Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 859/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 859/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 2557/122/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8148/2014)
DECIZIE Nr. 859/2015
Ședința publică de la 17 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător A. D. Ș.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ SA - SNTFM CFR MARFĂ SA împotriva sentinței civile nr. 1112/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, asigurări sociale și C. Administrativ și fiscal – complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. F., având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelanta a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, precum și că în cadrul procedurii prealabile motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 27._, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea pricinii, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1112/18 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, în dosarul cu nr._, a fost respinsă ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, invocată de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă SA prin întâmpinare.A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, invocată de pârâtul S. Națională de Transport Feroviar de Marfă SA vizând pretențiile aferente perioadei 01.08._10.A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. F., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ SA.A fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești aferente perioadei 21.11.2010 – 31.12.2011, reprezentând diferențele rezultate dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 de lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin 3 lit. a) din CCM la nivel de R. Transporturi pe anii 2008/2011 și drepturile efectiv plătite și diferența de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucru în timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale raportat la salariul majorat pe perioada 21.11._11 actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.Au fost respinse ca nefondate pretențiile privind obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea salariului suplimentar pentru anii 2010 – 2011, ajutorului material pentru sărbătoarea de C. 2010, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 21.11._11.Au fost respinse pretențiile aferente perioadei 01.08._10, reprezentând diferențele rezultate dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 de lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin 3 lit. a) din CCM la nivel de R. Transporturi pe anii 2008/2011 și drepturile efectiv plătite și diferența de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucru în timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale raportat la salariul majorat, contravaloarea salariului suplimentar pentru anul 2009 și a ajutorului material pentru sărbătoarea de P. 2010, contravaloarea primei pentru Ziua Feroviarului 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă constatând prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a pronunța această sentință, prim a instanță a reținut că:
Prin prezenta acțiune a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008 – 2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.08.2010 – 31.12.2011 și din diferența de 25% din salariul de bază, reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale, corespunzător cu orele efectuate, raportat la salariul majorat începând cu 01.08.2010 – 31.12.2011, precum și la plata salariului suplimentar pe anii 2009, 2010 și 2011 calculat conform clasei 1 de salarizare de 700 lei, a ajutorului material pentru P. și C. pentru anul 2010, a primei pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010 și la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 01.08.2010 – 31.12.2011, susținând, în esență, că pârâta, cu rea-credință și prin neexecutarea contractelor colective de muncă ce au reglementat activitate acesteia, nu a calculat și nu i-a acordat drepturile salariale pe care s-a obligat să le acorde.
Analizând, cu prioritate excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, instanța a constatat că excepția prescripției întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, este neîntemeiată pentru considerentele:
Astfel, deși pretențiile reclamantului rezidă din neexecutarea Contractul Colectiv de muncă, drepturile solicitate sunt de natură salarială, astfel că termenul de prescripție este de 3 ani, conform prevederilor art. 268, alin. 1, lit. c) din Codul muncii.
Ca atare, cum dispozițiile art. 268, alin. 1 lit. e) din Codul muncii se referă la alte neexecutări ale contractului colectiv de muncă decât cele de natură salarială, se va respinge ca nefondată această excepție, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale neacordate începând să curgă de la data la care acest drept pretins nu a fost acordat de către angajator.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată tot de pârâtă prin întâmpinare, în temeiul art. 268 alin 1 lit. c) din Codul Muncii, instanța a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 268, alin 1 lit. c) din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fii formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Prin urmare, cum acțiunea a fost înregistrată la data de 20.11.2013, în privința pretențiilor reclamantului aferente perioadei 01.08.2010 – 20.11.2010, reprezentând diferențele rezultate dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 de lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin 3 lit. a) din CCM la nivel de R. Transporturi pe anii 2008/2011 și drepturile efectiv plătite și diferența de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucru în timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale raportat la salariul majorat, contravaloarea salariului suplimentar pentru anul 2009 și a ajutorului material pentru sărbătoarea de P. 2010, contravaloarea primei pentru Ziua Feroviarului 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă, instanța, față de dispozițiile legale anterior menționate, constată că în privința acestora, a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
Ca atare, excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, este apreciată întemeiată și urmează a fi admisă, iar cu privire la pretențiile aferente perioadei 01.08.2010 – 20.11.2010 acțiunea urmează a fi respinsă constatând prescris dreptul material la acțiune.
