Pretentii. Decizia nr. 377/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 377/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1620/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6450/2014)
DECIZIE Nr. 377/2015
Ședința publică de la 09 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător E. D. B.
Grefier R. N. C.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de apelantul–reclamant SINDICATUL C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE - în numele membrilor săi de sindicat, apelanții-reclamanți: A. I., A. L., A. N., B. I., C. I., C. I., D. V., N. A., N. D., N. C., N. I., N. I., P. I., M. I., R. V., S. G., G. A., împotriva sentinței civile nr.6329 din data de 30.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE și M. A. NAȚIONALE, cauza având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, răspund intimații-pârâți C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE și M. A. NAȚIONALE prin consilier juridic C. F., ce depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsind apelantul–reclamant SINDICATUL C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE - în numele membrilor săi de sindicat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că dosarul se află la al II-lea termen de judecată la termenul anterior cauza fiind suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, și repusă pe rol la solicitarea apelantului–reclamant SINDICATUL C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE - în numele membrilor săi de sindicat, precum și că în data de 06.02.2015 s-a înregistrat la dosar cerere din partea sindicatului prin care solicită judecat în lipsă conform dispozițiilor art.223 alin.3 din Codul de procedură civilă.
Nefiind cererii de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea apelului.
Intimații-pârâți C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE și M. A. NAȚIONALE prin consilier juridic, având cuvântul solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală sentința civilă pronunțată de instanța de fond.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
- SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a sub nr._, reclamantul SINDICATUL C. MILITARE DISPONIBILIZATE, în numele și pentru membrii săi A. I., A. L., A. N., B. I., C. I., C. I., D. V., N. A., N. D., N. C., N. I., N. I., P. I., M. I., R. V., S. G. și G. A., au chemat în judecată pe pârâtele M. A. Naționale și C. de P. Sectorială a M. A. Naționale, solicitând instanței să dispună: anularea deciziei nr._/01.10.2013 a reclamantului B. I.; recunoașterea dreptului pretins urmare a deciziilor emise în baza Legii 241/2013; obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumelor reținute menționate mai sus la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație, calculate până la data plății efective a acestora; indexarea cuantumului pensiilor stabilite urma ultimelor decizii emise în baza Legii 241/2013, anual începând cu anul 2013 în funcție de inflație și de creșterea salariului real.
Prin sentința civilă nr.6329 din data de 30.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE pentru membrii săi A. I., A. L., A. N., B. I., C. I., C. I., D. V., N. A., N. D., N. C., N. I., N. Ă I., P. I., M. I., R. V., S. G. și G. A., în contradictoriu cu pârâții M. A. NAȚIONALE și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, reclamanții din prezența cauză au fost beneficiarii unor pensii militare de serviciu, ce au intrat în procesul de recalculare prevăzut de Legea 119/2010 și ulterior, de revizuire, în temeiul OUG 1/2011, așa cum atestă deciziile aflate la dosar.
Subsecvent, intimata a emis decizii în baza Legii 241/2013, prin care s-a revenit la cuantumul aflat în plată la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013, decizii aflate la dosarul cauzei.
Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamanții urmăresc obținerea diferențelor de drepturi de pensie între cele cuvenite pentru luna decembrie 2010 (repuse în plată în temeiul Legii 241/2013) și cele încasate în temeiul deciziilor de revizuire emise în baza OUG 1/2011, precum și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în baza Legii 241/2013.
Instanța a constatat că pretențiile deduse judecății sunt neîntemeiate, întrucât potrivit prevederilor art. 1 din acest act normativ, pensiile care au intrat în procesul de recalculare și revizuire conform Legii 119/2010 și OUG 1/2011, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată la nivelul lunii decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, începând cu luna octombrie 2013.
Prin urmare, revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură reparatorie care produce efecte exclusiv pentru viitor, neexistând nicio dispoziție în cuprinsul Legii 241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-octombrie 2013. În acest sens, rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. 4 din Legea 241/2013, faptul că pensia cuvenită pentru luna decembrie 2010, acordată de legiuitor începând cu 01.10.2013, se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, în temeiul Legii 119/2010 și OUG 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Totodată, dispozițiile art. 2 din Legea 241/2013 nu pot constitui fundamentul juridic al unor despăgubiri constând în diferențele de drepturi de pensie între cele încasate și cele cuvenite prin raportare la pensia aflată în plată la nivelul lunii decembrie 2010, întrucât textul de lege mai sus enunțat are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire în temeiul OUG 1/2011.
