Obligaţie de a face. Decizia nr. 1969/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1969/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 23950/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1239/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1969
Ședința publică din data de 28.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. împotriva sentinței civile nr._ din data de 18.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1â_, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. G., având ca obiect „contestație decizie de concediere – despăgubire, drepturi bănești, obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant S. G., personal și asistat de avocat O. V. A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, depusă la fila 24 a dosarului de apel, lipsă fiind apelanta-pârâtă S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta-pârâtă S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. a depus la dosar o cerere prin care arată că renunță la judecata apelului.
Intimatul-reclamant S. G., prin avocat solicită să se ia act de cererea depusă la dosar prin care se solicită să se ia act de renunțarea la apel.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ la data de 4 iulie 2013 reclamantul S. G. a formulat în contradictoriu cu parata . GROUP SA contestație împotriva Deciziei nr. 469/22.05.2013 solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia ca nelegală, obligarea pârâtei la plata, până în momentul pronunțării unei hotărâri definitive în această cauză, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi trebuit să beneficieze în măsura în care și-ar fi desfășurat activitatea; să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 24 iulie 2014 reclamantul S. G., a depus completare a cererii de chemare in judecata solicitand obligarea pârâtei la plata, până în momentul reincadrarii in postul anterior, a unei despăgubiri egale cu salariile si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiatîn măsura în care și-ar fi desfășurat activitatea, sume actualizate cu indicele de inflație si dobânda legala de la data scadentei fiecăreia pana la data achitării integrale, obligarea pârâtei la repunerea in situația anterioara emiterii Deciziei 469/22.05.2013 si reincadrarera sa pe postul deținut anterior demiterii conform art. 80 din Codul Muncii; obligarea pârâtei la plata sumei de 80.000 lei reprezentând despăgubiri cauzate ca urmare a demiterii abuzive;obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr._/18.11.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea privind pe reclamantul S. G., în contradictoriu cu pârâta . GROUP SA; a anulat decizia nr. 469/22.05.2013 emisa de parata; a obligat parata sa reintegreze reclamantul in functia si postul detinut anterior concedierii; a obligat parata la plata unei despagubiri egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data desfacerii contractului de munca si pana la reintegrarea efectiva, precum si la plata dobanzii legale aferenta acestor sume calculata de la data de 04.07.2013 pana la data platii efective; a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 80.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
La data de 22.05.2013 a fost emisă de angajator decizia nr.469 prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului începând cu data de 20.06.2013, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta, în decizie fiind indicat ca temei de drept al încetării contractului de muncă art.65 alin.1 Codul Muncii.
Din punct de vedere formal, decizia de desfacere a contractului de muncă nu conține mențiunea prevăzută de art. 76(1) lit.a Codul muncii, motivele care au determinat desființarea postului nefiind aduse la cunoștința salariatului. Redarea în cuprinsul deciziei de concediere a conținutului textului de lege prin menționarea desființării postului nu echivalează cu motivarea măsurii, în condițiile în care se face trimitere la un singur act al societății-Hotararea Directoratului nr.24.16/16.05.2013-f129, în al cărei conținut de asemenea nu se regăsesc aceste motive. Astfel, în această hotarare de redimensionare se face mențiunea referitoare la reducerea numarului de posturi din cadrul societatii, fără însă să fie inserate motivele ce au determinat societatea să ia această măsură a desființării, existand o referire la o nota privind necesitatea reorganizarii structurii admnistratiei centrale a societatii.
Din analiza deciziei de concediere tribunalul a constatat că aceasta nu este motivată în fapt, situația de fapt trebuind indicată în materialitatea ei, în ce constă ea și nu prin trimitere la un alt act intern, care la rândul sau face trimitere la un alt act intern, salariatul având dreptul de a cunoaște care sunt acele motive care justifică măsura desfacerii contractului său individual de muncă.
Instanta de fond nu a putut reține critica referitoare la nerespectarea dispozitiilor art.76(1) lit.”d” CM acestea fiind incidente doar in cazurile prevazute de art.64CM, neaplicabil in speta.
Referitor la criteriile de desemnare a persoanelor concediate, instanta de fond a reținut ca dispozitiile art.76(1) lit.”c” CM fac referire doar la concedierile colective, la fel si dispozitiile art.17 CCM la nivel de unitate.
Criticile formulate de reclamant referitor la desemnarea sa si nu a altor persoane vor fi analizate insa prin prisma cauzei concedierii.
Astfel, in conformitate cu prevederile art.65 alin. 1 din Codul Muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă al salariatului, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 al.2).
Din organigramele anterioare și ulterioare concedierii reiese că postul ocupat de către reclamant a fost suprimat.
