Obligaţie de a face. Decizia nr. 5079/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 5079/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 5079/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )

DECIZIE Nr. 5079/2015

Ședința publică de la 15 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. D. Ș.

Judecător A. F.

Grefier Ș. T.

Pe rol soluționarea apelului declarat de contestatoarea N. D.-G. împotriva sentinței civile nr. 2910/26.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. B. ROMÂNIA SRL, având ca obiect: contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, prin apărător ales, avocat B.-U. A. V., conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/15.09.201are se depune la dosar, lipsind apelanta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata a des la data de 08.12.2015, prin serviciul registratură al instanței, bilanțul contabil al societății intimate aferent anului 2014, fiind înmânat un exemplar al acestuia apărătorului ales al apelantei, prezent în sala de ședință înainte de începerea ședinței de judecată, precum și că apărătorul intimatei a solicitat prin cererea înregistrată la data de 15.12.2015 – ora 8.00, strigarea cauzei la sfârșitul ședinței față de împrejurarea că acesta are pe rol dosare la mai multe instanțe, după care:

Curtea, față de împrejurarea că apărătorul ales al intimatei a răspuns la apelul cauzei, constată că cererea formulată de acesta privind strigarea la sfârșitul ședinței a rămas fără obiect.

Curtea constată că în cererea de apel s-a menționat solicitarea privind administrarea de probe-înscrisuri, însă aceste probe-înscrisuri nu au fost depuse la dosarul cauzei, reținând că părțile aveau obligația de a depune aceste înscrisuri odată cu cererea de apel sau, după caz, odată cu întâmpinarea, conform prevederilor din Codul de procedură civilă.

Intimata, prin apărător ales, arată că a depus la dosar bilanțul contabil al societății pentru anul 2014, precizând că solicită încuviințarea acestuia ca probă. Se arată că acest înscris nu a putut fi depus până la acest moment, susținând că prin acest înscris se dorește a se dovedi că situația economică a intimatei a continuat să se agraveze prin raportare la cifra de afaceri.

C., deliberând, respinge cererea de administrare a probei cu înscrisuri formulată de intimată, constând în bilanț contabil pentru anul 2014, dat fiind faptul că obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este contestația împotriva deciziei de concediere din august 2013, și, prin urmare, toate aspectele invocate de părți cu privire la existența sau, după caz, inexistența unor probleme financiare se analizează prin raportare la situația de la momentul concedierii sau cea anterioară acestui moment.

Se prezintă în sala de judecată și apărătorul ales al apelantei N. D.-G., avocat C. F., conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/30.07.2015, aflată la fila 4 dosar apel, căruia i se aduc la cunoștință cele discutate în cauză până la acest moment.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe noi de administrat, Curtea în raport de prevederile art. 329 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea, respectiv combaterea cererii de apel.

Apelanta, având cuvântul prin apărător ales, solicită admiterea apelului conform motivelor expuse, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Apreciază că instanța de fond, în mod greșit a considerat că decizia de concediere este legală, în condițiile în care aceasta nu conține motivele concrete pentru care s-a dispus concedierea, precum și că nu este necesară o motivare concretă. În acest sens a fost indicată practica Curții de Apel, care a apreciat că în orice disponibilizare a oricărui salariat fără vina sa, impune necesitatea unei motivări concrete. Arată că s-a insistat în mod deosebit pe motivul 2 și 3 de apel, respectiv lipsa unei cauze reale și serioase, în condițiile în care instanța de fond nu a ținut seama de faptul că în anul concedierii apelantei, societatea a avut un profit de 800.000 EURO. Arată că, comparativ cu profitul de 1.400.000 EURO din anul 2012, cel din anul 2013 este în scădere, însă această scădere nu reprezintă o cauză reală și serioasă, apreciind că exista o problemă a societății în situația în care aceasta ajungea în insolvență, respectiv în incapacitate de plăți. Arată că la acel moment s-au făcut 2 propuneri de disponibilizare și nu s-au arătat motivele pentru care s-a făcut departajarea celor 2 persoane care ocupau, în opinia intimatei, aceeași funcție și având aceeași pregătire. Arată că a fost menținută în funcție persoana care, în opinia intimatei, avea atribuții suplimentare și avea nivel de salarizare ai scăzut în comparație cu apelanta, sens în care apreciază că nu constituie motive reale, în condițiile în care atribuțiile apelantei erau mai mari decât cele ale persoanei păstrate în societate la acel moment. Consideră că, este aproape imposibil ca cineva să creadă că, prin indisponibilizarea unei singure persoane din cadrul unei societăți cu profit de 800.000 EURO, situația acesteia se redresează. Mai mult, arată că s-a depus peste 100 de pagini de decizii de concediere ale unor persoane de la această societate, apreciind că acest fapt constituie o încercare de inducere în eroare a instanței, ceea ce s-a reușit la fond, în sensul că aceste decizii se referă la suspendări de contracte pe perioada iernii, având în vedere obiectul de activitate al intimatei, respectiv construcții, precizând că aceasta este o practică a societăților de construcții. Se susține că între aceste decizii se regăsesc și unele decizii de concediere, însă aceste decizii se referă la persoane angajate pe proiecte. În acest sens se arată că apelanta avea contract de muncă pe durată nelimitată, iar motivarea că proiectul „Cernavodă” se finalizase și nu mai era nevoie de apelantă nu subzistă. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial din faza de fond a judecății.

