Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1081/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1081/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 2568/122/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi 7044/2014)
Decizia Civilă nr.1081
Ședința Publică din data de 02 Aprilie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelantul-reclamant D. D. și de către apelanta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă SA – SNTFM „CFR MARFĂ” SA, împotriva sentinței civile nr.319/LM/AS din data de 22.05.2014, pronunțate de Tribunalul G. - Secția Civilă, în dosarul nr._, cauza pe fond având, ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la al treilea termen de judecată, precum și faptul că prin cererea de apel formulată apelantul-reclamant a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.223 din Noul Cod de procedură civilă.
Curtea, din oficiu, invocă pentru apelul declarat de apelantul-reclamant D. D. excepția nulității acestuia și, față de solicitarea părții apelante de judecare a pricinii în lipsă,reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate, cât și pe fondul cererii de apel formulate de către apelanta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă SA – SNTFM „CFR MARFĂ” SA.
CURTEA,
Asupra apelurilor de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.319/LM/AS/22.05.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul cu nr._, s-au respins excepțiile inadmisibilității, litispendenței, și prescripției dreptului la acțiune aA fost admisă în parte acțiunea, formulată de reclamantul D. D. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfă” S.A., astfel cum a fost precizată. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material pentru C. pe anul 2010 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății. S-au respins capetele de cerere privind diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 și drepturile salariale efectiv încasate în perioada 01.01.2011 – 16.02.2011 și diferența de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale, corespunzător cu orele efectuate, în raport de salariul majorat, pentru perioada 01.01.2011 – 16.02.2011.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că obiectul pricinii de față îl constituie solicitarea reclamantului de a i se acorda anumite drepturi de natură salarială de către angajator, drepturi despre care acesta afirmă că nu i-au fost recunoscute decât la nivel declarativ, fără însă a-i fi efectiv plătite.
Înainte de analizarea temeiniciei demersului juridic al reclamantului, tribunalul a soluționat cu prioritate excepțiile invocate de către pârâtă prin întâmpinare.
Cu privire la excepția litispendenței invocată de pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfă” S.A., tribunalul a respins-o pentru următoarele considerente:
Excepția de litispendență este reglementată de art.138 din Codul de procedură civilă, atât sub aspectul condițiilor în care ea operează, cât și al sferei celor care o pot invoca.
Astfel, în alin.1 se prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte.
Pârâta S.N.T.F.M.” CFR Marfă” S.A. a arătat că pe rolul Tribunalului G. respectiv Tribunalul București au fost înregistrate două dosare având același reclamant, iar capătul de cerere privind acordarea diferențelor salariale pentru perioada 01.08.2010 – 31.12.2010 din dosarul nr._/3/2013 este comun cu obiectul dosarului nr._ .
A reținut tribunalul că prin cererea precizatoare din data de 18.03.2014 reclamantul și-a modificat obiectul în sensul că, printre altele, referitor la categoria de drepturi în legătură cu care pârâta a menționat că s-ar aflat pe rolul Tribunalului București dosarul nr._/3/2013, solicită obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art.41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, data de la care a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi pe anul 2011.
Or, față de această precizare, s-a reținut că prezentul dosar nu mai corespunde din punct de vedere al obiectului cu dosarul aflat pe rolul Tribunalului G., astfel că, existența triplei identități – de părți, obiect și cauză – între cele două acțiuni în curs de judecată pe rolul a două instanțe de fond diferite, nu poate fi reținută.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune – atât cea de 6 luni, cât și cea de 3 ani - în ceea ce privește drepturile bănești solicitate de reclamant, invocată de pârâta SNTFM „CFR Marfă” S.A., tribunalul a constatat că această excepție este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:
În ce privește dreptul la acțiune vizând drepturile bănești ce fac obiectul prezentei cereri sunt incidente prevederile art.268 alin.1 lit. c) din Codul muncii, republicată, care reglementează un termen de prescripție de 3 ani, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune și nicidecum termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art.268 alin.1 lit. e) din Codul muncii, fiind evident că raportul între cele două norme este cel dintre o normă specială – cea privind plata drepturilor salariale și o normă generală cea instituiră pentru ipoteza neexecutării unor clauze de altă natură ale contractelor de muncă, altele decât cele privind salariul său alte drepturi bănești.