Daca ar fi reținut existenta cauzei reale ce decurge din prezentarea in Nota din data de 13.05.2013 a situatiei economice a societatii, perspectiva din punct de vedere economic pentru viitor, situatia relevata de bilantul contabil la nivelul anului 2012 si primului trimestru din 2013, instanta de fond nu ar fi putut retine caracterul serios al acestei cauze ca urmare a inexistentei unui studiu temeinic care sa vizeze îmbunătățirea activității și care sa nu disimuleaze realitatea.
Astfel, din continutul Notei nu se poate extrage decat faptul ca la nivelul societatii se impune o reorganizare a activitatii, concluzionandu-se ca „in scopul eficientizarii activitatii, cresterii productivitatii muncii si imbunatatirea rezultatului financiar se impune a se analiza actuala forma de organizare si sa se faca propuneri de masuri de restructurare”. Dupa aceaasta concluzie se mentioneaza la pct.8 din aceasta Nota ca se solicita aprobarea redimensionarii necesarului de forta umana……….prin reducerea numarului de posturi ocupate in cadrul Centralei.
Ulterior acestei propuneri, la trei zile dupa formularea ei s-a emis Hot. Directoratului nr.24.16/16.05.2013, care am arata mai sus, nu face altceva decat sa o incuviinteze.
Nu exista nici un inscris care sa releve analize ale unor date sau indicatori, in ce masura aceasta unica propunere-reducerea necesarului de forta umana, ar avea impactul scontat si ar duce la eficientizarea activitatii societatii, ce ar avea ca urmare imediata redresarea economica a acesteia.
Pe de alta parte din inscrisurile de la filele 135-138 dosar fond reiese ca au fost propuse 25 de posturi pentru desfiintare, la nivelul societatii, din care in cadrul Directie Daune 8 posturi, printre care si cel al reclamantului.din organigrama anterioara reiese ca la nivelul acestei directii erau 207 posturi, organigrama ulterioara concediereii-fila 146 relevand 201 posturi, reiesind ca s-au desfiintat doar 6 posturi din cele propuse, iar salariatii C. M. si B. S. desi figurasera pe lista salariatilor propusi pentru concediere, nu au mai fost supusi acestor masuri, regasindu-se in organigrama actuala a societatii.
. obligatia, in cazul concedierii individuale, sa aplice criteriile la care a facut referire reclamantul, insa pentru a retine caracterul efectiv al masurii concedierii individuale, angajatorul trebuie sa justifice de ce postul ocupat de catre salariatul concediat a devenit inutil si de ce mentinerea unor posturi identice este necesara pentru atingerea obiectivului urmarit prin luarea unei asemenea masuri.
Astfel, analizand tabelul nominal instanta de fond a reținut ca cele 8 posturi de inspectori de daune au fost desemnate din departamente diferite, ramanand insa departamente din cadrul carora nu s-a desfiintat nici un post. Din cei 8 inspectori de daune din cadrul departamentului in care functiona reclamantul nu s-a desfiintat decat postul acestuia.
Pe de alta parte nu exista nici o justificare in ceea ce priveste alegerea postului reclamantului si anagajarile efectuate cu o saptamana anterior redactarii Notei-de ex. salariatii Negutoiu G. si Tampau C., data inceperii activitatii fiind 02.05.2013, neavand nici o relevanta faptul ca s-au incheiat CIM pe durata determinata, atata vreme cat la momentul anagajarii acestora reclamanta se confrunta deja cu cauza reala ce astat la baza luarii masurii concedierii fata de reclamant. Pe de alta parte existau inspectori de daune ale caror CIM ar fi incetat, prin ajungerea la termen P. I., B. S.; Petchi A. D., reclamanta nejustificand in nici o masura mentinerea acestor posturi si desfiintarea unui post ocupat de un salariat cu vechime in functie, experienta in domeniu.
In consecinta, instanta de fond a reținut masura concedierii ca fiind neintemeiata, astfel a anulat decizia nr. 469/22.05.2013 emisa de parata, a obligat-o sa reintegreze reclamantul in functia si postul detinut anterior concedierii si sa-i plateasca acestuia o despagubire egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data desfacerii contractului de munca si pana la reintegrarea efectiva, precum si la plata dobanzii legale aferenta acestor sume calculata de la data de 04.07.2013 (data formularii cererii de chemare in judecata) pana la data platii efective.
Cererea referitoare la dobanda a fost apreciata ca intemeiata, art. 166 alin. 4 din Codul muncii statuand ca neplata salariului poate determina angajatorul la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Conform art.1.535 (1,2) cod civil in cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În lipsa unei convenții daunele moratorii pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală aferentă. Dispozițiile de mai sus se coroborează cu Art.1.521- Punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului. In speta, nefiind in prezenta unui caz de punere de drept intarziere, insatanta a dispus acordarea dobanzii de la data formularii cererii de chemare in judecata.