Intimata, având cuvântul prin apărător ales, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței ca temeinică și legală. Referitor la susținerea potrivit căreia în decizia de concediere nu s-ar fi indicat motivele de fapt, solicită respingerea acestui motiv de apel având în vedere că în cuprinsul deciziei de concediere – fila 11 – volumul I- dosar fond, s-a menționat situația economică dificilă a societății decurgând din derularea unui singur proiect, inexistența unor proiecte noi de construcții și o structură de personal supradimensionată. Față de aceste mențiuni, consideră că decizia de concediere nu trebuie să cuprindă motive pe mai multe pagini, fiind necesar a se arăta că există, într-adevăr motive de fapt. Arată că în prevederile Codului Muncii nu există o prevedere cu privire la întinderea unei astfel de motivări, sens în care apreciază că motivul de apel este nefondat. În ceea ce privește critica apelantei referitoare la faptul că nu s-ar fi desființat locul de muncă, solicită a se observa că la filele 123 și 124 volumul I, dosar fond, s-au depus organigramele anterioare și ulterioare emiterii deciziei de concediere contestate, de unde rezultă că postul a fost efectiv desființat și nu a mai fost înființat. Mai mult decât atât, învederează că și în anul 2014 au continuat concedierile în cadrul societății, din bilanțul depus rezultând cu claritate că societatea avea la începutul anului 102 persoane angajate, iar la finalul anului 2014 erau numai 68 de salariați. Față de cele expuse, solicită a se observa că și acest motiv de apel nu este fondat. Cu referire la cauza reală și serioasă, apreciază că nici acest motiv de apel nu este întemeiat. În acest sens solicită a se observa că din documentele financiar-contabile depuse la instituțiile statutului, rezultă că profiturile societății erau în evidentă scădere. Se mai susține că această scădere a continuat și în anul 2014, în anul 2013 profitul a scăzut la aproximativ jumătate comparativ cu anul 2012. Arată că, în opinia sa, nu este necesar ca societatea să intre în incapacitate de plăți pentru a justifica măsurile de reorganizare a activității. Mai arată că, în raport de specificul activității societății, respectiv construcții, iar situația actuală în acest domeniu este imprevizibilă din punct de vedere al posibilităților de achiziționare a unor noi proiecte de construcții, este evident că societatea este nevoită să-și adapteze structura de personal astfel încât să-și poată onora lucrările aflate în curs, precum și de a executa noi proiecte. În ceea ce privește susținerea apelantei că ar fi fost mai multe proiecte în derulare, solicită a se observa că așa cum rezultă din documentele aflate la dosar, existau mai multe proiecte, dar acestea fie fuseseră finalizate, fie au existat și nu s-au executat sau au fost subcontractate. Astfel situația economică dificilă este justificată, caz în care consideră că nu se poate aprecia că situația societății invocată nu se justifică. Referitor la susținerea că societatea ar fi optat pentru menținerea unei alte salariate, arată că aceasta a continuat să aibă aceleași atribuții de serviciu și nu mai extinse, însă în plus față atribuțiile îndeplinite de apelantă, aceasta întocmea statele de plată, atribuție pe care apelanta nu a îndeplinit-o niciodată și nici nu și-a manifestat dorința de a întocmi state de plată. Mai solicită a se reține că persoana păstrată în societate era plătită la un nivel inferior comparativ cu salarizarea apelantei N.. Mai susține că după încheierea proiectului privind construcția magistralei A2, respectiv noiembrie 2012, apelanta a fost menținută pe post aproape 1 an fără a îndeplini vreo atribuție de serviciu și fără să preia vreo parte din atribuțiile colegei sale, sens în care nu se poate în discuție reaua-voință a angajatorului chiar dacă au fot invocate motive subiective. Referitor la daunele morale solicitate, apreciază că aceasta cerere este neîntemeiată, solicitând respingerea acestora față de împrejurarea că decizia de concediere este temeinică și legală, precum și pentru că nu s-au adus dovezi în acest sens. Se mai arată că depoziția martorului audiat în faza de fond nu prezintă relevanță față de împrejurarea că acesta se află în aceeași situație ca și apelanta-contestatoare. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată conform dovezilor care se depune la dosar.

Curtea, în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ la data de 09.09.2013 contestatoarea N. G. D. a formulat contradictoriu cu intimata M. B. ROMÂNIA S.R.L., contestație împotriva deciziei nr.256/09.08.2013 solicitând anularea deciziei atacate; obligarea intimatei la reintegrarea în funcția deținuta anterior concedierii; obligarea intimatei la plata despăgubirilor cu titlu de drepturi salariale calculate de la data de 09.08.2013 și până la reintegrarea în funcția avută, în cuantum indexat, majorat, reactualizat și la plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat; obligarea intimatei la plata contribuțiilor la bugetele speciale de asigurări sociale, de sănătate, pensie și șomaj, aferente drepturilor salariate pentru perioada 09.08.2013 și până la data angajării efective; obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 30.000 lei; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința civila nr.2910/26.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta N. D. G. în contradictoriu cu pârâta M. B. ROMÂNIA SRL, ca neîntemeiată.

În considerente prima instanță a reținut că între cele două părți s-a încheiat Contractul individual de muncă nr.5685/09.10.2006, contestatoarea fiind angajată în funcția de Inspector Resurse Umane (f.14-16 vol. I).

Prin Decizia nr.256/09.08.2013, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, începând cu data de 09.08.2013 în temeiul art.65 alin.1 din Codul Muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului. În decizie, intimata a arătat că motivele de fapt ale concedierii sunt: inexistența unor proiecte/lucrări noi conform domeniului de activitate al societății și a situației economice ce derivă din aceasta, iar singura lucrare aflată deja în derulare având structura de personal peste necesitățile reale, angajatorul nu mai poate să mențină postul contestatoarei, nemaiexistând o necesitate reală a acestui post. Intimata a menționat faptul că reclamanta a beneficiat de preaviz legal în perioada 12.07.2013 – 08.08.2013 (f.11 vol. I). Anterior, contestatoarei i s-a comunicat Preavizul nr.929/11.07.2013, fiind înștiințată că urmează a beneficia de un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare în perioada 12.07.2013 – 08.08.2013 (f.12 vol. I).

Desființarea postului a fost dispusă prin Decizia Asociatului Unic al intimatei nr.70/11.07.2013, ca urmare a dificultăților economice existente în societate, datorate inexistenței unor proiecte noi. În același act intern, sunt prezentate și motivele de oportunitate în baza cărora, dintre cele două persoane care aveau atribuții asemănătoare în structura societății, a fost desființat postul ocupat de contestatoare (f.11-12 vol. II).

Din organigramele depuse de intimată, instanța reține că postul ocupat de contestatoare din cadrul Departamentului personal și salarizare România, a fost desființat complet din structura intimatei, fiind menținut în cadrul aceluiași departament doar postul ocupat de d-na Divisievici L. N. (f.123 și f.124 vol. I).

Din punct de vedere formal decizia conține mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.76 Codul Muncii.

Astfel, decizia de concediere, pentru a fi legală, trebuie să fie comunicată în scris salariatului și trebuie să conțină în mod obligatoriu: motivele care determină concedierea și durata preavizului.

În acest sens, s-a reținut că intimata a arătat care au fost motivele care au determinat concedierea salariatului, iar acestea se înscriu în sfera reglementată de art.65 din Codul muncii, respectiv desființarea postului ocupat de contestatoare, datorată reorganizării societății aprobată prin Decizia Asociatului Unic al intimatei nr.70/11.07.2013, avându-se în vedere dificultățile economice întâmpinate de angajator, datorate inexistenței unor proiecte noi.

În aceste condiții, nu pot fi reținute susținerile contestatoarei sub aspectul neîndeplinirii condițiilor de legalitate prevăzute de Codul muncii sub sancțiunea nulității, decizia conținând motivele care au stat la baza încetării contractului individual de muncă. Nu se poate vorbi de o formulare generală, deoarece având în vedere temeiul în baza căruia s-a făcut concedierea, respectiv pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, legea nu prevede indicarea concretă a tuturor cauzelor care au stat la baza desființării postului prin reorganizare, fiind o situație diferită de cea a concedierilor disciplinare, când indicare concretă cu identificarea tuturor elementelor de fapt ale abaterilor disciplinare se impune sub sancțiunea nulității deciziei, deoarece controlul legalității acelor decizii și respectarea dreptului la apărare determină descrierea concretă a motivelor care au stat la baza producerii ei.

Potrivit art.65 Codul Muncii, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Desființarea este efectivă când atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigramă acestuia sau în statul de funcții.

Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de bună sau reaua credință a angajatorului.

Cauza este serioasă când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.

În speță, cauza desființării postului invocată de angajator o constituie nevoia de adaptare a structurii de personal a societății, în funcție de contractele comerciale aflate în derulare, în scopul realizării obiectului economic pentru care societatea a fost înființată.

