Pretentii. Decizia nr. 1412/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1412/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 7799/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8449/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1412
Ședința publică din data de 30.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant G. N. împotriva sentinței civile nr.6475 din data de 03.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect „pensie de urmaș”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 29.01.2015, apelantul-reclamant G. N. a depus concluzii scrise. În prezenta cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că, în prezenta cauză s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă, o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ la data de 6.04.2014,reclamantul G. N. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta C. de P. a Municipiului București, să se dispună, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensie de urmaș .
Prin sentința civilă nr. 6475/03.06.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea formulată de reclamantul G. N., în contradictoriu cu pârâta C. de P. a Municipiului București, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a dovedit că este urmașul unei persoane care a fost condamnată politic și s-ar încadra teoretic în dispozițiile Decretului Lege 118/1990 dar încadrarea în dispozițiile acestui act normativ implică o procedură administrativă .
Art. 10. - (1) Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
(2) Prevederile art. 1-9 se aplică, după caz, de către conducerile unităților la care sunt încadrați cei în cauză, de către direcțiile de muncă și protecție socială sau de către consiliile locale, pe baza hotărârilor comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, emise până la data de 31 iulie 1997.
(3)*) Cererile pentru stabilirea drepturilor titularilor, prevăzute de prezentul decret-lege, se pot depune la direcțiile generale de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, până cel mai târziu la data de 15 martie 2000. După această dată direcțiile generale de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, vor primi spre rezolvare numai cererile depuse de soții, soțiile celor decedați, prevăzuți la art. 5, și de cetățenii români cu domiciliul în străinătate, prevăzuți la art. 12.
(4) Organele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să se pronunțe asupra cererilor în termen de 30 de zile, printr-o decizie motivată.
(5) Împotriva deciziei persoana interesată poate face contestație potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamantul nu a urmat procedura privind confirmarea încadrării în dispozițiile DL 118/1990, aceasta fiind prima condiție pentru acordarea pensiei de urmaș prevăzută de acest act normativ .
A doua condiție pentru acordarea acestui drept este ca solicitantul acestui tip de pensie să îndeplinească condițiile pentru acordarea pensiei de urmaș .
Legea pensiilor, nr.263/2010 arată că „art. 83. - Pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.”
Art. 84. - Copiii au dreptul la pensie de urmaș: a) până la vârsta de 16 ani; b) dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani; c) pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) sau b).”
Cum reclamantul este deținătorul unei pensii proprii pentru limită de vârstă și nu a dovedit că ar fi în situația prevăzută de art.84 lit. c nu îndeplinește nici cea de-a doua condiție pentru acordarea pensiei de urmaș acordată de DL 118/1990 .
Față de cele reținute, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată .
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelantul G. G. N., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile apelate, emiterea unei noi decizii legale și temeinice cu respectarea art.3 alin.2 din Decretul-Lege nr.118/1990, învederând următoarele:
Arată apelantul că a fost îndepărtat în mod ilegal fiind obligat să facă raport la comandantul UM 0620 București-col. B. Ș., fiind detașat prin transfer la UM 0800 București, apoi definitiv la Depoul București Călători.
Apelantul invocă în drept prevederile Decretului-Lege nr.118/1990, art.3 alin.2 ce prevede că în cazul celor decedați, urmașii acestora au dreptul la pensie de urmaș în condițiile legii, cu luarea în calcul a vechimilor stabilite potrivit prezentului Decret-Lege.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Motivarea apelului se intemeiaza in esenta pe sustinerea ca a fost îndepărtat în mod ilegal fiind obligat să facă raport la comandantul UM 0620 București-col. B. Ș., fiind detașat prin transfer la UM 0800 București, apoi definitiv la Depoul București Călători si pe invocarea prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990, art.3 alin.2 in sensul că, în cazul celor decedați, urmașii acestora au dreptul la pensie de urmaș în condițiile legii, cu luarea în calcul a vechimilor stabilite potrivit prezentului Decret-Lege.
Curtea retine ca apelantul este urmașul unei persoane care a fost condamnată politic dar nu îndeplineste condițiile pentru acordarea pensiei de urmaș .
Astfel, sub un prim aspect, se retine ca apelantul nici nu a urmat procedura obligatorie pentru confirmarea încadrării în dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990, conform art.10 din acest act normativ .
Pe fondul pretentiilor concrete, se retine ca apelantul este deținătorul unei pensii proprii pentru limită de vârstă, si nu se afla în situația prevăzută de art.84 din actul normativ anterior mentionat, care prevede ca au dreptul la pensie de urmaș copiii: a) până la vârsta de 16 ani; b) dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani; c) pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) sau b).”
Pentru considerentele arătate Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant G. N. CNP_, domiciliat în București, ., ., sector 1 împotriva sentinței civile nr.6475 din data de 03.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu sediul în București, Calea V. nr 6, sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
L. H. P. A.
Grefier,
F. V.
Red. Jud. L.H./18.05.2015
Dact.: Z.G./4 ex/11.05..2015
Jud.fond: M.A.
← Recalculare pensie. Decizia nr. 1323/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 2638/2015. Curtea de Apel... → |
---|