Referitor la cererea de acordarea a daunelor morale instanta de fond a reținut ca potrivit art. 253 din Codul Muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Răspunderea pentru prejudiciul moral cauzat presupune existența unui raport de muncă și în derularea raportului de muncă să se producă, cu vinovăție, o fapta ilicită care a cauzat un prejudiciu, între faptă și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate.
Reclamanta a dovedit îndeplinirea condițiilor legale pentru a se antrena răspunderea pârâtei, sarcina probei pe acest aspect revenindu-i.
Astfel s-a făcut proba existenței prejudiciului moral cu actele depuse la dosar din care rezultă că masura concedierii, pe langa urmarea fireasca pe care o asemenea masura o are fata de fiecare salariat, a produs in ceea ce-l priveste pe reclamant un prejudiciu suplimentar.
Aspectele legate de acest prejudiciu reies din actul medical depus de catre reclamant si din declaratia martorei D. S. care l-a cunsocut pe reclamant si anterior si ulterior concedierii. Atat parata cat si martora au aratat ca decesul mamei reclamantului a avut de asemenea o contributie la crearea traumei psihice, insa fata de succesiunea acestor evenimente, instanta retine ca masura concedierii intervenita dupa ce deja reclamantul trecuse printr-un eveniment cu impact emotional, a avut la randul ei un impact si mai mare fata de cel firesc. Pe de alta parte nu este de nementionat si varsta reclamantului la data concedierii-56 de ani si dificultatile pe care le intampina o persoana la aceasta varsta in a mai gasi un loc de munca.
Așa fiind tribunalul a reținut că reclamantului i s-a creat o traumă psihică, datorită sentimentului de insecuritate creat ca urmare a pierderii locului de muncă, a destabilizarii traiului de zi cu zi.
Instanța de fond a apreciat că prejudiciul moral este justificat si in ceea ce priveste cuantumul solicitat, astfel ca a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 80.000 lei cu titlu de daune morale.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelanta S.C. O. V. Insurance Group S.A., solicitând in principal, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata si repunerea părtilor in situația anterioara, iar in subsidiar, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate in sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea societății la plata dobânzii legale aferenta drepturilor salariale, respingerea capătului de cerere privind obligarea societății apelante la plata sumei de 80.000 lei cu titlu de daune morale ca neintemeiate si repunerea părtilor in situația anterioara, pentru următoarele motive:
- Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii si a fost pronunțata de instanța de fond cu incalcarea dispozițiilor art. 22 alin.6 C.pr.civ.
Prin cererea de chemare in judecata introdusa pe rolul Tribunalului București la data de 04.07.2013, reclamantul S. G. nu a contestat decizia de concediere nr.469/22.05.2013, ci a cerut anularea ca nelegala motivat de faptul ca desființarea postului nu ar fi reala, ci ar fi o concediere colectiva, decizia nu conține lista tuturor locurilor de munca disponibile conform art. 74 lit.d din Codul muncii si desființarea locului de munca nu a avut o cauza reala si serioasa.
Ulterior formulării intampinarii de către societatea apelantă, reclamantul si-a completat cererea de chemare in judecata cu capătul de cerere privind repunerea in situația anterioara emiterii Deciziei nr. 469/22.05.2013 si obligarea societății la plata sumei de 80.000 lei reprezentând despăgubiri morale ca urmare a demiterii apreciata de reclamant ca fiind abuziva, susținând totodată ca s-au incalcat criteriile de desemnare a persoanelor concediate.
- Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii si a fost pronunțata cu incalcarea principiului disponibilității intrucat instanța de fond a constatat ca decizia de concediere nr. 469/22.05.2013 nu conține mențiunea prevăzuta de art. 76 alin.l lit.a din Codul muncii in condițiile in care reclamantul nu a invocat nici prin cererea de chemare in judecata si nici prin cererea completarea ca decizia nu cuprinde motivele care determina concedierea.
- Hotărârea a fost pronunțata de instanța de fond cu incalcarea dispozițiilor art. 76 alin.l lit.a, art. 65 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii si a principiului ubi lex non disting uit nec nos distinguere debemus.