În ceea ce privește nesocotirea normelor care garantează dreptul de proprietate, instanța reține:
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "bun", în sensul textului mai sus enunțat, are o semnificație juridică distinctă față de interpretările date în sistemele de drept interne, în sensul că nu privește doar proprietatea asupra bunurilor corporale ci și alte drepturi ori interese susceptibile de valoare economică, precum dreptul la pensie. (cauza Buchen c. Cehiei, 2002).
Așa fiind, în practica instanței europene, dreptul la pensie este asimilabil unui drept de proprietate, în cauza Vasilopoulou c. Greciei, Curtea statuând că termenul de bunuri cuprinde și drepturile obținute în cadrul unui regim de pensionare sau securitate socială. Totodată, în cauza Azinas c. Cipru, s-a reținut că dreptul la pensie care este fondat pe prestații periodice vărsate anterior sau pe dispozițiile unui contract de muncă, este asimilabil dreptului de proprietate.
Cu toate acestea, în cauza Skorkiewicz c. Poloniei (_/1998), Curtea a arătat că art. 1 din Protocolul Adițional garantează acordarea unei indemnizații oricărei persoane care a contribuit la asigurările sociale, dar nu garantează acordarea unei anumite sume.
Instanța a reținut că practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate introduce, suspenda sau înceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificări legislative adecvate. (Kechko v. Ucraina, dec. din 8.02.2006)
În cauza Vilho Eskelinen și alții c Finlanda, Curtea a statuat că nu există un drept protejat de convenție la menținerea în plată a unui salariu într-un anumit cuantum.
În speță, nu s-a putut considera că reclamanții au fost lipsiți de proprietatea lor, în sensul art. 1 din Protocolul Adițional, dreptul la pensie rămânând în vigoare, modificându-se numai cuantumul acesteia, cuantum care, ulterior intrării în vigoare a Legii 119/2010 a fost calculat în baza principiilor Legii 19/2000, așadar cu respectarea principiului contributivității.
Prin urmare, deși dreptul la pensie este asimilabil dreptului de proprietate, cu toate acestea, cuantumul pensiei cuvenite pentru viitor nu constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional, deoarece acesta nu garantează vreun drept la pensie într-un anumit cuantum ci garantează dreptul la pensie.
Însă, tot în jurisprudența instanței europene în materia drepturilor omului, s-a cristalizat conceptul de speranță legitimă (cauza Pine Valley Developments și alții c. Irlandei), concept legitimat fie pe existența unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, prin care să fie recunoscut dreptul celui interesat, fie fondat de o manieră rezonabil justificată pe un act juridic având o bază juridică solidă și o incidență asupra drepturilor de proprietate (Strech c. Marii Britanii, 2003).
Prin urmare, când un interes patrimonial aparține categoriei juridice de “creanță", el poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă" dacă are o bază suficientă în dreptul intern, reprezentată de o dispoziție legală sau dacă existența să este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (cauza Kopecky ela Slovacia, Hotărâre din 28 septembrie 2004). În cauză, pensia reclamanților a fost recunoscută și calculată în temeiul Legii 164/2001, având, deci, o bază suficientă în dreptul intern, de natură să le confere acestora o așteptare legitimă cu privire la dobândirea și exercitarea dreptului la pensie.
În consecință, modificarea dispozițiilor legale privind modalitatea de calcul a drepturilor de pensie, prin . Legii 119/2010 și a OUG 1/2011, reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al reclamanților.
Pentru ca această ingerință să nu constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional, trebuie să respecte anumite limite ce au fost trasate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Sporrong și Lonnroth c Suediei (1982), s-a statuat că o măsură care reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de o cauză de utilitate publică sau de un scop legitim de interes general și să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat și mijloacele folosite (Pressos Compania Naviera SĂ și alții c. Belgiei, 20 nov. 1995).
În cauza de față, ingerința analizată este prevăzută de un act normativ (Legea 119/2010 și OUG_) și este justificată de un scop legitim de interes general, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, pe baza principiului contributivității, pe fondul situației de criză economică și financiară, care impune reducerea cheltuielilor bugetare (astfel cum se arată în expunerea de motive a Legii 119/2010).
