Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 5064/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5064/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 5064/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIE Nr. 5064/2015
Ședința publică de la 15 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător A. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de reclamanta FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMANIA, în numele și pentru membri de sindicat B. P., A. I., L. I., C. V., M. G. A., I. O., R. F. C., B. D. L., S. S. C., T. P. D., împotriva sentinței civile nr. 4488/05.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, n dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CALATORI" SA (SNTFC CFR CALATORI SA), având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelanta a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea cauzei, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Curtea ia act că răspunsul la întâmpinare depus la filele 46-53 din dosarul de apel este formulat de o persoană juridică ce nu este parte în prezenta cauză, prin urmare nu poate fi avut in vedere ca act procedural care privește cauza de față.
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4488/05.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, în numele membrilor de sindicat: B. P., A. I., L. I., C. V., M. G. A., I. O., R. F. C., B. D. L., S. S. C., T. P. D., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin prezenta acțiune, reclamanții, salariați ai pârâtei au solicitat obligarea angajatorului să le plătească diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, în raport de valoarea salariului de baza minim brut pe țara garantat în plata de 670 lei, conform HG nr.1193/2010, respectiv 700 lei conform HG nr.1225/2011, 750 lei (pentru perioada 01.02._13) - conform HG nr.23/2013, 800 lei (pentru perioada 01.07._13) - conform HG nr.23/2013 și 850 lei (pentru perioada 01.01.2014 – 20.04.2014) - conform HG nr.871/2013.
Dispozițiile H.G. nr.1193/24 noiembrie 2010, invocat ca temei al pretențiilor reclamanților, prevăd că” Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră”.
Totodată, potrivit H.G. nr.1225/14 decembrie 2011,” Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră”.
De asemenea, H.G. nr.23/22.01.2013 prevede că “Începând cu data de 01.02.2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând 4,44 lei pe oră”.
H.G. nr.871/14.11.2013 prevede că “Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră”.
Tribunalul a reținute ca, potrivit art.7 din CCM pe anul 2011 al SNTFM CFR Călători SA, salariul personalului din CFR Călători SA cuprinde: salariul de bază care se stabilește în raport cu pregătirea, competența, răspunderea și complexitatea sarcinilor funcției ocupate; sporuri la salariul de bază; adaosuri; premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală. Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr.1. Aceleași dispoziții legale sunt reluate și în CCM pe anii 2012-2014 al SNTFM CFR Călători SA înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr.109/20.04.2012.
Prin urmare, conform CCM la nivel de unitate pe 2011-2012 și 2012-2014, salariul de baza brut se obține prin înmulțirea salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, în Anexa nr.1 fiind indicate salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, în cuantum concret.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de aplicare a coeficientului de ierarhizare prin raportare la salariul minim brut pe tară aferent anilor 2011, 2012, 2013 și 2014 (stabilit prin HG nr.1193/2010, HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013, HG nr.871/2013), Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că nu există nicio dispoziție legală care să raporteze salariul reclamanților la salariul minim brut pe țară, salariile de bază în cadrul pârâtei fiind cele indicate (în cuantum fix) în anexa nr.1 a CCM aplicabil la nivel de unitate pe anii 2011 și 2012-2014.
Pe de altă parte, s-a reținut faptul că potrivit contractelor individuale de muncă și a actelor adiționale la acestea, reclamanții au beneficiat de salarii de bază lunare (la care se adaugă și sporuri) mai mari decât salariul minim brut pe tară stabilit prin HG nr.1193/2010, HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013 și HG nr.871/2013.
În consecință, constatând că în perioada 2011 - 2014 salariul de bază cuvenit reclamanților este cel prevăzut de Anexa 1 la CCM corespunzător clasei de salarizare nr.20 în care se încadrează, fără a exista vreo formulă de calcul cu referire la salariul minim brut pe țară, Tribunalul a apreciat că pretențiile reclamanților de stabilire a salariului prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei sale de salarizare cu salariul minim brut pe țară, sunt neîntemeiate.