Astfel, instanța a reținut in considerente ca "din punct de vedere formal, decizia de desfacere a contractului de munca nu conține mențiunea prevăzuta de art. 76 alin. 1 lit. a Codul muncii, motivele care au determinat desființarea postului nefiind aduse la cunoștința salariatului. Redarea in cuprinsul deciziei de concediere a conținutului textului de lege prin menționarea desființării postului nu echivalează cu motivarea măsurii, in condițiile in care se face trimitere la un singur act al societății -Hotărârea Directoratului nr. 24.16/16.05.2013, in al cărei conținut de asemenea nu se regăsesc aceste motive. Astfel, in aceasta hotărâre de redimensionare se face mențiunea referitoare la reducerea numărului de posturi din cadrul societății, fara insa sa fie inserate motivele ce au determinat societatea sa ia aceasta măsura a desființării, existând o referire la o nota privind necesitatea reorganizării structurii administrației centrale a societății.
Din analiza deciziei de concediere tribunalul a constatat ca aceasta nu este motivata in fapt, situația de fapt trebuind indicata in materialitatea ei, in ce consta ea si nu prin trimitere Ia un alt act intern, care la rândul sau face trimitere la un alt act intern, salariatul având dreptul de a cunoaște care sunt acele motive care justifica măsura desfacerii contractului sau individual de munca.
Prin hotărârea pronunțata, instanța de fond a incalcat dispozițiile art. 76 alin.l lit.a, art. 65 din Codul muncii si principiul de drept ubi lex non disdnguit nec nos distinguere debemus intrucat dispozițiile legale învederate nu cuprind
obligația motivării in fapt a concedierii, ci impun ca decizia sa cuprindă motivele care au determinat concedierea.
In condițiile in care legiuitorul a reglementat distinct concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului si concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului, dispozițiile art. 76 reglementează elementele obligatorii pe care trebuie sa le contina decizia de concediere in ambele cazuri si nu numai in cazul concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului.
Ori, legiuitorul a prevăzut prin conținutul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului determinata de desființarea locului de munca.
Prin urmare, desființarea locului de munca constituie motivul care a determinat concedierea, iar dispozițiile art. 76 alin.l lit.a din Codul muncii nu prevăd motivarea in fapt a concedierii impusa de instanța de fond.
In condițiile in care dispozițiile art. 76 din Codul muncii enumera limitativ elementele obligatorii pe care trebuie sa le cuprindă decizia de concediere, motivarea instanței de fond in sensul ca trebuie sa cuprindă motivarea in fapt a concedierii, respectiv motivele care au determinat desființarea postului incaica principiul de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, cu atat mai mult cu cat, instanța de fond a considerat ca decizia de concediere nu cuprinde mențiunea prevăzuta de art. 76 alin.l lit.a din Codul muncii.
Ori, decizia de concediere nr.469/22.05.2013 conține mențiunea prevăzuta de art. 76 alin.l lit.a din Codul muncii, la art. 1 din cuprinsul acesteia fiind făcuta mențiunea expresia motivelor care au determinat concediere, motive care nu tin de persoana salariatului "începând cu data de 20.06.2013 încetează contractul individual de munca nr._/02.11.2009 încheiat cu salariatul S. G., pentru motive fara legătura cu persoana salariatul, ca urmare a desființării postului ocupat de salariat, in baza prevederilor art. 65 alin.l din Legea nr.53/2003-Codul muncii cu modificările si completările ulterioare."
Totodată, in preambulul deciziei se arata faptul ca decizia de concediere s-a adoptat in baza Hotărârii Directoratului nr. 24.16/16.05.2013 privind reorganizarea structurii administrației centrale si a rețelei de vânzări a societății si fata de împrejurarea ca la data de 23.05.2013 in organigrama societății nu exista posturi vacante.
Legiuitorul impune comunicarea deciziei de concediere care trebuie sa cuprindă motivele concedierii, conform art. 77 rap. la art. 76 alin.l lit.a din Codul muncii si nu impune comunicarea motivelor care au determinat desființarea postului, asa cum a reținut instanța de fond.
3. Hotărârea cuprinde motive contradictorii si străine de natura pricinii si a fost pronunțata cu incalcarea dispozițiilor art. 76 lit. c din Legea nr. 53/2003.
-Hotărârea pronunțata de instanța de fond conține motive contradictorii intrucat desi instanța de fond a apreciat ca "referitor la criteriile de desemnare a persoanelor concediate, instanța retine ca dispozițiile art. 76 alin.l lit. c CM fac referire doar la concedierile colective, la fel si dispozițiile art 17 CCM la nivel de unitate a analizat aceste criterii prin prisma cauzei concedierii, "criticile formulate de reclamant referitor la desemnarea sa si nu a altor persoane vor fi analizate insa prin prisma cauzei concedierii.
Solicită apelanta sa se constate ca instanța de fond a analizat cauza reala si serioasa a desființării locului de munca impusa de dispozițiile art. 65 alin.2 din Codul muncii prin prisma dispozițiilor art. 76 alin.l lit.c din Codul muncii, cu incalcarea acestor dispoziții care prevăd expres ca decizia de concediere trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu criterii de stabilire a ordinii de preferința numai in cazul concedierilor colective.