Momentul nașterii dreptului la acțiune trebuie stabilit prin raportare la prevederile legale care reglementează termenul de plată a drepturilor bănești solicitate, astfel încât, în raport de prevederile art.166 alin.1 din Codul muncii, potrivit cărora „Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz”.
Tribunalul a reținut că dreptul la acțiune al reclamantului privind drepturile bănești pentru anul 2010 putea lua naștere cel mai devreme la data de 01 ianuarie a anului2011. Cum cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 20.11.2013, iar prin cererea precizatoare reclamantul și-a precizat cererea, respectiv a solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pe anul 2010, ajutorul material pentru C. pe anul 2010 și contravaloare tichete de masă pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011, tribunalul a constatat că la data respectivă nu se împlinise termenul de prescripție a dreptului la acțiune privind ajutorul financiar aferent anului 2010, astfel că excepția invocată de recurent apare ca fiind neîntemeiată.
În ce privește excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâta SNTFM „CFR Marfă” S.A. pentru lipsa procedurii prealabile, tribunalul a reținut că neparcurgerea procedurii prealabile stabilită prin clauze din Contractul Colectiv de Muncă nu poate fi sancționată cu respingerea unei acțiuni de genul celei ce face obiectul prezentei cauze, căci ar însemna să se aducă atingere principiului fundamental prevăzut de art. 21 din Constituția României referitor la liberul acces la justiție.
Numai dacă o astfel de procedură prealabilă ar fi prevăzută printr-o lege ori printr-un act normativ cu aceeași forță juridică, s-ar putea vorbi despre aspectul inadmisibilității unei acțiuni, dar și într-o astfel de ipoteză, s-ar putea discuta problema constituționalității acelei norme juridice, asupra căreia doar Curtea Constituțională este competentă să se pronunțe.
Un contract colectiv de muncă rămâne ceea ce este, adică doar o convenție, neputând fi asimilat unui act normativ cu putere de lege și neavând forța juridică a unei legi. Nerespectarea să poate atrage doar angajarea răspunderii contractuale, însă nu poate duce la negarea unui principiu constituțional și a unui drept ce are consfințire în Constituție, cum este liberul acces la justiție.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul D. D. este angajatul pârâtei și în perioada 2010 – 2011 i s-au acordat drepturile salariale așa cum rezultă din carnetul de muncă.
A mai reținut tribunalul că în situația reclamantului, clasa I de salarizare de la care s-a pornit calcularea salariului acestuia, în funcție de anumiți coeficienți de ierarhizare, a fost stabilită la 600 lei, sub salariului de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, aplicabil de la data de 01.01.2008.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Acest contract a fost înregistrat sub nr.722/24.01.2008 și a fost publicat în Monitorul Oficial nr.3 din 11.02.2008. Din conținutul său reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de muncă.
În perioada 2009-2010, la nivelul pârâtei-recurente a fost valabil contractul înregistrat sub nr.2585/4.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București și actul adițional la acest contract, înregistrat la 21.04.2010, însă, prin aceste acte nu au fost preluate dispozițiile art.41 alin.2,3,4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010.
Conform art.4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008:(1) Prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.(2) Dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mult mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.
Potrivit adresei nr.141/DDS/10.03.2011 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Direcția Dialog Social, fila 51 din dosar, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi, înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr.722/24.01.2008 a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român în data de 17.11.2010, astfel că acest contract nu și-a mai prelungit valabilitatea, fiind expirat la data de 31.12.2010.
Astfel, temeiul acordării drepturilor pretinse de reclamant pentru perioada 01.01.2011 – 16.02.2011, în temeiul art.41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi nr.722 pe anii 2008 – 2010, nu mai putea să producă efecte, fiind expirat din data de 31.12.2010.
În ceea ce privește plata salariului suplimentar pe anul 2010 instanța reține faptul că la nivelul unității s-a semnat Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat sub nr.2584/04.06.2009 și prelungit prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr.370/20.06.2008 până la data de 31 ianuarie 2011 care prevede la art.30:(1) Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.(2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
De asemenea, art.30 alin.3 precizează că: Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Din modul de formulare neechivoc și nesupus altei condiții decât desfășurarea ireproșabilă a activității rezultă caracterul pur și simplu al acestui drept pretins prin acțiune, precum și obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, tribunalul reține că neaprobarea bugetului și lipsa fondurilor necesare plății salariului suplimentar pentru anul 2010 nu pot prezenta relevanță în cauză.
