Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4981/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4981/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 4981/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi_ )
Decizia Civilă Nr.4981
Ședința publică din data de 10 Decembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE L. U.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de către apelanta-reclamantă A. I., împotriva sentințelor civile nr.485/12.05.2015 și respectiv nr. 816/11.08.2015, ambele pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Orașul V. prin Primar, cauza pe fond având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-reclamantă A. I., prin avocat S. O. A., în baza împuternicirii avocațiale de reprezentare atașate la fila 7 dosar, emisă conform contractului de asistență juridică încheiat sub nr._ din 20.05.2015 și intimatul-pârât Orașul V. prin Primar, prin avocat C. A. F., cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 27 dosar, emisă conform contractului de asistență juridică încheiat sub nr._ din 15.10.2015.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților tardivitatea declarării apelului formulat împotriva sentinței civile nr.485/02.05.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ .
Apelanta-reclamantă A. I., prin avocat, arată că apelul a fost declarat în termenul legal împotriva ambelor hotărâri, prezentând originalul recipisei de expediere a cererii de apel împotriva sentinței nr. 485/12.05.2015, pe care este înscrisă ca dată a predării către serviciul de curierat ziua de 29.06.2015.
Curtea, restituie părții apelante înscrisul original prezentat, a cărui copie este depusă la fila 8 din dosar, și, constatând formularea în termenul legal a ambelor cereri de apel, acordă părților cuvântul asupra cererii de probatorii.
Apelanta-reclamantă A. I., prin avocat, având cuvântul, solicită, astfel cum s-a menționat prin cererile formulate, administrarea probei cu înscrisuri, respectiv cele deja existente la dosarul cauzei, cât și a probei cu martori, în dovedirea situației de fapt, în raport de dispozițiile prev. de art.479 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
Intimatul-pârât Orașul V. prin Primar, prin avocat, având cuvântul, arată că nu se opune administrării probei cu înscrisuri, însă, față de proba testimonială opinează în sensul respingerii acesteia, ca nefiind utilă soluționării cauzei, în raport de actele existente la dosarul cauzei.
Curtea, după deliberare, față de dispozițiile prev. de art. 255 din codul de procedură civilă și având în vedere teza probatorie, respinge cererea privind administrarea probei testimoniale, audierea martorilor nefiind concludentă și utilă față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții apelante prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de apel deduse judecății.
Apelanta-reclamantă A. I., prin avocat, solicită, pentru cele pe larg arătate în cuprinsul motivelor de apel deduse judecății, a se constata că scopul sancțiunii nu a fost unul menit să restabilească un dezechilibru concret cauzat funcționării normale a activității unității administrativ teritoriale pârâte. Reclamanta a formulat o cerere de recuperare a două zile libere, lucrate anterior, în situația în care aceasta și-a asigurat substituirea, aspecte aduse la cunoștința șefului ierarhic superior. Prin urmare, solicită a se constata că măsura pentru care a fost sancționată a fost dispusă doar în scopul răzbunării, aceasta fiind o practică în cadrul instituției pârâte.
În concluzie, solicită admiterea apelului și schimbarea, în tot, a hotărârii judecătorești apelate, în sensul admiterii contestației reclamantei.
Cu privire la hotărârea de completare a dispozitivului sentinței pronunțate pe fondul cauzei, solicită cenzurarea cheltuielilor de judecată pretinse de partea intimată adversă, pentru motivele pe larg detaliate în cuprinsul cererii de apel deduse judecății.
Cu cheltuieli de judecată conform dovezilor existente la dosarul cauzei.
Intimatul-pârât, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de către apelanta-reclamantă și menținerea hotărârii judecătorești apelate, ca fiind temeinică și legală, arătând că angajata A. I., fără să aștepte să i se soluționeze cererea, a înțeles să nu se mai prezinte la serviciu în zilele de 24 și 25 noiembrie 2014. Prin urmare, aceasta este culpabilă de cele două absențe nemotivate prin atitudinea imprudentă și prin neglijența de care a dat dovadă.
