Recalculare pensie. Decizia nr. 2763/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2763/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 2771/93/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2155/2015)
Decizia Civilă Nr. 2763
Ședința publică din data de 15 Iulie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE S. G. I.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ilfov, împotriva sentinței civile nr.631/25.02.2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. G., cauza pe fond având ca obiect „recalculare pensie”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant L. G. personal și asistat de avocat S. I., din cadrul Baroului Dâmbovița, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 16 dosar, emisă în baza contractului de asistență juridică încheiat sub nr._ din 14.07.2015, lipsind apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ilfov.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Intimatul-reclamant, prin avocat, interpealt fiind, arată că nu are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de apel deduse judecății.
Intimatul-reclamant, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de către apelanta-pârâtă, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești atacate ca fiind temeinică și legală.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 631 din data de 25.02.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov Secția Civilă, în dosarul cu nr._ a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul L. G., în contradictoriu cu pârâta C. Judeteana de Pensii Ilfov.
A fost anulată Decizia_/14.04.2014.
A fost obligată pârâta să emită o decizie prin care sa recalculeze pensia cuvenita reclamantului, retroactiv începând cu data de 1.12.2013, cu valorificarea pentru perioada august 1973-februarie 1993, in locul veniturilor deja valorificate, a veniturilor înscrise in coloana „venituri brute” din adeverința_/22.11.2013 eliberata de IOR.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Drepturile de pensie ale reclamantului s-au deschis la 10.09.2012, sub imperiul legii 263/2010, astfel după cum rezulta din decizia_/14.04.2014 anexata la fila 21 dosar.
La 26.11.2013 reclamantul a depus cerere privind valorificarea veniturilor brute înscrise in adeverința_/22.11.2013 (fila 22-30 dosar) însa prin decizia contestata parata a refuzat valorificarea sumelor in integralitatea lor, valorificând exclusiv sporul de noapte.
Împotriva aceste decizii a formulat contestație administrativa reclamantul la 8.05.2014 (fila 3 dosar), contestație rămasa fără răspuns pana la data pronunțării prezentei hotărâri.
Analizând adeverința in discuție tribunalul a reținut că aceasta cuprinde, atât în mod global cat si defalcat, veniturile brute de care a beneficiat reclamantul in perioada august 1973-februarie 1993, acestea incluzând salariul tarifar, acord global, spor vechime, spor special, spor fidelitate, ore de noapte, etc.
In ce privește sumele realizate pentru munca in acord global instanța a reținut că aceasta forma de retribuire presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce înseamnă că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de munca.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art. 1 Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Se observa, așadar, ca pentru toate aceste sume angajatorii calculau si virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat si de către unitatea emitentă a adeverinței din cauza de față.
Odata reținut acest aspect, se cuvin a fi precizate dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 (reluat ca atare de dispozițiile art. 2 lit. c din Legea 263/2010), potrivit cărora „sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivitatii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite”.
Acest principiu este dezvoltat in dispozițiile următoare din același act normativ, in secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 96 alin.1 din Legea nr. 263/2010 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S. și Studii Economice.
Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000 si preluata de Legea 263/2010 este construita in jurul acestui principiu fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in funcție de reglementarea in vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
Prin Normele de aplicare a Legii 263/2010, aprobate prin HG 257/2011 legiuitorul se abate de la principiului contributivitatii pe care îl afirmase categoric in Legea nr.19/2000 si precizează ca sporurile, indemnizațiile si majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate in anexe. Acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de munca sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.
In privința formelor de retribuire in acord, in anexa 15, pct. VI la Normele de aplicare a Legii 263/2010 se menționeze ca nu vor fi luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru ca nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționata pentru, alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Apreciază că în speța au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art.2 lit.3 din Lege nr.263/2010, fata de cele care decurg din acesta dar nu-l respecta, pentru ca soluția contrara presupune încălcarea principiului contributivitatii, cu consecința nerealizării scopului avut in vederea de legiuitor la editarea acestuia.
Formele de retribuire in acord si celelalte venituri menționate in adeverința in cauza nu au făcut parte, . de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr.3/1977, era constituita din retribuții tarifare, însa conform reglementarilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurările sociale, or acestea se stabileau si se achitau in raport de câștigul brut realizat, iar nu cel tarifar.
