Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1797/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1797/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 2989/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3043/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1797
Ședința publică de la 11 septembrie 2015
Curtea constituită din
PREȘEDINTE – M. V. D.
JUDECĂTOR - N. R. I.
JUDECĂTOR - R. G.
GREFIER - S. Ș.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă . SRL, împotriva sentinței civile nr._ din 10.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant Ș. D., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă la prima strigare a cauzei recurenta – pârâtă . SRL, reprezentată de avocat B. C. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/14.05.2015, aflată la fila 9 în dosar și intimatul – reclamant Ș. Daneil, reprezentat de mandatar Ș. M. G., în baza procurii de reprezentare, autentificate sub nr.239/07.03.2014 de BIN S. M. S., aflată la fila 144 în dosarul de fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin serviciul registratură, la data de 01.09.2015 intimatul – reclamant a depus întâmpinare.
Curtea, în raport de prevederile art.219 alin.1 Cod procedură civilă, procedează la identificarea mandatarei intimatului - reclamant, aceasta legitimându-se cu carte de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Recurenta – pârâtă, prin apărător, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Intimatul – reclamant, prin mandatar, se opune amânării cauzei, față de solicitarea recurentei – pârâte, prin apărător.
Curtea, având în vedere depunerea în termen a întâmpinării, la data de 01.09.2015, respinge cererea de amânare a cauzei, pentru a se lua la cunoștință de conținutul întâmpinări, ca neîntemeiată. Totodată, arată că recurenta – pârâtă, prin apărător are posibilitatea să ia cunoștință de conținutul întâmpinării, până la sfârșitul listei de recursuri.
Curtea dispune lăsare cauzei la ordine.
La reluarea cauzei se prezintă recurenta – pârâtă . SRL, reprezentată de avocat B. C. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/14.05.2015, aflată la fila 9 în dosar și intimatul – reclamant Ș. D., reprezentat de mandatar Ș. M. G., în baza procurii de reprezentare autentificate sub nr.239/07.03.2014 de BIN S. M. S., aflată la fila 144 în dosarul de fond.
Intimatul – reclamant, prin mandatar, depune la dosar înscrisuri, respectiv copia pașaportului și copie extras de cont.
Curtea încuviințează pentru intimatul – reclamant proba cu înscrisuri, urmând să aprecieze dacă acestea au relevanță în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art.392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de recurs.
Recurenta – pârâtă, prin apărător, învederează faptul că prin cererea de recurs a invocat excepția nulității sentinței civile nr._/10.11.2014 pronunțate Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. Așa cum reiese foarte clar din cuprinsul acesteia, consideră că această sentință nu cuprinde o motivare, doar două fraze la fila 20, tot restul sentinței fiind copy paste: cererea de chemare în judecată, întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare, ceea ce nu poate constitui, în înțelesul art. 261 Cod procedură civilă, o motivare a unei sentinței de către o instanță.
Recurenta – pârâtă, prin apărător, arată că această sentință nu conține niciun raționament juridic, de la probatoriul administrat în cauză: nu deține nici probatoriul administrat, nu face nicio legătură între acest probatoriu și capetele de cerere, nu se pronunță pe capetele de cerere cu care a fost învestită instanța de fond. De asemenea, arată că prin cererea de chemare în judecată au fost formulate în condițiile vechiului cod de procedură niște capete de cerere, 11 la număr, s-a răspuns prin întâmpinare la cele 11 capete de cerere, dar instanța obligă „să se plătească salariul datorat și neplătit”.
Recurenta – pârâtă, prin apărător, învederează că prin aceste capete de cerere au fost formulate niște aspecte punctate de către reclamantul – intimat din prezenta cauză, s-au cerut anumite tipuri de drepturi, s-au făcut anumite tipuri de probatorii, s-au cerut atât acele drepturi salariale sau sporuri, reprezentând orele suplimentare pe care intimatul pretinde că le-ar fi lucrat și pe care recurenta nu le-a recunoscut niciodată, fapt probat și menționat și în concluziile scrise. Totodată, arată că s-au formulat solicitări legate de rețineri abuzive din drepturile salariale, pe care instanța de fond nu s-a pronunțat, fiind vorba despre acei 600 lei, pe care intimatul la fond a susținut că îi vrea înapoi pentru că i s-ar fi reținut din salariu: au dovedit că statele de plată au fost semnate pentru întreaga sumă și atunci de unde rezultă acele rețineri? De asemenea, arată că s-a cerut o altă categorie drepturi, morale, or, nu s-a făcut nicio mențiune nici cu privire la aceste drepturi.
Recurenta – pârâtă, prin apărător, învederează că intimatul – reclamant din prezentul recurs vine și califică el prin întâmpinarea la recursul lor, conceptul de salariu, conceptul juridic. Ca atare, nu poate să vină și să suplinească această definire a conceptului, pe care instanța de fond l-a avut în vedere la momentul pronunțării hotărârii. Consideră că cele trei texte de lege care au fost invocate în motivarea în drept a sentinței de fond și anume art.166 alin.1, art.168, art.272 C. muncii nu pot să vină să susțină această sentință.
Recurenta – pârâtă, prin apărător, solicită admiterea recursului, constatarea nulității sentinței, modificarea în tot a sentinței recurate și rejudecarea în fond a litigiului.
Intimatul – reclamant, prin mandatar, solicită respingerea excepției nulității sentinței civile și pe cale de consecință, respingerea recursului, ca nefondat. Învederează că au fost administrate probele care au stat la baza sentinței în fața instanței de fond.
Curtea, în raport de prevederile art.394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ reclamantul Ș. D. a chemat în judecată pe pârâta S.C. M. C. G. S.R.L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 4.031,32 lei reprezentând:
a) 2.172,8 lei sporul de 75 % pentru orele suplimentare lucrate de reclamant în perioada 26.07._12, în zilele considerate lucrătoare, respectiv de luni până vineri, calculat la tariful orar al salariului de bază;
b)582 lei sporul de 75 ,% pentru orele suplimentare lucrate de reclamant în perioada 01.10._12, în zilele considerate lucrătoare, respectiv de luni până vineri, calculat la tariful orar al salariului de bază;
c)1.276,52 lei sporul de 75 % pentru orele suplimentare lucrate de reclamant în perioada 26.07._12, în zilele de sâmbătă, calculat la tariful orar al salariului de bază;
2) plata către reclamant a sumei de 259 lei reprezentând contravaloarea unui număr de 50 de ore suplimentare lucrate de către reclamant în perioada 01.10._12 și neremunerate;
3) efectuarea dovezii înregistrării Contractului Individual de Muncă al reclamantui la I.T.M. (dovada transmiterii registrului electronic REVISAL la ITM) și dovada plății tuturor contribuțiilor, impozitelor și taxelor impuse de lege, pe care angajatorul era obligat să le vireze (CAS, CASS, Impozit, contribuție șomaj etc.) ; în cazul în care contractul individual de muncă al reclamantului nu este înregistrat și/sau contribuțiile, impozitul și taxele nu sunt achitate, solicită obligarea pârâtei la înregistrarea acestui C.I.M. la I.T.M., plata tuturor obligațiilor fiscale pe care angajatorul este obligat a le vira și efectuarea dovezii efectuării acestor operații;
4)plata către reclamant a sumei de 212,38 lei cu titlu de spor de 100% pentru zilele de sărbătoare legală în care a fost obligat să lucreze, respectiv pentru data de 01 decembrie 2011- Ziua Națională a României, 1 mai 2012 - Ziua Muncii, 4 iunie 2012- a doua zi de Rusalii, 30 noiembrie 2012 (Sfântul A.) - conform art.142 alin 2 din Codul Muncii;
5)restituirea către reclamant a sumei de 600 lei reținută în mod abuziv din ultimul salariu cu titlu de contravaloare curs de școlarizare;
6)plata către reclamant a sumei de 290,08 lei reprezentând cele 56 de ore petrecute la cursurile teroretice pentru calificarea sa ca stivuitorist la care are fost obligat să participe și înscris la acesta de către administratorul S.C. M. C. G. SRL, fără acordul său, calculate conform salariului orar tarifar;
7) plata către reclamant a sumei de 217,28 lei cu titlu de spor de 75 % pentru cele 56 de ore reprezentând cursurile teoretice pentru calificarea sa forțată deoarece a participat la aceste cursuri din timpul său liber, respectiv după încheierea programului de lucru;
8) plata către reclamant a sumei de 7.040 lei cu titlu de spor de 50% pentru cumul de funcții, pentru fiecare lună lucrată, calculat la salariul de bază;
9) plata către reclamant a sumei de 16.000 lei cu titlu daune morale pentru injuriile care i-au fost aduse, cuvintele obscene care i-au fost adresate, atingerile aduse onoarei și respectului său, umilințele, batjocura și modul sclavagist cu care a fost tratat în cadrul relațiilor de muncă la . SRL.
10)plata către reclamant a dobânzii legale la toate sumele pe care le admite instanța (ce ar trebui să îi fie achitate), de la data datorării fiecărei sume în parte și până la achitarea efectivă a debitului;
11)plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr._ din data de 10.11.2014 pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă acțiunea așa cum a fost formulată privind pe reclamant Ș. D. în contradictoriu cu pârâta . SRL; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 74,4 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între reclamantul Ș. D., în calitate de salariat, și pârâta S.C.M. C. G. S.R.L. în calitate de angajator s-a încheiat contractul individual de munca (filele 15-17 dosarul instanței).
În data de 11.12.2012 s-a dispus încetarea contractului individual de munca al reclamantului Ș. D. în temeiul art.55 lit.b din Codul Muncii. Reclamantul a solicitat acordarea drepturilor salariale restante aferente perioadei 26.07.2011 – 10.12.2012.
Potrivit dispozițiilor art. 159 alin.1 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Potrivit disp.art.166, al.1 Codul muncii salariul se plătește în bani cel puțin o data pe luna la data stabilita în contractul individual de munca, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Potrivit art.168 din codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății.
Deși legal citată cu mențiunea de a depune la dosar dovada plații către reclamant a salariului, pârâta, căreia i-a revenit sarcina probei conform disp.art.272 Codul muncii, nu a înțeles să facă această probă, potrivit dispozițiilor legale și nu a făcut nici dovada existenței vreunui caz de forța majora, care ar fi impus suspendarea plații salariului către reclamant.
Întrucât a constatat că pârâta nu și-a respectat obligația privind plata salariului către reclamantul Ș. D., instanța având în vedere dispozițiile legale susmenționate, a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada în care a lucrat dar nu a fost retribuit.
În consecință, instanța a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată sub acest aspect și a obligat pârâta la plata către Ș. D. a sumelor de bani în cuantum brut reprezentând drepturi salariale restante cu reținerea în vederea plății, a contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat. Tribunalul a mai obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 74,4 lei conform chitanțelor de la dosar.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal și motivat, pârâta S.C. M. C. G. SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.80 din Legea nr.168/1999, modificată, art.261, art.304 pct.4,6,7,8,9, art.3041, art.315 (5) din Codul de procedură civilă, recurenta solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Se arată că sentința nu conține o motivare în fapt și drept asupra situației litigioase deduse judecății, nu conține niciun raționament juridic relaționat cu probatoriul administrat în dosar, nu cuprinde descrierea probatoriului administrat, iar raționamentul juridic formulat în pag. 20 a sentinței nu are nicio legătură cu speța dedusă judecății, deoarece instanța se pronunță pe dispozițiile art.166 alin.1 Cod muncii referitor la plata salariului raportat la dispozițiile art.168 Cod muncii și art.272 Cod muncii, însă prin niciun capăt de cerere din acțiune nu s-a solicitat obligarea la plata salariului, ci doar a unor ore suplimentare pe care reclamantul consideră că i s-ar cuveni precum și sume cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale și morale aduse acestuia.
Pe cale de consecință, lipsa enumerării și interpretării probatoriului administrat în cauză, în lipsa unui raționament juridic bazat pe probe și pe capetele de cerere din acțiunea cu care instanța de fond a fost investită, ci pe o situație de fapt și de drept privind neplata salariului conduc la nulitatea acesteia pentru încălcarea dispozițiilor art.261 pct. 3, 5 și 6 V.C.P.C., singura soluție fiind constatarea nulității în tot a sentinței recurate.
În cazul în care instanța de recurs va constata că nu sunt motive suficiente pentru constatarea nulității hotărârii solicită a modifica în tot sentința recurată, reținerea spre pronunțare pe fondul litigiului în temeiul dispozițiilor art.304 indice 1 V.C.P.C.
Solicită instanței de recurs să ia act de faptul că a depus în probatoriul cu înscrisuri dovada înregistrării CIM la ITM, cât și dovada achitării sumelor cu titlul de contribuții impozit, șomaj, CAS si CASS solicitate prin capătul 3 de cerere, acesta rămânând fără obiect.
Nu s-a formulat nicio cerere de înscriere în fals sau o plângere în acest sens de către reclamant, acesta susținând doar verbal prin împuternicit, în fața instanței, că nu ar fi semnat contractul de muncă depus de pârâtă în instanță.
Arătă că își mențin recunoașterea pretențiilor asupra capătului de cerere 4 din acțiune.
Față de capetele de cerere 1,2 și 5-11 din acțiune solicită instanței să le respingă ca nefondate.
Critică soluția instanței de fond prin prisma motivelor de recurs prevăzute de:
Art.304 pct. 6 V.C.P.C. "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", cu motivarea că puterea judecătorească este investită de lege să judece doare cererile formulate expres de către părți prin conținutul acțiunii civile, neputând extinde judecata asupra altor probleme de fapt și de drept care nu sunt cuprinse în cererea de chemare în judecată cum în fapt a făcut instanța de fond pronunțându-se asupra obligării societății la plata drepturilor salariale raportat la salariul brut din statul de plată, sume nesolicitate de reclamant prin acțiune.
Este de menționat și faptul că tot o încălcare a puterii judecătorești o reprezintă și nesoluționarea capetelor de cerere dintr-o acțiune, însă acest aspect se circumscrie mult mai bine dispozițiilor art.304 pct.6 teza a 2-a "instanța a acordat... ceea ce nu s-a cerut".
Art.304 pct.6 V.C.P.C. "instanța a acordat... ceea ce nu s-a cerut", cu motivarea că instanța reține în penultimul alineat al motivării următoarea situație ce nu s-a solicitat prin acțiune: "întrucât constată că pârâta nu și-a respectat obligația de plată a salariului către reclamantul Ș. D., instanța având în vedere dispozițiile legale susmenționate, va obliga pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada în care a lucrat dar nu a fost retribuit." Nicăieri în celei 11 capete de cerere nu se solicită salariul. Nu s-a formulat de asemenea nicio cerere modificatoare a acțiunii inițiale prin care să se solicite acest lucru în temeiul art. 138 VCPC, în forma și termenele legale ale Codului de procedură civil.
Solicită instanței de recurs să observe că prin sentința recurată aceasta este singura obligație trasată de instanță, niciuna din sumele solicitate prin capele de cerere nefiind în fapt acordată de instanță.
Art.304 pct. 7 V.C.P.C." hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive.... străine de natura pricinii" motivat de faptul că prin motivare și dispozitiv instanța se referă la o situație de fapt și drept care nu a fost dedusă judecății, fiind motive străine de natura pricinii. Astfel hotărârea cuprinde atât în scurta motivare din pag 20 cât și în dispozitivul acesteia motive străine complet de capetele de cerere depuse judecății și de natura pricinii.
De asemenea, hotărârea recurată nu cuprinde nicio interpretare a probelor, niciun raționament juridic asupra motivelor care ar fi condus instanța la respingerea probelor și apărărilor pârâtei și nici o soluționare punct cu punct a capetelor de cerere din acțiune.
Art. 304 pct.8 V.C.P.C. "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia" motivat de aceleași susțineri arătate anterior referitoare la analizarea de către instanță a plații salariului conform statelor de plată deși nu s-a solicitat acest lucru, cu ignorarea totală a capetelor de cerere 1-11 care precizau mai mult decât vădit și neîndoielnic care sunt cerințele reclamantului prin acțiune.
Art.304 pct.9 V.C.P.C. "când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" motivat de faptul că textele legale menționate de instanța de fond în motivarea de la pag. 20 sunt aplicabile drepturilor salariale și nu pot sta ca temei juridic pentru o pronunțare asupra facturării sau nu a unor ore suplimentare în condițiile art.120-124 Cod muncii, sau la temeiurile de drept privind o eventuală răspundere civilă delictuală a angajatorului pentru acordarea de daune morale așa cum s-a cerut prin acțiune.
Lipsa temeiurilor legale pentru motivarea soluției asupra capetelor de cerere din acțiune, încălcarea legii prin aplicarea unor temeiuri de drept pentru niște drepturi care nu s-au solicitat prin acțiune cât și aplicarea greșită a legii sunt evidente în cazul sentinței recurate, încadrarea în dispozițiile art.304 pct. 9 V.C.P.C. fiind totală.
Așa cum au arătat și în concluziile scrise depuse, solicită respingerea capetelor de cerere pe fond pentru următoarele motive:
Cu privire la capetele de cerere 1 și 2 consideră că se impune respingerea acestora ca nefondate din următoarele motive:
Referitor la orele suplimentare solicitate de contestator, arată că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale prevăzute de art.121, 122 Cod muncii și art.8 din Regulamentul de ordine interioară, texte care prevăd obligativitatea efectuării unor înștiințări scrise din partea conducerii către angajat, prin care să-i solicite efectuarea de ore suplimentare, lipsa acestei probe cu înscrisuri, care este în sarcina reclamantului, conducând la o soluție de respingere.
Solicită, de asemenea a se lua act de către instanță cu privire la recunoașterea făcută de reclamant în pag.4 a acțiunii pct.2 paragraful 6 "consider că mi s-au plătit orele suplimentare la tariful de ore normale (fără spor) pentru fiecare zi lucrată de luni până vineri în intervalul orar 08.00-18.00 și în zilele de sâmbătă în intervalul orar 08.00-15.00, cu excepția perioadei de 01.10._12 în care nu mi s-a plătit o oră pe zi lucrată în plus."
Atâta vreme cât reclamantul recunoaște că i s-au achitat sume de bani pentru orele suplimentare, consideră că capetele sale de cerere rămân fără obiect.
Motivul pentru care un angajator poate să solicite angajatului să efectueze ore suplimentare, este determinat de existența unor situații de urgență și este condiționată de lege de îndeplinirea formalităților legale privind notificarea scrisă a salariatului în ceea ce privește numărul de ore pe care solicită ca acesta să îl presteze, cuantumul lor fiind determinat prin normele legale aplicabile.
Legiuitorul a prevăzut expres această procedură și implicit posibilitatea de a dovedi necesitatea și prestarea orelor suplimentare doar prin probatoriul cu înscrisuri, tocmai pentru a feri angajatorii de posibilitatea unor mărturii mincinoase sau pro parte făcute de angajați sau foști angajați între ei, în cursul unor proceduri judiciare ulterioare, prin care angajații să poată pretinde sume de bani necuvenite de la angajator.
De asemenea, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatului de a nu da curs unor solicitări verbale ale angajatorului privind efectuarea de ore suplimentare, asigurând angajatul prin proceduri legale și prin efectele contractului individual de muncă că nu se vor putea lua sancțiuni abuzive împotriva acestuia pe considerentul că nu a dat curs unor solicitări verbale de a sta peste program la serviciu.
Determinarea prin contractul individual de muncă a timpului de lucru și luarea la cunoștință de către ambele părți a întinderii acestuia prin semnarea și comunicarea CIM este îndeajuns de clară și are o forță legală suficientă pentru că asigură angajatului garanțiile împotriva unei eventuale concedieri abuzive. Ori, în cauză, nu a fost nici măcar vorba de o concediere abuzivă a contestatorului acesta plecând prin demisie de la societate.
De asemenea, legea a dat posibilitatea angajatului de a sesiza organele de control ale Inspectoratului teritorial de muncă în privința existenței unor practici abuzive ale angajatorului privind obligarea la muncă suplimentară, oferind de asemenea prin această procedură și un mijloc solid de probă în fața unei instanțe constând în procesul-verbal de constatare întocmit de ITM.
Contestatorul nu a apelat nici la această procedură legală, venind în fața instanței doar cu 2 martori, foști angajați ai societății, care să susțină doar verbal și fără nicio dovadă faptul că ar fi prestat ore suplimentare. Nu este de neglijat în aprecierea probelor nici faptul că acești martori, foști angajați, să poată solicita ei înșiși ore suplimentare nelegale, în urma soluționării favorabile pentru contestator a prezentei acțiuni, situație în care eventual contestatorul din prezenta cauză să testeze în favoarea actualilor martori.
În speța de față inclusiv martorii au declarat că se prezentau la serviciu mai devreme deoarece programul începea la ora 8 și nu din alte cauze, situație absolut normală, având în vedere prevederile CIM și propria lor opțiune de a respecta programul de lucru efectiv pe care-l semnaseră. De asemenea martorii au declarat că nu pot aprecia întreaga situație cu privire la prestarea orelor suplimentare de către contestator pe întreaga perioadă solicitată prin acțiune, deoarece aceștia nu au fost tot timpul la locul de muncă al contestatorului, făcând parte din echipele de muncitori în construcții care se deplasau la obiective din afara locului de muncă al contestatorului.
În privința plecării de la serviciu a contestatorului acesta avea posibilitatea și opțiunea de a părăsi locul de muncă la încheierea programului de lucru de 8 ore. Chiar dacă ar fi dovedită, alegerea acestuia să stea peste program și apoi să solicite ore suplimentare nu poate fi opozabilă angajatorului, deoarece nu acesta i-a solicitat acest lucru, neexistând nicio dovadă în acest sens.
Nici măcar martorii, întrebați fiind în privința existenței unei solicitări scrise din partea angajatorului cu privire la existența unor situații care să justifice ore suplimentare, au arătat faptul că asemenea solicitări nu au existat.
În privința programului de lucru al contestatorului acesta a fost negociat la 8 ore cu 1 oră pauză de masă la prânz situație de fapt confirmată și de martori. Când a fost cazul de lucru în timpul sărbătorilor legale, au recunoscut și admis încă prin întâmpinare faptul că sunt de acord să achite acele sume.
Nu există nicio legătură între programul de funcționare a magazinului de desfacere și programul de lucru al contestatorului, deoarece, dacă ar fi existat o asemenea legătură, ea ar fi trebuit făcută prin clauzele CIM în care să se precizeze că programul de lucru al contestatorului este același cu programul de funcționare a magazinului. Magazinul presupune existența unui program de vânzări și gestiune la care contestatorul nu era parte, partea de vânzări și gestiune fiind atributul altor angajați.
De asemenea, arată faptul că din formularea capetelor de cerere nu rezultă un mod cert de calcul al orelor suplimentare făcut de către contestator pentru a se putea verifica de către instanță cuantumul acestora. Deși instanța a sugerat reprezentantului acestuia că ar fi necesară o probă cu expertiză contabilă, decizia contestatorului prin reprezentant a fost de a nu se folosi de această probă.
Nu este de neglijat în analiza ce urmează a o face instanța cu privire la bună credința a contestatorului în susținerile sale, nici situația certă, că acesta a putut constata lună de lună ce bani încasa și putea să se adreseze către angajator inclusiv în scris, în mod justificat, pentru acordarea unor ore suplimentare, însă această opțiune nu s-a manifestat niciodată cât timp angajatul a lucrat la societatea pârâtă.
Pentru toate aceste motive solicită respingerea capetelor de cerere 1 și 2 privind acordarea de ore suplimentare, ca nefondate.
În privința capătului de cerere 3 arată faptul că prin probatoriul cu înscrisuri s-a făcut dovadă cu ordinele de plată către Casa de pensii și Administrația financiară a plății contribuțiilor și impozitului pe salarii pentru întreaga perioadă cât angajatul a avut această calitate.
În lipsa unei contraprobe din partea angajatului solicită a se lua act că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
În privința capătului 4 de cerere arată că încă de la momentul depunerii întâmpinării au arătat că recunosc necesitatea acordării acestei sume de 212.38 lei, solicitând angajatului să le comunice unde să-i vireze banii sau să se prezinte pentru ridicarea acestora la casieria societății.
Prin notele de ședință de la al doilea termen de judecată li s-a indicat un cont fără a li se indica datele necesare efectuării plății și certifica faptul că acest cont aparține contestatorului, făcând în fapt imposibilă plata prin virament, însă rămânea și rămâne deschisă posibilitatea contestatorului de a se prezenta la societatea pentru i se plăti cash această sumă.
Solicită instanței să ia act de recunoașterea pretențiilor pe acest capăt de cerere.
În privința capetelor de cerere 5,6 și 7 solicită respingerea acestora pentru motivele din întâmpinare.
Reținerea sumei de 600 lei nu a fost dovedită cu nimic, angajatorul semnând pe statul de plată din decembrie 2012, administrat ca probă cu înscrisuri, pentru primirea întregii sume conform CIM.
Faptul că unul dintre martori declară că ar fi auzit că i s-ar fi reținut această sumă, nu poate contracara valoarea probantă a statului de plată conform art.168 Cod muncii.
Cu privire la plata orelor de curs ca ore muncă arată că nu se poate face în mod legal această plată, deoarece pe durata acestor ore, salariatul nu a muncit conform atribuțiilor sale din CIM, iar valoarea cursului a fost achitată de societate conform facturii anexate în probatoriul cu înscrisuri.
Susținerile reclamantului că ar fi fost supus unei calificări forțate sunt nefondate și vădit făcute cu rea-credință, deoarece, așa cum a recunoscut inclusiv prin acțiune, avea atribuții de serviciu în încărcarea/descărcarea mărfii, aranjarea acesteia și livrarea către clienți, toate aceste activități presupunând în cazul materialelor de construcții manipularea lor fie manual fie mecanic cu un motostivuitor.
Însă, cerințele legale de securitate în muncă obligă angajatorul fie să solicite la angajare un Certificat de competențe pe calificarea de motostivuitorist, fie să suporte școlarizarea angajaților pentru a dobândi această calificare în timpul muncii pentru a putea să lucreze pe acest mijloc automat de manipulare a mărfii.
Faptul că, în timpul orelor de lucru, contestatorul a făcut curățenie la locul de muncă și a condus o dată mașina cu muncitori la o deplasare a echipei, nu poate fi considerat un cumul de funcții, deoarece în acest caz ar fi trebuit negociat și semnat câte un CIM pentru fiecare jumătate de oră sau oră în care orice angajat ar fi prestat orice sarcină de serviciu trasată de administratorul societății în timpul programului normal de 8 ore.
În ceea ce privește capătul 9 de cerere solicită respingerea acestuia ca inadmisibil.
Daunele morale pot fi acordate în cadrul unui litigiu de muncă numai dacă contractul individual de muncă prevede expres posibilitatea acordării acestora, conform recursului în interesul legii soluționat de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.40/2007.
Se poate observa că presupusele prejudicii morale enumerate de reclamant nu îndeplinesc condițiile legale ale art.253 alin 1 Cod muncii, ci, în cel mai extins caz pot face obiectul unei răspunderi civile delictuale ale unei persoane fizice pentru o pretinsă atingere adusă valorilor personale ale reclamantului, care în niciun caz nu este de natură a vătăma relațiile de serviciu ale reclamantului sau de a-i știrbi în vreun fel probitatea profesională cu efecte imediate și dovedibile.
Atât doctrina cât și practica sunt reticente în a admite astfel de cereri care nu pot fi dovedite prin prisma existenței efective a vătămării pretinse de reclamant.
Spre exemplu, neacordarea unor zile de concediu pretinsă de reclamant ca fiind o vătămare adusă sănătății sale putea fi suplinită și înlăturată într-un mod simplu printr-un consult medical urmat de un concediu medical dispus de un medic specialist, însă în niciun caz nu constituie o vătămare fizică sau morală a reclamantului.
Consideră că pretinsele injurii nu au fost aduse reclamantului din partea angajatorului, care este o persoană juridică, ci de către o persoană fizică, care poate în temeiul răspunderii civile delictuale să răspundă într-un litigiu civil și nicidecum într-un litigiu de dreptul muncii, raportat și la prevederile art.267 Cod muncii care prevăd expres care sunt părțile într-un litigiu de muncă.
Nici CIM nici Regulamentele interne nu prevăd posibilitatea de acordare a unor daune morale pentru salariați, situație a cărei analiză rămâne oricum la aprecierea instanței de judecată.
Solicită respingerea capătului 10 de cerere ca și o consecință a respingerii celorlalte capete de cerere privind obligarea la plata unor sume de bani necuvenite, dobânzile la aceste sume solicitate fiind în fapt un accesoriu care trebuie să urmeze soarta principalului.
De asemenea, arată că imposibilitatea de cuantificare a sumelor din acțiune și lipsa unei expertize care a fost refuzată de contestator spre a fi administrată fac imposibilă acordarea unor dobânzi la niște sume ce nu au caracterul de creanță certă, lichidă și exigibilă.
Solicită, de asemenea, respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, ca nefondat, față de respingerea acțiunii.
Cercetând recursul declarat, Curtea îl constată fondat în privința motivului referitor la nesoluționarea acțiunii în capetele sale, coroborat cu motivarea soluției prin prisma unei obligații străine de obiectul și cauza pricinii.
Într-adevăr, dat fiind că Tribunalul s-a pronunțat generic asupra admiterii acțiunii, fără nicio altă specificație cu privire la obligațiile sancționate în sarcina pârâtei, nu se poate stabili dacă și cum a soluționat primele 10 capete de cerere. Omisiunea nu poate fi complinită nici prin recursul la considerente, căci și acestea se raportează la o pretinsă obligație de plată a salariului în condițiile art.159 și urm. din Codul muncii, care nu face obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel, nu propriu-zisa neacordare a salariului convenit prin contractul individual de muncă a fost reclamată în cauză, ci sumele se solicită cel mult cu titlu de rețineri nejustificate, pentru care însă trebuie identificată și analizată o cauză diferită de cea care obligă la plata salariului, ca obligație fundamentală ce rezultă din încheierea unor raporturi de muncă. De asemenea, s-au cerut sume și accesorii ale acestora, în contul unor pretinse ore suplimentare, de formare profesională, efectuate în regim de cumul de funcții, daune morale și plata în consecință a contribuțiilor datorate bugetelor statului.
Prima instanță nu s-a pronunțat asupra niciunuia din aceste capete, strict determinate în obiectul, întinderea și temeiul lor, nici formal prin dispozitiv, nici în cuprinsul considerentelor, într-o modalitate care să ateste că le-ar fi luat în examinare, exprimând o opinie argumentată pe probele administrate, atitudinea procesuală a pârâtei care a recunoscut parțial pretențiile și textele aplicabile, la capătul căreia să poată conchide asupra „admiterii în tot a acțiunii, astfel cum a fost formulată”.
În consecință, cauza a rămas esențialmente necercetată în obiectul și temeiurile sale, caz în care, potrivit art.312 alin.(5) teza I raportat la art.312 alin.(3) din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul. Va casa sentința atacată și va trimite cauza la rejudecare, aceluiași Tribunal, pentru ca instanța, ținând cont și de susținerile formulate în prezentul recurs, să analizeze și să se pronunțe motivat asupra fiecăruia și tuturor capetelor de cerere, spre a asigura exercițiul deplin al accesului la justiție și efectivitatea dublului grad de jurisdicție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă . SRL, împotriva sentinței civile nr._ din 10.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant Ș. D..
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 septembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. V. D. N. R. I. R. G.
GREFIER
S. Ș.
Tehnored.: N-R.I./05.10.2015
Dact: S.Ș./2 ex./30.09.2015
Jud. fond: R. U.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 199/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
