Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 646/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 646/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 9734/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8081/2014)
DECIZIE Nr. 646/2015
Ședința publică de la 03 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător A. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă S. E. împotriva sentinței civile nr. 8280/11.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. P. AUTO 2000 MOBIL SERV, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta, prin apărător ales – avocat A. C., conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/14.0._ care se depune la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata a formulat întâmpinare, nesemnată, înregistrată de serviciul registratură al instanței la data de 09.0._, precum și că în cadrul procedurii prealabile motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 08.12.2015, după care:
Curtea, în raport de întâmpinarea formulată de intimată, constată că aceasta este nesemnată și a fost depusă peste termen, astfel nu s-a dispus comunicarea acestei.
Apelanta arată că a luat cunoștință de la dosarul cauzei de întâmpinarea formulată de intimată.
Apelanta, prin apărător ales, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care solicită emiterea unei adrese către intimată pentru a depune, în măsura în care există, foile de prezență, precum și o eventuală decizie de încetare a raporturilor de muncă. În măsura în care aceste documente nu există, să se precizeze acest fapt. Arată că înțelege să formuleze această cerere de probatorii întrucât instanța de fond își motivează soluția pe un document, respectiv o decizie de încetare a raporturilor de muncă și, în ciuda faptului că în primă instanță i-a fost pus în vedere intimatei să depună toate documentele cu privire la apelantă, aceasta a înțeles să depună doar o . înscrisuri, fără a preciza dacă cele solicitate există sau nu. De asemenea nu au fost depuse înscrisuri cu privire la capătul de cerere privind plata orelor de muncă prestate peste orele prevăzute în contractul individual de muncă.
Curtea, după deliberare, respinge proba solicitată de apelantă ca nefiind utilă, concludentă și pertinentă, având în vedere că reclamanta și-a manifestat dorința încetării raporturilor de muncă în mod unilateral, sens în care se reține că nu era necesară emiterea unei decizii/dispoziții din partea societății care să suplimenteze această manifestare de voință. Referitor la solicitarea depunerii foilor de prezență din care să rezulte eventuala efectuare de ore suplimentare, în raport de susținerile repetate ale societății, prin care se arată că nu s-au efectuat ore suplimentare precum și în raport de discuțiile de la fond cu privire la intervalul orar în care și-ar fi desfășurat activitatea, calitatea pe care a avut-o salariata, apreciază că nu se impune emiterea adresei în acest sens, societatea exprimându-și punctul de vedere.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantei în susținerea apelului.
Apelanta, având cuvântul prin apărător ales, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Solicită a se observa că potrivit art. 168 alin. 1 din Codul Muncii, plata salariilor se face cu statele de plată semnate, sens în care, prima instanță, în mod total eronat a dispus că singurul document justificativ care dovedește plata drepturilor salariale este reprezentat de documentul intitulat „declarație”, pe care apelanta l-a negat și a recunoscut, în exclusivitate, semnătura acestuia, nu și conținutul. De asemenea, în conformitate cu art. 272 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa, având în vedere că neplata drepturilor salariale constituie un fapt negativ a cărei probă ar fi urmat să se facă prin dovedirea faptului pozitiv, respectiv prin depunerea de către intimata-pârâtă a documentelor care să ateste plata drepturilor salariale și cuantumul acestora. Arată că un astfel de document nu s-a depus, ba chiar mai mult în fața instanței de fond s-a precizat că societatea nu este în posesia unui astfel de document, pentru ca ulterior să revină asupra acestei poziții, fiind depuse anumite documente, nesemnate de apelantă, cu motivarea că aceasta a avut probleme de ordin penal și din acest motiv s-au aflat în imposibilitatea de semnare. Însă, ulterior acestui moment, tot intimata arară că apelanta a a venit la sediul societății pentru a-și încasa diverse drepturi salariale, astfel că nu se justifică lipsa semnăturii pe statele de plată. Se susține că, în contextul în care s-a contestat conținutul documentelor și a lipsei statelor de plată sau a altor înscrisuri care să facă dovada achitării drepturilor salariale, în mod eronat instanța de fond a dispus respingerea acțiunii. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8280/11.09.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul cu nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S. E., în contradictoriu pârâta F. de P. Auto 2000 Mobil Serv, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Reclamanta S. E. a fost salariata pârâtei . SRL în funcția de Spălător vehicule potrivit contractului individual de munca nr. 32/12.06.2012 începând cu data de 13.06.2012 și până la data de 13.10.2012 ,dată la care raporturile de muncă au încetat.