Neexistând o diferență de drepturi salariale cuvenite reclamanților, rezultă că și solicitările acestora de obligare a pârâtei la actualizarea sumelor cu rata inflației și la eliberarea unei adeverințe cu diferențele de drepturi salariale sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamanta Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, în numele membrilor de sindicat: B. P., A. I., L. I., C. V., M. G. A., I. O., R. F. C., B. D. L., S. S. C., T. P. D..
În motivarea apelului, apelanta a arătat, sub aspectul insuficientei motivări, a netemeiniciei și nelegalității soluției pronunțate de instanța de fond,că:
- Ce nu a reținut instanța de fond este faptul că există în CCM-uri la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 și 2012-2014 sporuri la salariul de bază al salariaților cum ar fi sporul pentru condiții vătămătoare (nocive) care se acordă în procent de 10% din clasa 1 de salarizare la care este prevăzut un salariu de bază minim brut garantat în plată mult mai mic decât salariul de bază minim brut garantat în plată de Guvernul României și aprobat prin HG-uri. Mai mult există și actul SNTFC „CFR Călători” SA cu nr.12/2/586/15.07.2014 prin care conducerea acestei societăți recunoaște că „sporul pentru condiții vătămătoare (nocive) se acordă în procent de 10 la sută din salariul minim garantat în plată".
- Instanța de fond a constatat greșit că unitatea a respectat în totalitate prevederile Contractului Colectiv de Muncă și că prin HG-uri și CCM 2012-2014 se impune doar o obligație de rezultat, și anume că, în urma negocierii, să fie stabilit un salariu de bază de cel puțin egal cu cel minim brut pe țară, deoarece după cum se poate observa, în CCM 2012-2014 la nivel de SNTFC „CFR Călători” SA era prevăzută suma de 600 de lei ce reprezentă valoarea salariului minim garantat de părți numai până la 31 martie 2013, sumă de la care se pornește în stabilirea salariului brut cuvenit fiecărui salariat al intimate prin înmulțirea acesteia cu coeficientul de ierarhizare K ce îl are la clasa de salarizare la care este încadrat fiecare salariat în parte. Din data de 01 aprilie 2013 și până în data de 20.04.2014 cât a fost în vigoare CCM 2012-2014 a nivel de SNTFC „CFR Călători” SA, societatea a refuzat negocierea salarizării (respectiv a clasei 1 de salarizare din Anexa 1 la care se aplică coeficientul de ierarhizare K) prevăzută în CCM la nivel de SNTFC „CFR Călător „SA nemaiexistând în această perioadă agrearea de către toate părțile a sumei de 600 de lei ce era trecută în Anexa 1 la CCM la clasa 1 de salarizare ca reprezentând valoarea salariului minim garantat doar de SNTFC „CFR Călători” SA fără acordul FSTFR semnatară de CCM prin AFTF din care făcea parte și din care face parte și până în prezent așa cum de altfel a constatat și Tribunalul București la sfârșitul anului 2013 și Curtea de Apel București la sfârșitul lunii aprilie 2014. Învederează că apelanții sunt membrii de sindicat ai Federației S. Transportatorilor Feroviari din România și că instanța de fond nu a reținut că în perioada 01 aprilie 2013-20 aprilie 2014 nu s-a negociat din vina administrației societății clasa 1 de salarizare din Anexa nr.1 la CCM 2012-2014 la nivel de societate deși era prevăzut în CCM negocierea salarizării și care prin art.2-(2) din CCM la nivel de SNTFC” CFR Călători” SA pe anii 2012-2014 obligă ca: „la sfârșitul trimestrului I al anului 2013, părțile se vor întâlni în vederea negocierii drepturilor salariale „și deși FSTFR a solicitat această negociere către SNTFC "CFR Călători" SA și deși FSTFR prin Actul cu nr.124/23.05.2013 a solicitat în baza art.103 (4) chiar și întrunirea Comisiei Mixte Patronat Sindicate care să dispună negocierea salarizării prevăzute în CCM, totuși societatea prin Directorul General/Managerul Privat Domnul V. D. care a recunoscut în scris prin actul nr.A_ /07.06.2013 că FSTFR a solicitat în vederea obligării la negociere întrunirea Comisiei Mixte Patronat Sindicate, totuși instanța de fond a reținut greșit că prin Contractul Colectiv de Muncă partenerii sociali nu au stabilit modificarea salariului (nici măcar pentru perioada 01.04._14 