Viziunile diferite asupra chestiunii in discuție intre casele de pensii si instanțele judecătorești sunt generate de inconsecventa legiuitorului.
Instanța a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul ca statul si-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților sa primească contraprestație din partea statului, acestea trebuie sa fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibru raportului juridic dintre parți.
Prin urmare, in prezenta acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivitatii afirmat in art.2 din Legea nr.19/2000 si preluat de dispozițiile Legii 263/2010 si dezvoltat in art. art. 96 alin 2 din Legea 263/2010 primează si ca, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Tribunalul a reținut de asemenea dispozițiile art. 164 alin 1 din Legea 19/2000 conform cu care: „La determinarea punctajelor anuale, până la . prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
Dispozițiile sunt reluate integral de textul art. 165 alin 1 din Legea 263/2010.
Justificarea consta in aceea ca potrivit art. 1 din Decretul 389/1972 începând cu data de 1 ianuarie 1973 cota de contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat se calcula asupra venitului brut.
Odată cu . Legii 1/1977, la 1 iulie 1977, impozitul pe salariu a fost desființat (impozitul pe retribuție - așa cum a fost definit de lege) astfel încât sintagma de „venit brut” a devenit caduca, începând cu luna iulie 1977, potrivit art. 3 din actul normativ menționat: „Retribuția tarifară, precum și orice alte venituri care se cuvin, potrivit legii, persoanelor care muncesc în unitățile socialiste de stat sunt efective și nu sunt supuse impozitării.”
In consecința, cota de contribuție la asigurările sociale de stat nu a mai fost calculata asupra „venitului brut” (caci nu mai exista un astfel de venit) ci asupra fondului total de retribuire calculat potrivit art. 28 din Legea 1/1977, care modifica implicit dispozițiile Decretului 389/1972.
Legea 1/1977 a fost abrogata expres prin dispozițiile art. 31 din HG 52/1991 începând cu luna ianuarie 1991 astfel ca după aceasta data s-a revenit la calcularea cotei de contribuție la fondul asigurărilor sociale de stat asupra venitului brut.
In aceste condiții este evident ca pentru perioada 1 iulie 1977 – 1 ianuarie 1991 veniturile brute cuprinse in adeverința menționata sunt, in realitate, venituri nete (caci sintagma „venit brut’ nici nu își poate găsi aplicarea in aceasta perioada).
La valorificarea acestor venituri însa pârâta va avea in vedere împrejurarea că în veniturile brute menționate în adeverințele in discuție sunt incluse toate sporurile de care a beneficiat reclamantul in perioada in discuție, respectiv inclusiv sporul de vechime, care nu vor mai fi, de aceea, valorificate in mod separat.
Tribunalul a avut în vedere drept data de referință data de 1.12.2013, față de art. 107 alin 3 si 5 din Legea 263/2010 conform cu care „Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia” sumele rezultate acordându-se începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.”
Cum cererea de recalculare a fost depusa de reclamant la C. de Pensii la 26.11.2013 (fila 4 dosar), si pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul a admis acțiunea, a anulat decizia_/14.04.2014 și a obligat pârâta să emită o decizie prin care sa recalculeze pensia cuvenita reclamantului, retroactiv începând cu data de 1.12.2013, cu valorificarea pentru perioada august 1973-februarie 1993, in locul veniturilor deja valorificate, a veniturilor înscrise in coloana „venituri brute” din adeverința_/22.11.2013 eliberata de IOR.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta C. Judeteana de Pensii Ilfov, pentru următoarele motive:
F. de obligație stabilită privind emiterea unei decizii începând cu data de 1.12.2013, cu valorificarea pentru perioada august 1973-februarie 1993, în locul veniturilor deja valorificate, a veniturilor înscrise în coloana „venituri brute" din adeverința nr._/22.11,2013 eliberată de IOR, apelanta apreciază că instanța de fond a încălcat dispozițiile art.165 din Legea nr. 263/2010, pe care le redă în continuare în cuprinsul cererii de apel.
O altă critica constă, în opinia apelantei, în încălcarea dispozițiilor art. 127 alin.2 lit-d), și lit f) din HG nr.257/2011, pe care, de asemenea, le citează integral în cererea de apel.
Apelanta susține că din lecturarea adeverinței nu rezultă care este temeiul legal în baza căruia au fost acordate sporurile, iar angajatorul nu a plătite contribuțiile de asigurări pentru sumele menționate în adeverință.