Desființarea postului ocupat de contestatoare a fost decisă prin Decizia Asociatului Unic al intimatei nr.70/11.07.2013, iar postul ocupat de contestatoare a fost desființat efectiv, el nemairegăsindu-se în organigramă intimatei, ulterior datei de 09.08.2013 (f.124).

Din decizia contestată și din celelalte înscrisuri depuse de intimată, instanța reține caracterul efectiv al concedierii, postul ocupat de contestatoare fiind suprimat din structura angajatorului, astfel cum rezultă din organigramele depuse de intimată. Prin urmare, în urma reorganizării a dispărut postul ocupat anterior de contestatoare.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a constatat existența unui trend descendent al profitului societății, care la finalul anului 2012 a înregistrat un profit de 6.264.483 lei, iar la finalul anului un profit în scădere de 3.444.041 lei. În plus, instanța a constatat că în aceeași perioadă în care s-a procedat la concedierea contestatoarei, societatea a adoptat o politică economică generală de suspendare a contractelor individuale ale salariaților săi, în temeiul art.52 alin.1 lit. c din Codul muncii, sau chiar de concedieri individuale în temeiul art.65 din Codul muncii, tocmai pentru lipsa proiectelor comerciale din care societatea realiza profit (f.158-257).

În aceste condiții, contrar afirmațiilor contestatoarei din cererea de chemare în judecată, instanța constată caracterul real al deciziei de concediere. În acest sens, faptul că societatea realizează profit nu dovedește în mod automat o situație economică foarte bună, având în vedere reducerea profitului la jumătate față de anul anterior și faptul că scopul pentru care este înființată o societate comercială este tocmai legată de realizarea, respectiv maximizarea profitului, iar adoptarea unor soluții economice privind restructurarea schemei de personal, în funcție de veniturile realizate, se poate dovedi necesară în vederea redresării economico-financiare a societății.

Din acest punct de vedere, s-a constatat că instanța nu a putut face altceva decât să verifice legalitatea și temeinicia măsurii concedierii, prin prisma cerințelor prevăzute de lege, fără a putea aprecia asupra aspectelor de oportunitate care rămân la latitudinea societății. Astfel, instanța nu poate cenzura hotărârea de eficientizare a societății sub aspectul utilității măsurilor luate din punct de vedere al aspectului organizatoric și nu poate analiza evoluția financiară anterioară și ulterioară emiterii deciziei de concediere, toate aceste aspecte ținând de modul în care angajatorul înțelege să-și coordoneze activitatea pe piața în care își desfășoară activitatea.

Prin urmare, sigurul motiv pentru care contestatoarea a fost concediată a fost determinat de suprimarea postului pe care ea îl ocupa, ca urmare a noilor strategii economice ale societății, iar caracterul real al concedierii a fost dovedit de intimată.

Opțiunea societății privind alegerea contestatoarei dintre cele două persoane care ocupau funcții în cadrul aceluiași departament, va fi analizată din perspectiva caracterului serios al concedierii.

În acest sens, instanța a reținut că în cadrul „Departamentului personal și salarizare România” existau anterior concedierii contestatoarei două posturi, din care a fost desființat unul, respectiv cel al contestatoarei. În Decizia Asociatului Unic al intimatei nr.70/11.07.2013 au fost menționate motive de oportunitate care au determinat conducerea societății să aleagă pe una din cele două persoane care ocupau posturi asemănătoare. Astfel, în această deciziei se menționează faptul că persoana păstrată în funcție poate îndeplini atribuții legate de salarizare, iar norma îi permite să îndeplinească și atribuțiile legate de înregistrarea În Revisal, în timp ce contestatoarea nu are capabilități legate de înregistrarea în Revisal.

Din analiza fișei postului celor două persoane, instanța a constatat că persoana care a fost păstrată în funcție de angajatoare are atribuții mai largi decât contestatoarea în privința sarcinilor profesionale pe care le are de îndeplinit în cadrul societății, decizia societății fiind aceea ca atribuțiile celor două persoane să fie cumulate de un singur salariat, respectiv fosta colegă a contestatoarei care astfel a fost păstrată în funcție.

Apărările contestatoarei referitoare la faptul că departajarea celor două persoane nu s-a făcut în urma unui concurs, nu pot fi primite de instanță, întrucât în lipsa unor prevederi legale, sau inserate în contractul colectiv de muncă, intimata nu avea obligația organizării unui concurs pentru departajarea a două persoane ce ocupa același post, decizia luată de angajatoare fiind una de oportunitate și neputând face obiectul cercetării instanței, pentru motivele indicate anterior.

Prin urmare, din actele dosarului rezultă că angajatorul a urmărit eficientizarea și coerența activității la nivelul societății, acesta fiind scopul desființării postului și nu a urmărit înlăturarea unui salariat pe motive ce țin de persoana acestuia. Decizia asociatului unic privind desființarea postului a fost determinată de cauze economice și de schimbările determinate de noile strategii economice urmărite de intimată, aspecte care nu pot fi cenzurate de instanță.

Pentru aceste motive de fapt și de drept, Tribunalul a reținut că măsura concedierii este temeinică și legală, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.65 alin.1 și alin.2, precum și art.76 din Codul Muncii, astfel că cererile de anulare a deciziei și de repunere în situația anterioară, sunt neîntemeiate, cererea contestatoarei a fost respinse ca atare.

În privința capătului de cerere referitor la obligarea intimatei la plata unor sume cu titlu de daune morale, instanța a avut în primul rând în vedere soluția pe care a adoptat-o cu privire la capătul principal, respectiv constatarea faptului că intimata procedat la o concediere care se încadrează în limitele stabilite de Codul muncii.

Pe de altă parte, din coroborarea declarațiilor martorilor audiați la solicitarea ambelor părți, instanța a reținut că sigurele amenințări pe care directorul societății le-a făcut la adresa contestatoarei au fost cele referitoare la existența unor modalități alternative prin care contestatoarea ar putea fi făcută să părăsească incinta în care funcționa sediul societății, fiindu-i sugerată posibilitatea că se poate apela la serviciile firmei de pază, sau la organele de poliție. În aceste condiții, având în vedere faptul că directorul societății a recurs la o astfel de strategie în urma unor discuții purtate pe un ton ridicat, cu privire la posibilitatea concedierii contestatoarei, instanța constată că avertismentele directorului societății nu au avut un caracter injust, având în vedere faptul că el a invocat folosirea unei căi legale pentru îndepărtarea contestatoarei din sediul social, respectiv apelarea la firma de pază, sau la organele de poliție.

În aceste condiții pretinsele daune morale aduse contestatoarei nu au fost dovedite pentru a justifica angajarea răspunderii patrimoniale a intimatei în condițiile art.253 alin.1 din Codul Muncii, acestea reprezentând simple afirmații ale contestatoarei. Astfel, din probele administrate nu rezultă măsura în care drepturile personal nepatrimoniale ale contestatoarei au fost afectate, și în consecință nu se pot acorda despăgubiri pentru suferința de ordin moral, acest capăt de cerere urmând a fi respins, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, apelanta N. D. G., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, apelanta a susținut in primul rând că în mod greșit instanța a reținut că decizia de concediere conține mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 76 Codul muncii.