Referitor la fondul cauzei, instanța a constatat acțiunea întemeiată, însă numai în parte.
Astfel, potrivit art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe perioada 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 h medie/lună este de 700 lei, adică 4,2 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Aceste prevederi contractuale nu au fost preluate de pârâta la nivel de unitate, aceasta susținând că obligația de a aplica contractul colectiv de muncă de nivel superior este incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de muncă.
Din Contractul contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial partea V, nr. 3 din 11.02.2008, reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr. 356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr. 54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de munca.
Atât contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010cât și Actul adițional la acest contract, nu au modificat în niciun fel dispozițiile art. 41 alin. (2) (3) (4) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi i pe anii 2008 - 2010 .
Drepturile înscrise in contractul individual de muncă nu pot fi inferioare celor prevăzute în contractul colectiv de muncă cu aplicabilitate la nivel de ramură, pentru salariații comparabili ce își desfășoară activitatea în aceeași societate, conform dispozițiilor art. 8 alin. (2) și (3) din Legea nr. 130/1996 republicată, în vigoare în perioada 2008-2010.
Așa cum s-a arătat anterior, contractul colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual și creează drepturi în favoarea salariaților la care aceștia nu ar putea renunța. În conformitate cu caracterul social al dreptului muncii, clauzele contractului colectiv nu constituie decât un minimum de la care contractele individuale pot deroga doar în favoarea salariaților.
Este irelevant faptul că nu a avut loc o renegociere la nivel de unitate a clauzelor contrare contractului colectiv pe ramură așa cum prevăd dispozițiile art. 24. alin. (2) din Legea nr. 130/1996, potrivit cărora „Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate", alin. (3) al aceluiași articol prevăzând că „ în cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective". Clauza salarială defavorabilă din contractul individual de muncă este inaplicabilă, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicțională, fiind culpa partenerilor sociali că nu a avut loc o renegociere a contractului colectiv de muncă pe unitate.
În concluzie, constatând că pârâta nu a acordat și nu a plătit reclamantului drepturile salariale solicitate, încălcând, în acest fel, prevederile art. 40 alin. (2) lit. c din Codul muncii care prevede în sarcina angajatorului obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele colective de muncă, precum și ale art. 229 alin. (4) din Codul muncii, potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, Tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamant a drepturilor bănești aferente perioadei 21.11.2010 – 31.12.2011, reprezentând diferențele rezultate dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 de lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin 3 lit. a) din CCM la nivel de R. Transporturi pe anii 2008/2011 și drepturile efectiv plătite și diferența de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucru în timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale raportat la salariul majorat pe perioada 21.11._11.
De asemenea, având în vedere că, prin neplata drepturilor salariale cuvenite conform art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, reclamantul a suferit un prejudiciu care trebuie acoperit de către pârâtă conform art. 253 din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului, conform art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, drepturile salariale anterior menționate, actualizate cu indicele de inflație, dat fiind faptul că textul de lege menționat prevede expres că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia determină obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.
De asemenea, pârâta a fost obligată și la plata dobânzii legale, aceasta cuvenindu-se reclamantului ca daună moratorie, ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației și acoperă beneficiul nerealizat (damnum emergens), dobânda legală având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu.
În ceea ce privește pretențiile aferente drepturilor salariale reprezentând salariul suplimentar pentru anii 2010/2011, prima pentru Ziua Feroviarului, ajutorul material pentru sărbătoarea de C. 2010 și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 21 11 2010/31 12 2011, instanța a apreciat că acestea sunt nefondate, atâta timp cât prin actul adițional la CCM pe anul 2009/2010 înregistrat la data de 04.06.2009, s-a stipulat ca astfel de ajutoare nu se acordă pentru anul 2010, împrejurare valabilă și pentru anul 2011, deoarece prevederile CCM la nivel de grup de unități și-au încetat aplicabilitatea la data de 31.01.2011 așa cum rezultă din actul adițional înregistrat la MMFDPS sub nr. 629/04.01.2011.
