Obligaţie de a face. Decizia nr. 1295/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1295/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 78178/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1437/2015)
DECIZIE Nr. 1295/2015
Ședința publică de la 27 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. D. B.
Judecător M. P.
Judecător D. G. E.
Grefier R. N. C.
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă S. D. E., recurenta-pârâtă P. S. I CAPITALĂ împotriva sentinței civile nr.7551 din data de 27.06.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte P. R., A. BUCUREȘTILOR, M. M. ȘI DOBROGEI, P. M. B., cauza având ca obiect – contestație decizie suspendare contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă S. D. E., prin mandatar S. A. E. legitimat în fața instanței, recurenta-pârâtă P. S. I CAPITALĂ, prin consilier juridic C. P. V., conform delegației nr. 242/20.04.2015 ce se depune la dosarul cauzei și intimata-pârâtă P. M. B., prin consilier juridic R. Ș., ce depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsind intimatele-pârâte A. BUCUREȘTILOR și P. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că în data de 20.04.2015, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă S. D. E., în 6 exemplar, având atașat un set de înscrisuri, după care:
Curtea procedează la identificarea mandatarului recurentei-reclamante S. A. E., acesta legitimându-se cu Cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea/combaterea recursurilor.
Recurenta-reclamantă S. D. E., prin mandatar, având cuvântul pe recursul formulat de recurenta-pârâtă P. S. I CAPITALĂ, solicită respingerea acestuia conform celor învederate pe larg în întâmpinarea formulată.
Față de recursul formulat solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat cu acordarea cheltuielilor de judecată conform procurilor notariale depuse la dosarul cauzei, completarea Cărții de muncă pe perioada 2009-2010 și acordarea salariilor pe luna decembrie pe perioada suspendării, precum și recunoașterea prejudiciului moral cauzat.
Față de suma prevăzută în mandatul poștal la solicitarea curții de a preciza ce reprezintă arată că reprezintă plata pe lunile ianuarie-aprilie.
Recurenta-pârâtă P. S. I CAPITALĂ, prin consilier juridic, având cuvântul pe recursul formulat de recurenta-reclamantă S. D. E., solicită respingerea acestuia. Astfel cum reiese din motivele de recurs formulate, aceasta nu face nici o referire la sumele de bani datorate de partea bisericească, implicit recunoscând că prin factura comunicată de Poșta R. s-a făcut dovada plății pentru perioada în care aceasta a fost suspendată, nelucrând și primind salariile pentru acele luni.
Cu privire la Cartea de muncă arată că este încheiată la zi și în prezent aceasta nu mai există conform dispozițiilor prevăzute de legislația muncii, eliberându-se în prezent adeverințe pentru a arăta vechimea în muncă. Arată că prejudiciu moral nu a fost dovedit atâta timp cât partea bisericească a plătit recurentei salariul pe perioada în care nu a avut activitate la locul de muncă.
Cu privire la recursul formulat solicită admiterea acestuia, precizând că soluția instanței de fond nu a lămurit cuantumul datoriei pe care partea bisericească îl are vizavi de pretențiile recurentei-reclamante.
La solicitarea Curții de a preciza ce reprezintă suma achitată conform mandatului poștal, arată că reprezintă salariile pe lunile în care recurent-reclamantă a fost suspendată și aceste drepturi au fost achitate la zi pe perioada suspendării contractului de muncă.
Intimata-pârâtă P. M. B., prin consilier juridic, având cuvântul pe recursurile formulate, față de recursul formulat de recurenta-reclamantă S. D. E., solicită respingerea acestuia, conform concluziilor scrise formulate în acest sens care se depun la dosarul cauzei.
Față de recursul formulat de recurenta-pârâtă P. S. I CAPITALĂ, precizează că îl lasă la aprecierea instanței. În cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă a fost depusă dovada că într-un alt dosar a fost emisă o somație iar P. a plătit salariul în cuantum de 279 lei, respectiv în dosarul_/3/2011.
Față de susținerile recurentei-reclamante referitoare la drepturile plătite, acestea sunt aferente lunilor ianuarie-aprilie, la solicitarea Curții arată că după trei luni aceasta a înaintat cererea de demisie pentru motive legate de angajator, iar în data de 05.06.2012 P. i-a virat bani.
Solicită a se reține că recurenta-reclamantă a refuzat orice colaborare, colaborând numai prin intermediul executorului judecătoresc.