pentru care nu există negociere a salarizării așa cum prevede CCM 2012-2014 la nivel de SNTFC „CFR Călători” SA), respectiv a salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare în funcție de evoluția salariului minim brut garantat în plată. Prin urmare, această sumă de 600 lei prevăzută la clasa 1 de salarizare din grila de salarizare din Anexa nr.1 la CCM se ia în calcul atât timp cât nu a intervenit o nouă negociere care să fi determinat modificarea anexei 1, dar cum să intervină o nouă negociere prevăzută în Legea părților, respectiv în CCM 2012-2014 la nivel de SNTFC "CFR Călători" SA pentru perioada 01.04._14, dacă societatea a refuzat să facă acea negociere prevăzută de legea părților în sensul trecerii la clasa 1 de salarizare din grila de salarizare de la Anexa nr. 1 a salariului de bază minim brut garantat în plată prin HG”. Învederează că așa cum a arătat s-a refuzat negocierea salarizării prevăzută de Legea Părților - de CCM și instanța de fond nu a reținut acest aspect și a precizat că atât timp cât nu s-a făcut altă negociere este neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții din dosarul cauzei, ceea ce consideră că este o interpretare total greșită a instanței de fond în sensul că dacă societatea refuză negocierea CCM sau a salarizării din CCM încălcând prevederile Codului Muncii, încălcând prevederile Legii nr.62/2011 și încălcând prevederile CCM 2012-2014 la nivel de SNTFC "CFR Călători” SA pentru perioada 01.04._14, atunci înseamnă că nu s-a făcut o nouă negociere și dacă nu s-a făcut o nouă negociere înseamnă că acțiunea civilă din dosarul cauzei este neîntemeiată.
- Mai mult instanța de fond nu a reținut nici faptul că în conformitate cu obligațiile art.7 alin.1 teza II din CCM pe unitate pentru anii 2011-2012 și din CCM pe unitate pentru anii 2012-2014, „Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr.1"
Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea:S = S clasa 1 x K,unde:
S - reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective; S clasa 1 - reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care conform Anexei 1 este în cuantum de 600 de lei; K - este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare așa cum rezultă din anexa 1 la CCM.
Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, s-a constatat că pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de bază minim brut garantat în plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare.
Acest salariu corespunzător clasei 1 de salarizare este o valoare convenită de părțile semnatare ale contractelor colective de muncă, respectiv suma de 600 de lei.
După cum se poate observa, suma de 600 de lei reprezintă valoarea salariului minim garantat de părți de la care se pornește în stabilirea salariului brut cuvenit fiecărui salariat al intimate.
Ori, aflându-se în fața stabilirii unei valori minime salariale minim garantate în plată, considerăm că fiind neîntemeiată și nelegală aprecierea instanței de fond din care rezultă că este corectă aplicarea acestei sume minime garantate de părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitatea SNTFC CFR Călători SA Ia stabilirea salariilor brute ale salariaților societății, încalcă dispozițiile hotărârilor de Guvern care reglementează valoarea salariului minim garantat în plată începând cu anul 2011 ce trebuie să fie salariul de la clasa 1 de salarizare pentru salariatul cu salariul cel mai mic din unitate care consideră că nu are cum să fie mai mic decât salariile din hotărârile de Guvern care reglementează valoarea salariului minim garantat în plată începând cu 01.07.2011 și până pe 20.04.2014. Învederează că formulă de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este S = S clasa 1 x K, unde S clasa 1 de salarizare ar trebui să fie salariul cel mai mic din unitate și K este coeficientul de ierarhizare din grila de salarizare din Anexa nr.1.
În concluzie, pentru cele mai sus arătate, consideră că reținerile instanței de fond din care rezultă că solicitările apelanților care fac obiectul cauzei deduse judecații nu au niciun fundament legal, sunt neargumentate, netemeinice și nelegale.