În ceea ce privește raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale vizate și interesul particular ocrotit, trebuie verificat dacă prin recalcularea și revizuirea pensiei în temeiul Legii 119/2010 și OUG 1/2011, a fost adusă dreptului reclamanților o atingere de natură să afecteze însăși substanța dreptului la pensie. În acest sens, testul de proporționalitate constă în a analiza dacă reclamanții au fost lipsiți în totalitate de mijloacele de subzistență (Azinas c. Cipru) ori dacă măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei).
Or, se observă că, în urma recalculării și revizuirii, pensiile reclamanților au un cuantum brut cu valoare superioară celei a salariului mediu brut pe economie la nivelul anului 2011, și anume 2022 lei, (conform deciziilor de revizuire - filele 16, 29, 42, 60, 48, 59, 70, 102), astfel încât nu poate fi validată concluzia conform căreia reclamanții ar fi lipsiți de mijloace de subzistență. În privința reclamantei M. M., cuantumul pensiei revizuite, în cazul său, este inferior salariului mediu brut pe economie, așa cum rezultă din decizia de revizuire (fila 85), însă nici în această ipoteză nu se poate considera, de plano, că aceasta ar fi lipsită de mijloace de subzistență, câtă vreme nu a fost produsă nicio probă în acest sens. Pe de altă parte, în cazul său, chiar și cuantumul brut la care s-a revenit ulterior, în baza Legii_, este situat sub pragul valoric mai sus menționat, așa cum rezultă din decizia aflată la fila 78.
Nu a putut fi, deci, reținută o afectare a substanței dreptului la pensie prin recalcularea pensiei de serviciu, câtă vreme dreptul garantat de art. 1 din Protocolul 1 este dreptul la pensie iar nu dreptul de a primi o anumită sumă, cuantumul putând suferi modificări datorită schimbărilor legislative, rară a se putea considera că aceste fluctuații afectează substanța însăși a dreptului, încât să se susțină că reclamanții și-au pierdut chiar dreptul la pensie.
Este de menționat faptul că la elaborarea politicilor sale bugetare, statul se bucură de o marjă largă de apreciere, prin jurisprudența să constantă, Curtea statuând că, în ce privește cunoașterea directă a societății și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt mai bine plasate decât judecătorii internaționali în aprecierea "interesului public", revenindu-le așadar în primul rând acestora să aprecieze asupra existenței unei probleme de interes public. De aceea, în acest domeniu, ca și în altele ce fac obiect de protecție a Convenției, autoritățile naționale dispun de o anumită marjă de apreciere. În plus, noțiunea de "interes public" este în mod necesar pasibilă de o interpretare extensivă. (The former king of Greece vs. Greece, Application no._/94). Totodată, Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, sau Mel/acher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989).
În aceste condiții, instanța a reținut că nu a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În ceea ce privește principiul drepturilor câștigate, invocat de reclamanți, instanța constată că Legea 119/2010 și OUG_ nu suprimă dreptul reclamanților la pensie, ci doar dispun recalcularea și revizuirea cuantumului acesteia, în acord cu sistemul public de asigurări sociale de drept comun, renunțând să mai acorde o sumă cu caracter necontributiv.
În opinia reclamanților dreptul la pensia de serviciu rămâne un drept dobândit ce nu poate fi afectat prin acte normative ulterioare, astfel încât a fost încălcat prin intervenția legiuitorului și prin înlăturarea acestui tip de pensie.
Or, acordarea pensiei de serviciu poate fi privită doar ca un act benevol din partea statului, de a-și asuma anumite cheltuieli din bugetul propriu prin care să contribuie la majorarea drepturilor de pensie pentru anumite categorii profesionale, cu posibilitatea de a reveni asupra politicilor sale economice și implicit asupra acestei decizii, o atare obligație nefiind asumată pentru viitor.
În consecință, în speță nu a putut fi vorba despre un "drept câștigat" garantat pentru viitor, ci despre un drept acordat temporar de stat, în limita posibilităților economice.
Deopotrivă, nu s-a putut reține o încălcare a principiului nediscriminării, câtă vreme măsura recalculării pensiilor speciale a fost justificată de rațiuni de echitate, precum și de politica bugetară, afectând deopotrivă toate categoriile de pensionari care beneficiau de pensii speciale și care, potrivit art. 1 din Legea 119/2010 au devenit pensii în sensul Legii 19/2000.