Față de cele ce preced, concluzionează în sensul respingerii apelului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești atacate, ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată conform dovezilor atașate la dosar.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor deduse judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.485/12.05.2015, pronunțată în dosarul nr._ /2014, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de reclamanta A. I., în contradictoriu cu pârâtul Oraș V. reprezentat prin Primar.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
În data de 22.11.2014, reclamanta A. I., salariată a Primăriei orașului V., în cadrul Biroului Piață, a formulat cerere pentru acordarea a două zile libere, în zilele de luni și marți, fără a individualiza orele/zilele prestate peste programul normal de lucru sau în zilele în care, potrivit legii, nu se lucrează, și nici măcar datele în care urma a se efectua efectiv compensarea.
Deși era adresată Primarului orașului V., reclamanta a înaintat cererea nedatată șefului direct, care este și lider de sindicat, care a înregistrat-o la registratură Primăriei abia în data de 24.11.2014.
Pârâtul nu i-a aprobat cererea, motiv pentru care reclamanta a fost trecută absent nemotivat în condica de prezență și i-au fost diminuate drepturile salariale, proporțional cu zilele nelucrate, așa cum rezultă din fluturașul de salariu.
Reclamanta a solicitat pârâtului relații, în scris, la care a primit răspuns prin adresa nr.18.490/10.12.2014, în sensul că nu a fost aprobată cererea formulată, întrucât nu conținea data formulării, numărul și data înregistrării la registratura Primăriei nu sunt anterioare perioadei solicitate pentru efectuarea compensării și nu au fost identificate orele prestate în zile stabilite prin lege drept zile libere, programul normal de lucru stabilit potrivit art.8 și 11 din Regulamentul Intern fiind de 8 ore/zi repartizate de luni până vineri, 5 zile pe săptămână, cu asigurarea celor 2 zile de repaus prevăzute de art.113 alin.(1) din Legea nr.53/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamanta a învederat instanței că asupra sa au fost exercitate încă din 2012 presiuni la locul de muncă, care i-au generat afecțiuni medicale grave, o reală hărțuire morală, motiv pentru care a apreciat că angajatorul poate fi obligat la plata sumei de 30.000 lei daune morale.
Susținerea reclamantei potrivit căreia în mod abuziv pârâtul nu i-a aprobat cererea de acordare a două zile libere, cu consecința înscrierii „absent nemotivat” în condica de prezență și diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale, nu au fost reținute de instanță.
În conformitate cu dispozițiile art.18 din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și art.9 din O.U.G. nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta avea posibilitatea legală a compensării cu timp liber corespunzător plătit a muncii suplimentare, prestate la solicitarea șefului ierarhic superior, în următoarele 60 zile calendaristice după efectuarea acesteia.
Acest lucru presupunea însă, în prealabil, formularea unei cereri avizate de șeful ierarhic superior, în cazul de față șeful Biroului Piață, individualizarea orelor/zilelor prestate peste programul normal de lucru sau în zilele în care, potrivit legii, nu se lucrează, dar și a zilelor în care urmează a se efectua în mod concret compensarea și, nu în ultimul, indicarea persoanei care urmează a prelua atribuțiile persoanei care solicită acordarea zilelor libere, dacă nu este menționată în fișa postului. Abia după parcurgerea acestor etape cererea trebuie prezentată spre analiză și aprobare conducătorului instituției, respectiv primarului orașului V..
În cauza de față, reclamanta nu a respectat această procedură, iar cererea a fost înregistrată la registratura Primăriei în data de 24.11.2014, și nu în prealabil.
Tot cu ocazia administrării probei cu interogatoriu, reclamanta a recunoscut că nu se află la prima abatere disciplinară, dar și că nu s-a prezentat la locul de muncă în zilele de 24 și 25 noiembrie 2014, deși nu cunoștea modul de soluționare a cererii.