Din analiza deciziei de concediere, se poate constata că aceasta nu este motivată în fapt. Simpla arătare a împrejurărilor ca încetarea contractului individual de muncă este decisă având în vedere că „structură de personal este peste necesitățile reală și postul meu nu mai poate fi menținut" nu constituie o arătare a motivelor care determină concedierea întrucât nu se arata necesitatea acestei măsuri, nu se indica existența unor motive întemeiate care au avut ca urmare necesitatea desființării postului deținut de mine.

În speță, angajatorul nu arata care sunt motivele concrete fără legătura cu persoana apelantei care au avut ca efect desființarea postului meu. în cuprinsul deciziei de concediere nu se face vorbire de existența unor studii, analizarea unor date sau indicatori din care să reiasă indicatorul necesar al desființării postului. În concluzie, arătarea sumară în cuprinsul deciziei de concediere a împrejurărilor luării acestei decizii de concediere, nejustificarea obiectivă care să constituie unul sau mai multe din motivele fără legătură cu persoana salariatului, echivalează în fapt cu nemotivarea măsurii desființării postului, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei.

Prin reținerea de către prima instanță a faptului că în opinia sa legea nu prevede o indicare concretă a tuturor cauzelor care au stat la baza desființării postului, implicit se recunoaște că decizia de concediere nu cuprinde în concret motivele de fapt ale concediere.

Al doilea motiv de apel consta în faptul că în mod greșit instanță a apreciat că în speța exista o desființare efectivă a postului pe care îl ocupa apelanta .

Arată că postul de resurse umane nu a fost scos din organigramă după concedierea sa, dovadă în acest sens fiind organigrama depusă de apelantă odată cu cererea de chemare în judecata din care rezultă că la data formulării cererii de chemare în judecată postul de resurse umane exista în organigramă. Este adevărat că în setul de acte atașat întâmpinării este depusă și o organigramă în care nu apare postul de resurse umane, însă acea organigramă datează de la formularea întâmpinării. Practic, postul a fost scos din organigramă la data la care s-a formulat întâmpinarea. În toată perioada de timp de la formularea cererii de chemare in judecată și până la depunerea întâmpinării, postul de resurse umane a figurat în organigramă.

În decizia de concediere se face referire ca prin decizia cu nr. 70/11.07.2013 a asociatului unic al M. B. ROMÂNIA S.R.L. s-a hotărât desființarea postului de inspector resurse umane fără a o anexa deciziei de concediere. De asemenea, nu s-a emis și aprobat o nouă organigrama fără a cuprinde postul de inspector resurse umane, act care trebuia să existe anterior concedierii și emiterii deciziei de concediere. Noua organigrama trebuia indicată în cuprinsul deciziei tocmai pentru a putea fi posibilă o verificare a îndeplinirii cerințelor art. 65 alin. (2) C. muncii

Nedesființarea efectivă a postului care nu a fost suprimat din structura angajatorului, este un alt motiv pentru care se impune anularea deciziei de concediere.

De asemenea, instanță de fond în mod greșit a apreciat că este îndeplinita condiția existenței cauzei reale și serioase impusă de dispozițiile art. 65 C. muncii.

Este inadmisibil să susții că o societate comercială care este un adevărat gigant economico-financiar pe piața de specialitate are dificultăți economice în condițiile în care în anul 2012 a avut un profit net de 6.264.483 ron echivalentul a aproximativ 1 450 000 euro, iar în anul 2013 (anul concedierii) a avut un profit net de 3.440.040.92 ron echivalentul a aproximativ 800 000 euro.

Instanță de fond, deși apreciază profitul substanțial la finalul anului 2012 și constată o scădere a acestuia la finalul anului 2013, considera că suma de 3.440.040,92 ron (echivalentul a aproximativ 800 000 euro) reprezintă „dovada unor dificultăți economice".

Ori, a convinge o instanță de judecată despre faptul că neachitând un salariu de 2900 lei la un profit de 800.000 euro a firmei angajatoare, determina redresarea și eficientizarea activității acesteia, este neverosimil. Nu există vreun plan de reorganizare și redresare economică, nu există dovada unor datorii către eventuali creditori, nu există dovada unor dificultăți economice reale ale societății parate.

În realitate, în astfel de condiții este imposibil să se vorbească de dificultăți economice-financiare raportându-se ia profitul realizat. Dificultățile economice despre care face referire Codul muncii în cazul concedierilor care nu țin de persona angajatului, se referă la situațiile în care firma angajatoare are pierderi de ordin financiar, care nu înregistrează nici un fel de profit având pierderi mai mari decât veniturile și nicidecum la situația în care în anul concedierii sale și cu un an înainte au avut asemenea cifre de profit.

Dovadă în acest sens sunt chiar o parte din înscrisurile depuse de societatea - pârâtă de exemplu la pagina 113 din dosarul cauzei în care există un contract de subantrepriza intre M. Boeql și S.C. Tehnologică Radion S.R.L. din care rezultă că societatea-parata își permite chiar să subcontracteze proiectele pe care le are în desfășurare. Subcontractarea nu este gratuită, din contră, aduce profitul substanțiale și este o dovadă indubitabilă a faptului că societatea-parata are un volum foarte mare de activitate încât nu poate să execute atât de multe lucrări contractate și este nevoită să recurgă la subcontractări.

Susținerea din cuprinsul deciziei de concediere conform căreia societatea ar avea în prezent un singur contract în derulare este una mincinoasă. La data emiterii deciziei de concediere cât și în prezent, societatea intimată are în derulare proiecte de lucrări în valoare de milioane de euro, în acest sens, enumeră cu titlu exemplificativ: Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional lași - Modulul 1 Proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea suprafețelor de mișcare aferente unei piste noi cu lungimea de 2400 m în R.A.Aeroportul lași. Acest contract a fost încheiat în 12.04.2013; Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, contract încheiat la data de 03.04..

Prima instanță a fost indusă în eroare de către intimata constatând că au existat mai multe concedieri în acea perioadă ceea ce face așa zisa dovadă a existenței unei cauze reale și serioase pentru desfacerea contractului meu de muncă.

Susține că aceste decizii nu au nici o legătură cu prezența cauză sau cu temeiul de drept al desfacerii contractului său de muncă.

Peste 90% din deciziile depuse de societatea pârâtă, vizează decizii de suspendare a unor contracte de muncă pe timpul iernii. Alte astfel decizii vizează încetarea raportului de muncă datorită ajungerii salariatului la vârsta de pensionare, alte decizie se referă la încetarea raportului de muncă datorită duratei determinate a încheierii contractului de muncă.

La pagina 211 din dosarul de fond este depus un tabel al persoanelor concediate în care figurează . Nici acest tabel nu este relevant pentru susținerea așa ziselor dificultăți economice, deoarece nu este indicat temeiul în drept a respectivelor concedieri pentru fiecare angajat în parte, intimata putea concedia din motive ce țin de persoana angajatului, de asemenea putea emite decizii la cererea angajatului etc.

Invocă și faptul că potrivit legislației în vigoare orice societate care are mai mult de 10 angajați în mod obligatoriu trebuie să cuprindă în organigramă postul de inspector resurse umane. Practic acest post nu poate fi suprimat în nici un fel din organigramă societății intimate.