Prin cererea dedusă judecății reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunilor iulie și august 2012, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate, obligarea la plata orelor suplimentare ,obligarea la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale și daune interese și la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit disp.art.159al.1Codul muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Potrivit disp.art.166 al.1 Codul muncii salariul se plătește în bani cel puțin o data pe luna la data stabilita în contractul individual de munca, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Potrivit art.168 din codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată ,precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății.
Din actele depuse la dosar respectiv declarația depusa la fila 79 dosar, rezultă că pârâta a achitat integral reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada lucrată și i-a acordat concediul de odihnă, la încetarea raporturilor de muncă respectiv la data de 13.10.2012, reclamanta declarând că a ridicat toți banii cuveniți pentru perioada în care a fost angajată, precum și că i-au fost acordate zilele de concediu de odihnă cuvenite.
Susținerile reclamantei în sensul semnării declarației în alb, nu pot fi reținute de tribunal în condițiile în care aceasta nu a administrat nici o probă din care să rezulte semnarea vreunui înscris în alb, declarând că nu era nici o persoana de față la data semnării declarației.
Pentru considerentele anterior expuse tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunilor iulie și august 2012, și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate.
De asemenea tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiat și capătul de cerere având ca obiect restituirea garanției, în condițiile în care conform precizărilor reclamantei acesteia nu i-au fost reținute sume de bani cu titlu de garanție, ci a solicitat restituirea garanței apreciind că sumele cuvenite cu titlu de drepturi salariale aferente lunilor iulie și august 2012,i-au fost reținute cu titlu de garanție.
Ori în condițiile în care pârâta așa cum s-a reținut a achitat integral reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada lucrată, nu se poate aprecia că a efectuat rețineri din drepturile salariale cuvenite reclamantei cu titlu de garanție.
Și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare este neîntemeiat în condițiile în care din contractul individual de muncă al reclamantei și statele de plată a salariului, rezultă că programul de lucru a fost de 8 ore pe zi, iar reclamanta nu a dovedit prestarea de ore suplimentare, martorul audiat în cauză declarând că nu cunoaște ora la care reclamanta pleca de la locul de muncă.
Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiat și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale și daune interese din următoarele considerente:
Reclamanta pretinde daunele întrucât nu i s-a încheiat contract de muncă, a fost mutată pe un alt loc de muncă, nu i-au fost achitate drepturile salariale,a fost pusă să semneze în alb înscrisuri ,a fost concediată abuziv,a prestat ore suplimentare, a fost nevoită să vândă bunuri, a întârziat plata creditelor,a împrumutat sume de bani pentru mâncare, a avut telefonul și internetul oprit pentru neplată și nu și-a putut căuta loc de munca.
Tribunalul a reținut din actele depuse că reclamantei i-a fost încheiat contract individual de munca înregistrat sub nr . 32/12.06.2012 în registrul de evidență al salariaților, susținerile acesteia în sens contrar nefiind întemeiate.
În condițiile în care decizia de încetare a raporturilor de muncă nu a fost contestată, nu poate aprecia asupra legalității sau ilegalității acesteia, aceasta fiind presupusă a fi legală, astfel că nu se pot acorda despăgubiri, cu atât mai mult cu cât în speță, raporturile de muncă au încetat cel puțin aparent prin acordul părților.