Potrivit art.137 alin.2 Codul muncii, repausul săptămânal de două zile consecutive poate fi acordat și în alte zile decât sâmbăta și duminică pentru a nu prejudicia desfășurarea normală a activității, însă, în contextul evocat, rezoluția Primarului orașului V. de neaprobare a cererii reclamantei, cu consecințele anterior menționate, apare ca fiind legală.
Cât privește radierea absențelor nemotivate aferente celor două zile (24 și 25 noiembrie 2014), s-a reținut că în cauză nu s-a aplicat o sancțiune dintre cele expres și limitativ stipulate în art.248 alin.1 din Codul muncii, și pentru care să se poată dispune radierea conform alin.3 al aceluiași articol.
Numai în situația în care angajatorul refuză ori omite să constate prin decizie intervenirea radierii de drept a sancțiunii disciplinare, cel în cauză poate sesiza instanța de judecată competentă.
Capătul de cerere privind acordarea de daune morale în cuantum de 30.000 lei a fost respins, având în vedere caracterul său accesoriu.
Prin sentința civilă nr.816/11.18.2015, pronunțată în același dosar, a fost admisă cererea formulată de pârâtul Orașul V. reprezentat prin Primar și s-a dispus completarea minutei și a dispozitivului sentinței civile nr.485/12.05.2015, în sensul obligării reclamantei A. I. la plata cheltuielilor de judecată-onorariu de avocat în cuantum de 1500 de lei.
În motivarea soluției, Tribunalul a reținut, în esență, că, prin sentința a cărei completare se solicită, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. I., în contradictoriu cu pârâtul Oraș V., județul Teleorman, instanța omițând a se pronunța și asupra cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cum capătul de cerere privitor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei este un capăt de cerere accesoriu și având în vedere culpa procesuală a reclamantei, cererea a fost găsită întemeiată.
Împotriva ambelor sentințe a declarat apeluri motivate, în termenul legal, reclamanta A. I., înregistrate pe rolul Curții de Apel București la data de 2.10.2015.
În motivarea apelului declarat împotriva sentinței nr.485/12.05.2015, aceasta a arătat, în esență, că sentința este netemeinică și nelegală, iar argumentele de respingere ale judecătorului fondului sunt superflue, astfel încât, în baza art.478 și 479 din Codul de procedură civilă, solicită să se verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanța, precum și să se dispună completarea probatoriului prin administrarea probei cu martori cerută în fața primei instanțe și despre care aceasta nu face vorbire în considerentele sentinței civile criticate.
Deși, din probatoriul administrat, rezultă că apelanta a formulat cererea de efectuare a zilelor libere compensatorii în datele de 24 și 25 ale lunii noiembrie 2014, instanța sancționează salariata pentru că nu a urmărit cursul acestei cereri.
Cererea apelantei pentru efectuarea celor două zile libere a fost înmânată șefului direct, în data de 22.11.2014, fiind avizată și aprobată de către aceasta, iar sarcinile de serviciu pentru respectivele zile urmau să fie preluate de către unitate. Instanța nu a avut în vedere că nu exista nici o normă de serviciu sau vreun regulament în care să fie stipulată această obligație pentru salariat.
Faptul că nu a fost luată în considerare cererea sa este tocmai expresia abuzului săvârșit de Primăria V., pentru că dreptul său de recuperare a zilelor lucrate suplimentar este un drept legal prevăzut de art.137 din Codul muncii, nefiind vorba în textul de lege indicat de necesitatea vreunei aprobări ci doar de luarea în evidență a unui astfel de demers, cu respectarea condițiilor de asigurare a delegării atribuțiunilor de serviciu pe perioada absenței.
Urmează ca în etapa de control judiciar să se constate caracterul legal al cererii nr._/24.11.2011, salariata având dreptul să recupereze orele lucrate suplimentar, aspect reținut de altfel și de prima instanță, cerere pe care a înaintat-o șefului ierarhic, care i-a și vizat-o în sensul îndeplinirii condițiilor privind admisibilitatea ei. Urmând această procedură, nu i se poate imputa că a lipsit nemotivat de la serviciu în cele două zile ce fac obiectul prezentei proceduri judiciare.