De altfel, angajarea numiților Tampau C. si Negutoiu G. nu are nici o legătura cu departamentul in care a lucrat reclamantul astfel incat motivarea instanței de fond in sensul ca " nu exista nici o justificare in ceea ce privește alegerea postului reclamantului si angajările efectuate cu o săptămâna anterior redactării notei — de ex. Salariații Negutoiu G. si Tampau C., data inceperii activității fiind 02.05.2013" este străina de natura pricinii.
Tampau C. a fost angajat la Departamentul Agricole, fara legătura cu departamentul in care era incadrat reclamantul. Tampau C. a absolvit Universitatea de Științe Agronomice si Medicina Veterinara București- specializarea Horticultura, contractul de munca al acestuia incetand cu data de 12.08.2014, conform art. 81 alin.l din Codul muncii.
Negutoiu G. a fost angajat in Departamentul Agricole fara legătura cu departamentul in care era incadrat reclamantul Negutoiu G. a absolvit Universitatea S. Haret - Specializarea Medicina Veterinara si deține atestat de libera practica emis de Colegiul Medicilor Veterinari.
Prin urmare, solicită apelanta să se constate ca nicio persoana din cele menționate in sentința apelata nu era încadrata in același departament cu reclamantul si nu îndeplineau aceleași funcții de serviciu, astfel ca hotărârea pronunțata cuprinde motive străine de natura pricinii.
4. Hotărârea pronunțata de instanța de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină si a fost pronunțata cu incalcarea dispozițiilor art. 40 alin.l si art. 65 din Codul muncii.
Potrivit art.425 alin.l lit.b C.pr.civ, hotărârea trebuie sa cuprindă considerentele in care se vor arata obiectul cererii si susținerile pe scurt ale pârtilor, expunerea situației de fapt reținuta de instanța pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se Întemeiază soluția, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile părtilor.
- Hotărârea pronunțata de instanța de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină intrucat nu cuprinde, conform art. 425 alin.l lit.b C.pr.civ., motivele pentru care instanța a inlaturat apărările formulate de societatea noastră si înscrisurile doveditoare.
A învederat apelanta instanței de fond ca Decizia de concediere nr. 469/22.05.2013 a avut la baza restructurarea activității societății prin concediere individuala, in sensul eficientizarii si creșterii productivității muncii, impusa de necesitatea alinierii numărului existent de posturi la volumul actual de activitate, conform Hotărârii Directoratului S.C. O. V.I.G. S.A. nr. 24.16 din 16.05.2013.
In ceea ce privește Hotărârea Directoratului nr.24.16/16.05.2013, menționează apelanta că aceasta a avut la baza studiul efectuat de Direcția Resurse Umane din 13.05.2013 si a vizat necesitatea reorganizării structurii administrației centrale si a rețelei de vânzări a societății noastre ca urmare a fuziunii prin absorbție a S.C. BCR V.I.G. S.A. (societatea la care a fost angajat anterior reclamantul) si S.C. O. V. Insurance Group S.A., conform încheierii din 27.04.2012 pronunțata de Tribunalul București Secția a-VI-a Civila in dosarul nr._/3/2012.
- Hotărârea pronunțata de instanța de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină intrucat nu cuprinde motivele pentru care instanța de fond a inlaturat studiul Direcției Resurse Umane care a stat la baza Hotărârii Directoratului nr. 24.16/16.05.2013, cu atat mai mult cu cat, instanța de fond a apreciat ca nu exista nici un inscris din care sa rezulte ca reducerea necesarului de munca ar duce Ia eficientizarea activității societății.
- Hotărârea a fost pronunțata de instanța de fond cu încălcarea dispozițiilor art.40 alin.l din Codul muncii intrucat instanța ne incalca prerogativa organizatorica, respectiv dreptul de a organiza, fara restricții sau limitări, diferitele compartimente din cadrul unității in vederea eficientizarii activității.
Considerentele instanței de fond in sensul ca din anumite departamente nu s-a desființat nici un post constituie o incalcare a dreptului societății noastre de a-si organiza activitatea, cu atat mai mult cu cat, societatea a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri, restructurarea activității fiind reala si determinata de următoarele cauze:reducerea volumului de prime subscrise in anul 2012 cu 14,6% comparativ cu volumul de prime subscrise in anul 2011; reducerea volumului de prime subscrise in primul trimestru al anului 2013 cu 20,92%, comparativ cu volumul de prime subscrise in primul trimestru al anului 2012; -pierderile semnificative inregistrate de companie atat in anul 2012 cat si in primul trimestru al anului 2013, astfel: decembrie 2012- pierdere de_ lei pe companie fuzionată; primul trimestru 2013- pierdere cumulata de 46.920.000 lei; productivitatea medie pe forța de vânzare directa care continua sa inregistreze valori scăzute (o medie de 1,45 polite/zi in perioada mai 2012-februarie 2013); -inregistrarea in continuare a unui nivel ai ratei combinate brute peste valorile planificate- realizat in trimestrul I 2013-109,4% fata de planul trimestrului I 2012-108%;analizele efectuate la nivelul activităților de baza desfășurate in cadrul societății, vânzare, daune, suport.