Solicită a se constata că adeverința nr._/22.11.2013 eliberată de IOR este lovită de nulitatea absolută pentru neîndeplinirea condițiilor de fond prevăzute de art.165 din Legea nr.263/2010 și de dispozițiile art. 127 alin. 2 lit.d-h și lit. f) din HG nr.257/2011.
Or, nulitatea se îndreaptă împotriva efectelor unui act juridic, nu a actului, ca atare, pentru că nu actul în sine, ci efectele sate contravin legii.
În sistemul dreptului, nulitatea este o sancțiune legală care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea să valabilă.
Concepția cristalizată în doctrină și practica judecătorească exprimă ideea că nulitatea nu este o sancțiune îndreptată împotriva actului juridic, ci exclusiv împotriva acelor efecte ce ar contrazice scopul dispozițiilor legale încălcate.
Astfel, nulitatea nu constituie decât mijlocul de restabilire a concordanței dintre prevederea legală și actul juridic încălcat.
Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, nulitatea nu este considerată o stare organică a actului juridic, ci o măsura care tinde ca anumite efecte - acelea viciate de nulitate - să nu se producă.
Nulitatea este mijlocul tehnic prevăzut de lege pentru a se asigura respectarea condițiilor de validitate a actului juridic, indiferent de forma acestuia, în măsura în care un act juridic nesocotește aceste condiții, el este lipsit de efectele sale prin mijlocirea nulității, definită ca fiind sancțiunea îndreptată împotriva acelor efecte ale actului juridic care contravin scopului urmărit prin stabilirea, de către legiuitor sau de către părți, a condițiilor de validitate a actului juridic.
Nulitatea în dreptul administrativ apare ca o sancțiune care intervine după ce o dispoziție legală a fost încălcată. Lipsind actul juridic viciat de efectele juridice în vederea căruia a fost emis.
Totodată adeverința nu poate fi valorificată în forma emisă de angajator, întrucât angajatorul nu și-a sumat responsabilitatea menționării aspectului reținerii și virării contribuției de asigurări sociale pentru sumele menționate în adeverință, aceasta neconținând o mențiune explicită din care să rezulte reținerea contribuțiilor și efectuarea vărsămintelor de asigurări sociale pentru veniturile atestate de adeverință.
Or, legea prevedea ca anumite sume nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei, baza de calcul care era constituită din retribuțiile tarifare.
Având în vedere că din lecturarea adeverinței nu rezultă temeiul legal al acordării lor, neputându-se verifica dacă aceste venituri au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr, 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, angajatorul trebuia să-și asume răspunderea de a declara dacă a virat contribuția la sumele menționate în adeverința și pentru care legislația de la acea dată nu prevedea reținerea contribuției asupra unor sume care nu au avut caracter permanent ci sporadic, astfel încât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Solicită să se aibă în vedere dispozițiile art. 447 Cod pr. civ, iar în cazul în care se face dovada cheltuielilor de judecată, să fie avute în vedere dispozițiile art.452 C.Pr. civilă coroborat cu art.451 alin, 2 C.Pr. civilă, în sensul cenzurării cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate, în raport de complexitatea dosarului, munca îndeplinita de avocat și termenele acordate în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, criticile apelantei fiind nefondate.
Curtea constată că adeverința nr._/22.11.2013 emisă de I.O.R. atestă veniturile obținute de reclamant în perioada august 1973 – februarie 1993, respectiv salariul de încadrare, salariul brut realizat în acord și sporurile aplicate la acesta. Fostul angajator arată în cuprinsul adeverinței că pentru veniturile menționate a reținut și virat contribuția de asigurări sociale datorată.
În mod corect prima instanță a dispus valorificarea veniturilor atestate de adeverință.
Valorificarea veniturilor din această adeverință în cuantumul drepturilor de pensie se impune în baza principiului contributivității, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, deoarece „sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivitatii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite”.
Sumele încasate anterior intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000 și Legii nr.263/2010 se valorifica la calculul pensiei, deoarece pentru aceste sume s-au achitat contribuții de asigurări sociale. Veniturile obținute de reclamant în acord erau incluse în salariul brut al acestuia, făcând parte din baza de calcul a contribuțiilor la asigurări sociale. Veniturile suplimentare atestate de adeverință au făcut parte din fondul de salarii, aspect care rezultă din adeverința eliberată de fostul angajator, care atestă și plata contribuțiilor la asigurările sociale prevăzute de legislația în vigoare la acea dată.
