Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1270/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 1270/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 16414/3/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi 8788/2014)

Decizia Civilă Nr.1270

Ședința Publică din data de 23 Aprilie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE S. G. I.

JUDECĂTOR M. C.

JUDECĂTOR D. A. T.

GREFIER M. Colindeață

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, împotriva sentinței civile nr.9249/07.10.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. P. Tehnico - Economic din Transportul Feroviar FEROM în numele și pentru membrii săi: V. (M.) C. L., V. E., V. N. și V. Margeta, cauza pe fond având ca obiect „drepturi bănești”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, prin consilierul său juridic, d-nul C. M. G., cu delegație atașată la fila 13 dosar, lipsind intimatul-reclamant S. P. Tehnico - Economic din Transportul Feroviar FEROM în numele și pentru membrii săi.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată, cât și faptul că pentru această dată s-a pus în vedere recurentei pârâte de a depune la dosarul cauzei, bugetul de venituri și cheltuieli, precum și contul de profit și pierderi pentru anul 2009-2010, conform dispozițiilor încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 19.03.2015.

În același context, se arată că la dosar, s-a depus prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții, la data de 22.04.2015, de către intimatul-reclamant, concluzii scrise, într-un singur exemplar, prin care solicită respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate, ca fiind temeinică și legală. Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, ca urmare a dispozițiilor încheierii de ședință de la termenul anterior de judecată, depune înscrisurile solicitate anterior de către instanța de control judiciar.

Curtea ia act de administrarea probei cu înscrisuri.

Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, interpelată fiind, arată că nu are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs deduse judecății.

Recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu consecința modificării hotărârii judecătorești recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.150 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.

CURTEA ,

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.9249 din data de 07.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă; a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă pentru plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 18.03.2010; a fost admisă acțiunea, privind pe reclamantul S. P. TEHNICO-ECONOMIC DIN TRANSPORTUL FEROVIAR FEROM în numele și pentru membrii de sindicat V. (M.) C. L., V. E.,V. N., V. M., în contradictoriu cu pârâta SN TF CFR CĂLĂTORI SA, astfel cum a fost completata și restrânsă; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2009, corespunzător perioadei efectiv lucrate; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P., C. și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, corespunzător perioadei efectiv lucrate; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2009 și 2010, corespunzător perioadei efectiv lucrate; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, analizând cu prioritate excepțiile de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, Tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a reținut că, în mod greșit, pârâta a avut în vedere dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii ,respectiv 268 alin.1 lit.e din Codul muncii, câtă vreme obiectul conflictului individual de muncă privește plata unor drepturi salariale neacordate, ceea ce atrage incidența prevederilor art.283 alin.1 lit.c din același Cod, respectiv art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii. Așa fiind, cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune pentru fiecare dintre pretenții.

Este adevărat ca pretențiile reclamanților rezida din neexecutarea Contractul Colectiv de muncă, însa cum drepturile solicitate sunt de natura salariala, termenul de prescripție este de 3 ani, fiind încadrate în prevederile art. 283 alin.(1) lit. c) din Codul muncii, respectiv art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii. Dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, respectiv art. 268 alin.1 lit. e din Codul muncii se refera la alte neexecutări ale contractului colectiv de munca decât cele de natura salariala.

Având în vedere data introducerii acțiunii, 18.12.2012, raportat la data nașterii dreptului la acțiune pentru fiecare dintre aceste pretenții, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată.

În fapt, reclamanții V. (M.) C. L., V. E.,V. N., V. M. au fost sau încă mai sunt angajați ai pârâtei situația de fapt este reliefată detaliat în tabelul nominal anexa la adresa nr. 12/8/259/11.06.2014 depus la dosarul cauzei.

Cu privire la cererile vizând salariul suplimentar pentru anul 2009 și 2010, ajutorul material de C. pe anul 2009 și Paști și C. pe anul 2010, prima pentru Ziua feroviarului pe 2010 Tribunalul a avut în vedere dispozițiile contractelor colective de muncă invocate ca temei al solicitărilor ce constituie obiectul prezentei cereri prevăd următoarele:

- art. 30 din Contractul Colectiv de munca la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008: pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv;

- art. 71 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități pe anii 2006-2011: în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și C., stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare iar pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei 1 de salarizare;

În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale menționate în Contractele colective de muncă aplicabile în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Ori, potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

În ceea ce privește imposibilitatea executării obligației contractuale datorita intervenirii unor evenimente economice financiare ce nu puteau fi prevăzute, Tribunalul a reținut că la data negocierii contractelor colective de muncă, și a actelor adiționale prin care executarea acestora a fost prelungită, dispozițiile actelor normative invocate erau demult în vigoare, astfel încât la negocierea și stabilirea tuturor drepturilor salariale cuvenite salariaților au fost avute în vedere și rezultatele financiare ale companiei și fondurile salariale stabilite în funcție de toate elementele prevăzute de lege.