In acest sens a învederat apelanta instanței de fond, insa hotărârea nu cuprinde motivele pentru care instanța de fond a inlaturat apărările noastre, ca in ceea ce privește activitatea de vânzare, in primele trei luni al anului 2013, societatea a înregistrat scăderi ale cifrei in 3 din cele 4 linii de afaceri importante: -Casco: -39%(-29% fata de plan) -RCA: -31% (-21% fata de plan); -Altele: -3% (-7% fata de buget).
Dupa cum se precizează si in raport, cifrele sunt si mai îngrijorătoare daca analiza este efectuata pe canale de distribuție, astfel ca in primele doua luni ale anului 2013 s-au inregistrat următoarele scăderi: -inspectori: -13%; -agenți: -31% -brokeri:-2%
In ceea ce privește activitatea de lichidare daune, din care a făcut parte si contestatorul, arătam ca modul de desfășurare a activității si volumul acesteia au inregistrat modificări semnificative in ultima perioada de timp, numărul de dosare avizate si deschise pe toate categoriile de asigurări scăzând o data cu scăderea cifrei de afaceri.
In acest sens, la o analiza comparativa a trimestrului I al anului 2012 cu trimestrul I al anului 2013, se poate observa o scădere de 36,31% a numărului de dosare avizate deschise.
Mai mult decât atat, modificarea procedurilor de instrumentare a dosarelor de dauna, respectiv desființarea platformei O. incepand cu 1 mai 2013 a condus la reducerea timpilor de procesare a dosarelor de dauna cu 50% in noua varianta de lucru, media referatelor fiind de 1,5, renuntandu-se totodată la anumite operațiuni privind instrumentarea dosarelor de dauna.
Nu in ultimul rand, s-a micșorat numărul de parteneri externi - unități reparatoare - cu 75%, ajungandu-se de la un număr de 1400 parteneri la aproximativ 400, fapt ce a condus la o urmărire mult mai ușoara si centralizata a solicitărilor aferente dosarelor de dauna.
In ceea ce privește activitățile de suport, menționează apelanta ca in acest domeniu s-au realizat procese ample de centralizare, automatizare si eflcientizare a fluxurilor de activități, cu efect direct asupra volumului de activitate, in sensul diminuării acestuia (procesarea polițelor si a daunelor in flux electronic complet, creșterea volumului operațiunilor electronice, automatizarea anumitor activități).
Prin urmare, pentru menținerea societății pe piața de asigurări si continuarea activității in condițiile unui buget diminuat fata de anii anteriori, au fost necesare masuri de restructurare a activităților din cadrul centralei, fapt ce a condus si la eliminarea postului reclamantului din organigrama societății noastră, conform organigramei si statutului de funcții inainte si dupa concedierea acestuia depuse la dosarul de fond.
Prin urmare, solicita apelanta să se constate ca desființarea postului reclamantului a fost justificata de necesitatea implementării unor masuri de reorganizare a activității societății noastre si a fost realizata in urma analizei efectuata de Direcția de Resurse Umane.
Totodată, solicită apelanta ca, in virtutea prerogativei organizatorice, conferita de art.40 alin.l din Codul muncii, societatea a decis modalitatea de reorganizare a activității ca urmare a scăderii economice.
Legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului sa faca selecția posturilor ce urmează sa fíe desființate si a personalului ce urmează sa fie disponibilizat, daca apreciază ca aceasta măsura ar conduce la o eficientizare a activității.
Față de cele învederate si având in vedere înscrisurile depuse la dosarul de fond, solicita apelanta să se constate ca desființarea locului de munca al reclamantului a avut o cauza reala, efectiva si serioasa in condițiile art. 65 alin.2 din Codul muncii, motiv pentru care solicită să se constate ca hotărârea a fost pronunțata de instanța de fond cu încălcarea art. 40 alin.l din Codul muncii, cu atat mai mult cu cat, instanța de fond a analizat caracterul real si serios al desființării locului de munca prin prisma criteriilor prevăzute de legiuitor exclusiv in cazul concedierii colective.
