Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 791/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 791/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 14629/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8820/2014)
Decizia civilă nr.791
Ședința publică din data de la 4 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A. C.
JUDECĂTOR: R. F. G.
JUDECĂTOR: G. M.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. București – Sucursala Regională CF București împotriva sentinței civile nr.9877 din data de 22.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București, în numele membrilor de sindicat D. L., S. V., Z. E., C. M., A. M., P. P., N. L., R. E., N. V., A. M., cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. București – Sucursala Regională CF București, prin consilier juridic S. G., în baza delegației de reprezentare juridică nr.14/2015 depusă la dosar-fila 24, lipsind intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-au comunicat motivele de recurs deduse judecății către intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București cât și faptul că au fost complinite lipsurile constatate de instanță la momentul înregistrării pe rol a cauzei, în sensul că a fost atașat la dosar un exemplar al cererii de recurs ce face obiectul prezentului litigiu care poartă atât semnătura directorului cât și ștampila societății recurente. La data de 27.02.2015, s-a depus la dosar prin serviciul „registratură” al acestei secții din partea intimatei-reclamante U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București, întâmpinare cu privire la motivele de recurs deduse judecății, prin care invocă excepția lipsei capacității de exercițiu a recurenței, cu precizarea că pe această cale înțelege să solicite judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
Curtea procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București către recurenta-pârâtă, prin consilier juridic.
Recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. București – Sucursala Regională CF București, prin consilier juridic, depune la dosar relațiile obținute de la Oficiul Național al Registrului Comerțului înregistrate sub nr._ privind furnizarea informațiilor extinse a Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A.
Curtea primește la dosar înscrisurile la care recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, a făcut referire, după care, pune în discuție necesitatea calificării corecte a căii de atac, dat fiind faptul că cererea dedusă judecății a fost intitulată „apel”.
Recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. București – Sucursala Regională CF București, prin consilier juridic, având cuvântul asupra acestui aspect, solicită calificarea prezentei căi de atac exercitată împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind recurs și nu apel, cum din eroare a fost intitulată cererea dedusă judecății, prin raportare la prevederile art.299-316 din Codul de procedură civilă.
Curtea califică cererea formulată de recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. București – Sucursala Regională CF București ca fiind recurs și nu apel, având în vedere că litigiul dedus judecății se judecată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, astfel încât, sunt aplicabile dispozițiile art. 214 și art. 215 din Legea nr.62/2011, raport la art.3 alin.2 din Legea nr.76/2012 în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, noua procedură fiind aplicabilă doar litigiilor introduse după data de 15.02.2013.
Totodată, Curtea acordă părții recurente cuvântul asupra excepției lipsei capacității de exercițiu, invocată de intimata-reclamantă pe care de întâmpinare.
Recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. București – Sucursala Regională CF București, prin consilier juridic, având cuvântul asupra acestei excepții, solicită a se avea în vedere atât delegația de reprezentare în instanță a societății recurente care este emisă de C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. cât și conținutul înscrisurilor depuse la dosar la termenul de azi.
Curtea respinge excepției lipsei capacității de exercițiu a recurentei-pârâte C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. București – Sucursala Regională CF București, invocată de intimata-reclamantă pe care de întâmpinare, constatând că obiectul conflictului de muncă constă în drepturi salariale derivate din raportul de muncă încheiat între salariat și C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. reprezentată prin Sucursala Regională CF București, astfel încât, această sucursală acționează în numele Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A., conform dovezilor depuse la dosar la termenul de azi.
Nemaifiind cereri de formulat și incidente de soluționat, Curtea declară cauza în stare de judecată și acordă părții recurente cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs deduse judecății.
Recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. București – Sucursala Regională CF București, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare – Comercial București.