Tot astfel, acordarea ajutoarelor materiale de Paști și C. este reglementată de art. 71 din CCM la nivel de grup de unități ca un drept al salariaților neafectat de alte condiții decât cele prevăzute expres de normă citată.
Aspectele invocate de pârâtă, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale și neîndeplinirea criteriilor și indicilor de performanță nu pot fi reținute ca o justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Potrivit CCM la nivel de grup de unități înregistrat sub nr.2584/04.06.2019 care prevede că salariații vor beneficia de acest ajutor material, a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin actul adițional înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 rezultă că ajutorul material de Paști și C. se acordă în continuare din fondurile angajatorului, astfel că reclamantul este îndreptățit la plata ajutorului material pentru C. pe anul 2010.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011 tribunalul a reținut că prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități pe anul 2009/2020, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București sub nr.2584/04.06.2009 și prelungit până la data de 31.01.2011, prin Actul adițional nr.1713/21.04.2010, părțile au înserat o clauză referitoare la tichetele de masă, în art.74. Astfel, potrivit acestui articol din CCM la nivel de grup de unități pe anul 2009/2010, începând cu data de 01.11.2007, salariații „CFR Marfă” S.A. beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legislației în vigoare.
C. legal general privind acordarea tichetelor de masă pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național îl reprezintă Legea nr.142/1998, unde la art.1 alin.1.
Pârâta nu s-a apărat în sensul că sumele necesare acordării tichetelor de masă nu ar fi fost prevăzute în buget, așa încât nu există motive pentru a încălca prevederile Legii nr.142/1998, precum și prevederile art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
În raport de cele ce preced, instanța va obliga pârâta să calculeze și să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând contravaloarea tichetelor de masă cuvenite pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011.
Tribunalul a făcut precizarea că, în privința acelor categorii de drepturi solicitate de reclamant și în legătură cu care pârâta a precizat că nu s-ar cuveni acestuia, pe motiv că anumite contracte de muncă încheiate la nivel inferior nu ar menționa drepturile respective, se va reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr.130/1996 în vigoare la data instituirii drepturilor în favoarea salariaților și chiar la data la care drepturile respective trebuiau acordate, art.8, fiind redate aceste prevederi.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel motivat, apelantul-reclamant D. D. și apelanta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă SA – SNTFM „CFR Marfă” SA, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, apel întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. C. pr. civ.
Prin motivele de apel formulate apelantul D. D. a arătat că solicită modificarea în parte a acesteia în sensul de a admite capătul (1) de cerere din cererea introductivă, așa cum a fost precizată, respectiv de a obliga parata-intimata S. Naționala de Transport Feroviar Marfa "CFR MARFA" SA la plata către apelant a diferențelor rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, data de la care a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi pe anul 2011 pentru următoarele motive:
- prin cererea introductivă, precizată în termen legal, a solicitat instanței de fond obligarea paratei-intimate la plata către apelant a diferențelor rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, data de la care a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi pe anul 2011.
Instanța de fond în mod greșit a respins acest capăt de cerere motivând faptul că Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București cu nr. 2584/04.06.2009 nu preia și dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011.
Față de cele reținute de instanța de fond, apelantul a solicitat instanței de control judiciar să aibă în vedere faptul că prin Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfa SA, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București cu nr. 2584/04.06.2009, acesta din urmă își prelungește valabilitatea, în întregul său, până la data de 31.01.2011, urmând ca noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura să își producă efectele de la data înregistrării sale la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, respectiv data de 16.02.2011.
Având în vedere cele precizate și în lumina înscrisurilor de la dosarul cauzei, apelantul a solicitat admiterea apelul și rejudecând să se modifice în parte sentința civilă nr. 319/LM din 22.05.2014 pronunțata de Tribunalul G. în dosarul nr._ iar pe fondul cauzei admiterea capătul (1) de cerere din cererea introductivă, așa cum a fost precizată, respectiv de a obliga parata-intimata S. Naționala de Transport Feroviar Marfa "CFR MARFA" SA la plata către apelant a diferențelor rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, data de la care a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi pe anul 2011.
Prin motivele de recurs formulate apelanta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă SA – SNTFM „CFR MARFĂ” SA a arătat că instanța de fond nu a analizat corect susținerile formulate de aceasta privitoare la excepții prescripției dreptului material la acțiune în temeiul art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii pentru drepturile bănești solicitate prin cererea de chemare în judecată.