5. Hotărârea a fost pronunțata cu incalcarea dispozițiilor art. 80 alin.l din Codul muncii
Prin hotărârea pronunțata, instanța de fond a obligat apelanta la plata unei despăgubiri egala cu drepturile salaríale indexate majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul la data desfacerii contractului de munca si pana la reintegrarea efectiva, precum si la plata dobânzii legale aferenta acestor sume calculata de la data de 04.07.2013 pana la data plații efective.
Solicita apelanta să se constate ca prin obligarea acesteia si la plata dobânzii legale aferente drepturilor salaríale se incaica dispozițiile art. 80 alin.l din Codul Muncii.
Potrivit art. 80 alin.l din Codul muncii, "in cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, "
Legiuitorul a prevăzut exclusiv salariile indexate, majorate si reactualizate, nu si dobânda legala.
Desi instanța de fond a invocat in considerente dispozițiile art. 1.521 C.civ., solicita apelanta să se constate ca nu sunt incidente in speța întrucât se află . cea a conflictelor de munca reglementata de dispozițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, iar conform principiului specialia generalibus derogant, in speța se aplica prevederile legii speciale.
Având in vedere ca prevederile art. 80 alin.l din Codul muncii nu prevăd si dobânda legala aferenta salariilor indexate, ci exclusiv reactualizarea si indexarea acestora, rugam onorata instanța sa constate ca hotărârea a fost pronunțata de instanța de fond cu incalcarea acestor prevederi legale.
De altfel, prin obligarea atat la reactualizarea salariilor cat si a dobânzii legale se realizează o dubla compensație si o îmbogățire fara justa cauza a reclamantului.
Având in vedere cele invederate, solicita apelanta admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate in sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea societății noastre la plata dobânzii legale aferente salariilor indexate ca neîntemeiat.
6. Hotărârea a fost pronunțata cu încălcarea dispozițiilor art. 253 din Codul muncii, a dispozițiilor art. 16 si art. 194 lit.e C.pr.civ.
Prin hotărârea pronunțata, instanța de fond a obligat apelanta la plata sumei de 80.000 lei cu titlu de daune morale, reținând in considerente dispozițiile art. 253 din Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, sa il despăgubească pe salariat in situația in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătura cu serviciu.
Solicita apelanta să se constate ca hotărârea a fost pronunțata cu încălcarea dispozițiilor art. 253 din Codul muncii întrucât in cauza nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca societatea sa fíe obligata la plata despăgubirilor morale solicitate de reclamant in cuantum de 80.000 lei.
Astfel, dispozițiile art. 253 din Codul muncii prevăd obligația angajatorului la plata despăgubirilor in cazul in care salariatul a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul.
Ori, in cauza prejudiciul reclamat de dl. S. G. nu s-a produs in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul întrucât începând cu data de 22.05.2013 nu a mai existat nici un raport de munca.
Desi instanța de fond a reținut ca "răspunderea pentru prejudiciul moral cauzat presupune existenta unui raport de munca si in derularea raportului de munca sa se producă, cu vinovăție, o fapta ilicita care a cauzat un prejudiciu, intre fapta si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate in mod contradictoriu instanța a obligat apelanta la plata despăgubirilor morale solicitate de reclamant in cuantum de 80.000 lei in condițiile in care prejudiciul moral invocat nu s-a produs in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul întrucât nu exista un raport de munca.
Nu este îndeplinita condiția esențiala impusa de dispozițiile art. 253 din Codul muncii, respectiv cea a existentei unui raport de munca.
Totodată, desi instanța de fond a reținut ca s-a făcut dovada prejudiciului moral, învederează apelanta ca actul medical depus de reclamant nu este opozabil societății întrucât nu este o expertiza medico-legala administrata in fata instanței cu respectarea dispozițiilor art. 16 C.pr.civ.
Având in vedere ca instanța de fond si-a motivat soluția pe acest act medical extrajudiciar, invederează apelanta ca prin hotărârea pronunțata s-a incalcat principiul nemijlocirii: "probele se administrează de catre instanța care judeca procesul
De altfel, actul medical eliberat de Cabinetul Individual de Psihologie Jorza C. E. isi bazează concluziile doar in urma unei singure ședințe, cea din 22.12.2013, exclusiv pe relatările subiective ale pacientului, acesta nefiind examinat o perioada mai indelungata de timp, pentru a se forma o părere obiectiva.
Întreaga evaluare psihologica are la baza doar expunerea subiectiva a pacientului, psihologul concluzionând ca afecțiunea se datorează concedierii "abuzive" fara a avea competenta de a incadra o concediere ca fiind legala sau nu.