Mai mult decât atât, și-a îndeplinit conștiincios și cu rigurozitate toate atribuțiile de serviciu încă din anul 2006 de când am fost angajată și până în prezent.

Al treilea motiv de apel vizează faptul că instanță de fond a apreciat absolut nelegal opțiunea societății privind alegerea apelantei pentru a fi concediată dintre cele două persoane care ocupau funcții în cadrul aceluiași departament, ca fiind o dovadă a „caracterului serios" al concedierii.

Nu există din analiza fișei postului a mea și a numitei Divisievici L. diferențe de atribuții, respectiv existența unor atribuții mai largi legate de postul pe care îl deține aceasta.

Apelanta a avut încă de la angajare atribuții înregistrare revisal. Din înscrisurile depuse de societatea intimată rezultă că din foile de prezența colectivă care însoțesc tabelul cu cheltuieli salariale pe fiecare lună, în fiecare lună apelanta avea mai multe zile de muncă decât Divisievici L..

Rezultă fără dubiu că desființarea postului său s-a făcut fără nici un criteriu de individualizare a postului, nu există vreo referire la procedura internă prin care s-ar fi analizat necesitatea acestei desființări, iar înscrisurile depuse de angajator nu pot identifica un singur criteriu din care să rezulte că, de exemplu este necesare desființarea exact a postului de resurse umane iar postul deținut de Divisievici L. să fie menținut în statul de funcții.

În încercarea de a induce în eroare instanță, societatea-parata invoca în repetate rânduri motivul concedierii ca fiind încetarea contractului de asociere între ASTALDI SPA și M. B. pentru realizarea tronsonului Cernavoda-C. și în dovedirea acestor afirmații a fost depus la dosarul cauzei o copie de pe acest contract existent la pagina 101.

Precizează apelanta că părțile care au semnat asocierea sunt ASTALDI SPA și M. B. Bauunternehmung GmbH & Co. KG. Societatea-pârâtă nu este practic parte semnatară a acestui contract. Rezultă că indisponibilizarea sa ca urmare a încetării contractului de asociere dintre două societăți la care nu era angajată reprezintă un motiv fictiv de concediere.

Chiar dacă am presupune că nu era imperativ organizarea unui concurs între apelantă și Divisievici L., totuși, ar fi trebuit indicate explicit și clar motivele pentru care această persoană a fost păstrată în funcție, iar față de apelantă s-a dispus concedierea.

Un alt motiv de apel îl reprezintă faptul că instanță de fond a apreciat eronat că nu poate cenzura hotărârea societății angajatoare sub aspectul utilității măsurii concedierii și nici nu poate analiza evoluția financiară anterioară și ulterioară deciziei de concediere.

Doctrină și practica judiciara au statuat că este necesară verificarea și analiza măsurii concedierii de către instanțele judecătorești.Deci, prima instanță era obligată să analizeze utilitatea luării măsurii concedierii, precum și repercusiunea financiară asupra situatei economice a intimatei, tocmai pentru a verifica legalitatea concedierii în contextul îndeplinirii tuturor condițiilor prealabile.

Referitor la daunele morale solicitate, în mod incorect instanță a reținut că singurele amenințări care i-au fost adresate ar fi fost făcute de către directorul societății intimate, strict referitoare la modalitățile de părăsire a incintei în care funcționa sediul societății.

În realitate, instanță de fond face o greșita interpretare a probelor administrate pe acest capăt de cerere și mod vădit tendențios nu se raportează la declarația martorei audiate la propunerea apelantei, respectiv M. D. F..

Acest prejudiciu moral consta în suferințele morale pe care i le-a cauzat decizia de concediere a angajatorului, în condițiile în care a fost salariat la societatea pârâtă pe o perioadă de mai mult de 7 ani. În această perioadă și-a îndeplinit exemplar toate atribuțiile de serviciu, a respectat toate ordinile primite de la superiori, a depășit programul de lucru tocmai cu scopul ca societatea să-și poată îndeplini la timp angajamentele și contractele în care era implicată.

Practic, prin decizia nelegală de concediere i-a fost lezata onoarea și demnitatea, a fost percepută de către colegi și prieteni ca o persoană ce nu își poate îndeplini atribuțiile de serviciu .Totodată, și-a pierdut și respectul pe care îl câștigase de-a lungul anilor de când a fost angajată la această societate.

Martora a declarat sub prestare de jurământ faptul că a văzut-o personal pe apelantă deosebit de afectată de decizia de concediere, motivat de faptul că aceasta era una nedreaptă, incorectă și nelegala, că a văzut-o în repetate rânduri plângând, având stări de depresie, precum și de faptul ea până nici până în prezent nu și-a găsit un alt loc de muncă.

Un factor deosebit de important și amplificator al prejudiciului material suferit cu ocazia concedierii l-a reprezentat amenințările directorului societății parate Kirr Mathias adresate apelantei în perioada de preaviz.

Audiat ca martor directorul Kirr Mathias, a recunoscut în fața instanței că a avut o discuție cu apelanta în perioada de preaviz încercând să o convingă să nu se mai prezinte în acea perioadă la locul de muncă (cu scopul vădit de a schimba temeiul juridic al concedierii din motive neimputabile în motive disciplinare), pe un ton ferm. „Tonul ferm" al martorului ar reprezenta de fapt țipete, urlete și amenințări, așa cum a afirmat martorul propus de apelantă . Practic, a ajuns în situația de a fi efectiv umilita și „călcată în picioare" de un director care a concediat-o după bunul său plac.

Apreciază că și acest capăt de cerere cu privire la acordarea de daune morale este unul întemeiat și solicită admiterea cererii sale.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea cererii de apel ca nefondată.

Apreciază intimata că susținerile apelantei potrivit cu care decizia de concediere nu este motivată în fapt sunt contrazise de probele administrate în fața primei instanțe. În Decizia nr.256/09.08.2013 de concediere a apelantei se indică motivele de fapt ale restructurării postului doamnei N. ca fiind derularea efectivă a unui singur proiect cu o structură de personal supradimensionată față de necesitățile reale, lipsa unei necesității reale de menținere a postului ocupat de apelantă, inexistența unor proiecte/lucrări noi conform domeniului de activitate al societății și situația economică dificilă decurgând din acest fapt, finalizarea lucrărilor de construire a autostrăzii A2 pe tronsonul Cernavodă - C..

Desființarea postului doamnei N. a fost dispusă prin Decizia asociatului unic nr.70/11.07.2013 tocmai datorită dificultăților economice ale firmei determinate de necontractarea de noi lucrări de construcții într-o lungă perioadă de timp și a reducerii activității de resurse umane ca urmare a valurilor anterioare de reducere de personal.

În concluzie, angajatorul a respectat dispozițiile art.76 C. muncii, indicând motivele de fapt și de drept ce au motivat măsura restructurării postului apelantei și concedierea acesteia în temeiul art.65 C. muncii.

Referitor la desființarea efectivă a locului de muncă al apelantei, precizează că din analiza organigramelor societății, cea anterioară și cea ulterioară concedierii, rezultă indubitabil faptul că desființarea locului de muncă ocupat de apelantă a fost efectivă.