Răspunsul primit prin adresa nr._/03.12.2014 nu cuprinde motive întemeiate de refuz al aprobării cererii, ci doar niște explicații menite să demonstreze că nu ar fi întocmit corect cererea.
În plus, în mod abuziv, și în anul 2012, salariata a fost sancționată cu reducerea salariului pentru o perioadă de 3 luni, cu câte 10%, doar pentru că s-a împotrivit să dea declarație împotriva unui coleg căruia i se desfăcuse pe nedrept contractul de muncă și care ulterior a câștigat procesul intentat Primăriei.
Apelanta menționează că, în întreaga activitate desfășurată în baza contractului de muncă cu Primăria V., și-a respectat obligațiile, având calificative orientate spre foarte bine în tot timpul activității. În acest context, sancționarea sa a avut un scop vădit șicanator, este abuzivă, neîntemeiată, nelegală și nejustificată, neconținând argumentele care au condus la adoptarea ei.
Prin urmare, solicită admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinței criticate cu consecința ca, în baza art.480 alin 2 din Codul de procedură civilă, să se admită contestația așa cum a fost formulată și să se dispună radierea absențelor nemotivate din zilele de 24 și 25.11.2014, precum și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite pentru aceste zile, actualizate și indexate până la data plății efective, daune morale în cuantum de 30.000 de lei și cheltuielile de judecată ocazionate cu susținerea acestui proces.
Și sentința civilă nr.816/11.08.2015 a fost pronunțată prin aplicarea și interpretarea greșită, atât a legii, cât și a materialului probator administrat în cauză. Astfel, cuantumul cheltuielilor de judecată este prea mare, având în vedere că reclamanta este salariat bugetar, iar în cadrul unității administrativ teritoriale V. există organizat serviciul juridic cu consilieri juridici angajați, așa încât nu era necesară angajarea unui cabinet de avocatură.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe, ca legală și temeinică.
În apel, nu au fost administrate probe.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Cu referire la apelul declarat împotriva sentinței nr. 485/12.05.2015, se reține că situația de fapt a fost stabilită corect de prima instanță.
Astfel, apelanta-reclamantă nu a fost sancționată disciplinar, ci, având în vedere că absențele din datele de 24 și 25 noiembrie 2014 au fost considerate nemotivate, angajatorul nu a plătit pentru aceste zile drepturile salariale.
Cum, potrivit dispozițiilor art. 159 alin. 1 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, cât timp salariatul nu a muncit, acesta nici nu este îndreptățit la plata salariului.
În ce privește cererea înregistrată sub nr._/24.11.2014, aspectele litigioase vizează, pe de o parte analiza procedurii de aprobare a solicitării salariatei, iar pe de altă parte examinarea refuzului angajatorului de a aproba cererea, refuz pe care salariata îl apreciază ca fiind abuziv.
Sub primul aspect, se reține că raporturile de muncă dintre părți s-au stabilit în baza contractului individual de muncă (filele 18-19 din dosarul de fond), semnat pentru angajatorul Primăria Orașului V. de primar, ca reprezentant legal.
Salariata A. I. a fost încadrată într-o funcție contractuală în cadrul Pieței orașului V., aflată sub autoritatea Consiliului Local al Orașului V. (fila 34 din dosarul de fond).
Cererea pentru acordarea concediului de odihnă formulată de salariat în 27.11.2014 (fila 23 din dosarul de fond), depusă ca probă,dar care nu face obiectul prezentei cereri, este redactată pe formular – ceea ce dovedește existența unei proceduri în acest sens la nivelul angajatorului – și este supusă aprobării primarului (căruia îi și este adresată), după obținerea avizelor șefului ierarhic și șefului Compartimentului resurse umane și salarizare, fiind înregistrată la Consiliul Local V..