Recurenta-reclamantă S. D. E., prin mandatar, arată că somația adresată Parohie M. B. se referă la concediul neefectuat pe 2012, pe cele trei luni și care nu a fost plătit prin mandatul menționat și pe luna decembrie nu a fost depusă dovada plății.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Asupra recursurilor de față constată următoarele:
- SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ , reclamanta S. D. – E. a chemat în judecată pârâții P. R., A. Bucureștilor, M. M. și Dobrogei, P. I Capitală și Biserica M. B., solicitând anularea deciziei nr.224/2011 aparținând Preafericitului D. în calitate de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al M. si Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane; anularea Ordinului Arhiepiscopiei Bucureștilor nr. 13.056/29.11.2011; obligarea pârâtei P. I Capitală la completarea cărții de munca pentru perioada lucrată; acordarea salariilor din momentul suspendării discriminatorii a contractului de muncă, indexate la zi, plus dobânzi cominatorii și daune morale; constatarea faptului că niciodată nu i s-a plătit concediul de odihna cu 5 zile înainte așa cum prevede articolul 145 alin 3 din Codul Muncii; constatarea dublei sancționări a aceleiași fapte, fără cercetare prealabilă disciplinară (suspendare și transfer disciplinar) și a „șantajului” la care a fost supusă și care rezultă din adresa nr.1081/05.12.2011 prin care i s-a comunicat că i se aprobă „transferul disciplinar” daca va face dovada retragerii acțiunii ce face obiectul dosarului nr._/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului București, până la data de 15 decembrie 2011, deși adresa i-a fost comunicata la 16 decembrie 2011.
Prin încheierea de ședință din data de 13.12.2013, pronunțată de Tribunalul București, au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. R., A. Bucureștilor și P. M. B.; s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. I Capitală; s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de P. M. B..
Prin sentința civilă nr.7551 din data de 27.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanta S. D. E., în contradictoriu cu pârâta P. S. 1 CAPITALĂ; s-a anulat decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 224/2011 emisă de ARHIEPISCOPUL BUCUREȘTILOR, MITROPOLITUL M. ȘI DOBROGEI, LOCȚIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI ȘI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE; s-a anulat Ordinul nr. 13.056/29.11.2011 emis de A. BUCUREȘTILOR; a fost obligată pârâta P. S. 1 CAPITALĂ să plătească reclamantei salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsită pe durata suspendării contractului individual de muncă (inclusiv salariul cuvenit pentru luna decembrie 2011), indexate și actualizate cu rata inflației, la care se adaugă dobândă legală calculată de la data la care trebuia efectuată plata până la data plății efective; s-au respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenții formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta P. S. 1 CAPITALĂ; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții P. R., A. BUCUREȘTILOR și P. M. B. ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Din Ordinul Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor nr. 2.100/2010, rezultă că reclamanta S. D.-E. a fost angajată în data de 01.03.2010, pe postul de îngrijitor la P. „M. B.".
La data la care reclamanta și-a început activitatea în cadrul Parohiei M. B. dispozițiile C.muncii aprobat prin Legea nr.53/2003 nu prevedeau ad validitatem încheierea contractului de muncă în formă scrisă și nici întocmirea fisei de post. Ulterior prin Legea nr.40/2011 care a intrat în vigoare la data de 30.03.2011 s-au adus modificări C.muncii în sensul obligativității încheierii contractului de muncă în forma scrisă și pe cale de consecința a tuturor actelor adiționale și a fișei postului prin care se modifică atribuțiile angajatului, locul de muncă și alte elemente esențiale ale contractului de muncă.
Prin Decizia nr. 224/2011 emisă de Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul M. și Dobrogei, Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a dispus suspendarea contractului de muncă al reclamantei începând cu data de 28.11.2011, în baza art. 52 alin. 1 lit.a din Codul Muncii, până la finalizarea cercetării disciplinare prealabile.
Prin adresa nr. 1.081/05.12.2011 i s-a comunicat reclamantei Ordinul nr. 13.056/29.11.2011 emis de A. Bucureștilor, prin care s-a aprobat “transferul disciplinar al reclamantei din postul de îngrijitor la parohia M. B., P. I Capitală, într-un post similar de îngrijitor la o parohie din apropierea domiciliului, începând cu data de 15.12.2011, cu condiția ca până la această dată să facă dovada retragerii acțiunii în instanță la adresa parohiei. Totodată a fost aprobată suspendarea activității reclamantei în postul de îngrijitor la parohia M. B., în temeiul art. 52 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, până la finalizarea procesului inițiat”.
Potrivit art. 52 alin.1 lit.a CM, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile a salariatului.
Măsura suspendării contractului de muncă este prevăzută de lege pentru a proteja interesele angajatorului în cazul în care există suspiciunea că un salariat a săvârșit anumite abateri disciplinare, fără însă a putea fi dispusă în mod arbitrar și nejustificat. Instanța învestită cu soluționarea conflictului de muncă nu poate analiza oportunitatea luării acestei decizii, ce ține exclusiv de voința angajatorului, însă trebuie să verifice legalitatea măsurii.
În cauză, s-a reținut că pârâta nu a dovedit demararea procedurii cercetării disciplinare prealabile împotriva salariatului-reclamant, condiție esențială pentru dispunerea acestei măsuri unilaterale.
În plus, chiar dacă s-ar aprecia că decizia de suspendare a CIM nu trebuie motivată detaliat, întrucât nu există nicio dispoziție imperativă în acest sens, aceasta trebuie să conțină totuși un minim de informații care să justifice temeinicia măsurii. Or, decizia contestată nu conține nici un element care să demonstreze existența unei cauze reale și suficient de grave care să poată determina, în opinia angajatorului, luarea acestei măsuri.