Mai mult decât atât, prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei a arătat instanței de fond că Inspectoratul Teritorial de Muncă București, prin Nota la înregistrarea Contractului Colectiv de muncă încheiat la nivel de SNTFC CFR Călători SA, nr.Registru CCM 43/25.03.2011, înregistrată la ITM sub nr._/24.03.2011, menționează că salariul de bază este stabilit contrar prevederilor legale și că acesta trebuie corelat cu prevederile art.159 din Legea nr.53/2003-Codul muncii privind salariul de baza minim brut pe țara garantat în plată.
Aceeași poziție o are șt Inspectoratul Teritorial de Muncă B. care, prin adresa nr._/26.06.2014, confirmă opinia că Anexa 1 prevede stabilirea valorii salariului minim brut aplicat atât pentru clasa 1 de salarizare cât și celorlalte clase de salarizare la suma de 600 de lei sub salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Susține intimata că drepturile salariaților din cadrul societății au fost reglementate, respectiv protejate prin următoarele contracte colective de munca:
Pentru perioada 2011 -2012, CCM la nivel de unitate SNTFC „CFR Calatori SA pe anul 2011 -2012, înregistrat la ITM București sub nr.43/24.03.2011, valabil până la data de 24.03.2012;
Pentru perioada 2012 - aprilie 2014, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate SNTFC CFR Călători SA pe anul 2012-2014, înregistrat la ITM București sub nr.109/20.04.2012, care a intrat în vigoare la data de 20.04.2012 și și-a încetat valabilitatea la data de 19.04.2014
Pentru perioada 2011 - 2014 aceste contracte colective de munca au fost singurele contracte colective de munca aplicabile, la nivel superior neexistând încheiate alte contracte colective de muncă.
Potrivit Contractului Colectiv de Munca nr.43/24.03.2011 și nr.109/20.04.2012, sistemul de salarizare al personalului din societate este cuprins în Cap. II și Anexele 1 și 2.
În Contractele colective de muncă, în urma negocierilor dintre partenerii sociali Sclasa 1 - Salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit la valoarea de 600 lei.
În Anexa 1 din CCM sunt determinate, sub forma tabelara, clasele de salarizare cuprinse între 1 și 46, coeficienții de ierarhizare cuprinși între 1 și 6,371 precum și salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare obținute în urma aplicării acestei formule de calcul.
Potrivit Anexei 2 din CCM - Clasele de salarizare corespunzătoare meseriilor și funcțiilor din SNTFC Călători, salariile de bază ale diverselor categorii de salariați sunt stabilite în cuantum fix și pornesc de la clasa 5 de salarizare căreia îi corespunde salariul de bază brut de 749 lei, la nivelul societății neexistând clase și funcții la care salariul de bază să fie inferior clasei 5 de salarizare, deci salarii de bază sub valoarea de 749 lei.
Acest mod de calcul a fost stabilit pentru diferențierea salariilor angajaților pe clase de salarizare și pentru încadrarea în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al societății.
Se poate observa că, potrivit Anexei 1 din CCM, salariul de bază aferent fiecărei clase de salarizare are un cuantum fix și este produsul a două elemente: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, a cărui valoare, prin negociere a fost stabilită la 600 lei și coeficientul de ierarhizare K, iar salariile de bază astfel obținute au fost acordate fiecărui reclamant, respectându-se întrutotul prevederile CCM și clasa de salarizare negociată de salariat la încheierea contractului individual de muncă.
Este lesne de observat că deși în Contractul colectiv clasele de salarizare pornesc de la nivelul 5 (cel mai scăzut nivel) datorită lipsei funcțiilor/meseriilor cărora să li se aplice acest nivel de salarizare, în fapt salariaților li s-a aplicat clasa de salarizare pornind de la nivelul minim 11, reglementat în CCM la valoarea de 872 lei.
Precizează că nu exista o identitate de noțiuni intre salariul de bază minim brut garantat în plata prevăzut de legiuitor și salariul de bază aferent clasei 1 de salarizare - element component al salariului prevăzut la art.7 din Contractul Colectiv de Muncă.
În consecința, nu există nicio reglementare legală care să impună modificarea Anexei 1 din CCM cuprinzând salariile de bază brute pe unitate în sensul de a majoră valoarea de 600 lei negociata pentru clasa 1 de salarizare la valoarea salariului de bază minim brut garantat în plata stabilită prin hotărâri de guvern, angajatorul având doar obligația de a garanta în plata un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar la negocierea salariului prin contractul individual de muncă, nu poate stabili salariul de bază sub nivelul salariului de bază minim brut stabilit de legiuitor.