Pe de altă parte, aceste prevederi impun doar aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli, și nu condiționează acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de natură salarială de asigurarea resurselor financiare pentru plata acestora.

S-a mai reținut că angajatorul are obligația la constituirea bugetului de venituri și cheltuieli de a lua toate măsurile ca la cheltuielile de personal să prevadă cheltuielile cu toate drepturile salariale prevăzute de lege sau stabilite contractual (atâta vreme cât în acest caz, dreptul în discuție nu face obiectul unor limitări sau restricții instituite prin lege) câtă vreme, drepturile pretinse se includ în categoria drepturilor salariale ale angajaților, potrivit prevederilor art. 155(160) din Codul muncii, iar potrivit art. 156(161) din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului, și aceasta indiferent de existența unor limitări cu privire la cheltuielile totale aprobate angajatorului.

Plata muncii către salariați și a drepturilor de natură salarială cuvenite ca urmare a desfășurării muncii în condiții negociate legal nu poate fi supusă unei condiții potestative din partea angajatorului cu consecința sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul astfel încât să fie în măsura să respecte prevederile art. 156(161) din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligațiilor salariale, iar împrejurarea că sumele respective sunt sume aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit legii este o garanție a plății drepturilor în discuție, întrucât nu-i poate fi permis angajatorului și nici statului să prevadă acordarea unor drepturi pentru angajați pe care tot acesta să le condiționeze de voința sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plății acestora.

Pe de altă parte, art.12 din Legea nr.130/1999, prevede că prin Contracte colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale, însă negocierea, prin Contractul colectiv de muncă, drepturilor pretinse nu este de natură a încălca dispozițiile legale citate, câtă vreme nu s-a stabilit printr-o prevedere legală acordarea și cuantumul unor atare drepturi într-un alt mod, iar faptul că în cazul unităților în care statul este acționar majoritar, cum este și intimata, fondul de salarii este aprobat prin hotărâre de guvern, este o chestiune distinctă de ceea ce a format obiectul reglementării în art.12 din Legea nr.130/1999.

În acest context, în condițiile în care dreptul reclamantului la plata sumelor cuvenite nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestuia la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamantul fiind îndreptățit la acordarea acestora și în perioada în care a fost sistată acordarea acestora.

Art. 41 alin. 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.

Existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Munca.

În altă ordine de idei pârâta nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa de a fi negociat drepturi salariale cu încălcarea unor prevederi legale pentru a se exonera de plată drepturilor,căci a recunoaște angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de muncă, deci după stabilirea drepturilor și obligațiilor reciproce ale părților, să fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate prevalându-se de scuză aprobării unui buget de venituri mult inferior celui necesar pentru respectarea obligațiilor salariale asumate prin contract, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de conținut a principiului negocierii salariale.

Întrucât art. 243(229 după republicare) din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea prevederilor Contractelor Colective de Muncă la plata către salariat a drepturilor pretinse, în nici un caz neputând fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter, întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate și stabilite imperativ cel puțin în limita minimă prevăzută de contractul colectiv de munca „cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”, iar în caz de neexecutare a obligației culpa aparține angajatorului iar nu reprezentanților salariaților cărora nu le revenea nici o obligație contractuală în legătură cu plata acestor drepturi.

Nu a fost reținută nici susținerea pârâtei în sensul neacordării drepturilor întrucât pe anul 2009 nu a avut aprobat bugetul de venituri, întrucât, Contractul colectiv de muncă nu prevede că dreptul salariaților ar fi condiționat de existența unei hotărâri de Guvern.

Tribunalul a apreciat și că prevederile din CCM –urile invocate nu au fost puse în acord cu dispozițiile art.1 alin.(l) din OUG nr.81/1997 privind reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de această natură, suportate din fondul de salarii, câtă vreme, după cum s-a arătat mai sus, susmenționata clauză contractuală nu a fost anulată ori părțile nu au revenit asupra lor printr-un act adițional, în sensul că acestea sunt eliminate.

Nu este mai puțin adevărat faptul că suspendarea unui drept nu echivalează cu înlăturarea acordării acestuia, drept ce se cuvine a fi acordat în cauză la data pronunțării hotărârii, în condițiile în care la data soluționării cauzei, suspendarea acordării acestuia a încetat.