În consecință, au fost respinse ca nefondate pretențiile privind obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea salariului suplimentar pentru anii 2010 – 2011, ajutorului material pentru sărbătoarea de C. 2010, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 21.11._11.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta S. Națională Transport Feroviar Marfă „CFR MARFĂ" SA.
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelantul a invocat faptul că sentința de fond este netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
Prin sentința pronunțată instanța de fond a dat dovadă de atitudine subiectivă tratând sumar și superficial actul dedus judecații, neluând în considerare prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, potrivit căruia "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
Învederează Curții că obiectul cererii de chemare în judecată în această cauză nu îl reprezintă drepturile de natura salarială reglementate imperativ de art.159 și 166 din Codul Muncii la care instanță de fond face referire: „Salariul reprezintă contravaloarea muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă... se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individul de muncă, în contractul colectiv de munca aplicabil sau în regulamentul intern, după caz".
Legiuitorul face distincție între conceptul de salarizare și alte drepturi ce decurg din raportul de munca ceea ce înseamnă că se permite acordarea de drepturi bănești cu altă natură juridică decât aceea de salariu.
Prin urmare drepturile stipulate cu alt titlu decât acela de salariu, chiar dacă sunt prevăzute sub forma bănească, nu fac parte din categoria „drepturilor salariale" instanță de fond pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegala.
Având în vedere că prin cererea formulată de intimat și înregistrată pe rolul instanței la 20.11.2013 se solicită obligarea societății la executarea unor clauze din CCM pe anul 2010, prin prisma prevederilor art. 268 alin.1 lit. e din Codul Muncii, dreptul la acțiune este prescris.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin, (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv „trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție, CCM-urile produc efecte numai pentru perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, după termenul de încetare nu mai pot produce efecte juridice.
Cum de la data la care trebuiau acordate aceste drepturi până la data introducerii acțiunii au trecut mai mult de 6 luni solicită admiterea excepției invocate și respingerea pretențiilor admise prin Sentința Civilă 1112/2014.
Susține apelanta și că instanță de fond în mod eronat a respins excepția lipsei procedurii prealabile sesizării instanței invocata de SNTFM CFR Marfa SA prin întâmpinare considerând că nu este obligatorie ignorând astfel prevederile art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar valabil până la data de 31.01.2011.
Ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, părțile semnatare au stabilit sesizarea comisiei mixte patronat-sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizațiile sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăți.
Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută de art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „încălcarea prevederilor sau neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă se constată de comisiile mixte patronat-sindicate, care vor propune cercetarea celor vinovați, iar rezultatele cercetării vor fi prezentate la termenul convenit."
Fiind o procedură specială și expres prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă, trebuie respectată și pusă în practică înaintea introducerii cererii, după principiul de drept pacta sunt servanda având avantajul soluționării pe cale amiabilă și în același timp duce la degrevarea instanțelor de judecată cu cereri inutile.
Intimatul, prin reprezentanții săi, nu a uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM-urile în vigoare, situație față de care consideră că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă, ceea ce determină inadmisibilitatea acesteia în conformitate cu prevederile art. 193 Cod Procedura Civilă.
Arată apelanta că instanță de fond în mod eronat a acordat intimatului diferențe salariale pentru perioada 21.11._10 în baza art. 41 alin. 3 din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi.
Invocă faptul că între reprezentanții salariaților și administrație s-a încheiat actul adițional nr. 1713/21.04.2010 prin care părțile semnatare ale CCM au convenit ca pentru anul 2010 coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare și salariile de bază brute corespunzătoare să se obțină prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare cu salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare.
Pentru perioada 21.11._10 intimatul a fost remunerat cu un salariu de 1395 lei, superior salariului minim stabilit de CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, superior salariului minim brut la care se adăuga coeficientul minim de ierarhizare prevăzut de art.41 alin. 1 din același CCM având în vedere că prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-au prevăzut coeficienți mai mari pentru clasele de salarizare.
Instanța de fond în mod eronat a acordat intimatului diferențe salariale pentru perioada 01.01._11 în baza art. 41 alin. 3 din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, căci, în conformitate cu adresa nr. 141/DDS/10.03.2011 a Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale (anexă la prezență), prevederile CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi au încetat la data de 31.12.2010.