Apelanta afirmă în mod nereal că situația economico-financiară a intimatei ar fi una înfloritoare. În realitate, societatea s-a confruntat cu dificultățile economice și financiare înregistrate datorită restrângerii volumului de activitate ca urmare derulării efective a unui singur proiect referitor la Aeroportul din lași și a inexistenței unor proiecte noi de construcții. Mai mult decât atât, situația economico-financiară reflectată în bilanțul anului 2013 s-a definitivat la sfârșitul respectivului an calendaristic, iar nu în luna august 2013 când a fost concediată apelanta. Reducerea volumului de activitate determinat de declinul abrupt al programelor de investiții în domeniul construcțiilor și necesitatea reducerii cheltuielilor salariate pentru creșterea productivității muncii au determinat conducerea societății să ia în cursul anului 2013 măsuri de desființare a unor posturi prin concedieri individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului, inclusiv a postului contestatoarei.

Într-adevăr, plata salariului de 2900 lei net lunar al apelantei nu ar fi influențat decisiv situația financiară a firmei, însă această măsură se înscrie în . de raționalizare a cheltuielilor și de adaptare a societății la situația de criză din domeniul construcțiilor. Nu trebuie ignorat faptul că această măsură privea un post de personal administrativ ale cărui sarcini de serviciu deși existente "pe hârtie", nu mai fuseseră prestate timp de 10 luni anterior luării deciziei de restructurare a postului, în timp ce atâtea alte posturi tehnice, direct producătoare de venituri fuseseră, fie restructurate, fie suspendate pentru motive economice.

Apelanta susține că atribuțiile îndeplinite de ea și de cealaltă persoană cu atribuții în domeniul resurselor umane, Divisievici L. erau aceleași și că instanța de fond a greșit când a constatat că doamna Divisievici L. avea capabilități superioare doamnei N., din moment, ce cu titlu de exemplu este dată situația unei luni când apelanta a lucrat mai multe zile decât colega să Divisievici.

Susținerile apelantei sunt nefondate, în condițiile în care din analiza fișei postului celor două colege, rezultă în mod clar faptul că doamna Divisievici îndeplinea mai multe atribuții decât doamna N. și, în plus, în perioada celor 10 luni anterioare concedierii apelantei, chiar și-a îndeplinit aceste atribuții de serviciu, spre deosebire de apelantă. Nu este decisiv faptul că într-o lună din perioada derulării proiectului de construire a autostrăzii A2 pe tronsonul Cernavodă - C. doamna N. a avut mai multe zile de prezență la serviciu, atât timp cât doamna Divisievici a lucrat în respectiva lună mai puțin cu acordul conducerii M. B..

Opțiunea conducerii de a rămâne ca angajat a fost în favoarea doamnei Divisievici, cu consecința disponibilizării doamnei N., deoarece aceasta din urmă nu avea și capabilitatea de a întocmi statele de salarii și tot ceea ce derivă din această subactivitate în cadrul Departamentului de Salarizare - Resurse Umane.

Apreciază că este corectă hotărârea instanței de fond de respingere a cererii apelantei - reclamante de obligare a subscrisei la plata de 30.000 lei cu titlul de daune morale, deoarece pentru a fi angajată răspunderea patrimonială pentru daune morale este necesar să se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătură de cauzalitate, aspecte ce în speța de față nu au fost dovedite.

În speță nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că prin fapta angajatorului au fost atinse valori importante ale persoanei precum existența fizică a omului, sănătatea, integritatea corporală, demnitatea ori reputația, care să necesite repararea lor prin acordarea de daune morale.

Martora M. (născută M.) D. F. propusă de către apelantă și audiată în cauză, a fost concediată în aceeași zi și pentru aceleași motive ca și apelanta-reclamantă și se află în relații de dușmănie cu subscrisa, fiind reclamantă într-un litigiu similar de muncă (TB - dosar nr._/3/2013) nu poate fi considerat un martor obiectiv.

Declarația martorei M. (născută M.) D. F. este mincinoasă, împroșcând cu noroi unul din administratorii firmei, dl Schoeder și directorul executiv, dl. Kirr distorsionând în mod grav realitatea. Afirmațiile martorei sunt în vădită contradicție cu alte probe de la dosar (bilanțurile și balanțele contabile semestriale) și cu declarația pe care apelanta a dat-o la rândul ei în fața instanței în dosarul în care doamna N. a fost audiată în calitate de martor.

M. B. nu are nici o vină că apelanta nu s-a mai angajat ulterior datei de 09.08.2013, deoarece este un bun profesionist iar menționarea în CV a fostului său loc de muncă la intimată și recomandarea primită din partea societății ar fi îndreptățit-o să obțină un alt loc de muncă care să îi ofere același satisfacții profesionale și financiare ca la noi.

În etapa procesuală a apelului nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele dosarului in temeiul dispozitiilor art. 470-471 N.C.p.c. prin prisma criticilor din cuprinsul cererii de apel, Curtea apreciază apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Apelanta a susținut în primul rând că în mod greșit instanța a reținut că decizia de concediere conține mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 76 Codul muncii., în sensul că nu este motivată în fapt.

Curtea constată că in decizia nr.256/09.08.2013 se precizează expres motivele de fapt ale concedierii apelantei, respectiv: inexistența unor proiecte/lucrări noi conform domeniului de activitate al societății și a situației economice ce derivă din aceasta, iar singura lucrare aflată deja în derulare având structura de personal peste necesitățile reale, angajatorul nu mai poate să mențină postul d-nei N. G. .

Se mai precizează în decizie că desființarea postului doamnei N. a fost dispusă prin Decizia asociatului unic nr.70/11.07.2013.

Prin urmare măsura desființării postului și concedierii apelantei a fost motivată in cuprinsul deciziei contestate, fiind astfel îndeplinite condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 76 din Codul muncii .

Sunt lipsite de temei susținerile apelantei in sensul că decizia de concediere nu este motivată în fapt atâta timp cât în cuprinsul acesteia nu se face vorbire de existența unor studii, analizarea unor date sau indicatori din care să reiasă indicatorul necesar al desființării postului.

În realitate nu există dispoziție legală care să prevadă cum trebuie motivată în fapt o decizie de concediere, care anume elemente trebuie precizate de angajator în decizie . Prin urmare aprecierea cu privire la îndeplinirea acestei condiții de formă a deciziei de concediere revine instanței de judecată și în cauza de față tribunalul a concluzionat in mod întemeiat că decizia este motivată in fapt, în raport cu elementele precizate expres in cuprinsul acesteia.

Al doilea motiv de apel consta în faptul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în speța exista o desființare efectivă a postului pe care îl ocupa apelanta . Arată că postul de resurse umane nu a fost scos din organigramă după concedierea sa, dovadă în acest sens fiind organigrama depusă de apelantă odată cu cererea de chemare în judecata din care rezultă că la data formulării cererii de chemare în judecată postul de resurse umane exista în organigramă.

Curtea, analizând actele dosarului de fond, constată că apelanta-reclamantă nu a anexat cererii de chemare in judecată nicio organigramă a societății intimate, deci susținerile sale din cererea de apel sunt lipsite de suport real.

Intimata-pârâtă a depus la dosarul de fond, odată cu întâmpinarea organigrame din luna iulie 2013( anterioare emiterii deciziei de concediere contestate), respectiv din luna decembrie 2013( ulterioare concedierii) –filele 123-124 .