De asemenea tribunalul a reținut că reclamanta nu dovedit în nici un mod că a fost pusă să semneze în alb înscrisuri, că a prestat ore suplimentare, că a fost nevoită să vândă bunuri, a întârziat plata creditelor,a împrumutat sume de bani pentru mâncare, a avut telefonul și internetul oprit pentru neplată și nu și-a putut căuta loc de munca, susținerile acesteia rămânând la stadiul de simple afirmații.
Nici împrejurarea că reclamanta a fost mutată pe alt loc de muncă, fără încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă, nu este de natură a o îndreptăți pe aceasta la daune morale, în condițiile în care mutarea a avut loc cu consimțământul ambelor părți,iar locul de muncă pe care a fost mutată, acela de supraveghetor la aparatele de jocuri mecanice, cu siguranță presupune un efort mai mic decât cel pe care era încadrată de spălător vehicule.
A mai reținut tribunalul că pârâta a făcut dovada plății drepturilor salariale,cu înscrisul semnat de reclamantă.
Așa fiind, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 253 din Codul Muncii (prejudiciul, fapta ilicită angajatorului, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția), reclamanta nefăcând dovada producerii unui prejudiciu moral în patrimoniul său,și neputându-se retine in sarcina pârâtei săvârșirea vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii care sa justifice angajarea răspunderii acesteia.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, inclusiv în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere caracterul accesoriu al acestuia și prevederile art. 453 cod procedura civila.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamanta S. E..
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelanta reclamantă a solicitat admiterea schimbarea în tot a sentinței civile nr. 8280/11.09.2014 pronunțata de Tribunalul București, cu consecința admiterii acțiunii, obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecata, având în vedere următoarele motive:
In fapt apelanta reclamantă a fost salariata societarii intimate pârâte, conform contractului individual de munca nr. 32/12.06.2012, de la data de 06.07.2012 până în data de 31.08.2012.
In ciuda faptului ca din cuprinsul contractului individual de munca rezulta ca aceasta avea de efectuat 8 ore de munca/zi, în fapt a lucrat un număr de 12 ore/zi timp de 6 zile pe săptămână.
In cursul lunii iulie apelanta reclamantă a deținut funcția de spălător vehicule astfel după cum a fost încadrata prin însuși contractul individual de munca, lucrând efectiv 23 zile a cate 12 ore/zi, astfel încât in cursul lunii iulie a efectuat un nr. de 276 de ore.
In cursul lunii august, a deținut funcția ce rezulta din contractul individual de munca, respectiv cea de spălător vehicule până în data de 07 august, data la care intimata pârâtă a încadrat-o pe un alt post, respectiv cel de casiera.
In ciuda faptului că i-a fost modificat felul muncii, intimata pârâtă nu a încheiat un document care să ateste acest lucru.
Din data de 07 august 2012, când apelantei reclamante i-a fost modificat felul muncii a efectuat un nr. de 24 ore/zi, timp de 12 zile.
Având in vedere situația de fapt mai sus prezentata, apelanta reclamantă afirmă următoarele:
Salariu prevăzut in contractul individual de munca nu a fost integral achitat, apelanta reclamantă declarând în fața primei instanțe faptul că a primit in exclusivitate suma de 250 lei în luna iulie iar în luna august nu a primit nici un drept salarial pentru munca prestata;
Orele suplimentare nu au fost plătite deși atât in cursul lunii iulie cât și în cursul lunii august a lucrat peste timpul de lucru prevăzut în contract;
Zilele aferente concediului de odihna proporțional cu perioada lucrata nu au fost plătite;
Potrivit dispozițiilor art. 168 alin. (1) Codul Muncii "Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plații către salariatul îndreptățit."
Prima instanța, a apreciat in mod total eronat ca singurul document justificativ care in opinia acesteia dovedește efectuarea plații drepturilor salariate este documentul intitulat "DECLARAȚIE" pe care intimata pârâtă l-a depus în apărarea ei, in ciuda faptului ca apelanta reclamantă a declarat personal la termenul din 04.09.2014, in fata primei instanțe, că recunoaște numai semnătură, însa, nu și conținutul acestui document.