Formula de calcul pentru obținerea salariului de bază minim brut s-a aplicat doar pe perioada de valabilitate a CCM CFR MARFA S.A 2009/2010, aceasta devenind inaplicabila de la data intrării în vigoare a CCM CFR Marfă pe anul 2011. Conform CCM 2011 salariul de bază brut nu se mai obține prin înmulțirea salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.Salariul plătit și încasat de către intimat, conform CCM, este cel prevăzut în grila de salarizare în dreptul clasei de salarizare corespunzătoare acestuia.
Instanță de fond în mod eronat a acordat intimatului pentru perioada 21.11._11 diferența de 25% din salariul de bază, reprezentând spor pentru lucru în timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminica și sărbători legale.
Prevederile CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi și-au încetat aplicabilitatea la data de 31.12.2010 deci nu puteau fi aplicabile în anul 2011.
Pentru perioada 21.11._10 intimatul a beneficiat de un spor de 25% din salariu de bază pentru munca desfășurată în cursul nopții și un spor de 100% din salariul de bază pentru munca desfășurată în zilele de sâmbătă și duminica și sărbători legale.
Intimatul a prestat în perioada pentru care solicita acordarea acestui spor, așa cum reiese și din CIM, activitate în ture ceea ce înseamnă că timpul de odihnă și timpul de munca au fost repartizate inegal iar pentru a-i fi acordat acest spor ar fi trebui ca acesta să-i fi fost solicitat în mod expres din partea conducerii societății recurente să presteze activitate în zilele de repaus.
Având în vedere dispozițiile CCM mai sus menționate consideră că cererea intimatului referitoare la sporul pentru zilele de sâmbăta și duminica precum și pentru sărbătorile legale este neîntemeiată.
Referitor la capătul de cerere privind dobânda legală solicită respingerea acestuia având în vedere dispozițiile contractelor colective de munca aplicabile care nu prevăd obligația angajatorului de a plați dobânzi.
Potrivit art.2 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, aceasta poate fi acordată dacă obligația este purtătoare de dobânzi, potrivit obligațiilor contractuale, or drepturile salariate nu sunt purtătoare de dobânzi.
Actualizarea sumei cu indicele de inflație și dobânda legală au aceiași finalitate, reprezentând daune interese pentru executarea cu întârziere sau neexecutarea obligațiilor contractuale, cumulul acestora nefiind posibil deoarece ar însemna o dublă despăgubire.
Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare.
În etapa apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune in termen de 6 luni, Curtea retine următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 159 din Codul muncii republicat, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Drepturile cu privire la care nu s-a retinut de către tribunal incidența prescripției extinctive in termen de 6 luni sunt prevăzute in contractul colectiv de munca la nivel de ramură transporturi .
În raport de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Nu pot fi primite de către Curte sustinerile angajatorului în sensul că sunt aplicabile in cauză prevederile art. 283 alin.1) lit.e) din Codul muncii, care fixează un termen de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune in considerarea faptului ca dreptul la plata diferențelor salariale este prevăzut in contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Diferențele solicitate de intimatul-reclamant au incontestabil semnificația unor drepturi salariale, fiind plătite în executarea unui raport de muncă si în considerarea calității de salariat ai apelantei -pârâte, indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acestea sunt prevăzute într-un contractul colectiv de muncă. Aceasta solutie se impune întrucat textul legal anterior enunțat nu impune pentru drepturile in raport cu care instituie un termen de prescripție de 3 ani, ca ele să decurgă din lege, cu excluderea drepturilor salariale de origine contractuală.
Din această perspectivă, termenul de prescripție de 6 luni este stipulat de art. 283 alin.1 lit.e) din Codul muncii pentru alte situații de neexecutare a contractului colectiv de muncă decât cele care beneficiază de reglementare expresă prin textele anterioare, cum este cazul drepturilor evaluabile în bani datorate ca echivalent al muncii prestate.
Pentru aceste motive Curtea rețină că instanța de fond a făcut o legală aplicare si interpretare a dispozitiilor legale, respectiv ale art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, când a constat că dreptul la acțiune în privința acestor sume se prescrie in termen de 3 luni, in loc de in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la actiune .
A invocat apelanta și inadmisibilitatea acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii de către intimat a procedurii prealabile a sesizării comisiei mixte patronat-sindicate, obligație prevăzută de art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.