Din analiza organigramelor societății, cea anterioară și cea ulterioară concedierii, rezultă indubitabil faptul că desființarea locului de muncă ocupat de apelantă a fost efectivă, căci postul acesteia figurează in organigrama din iulie 2013 și nu mai este prevăzut in organigrama societății din decembrie 2013.

Faptul că nu s-a emis și aprobat o nouă organigrama fără a cuprinde postul de inspector resurse umane emiterii deciziei de concediere nu constituie motiv de nulitate a deciziei de concediere, atâta timp cât angajatorul a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de această salariată. De asemenea nu există nici un temei legal care să impună ca noua organigrama să fie indicată în cuprinsul, astfel cum invocă apelanta . Rezultă că acest motiv de apel este, de asemenea, nefondat.

Contestă apelanta și caracterul real și serios al măsurii de desființare a postului pe care îl ocupa .

În argumentare apelanta pornește de la premisa greșită că o societate comercială poate lua măsuri de reorganizare a activității prin desființarea unor posturi din structura sa doar in situația in care înregistrează mai pierderi, nu realizează profit și este practic in pragul falimentului .

În realitate nu este necesar să se ajungă iîn această situație disperată pentru ca o societate să ia măsuri de reducere a cheltuielilor de personal, angajatorul având dreptul de a dispune reorganizarea ori de câte ori situația economică o impune . In speța de față măsura de desființare a unor posturi a fost luată întrucât profitul societății intimate scăzuse iar in domeniul resurselor umane erau angajate două persoane care îndeplineau aproximativ aceleași sarcini de serviciu .Prin urmare angajatorul a apreciat că nu se impune păstrarea in structura sa organizatorică a două posturi de aceeași natură, in condițiile in care activitatea sa se diminuase .

Este nefondată și susținerea apelantei in sensul că era practic imposibilă îmbunătățirea situației economice a societății prin luarea unei măsuri de desființare a unui singur post și reducerea cheltuielilor cu suma de 2900 lei lunar reprezentând salariul său net.

În fapt, după cum rezultă din evidența depusă de intimată la dosarul de fond ( filele 158 și urm. ) desființarea postului ocupat de apelanta-reclamantă reprezintă doar una dintr-o . măsuri luate de angajator in vederea restructurării activității din cauza deprecierii situației sale economice.

Din înscrisurile depuse de intimată rezultă că în prima parte a anului 2013 ( ianuarie-august, când a fost concediată și apelanta) societatea a dispus concedierea in temeiul art. 65 din Codul muncii a unui număr considerabil de angajați-respectiv 47 de salariați ale căror posturi au fost desființate. Prin urmare postul ocupat de apelantă nu a fost singurul desființat, așa cum susține aceasta .

Au fost dispuse și alte măsuri in scopul diminuării cheltuielilor cu personalul, respectiv încetări de contracte de muncă prin acordul părților și suspendarea raporturilor de muncă pe durată determinată pentru o parte dintre angajați, cu acordarea unor indemnizații in cuantum de 75% din salariile de bază.

Prin urmare intimata a dispus o reală reorganizare a activității prin luarea măsurilor mai sus enumerate, iar concedierea apelantei-reclamante se înscrie in . dispoziții, fără a exista probe că ar fi fost dispusă din motive subiective .

Concedierea a fost dispusă pentru motive care nu au legătură cu persoana salariatului, deci nu a fost avută in vedere vreo incapacitate a apelantei de a-și îndeplini sarcinile de serviciu . Prin urmare nu are relevanță modul ireproșabil in care apelanta a desfășurat activitate la acest loc de muncă, angajatorul neavând intenția de a o sancționa in vreun fel nici de a o concedia pentru necorespundere profesională . Din această perspectivă de constată că apelanta a primit de la fostul angajator o scrisoare de recomandare elogioasă, în cuprinsul căreia se precizează că a fost un angajat valoros pentru societate și, o persoană eficientă, cu reale abilități in domeniul resurselor Umane etc. ( fila 18 dosar fond) .

Susținerile apelantei sunt nefondate, în condițiile în care din analiza fișei postului celor două colege și celelalte înscrisuri administrate ca probe rezultă că doamna Divisievici îndeplinea mai multe atribuții decât apelanta . In mod expres are relevanță faptul că incă din anul 2009 angajata Divisievici avea atribuții de întocmire, completare, păstrare și evidență a a carnetelor de muncă și a Registrului General de evidență a salariaților ( Decizia nr. 542-fila 157 dosar fond) și de întocmire a ștatelor de plată salarii de la nivelul societății . Prin urmare apare ca oportună măsura intimatei de a păstra in organigramă postul ocupat de această angajată( care presupunea îndeplinirea unor atribuții esențiale pentru o societate comercială) și desființarea postului ocupat de apelanta-reclamantă.

Nu are relevanță pentru oportunitatea pe termen lung a luării măsurii desființării postului faptul că într-o lună din perioada derulării proiectului de construire a autostrăzii A2 pe tronsonul Cernavodă - C. apelanta a avut mai multe zile de prezență la serviciu, atât timp cât doamna Divisievici a lucrat în respectiva lună mai puțin.

De altfel din evidența cheltuielilor cu personalul din luna iulie 2013( deci anterior concedierii apelantei) depusă de intimata la fila 423 dosar fond, rezultă că salariul brut al apelantei era mai mare decât salariul brut al angajatei Divisievici L., deci societatea beneficia inclusiv de reducerea cheltuielilor prin desființarea postului ocupat de apelantă, decât dacă ar fi luat decizia concedierii celeilalte angajate în temeiul art. 65 din Codul muncii.

Nu există nicio prevedere legală care să impună angajatorului organizarea unui concurs între apelantă și colega care desfășura activitate similară, nici vreo dispoziție care să prevadă menționarea in decizia de concediere a criteriilor avute in vedere de angajator când a decis că apelanta este angajata care urmează să fie concediată. In realitate a fost avut in vedere la luarea măsurii concedierii postul ocupat de apelantă, în raport cu atribuțiile din fișa postului, care nu se mai justifica in noul context economic, nu persoana apelantei și modul în care își desfășura activitatea în concret . Ne aflăm în prezenta unei decizii de concediere individuală, nu colectivă și, prin urmare, nu există obligația legală a angajatorului de a indica in respectiva decizii eventuale criterii de selecție avute in vedere .

În fapt instanța de fond a analizat aceste aspecte atunci când a analizat probele administrate de părți in dovedirea situației financiare a angajatorului, măsurilor de reorganizare dispuse de acesta in anul 2013, oportunitatea concedierii apelantei și păstrării in funcție a colegei sale . Prin urmare nu se poate susține că tribunalul nu a judecat fondul pricinii din această perspectivă, prima instanță analizând in fapt toate condițiile impuse de dispozițiile art. 65 din Codul muncii aplicate la cazul concret al reclamantei N. D.-G..

Nu are relevanță in cauză ce contracte avea in derulare societatea intimată la momentul emiterii deciziei de concediere, nici ce lucrări subcontracta . Este suficient că intimata a făcut dovada scăderii profitului și a faptului că nu se justifica din punct de vedere economic. păstrarea in structura sa a două posturi cu atribuții similare.