Or, potrivit respectivei legislații, contribuția pentru asigurările sociale se constituia prin aplicarea unor cote procentuale asupra fondului de salarii.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, cu privire la contribuția pentru asigurări sociale de stat, se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Prin Legea nr. 49/1992 pentru modificarea si completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale a fost modificat și completat art. 1 alin.1 din Decretul nr. 389/1972 stabilindu-se contribuția de asigurări sociale în cuantum de 25% asupra câștigului brut.
Veniturile suplimentare prevăzute de adeverința în discuție făceau parte din fondul de salarii, deci nu erau exceptate de la plata contribuției la asigurări sociale, angajatorul atestând că a achitat această contribuție potrivit legii. Angajatorul sau depozitarul arhivei acestuia își asumă întreaga răspundere pentru adeverințele eliberate, sub sancțiunea falsului.
În sensul valorificării veniturilor în acord și a celorlalte venituri suplimentare trebuie avute în vedere și considerentele Deciziei nr.736/2006 prin care Curtea Constituționala statuează ca „noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislația anterioară pentru determinarea dreptului la pensie. În mențiunea criticată pentru neconstituționalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor. Aceste dispoziții nu modifică, cu efect retroactiv, legislația anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești.”
Prin această interpretare Curtea Constituțională confirmă posibilitatea valorificării unor venituri obținute înainte de reorganizarea sistemului de pensii publice și că aplicabilitatea la cazul concret a prevederilor legale se stabilește de către instanța de judecată, în funcție de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale.
Mai mult, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, stabilind că Legea nr. 19/2000 a instituit, prin art. 2 lit. e), ca principiu fundamental al sistemului de asigurări sociale român, principiul contributivității, nominalizat expres și în preambulul legii. Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu era menționat în mod expres, și în legea anterioară, respectiv Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, stipulându-se că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă pentru care angajatorii au plătit contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.
Înalta Curte a reținut că apariția Legii nr. 19/2000 a dus la crearea unui sistem de asigurări sociale de tip nou, construit în jurul unui principiu fundamental, și anume că orice element salarial, efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au/a achitat statului contribuții de asigurări sociale trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale.
Curtea s-a pronunțat în sensul luării în considerare a sumelor care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, cu respectarea principiului contributivității.
Cum din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă că pentru veniturile suplimentare atestate de adeverința respectivă s-a reținut și virat contribuția la bugetul asigurărilor sociale, acestea trebuie valorificate în calculul drepturilor de pensie.
Interpretarea dată de Înalta Curte este obligatorie și se impune și în cazul Legii nr.263/2010, deoarece aceasta a preluat principiul contributivității, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, stabilind că „sistemul public se organizează si funcționează având ca baza acestui principiul.
Apelanta a invocat nerespectarea dispozițiilor art.165 din Legea nr.263/2010, dar în speța de față angajatorul a utilizat terminologia de ”venit brut” pentru a desemna salariul de încadrare sau cel realizat în acord global, împreună cu sporurile de care a beneficiat reclamantul, ”venitul net” în aceeași terminologie fiind reprezentat doar de salariul de încadrare, fără sporuri. Noțiunea de venit brut utilizată de angajator în adeverința supusă valorificării nu este cea la care se referă prevederile art. 165 din Legea nr. 253/2010, aceasta din urmă având în vedere venitul total, adică cel din care nu s-au reținut contribuțiile sociale și impozitul. În consecință, veniturile atestate de adeverință pot fi valorificate fără a se încălca în vreun fel prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010, critica apelantei fiind neîntemeiată.
Reținând și faptul că nu este relevant caracterul permanent sau ocazional al veniturilor suplimentare, ci faptul că acestea au făcut parte din baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, pentru acestea fiind reținută și virată contribuția potrivit legii, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ilfov, cu sediul situat în Municipiul București, .. 17, sector 2, având CF_, împotriva sentinței civile nr.631/25.02.2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. G., identificată cu CNP:_, cu domiciliul situat în Oraș Voluntari, ., județ Ilfov.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 iulie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. G. I. M. C. M. Colindeață
Red.I.S.G
Tehnored.I.S.G./D.M.
4 ex./ 11.09.2015
Jud.fond:A. M. C.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 793/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 1345/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