Tribunalul a precizat că suspendarea acordării drepturilor nu poate echivala cu renunțarea la drept, care ar trebui să fie expresă, iar suspendarea fără termen a unui drept salarial este inadmisibilă în condițiile în care poate conduce chiar la pierderea dreptului, prin prescripție, iar conform art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege.. Contractul colectiv de muncă fiind legea părților, conform art. 236(229) alin. 4 din Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile lor nici chiar prin negociere sau tranzacție, sau printr-o așa numită suspendare cu efecte echivalente pierderii dreptului

Pentru perioada când la nivelul unității pârâte nu exista o reglementare proprie erau aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, iar dispozițiile art. 247 Codul Muncii cuprind o dispoziție expresă în acest sens „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă la nivel superior”. Deci nu se poate susține că pentru perioada în discuție ar exista un vid contractual între părți, contractele colective încheiate la nivel național sau la nivel de ramură sau grup aplicându-se potrivit art. 11 alin. 1 lit. B din Legea nr. 130/1996 tuturor salariaților care fac parte din acel grup. La art.71 prima liniuță, „cu ocazia sărbătorilor de Paste și de C. se va acorda salariaților un ajutor material, stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare". Acest contract și-a produs efectele pentru anii 2006-2008, însă prin act adițional înregistrat la MMFES sub nr. 370/20.06.2008, s-a stabilit prelungirea efectelor contractului până la data de 31.01.2011. Față de cele reținute mai sus reiese că, pentru anul 2009 și 2010, izvorul normativ al pretențiilor reclamanților îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități .

În ce privește salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010 s-a reținut că dreptul la plata unui salariu suplimentar în cursul unui an calendaristic este expres prevăzut în CCM- ul la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008 prelungit până la data de 28.12.2010 fila 18 din dosar în clauza de la art. 30, care prevede acordarea unui salariu suplimentar echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Acesta se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul sindicatelor.

Singura condiționare la acordarea acestui drept este conduita salariatului, care nu trebuie să aibă sancțiuni disciplinare în perioada aferentă acordării acestuia.

Așadar, negocierea acestui drept este clară, acordarea lui nefiind condiționată de eventuale imposibilități financiare invocate de pârâtă apărute în decursul derulării raporturilor de muncă. Încercarea pârâtei de a justifica neacordarea acestui drept printr-un motiv considerat obiectiv de aceasta, respectiv acela că nu a mai înregistrat profit și astfel nu poate constitui fondul de salariu, nu exonerează pârâta de răspunderea executării obligațiilor contractuale inserate la art. 30 din CCM la nivel de grup de unități despre care s-a făcut vorbire, nu poate schimba voința părților la negociere inducând o acordare condiționată a acestui drept de realizarea profitului. Dacă aceasta ar fi fost voința angajatorului la negociere atunci constituirea fondurilor necesare acordări salariului suplimentar nu ar fi fost realizată din totalul veniturilor realizate, așa cum s-a stipulat, ci din profitul realizat.

Referitor la ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare pe anul 2010, instanța a reținut că acesta reprezintă o obligație de plată asumată de pârâtă prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, art. 49 alin. 3, instanța a reținut că acesta a fost achitat de către pârâtă având în vedere statele de retribuție depuse la dosarul cauzei

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal și motivat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, criticând soluția pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 din Codul de procedură civilă,recurenta a susținut că sentința recurată, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la acordarea ajutorului material de C. pe anul 2009, ajutorului material de P. și C. și prima de "Ziua Ceferistului" pe anul 2010 și salariul suplimentar pe anii 2009 și 2010, raportat la prevederile art.283 alin.(1) lit.e) Codul Muncii potrivit cărora: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncel pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".

S-a învederat instanței de fond că intimatul-reclamant a solicitat acordarea ajutorului material de C. pe anul 2009, ajutorului material de P. și C. și prima de "Ziua Ceferistului" pe anul 2010 și salariul suplimentar pe anii 2009 și 2010 în conformitate cu prevederile art.30 alin.(1) și art.71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.

Față de prevederile mai susmenționate, rezultă faptul că intimatul-reclamant a invocat nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, respectiv cele care prevăd acordarea ajutorului material de P. și C., prima de "Ziua Ceferistului" și salariul suplimentar, speța de față fiind un conflict de drepturi, în cauză fiind incidente prevederile art.5 coroborat cu art.67 lit.b) din Legea nr.l681l999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completări le ulterioare.

Se menționează că, ajutorul material de P. și C., prima de "Ziua Ceferistului" și salariul suplimentar, deși sunt drepturi stabilite în bani, acestea nu sunt de natura salarială, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de muncă, cu un regim juridic distinct. Mai mult, contractul colectiv de muncă folosește noțiunea de premiere, respectiv ajutor material echivalentă cu aceea de recompensă și nu aceea de adaos sau spor.

Raportat la prevederile art.154 și art.155 din Codul Muncii "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă" acesta cuprinzând "salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".

Astfel, norma generală definește salariul, componentele acestuia respectiv: salariul de bază, indemnizațiile sporurile, precum și alte adaosuri, precum și temeiul de drept și totodată izvorul obligațiilor părților acesta fiind contractul individual de muncă.