S-a constatat că din procesele-verbale ale Consiliului Parohial al Bisericii M. B. și din adresele înaintate către P. I Capitală că între părți exista o situație conflictuală, însă decizia de suspendare a CIM nu poate fi completată cu probe extrinseci.
Apreciind că nu s-au respectat limitele materiale și juridice ale art. 52 alin.1 lit.a CM, instanța a apreciat că măsura dispusă este nelegală, motiv pentru care a dispus anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr. 224/2011 emisă de Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul M. și Dobrogei, Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În ceea ce privește Ordinul 13.056/29.11.2011 emis de A. Bucureștilor, instanța a reținut că prin acesta s-a dispus transferul disciplinar al reclamantei la un alt loc de muncă, nedeterminat, începând cu data de 15.12.2011, în condițiile menținerii suspendării CIM.
Potrivit articolul 247 alin.1 din codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa de a aplică sancțiuni disciplinare salariaților săi în cazul în care aceștia au săvârșit abateri disciplinare. Decizia de sancționare trebuie să fie întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 247-252 codul muncii.
În ceea ce privește legalitatea sancțiunii, instanța a reținut mai întâi că, potrivit art.248 CM, sancțiunile disciplinare sunt limitativ prevăzute în ceea ce privește tipul, durata și gravitatea. Sancțiunea disciplinară aplicată reclamantei nu este reglementată de Codul Muncii și nici de Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. De altfel, reclamanta nu face parte din personalul clerical al Bisericii Ortodoxe Române, nefiindu-i aplicabilă procedura disciplinară derogatorie prevăzută de Statutul B..
În al doilea rând s-a reținut că decizia de sancționare nu respectă condițiile de formă prevăzute de art. 252 din Codul muncii. Potrivit acestui text de lege, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
S-a reținut că decizia contestată nu cuprinde niciunul dintre elementele arătate. În acest sens s-a reține și că angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept față de cele precizate în decizia de sancționare.
Pentru aceste motive, s-a anulat Ordinul nr. 13.056/29.11.2011 emis de A. BUCUREȘTILOR, fiind nelegal.
În temeiul art. 52 alin.2 Codul Muncii, având în vedere anularea deciziei de suspendare a CIM, instanța a obligat pârâta P. S. 1 CAPITALĂ să plătească reclamantei salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsită pe durata suspendării contractului individual de muncă (inclusiv salariul cuvenit pentru luna decembrie 2011), indexate și actualizate cu rata inflației, la care se adaugă dobândă legală calculată de la data la care trebuia efectuată plata până la data plății efective.
Actualizarea cu indicele de inflație și dobândă legală sunt acordate reclamantei în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat de devalorizarea monetară și de întârzierea cu care se vor plăti aceste drepturi salariale.
Chiar dacă raporturile de muncă dintre părți au încetat, nu se poate reține că solicitările reclamantei sunt lipsite de interes/tardive având în vedere și latura patrimonială a pretenției.
În ceea ce privește solicitarea de completare a carnetului de muncă în sensul soluției ce se va pronunța (având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri), instanța a constatat că Decretul nr. 92/1976 a fost abrogat începând cu 01.01.2011. Prin urmare, după această dată angajatorii nu mai au obligația de a face mențiuni în carnetul de muncă al salariatului. În plus, faptele ce fac obiectul prezentului dosar s-au săvârșit după data de 01.01.2011.
În ceea ce privește cererea de obligare a angajatorului la plata de daune morale, instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit existența prejudiciului. Pentru acest motiv se va respinge ca neîntemeiat și acest capăt de cerere.
Constatând că celelalte solicitări ale reclamantei au fost soluționate implicit prin măsurile procesuale dispuse în cursul judecății cât și prin soluția ce se va pronunța, instanța a admis în parte cererea precizată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal și motivat, reclamanta S. D. E. și pârâta P. S. I CAPITALA, criticând soluția pentru nelegalitate.
- RECURSUL FORMULAT DE SAILA D. E.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă S. D. E. a susținut că instanța de fond încălcând prevederile art.304 alin. 6 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, a reținut în mod netemeinic și nelegal că pe un capăt de cerere accesoriu, solicitarea privind obligarea angajatorului la completarea cărții de muncă, acesta fiind în fapt un capăt de cerere principal, separat de capetele de cerere privind contestarea suspendării contractului de muncă.
În concluziile scrise depuse pe 24 iunie 2014 (filele 225-230) reclamanta a arătat nelegalitatea notei 284/2010 (fila 21 și 119), în temeiul art. 16 alin. 2 din Codul muncii, în vigoare la data angajării, dovedind începerea activității de îngrijitor la 1.10.2009 prin:
- statul de plată pe luna octombrie 2009 emis și vizat de P. I Capitală și semnat de P. M. B. (fila 175);
- declarația martorei Protoieriei I Capitală în dosarul_/2/2011, care afirmă că reclamanta și-a început activitatea în 2009 (fila 176);
- procesul verbal al Consiliului Parohial al Parohiei M. B. din 20 septembrie 2009 în care se aprobă angajarea sa (fila 197).