De altfel, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la 07.02.2012 în cauzele conexate A. M. F. ș.a. contra României, Curtea a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii din sistemul public, în temeiul Legii 119/2010. În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalități lor existențe între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
Prin urmare, nu a putut fi primită teza avansată de reclamanți, în sensul că Legea 241/2013 a restabilit principii încălcate anterior prin operațiunea de revizuire a pensiilor în temeiul OUG 1/2011, de natură să justifice acoperirea unui prejudiciu constând în diferențele de pensie clamate în cauză. Pentru aceleași argumente, nu se poate considera că prin neplata acestor diferențe s-ar ajunge la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 sau a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Deopotrivă, solicitarea de indexare a pensiilor stabilite prin deciziile emise în baza Legii 241/2013, apare ca nefondată. Astfel, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea 263/2010, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rață medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, în sensul invocat de reclamanți, deoarece aceștia beneficiază de repunere a în plată a pensiei în cuantumul existent la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013 și până la momentul la care cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii 119/2010 și ale OUO 1/2011, va fi mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, așa cum prevede art. 1 alin. 4 din Legea 241/2013. Prin urmare, pentru ipoteza pensiilor revizuite în temeiul OUG 1/2011, legiuitorul a instituit principiul conservării acestora în cuantumul existent în luna decembrie 2010, independent de majorarea anuală a valorii punctului de pensie, aceasta devenind relevantă doar la momentul la care înmulțită cu punctajul mediu anual atestat în decizia de revizuire emisă în baza OUG_ ar conduce la o valoare superioară a pensiei față de cea din decembrie 2010, repusă în plată începând cu 01.10.2013. Situația nu este discriminatorie, neputându-se reține existența unui tratament diferențiat pentru aceeași categorie socială. În acest sens, optând pentru repunere a în plată a pensiei în cuantumul existent în luna decembrie 2010 (în situația în care în urma revizuirii operate în temeiul OUG_, cuantumul pensiei a fost redus), legiuitorul a oferit un beneficiu categoriei pensionarilor care au intrat sub incidența OUG 1/2011. Or, pensia în plată în luna decembrie 2010 avea natura juridică a unei pensii de serviciu, calculate în baza unor dispoziții legale speciale, în speță, Legea 164/2001, nefiind, deci, stabilită în baza unui punctaj mediu anual, determinat conform dispozițiilor Legii 119/2010 și OUG_. Prin urmare, pensia repusă în plată începând cu octombrie 2010 nici nu ar putea fi indexată în sensul art. 102 din Legea 263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
- APELUL FORMULAT DE RECLAMANTUL SINDICATUL C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN NUMELE MEMBRILOR SĂI DE SINDICAT
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, reclamantul Sindicatul C. Militare Disponibilizate în numele membrilor săi de sindicat, reclamanții: A. I., A. L., A. N. S., B. I., C. I., C. I., D. V., N. A., N. D., N. C., N. I., N. I., P. I., M. I., R. V., S. G., G. A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 pct.1, art.470-471, art.480 pct.2 din Codul de procedură civilă, apelantul solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul recunoașterii dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr.241/2013, pentru toți contestatorii.
Se arată că, în fapt, prin acțiunea formulată, a solicitat recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr.241/2013, pentru toți contestatorii sus-menționați, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
În mod greșit, instanță a reținut că revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură reparatorie exclusiv pentru viitor, neexistând nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - septembrie 2013.
În mod greșit, instanță a reținut că art.2 din Legea nr.241/2013 are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșită valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire în temeiul OUG nr.1/2011.
În mod greșit, instanță a considerat un beneficiu acordat de legiuitor categoriilor pensionarilor care au intrat sub incidența OUG nr.1/2011, motiv pentru care pensia repusă în plata începând cu luna octombrie 2013 nici nu ar putea fi indexata, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Față de cele menționate mai sus, arată următoarele:
Pensiile contestatorilor din prezentul apel, au fost stabilite în baza Legii nr.164/2001 și au avut în vedere următoarele:
Activitatea cadrelor militare din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională nu s-a limitat în timp la durata programului normal de lucru și nu a existat posibilitatea compensării muncii prestate cu timp liber sau plăți suplimentare;
Exercitarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională se caracterizează prin continuitate;
Instituțiile publice au obligația legală de a asigura realizarea drepturilor prin dispozițiile în vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanță socială și restricțiile aferente.