Or, ajutorul material de P. și de C. și prima de "Ziua Ceferistului" nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, pentru că nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nu reprezintă contraprestația muncii depuse de angajați (au caracterul unui drept suplimentar decurgând dintr-un contract colectiv de muncă) și nu se plătesc cel puțin o dată pe lună, ci au caracter anual.

Mai mult, aceste drepturi echivalează cu o recompensă acordată de angajator, astfel că prima pentru "Ziua Ceferistului se acordă datorită calității de "ceferist", iar ajutorul material pentru P. și C. se acordă cu o ocazie prestabilită. ar, dreptul de a acorda o recompensă, apreciem că aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.

Referitor la ajutorul material de P. și C., însăși denumirea ei de "ajutor social", dezvăluie caracterul unor venituri de natura socială și nicidecum de natura salarială, iar salariul suplimentar reprezintă o recompense acordată de angajator salariaților, drept urmare a îndeplinirii de către acești a, ireproșabil, a obligațiilor de serviciu.

Așadar fiind drepturi acordate potrivit contractului colectiv de muncă, ele au mai degrabă scopul de a oferi protecție socială celor ce le primesc (în acest sens exista și Decizii ale Curții de Apel București, cum ar ți decizia nr.5378/2010, 1703/23.11.2011,8369 și 8370 din 21.12.2011).

Având în vedere natura juridică diferită a drepturilor salariale pe de o parte, și a premierii acordate cu ocazia "Zilei ceferistului", respectiv a ajutorului material pentru Paste și C. pe de altă parte, se va constata că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea intimatei la respectarea unei clauze din CCM și, pe cale de consecință, recurenta se află în prezența unui conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art.283 alin.(l) lit.e) din Codul Muncii, în termen de 6 luni.

Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, în speța de față sunt incidente prevederile art.283 alin.(1) lit.e) din Codul Muncii. În conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă "în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".

Prin urmare, avându-se în vedere că dreptul de a solicita acordarea primei ocazionate de Ziua Ceferistului s-a născut la data de 23.04.2010, a ajutorului material de P. s-a născut la 04.04.2010, ajutorul material de C. s-a născut la 25.12.2009, respectiv 25.12.2010 și salariul suplimentar s-a născut la data de 01.01.2010, respectiv 01.01.2011, față de data introducerii acțiunii, respectiv 18.12.2012, raportat la prevederile art.283 alin.(1) lit.e) din Codul Muncii, dreptul material la acțiune privind acordarea premierii pentru Ziua Ceferistului pe anul 2010, a ajutorului material de P. pe anul 2010, a ajutorului material de C. pentru anii 2009-2010 și salariul suplimentar pe anii 2009-2010 este prescris.

În concluzie, solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate.

De asemenea, solicită, raportat la prevederile art.3041 din Codul de procedură civilă, analizarea prezentei cauze sub toate aspectele.

I. Considerentele instanței de fond referitoare la faptul că " ... tribunalul constata că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea prevederilor Contractelor Colective de Muncă la plata către salariat a drepturilor pretinse, în nici un caz neputând fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter, întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți... ", sunt lipsite de fundament legal, atâta timp cât la nivelul SNTFC "CFR Călători" - SA există încheiat Contract colectiv de muncă pe anii 2007/2008 cu valabilitate până la data de 28.02.2009, respectiv Contract colectiv de muncă pe anii 2009/2010 cu valabilitate până la data de 31.01.2011.

Raportat la prevederile art.247 Codul muncii (în vigoare la acea dată), pârâta nu putea fi obligată să aplice și prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, deoarece aveam contracte colective de muncă în vigoare care trebuiau respectate, acestea având prioritate față de Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.

Consideră că prevederile art.71 din CCM la nivel de grup de unități nu se aplică raportat la prevederile art.247 din Codul muncii, conform căruia "În cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior".

De asemenea, dispozițiile art.37 din Codul Muncii dispun faptul că "drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă". Ca atare, în situația în care pârâta ar fi avut obligația să aplice un contract colectiv de muncă ierarhic superior celui aflat în vigoare s-ar fi încălcat și dreptul la negociere a acestor contracte colective de muncă.

Se precizează că s-ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat, ci dimpotrivă acest contract a constituit legea parților producându-și efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.

Totodată, se învederează că în conformitate cu prevederile art.1270 din Codul Civil: "contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante".

Se va observa că angajatorul a respectat prevederile CCM aplicabil atunci când nu a acordat în perioada menționată de apelant drepturile bănești solicitate, existând acordul partenerilor sociali, care au semnat, depus și înregistrat contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2010-2012, conform metodologiei în vigoare.