Cu toate acestea instanța în mod netemeinic și nelegal a reținut, din fila 119, că reclamanta a fost angajată în data de 01.03.2010 și a ignorat filele 108-115 în care se observă necompletarea cărții de muncă de către pârâți.
Instanța motivează că prin abrogarea decretului 92/1976 angajatorul nu mai poate fi obligat să completeze cartea de muncă, după data de 1.01.2011, dar aceasta a fost înlocuită cu obligația de a elibera o adeverință de vechime pentru perioada 1.01._12, iar pentru perioada 1.10._10 obligația completării carnetului de muncă subzită, acesta făcând dovada vechimii în muncă, conform art. 279 din Codul muncii.
Instanța nu și-a îndeplinit rolul activ, deși a fost înștiințată, de hotărârea definitivă numărul 953/2013 din data 04.11.2013 din dosarul_/299/2013 de la Judecătoria Sectorul 1 București, în care s-a constatat că reclamanta a muncit în perioada 1.10._10 (f.169 și 173). Astfel nu s-a ținut cont de respectiva cauză rezultată în urma denunțurilor calomnioase ale parohul de la M. B., regăsite și în cererea reconvențională respinsă de instanța de fond și de recurs în dosarul_/3/2010 (filele 43-49 respectiv 232-247).
Se mai arată că instanța de fond a admis în mod netemeinic și nelegal excepțiile privind lipsa calității procesuale active ale Parohiei M. B., Arhiepiscopiei Bucureștilor și Patriarhiei Române.
În primul rând în dosar nu există o întâmpinare depusă de P. R. în care să ridice excepția lipsei calității procesuale pasive. Deși în încheierea din 14.02.2014 (fila 194) instanța reține că P. R. și A. Bucureștilor au fost reprezentate de avocat, împuternicirea (fila 95) domnului avocat Scotnitchi I. B.-O. se referă doar la A. Bucureștilor, nu și la P. R.. Astfel instanța a încălcat art. 304 alin. 6 din Vechiul Cod de Procedură Civilă.
Consideră că în mod netemeinic și nelegal - încălcând art. 304 alin. 7 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Parohiei M. B., Arhiepiscopiei Bucureștilor și Patriarhiei Române însușindu-și, în mod netemeinic susținerile pârâților, deși la dosar existau numeroase înscrisuri în care aceștia apăreau exercitând atribuții de angajator (adresa Protoieriei nrl.081/5,12.2011 prin care se comunică Ordinul Arhiepiscopiei Bucureștilor 13.056/29.11.2011 prin care se dispune suspendarea, pe termen nedeterminat, până la finalizarea litigiului de muncă - fila 10; decizia 224/2011 cu ștampila Cabinetului Patriarhal prin care se dispunea suspendarea pe perioada cercetări disciplinare - fila 11; adresa 130/27.11.2011 privind aprobarea efectuării concediului de odihnă - fila 15; s.a.m.d.).
Sentința civilă nr. 7551 din 27.06.2014 ajunge să se contrazică anulând actele emise de pârâții fără calitate procesuală pasivă, pentru că instanța a ignorat și o hotărâre definitivă numărul 4590/2013 din data 04.10.2013 a Curții de Apel București în dosarul_/3/2011 (filele 232-247) în care A. Bucureștilor, P. I Capitală, P. M. B. au avut calitate procesuală pasivă, P. M. B. fiind și obligată să plătească în calitate de angajator indemnizația pentru zilele de concediu de odihnă neefectuat în anul 2012.
Acordarea cheltuielilor de judecată cerute în chemarea de judecată (fila 9), cap de cerere la care reclamanta nu a renunțat, instanța de fond reținând netemeinic că nu există astfel de cereri. Solicită astfel drept cheltuieli de judecată suma de 86,8 lei - costul procurii mandatarului (fila 93) - precum și a costului viitoare procuri de mandat necesară recursului.
Instanța s-a pronunțat doar asupra condițiilor de formă ale suspendării și le-a găsit nelegale, dar a refuzat să se pronunțe asupra condițiilor de fond ale acesteia, afirmând că nu poate analiza oportunitatea luării acestei decizii, „ce ține exclusiv de voința angajatorului”. Cu alte cuvinte este un drept al angajatorului, dar care trebuie exercitat conform principiului cuprins în articolul 57 din Constituția României „cu bună credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți". Astfel, recurenta consideră că i-a fost încălcat, cu rea credință, prin suspendarea contractului de muncă, dreptul la concediul de odihnă. Dacă pârâții și-ar fi îndeplinit obligația legală prevăzută de art.150 alin.3 din Codul muncii plătind concediul, cu 5 zile înainte, cu siguranță în cererea reconvențională a Parohiei M. B. din dosarul_/3/2010 ar fi apărut și solicitarea acestei sume.