Având în vedere necesitatea corectării unor neconcordante la nivelul reglementărilor, în privința modului de calcul al drepturilor de pensie, corelate cu încălcarea principiilor neretroactivității legii, dreptului de proprietate, drepturilor câștigate, precum și discriminarea în raport de alte categorii de pensionari, legiuitorul prin Legea nr.241/2013, a revenit la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 ca o măsură reparatorie.
În această situație, consideră că măsură reparatorie trebuie să privească un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.
O.U.G. nr.1/2011, actul normativ în baza căruia au fost emise deciziile de revizuire care au condus la diminuarea pensiei contestatorilor, a avut ca scop reformarea sistemului de pensii și înlăturarea situațiilor inechitabile pe fondul crizei economicio-financiare cu care statul roman s-a confruntat în momentul apariției acestor dispoziții legale.
Este evident și de netăgăduit dreptul statului de a legifera și de a înlătura eventualele inechități, dar această operațiune se impune a fi efectuată astfel încât să nu aducă atingere dreptului de pensie dobândit legal ca urmare a desfășurării unor activități în calitate de militari activi, care s-au supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că vor beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-au suferit.
Față de cele mai sus menționate, apreciază că intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin revizuire numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerință în exercițiul unui drept legal dobândit .
Prin urmare, statul avea obligația de a ține cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a contestatorilor de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.
Consideră că dreptul de pensie le-a fost stabilit contestatorilor sub imperiul legii nr.164/2001, având dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor; reducerea pensiei s-a produs în mod total și evident imprevizibil.
Mai mult, imposibilitatea de a-și recupera vreodată sumele de bani pierdute și neindexarea pensiilor au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Dacă s-ar interpreta imposibilitatea indexării pensiilor în sensul art.102 din Legea nr.263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, fiind rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială, pe cale de consecință aceasta indexare nu s-ar aplica nici celor care în urma revizuirii au obținut un cuantum mai mare al pensiei - fapt care nu corespunde realității.
Menționează că pe toată durata exercitării activității lor de cadre militare active, contestatorii nu au avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentarii veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și restricții.
Totodată, invocă obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, care se impune tuturor autorităților publice romane.
Constatarea că nu există nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-septembrie 2013, nu împiedica instanțele de judecata să facă aplicarea art.20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și să analizeze nemijlocit convenționalitatea acestor norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe.
În prezența cauză, consideră că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
- ANALIZA APELULUI
Examinând motivele de apel formulate față de hotărârea apelată, cercetând pricina în limitele prevăzute de art. 476 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Apelantul-reclamant a învestit Tribunalul București cu pretenții reprezentând acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire pentru perioada ianuarie 2012 - septembrie 2013, repararea prejudiciului suferit prin achitarea în totalitate a sumelor reținute la care să se calculeze dobânda legală și indicele de inflație, până la plata acelor sume, precum și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013, anual, în funcție de inflație și de creșterea salariului real.
Hotărârea pronunțată este legală și temeinică, în mod corect instanța de fond a analizat pretențiile apelantului-reclamant, în baza probelor administrate și dispozițiilor legale incidente, răspunzând fiecărui motiv invocat în susținerea cererii de chemare în judecată, considerentele fiind însușite de Curte.
În apel, hotărârea a fost criticată invocându-se nelegalitatea operațiunii de modificare a naturii juridice a pensiilor membrilor de sindicat, din pensie de serviciu stabilită în baza Legii nr. 164/2001 în pensie în sistemul public, necesitatea de a menține pensia de serviciu, în raport de restricțiile specifice vieții militare, modul cu totul imprevizibil de transformare a naturii pensiei, precum și depășirea de către stat a limitelor în care dreptul său de a legifera în domeniul analizat trebuie exercitat, impunând persoanelor vizate o sarcină excesivă și disproporționată.
Acestea se constituie în argumente împotriva operațiunii realizate prin Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011, care nu fac obiectul cererii de chemare în judecată, limitat la efectele Legii nr. 241/2013. În plus, apelantul-reclamant avea posibilitatea contestării deciziilor de revizuire, procedură prin intermediul căreia putea invoca toate aspectele menționate.