Se învederează că la nivelul CFR Călători era în vigoare Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, înregistrat la D.M.I.M.B. sub nr.2572/04.06.2009, modificat și completat cu Actul adițional nr.1708/21.04.2010.

În conformitate cu prevederile art.69 alin.(1) lit.a) și b) din Actul Adițional nr.1708/21.04.2010 din CCM la nivel de unitate CFR Călători pe anul 2009-2010 "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare;

b) pentru "Ziua Ceferiștilor" se va acorda o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare;

Aceste prevederi se aplică începând cu 01 ianuarie 2011."

Din prevederea contractului colectiv de muncă mai sus enumerat rezultă indubitabil că, părțile semnatare ale CCM CFR Călători au fost de acord ca prevederile referitoare la acordarea ajutorului material de P. și C. și prima de Ziua Ceferistului pe anii 2009 și 2010 să nu se aplice.

În conformitate cu prevederile art.32 alin.(l) și (3) din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2010 la nivelul C.F.R. Călători: "Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar."

Avându-se în vedere prevederile art.982 cod civil conform cărora: "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezulta din actul întreg", rezultă indubitabil că art.32 alin.(1) și (3) din contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2009-2010 la nivelul C.F.R. Călători și prevederile din anexa nr.6 la acest contract, sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru munca ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr.6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anul 2009 respectiv 2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.

Chiar dacă în același timp erau în vigoare mai multe contracte colective de muncă, cel încheiat la nivel de grup de unități din transporturi și cel la nivel de societate, în care existau aceleași prevederi ce acordau ajutoare materiale, recurenta consideră că trebuie dat eficiență contractului colectiv de muncă la nivel de societate, deoarece reprezintă voința părților și, potrivit prevederilor art.11 alin.(3) din CCM la nivel de grup de unități din transporturi: "Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioadă la care se acorda cota de profit a salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau, după caz, instituției".

Mai mul decât atât, recurenta reiterează că prevederile art.71 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, nu se aplicau pe anul 2009, întrucât părțile semnatare ale acestuia, respectiv organizațiile sindicale feroviare în numele salariaților și administrațiile feroviare, inclusiv administrația SNTFC "CFR Călători" - SA, prin procesul verbal încheiat în data de 25 mai 2009, au hotărât "Înghețarea salariilor de bază brute aferente claselor de salarizare prevăzute în grilele de salarizare, pentru anul 2009 și suspendarea acordării pe anul 2009 a următoarelor drepturi: ajutoarele materiale acordate salariaților cu ocazia Paștelui și Crăciunului; primei acordate pentru Ziua Feroviarului, .... "

Totodată, se apreciază că instanță de fond nu a ținut seama de aceste prevederi și în mod greșit, a avut în vedere dispozițiile art.71 din CCM la nivel de grup de unități feroviare, obligând subscrisa, în mod netemeinic, să plătească intimaților - reclamanți ajutorului material de C. pe anul 2009, ajutorului material de P. și C. și prima de "Ziua Ceferistului" pe anul 2010 și salariul suplimentar pe anii 2009 și 2010, atâta timp cât nu exista o prevedere legală aplicabilă la nivelul societății, care să justifice acordarea acestor ajutoare bănești.

În concluzie, intimații nu pot beneficia de ajutorului material de C. pe anul 2009, ajutorului material de P. și C. și prima de "Ziua Ceferistului" pe anul 2010 și salariul suplimentar pe anii 2009 și 2010, întrucât aceste prevederi nu-și produc aplicabilitate în anii 2009 și 2010.

II. Considerentele instanței de fond referitoare la faptul că " ... aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli nu condiționează acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de natură salarială de asigurarea resurselor financiare pentru plata acestora" sunt neîntemeiate, deși pârâta a arătat instanței de fond că aceste solicitări nu aveau nici un temei legal, la nivelul societății pentru că aceasta să fie acordate.

Se mai învederează că recurentei, ca societate comercială pe acțiuni cu unic acționar statul român, i se aplică și prevederile art.7 din OUG nr.79/2008 conform căruia "fundamentarea cheltuielilor de natura salarială prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii".

Având în vedere aceste prevederi legale, recurenta nu putea să negocieze drepturi salariale și să încheie un contract colectiv de muncă cu încălcarea prevederilor legale reglementate de actele normative în vigoare.

În conformitate cu prevederile art.236 alin.(4) din Codul Muncii "contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților."

Din acest text rezultă că un contract colectiv de muncă poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii, în caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice.

Caracterul de normă convențională a contractului colectiv de muncă face ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum sunt aceste diferențe salariale, fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plată.

Recurenta apreciază că atât timp cât instanța a admis contrariul, acest lucru echivalează cu a admite că părțile unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate pot negocia drepturi de natura salarială fără nici un fel de limita, ca lege a parților, având eficienta chiar cu încălcarea legii.