În etapa procesuală a apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au învestit instanța cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata diferențelor dintre drepturile salariate calculate în raport de salariul de bază minim brut de 670 lei, conform HG nr. 1193/2010, în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut de HG nr. 1225/2011 si în raport de HG nr.23/28.01.2013 ce stipulează că începând cu 01 februarie 2013 salariul de bază minim brut este 750 lei, începând cu 01 iulie 2013 de 800 lei, iar începând cu 01 ianuarie 2014 până la 20.04.2014 salariul de bază minim brut este de 850 lei si drepturile salariale efectiv plătite corespunzător activității desfășurate în perioada în care hotărârile de guvern sunt incidente.
Prin urmare obiectul acțiunii de față nu îl reprezintă nerespectarea de către pârâte a prevederilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, nici a celui încheiat la nivel de ramură, in sine, ci corelarea modalității de calcul a salariilor prevăzută in cuprinsul contractelor colective cu salariul de bază minim brut garantat in plată la nivel de țară, prevăzut de acte normative in materie .
Conform prevederilor art. 164 din Codul muncii, republicat, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, angajatorul neputând negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. De asemenea, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Potrivit art. 1 din H. G. nr. 1193/ 2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră, iar potrivit art. 1 din H.G. nr. 1225/2011, începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.
Conform art. 1 din H. G. nr. 23/2013, începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.
In continuare, pentru perioada de referință s-au stabilit prin Hotărâri de Guvern salarii minime garantate in plată pe țară in cuantum de 800 lei, incepând cu data de 01 01 2013, respectiv de 850 lei, incepând cu data de 01 01 2014.
Reclamanții din prezenta cauză au fost salarizați conform dispozițiilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, având in intervalul de referință 2011-2013 salarii brute in cuantum mai mare decât cele prevăzute de actele normative mai sus menționate, aspect pe care nu îl contestă.
Rezultă că, prin plata unui salariu brut in cuantum mai mare decât salariul brut minim garantat in plată pe țară de actele normative mai sus menționate, dispozițiile legale au fost respectate.
Apelanții -reclamanți pretind prin cererea introductivă că acest cuantum al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei, 700 lei, 750, 800 și respectiv 850 lei ar trebui înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din CCM la nivel de unitate, pentru a determina salariul de bază.
Curtea observă că scopul legiuitorului la emiterea Hotărârilor anuale de Guvern care stabilesc un nivel minim al salariului de bază brut la nivel național a urmărit ca niciunui salariat, indiferent de locul, felul sau calitatea angajatorului _ instituție publică, regie autonomă sau societate comercială _ să nu îi fie plătit, spre exemplu în anii de referință 2012- 2014, un salariu brut mai mic de 670 ron, 700 ron, 750, 800 și 850 de lei.
Însă, nicio dispoziție din hotărârile de guvern invocate ca temei al cererii apelanților nu face vorbire despre vreo obligația a angajatorului, care plătește salarii în cuantumul stabilit prin lege, de a mări anual salariile tuturor salariaților cu valoarea salariului minim brut, prevederile art.1 și 2 din respectivele hotărâri referindu-se exclusiv la cei care aveau, la datele de 1.02.2011, 1.01.2012, 01 01 2013 și 1.01.2014, un nivel al salariului brut mai mic de 670, 700, 750, 800 și 850 ron brut și cărora, începând cu datele mai sus amintite, urma să le crească valoarea salariului brut, exclusiv cu diferența dintre valoarea efectiva a salariului lor brut și valoarea stabilită ca fiind minimă la nivel de național pentru salariul brut de către Guvernul României.