În consecință, toate aceste susțineri pot fi analizate numai ca argumente în favoarea cererii de a-i fi acordate sumele reținute în baza deciziilor de revizuire pentru perioada ianuarie 2012 - septembrie 2013.
Instanța de fond a făcut o analiză pertinentă a acestor pretenții, concluzionând în mod corect că repunerea în plată a cuantumului pensiei pentru destinatarii Legii nr. 241/2013 nu poate opera decât în condițiile expres stabilite de aceasta, adică începând cu luna octombrie 2013.
Pentru perioadă anterioară, deciziile emise în baza Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 au produs efecte depline, nefiind anulate, astfel că valoarea pensiei primite de contestator a respectat prevederile legale. Cât timp au fost respectate dispozițiile legale în conformitate cu care pensia contestatorului a fost recalculată și, ulterior, revizuită, dovadă fiind menținerea acelor decizii, nu mai poate fi repusă în discuție nelegalitatea operațiunilor respective, astfel că nu poate fi impusă autorității competente obligația de a plăti sume suplimentare, în condițiile în care calculul a fost unul corect și nu i se poate reține vreo faptă nelegală și culpabilă.
Repunerea în plată a pensiei din luna decembrie 2010, prin Legea nr. 241/2010, nu poate fi interpretată în sensul că produce efecte și pentru o perioadă anterioară lunii octombrie 2013, deoarece prevederea legală este explicită și nu lasă loc de interpretări: operează numai din luna octombrie 2013.
Totodată, prima instanță a făcut o analiză pertinentă a susținerii reclamanților în sensul că neacordarea acestor diferențe încălcă dreptul de proprietate, pe care Curtea și-o însușește. În acest sens, Curtea reține că drepturile de pensie de care reclamanții au beneficiat în perioada de referință au fost stabilite urmare a recalculării și revizuirii în baza Legii nr. 119/2010 și OUG 1/2011. Recalcularea și revizuirea pensiilor de serviciu au reprezentat o "ingerință" din perspectiva dreptului de proprietate al reclamanților raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar aceasta a fost prevăzută de lege (Legea nr. 119/2010 și OUG 1/2011), a urmărit un scop legitim și a respectat un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
În privința interpretării art. 2 din Legea nr. 241/2013, Curtea constată că art. 1 din lege, aplicabil în speță, trebuie privit în mod independent de dispozițiile art. 2, care are în vedere ipotezele în care au fost constatate, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite. Art. 1 reprezintă o dispoziție de favoare, pe termen limitat (până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale OUG nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010) pentru pensionarii militari ale căror pensii recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, au un cuantum mai mic decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, aceștia urmând să beneficieze de cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010. Nu este vorba de o constatare a unor diferențe în urma unor recalculări/revizuiri succesive, ci de o dispoziție aplicabilă pentru viitor, începând cu 1.10.2013.
Art. 102 din Legea nr. 263/2010 nu este aplicabil deoarece pensiile în cauză, astfel cum au fost repuse în plată în baza Legii nr. 241/2013, nu sunt pensii în sistemul public, astfel că nu pot urma algoritmul de calcul al acesteia.
Deși a invocat interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, se poate observa că instanța a avut de interpretat și aplicat o normă legală, nu un anumit act juridic, astfel că aceasta este o susținere fără fundament.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul nu este fondat și-l va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de apelantul–reclamant SINDICATUL C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, cu sediul social în sector 1, București, BOGOTA, nr. 6 - în numele membrilor săi de sindicat, apelanții-reclamanți: A. I., A. L., A. N. S., B. I., C. I., C. I., D. V., N. A., N. D., N. C., N. I., N. I., P. I., M. I., R. V., S. G., G. A., împotriva sentinței civile nr.6329 din data de 30.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE cu sediul în sector 6, București, DRUMUL TABEREI, nr. 7-9 și M. A. NAȚIONALE cu sediul în sector 5, București, I., nr. 110, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, E. D. B. | |
Grefier, R. N. C. |
R.C. 17 Februarie 2015
Red.B.E.D./17.04.2015
Tehnored.. S.Ș./5 ex./03.03.2015
Jud. fond: I. E. T.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1212/2015.... | Recalculare pensie. Decizia nr. 654/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