Totodată, în conformitate cu art.26 din Legea nr.l1/2010 privind bugetul de stat, pentru anul 2010 s-a stabilit că operatorii economici cu capital integral de stat, care în anul precedent au înregistrat pierderi, nu pot depăși cheltuielile cu personalul din anul precedent.

Recurenta fiind o societate sub autoritatea Ministerului Transporturilor nu putea depăși cheltuielile aferente veniturilor aprobate de Guvern, iar toate cheltuielile se fac la propunerea acestui minister și numai cu aprobarea Guvernului și, ca atare, nu avea venituri pentru a acorda ajutorului material de P. și C., prima de Ziua Ceferistului pe anul 2010 și salariul suplimentar pe anii 2009 și 2010 din Contractul Colectiv de Muncă pentru anii 2009 și 2010.

Astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, recurenta nu se putea obliga să acorde salariul suplimentar prevăzut de art.32 din Contractul Colectiv de Muncă, pentru că nu avea fonduri pentru acesta, iar chiar dacă și-a luat această obligație, ea se va executa numai dacă există fondurile necesare pentru acordarea ajutorului material de P. și C., prima de Ziua Ceferistului pe anii 2009 și 2010 și salariu suplimentar pe anii 2009 și 2010, dar câtă vreme subscrisă lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.

Este de subliniat faptul că în conformitate cu dispozițiile art.12 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările ulterioare: "contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale".

Acest text se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este societatea recurentă, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzută de O.U.G. nr.79/2008.

Susținerile instanței de fond, față de faptul că recurenta trebuia să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă, în condițiile în care i-a fost impusă de legiuitor o anumită conduită financiar contabilă cu privire la încadrarea în anumite cheltuieli, sunt nefondate.

Se reiterează că bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit.a) din OUG nr.79/2008 coroborate cu art.15 alin.(l) din O.U.G nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

În conformitate cu prevederile legale de mai sus, recurenta a înaintat proiectul de BVC pe anul 2009 la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cu adresa nr.30/ A2/198/22.12.2009.

În acest proiect, la rubrica aferentă fondului de salarii s-a prevăzut suma de 456.000 mii lei, în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de 486.489 mii lei, astfel cum rezult din pct.115 cap.IX din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009. Avându-se în vedere depășirea înregistrată de 30.488 mii lei, societatea s-a aflat în imposibilitatea de a acorda drepturile patrimoniale conform CCM.

Tot din execuția BVC a anului 2009, rezultă că s-au înregistrat depășiri ale cheltuielilor materiale cu combustibilul și ale cheltuielilor cu energia electrică de tracțiune față de prevederile din proiectul de BVC 2009, aceste cheltuieli fiind strict necesare pentru funcționarea transportului feroviar public de călători.

Mai mult, în anul 2009, societatea a înregistrat o pierdere în valoare de 210.377,85 mii lei și o pierdere cumulată din anii precedenți în valoare de 535.423,74 mii lei (pct.79 cap.V din bilanț).

Se mai reiterează faptul că, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2010 din care reiese faptul că pe anul care face obiectul prezenței cereri, indicele de creștere a salariului mediu brut față de indicele productivității muncii este inferior celor reglementați prin O.U.G. nr.79/2008.

Având în vedere că în anul 2010 în execuția bugetară preliminată s-a înregistrat o economie de 1,98% (rând 35 din execuție) la cheltuielile cu salariile, iar productivitatea muncii a fost realizată în proporție de 100% (rând 121 din execuție) rezultă că au fost respectate din O.G. nr.79/2008.

Totodată, din execuția bugetară preliminară pe anul 2010, reiese că recurenta a înregistrat o nerealizare a veniturilor cu 17,83%, respectiv 167.018 mii lei (rând 4 din execuție), față de prevederile din BVC, înregistrând creanțe restante în cuantum de 115.700 mii lei (rând 126 din execuție) ceea ce a determinat insuficienta fondurilor subscrisei, pentru achitarea plăților restante reprezentând arierate către furnizorii de combustibil, reparatori și prestatori de servicii, sumă în cuantum de 550.000 mii lei (rând 125 din execuție). În condițiile în care societatea recurentă nu a putut onora plățile către furnizorii de materiale și servicii necesare desfășurării activității în condiții de operativitate, nu a dispus implicit nici de resurse financiare necesare acordării drepturilor de personal solicitate.

Având în vedere cele menționate mai sus, se observă că societatea nu putea, conform legii (art.26 din Legea nr.11/2010 și art.7 din OUG nr.79/2008) să acorde drepturi suplimentare (prime, ajutoare materiale) față de anii 2009 și 2010 și nici nu dispunea de resursele financiare necesare pentru plata acestora.