De asemenea, consideră că angajatorii i-au încălcat în repetate rânduri drepturile prevăzute de art. 39 Codul muncii Ia concediul de odihnă anual, la egalitate de șanse și tratament, la demnitate în muncă, la securitate și sănătate în muncă și nu numai. Astfel în cadrul acțiunii de hărțuire psihică se remarcă denigrarea reclamantei prin inventarea de abateri disciplinare, precum în:
- Sesizarea făcută de parohul O. V. către Patriarhul D., (fila 221) asupra abaterii disciplinare privind contestarea în instanță a fișei postului sau fabricarea de abateri disciplinare cu ajutorul unei enoriașe din parohia protopopului V. D. (a se observa punctul de vedere al domnului avocat R. G. de la fila 14) și prin solicitarea sancționării unei abateri prescrise și cercetate în repetate rânduri fără respectarea formelor legale (a se vedea fila 210, 211 și 225-226).
- O altă acțiune clasică de mobbizare se observă din procesul verbal din 13.11.2011 (fila 222) prin trântirea de către parohul O. V. și de către cântărețul bisericesc F. D., în data de 13.11.2011, la începutul serviciului religios, a unei cutii cu colportaj și lumânări, cu indicația de a o vinde fără a-i da posibilitatea verificării conținutului ei, alcătuirii procesului verbal de predare-primire și fără a specifica prețul de vânzare al obiectelor de colportaj. Recurenta-reclamantă susține că nu putea să își asume în aceste condiții răspunderea pentru această marfa, deoarece cunoștea plăcerea sadică a parohului de a-i pune pe seamă lipsuri, abateri disciplinare și infracțiuni inventate, cu sprijinul cântărețului - cu a cărui mărturie mincinoasă a fost amendată administrativ și nu penal așa cum minte parohul în adresa 127/14.11.2011 (fila 221). O dovadă că parohul minte în mod patologic pentru a inventa acuze pe seama reclamantei este și sesizarea protoieriei în privința lipsei nemotivate de la serviciu, deși era în concediu de odihnă (fila 107 și 106). Revenind la analizarea evenimentelor din 13.11.2011 cei doi au refuzat întocmirea procesului verbal de predare-primire și s-au îndepărtat, parohul în altar și cântărețul la strană, lăsându-o pe la pangar. Neavând un inventar al mărfurilor și prețul acestora nu putea vinde și în aceste condiții, pentru a se apăra de acest abuz în serviciu al parohului, recurenta a sunat la poliție. Dovada că cei doi s-au dus la treburile lor este întrebarea „de ce d-na S. nu vinde lumânări enoriașilor?" Dacă parohul ar fi rămas să-și îndeplinească atribuția de predare a colportajului ar fi văzut când aceasta a ieșit din biserică pentru a suna la 112, fără a întrerupe slujba. Parohul își invocă astfel propria vină pentru a pune pe seama recurentei-reclamante o nouă abatere la care propune și sancțiunea transferului disciplinar.
În procesul verbal din 16.10.2011 (filele214-216) se observă că salariata reclamantă a mai fost sancționată cu avertisment, dar fără ca acesta să-i fie comunicat conform prevederilor art. 252 din Codul muncii. De fapt consiliul parohial își depășește din nou atribuțiile făcând cercetarea disciplinară fără respectarea formelor legale, dovadă hotărârea de a se face raport pentru ca A. să dispună aplicarea pedepselor disciplinare și nu efectuarea cercetării disciplinare!
Reaua-credință a angajatorului se observă și din concluziile scrise depuse la fila 231 în care afirmă cu nesimțire că salariata recurentă nu a fost suspendată și că deși aceasta nu s-a prezentat la locul de muncă a fost plătită inclusiv pe luna decembrie 2011 iar cartea de muncă este completată la zi. Angajatorii uită să aducă probe în sprijinul acestor afirmații așa că le combate cu înscrisurile administrate ca probe:
- suspendarea-șantaj a existat în perioada 28 noiembrie 2011-29 februarie 2012, timp de 3 luni, dovadă înscrisurile de la filele 10, 11 și 39;
- pentru luna decembrie 2011 P. M. B. în dosarul_/3/2011 (fila 105) a recunoscut că salariata recurentă nu a fost plătită pentru că în acea lună aceasta a fost suspendată, iar pentru perioada 1 ianuarie - 10 aprilie 2012 a fost plătită abia în iunie 2012 (fila 40), însă fără acordarea drepturilor salariale aferente perioadei lucrate în 2012, pe care a trebuit să le obțină în instanță (f.232-247) și care i-au fost plătite după aproape 3 luni de la data cererii de executare (a se vedea în anexă cererea primită de P. M. B. pe 16.09.2014 și onorată pe 8.12.2014).
Astfel, parohul O. V. a săvârșit infracțiunea de „neexecutare a hotărârii judecătorești privind plata salariilor" prevăzută de art. 261 din Codul Muncii, prin depășirea termenului de 15 zile, faptă sancționată cu închisoare de la 3 la 6 luni sau amendă.