Curtea declară închise dezbaterile, potrivit dispozițiilor art.150 din Codul de procedură civilă, și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea disjunsă din dosarul nr._ și înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București) în numele și pentru membrii de sindicat D. L., S. V., Z. E., C. M., A. M., P. P., N. L., R. E., N. V., A. M. a chemat în judecată pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR" SA (CNCF „CFR" SA), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR" SĂ să plătească pentru fiecare reclamant diferențele dintre drepturile salariate de care au beneficiat salariații corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerație a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariate de care ar fi trebuit să beneficieze calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente (salariul minim brut de 700 Iei stabilit la nivelul ramurii transporturi valabil de la dala de 01.01.2008, în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010); perioada pentru care s-a solicitat acordarea acestor diferențe salariale este octombrie_10; să fie obligată pârâta la plata de daune interese, constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației la care să se adauge dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Prin sentința civilă nr.9877/22.10.2014,Tribunalul București - Secția a-VIII- a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București, în numele și pentru membrii săi D. L., S. V., Z. E., C. M., A. M., P. P., N. L., R. E., N. V., A. M., în contradictoriu cu pârâta C. Națională De Căi Ferate "CFR" SA; a obligat pârâta să plătească reclamanților diferențele dintre de drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada octombrie_10, actualizate cu rata inflației, la data plății efective; a obligat pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței fiecărei obligații de plată a drepturilor salariale și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, s-a prevăzut un salariu de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008, negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, în valoare de 700 lei, stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Ulterior, a fost încheiat contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 la nivel de unitate, prin care s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 570 lei. Totodată, prin actul adițional nr. 1708/21.04.2010, s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 600 lei.
Această împrejurare nu determină însă inaplicabilitatea prevederilor CCM Unic la Nivel de R. Transporturi deoarece contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură are forță juridică superioară în raport de contractele colective încheiate la nivel inferior.
În acest sens, statuează și dispozițiile art. 8 alin. 2-4 din Legea 130/1996, în vigoare la momentul încheierii contractului colectiv de muncă, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă are caracter obligatoriu numai dacă este încheiat cu respectarea legii, or, în cauza de față, contractul colectiv încheiat la nivel de unitate nesocotește clauzele cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, neputând produce efecte juridice în relațiile dintre părți.
În concluzie, ținând seama de dispozițiile art.11 din Legea nr.130/1996, Tribunalul a reținut faptul că pârâta trebuia să respecte clauzele CCM Unic la nivel de ramură referitoare la nivelul salariului de bază minim brut în negocierea contractului colectiv la nivel de unitate.
În ceea ce privește aplicabilitatea CCM Unic la nivel de ramură, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.4 alin.1 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, conform cărora acesta se aplică până la 31.12.2010 și că, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, atunci valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada octombrie_10, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Totodată, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului în materia răspunderii contractuale și ținând seama de dispozițiile art.1535 Noul cod civil potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței fiecărei obligații de plată a drepturilor salariale și până la data plății efective.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs recurenta C. Națională de Căi Ferate SĂ București, solicitând admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate iar pe fond respingerea cererii ca fiind netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Pe cale de excepție, recurenta invocă excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de termenul de introducere a acțiunii de către reclamantă, având în vedere prevederile art. 268 alin 1 punctul e) din Legea nr. 53/2003.
Obiectul solicitărilor formulate de către reclamantă îl constituie plata unor drepturi prevăzute în contracte colective de munca încheiate la nivel de unitate să ramura transporturi.
Din perspectiva prevederilor legale stabilite la art. 268 (1) Iile) din Legea 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dreptul material la acțiune al reclamantei privind pretențiile ce fac obiectul cauzei s-a prescris.
În aceste condiții, drepturile salariale solicitate, anterioare perioadei de șase luni față de data înregistrării acțiunii la tribunal sunt prescrise având în vedere că termenul prevăzut de codul muncii la art. 268 (1) lit. e) a fost depășit, iar acțiunea este supusă decăderii fiind aplicabile prevederile art.185 Cod de procedură civilă.
Cum reclamanta critică neexecutarea Contractului Colectiv de muncă, este evident că în cazul drepturilor solicitate termenul de prescripție este cel prevăzut la art. 268 alin.1 pct. e) din Codul muncii, adică șase luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Prin urmare este inadmisibil ca legiuitorul să fi prevăzut două termene de prescripție pentru același obiect, termenul de prescriere de trei ani se referă la drepturi salariale ce au ca izvor contractul individual de muncă, iar termenul de prescripție de șase luni se referă la drepturi ce au ca izvor Contractul Colectiv de Muncă.
Pe fondul cauzei, recurenta învederează că instanța de fond nu a avut în vedere cele învederate de societatea recurentă, cu privire la faptul că acțiunea reclamanților este inadmisibilă pentru diferențele de drepturi calculate în raport de salariu minim brut stabilit în CCM la Nivel de R. Transporturi, din perspectiva faptului că salariul de bază a fost negociat, iar salariații și-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea, în perioada de referința, a actului adițional la CIM.
Prin urmare, cererea reclamanților de acordare a unor diferențe la salariul de bază pentru membrii de sindicat este total neîntemeiată și nejustificată având în vedere că aceștia au semnat contractului individual de muncă și toate actele adiționale aferente fără obiecțiuni în ceea ce privește salariul.
Astfel, prin acte adiționale la contractul individual de muncă al fiecărui reclamant, s-a stabilit un salariu de bază brut prin negociere, salariu la care a achiesat fără obiecțiuni.
Mai mult decât atât, valoarea salariului avut de reclamanți în perioada de referința este mult peste valoarea salariului minim invocat.
De asemenea, la salariul de bază lunar stabilit prin negociere se adaugă și sporurile prevăzute în actele adiționale la contractului individual de muncă sus-menționate, astfel încât se poate concluziona că venitul brut lunar al salariaților în cauza depășește cu mult salariul minim prevăzut în hotărârile de guvern menționate.
Considera recurenta că acordul de semnare a actului adițional în care s-a stabilit salariul reclamantului a fost liber exprimat astfel încât nu se justifică atitudinea manifestată în formularea acțiunii.
Situația juridică salarială a reclamanților a fost guvernată de prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate, contracte înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă București, fără obiecțiuni.
Recurenta învederează că în perioada în litigiu a existat contract colectiv de muncă valabil încheiat la nivel de unitate pe anii 2009/2010 ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor ari 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților, în vigoare în perioada de referință.
Acest contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București fără obiecțiuni.
Inspectoratul Teritorial de Muncă București, în conformitate cu prevederile legale incidente în cauză au obligația de a verifica înainte de înregistrare îndeplinirea condițiilor legale, iar în cazul în care acestea au fost încheiate fără respectarea dispozițiilor legale sunt restituite semnatarilor pentru îndeplinirea acestora.
Câtă vreme aceste contracte colective nu au fost restituite de către Inspectoratul Teritorial de Munca București pentru neîndeplinirea condițiilor legale, prezumția legală în sensul că salariul de bază al reclamanților depășește minimul salariului de bază prevăzut în CCM la ramura nu poate fi răsturnată întrucât venitul brut lunar al reclamanților depășește salariul minim prevăzut în CCM la ramură transporturi, fiind menționat în actele adiționale pe care aceștia le-au semnat fără obiecțiuni.
Pe de altă parte, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv cu respectarea Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional .nr. 629/28.12.2010 până la data de 31.01.2011.
Prin urmare, salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamanților se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe R. Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Prin urmare, în raport de Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, salariul de bază brut al reclamanților s-a calculat prin aplicarea coeficientului corespunzător clasei de salarizare la salariul minim stabilit pe unitate, iar salariul de bază brut astfel rezultat depășește cu mult salariul de bază brut stabilit la nivel de ramură transporturi.
Atât contractul individual de muncă, cât și contractul colectiv de muncă reprezintă convenții de muncă, părțile fiind patronii și salariații. Contractul colectiv are o valoare normativă.
Pentru a fi aplicat într-un raport juridic concret, contractul colectiv de muncă implică în mod necesar existența unui contract individual de munca din care să izvorască acest raport juridic.
Contractele individuale concretizează, în măsura necesară, drepturile și obligațiile parților, prevăzute nu numai de lege, dar și de contractul colectiv.
Pe cale de consecință, salariu fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru anii 2009, 2010 au existat încheiate la nivel de unitate contracte colective de muncă, unde în Anexa 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare cât și nivelul celorlalte clase rezultă că înlocuirea acestei grile pentru unii salariați este netemeinică și nelegală.
Prin urmare, având în vedere că CCM-urile încheiate la nivel de unitate au fost înregistrate de Inspectoratul Teritorial de Munca București fără obiecțiuni și ținând cont de faptul că salariul de bază brut al reclamanților, stabilit inițial prin negociere colectivă și ulterior prin negociere individuală, a fost stabilit prin încheierea unor acte adiționale la contractul individual de muncă, fără obiecțiuni.
In cauză sunt incidente și dispozițiile art. 37, art. 229 alin 4 din Codul muncii, art. 1270 alin. 1 din Codul civil, art. 969 vechiul Cod civil, dispozițiile art.41 alin.5 din Constituție.
Câtă vreme raporturile de muncă dintre părți se realizează în temeiul unui contract individual de muncă semnat fără obiecțiuni și care nu a fost modificat ori anulat, iar recurenta a plătit acestora salariile la care s-a obligat, neavând alte datorii către aceștia, în speță sunt incidente și prevederile art.1470 din Codul civil.
În aceste împrejurări, solicită recurenta să se rețină că nu se poate aprecia asupra nerespectării salariului de bază brut la ramură, cată vreme reclamanților nu le-au fost plătite salarii mai mici decât cele stabilite la acest nivel.
Pe de alata parte, o instanța de judecată nu poate interveni, nu poate limita principiul libertății de voință a parților, atunci când această libertate a parților se manifestă cu respectarea dispozițiilor legale.
Pe cale de consecință, recurenta solicită să se rețină că nu există temei legal pentru acordarea drepturilor bănești solicitate.
La data de 27.02.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimată U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București,în numele membrilor de sindicat salariați ai recurentei, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, invocând totodată excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei.
Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor formulate de către recurentă pârâtă, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., cât și din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea apreciază că prima instanță a reținut în mod corect incidența reglementării prevăzute de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, potrivit căreia dreptul la acțiune privind plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariată se prescrie în trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, întrucât drepturile pretinse de aceasta, chiar dacă se regăsesc în contractul colectiv de muncă, fac parte din categoria drepturilor salariale individuale ale salariaților care nu au caracter de drepturi colective, astfel că nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, prevăzut de art.268 lit. e din Codul muncii, republicat, aplicabil unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă sub alte aspecte decât drepturile bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali.
Prin urmare, având în vedere că obiectul litigiului vizează diferențele de drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă și neplătite de către pârâtă, Curtea constată că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii pentru drepturile salariale aferente perioadei în litigiu nu era împlinit la data înregistrării acțiunii pe rolul tribunalului, respectiv 19.02.2012.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, în conformitate cu prevederile art.41 alin.3 lit.b din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, au obligația de a lua ca bază de la care pornesc negocierile pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul nivel de grup de unități și unitate, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi.
Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Recurenta a confirmat faptul că a folosit un algoritm de calcul diferit, stabilit prin CCM la nivel de grup de unități, utilizând la stabilirea salariilor minime brute din unitate ca sistem de referință valoarea de 570 lei (respectiv 600 lei) pentru salariul minim de bază, iar nu valoarea de 700 lei, susținând că acest CCM la nivel de ramură nu i se aplică, întrucât CCM la nivel de unitate/grup de unități, ca rezultat al negocierii între partenerii sociali, a înlăturat de la aplicare dispozițiile CCM la nivel de ramură.
Apărarea recurentei, potrivit căreia că s-ar aplica cu prioritate CCM la nivel de unitate/grup de unități, indiferent de clauzele acestuia, nu poate fi reținută de Curte, întrucât legea impune fără echivoc obligația, pentru partenerii sociali, să respecte drepturile cu caracter mai favorabil stabilite în CCM la nivel superior, indiferent de împrejurarea ca la nivel de unitate este sau nu încheiat un contract colectiv de muncă.
CCM la nivel de unitate/grup de unități se aplică cu prioritate numai în situația în care la nivel superior sunt reglementate drepturi cu caracter minimal, iar la nivel de unitate sunt acordate drepturi mai favorabile, în sens contrar, sunt aplicabile cele de la nivel superior.
De altfel, art. 57 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la data executării contractului, prevede explicit că în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Prin urmare, clauza mai favorabilă cu privire la salariul minim de 700 lei din CCM la nivel de ramură se aplică de drept, prin efectul legii, fără a fi necesar a se obține în prealabil nulitatea clauzei cu forță juridică inferioară.
Nu s-ar putea reține că prevederile Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică numai unităților care nu au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât art. 247 Codul muncii nu poate fi interpretat restrictiv, ci dimpotrivă, se completează cu situația în care norma favorabilă din Contractul colectiv de muncă la nivel superior înlătură de la aplicare pe cea de le nivel inferior.
Așadar, Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică și unităților care au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în privința dispozițiilor mai favorabile.
În condițiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 constituie legea părților, de la care nu se poate deroga decât printr-un act juridic cu forță egală, diminuarea nivelului salariului minim brut pe unitate nu poate fi considerată ca fiind în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
Ca atare, prima instanță a reținut judicios că dispozițiile mai favorabile din contractele colective de muncă la nivel superior se aplică cu prioritate față de cele la nivel inferior, acest principiu fiind reglementat atât în cuprinsul art. 238 alin. 1 Codul muncii, cât și prin art. 8 alin. 2 din Legea nr.130/1996, astfel ”prin contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. București – Sucursala Regională CF București împotriva sentinței civile nr.9877 din data de 22.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București, în numele membrilor de sindicat D. L., S. V., Z. E., C. M., A. M., P. P., N. L., R. E., N. V., A. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 martie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
B. A. C. R. F. G. G. M.
Grefier,
B. M.
Red. Jud. RFG
Dact: Z.G./2 ex
Jud.fond.:C.L.G.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 577/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1444/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