Apelanta reclamantă a precizat în fata primei instanțe că la momentul angajării a semnat o foaie in alb, reprezentanții intimatei pârâte, informând-o că aceasta foaie urmează a fi completata in sensul unei cereri de angajare.
Totodată a precizat faptul ca reprezentanții intimatei pârâte i-au comunicat la acea data ca nu poate fi completata o cerere de angajare, acest lucru urmând a se întâmpla ulterior, întrucât soția asociatului este singura persoana care se ocupa de acest lucru, iar in momentul respectiv aceasta se afla acasă, în îngrijirea copilului acesteia întrucât era bolnav.
In egala măsura, a precizat ca respectiva foaie nu era datata, apelanta reclamantă fiind indusa in eroare cu privire la conținutul ce urma a fi redactat.
Pe de alta parte, in ciuda faptului ca reprezentantul intimatei pârâte a precizat la termenul din 04.09.2014 faptul ca nu are state de plata, prin urmare apreciază că dovada achitării septurilor salariale nu s-a făcut.
Susținerea intimatei pârâte, în sensul că statele de plata nu au fost semnate de către apelanta reclamantă întrucât nu s-ar fi întors la locul de munca, în mod eronat a fost avuta în vedere de către prima instanța, având in vedere că intimata pârâtă nu a făcut nici măcar dovada existentei acestor state, obligație ce-i incumba indiferent de semnarea/nesemnarea acestora de către salariați.
Conform dispozițiilor art. 272 Codul Muncii "Sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depună dovezile in apărarea sa”.
In plus, neplata drepturilor salariale constituie un fapt negativ a cărui proba urma a se face prin dovada faptului pozitiv conex, adică prin depunerea de către intimata pârâtă a documentelor care să ateste atât plata drepturilor salariale cât și cuantumul în care acestea au fost achitate.
Or, in speța astfel de documente nu exista, însuși reprezentantul intimatei pârâte arătând acest fapt. (pag. 2, paragraful 5 din hotărârea apelata).
Prima instanța, în mod nelegal, a apreciat ca dovada plații drepturilor salariale a fost făcuta prin înscrisul intitulat "DECLARAȚIE", în condițiile în care acest document nu se coroborează cu niciun alt mijloc de proba.
De altfel, chiar instanța in considerentele sentinței apelate a menționat faptul ca intimata pârâtă a arătat că nu are state de plata.
In legătură cu acest document, apelanta reclamantă face precizarea ca acesta este un act juridic unilateral pe care l-a recunoscut numai parțial, respectiv numai în ceea ce privește semnătură, arătând că întregul conținut a fost adăugat ulterior.
Pe cale de consecința, în contextul contestării de către apelanta reclamantă a conținutului acestui document și în contextul lipsei statelor de plata sau a altor înscrisuri care să emane de la societatea angajatoare, apreciază că prima instanța în mod greșit a concluzionat în sensul că a fost făcuta dovada plătii.
Totodată concluziile primei instanțe exced probelor administrate în cauza în condițiile în care în motivarea soluției de respingere a acțiunii face afirmația (pag. 8 paragraful 1 din hotărârea apelata) că apelanta reclamantă nu a contestat decizia de încetare a raporturilor de munca.
Se poate observa că acest document, pe care prima instanța își bazează hotărârea pronunțata nu exista și că deși apelanta reclamantă a solicitat prin răspunsul la întâmpinare să i se pună in vedere intimatei pârâte să depună aceasta decizie instanța nu i-a pus în vedere în schimb s-a raportat la acest document inexistent, apreciindu-l drept o proba care sa justifice soluția pronunțata.
S-a depus la dosar din partea societății intimate o întâmpinare, in cuprinsul căreia se solicită respingerea apelului ca nefondat.
Întâmpinarea nu poartă ștampila societății și nu este semnată . Astfel Curtea nu poate avea in vedere susținerile din cuprinsul acestui act de procedură, lovit de nulitate pentru neîndeplinirea condiției obligatorii impusă de art. 205 alin 2 lit e din Noul C., respectiv de a fi semnată.
In etapa apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Apelanta-reclamanta S. E. a fost salariata pârâtei . SRL în funcția de Spălător vehicule potrivit contractului individual de munca nr. 32/12.06.2012 începând cu data de 13.06.2012 ( filele 10-11 dosar fond) și până la data de 13.10.2012 ,dată la care raporturile de muncă au încetat în temeiul prevederilor art. 55 lit. b din Codul muncii .
Nu există la dosarul de fond si nu a fost administrată in apel nicio probă in dovedirea susținerii apelantei in sensul că începând cu data de 07 august 2012 a îndeplinit in cadrul societății funcția de casieră. Cu privire la ultimele două săptămâni de activitate afectiv prestată de apelantă, în întâmpinarea depusă de intimată la dosarul de fond se arată că a fost desemnată să supravegheze activitate de jocuri mecanice, timp de 8 ore pe zi.
Raporturile dintre părți au încetat urmare a unei plângeri penale formulată la data de 31 08 2012 de un client al intimatei-P. I., cu privire la faptul că apelanta-reclamantă i-ar fi sustras 20 de lei, in timp ce se afla in incinta societății .( adresă Secția 23 de Poliție –fila 43 dosar fond) .
La data de 11 10 2012 apelanta-reclamantă a solicitat societății încetarea raporturilor de muncă ( fila 44 dosar fond), cerere pe care aceasta nu o contestă .
La dosarul de fond a fost depusă si un înscris intitulat Declarație, din 13 10 2012, in cuprinsul căreia se arată expres că apelanta-reclamantă declară pe propria răspundere că a ridicat de la firma intimată toți banii cuveniți pentru perioada in care a fost angajată si că i-au fost date zilele de concediu de odihnă la care avea dreptul.( fila 79 dosar fond) .
Cu privire la acest înscris apelanta a precizat că recunoaște doar semnătura, nu si conținutul, arătând că la momentul angajării ar fi semnat in alb pe o foaie de hârtie, la cererea reprezentantului intimatei.
Susține in primul rând apelanta că societatea angajatoare nu i-a plătit integral drepturile salariale aferente lunilor iulie și august 2012 și că înscrisul intitulat "DECLARAȚIE", pe care se bazează soluția instanței de fond de respingere a acțiunii, nu poate constitui probă cu privire la plata salariilor .
Cu privire la acest capăt de cerere Curtea reține că potrivit art.168 din codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată ,precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății.
Intimata a depus la dosarul de fond ștate de plată, in cuprinsul cărora se menționează plata către apelantă a drepturilor bănești reprezentând salarii aferente lunilor iulie și august 2012, nesemnate de angajată. Prin urmare aceste state de plată nu fac dovada certă a plății drepturilor salariale cuvenite angajatei apelante .
Curtea subliniază însă că aceste înscrisuri se coroborează cu înscris intitulat Declarație, din 13 10 2012, in cuprinsul căreia se arată expres că apelanta-reclamantă declară pe propria răspundere că a ridicat de la firma intimată toți banii cuveniți pentru perioada in care a fost angajată, in condițiile in care dispozițiile legale mai sus citate permit dovedirea plății salariului „prin orice alte documente justificative”.
Nu poate fi primită deci susținerea apelantei in sensul că societatea nu deține ștate de plată și că, in lipsa unor ștate de plată semnate de ea, societatea nu poate face dovada plății salariului pe lunile în discuție .
Nu există nicio probă in sensul că apelanta nu si-a însușit prin semnătură conținutul declarației din13 10 2012. Atâta timp cât această declarație tehnoredactată poartă semnătura apelantei-reclamante, instanța de judecată trebuie să o aibă in vedere ca probă în dovedirea susținerilor intimatei .
Nu s-a dovedit semnarea in alb a unei cereri și, chiar dacă s-ar confirma această susținere a apelantei, Curtea subliniază că semnarea in alb presupune si asumarea de către parte a eventualelor consecințe negative ale unui asemenea demers.
Susține apelanta că modalitatea de redactare a acestei declarații, faptul că semnătura este mult in josul paginii este un indiciu in sensul că respectivul continut a fost adăugat de societate după semnare .
Curtea constată că și cererea de încetare a raporturilor de muncă semnată de apelantă la data de 11 10 2012, pe care aceasta nu o contestă, este redactată in același mod, cu aceeași modalitate se a de insera semnătura in josul paginii, in colțul din dreapta .
Prin urmare nu se confirmă susținerea apelantei in sensul că nu a declarat că a încasat toate drepturile bănești ce i se cuveneau, motiv pentru care se constată că intimata a făcut dovada plății salariilor pentru iulie și august 2012, iar cererea apelantei de obligare a societății la achitarea acestora este nefondată.
În raport cu argumentele anterior expuse de Curte, in sensul că declarația din 13 10 2012 este un înscris ce constituie probă cu privire la acordarea drepturilor bănești, aceeași declarație reprezintă dovada faptului că apelanta-reclamantă a beneficiat de concediul de odihnă la care avea dreptul in raport cu perioada in care a fost angajată . Prin urmare este neîntemeiat si capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata contravalorii zilelor de concediu de odihnă neefectuate.
Cu privire la cererea apelantei-reclamante de obligare a societății angajatoare la plata contravalorii orelor suplimentare, Curtea constată că nu există nicio dovadă în sensul că apelanta ar fi efectuat ore suplimentare.
Astfel, în singurul contract individual de muncă încheiat între părți se prevede că programul de lucru de lucru al apelantei este de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână iar intimata a precizat in întâmpinarea depusă la dosarul de fond și pe parcursul judecății că această angajată nu a efectuat pre suplimentare, neexistând evidente scrise in acest sens.
A solicitat apelanta in fața instanței de fond administrarea probei testimoniale in dovedirea efectuării orelor suplimentare, însă martorul M. T., audiat de tribunal la cererea acesteia ( declarație la fila 86 dosar fond) a declarat că nu știe la ce oră pleca reclamanta de la serviciu .Rezultă astfel că martorul nu cunoaște câte ore pe zi presta apelanta muncă in favoarea societății intimate și, implicit, dacă efectua ore suplimentare .
De altfel apare ca imposibilă din punct de vedere fizic desfăsurarea activității profesionale a apelantei in condițiile invocate de ea in cererea de apel, respectiv 24 de ore/zi, timp de 12 zile, practic non stop un interval de timp considerabil .
Se constată astfel că este nefondată si cererea de obligare a societății angajatoare la plata contravalorii orelor suplimentare pretins efectuate de apelantă.
In raport cu netemeinicia capetelor de cerere mai sus analizate, in mod legali si temeinic a reținut tribunalul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 253 din Codul Muncii (prejudiciul, fapta ilicită angajatorului, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția), reclamanta nefăcând dovada producerii unui prejudiciu moral în patrimoniul său,și neputându-se retine in sarcina pârâtei săvârșirea vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii care sa justifice angajarea răspunderii acesteia.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă S. E., identificată cu CNP:_, domiciliată în București, sector 6, ., ., . împotriva sentinței civile nr. 8280/11.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. P. AUTO 2000 MOBIL SERV, cu sediul în București, ., sector 3, înregistrată la ORV sun nr. J_, având CF RO15282017, cont bacar RO 30NNB_8Ro01, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, A. F. | |
Grefier, Ș. T. |
Red. ADȘ/16 martie 2015
Ș.T./D.A.M./ 06 Martie 2015/4ex.
Jud. fond: P. I.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 548/2015.... | Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