- așa cum s-a arătat mai sus cartea de muncă nu este completată de pârâți (filele 108-115).
Cele amintite mai sus constituie doar o mică parte din acțiunile de mobbizare, care în final a determinat recurenta să demisioneze (fila 88) pentru a-și apăra integritatea fizică și psihică. Ca dovadă a deteriorării sănătății pe parcursul relațiilor de muncă cu pârâții angajatori se arată adeverința de la angajare cu mențiunea clinic sănătos(fila 132) și scrisoarea medicală (fila 41) care trebuiesc coroborate cu situațiile prezentate în sesizările făcute salariatei recurente și de soțul acesteia forurilor bisericești superioare, dar rămase fără răspuns (filele 17-19 și 225-226).
Daunele morale și implicit existența prejudiciului moral au fost respinse ca nedovedite, fără ca instanța să indice temeiul de drept pentru care cere reclamantei sarcina probei ignorând art. 272 din Codul Muncii și respinge probatoriul administrat în dovedirea faptelor cauzatoare de suferință psihică. Instanța poate deduce producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite iar legătura de cauzalitate rezultă ex re. Din înscrisurile depuse la dosar se pot observa numeroase fapte ilicite ale angajatorului: necompletarea carnetului de muncă (filele 108-115) sau suspendarea-șantaj pentru 3 luni, fapte despre care nu s-a discutat în dosarul_/3/2011.
Procedând astfel instanța a nesocotit art. 1 din Protocolul 12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale și art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, neasigurând dreptul la un remediu efectiv pentru mobbizarea suferită care reprezintă o formă agravată de discriminare a angajatului de către angajator.
Arată că a anexat prezentei cereri, în copie:
- hotărârea definitivă numărul 953/2013 din data 04.11.2013 din dosarul_/299/2013 de la Judecătoria Sectorul 1 București;
- somație din 15.09.2014 prin care cere executarea plătii indemnizației de concediu, conform hotărârii 4590/2013 din 04.10.2013 dată de Curtea de Apel București în dosarul_/3/2012;
- confirmarea de primire a somației de către P. M. Bruraru pe 16.09.2014;
- cupon mandat poștal nr. 1547 din 08,12,2014, expediat de P. M. B. cu suma de 274 lei reprezentând „indemnizație zile concediu odihnă neefectuat în anul 2012".
III. RECURSUL FORMULAT DE P. S. I CAPITALĂ
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe prevederile art.215 din Legea nr.62/2011 și pe prevederile art. 483, 486, 487, 488, pct.8, 496 și 501 pct.4 din Codul de Procedură Civilă, recurenta-pârâtă P. S. I CAPITALĂ a susținut că instanța de fond a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta S. D. E., în contradictoriu cu pârâta P. S. 1 Capitală, dar a anulat decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 224/2011 și a anulat Ordinul nr. 13.056/2011 emise de A. Bucureștilor.
Chiar dacă există o subordonare canonică și administrativă a Protoieriei S. 1 Capitală față de A. Bucureștilor, se amintește că este vorba de două persoane juridice distincte. Or, acțiunea reclamantei în contradictoriu cu A. Bucureștilor a fost respinsă de către instanța de fond.
Așadar, recurenta-pârâtă arată că nu înțelege cum este posibilă anularea unor acte emise de o persoană juridică, față de care acțiunea de fond a fost respinsă (A. Bucureștilor) și în același timp o altă persoană juridică (P. S. 1 Capitală) este obligată față de reclamantă.
P. S. 1 Capitală este obligată să "plătească reclamantei salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsită pe durata suspendării contractului individual de muncă (inclusiv salariul cuvenit pentru luna decembrie 2011), indexate și actualizate cu rata inflației, la care se adaugă dobândă legală calculată de la data la care trebuia efectuată plata până la data plății efective" .
Or, în realitate, așa cum a arătat pârâta și în fața instanței de fond, reclamantei i s-au plătit salariile pe durata suspendării contractului individual de muncă (conform facturii din 05.06.2012 emisă de Poșta R.), în cuantum total de 2.029 lei.
Deși reclamanta nu a prestat muncă pentru angajator pe perioada suspendării, totuși angajatorul a plătit acesteia salariile din perioada de suspendare, chiar dacă nu avea dreptul.
Banii au fost încasați, iar reclamanta s-a folosit de aceștia în interes personal. A mai primi încă odată salariile, ar însemna o îmbogățire fără justă cauză.
Pe de altă parte, întrucât salariile au fost plătite de angajator încă din anul 2012, acestea nu mai pot fi indexate și actualizate și nici nu se poate adăuga o dobândă. 3. Chiar dacă s-ar stabili o obligație de plată în sarcina angajatorului, aceasta nu a fost clar definită de instanța de fond care nu a stabilit nici perioada pentru care ar trebui făcută plata salariilor și nici cuantumul exact al sumei totale.
- ANALIZA RECURSURILOR
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
- Recurenta reclamantă a criticat soluția primei instanțe de respingere a cererii de completare a carnetului de muncă.