Cererea înregistrată sub nr._/24.11.2014 (fila 9 din dosarul de fond) este, de asemenea, adresată primarului, astfel încât, contrar celor susținute de apelantă, nu se poate reține că simplul aviz al șefului ierarhic putea fi apreciat de aceasta drept aprobare a cererii.
De altfel, acest aviz nu este datat, după cum nici apelanta nu a indicat în cuprinsul cererii care este data formulării sale.
Prin urmare, data certă a formulării cererii se constă că este data înregistrării – 24.11.2014, adică data când salariata a absentat de la locul de muncă.
În plus, nici din modul de redactare a avizului șefului de compartiment – „menționez că salariata a lucrat în zilele de sâmbătă și duminică” – nu s-ar putea trage concluzia aprobării cererii, ia viza compartimentului resurse umane și salarizare este „nu se aprobă conform prevederilor legale”.
Simpla formulare a unei cereri de acordare a unor zile libere nu dă dreptul salariatului de a absenta de la locul de muncă, în lipsa aprobării prealabile a angajatorului, câtă vreme, indiferent dacă la nivelul Primăriei V. există sau nu o procedură detaliată în acest sens, se apreciază ca nefiind în concordanță cu dispozițiile art. 8 din Codul muncii, privind buna-credință în raporturile de muncă, punerea angajatorului – căruia îi revin prerogativele organizatorice, de direcție și de control – în fața faptului împlinit.
Cu alte cuvinte, salariatul nu poate să absenteze la o dată aleasă de el, fără acordul prealabil al angajatorului.
În ce privește conținutul cererii, se reține că, prin aceasta, salariata a solicitat „libere” în zilele de luni și marți, arătând că programul pieței este zilnic, inclusiv sâmbăta și duminica, iar astfel se recuperează zilele de sâmbătă și duminică.
Prin adresa nr._/10.12.2014 (fila10 din dosarul de fond), la cererea salariatei, angajatorul a motivat refuzul aprobării solicitării, arătând, în esență, că: prevederile contractului individual de muncă și ale Regulamentului intern au fost respectate, în sensul că salariata beneficiază de 2 zile de repaus săptămânal, că programul de lucru este, potrivit Regulamentului intern de 5 zile/săptămână, de luni până vineri și că, prin cererea formulată (în cuprinsul căreia nu sunt indicate concret zilele de sâmbătă și duminică ce se recuperează) se solicită de fapt modificarea programului normal de lucru în cadrul săptămânii, iar nu compensarea cu timp liber corespunzător plătit pentru munca prestată în afara programului normal de lucru, la solicitarea angajatorului.
Conform contractului individual de muncă încheiat între părți (art. H. pct. 1 lit. „a” și „b” și pct. 5 lit. „a” și „c”), durata timpului de lucru este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, repartizarea programului de lucru se face 8 ore/zi, fără mențiuni privind prestarea muncii în zilele de repaus săptămânal și nu se efectuează ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecințelor acestora.
Potrivit art. 137 din Codul muncii, dispoziție legală invocată de salariată ca temei al cererii cu care a învestit instanța, în formularea de la data ivirii situației litigioase, repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica, putând fi acordat, în mod excepțional, în condițiile prevăzute de alin. (2) al textului, și în alte zile, care însă trebuie stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Cum nu aceasta este situația din speță, nu se poate aprecia că angajatorul în mod abuziv a refuzat aprobarea cererii formulate de salariata apelantă.
Întrucât nu se poate reține fapta ilicită a angajatorului, se constată că nu sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a acestuia, așa încât cererea apelantei-reclamante privind obligarea intimatului-pârât la plata daunelor morale este neîntemeiată.
În ce privește apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 816/11.08.2015, prin care a fost completat dispozitivul sentinței civile nr.485/12.05.2015, în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată suportate de partea adversă, Curtea reține că și acesta este nefondat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar în conformitate cu prevederile art. 452 din același Cod, partea care pretinde cheltuielile de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului.
Cheltuielile de judecată constau, între altele, în onorariile avocaților, pe care instanța le poate reduce din oficiu, conform art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dar numai motivat, atunci când acestea sunt vădit disproporționate față de valoarea sau complexitatea cauzei ori prin raportare la activitatea îndeplinită de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Or, la judecata în fond, unitatea pârâtă a făcut dovada cheltuielilor de judecată prilejuite de proces cu chitanța depusă la fila 58 din dosarul Tribunalului Teleorman, solicitând acordarea acestor cheltuieli înainte de închiderea dezbaterilor, așa cum rezultă din practicaua sentinței nr. 485/12.05.2015.
Așa fiind, caracterul real al acestor cheltuieli rezultă cu evidență din dovezile depuse la dosarul de fond, ca de altfel și caracterul lor rezonabil.
Prima instanță a apreciat în mod just complexitatea cauzei, circumstanțele particulare ale litigiului, precum și munca îndeplinită de avocat (care a redactat întâmpinarea, a reprezentat partea la termenele din 17.03.2015, 14.04.2015 și 12.05.2015, a propus probe și a pus concluzii asupra fondului), obligând partea a cărei culpă procesuală rezultă din modul de soluționare a pretențiilor formulate la suportarea cheltuielilor de judecată prilejuite părții adverse de proces, în cuantumul pretins de aceasta, ce nu este nepotrivit de mare.
Sub aspectul apărărilor privind lipsa caracterului necesar al cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocatului ales de către angajator, se reține că, potrivit art. 24 alin. 1 din Constituția României, dreptul la apărare este garantat. Realizarea dreptului la apărare este asigurată și prin posibilitatea părții de a-și angaja apărător, iar persoana juridică poate opta între a fi reprezentată de avocat și a fi reprezentată de consilierul juridic, dacă are consilier juridic, în condițiile legilor speciale care reglementează organizarea și funcționarea profesiei de avocat și profesiei de consilier juridic.
Codul de procedură civilă nu prevede vreo interdicție în privința persoanelor juridice sau a anumitor categorii de persoane juridice de a fi asistate/reprezentate prin avocat și chiar O.U.G. nr. 26/2012, în privința asigurării serviciilor juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome, care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică, instituie regula potrivit căreia aceste servicii se asigură, în primul rând, de către personalul propriu, respectiv de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, fără a exclude posibilitatea ca, în situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare entităților mai sus menționate, nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, să fie achiziționate servicii de această natură, în condițiile legii (Curtea Constituțională, decizia nr. 450 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 10 noiembrie 2014).
Pentru considerentele arătate, Curtea, văzând și dispozițiile art.480 din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva ambelor sentințe.
În conformitate cu dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, Curtea o va obliga pe apelanta care a pierdut procesul să plătească intimatului, care a câștigat, suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Se reține că parte care a pretins cheltuielile de judecată a făcut dovada existenței și întinderii lor, în condițiile art. 452 din Codul de procedură civilă, cu chitanța depusă la fila 29 din dosarul de apel.
Curtea, față de dispozițiile art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a procedat din oficiu la reducerea cheltuielilor de judecată, prin raportare la complexitatea redusă a cauzei și activitatea desfășurată de avocat, constând în redactarea întâmpinării și reprezentarea părții la termenul din 10.12.2015, când au fost puse concluzii pe fondul cauzei, nefiind administrate probe în cadrul cercetării judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. I., identificată cu CNP:_, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat A. S. O., din Municipiul București, . A, cam. 27 A, sector 3 împotriva sentințelor civile nr.485/12.05.2015 și respectiv nr. 816/11.08.2015, ambele pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Orașul V. prin Primar, cu sediul în Orașul V., ., județ Teleorman, având C. nr._.
Obligă apelanta la plata sumei de 1.000 lei către intimat, reprezentând onorariu avocațial redus.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2015.
Președinte Judecător Grefier
L. U. S. G. I. M. Colindeață
Red.: L.U./15.01.2016
Dact.: A.C./4ex./15.12.2015
Jud. fond: N. T.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3708/2015.... → |
|---|