Curtea constată că aceasta excepție este neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 193 Noul C. ”sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile , dacă legea prevede in mod expres aceasta” . Cu alte cuvinte este inadmisibilă cererea de chemare in judecată formulată fără a se îndeplini o procedură prealabilă, numai dacă necesitatea urmării acestei proceduri este expres prevăzută de lege. Cum in cauza de față procedura sesizării comisiei mixte patronat-sindicate nu este prevăzută de lege ci in cuprinsul CCM-ului încheiat la nivel de grup de unități, și nu există o prevedere legală care să condiționeze formularea cererii in instanță de sesizarea in prealabil a acestei comisii, rezultă că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, acțiunea putând fi introdusă în mod legal fără a se face aplicarea dispozițiilor art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.
Cu privire la modalitatea de soluționare a fondului pricinii, Curtea reține următoarele aspecte concludente:
Potrivit art.41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că "Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta."
Din Contractul nr. 722/ 24.01.2008, contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat in Monitorul Oficial partea V, nr. 3 din 11.02.2008, reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor legii nr. 356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. si reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor legii nr. 54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate in acest contract colectiv de munca.
Instanta de fond a făcut aplicarea acestor prevederi contractuale in mod legal, atâta timp cat unitatea angajatoare face parte din ramura transporturi, astfel încât prevederile CCM la nivel de ramură sunt aplicabile angajatilor săi .
In cauza de față sunt aplicabile dispozitiile art. 238 din Codul muncii potrivit cu care „ contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior ”. În măsura in care ne aflăm in situatia in care CCM la nivel de unitate contine clauze mai putin favorabile decat CCM la nivel de ramura ( la nivel superior) se va face aplicarea dispozitiilor legale anterior citate si pur si simplu nu se va da eficiență dispozitiilor mai putin favorabile din CCM la nivel de unitate, făcându-se aplicarea directă a prevederilor din CCM la nivel de ramură .
Nu are relevanta faptul ca exista o prevedere in contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, mai puțin favorabila si care nu a fost niciodata anulată sau că o atare prevedere nu există deloc, atâta timp cat drepturile ce fac obiectul actiunii sunt prevăzute in contractul colectiv de munca la nivel superior si, implicit direct aplicabile in cauză, fără a fi necesară preluarea lor in contractul colectiv de muncă la nivel de unitate .
Pe de altă parte, lipsa fondurilor necesare pentru acordarea drepturilor rezultând din contractul colectiv de muncă la nivel superior nu justifică neacordarea lor, deoarece existența dreptului este certă și nu a fost condiționată în vreun fel de crearea fondurilor pentru plata lor.
Invocă apelanta că salariul intimatului a fost mai mare decât cel calculat conform CCM incheiat la nivel de ramură . În realitate, conform CCM la nivel de unitate, anexa nr. l, formula de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare este:S=S (CLASA 1) X K unde:- S este salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective;- S (clasa 1) este salariul de bază corespunzător clasei 1 de salarizare;- K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
În atare situație, dacă clasa 1 de salarizare este de 570 sau 600 de lei și nu de 700 de lei așa cum prevedea CCM la nivel de Ramura Transporturi, atunci toate salariile au fost calculate greșit pornindu-se de la o sumă de bază mai mică, inclusiv cel al intimatului-reclamant din prezenta cauză.
Relativ însă la acordarea lor în timp, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a obligat parata la plata drepturilor bănesti până la data de 31 12 2011 . Astfel, Curtea retine ca durata de aplicare a contractului colectiv de muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 a expirat la 31.12.2010, iar ulterior acestei date drepturile pretinse de reclamanți nu-și mai găsesc justificare juridică în prevederile acestui contract colectiv de muncă
Întrucât la data de 16 11 2010 Confederația Națională a Patronatului Român a denunțat acest contract colectiv de muncă, cu respectarea termenului de 30 de zile anterior datei inițiale de încetare a sa ( 31 12 2010)- si potrivit adresei nr. 127/DDS/02.03.2011 a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care raportat la prevederile art. 25 alin (2) din Legea 130/1996, era depozitarul de drept al CCM unic la nivel de ramura transporturi, rezultă indubitabil faptul că după data de 31.12.2010, CCM Unic la nivel de ramură transporturi și-a încetat valabilitatea prin ajungere la termen.