Curtea constată că acestă critică este întemeiată.
Carnetul de muncă reprezintă actul oficial care dovedește vechimea în muncă și de completează de către angajator, potrivit Decretului nr. 92/1976, care a fost abrogat începând cu 01.01.2011. Prin urmare, vechimea în muncă realizată de recurenta reclamantă, până la data de 01.01.2011, se dovedește cu mențiunile din carnetul de muncă, iar angajatorul are obligația de a efectua mențiunile corespunzătoare.
Din probele administrate în cauză rezultă că recurenta reclamantă a fost angajată în cadrul Parohiei M. B. începând cu luna octombrie 2009. Astfel, calitatea de angajat în perioada menționată rezultă din statul de plată pe luna octombrie 2009 emis și vizat de P. I Capitală și semnat de P. M. B. (fila 175 din dosarul de fond), coroborat cu procesul verbal al Consiliului Parohial al Parohiei M. B. din 20 septembrie 2009 în care se aprobă angajarea recurentei reclamante (fila 197 din dosarul de fond), precum și cu mențiunile sentinței civile nr. 953/2013 din data 04.11.2013 pronunțată în dosarul nr._/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 București, în care s-a constatat că reclamanta a prestat muncă în perioada 1.10._10 (filele169 și 173 din dosarul de fond).
În consecință, întrucât angajatorul are obligația de completa carnetul de muncă cu mențiunile privind vechimea în muncă, realizată anterior datei de 01.01.2011, recursul va fi admis sub acest aspect.
- Recurenta reclamantă a susținut că instanța de fond a admis în mod netemeinic și nelegal excepțiile privind lipsa calității procesuale active ale Parohiei M. B., Arhiepiscopiei Bucureștilor și Patriarhiei Române
Potrivit art.109 alin.1 Cod procedură civilă, oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identității între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic, în speță persoanele juridice care au emis actele juridice a căror anulare se solicită: decizia nr.224/2011 emisă de Preafericitul D. în calitate de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al M. si Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane; Ordinul Arhiepiscopiei Bucureștilor nr. 13.056/29.11.2011.
Așadar, în calitate de emitenți a actelor juridice ce fac obiectul judecății, P. R. (emitenta deciziei nr. 224/2011) și A. Bucureștilor (emitenta Ordinului nr._/2011), au calitate procesual pasivă în speță, recursul urmând a fi admis sub acest aspect.
Cu privire la P. M. B., din probele administrate nu rezultă că între această parte și recurenta reclamantă au fost încheiate acte care produc efecte juridice ce fac obiectul prezentei judecăți. Astfel, din Ordinul Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor nr. 2.100/2010, rezultă că recurenta reclamantă S. D.-E. a fost angajată în data de 01.03.2010, pe postul de îngrijitor la P. „M. B.".
Prin urmare, deși locul muncii se află la P. M. B., obligațiile ce fac obiectul prezentei judecăți (plata drepturilor salariale și a daunelor morale) incumbă Protoieriei S. I Capitală (care vizează statele de plată) și emitenților actelor juridice sus menționate.
- O altă critică a recurentei reclamante privește neacordarea cheltuielilor de judecată în suma de 86,8 lei reprezentând costul procurii mandatarului (fila 93).
Curtea reține că, potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
Cum în primă instanță cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost admisă în parte, aceasta este îndreptățită la plata, de către pârâți, în mod egal, a cheltuielilor de judecată reprezentând costul procurii mandatarului (fila 93 din dosarul primei instanțe), în cuantum de 86,8 lei.
4.Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, întrucât angajatorii i-au încălcat în repetate rânduri drepturile prevăzute de art. 39 Codul muncii Ia concediul de odihnă anual, la egalitate de șanse și tratament, la demnitate în muncă, la securitate și sănătate în muncă, Curtea reține dispozițiile art. 253 din Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În acțiunea având ca obiect acordarea de daune morale, sarcina probei, în sensul existenței suferințelor psihice și a legăturii de cauzalitate dintre suferințele psihice și faptele angajatorului, revine celui care formulează pretenția, angajatorului neputându-i-se solicita să probeze fapte negative precum inexistența unor suferințe psihice, nedeterminate.
Prin urmare, pentru a se stabili obligația angajatorului de plată a daunelor morale, este necesar să se dovedească o faptă ilicită săvârșită de acesta, un prejudiciu cauzat angajatului și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Fapta ilicită este reprezentată de suspendarea nelegală a contractului individual de muncă.
Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei angajatorului, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.
Pentru acordarea daunelor morale, este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței.
În speță, suspendarea nelegală, din inițiativa angajatorului, a contractului individual de muncă, este în măsură să determine suferințe psihice, însă prejudiciul moral este acoperit prin constatarea nelegalității suspendării contractului individual de muncă. Pentru acordarea unei sume de bani în vederea compensării prejudiciului moral este necesară dovedirea unei anumite intensități a suferințelor psihice, care să determine convingerea că simpla constatare a nelegalității nu reprezintă o acoperire integrală a prejudiciului moral suferit. Această intensitate care nu rezultă din probele administrate în cauză.