În speța de față sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii.
Apelanta a învederat instanței de apel ca obiectul cererii de chemare în judecata în această cauză nu îl reprezintă drepturile de natura salarială reglementate imperativ de art.159 și 166 din Codul muncii la care instanța de fond face referire.
Legiuitorul face distincție între conceptul de salarizare și alte drepturi ce decurg din raportul de munca ceea ce înseamnă că se permite acordarea de drepturi bănești cu altă natură juridică decât aceea de salariu. Prin urmare drepturile stipulate cu alt titlu decât acela de salariu, chiar dacă sunt prevăzute sub forma băneasca, nu fac parte din categoria „drepturilor salariale" instanța de fond pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegala.
Având în vedere că prin cererea formulată de reclamant și înregistrata pe rolul instanței la 20.11.2013 se solicită obligarea societății apelante la executarea unor clauze din CCM pe anul 2010, prin prisma prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, dreptul la acțiune al reclamantului este prescris.
Mai mult, este necesar să facă deosebire între contractul colectiv de muncă și cel individual sub aspectul caracterelor distincte ale acestora.
Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv „trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil", îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție, CCM-urile prodi efecte numai pentru perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, după termenul de încetare nu mai pot produce efecte juridice.
Cum de la data la care trebuiau acordate aceste drepturi până la data introducerii acțiunii au trecut mai mult de 6 luni apelanta solicită admiterea excepției invocate și respingerea pretențiilor.
Instanța de fond în mod eronat a respins excepția lipsei procedurii prealabile sesizări instanței invocata de SNTFM CFR Marfa SA prin întâmpinare considerând că nu este obligatorie ignorând astfel prevederile art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar
Ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, părțile semnatare au stabilit sesizarea comisiei mixte patronat-sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizații sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăți.
Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută de art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „încălcarea prevederilor sau neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă se constată de comisiile mixte patronat-sindicate, care vor propun cercetarea celor vinovați, iar rezultatele cercetării vor fi prezentate la termenul convenit."
Fiind o procedură specială și expres prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă, trebui respectată și pusă în practică înaintea introducerii cererii, după principiul de drept pacta sui servanda având avantajul soluționării pe cale amiabilă și în același timp duce la degrevarea instanțelor de judecată cu cereri inutile.
Având în vedere cele precizate, apelanta a solicitat instanței să constate că reclamantul, prin reprezentanții să nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM-urile în vigoare, nu au sesizat comisia patronat sindicate în anul 2010 pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care consideră că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă și solicită instanței să constate inadmisibilitatea acesteia în conformitate cu prevederile art. 193 Cod procedura civilă.
Instanța de fond în mod eronat a admis capătul de cerere privind salariul suplimentare pe anul 2010.
Este necesar și util soluționării cauzei a se avea în vedere contractul colectiv de munca prin prisma tuturor dispozițiilor sale și nu interpretate în mod fragmentat numai anumite părți, anumite articole care convin într-un anumit context.
Astfel trebuie avut în vedere dispozițiile art. 21 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, al celui de dezvoltare, satisfacerea necesitaților de perfecționare, recalificare a personalului unitățile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege."
Art.21 este încadrat într-un capitol distinct - Sistemul Premial, care este urmat de capitolul - Alte Prevederi în care este inclus și art. 30.
Apelanta a considerat că interpretarea corectă a textelor de lege mai sus enunțate, ca de altfel și structura CCM pe care reclamantul își întemeiază cererea, nu poate fi decât următoarea: numai după acoperire tuturor cheltuielilor prevăzute la art. 21 se poate plăti salariul suplimentar precum și celelalte prim și ajutoare materiale de care beneficiază salariații.
Or trebuie avut în vedere că SNTFM CFI Marfa SA a încheiat anul financiar 2010 în pierdere deci nu putea acorda salarii suplimentare și alte ajutoare și salariaților.
Având în vedere cele mai sus menționate apelanta a solicitat
respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
De asemenea, a mai solicitat apelanta instanței să aibă în vedere că între reprezentanții salariaților și administrație a fost încheiat actul adițional nr. 1713/21.04.2010 prin care părțile semnatare ale CCM au convenit neacordarea salariului suplimentar pe anul 2009 și neacordarea ajutoarelor materiale de C. pe anul 2010.