Reclamantul nu a avut nevoie de tratament medicamentos, nu a fost internat in spital, din raportul psihologului rezultând elemente inerente unei situații conflictuale ca urmare a încetării raporturilor de munca.
Totodată, administrarea probei cu martori s-a făcut cu incalcarea dispozițiilor art. 254 alin.l rap. la art. 194 lit. e C.pr.civ. întrucât martorul D. S. nu a fost arătat de reclamant prin cererea de chemare in judecata, ci prin cererea completatoare.
De altfel, asa cum a arătat si instanța de fond in considerente, martora D. S. a declarat ca decesul mamei reclamantului a avut o contribuție la crearea traumei psihice, insa instanța a reținut, contrar celor declarate de martor si fara un suport probator, in condițiile in care in cauza nu s-a administrat o expertiza medico-legala, " ca măsura concedierii intervenita dupa ce deja reclamantul trecuse printr-un eveniment cu impact emoțional, a avut la rândul ei un impact si mai mare față de ce-l firesc. Pe de alta parte, nu este de nementionat si vârsta reclamantului la data concedierii — 56 de ani si dificultățile pe care le întâmpina o persoana la aceasta vârsta in a mai gasi un loc de munca. "
Motivarea instanței de fond in sensul ca "reclamantului i s-a creat o trauma psihica, datorita sentimentului de insecuritate creat ca urmare a pierderii locului de munca, a destabilizării traiului de zi cu zi", constituie o încălcare a dispozițiilor art 253 din Codul muncii si a principiului de drept specialia generalibus derogant întrucât legiuitorul a prevăzut expres dreptul salariatului la despăgubiri exclusiv in cazul producerii unui prejudiciu in timpul derulării unui contract de munca.
De altfel, instanța de fond nu a fost legal sesizata cu acest capăt de cerere intrucat reclamantul nu a achitat taxa judiciara de timbru conform art. 7 din O.U.G. nr.80/2013: " stabilirea si acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 lei. "
De altfel, prin obligarea societății apelante la plata daunelor morale solicitate in cuantum de 80.000 lei se realizează îmbogățirea fara justa cauza a reclamantului intrucat legiuitorul a prevăzut prin conținutul normei edictate prin dispozițiile art. 253 din Codul muncii dreptul salariatului la despăgubire in cazul bolilor profesionale, nu si in cazul unei concedieri.
Prin obligarea societății apelante la plata salariilor indexate, reactualizate si majorate, a dobânzii legale aferente si a despăgubirilor morale in cuantum de 8.000 lei se realizează o dubla reparație.
Având in vedere cele invederate, solicita apelanta admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate in sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea societății noastre la plata daunelor morale in cuantum de 80.000 lei ca neîntemeiat, iar in subsidiar, sa dispuneți diminuarea considerabila a cuantumului acordat de instanța de fond corespunzător vizitei de o zi la un cabinet psihologic.
Având in vedere motivele invederate, solicita apelanta sa se dispună in principal, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neintemeiata si repunerea pârtilor in situația anterioara, iar in subsidiar, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate in sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea societății la plata dobânzii legale aferenta drepturilor salariale ca neintemeiat, respingerea capătului de cerere privind obligarea societății la plata sumei de 80.000 lei cu titlu de daune morale ca neintemeiat si repunerea pârtilor in situația anterioara conform art. 723 alin.l C.pr.civ.
La data de 13.03.2015, prin Serviciul Registratură al Curții a depus o cerere intimatul S. G., prin care a solicitat să se ia act de tranzacția încheiată între părți, apelanta asumându-și obligația de a renunța la calea de atac a apelului.
La data de 20.04.2015, apelanta . GROUP SA, a formulat cerere de renunțare la judecata apelului.
Verificand actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:
La data de 20.04.2015, apelanta S.C. O. V. Insurance Group S.A. a formulat cerere de renunțare la judecata apelului ( fila dosar apel).
Cu privire la aceasta cerere, la termenul din data de 28.05.2015, intimatul-reclamant S. G. a solicitat să se ia act de renunțarea la apel.
F. de pozitia procesuala explicita a partilor si de principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, in raport de dispozitiile art.406 C.., Curtea va lua act de renuntarea apelantei S.C. O. V. Insurance Group S.A. la judecata cererii de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecata cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. CUI_, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de Avocat P. D., cu sediul în București, .. 1, ., biroul A3, sector 5, împotriva sentinței civile nr._ din data de 18.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1â_, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. G.-CNP_, cu domiciliul ales pentru corespondență la sediul cabinetului de avocatură București, .. 74, ., sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. H. P. A.
GREFIER,
F. V.
Red. Jud. LH.06.07.2015
Dact: Z.G./4 ex/02.06.2015
Jud.fond: I.Ș.B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 859/2015.... → |
|---|