Cu privire la celelalte fapte invocate, respectiv acțiunile de mobbing (sesizarea făcută de parohul O. V. către Patriarhul D., asupra abaterii disciplinare privind contestarea în instanță a fișei postului, incidentul privind cutiile cu colportaj și lumânări, necomunicarea aplicării antrioare a unei sancțiuni cu avertisment, susținerea în mod neîntemeiat a faptului că drepturile salariale solicitate s-au plătit integral), Curtea constată că sancțiunile discilinare, în condițiile în care nu au fost anulate, nu pot constitui fapte ilicite; de asemenea, probele administrate în cauză nu fac dovada unor acțiuni care să se încadreze în noțiunea de mobbing.
În consecință, având în vedere că în speță nu s-a făcut dovada unor suferințe psihice determinate de fapte ilicite ale angajatorului, iar prejudiciul moral determinat de suspendarea contractului individual de muncă a fost acoperit ca urmare a efectelor hotărârii judecătorești în mod corect a respins prima instanță cererea de acordare a daunelor morale.
- În ceea ce privește plata salariului aferent lunii decembrie, Curtea reține următoarele:
Contractul individual de muncă a fost suspendat în perioada 28 noiembrie 2011-29 februarie 2012, iar prima instanță a dispus plata salariului de care a fost lipsită recurenta reclamantă pe durata suspendării contractului individual de muncă, inclusiv salariul cuvenit pentru luna decembrie 2011.
Recurenta pârâtă susține că recurentei reclamante i s-au plătit salariile pe durata suspendării contractului individual de muncă (conform facturii nr. MAN00039818 din 05.06.2012 emisă de Poșta R. - fila 87), în cuantum total de 2.029 lei.
Curtea reține că în suma de 2029 lei nu este inclus și salariul aferent lunii decembrie 2012. Astfel, P. M. Burutaru, prin notele de ședință depuse în fața primei instanțe (fila 105 din dosarul primei instanțe), a arătat că suma virată prin poștă, în cuantum de 2029 lei reprezintă drepturile salariale aferente lunilor ianuarie-martie 2012, în valoare de 1706 lei, precum și concediul aferent anului 2012, evidențiat în statul de plată din luna aprilie 2012, în cuantum de 323 lei. Se arată în aceleași note de ședință că salariul aferent lunii decembrie 2011 nu a fost plătit reclamantei, ca urmare a suspendării contractului individual de muncă.
În consecință, din probele administrate în cauză rezultă că recurentei reclamante nu i-au fost plătite drepturile salariale aferente lunii decembrie 2011, fiind plătite însă drepturile salariale cuvenite pentru perioada ianuarie - aprilie 2012. Prin neplata integrală a drepturilor salariale la scadență s-a cauzat recurentei reclamante un prejudiciu egal cu dobânda legală, calculată de la data scadenței, conform dispozițiilor art. 1535 din Codul civil.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile, va modifică în parte sentința recurată și încheierea de ședință din data de 13.12.2013 în sensul că, va respinge excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților: A. Bucureștilor și P. R., în privința cererii de anulare a deciziei nr. 224/2011 și Ordinului nr._/29.11.2011, va obliga pârâta P. S. 1 Capitală la plata către reclamantă a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2011, actualizate cu indicele de inflație, plus dobânda legală până la data plății efective și va respinge pretențiile aferente lunilor ianuarie - aprilie 2012, ca neîntemeiate; va obliga pârâta P. S. 1 Capitală să facă mențiunile corespunzătoare aferente perioadei octombrie_10, în carnetul de muncă al reclamantei, va obliga pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 86,8 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în mod egal și va menține în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă S. D. E. și de recurenta-pârâtă P. S. I CAPITALĂ, împotriva sentinței civile nr.7551 din data de 27.06.2014, cât și împotriva încheierii de ședință din data de 13.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte P. R., A. BUCUREȘTILOR, M. M. ȘI DOBROGEI, P. M. B..
Modifică în parte sentința recurată și încheierea de ședință din data de 13.12.2013 în sensul că:
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților: A. Bucureștilor și P. R., în privința cererii de anulare a deciziei nr. 224/2011 și Ordinului nr._/29.11.2011.
Obligă pârâta P. S. 1 Capitală la plata către reclamantă a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2011, actualizate cu indicele de inflație, plus dobânda legală până la data plății efective și respinge pretențiile aferente lunilor ianuarie - aprilie 2012, ca neîntemeiate.
Obligă pârâta P. S. 1 Capitală să facă mențiunile corespunzătoare aferente perioadei octombrie_10, în carnetul de muncă al reclamantei.
Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 86,8 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în mod egal.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Aprilie 2015.
Președinte, E. D. B. | Judecător, M. P. | Judecător, D. G. E. |
Grefier, R. N. C. |
Tehnored.: E.D.B./08.07.2015
Dact: N.V./2 ex./05.05.2015
Jud. fond: P. E. G.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 2236/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 656/2015.... → |
|---|