În mod subiectiv instanța de fond a admis capătul de cerere privind acordarea ajutorului material de C. pentru anul 2010, aplicat la diferența de salariu, în temeiul art.71 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar având în vedere dispozițiile art.21 din contract
„Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, al celui de dezvoltare, satisfacerea necesitaților de perfecționare, recalificare a personalului, unitățile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege."
În mod eronat instanța de fond a acordat tichete de masa pentru perioada 20.11._11 considerând că nu au făcut dovada lipsei sumelor necesare acordării tichetelor de masă.
SNTFM CFR Marfa SA a încheiat anii financiari 2010 și 2011 în pierdere astfel încât nu au mai fost alocate fonduri pentru a plați beneficii extrasalariale angajaților săi (în acest sens a atașat întâmpinării extras de pe site-ul Ministerul Finanțelor).
Tichetele de masă au fost solicitate în temeiul art. 81 din CCM Unic la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar în condițiile legislației în vigoare.
Din lecturarea art. 1 din Legea 142/1998 rezulta condițiile în care pot fi acordate tichetele de masă: existența unui contract individual de munca care să prevadă această posibilitate și capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă.
Deci legea nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care în limita disponibilităților financiare, va acorda sau nu acesta bonificație.
Tichetele de masă sunt beneficii extrasalariale pentru angajați, harții valorice nefungibile care nu pot fi compensate prin acordarea sumei respective în bani. Acestea sunt acordate de angajatori pe baza bugetului de venituri și cheltuieli iar în bugetele SNTFM CFR Marfa SA pentru anii 2010 și 2011 nu au fost prevăzute aceste sume astfel încât vă rugăm să respingeți capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masa pentru perioada 20.11.2010-31.01._ (alăturat depunem Hotărârea nr. 311/31.03.2010 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2010 al SNTFM CFR Marfa SA publicată în Monitorul Oficial nr. 248/19.04.2010 și Hotărârea nr. 260/20.03.2011 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2011 al SNTFM CFR Marfa SA publicată în Monitorul Oficial nr. 215/29.03.2011).
Având în vedere cele mai sus prezentate apelanta a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost motivat, schimbarea în parte sentinței civile nr. 319/22.05.2014 pronunțata de Tribunalul G. în cauză cu nr._ în sensul respingerii capetelor de cerere admise prin sentința.
În ședința publică de la 2.04.2015, Curtea a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția nulității apelului formulat de reclamant, având în vedere depunerea acestuia direct la Curtea de Apel București.
Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.248 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției nulității apelului formulat de reclamant, invocată din oficiu.
În temeiul art.471 alin.1 din Codul de procedură civilă, apelul și, când este cazul, motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.
În speță reclamantul a formulat apel împotriva sentinței civile nr.319/LM/AS din data de 22.05.2014, pronunțate de Tribunalul G. - Secția Civilă, în dosarul nr._, dar a depus apelul prin poștă direct la Curtea de Apel București, cu nesocotirea dispozițiilor legale prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 471 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Cererea de apel trebuie depusă la instanța care a pronunțat hotărârea atacată, iar nu la instanța care va judeca apelul.
Depunerea cererii de apel la instanța a cărei hotărâre se atacă este prevăzută sub sancțiunea nulității, fiind vorba de o nulitate expresă, necondiționată de vătămare.
În consecință, față de dispozițiile menționate, Curtea va admite excepția invocată și va constata nulitatea apelului formulat de apelantul-reclamant D. D..
În ceea ce privește apelul pârâtei, Curtea constată că, față de materialul probator administrat în cauză, având în vedere dispozițiile legale și contractuale incidente, criticile acesteia sunt fondate doar în parte.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamantului având ca obiect diferențele de drepturi salariale, cu excepția tichetelor de masă, Curtea reține că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâtă, deoarece în speță este aplicabil art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, și nu art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, în varianta anterioară republicării.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 159 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
In temeiul art. 41 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel N. pe anii 2007-2010, aplicabil pentru o parte a pretențiilor reclamantului, adaosurile la salariul de baza sunt: a) Adaosul de acord; b) Premiile acordate din fondul de premiere calculate . minim 1,5% din fondul de salarii realizat lunar si cumulat; c) Alte adaosuri convenite la nivelul unităților si instituțiilor.
Drepturile cu privire la care a fost sesizat Tribunalul(diferențele salariale, inclusiv salariul suplimentar, ajutoarele materiale pentru Pasti, C., Ziua Feroviarului, excepția fiind tichetele de masă) sunt prevăzute in contractele colective de munca la nivel de ramură, respectiv de grup de unități .