După cum se observă, pentru respectarea prevederilor legale (Legea nr.11/2010 și OUO nr.79/2008), societatea nu a acordat nici un fel de majorare salarială în anul 2010, față de anul precedent, față de anul precedent, dar nici nu a dispus de resursele financiare în acest sens.

În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind netemeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041 Cod proc. civ., Curtea reține următoarele:

Acțiunea cu care a fost învestită instanța de fond, având ca obiect obligarea pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA la plata unor drepturi salariale neachitate constând în salariul suplimentar pentru 2009-2010, ajutorul material pentru C. 2009 și și ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Ziua Feroviarilor pentru 2010, în baza C.C.M. la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006-2008, a fost formulată de reclamantul S. P. Tehnico - Economic din Transportul Feroviar FEROM în numele membrilor de sindicat menționați în tabelele depuse la dosarul cauzei.

Susținerea recurentei potrivit căreia drepturile solicitate sunt prescriptibile în termenul de 6 luni prevăzut de art.283 alin.1 lit.e) din Codul muncii (actual art. 268), nu este justificata. Drepturile care fac obiectul cauzei de fata au caracter salarial, chiar dacă nu și continuu.

Potrivit articolului 159 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Pentru pretențiile reclamanților aferente anilor 2009-2010 sunt aplicabile și dispozițiile Contractului colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010.

In temeiul art. 41 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel N., adaosurile la salariul de baza sunt:

a) Adaosul de acord;

b) Premiile acordate din fondul de premiere calculate . minim 1,5% din fondul de salarii realizat lunar si cumulat;

c) Alte adaosuri convenite la nivelul unităților si instituțiilor;

Or, din acest punct de vedere, termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani de la data nașterii dreptului prevăzut de art.283 alin.1 lit.c) din Legea nr.53/2003, incident cu prioritate ori de câte ori este vorba de drepturi salariale sau alte despăgubiri, indiferent de izvorul lor (contract individual de muncă, colectiv ori lege), textul art.283 alin.1 lit.e) rămânând aplicabil pentru drepturi și obligații rezultate din alte condiții de exercitare a dreptului la muncă stipulate în contractele colective, decât din drepturi și obligații salariale.

Pretențiile reclamanților au incontestabil semnificația unor drepturi salariale, întrucât sunt plătite în executarea unui raport de muncă si in considerarea calității acestora de salariați ai pârâtei, indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acestea sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă. Aceasta soluție se impune întrucât textul legal anterior enunțat nu impune pentru drepturile in raport cu care instituie un termen de prescripție de 3 ani, ca ele să decurgă din lege, cu excluderea drepturilor salariale de origine contractuală.

Din această perspectivă, termenul de prescripție de 6 luni este stipulat de art. 283 alin.1 lit.e) din Codul muncii pentru alte situații de neexecutare a contractului colectiv de muncă decât cele care beneficiază de reglementare expresă prin textele anterioare, cum este cazul drepturilor evaluabile în bani datorate ca echivalent al muncii prestate.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei-pârâte în sensul că prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile au convenit neacordarea drepturilor respective, deoarece pretențiile reclamanților erau întemeiate pe convenția colectivă la nivel de grup de unități, drept pentru care modificarea contractului colectiv la nivel de unitate sub acest aspect nu afectează dreptul salariatului derivat din convenția la nivel superior.

Potrivit art. 8 alin.(2) din Legea nr. 130/1996, text de lege aplicabil având în vedere perioada de referință a pretențiilor reclamanților, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Prevederi asemănătoare se regăseau și în art.238 din Codul muncii, în varianta aplicabilă anterior republicării.

Mai mult, dispoziții referitoare la caracterul minimal al drepturilor prevăzute în favoarea salariaților se regăsesc și în convenția colectivă la nivel de grup de unități. Astfel, potrivit art.127 al.2, drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime și constituie baza de negociere pentru contractele colective de muncă la nivel de unități. Alineatul 3 prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.

Aceste dispoziții trebuiau să fie avute în vedere și în cazul negocierii contractului colectiv la nivel de unitate, fără a se putea invoca neaplicabilitatea convenției încheiate la nivel superior pe motivul existenței celei la nivel de unitate sau încălcarea dreptului la negociere.

Nu poate fi reținută interpretarea potrivit căreia aplicabilitatea convenției colective la nivel superior intervine numai în cazul anulării celei la nivel de unitate, deoarece salariatul se pate bucura de prevederile și drepturile mai favorabile consacrate de contractul la nivel superior, care i se cuvin oricum, ca nivel minim imperativ, actul bilateral fiind direct aplicabil și putând fi invocat nemediat pentru valorificarea beneficiilor pe care le recunoaște.

Conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, contrar aprecierii recurentei, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.

