faptele acestora.
În concluzie, Curtea constată că infracțiunile pentru care s-a început urmărirea penală ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, cel puțin sub aspectul existenței faptelor imputate ca abateri disciplinare și ca temei al răspunderii patrimoniale, dar și sub aspectul vinovăției, fiind îndeplinite condițiile suspendării facultative prevăzute de art.413 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, reținând și dispozițiile art.496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât .-Export” SRL Oradea, împotriva încheierii de ședință din data de 24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman- Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal-complet specializat cu litigii de muncă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. G. și S. P., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. A. I. M. C. T. C.
GREFIER
I. B.
Red:M.C.
Dact.: D.A.M
2ex./9.10.2015
Jud.fond: M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 537/2015.... | Despăgubire. Decizia nr. 507/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