Prin urmare Curtea va dispune limitarea obligației pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale calculate potrivit art. 41 alin. 3 din CCM încheiat la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010, la data de 31.12.2010.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata sporului de 25%, Curtea constata ca in mod neîntemeiat tribunalul a apreciat ca aceasta cerere este fondată .
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 42 alin 1 lit. g din CCM la Nivel de Ramura Transporturi „în cazurile în care munca în timpul nopții, la solicitarea celui care angajează, va fi prestata . repaus sau de sărbătoare timpul efectiv lucrat se va plăti cu spor de 100% la care se aplica sporul pentru orele lucrate în timpul nopții”.
Intimatul - reclamant a prestat în perioada solicitată, potrivit contractului individual de munca, activitate în ture, timpul de munca si timpul de odihna fiind deci repartizate inegal.
Interpretarea intimatului-reclamant in sensul ca sporul de 25 % pentru munca prestata in zilele de sâmbăta, duminica si sărbătorile legale se majorează cu 25%, pentru ca nu este normal si echitabil ca cel care lucrează de luni pana vineri in timpul nopții intre orele 22, 00 si 6, 00, sa primească același spor de 25% pentru lucrul in timpul nopții, ca cel care lucrează in timpul nopții in zilele de sâmbăta, duminica si sărbătorile legale este lipsita de suport legal .
Atâta timp cat a fost remunerat cu spor de 25% pentru munca in timpul nopții, peste sporul pentru munca lucrata in zilele de repaus săptămânal, nu există temei pentru majorarea cu încă 25% a acestui spor .
Se impune deci schimbarea sentinței apelate in sensul că se va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata sporului de 25% pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, apelanta invocă faptul că dispozițiile contractelor colective de munca aplicabile care nu prevăd obligația angajatorului de a plați dobânzi și că drepturile salariale nu sunt purtătoare de dobânzi .
Potrivit dispozițiilor art. 1535 cod civil „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Prin urmare nu este necesara prevederea in contractul individual de muncă sau in contractul colectiv a faptului că pentru neplata salariilor la scadență, in cuantumul cuvenit, se datorează dobânda legală . Potrivit dispozițiilor art. 1535 Cod civil, atâta timp cât salariul nu este plătit la scadență ( fiind vorba in mod evident despre o sumă de bani) creditorul are dreptul la plata dobânzii, in lipsa unei prevederi contractuale speciale, in cuantumul legal, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu
A invocat recurenta si faptul că obligarea societății la plata către intimat, cu privire la actualizarea sumelor in raport de rata inflației pană la data plătii efective si plata dobânzii legale, reprezintă o dublă reparație.
Curtea constată că prin sentința apelată s-a dispus actualizarea sumelor datorate cu rata inflației, in mod legal, potrivit acelorași prevederi ale art. 1535 Cod civil, din cuprinsul cărora rezultă că, pe lângă dobânda legală, creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea integrală a prejudiciului, daune interese echivalente cu actualizarea debitului cu rata inflației .
Prin urmare nu ne aflăm in prezenta unei duble reparații, actualizarea si dobânda fiind in mod legal acordate potrivit dispozițiilor civile in materie .
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va limita obligația pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale calculate potrivit art. 41 alin. 3 din CCM încheiat la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010, la data de 31.12.2010 și va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata sporului de 25% pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. Se vor păstra celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ SA - SNTFM CFR MARFĂ SA, cu sediul procesual ales la Centrul Zonal de Marfă București, . Nord nr. 1-3, sector 1, înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI_, împotriva sentinței civile nr. 1112/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, asigurări sociale și C. Administrativ și fiscal – complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. F., identificat cu CNP:_, domiciliat în Comuna Drăgănești V., .. Teleorman .
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Limitează obligația pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale calculate potrivit art. 41 alin. 3 din CCM încheiat la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010, la data de 31.12.2010.
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata sporului de 25% pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2015.
Președinte, A. F. | Judecător, A. D. Ș. | |
Grefier, Ș. T. |
Red. ADȘ/24 martie 2015
Ș.T./D.A.M./ 20 Martie 2015/4ex.
Jud. fond: M. N.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1969/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1205/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