În raport de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Nu pot fi primite de către Curte susținerile recurentei in sensul ca sunt aplicabile in cauza prevederile art. 268 alin.1) lit.e) din Codul muncii, care fixează un termen de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune in considerarea faptului ca dreptul la plata salariului suplimentar și ajutoarelor respective este prevăzută in contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
Sumele respective, cu excepția tichetelor de masă, au incontestabil semnificația unor drepturi salariale, întrucât sunt plătite în executarea unui raport de muncă si in considerarea calității intimatului-reclamant de salariat al apelantei-pârâte, indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acesta sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă. Aceasta soluție se impune întrucât textul legal anterior enunțat nu impune pentru drepturile in raport cu care instituie un termen de prescripție de 3 ani, ca ele să decurgă din lege, cu excluderea drepturilor salariale de origine contractuală.
În ceea ce privește contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 1.08._11, Curtea constată că susținerile apelantei sunt fondate.
Astfel, acestea nu reprezintă drepturi salariale, în contractele colective de muncă invocate de intimatul-reclamant, cel la nivel de unitate și cel la nivel de grup, nefiind prevăzute în capitolele referitoare la salarizare, ci în capitolul privind măsuri de protecție socială. Astfel, în contractul Colectiv de muncă la nivel de grup unități feroviare aplicabil, drepturile salariale sunt reglementate în Capitolul II(Sistemul de salarizare), iar tichetele de masă sunt reglementate de art.81 ce face parte din Capitolul VI intitulat „Protecția salariatului”.
Curtea reține că tichetele de masă, așa cum a fost stipulate în contractul colectiv de muncă, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 159 din Codul muncii.
Trebuie reținute și dispozițiile art.8 din Legea nr.142/1998, potrivit cărora sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator, în limitele valorii nominale prevăzute la art. 3, sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, iar pentru salariat sunt scutite de plata impozitului pe venitul sub formă de salariu. Sumele prevăzute la alin. (1) nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
Dimpotrivă, din prevederile legii și ale contractului colectiv de muncă rezultă că tichetele de masă reprezintă un ajutor material(alocație de hrană) acordat salariaților și nu pot fi asimilate unui drept de natură salarială. Curtea reține că dispoziția cuprinsă în textul art. 268 alin.1 lit. e din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă în art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Ca urmare, cererea reclamantului având ca obiect tichetele de masă este o cerere întemeiată pe neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Astfel, având în vedere data sesizării instanței, respectiv 18.11.2013, dreptul la acțiune pentru plata tichetelor de masă era stins prin prescripție, în cauză fiind invocată neexecutarea clauzelor din contractelor colective de muncă pe anii 2010 și 2011.
Față de aceste considerente, Curtea constată că nu se mai impune analizarea criticilor pe fond formulate de apelantă față de acest capăt de cerere, pretențiile cu titlu de tichete de masă urmând a fi respinse ca prescrise.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la lipsa procedurii prealabile, Curtea va înlătura susținerile apelantei-pârâte, deoarece instituirea unei proceduri amiabile de soluționare a divergențelor în legătură cu executarea convenției colective, în cadrul comisiilor mixte patronat-sindicat, nu înlătură liberul acces la justiție al salariaților pentru realizarea drepturilor lor. Procedura respectivă nu este o procedură prealabilă obligatorie prevăzută de lege cu sancțiunea inadmisibilității și, în plus, poziția apelantei a fost foarte clară anterior sesizării instanței și pe parcursul procesului, astfel încât sesizarea respectivelor comisii nu ar fi presupus decât tergiversarea introducerii acțiunii.
Sunt întemeiate însă criticile referitoare la temeinicia pretențiilor având ca obiect plata salariului suplimentar, având în vedere dispozițiile convenției colective de muncă invocate de părți.
S. apelantă este o societate cu capital de stat, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si unul din agenții economici monitorizați in baza OUG nr.79/2001.