Pin urmare, Curtea concluzionează că intimata a respectat dispozițiile art. 65 din Codul muncii când a dispus desființarea postului ocupat de apelanta-reclamantă și concedierea acesteia a fost legală și temeinică.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata de daune morale, Curtea subliniază în primul rând faptul că, în condițiile in care s-a stabilit legalitatea și temeinicia măsurii concedierii, nu se poate aprecia că reprezentanții societății intimate, cu vinovăție, au produs reclamantei un prejudiciu constând in afectarea imaginii, reputației, stimei de sine .

În al doilea rând, după cum s-a precizat mai sus, concedierea a fost dispusă pentru motive care nu au legătură cu persoana salariatului, deci nu a fost avută in vedere vreo incapacitate a apelantei de a-și îndeplini sarcinile de serviciu . S-a reținut și faptul că apelanta a primit de la fostul angajator o scrisoare de recomandare elogioasă, in cuprinsul căreia se precizează că a fost un angajat valoros pentru societate și, o persoană eficientă, cu reale abilități in domeniul resurselor Umane etc. ( fila 18 dosar fond) .

Prin urmare nu există indicii că societatea a produs cu vinovăție angajatei sale un prejudiciu de imagine, în contextul in care, dimpotrivă, a apreciat favorabil calitățile personale și profesionale ale acesteia in raport cu potențiali terți angajatori .

Din acest punct de vedere sunt lipsite de suport și afirmațiile apelantei potrivit cu care i-a fost lezata onoarea și demnitatea, a fost percepută de către colegi și prieteni ca o persoană ce nu își poate îndeplini atribuțiile de serviciu . In condițiile in care temeiul concedierii este reprezentat de dispozițiile art. 65 Codul muncii, apelanta nefiind concediată pentru incapacitate profesională, nici disciplinar, nu există motive pentru a exista o asemenea depreciere a imaginii și reputației profesionale a apelantei.

Curtea recunoaște că este inerenta afectarea la nivel psihic, în raport cu imaginea de sine a oricărui angajat cu privire la care s-a luat măsura concedierii. Prin natura sa concedierea, indiferent din ce cauze a fost dispusă, presupune afectarea psihică a angajatului. Însă nu se poate afirma că starea depresivă a angajatei a fost determinată de fapta angajatorului săvârșită cu vinovăție ( intenție –să fi urmărit prejudicierea morală a apelantei sau culpă –să fi acceptat producerea prejudiciului prin fapta sa ) .

Nu poate fi primită nici susținerea apelantei in sensul că se impune acordarea de daune morale întrucât de la data concedierii și până in prezent nu a găsit un alt loc de muncă . Nu se poate imputa fostului angajator acest aspect, găsirea unui alt loc de muncă fiind determinată de un cumul de factori, cum ar fi evoluția pieții muncii, calificările persoanei care caută loc de muncă, trecutul profesional al acesteia, recomandările de la foștii angajatori etc. Cum concedierea apelantei s-a dispus din motive care nu a legătură cu persoana sa iar intimata i-a oferit o scrisoare de recomandare elogioasă, nu există temei de a stabili că prin fapta sa imputabilă fostul angajator a determinat imposibilitatea de a dobândi un nou loc de muncă.

Nu sunt deci întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru a se considera întemeiată cererea apelantei de obligare a societății la plata de daune morale.

Pe de altă parte a susținut apelanta că un factor deosebit de important și amplificator al prejudiciului material suferit cu ocazia concedierii l-a reprezentat amenințările directorului societății pârâte Kirr Mathias adresate apelantei în perioada de preaviz.

Cu privire la această susținere a apelantei martora audiată de instanța de fond a precizat că directorul le-a pus in vedere apelantei si martorei să nu se mai prezinte la locul de muncă în perioada de preaviz și când acestea au solicitat un înscris cu privire la această dispoziție a conducerii, li s-a spus că pot fi date afară din incintă de către agenții de pază sau de către poliție .

Martora M. (născută M.) D. F. propusă de către apelantă și audiată în cauză, a fost concediată în aceeași zi și pentru aceleași motive ca și apelanta-reclamantă, fiind reclamantă într-un litigiu similar de muncă (dosar nr._/3/2013). Nu se poate reține caracterul mincinos al declarației acestei martore, astfel cum invocă intimata în întâmpinarea formulată la cererea de apel, căci acest fapt nu s-a reținut in cadrul unui proces penal având ca obiect infracțiunea de mărturie mincinoasă. Curtea constată însă caracterul subiectiv al declarațiilor martorei, subiectivism generat de faptul că a fost concediată de același angajator și a contesta măsura concedierii, apreciind-o ca nelegală și netemeinică .

Curtea reține in primul rând că afirmația directorului societății in sensul că cele două angajate concediate pot fi escortate afară din clădire de agenții de pază sau de poliție nu poate produce unei persoane rezonabile o temere sau o stare de stres de natură să justifice plata de daune morale. Nu rezultă din declarația martorei, nici din alte probe, că i s-ar fi adresat apelantei de către director, cuvinte jignitoare sau amenințări cu producerea unei vătămări fizice . Nu rezultă din probele administrate în cauză că directorul ar fi țipat la apelantă, nici că ar fi umilit-o, astfel cum susține aceasta, iar amenințarea cu luarea de măsuri legale pentru îndepărtarea din incintă a unui angajat concediat nu este de natură prin ea însăși să producă un prejudiciu moral .

Pentru considerentele arătate, Curtea, reținând că instanța de fond a pronunțat în cauză o soluție legală și temeinică, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea N. D.-G..

Avându-se în vedere dispozitiile art. 453 NCpc, aplicabile și în etapa procesuală a apelului in temeiul prevederilor art. 482 C., și solutia de respingere a apelului declarat de contestatoarea N. D.-G., Curtea o va obliga pe aceasta să plătească intimatei suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată efectuate in etapa procesuală a apelului, reprezentând onorariu avocațial redus in temeiul art. 451 alin 2 C..

Potrivit facturii nr.061/30 09 2015 ( fila 74 dosar apel), cuantumul onorariului de avocat achitat de intimată este de 7500 lei, însă Curtea apreciază că se impune reducerea acestui cuantum la suma de 1500 lei, în raport cu complexitatea medie a cauzei și munca efectiv depusă de avocat in dosar( redactare întâmpinare și formularea de concluzii in ședința publică din data de 15 12 2015) .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de contestatoarea N. D.-G., identificată cu CNP._, u domiciliul procesual ales la av. C. F. I. – București, sector 5, ., ., . civile nr. 2910/26.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. B. ROMÂNIA SRL, cu sediul social în București, ., ., sector 5, înmatriculată la ONRC sub nr. J40/_/2003, având CUI_, ca nefondat.

Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată efectuate in apel, reprezentând onorariu de avocat parțial redus.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Decembrie 2015.

Președinte,

A. D. Ș.

Judecător,

A. F.

Grefier,

Ș. T.

Red. A.D.Ș./14 ianuarie 2016

Ș.T./C.C/ 06 Ianuarie 2016/4ex.

Jud fond: S. V.

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3708/2015....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 5079/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 5079/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI