Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4977/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4977/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 4977/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi_ )
Decizia Civilă Nr.4977
Ședința publică din data de 10 Decembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE L. U.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de către apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial în numele și pentru membrii săi: C. F., D. I., S. G., G. V., B. S. V., B. D., S. M., M. V., Z. V., împotriva sentinței civile nr.6121/10.06.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători SA, cauza pe fond având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință în cadrul căruia se învederează Curții faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, precum și faptul că prin întâmpinarea depusă în cauză intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători SA, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform dispozițiilor prev. de art. 411 alin.(1) pct.2 din Codul de procedură civilă.
La data de 04.11.2015, s-a depus la dosarul cauzei, prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții, de către apelanta-reclamantă, răspuns la întâmpinarea formulată și depusă de către intimata-reclamantă, în dublu exemplar.
Curtea în temeiul dispozițiilor art.394 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea părții intimate de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6121/10.06.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, în numele și pentru membrii de sindicat: C. F., D. I., S. G., G. V., B. Scânteioara V., B. D., S. M., M. V., Z. V., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Conform CCM la nivel de unitate pe 2011-2012 și 2012-2014, salariul de baza brut se obține prin înmulțirea salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, în Anexa nr.1 fiind indicate salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, în cuantum concret.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de aplicare a coeficientului de ierarhizare prin raportare la salariul minim brut pe tară aferent anilor 2011, 2012, 2013 (stabilit prin H.G. nr.1193/2010, H.G. nr.1225/2011, H.G. nr.23/2013), Tribunalul a reținut că nu există nicio dispoziție legală care să raporteze salariul reclamantului la salariul minim brut pe țară, salariile de bază în cadrul pârâtei fiind cele indicate (în cuantum fix) în anexa nr.1 a CCM aplicabil la nivel de unitate pe anii 2011 și 2012-2014.
Potrivit contractelor individuale de muncă și a actelor adiționale la acestea, reclamanții au beneficiat de salarii de bază lunare (la care se adaugă și sporuri) mai mari decât salariul minim brut pe țară stabilit prin H.G. nr.1193/2010, H.G. nr.1225/2011, H.G. nr.23/2013.
În perioada 2011 - 2013 salariul de bază cuvenit reclamanților este cel prevăzut de Anexa 1 la CCM, fără a exista vreo formulă de calcul cu referire la salariul minim brut pe țară.
Neexistând o diferență de drepturi salariale cuvenite reclamanților, rezultă că și solicitările acestora de obligare a pârâtei la actualizarea sumelor cu rata inflației și la eliberarea unei adeverințe cu diferențele de drepturi salariale sunt neîntemeiate.
Tribunalul a reținut că în conformitate cu Adresa nr.171/DDS/21.03.2011, Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sub numărul 722/24.01.2008 a fost denunțat în data de 17.11.2010, încetându-și efectele din data de 31.12.2010. Prin urmare, față de succesiunea în timp a actelor juridice aplicabile, rezultă că începând cu anul 2011 singurul contract de muncă aplicabil la nivelul S.N.T.F.C. CFR Călători SA este cel la nivel de unitate.Conform art. 109 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2011-2012, drepturile sociale pretinse de reclamanți nu se aplică începând cu data înregistrării contractului colectiv de muncă și până la data de 22.03.2012. În continuare, potrivit art. 104 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2012-2014, drepturile solicitate de reclamanți se aplică începând cu data de 27.03.2014, în funcție de aprobare sumelor necesare cu această destinație prin bugetul de venituri și cheltuieli și prin încheierea unui act adițional la contractul colectiv de muncă.
Tribunalul a reținut astfel lipsa temeiului juridic pentru acordarea drepturilor salariale ce au format obiectul cererilor de la pct. 3-5, precum și neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea acestor drepturi.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel motivat, în termenul legal, reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial în numele și pentru membrii săi: C. F., D. I., S. G., G. V., B. S. V., B. D., S. M., M. V., Z. V., apel înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 05.10.2015.
În motivarea apelului, aceasta a arătat, în esență, următoarele:
Invocarea Contractului Colectiv de Muncă, înregistrat sub nr.722/2008 s-a făcut având în vedere principiul potrivit căruia drepturile recunoscute și acordate prin negocieri colective anterioare constituie legea părților și sunt drepturi minime câștigate, constituind baza de pornire a negocierilor viitoare.
Cu toate acestea, societatea a calculat drepturile salariale ale reclamanților, începând din anul 2011, pornind de la o valoare a salariului minim de 600 lei, și nu 700 lei.
Faptul că în cuprinsul Anexei 1 a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 și 2012-2014 salariile angajaților din cadrul societății intimate sunt prevăzute în cuantum concret nu este un argument ce poate fi primit, față de cele arătate referitor la salariul minim, stabilit pentru clasa I de salarizare.
Este adevărat că salariile reclamanților sunt mai mari decât salariul minim stabilit prin actele normative indicate, dar nu aceasta este esența cererii formulate, ci valoarea salariului minim, în raport de care se stabilesc salariile pentru fiecare clasă de salarizare.
Pentru toată perioada dedusă judecății, societatea angajatoare nu a respectat drepturile minime câștigate ale salariaților și nici legislația în vigoare, care conține reglementări mai favorabile pentru salariați.
Potrivit art.2 (4) din CCM încheiat la nivelul societății pârâte pentru anii 2011- 2012, părțile se obligă să nu promoveze clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior, aplicabile, sau prin legislație.
Dacă o prevedere a contractului colectiv de muncă va fi în contradicție cu prevederile unui act normativ apărut ulterior semnării contractului, acesta se va modifica în conformitate cu legislația.
Potrivit art.2 (6) din CCM încheiat la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR S.A. pentru anii 2012-2014 nr.109/20.03.2012, în situațiile în care, în privința drepturilor de decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări mai favorabile, ele vor face parte de plin drept din contract, în condițiile prevăzute de acesta.
Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pentru anii 2011- 2012 a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă sub rezerva încheierii unui act adițional care să corecteze și să completeze prevederile acestuia neconforme cu legislația în vigoare.
Aceleași observații au existat și la data înregistrării CCM pentru anii 2012-2014.
Astfel, potrivit adresei nr._/24.03.2011 a I.T.M. București, pârâta avea obligația de a respecta prevederile H.G. nr.1193/24.11.2010, act normativ potrivit căruia salariul minim brut pe țară era de 670 lei; prin urmare, baza de calcul a salariilor reclamanților ar fi trebuit să pornească cel puțin de la acest cuantum, la care urmau a fi aplicați coeficienții de ierarhizare. Pârâta nu a respectat obligațiile impuse de I.T.M., nu a respectat actele normative aplicabile și nici drepturile salariaților câștigate anterior, stabilind o bază de calcul a salariilor reclamanților de 600 lei pentru toată perioada dedusă judecății.
Pentru perioada cuprinsă între 01.01._12, societatea intimată a calculat drepturile salariate ale apelanților pornind de la aceeași valoare a salariului minim, de 600 lei, cu ignorarea legislației în vigoare, respectiv dispozițiile H.G.1225/2011 privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, acesta fiind de 700 lei.
Pentru anul 2013, salariul de bază minim brut stabilit conform H.G. 23/2013 a fost de 750 lei lunar (01.02._13), respectiv 800 lei lunar (01.07._13), dispoziție legală nerespectată de către societatea intimată, care a continuat să se raporteze la un salariu minim de 600 Iei lunar.
Valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, de 850 lei lunar, stabilită potrivit H.G. nr.871/2013 pentru perioada 01.01._14 nu a fost respectată de către intimată la calculul salariilor apelanților, baza de calcul pornind tot de la suma de 600 lei.
Actele normative invocate, respectiv hotărârile de guvern care au stabilit valoarea minimă a salariului brut garantat nu au fost respectate de către intimată, prejudiciul produs salariaților constând în diferența dintre drepturile salariate de care au beneficiat aceștia corespunzător salariului de încadrare avut, calculat prin raportare la salariul de bază minim brut de 600 lei și drepturile de care ar fi trebuit să beneficieze pornind de la salariul de încadrare minim stabilit conform actelor normative invocate.
Pornind de la o bază de calcul de 600 lei (inferioară celei stabilite prin CCM la nivel de R. Transporturi, de 700 lei, drept câștigat de către apelanți și care nu poate fi nesocotit; inferioară, de asemenea, salariului minim stabilit de hotărârile de guvern invocate), salariații au fost prejudiciați tocmai cu aceste diferențe bănești pe care le solicităm.
Prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat că instanța să dispună obligarea intimatei la plata salariului suplimentar pentru anii 2011, 2012, 2013, la plata primelor de P. și pentru Ziua Feroviarului pentru anii 2012,2013 și 2014 și la plata primei de C. pentru anii 2011,2012 și 2013. De asemenea, a solicitat plata ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011, 2012 și 2013.
Plata acestor drepturi a fost prorogată succesiv, fără a fi menționat în mod expres că nu vor fi acordate.
Potrivit art.109 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pentru anii 2011-2012, părțile au stabilit că aceste drepturi nu se vor acorda până la data de 22.03.2012.
Prin urmare, începând cu această dată, drepturile privind primele de P., de C., pentru Ziua Feroviarului, precum și ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă urmau a fi acordate.
Faptul că, ulterior datei de 22.03.2012, a fost încheiat un nou contract colectiv de muncă, nu este de natură a conduce la concluzia că drepturile prevăzute în vechiul contract nu se mai acordă.
Încheierea unui nou contract colectiv de muncă nu poate avea efecte asupra contractului prin care societatea s-a obligat la plata drepturilor de natură salariala stabilite prin vechiul contract.
Mai mult decât atât, prin contractul colectiv de muncă încheiat pentru anii 2012-2014, este stabilită ca dată de acordare a acestor drepturi data de 27.03.2014.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la 29.05.2014, dată până la care salariații reclamanți nu au primit niciunul dintre drepturile salariale prevăzute a fi acordate începând cu această dată.
Primele pentru sărbătorile de P. și de C. precum și cea pentru Ziua Feroviarului au fost prevăzute în actul adițional Ia CCM pentru anul 2009-2010, potrivit căruia părțile au convenit că drepturile menționate să fie acordate salariaților începând cu data de 01.01.2011.
Apreciază că este de reținut și faptul că intimata nu a făcut dovada faptului că aceste sume nu au fost incluse în bugetul de venituri și cheltuieli și nici nu a arătat motivul pentru care nu au fost acordate.
De asemenea, în ceea ce privește acordarea salariului suplimentar solicitat pentru anii 2011, 2012 și 2013, societatea intimată a invocat neinserarea acestei clauze în contractele individuale de muncă ale salariaților, dar a recunoscut existența acestei clauze în cuprinsul contractelor colective de muncă aplicabile; față de principiul potrivit căruia contractul colectiv de muncă se impune părților întocmai ca și legea, nefiind necesar ca în contractul individual de muncă să fie specificate toate clauzele contractului colectiv, apreciază că instanța de fond în mod netemeinic a respins și această solicitare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
În apel, nu au fost administrate probe.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Pentru perioada 2011-2013, la nivelul intimatei, s-au aplicat Contractul colectiv de muncă 2009-2010, modificat și completat prin actul adițional nr. 1708/21.04.2010, Contractul colectiv de muncă pe anii 2011-2012, înregistrat la M.M.F.P.S.-D.M.P.S. sub nr. 43/24.03.2011 și Contractul colectiv de muncă pe anii 2012-2014, înregistrat la M.M.F.P.S.-D.M.P.S. sub nr. 109/20.03.2012.
În aplicarea contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2014, intimata a luat în considerare în privința apelanților reprezentați de sindicat grila de salarizare prevăzute în anexa nr. 1 la aceste contracte.
Potrivit Anexei 1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pentru perioada în litigiu, salariu de bază corespunzător clasei de salarizare are un cuantum fix și este produsul a două elemente: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, a cărui valoare a fost stabilită prin negociere la 600 lei și coeficientul de ierarhizare K. Salariile de bază astfel stabilite și acordate fiecăruia dintre apelanți se situează peste nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, astfel cum acestea a fost reglementat prin H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și de H.G. nr. 23/2013.
În consecință, așa cum părțile contractante au convenit, pe durata de valabilitate a celor două contracte colective de muncă se aplică salariile de bază brute în cuantumul fix determinat, iar în cazul apelanților aceste prevederi au fost respectate. Totodată, se constată că niciunul dintre apelanți, care pretind valorificarea unor drepturi proprii, nu a fost încadrat cu clasa 1 de salarizare și nu a primit un salariu de bază mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
De altfel, în notele la anexa 1 a Contractelor colective de muncă la nivelul SNTFC „CFR Călători” SA (fila 71 din dosarul de fond), acceptate de partenerii sociali, se face mențiunea expresă că salariul de bază minim brut în cadrul acestui angajator este superior nivelului salariului de bază minim brut pe țară.
Pe cale de consecință, stabilind salariul de bază brut corespunzător claselor de salarizare cu care au fost încadrați apelanții la nivelele mai sus arătate, așa cum rezultă și din actele adiționale la contractele individuale de muncă, intimata nu a încălcat convențiile colective care au exprimat voința părților contractante, în condițiile în care la nivel superior nu existau contracte colective de muncă prin care să fie stabilită obligația determinării unei valori superioare pentru salariul de bază minim brut, așa cum prevedea pentru anii 2008-2010 Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Apelanții reprezentați de sindicat au solicitat plata unor diferențe de drepturi salariale, rezultate din utilizarea în calculul salariului brut, în locul salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, a valorii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut de H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și de H.G. nr. 23/2013.
Conform prevederilor art. 164 din Codul muncii, republicat, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, angajatorul neputând negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. De asemenea, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.
Actele normative invocate stabilesc salariul de bază minim brut garantat în plată, noțiune care desemnează acel nivel al salariului sub care nu se poate coborî, nici în drept și nici în fapt și care este considerat suficient pentru satisfacerea nevoilor vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând seama de dezvoltarea economică.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, angajatorul are obligația să stabilească, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, salarii de bază cel puțin egale cu salariul de bază minim brut garantat în plată, însă nici Codul muncii și nici hotărârile de Guvern care stabilesc valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată nu prevăd că, la stabilirea drepturilor salariale, angajatorii trebuie să folosească salariul minim brut pe țară garantat în plată, ca valoare de referință.
H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în scopul asigurării garantării unor condiții de muncă decente și echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Acesta nu este, însă, un element al algoritmului de calcul al salariului stabilit de fiecare angajator, ci se ia în considerare ca atare pentru a stabili dacă salariul de salariul de bază al unui salariat, rezultat din valorificarea în concret a elementelor convenite de părți, respectă nivelul minim impus de lege. Legea nu stabilește un anumit mod de calcul al salariilor pentru salariații ce nu fac parte din categoria celor plătiți din fonduri publice, așa cum este cazul apelanților, și prin urmare, nici nu a prevăzut că acestui salariu de bază minim brut garantat în plată trebuie să i se atribuie o anumită valoare în formula pe baza căreia salariile apelanților se calculează. Concret, după cum s-a arăta anterior, salariul apelanților în perioada 2011-2014 a fost mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru aceeași perioadă, fiind calculat în mod corect prin multiplicarea cu coeficientul K a valorii convenite de părțile contractului colectiv de muncă pentru clasa 1 de salarizare, iar nu a valorii salariului minim brut pe țară garantat în plată, așa încât pretențiile formulate sunt nefondate.
Cu privire la celelalte capete de cerere referitoare la plata salariului suplimentar, ajutoarelor de Paști, C., Ziua Ceferistului și a ajutorului pentru recuperarea forței de muncă, având în vedere încetarea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi la data de 31.10.2010, în mod just Tribunalul a reținut că, în cauză, sunt aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, valabile pentru perioada în litigiu.
Nu se poate vorbi despre existența unui drept salarial cât timp acesta nu își găsește suportul în lege ori în contractele colective sau individuale de muncă, în condițiile art. 162 alin. 1 și 2 din Codul muncii.
Potrivit art. 109 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SNTFC CFR Călători SA (fila 73 din dosarul de fond), „părțile stabilesc că începând cu data înregistrării contractului colectiv de muncă și până la data de 22 martie 2012, prevederile de mai jos [privind salariul suplimentar, ajutoarele materiale pentru recuperarea forței de muncă, de Paști, C. și Ziua Ceferiștilor] nu se aplică, urmând ca acestea să se aplice începând cu data de 23 martie 2012”.
Acest text nu poate fi interpretat, așa cum susține organizația sindicală apelantă în sensul unei suspendări a plății sumelor cuvenite salariaților pentru această perioadă, cu titlu de ajutoare de diferite feluri și salariu suplimentar, până la 23 martie 2012, dată de la care se vor plăti retroactiv, ci în sensul dat de instanța de fond, potrivit căruia, pentru intervalul prevăzut de clauza contractuală nu există temei pentru plata sumelor pretinse de salariați cu acest titlu.
Tot astfel, la art. 104 din Contractul colectiv de muncă al SNTFC CFR Călători SA aplicabil în perioada 2012-2014 (fila 77 din dosarul de fond), se stipulează că „prevederile mai jos menționate se aplică începând cu data de 27 martie 2014 în funcție de aprobarea sumelor necesare cu această destinație prin bugetul de venituri și cheltuieli și prin încheierea unui act adițional la contractul colectiv de muncă”, drepturile prevăzute nefiind simple, ci sub condiție. Or, în cauză, aceste condiții nu au fost îndeplinite.
Din verificarea conținutului clauzelor contractelor colective de muncă la nivel de unitate, rezultă că nu se prevede acordarea necondiționată a salariului suplimentar nici în temeiul art. 109 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SNTFC CFR Călători SA aplicabil în perioada 2011-2012 și nici în temeiul art. 104 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă al SNTFC CFR Călători SA aplicabil în perioada 2012-2014, ci în funcție de criteriile reglementate în cuprinsul anexelor CCM.
Conform art. 109 alin. 6 lit. a) și b) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SNTFC CFR Călători SA aplicabil în perioada 2011-2012, și ajutoarele materiale pentru Ziua Ceferiștilor, Paști și C. sunt prevăzute tot condiționat, clauzele contractuale stabilind doar cadrul general pentru negocieri. Reglementarea este similară și potrivit art. 104 alin. 4 lit. a) și b) din Contractul colectiv de muncă al SNTFC CFR Călători SA aplicabil în perioada 2012-2014.
Prin urmare, formularea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocate nu permite deprinderea concluziei potrivit căreia salariații sunt îndreptățiți la plata sumelor cu acest titlu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocatură „M. I.” situat în Municipiul București, .. 19-21, ., în numele și pentru membrii săi: C. F., D. I., S. G., G. V., B. S. V., B. D., S. M., M. V., Z. V., împotriva sentinței civile nr.6121/10.06.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători SA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători C., cu sediul în Municipiul C.,m Str. ., județ D., având CUI nr._, număr de înmatriculare la Registrul Oficiul Comerțului J/16/1018/25.05.2011, cont IBAN Nr. RO70BPOS_ROL01 deschis la B. Post C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2015.
Președinte Judecător Grefier
L. U. S. G. I. M. Colindeață
Red.: L.U./15.01.2016
Dact.: A.C./4ex.
15.12.2015
Jud. fond: E. D. Cosareanu
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