Conform acestui act normativ, „...indicele câștigului salariul mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat in unități fizice sau dupa caz, in unități valorice in condiții comparabile, in funcție de specificul activități..." Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, societății apelante i-a revenit obligația de a se încadra in fondul de salarii prevăzut in bugete de venituri si cheltuieli aferente anului 2010, iar fundamentarea fondului de salarii s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului mediu brut si care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Apelanta a depus la dosar situația conturilor de venituri și cheltuieli, precum și bilanțul pe anii 2010, 2011 din care reiese faptul ca societatea s-a aflat in imposibilitate legala de constituire a fondului necesar salariului suplimentar, întrucât in toata aceasta perioada indicele câștigului mediu a fost mai mare decât indicele de productivitate.
Totodată, potrivit OUG nr.79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare, salariații nu pot beneficia de primele prevăzute in Contractul colectiv de munca daca societatea înregistrează pierderi salariale.
Din analiza bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2010 si a execuției bugetare pe acest an, reiese ca societatea nu a înregistrat profit, ci pierderi.
Mai mult, dispozițiile art.30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități nu pot fi analizate separat, ci prin prisma tuturor reglementărilor cuprinse în convenția invocată de intimat în sprijinul pretențiilor sale.
În acest sens, potrivit art.30 al.3, plata salariului suplimentar se face din veniturile realizate, din care se constituie un procent de 10 % din fondul de salarii.
Deci, potrivit convenției colective invocate, fondurile necesare pentru acordarea salariului suplimentar se constituie din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă etc. În aceste condiții, acordarea salariilor suplimentare este condiționată și de existența veniturilor realizate, astfel încât nu se pot reține susținerile intimaților în sensul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între neplata acestor pretenții și situația financiară a societății.
Art.30 alin3 din Contractele Colective de Munca menționate precizează o condiție pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, in contextul in care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi in anii 2010, 2011, precum si plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., consideram ca nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.
Această clauză contractuală - din veniturile realizate- a fost pusă în acord cu disp. OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plații premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care de regula, se acorda la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plati, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natura suportate din fondul de salarii.
Dispozițiile art. 229 din Codul muncii, care prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți, nu sunt de natură a modifica modul în care instanța trebuia să interpreteze clauza din convenția colectivă supusă discuției judiciare și de asemenea nici dispozițiilor art. 7 aliniat 2 din Legea nr. 130/1996,aplicabilă față de perioada la care se referă pretențiile, referitoare la puterea juridică a contractului colectiv de muncă.
Raportând dispoziția legala menționata la situația de fapt din speța, se constata ca societatea apelantă in mod legal nu a achitat salariul suplimentar solicitat, întrucât in aceasta perioada nu a înregistrat profit, care sa poată fi repartizat pentru constituirea fondului de cointeresare prin sistemul premial.
În ceea ce privește ajutorul material pentru C. pe anul 2010, Curtea constată că susținerile apelantei nu sunt fondate, deoarece acest drept nu este acordat în cadrul sistemului de premiere, nefiind aplicabile dispozițiile art.21 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din Transportul Feroviar.
Ajutorul material reglementat de art.71 din convenția colectivă la nivel de grup de unități nu este echivalent unui premiu acordat din fondul de cointeresare prin premiere, motiv pentru care nu sunt aplicabile limitările referitoare la acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare, recalificare a personalului.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, având în vedere dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul formulat de pârâtă, va schimba in parte sentința apelata in sensul ca va admite excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru pretențiile având ca obiect tichetele de masă și, în consecință, va respinge aceste pretenții, va respinge capătul de cerere privind salariul suplimentar pentru anul 2010, ca neîntemeiat, urmând a menține restul dispozițiilor. Totodată, va constata nulitatea apelului formulat de reclamant, în condițiile art.471 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” SA, cu sediul procesual ales la Centrul Zonal Marfă situat în Municipiul București, . Nord, nr.1-3, sector 1, înregistrată la Registrul Oficiul Comerțului sub nr. J_, CUI:_, împotriva sentinței civile nr.319/LM/AS din data de 22.05.2014, pronunțate de Tribunalul G. - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelantul-reclamant D. D., identificat cu CNP:_, cu domiciliul în G., .. 32/511, ., județ G..
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Admite excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru pretențiile reclamantului având ca obiect tichetele de masă și, în consecință, respinge aceste pretenții.
Respinge pretențiile cu titlu de salariu suplimentar pentru anul 2010, ca neîntemeiate.
Menține restul dispozițiilor.
Constată nulitatea apelului formulat de apelantul-reclamant D. D. împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red.M.C.
Tehnored.C.C./27.04.2015/4 ex.
Jud.fond: I. C. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 585/2015.... → |
|---|