Apelantul nu aduce niciun argument legal din textul acestor hotărâri de guvern, de natură a fundamenta această pretenție de creștere a salariului minim brut aflat în plată, în condițiile în care fiecare dintre reclamanți avea un salariu brut mai mare decât cel minim garantat în plat. Prin hotărâri de guvern nu s-a urmărit creșterea tuturor salariilor, indiferent de sectorul de activitate, public sau privat, ci creșterea valorii salariului minim, valoare sub care niciun angajator nu putea stabili un salariu minim brut, indiferent de modalitatea de calcul, adică, în alți termeni, o măsură de protecție socială constând exclusiv în creșterea salariilor celor care aveau pe statul de plată un salariu minim brut, indiferent de modalitatea prin care a fost stabilit, mai mic decât cel garantat în plată la nivel național.
Or niciunul dintre reclamanți nu se încadra în această situație, în intervalul de referință 2012-2014.
Potrivit dispozițiilor art.164 alin. 2 și 3 din Codul muncii republicat rezultă doar o interdicția pentru angajator, respectiv acesta nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de baza minim brut orar pe țară, angajatorul fiind obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Prin urmare, ceea ce interzice Codul muncii este plata unui salariu minim brut sub salariul minim brut garantat în plată la nivel național din rațiuni evidente de protecție socială, dar nicidecum nu obligă angajatorul să pornească în stabilirea tuturor salariilor pentru care se aplică un algoritm de calcul ce presupune înmulțirea unei valori constante cu anumiți coeficienți de la nivelul salariului minim brut garantat în plată, cât timp rezultatul înmulțirii valorii constante cu diferiții coeficienți conduc către o valoare a salariului brut, pentru fiecare dintre reclamanți, mai mare decât valoarea salariului minim brut garantat în plată.
Apelanții confundă noțiunea de salariu de bază cu salariul de bază minim brut pe țară, apreciind că la calculul salariului lor brut trebuie să se pornească de la o bază reprezentată de salariul de bază minim brut pe țară, la care să se adauge sporuri . Or, Curtea constată că nu există nicio prevedere legală sau contractuală care să dispună ca, la stabilirea drepturilor salariale, angajatorii să folosească, ca valoare de referință, salariul minim brut pe țară garantat în plată.
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu se prevede că la algoritmul de calcul al salariilor trebuie avută in vedere ca valoare de referință salariul de bază minim brut pe țară, și nu există niciun act normativ care să dispună în acest sens .
Faptul că acest salariu corespunzător clasei 1 de salarizare este o valoare convenită de părțile semnatare ale contractelor colective de muncă, respectiv suma de 600 de lei, ce la un moment dat a corespuns cu salariul minim brut pe economie dar ulterior administrația nu a mai vrut să-l modifice nu are relevanță în cauză . În lipsa unei modificări exprese a dispozițiilor CCM-urlui cu privire la valoarea de 600 lei pentru clasa 1 de salarizare, sunt aplicabile in cauză prevederile contractului colectiv astfel cum au fost inițial negociate de părți .
Faptul că anumite instituții ale statului-în spetă ITM și-ar fi expus un punct de vedere în sensul că salariile personalului angajat al unității intimate ar trebui corelate cu cele minime garantate in plată pe țară in sensul indicat in cererea de chemare in judecată, nu poate constitui temei de admitere a acțiunii, căci răspunsurile ITM nu reprezintă decât puncte de vedere ale reprezentanților acestei instituții, in cauza de față singura interpretare a dispozițiilor legale incidente in cauză fiind cea dată de instanța de judecată investită cu judecarea pricinii, în raport cu situația de fapt existentă potrivit probelor administrate de părți.
Se constată astfel că este neîntemeiat capătul principal de cerere, având ca obiect plata de diferențe salariale și, pe cale de consecință sunt neîntemeiate si cererile de plata de dobânzi si actualizări pentru diferențele salariale care fac obiectul acțiunii.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMANIA, în numele și pentru membri de sindicat B. P., A. I., L. I., C. V., M. G. A., I. O., R. F. C., B. D. L., S. S. C., T. P. D., împotriva sentinței civile nr. 4488/05.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, n dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CALATORI" SA (SNTFC CFR CALATORI SA), ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Decembrie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, A. F. | |
Grefier, Ș. T. |
Red. A.D.Ș./05 ianuarie 2016
Ș.T./C.A./ 18 Decembrie 2015/4ex.
Jud. fond: E. T. I.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 5079/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 3795/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