În privința efectelor clauzelor mai favorabile din convenția colectivă la nivel superior este irelevant că salariații unității au consimțit, prin reprezentanții lor, drepturi sub cele prevăzute de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.

Nu se poate susține că respectivele clauze ar fi fost negociate în afara limitelor legii și nu pot produce niciun efect, deoarece prevederile art.12 alin.(1) din Legea nr.130/1996, potrivit cărora nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, se referă la salariații instituțiilor bugetare și la drepturile care dispun de reglementare legală, ipoteza nefiind îndeplinită în speță nici din punct de vedere al sferei destinatarilor, nici al caracterului dreptului reclamat, care nu face obiectul vreunei reglementări prin lege, aceasta nefiind de altfel indicată, pretențiile reclamanților fiind întemeiate pe convenția părților încheiată la nivel de grup de unități.

Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând ajutorul material pentru C. 2009, ajutorul material pentru Paști, C. și prima pentru Ziua Feroviarului aferente anului 2010, corespunzător perioadei efectiv lucrate.

Curtea constata ca fiind întemeiate criticile privind soluția de admitere a pretențiilor cu titlu de salariu suplimentar, prima instanță făcând o gresita aplicare a legii.

In ceea ce privește pretentiile cu acest titlu aferente anilor 2009 - 2010, Curtea retine ca societatea recurenta este o societate cu capital de stat, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si unul din agenții economici monitorizați in baza OUG nr.79/2001.

Conform acestui act normativ, „...indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat in unități fizice sau după caz, in unități valorice in condiții comparabile, in funcție de specificul activități..." Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, societății i-a revenit obligația de a se încadra in fondul de salarii prevăzut in bugete de venituri si cheltuieli aferente anilor 2009 - 2010, iar fundamentarea fondului de salarii s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului mediu brut si care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.

Intimata a depus la dosar situația conturilor de venituri și cheltuieli pe anii 2009, 2010 din care reiese faptul ca societatea s-a aflat in imposibilitate legala de constituire a fondului necesar salariului suplimentar, întrucât in toata aceasta perioada indicele câștigului mediu a fost mai mare decât indicele de productivitate.

Totodată, potrivit OUG nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare, salariații nu pot beneficia de primele prevăzute in Contractul colectiv de munca daca societatea înregistrează pierderi salariale.

Din analiza bugetului de venituri si cheltuieli pe anii 2009 și 2010 si a execuției bugetare pe acest an, reiese ca in perioada respectivă societatea nu a înregistrat profit, ci pierderi.

Mai mult, dispozițiile art.30 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, nu pot fi analizate separat, ci prin prisma tuturor reglementărilor cuprinse în convenția invocată de reclamant în sprijinul pretențiilor sale.

În acest sens, potrivit art.30 al.3, plata salariului suplimentar se face din veniturile realizate, din care se constituie un procent de 10 % din fondul de salarii.

Deci, potrivit convenției colective invocate, fondurile necesare pentru acordarea salariului suplimentar se constituie din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă etc. În aceste condiții, acordarea salariilor suplimentare este condiționată și de existența veniturilor realizate, astfel încât nu se pot reține susținerile în sensul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între neplata acestor pretenții și situația financiară a societății.

Art.30 alin3 din convenția menționată precizează o condiție pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.

Or, in contextul in care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi in anii 2009-2010, precum si plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., consideram ca nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanți.

Această clauză contractuală - din veniturile realizate- a fost pusă în acord cu disp. OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plații premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care de regula, se acorda la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plati, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natura suportate din fondul de salarii.

Raportând dispoziția legala menționata la situația de fapt din speța, se constata ca societatea recurenta in mod legal nu a achitat salariul suplimentar solicitat pentru anii 2009 - 2010, întrucât in aceasta perioada nu a înregistrat profit, care sa poată fi repartizat pentru constituirea fondului de cointeresare prin sistemul premial.

F. de considerentele expuse, Curtea, in baza art. 312 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica in parte sentința recurata, in sensul ca va respinge, ca neîntemeiate, pretențiile reclamanților privind salariul suplimentar pentru anii 2009 - 2010 si va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, împotriva sentinței civile nr.9249/07.10.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. P. Tehnico - Economic din Transportul Feroviar FEROM în numele și pentru membrii săi: V. (M.) C. L., V. E., V. N. și V. Margeta.

Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:

Respinge, ca neîntemeiate, pretențiile reclamanților având ca obiect acordarea salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2015.

Președinte, Judecător, Judecător,

S. G. I. M. C. D. A. T.

Grefier,

M. Colindeață

Red: D.A.T.

Tehnored.D.A.T./V.N.

2 ex./27.04.2015

Jud.fond: A. C.

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 459/2015. Curtea...  Obligaţie de a face. Decizia nr. 1969/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1270/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI