Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3471/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3471/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 3471/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
C. DE A. BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3471/2015
Ședința publică de la 05 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Grefier I. R. M.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de apelantul-pârât M. JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.67 din data de 21.01.2015 pronunțate de T. T. - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți F. M., L. F. D., G. (M.) C.-L. și intimații-pârâți C. DE A. BUCUREȘTI și T. T., cauza având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, în data de 08.06.2015, dosarul a fost suspendat în temeiul dispozițiilor art. dispozițiile art.520 alin.(4) din Codul de procedură civilă. În data de 30.07.2015 s-a înregistrat la dosar cererea apelantului prin care solicită reluarea judecății, în acest sens stabilindu-se termen de judecată pentru astăzi 05.10.2015.
În temeiul art. 415 pct.1 din Codul de procedură civilă, C. dispune redeschiderea judecății și, având în vedere că părțile au lipsit la termenul de astăzi, dar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de apel, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentinței civile nr.67 din data de 21.01.2015 pronunțate de T. T. - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții F. M., L. F. D. și G. (M.) C.-L. împotriva pârâților M. Justiției și T. T.; au fost obligați pârâții să plătească fiecăruia dintre reclamanți dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite, conform sentințelor civile nr. 1885/21.11.2007, nr. 1881/21.11.2007, nr. 1882/21.11.2007, nr. 337/2.01.2008, pronunțate de T. T., începând cu data pronunțării sentințelor și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009 s-a prevăzut că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr.45/2010, Legea nr.230/2011) au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată, s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune – interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.
Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
S-a reținut și că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Mai mult, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Codul civil din anul 2009, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor - interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
Pentru aceste considerente s-a admis acțiunea formulată de reclamanții; a obligat pârâții să plătească fiecăruia dintre reclamanți, dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite, conform sentințelor civile nr.1885/21.11.2007, nr.1881/21.11.2007, nr.1882/21.11.2007, nr.337/2.01.2008, pronunțate de T. T., începând cu data pronunțării sentințelor și până la data plății efective. Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție de trei ani de la data introducerii acțiunii a fost analizată anterior cercetării fondului și respinsă ca nefondată pentru motivele reținute în practicaua sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal și motivat apelantul-pârât M. Justiției, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, apelantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere și dispozițiile art. 6 alin. 4 din NCC, respectiv ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit. În acest sens, apelantul a solicitat instanței să observe și cele reținute de ÎCCJ prin Decizia nr. 1/2014, pronunțată în dosarul nr 20/2013 - Complet RIL și publicată în M.Of. nr. 283 din 17 aprilie 2014: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art. 6 alin. (4), art.2512, art.2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 01 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune".
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
Referitor la momentul de început al curgerii termenului de prescripție, învederăm aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care: „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea art. 12 din Decretul sus menționat, apelantul solicită instanței să constate că în speță dreptul la acțiune este prescris.
Apelantul a învederat instanței că prin Decizia nr. 304/04.02.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul celor de mai sus, astfel: "termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii”.
Faptul că executarea obligației a fost eșalonată de către legiuitor nu întrerupe termenul de prescripție privind cererea de plată a dobânzilor conform Decretului nr. 167/1958, ci întrerupe termenul de prescripție a cererii de executare silită conform art. 405 alin.1 C.pr.civ..
Totodată, apelantul a solicitat instanței să observe că nu ar fi putut interveni oricum întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere, întrucât recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală. Or, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și expres obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
În sens contrar celor reținute de instanța de fond, apelantul a solicitat instanței să aibă în vedere în vedere faptul că s-a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. 2 alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgentă se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Național de S.”.
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rață inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, deoarece s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Potrivit art. 1088 din Codul civil: „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Apelantul a solicitat instanței de apel să constate că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată) astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială (astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acordă cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii”. per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.
În ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, este urmată o procedură specială de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin O.U.G. nr. 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, și de O.U.G. nr. 74/2014 privind rectificarea bugetară pentru anul 2014. Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a tării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgentă prevede că acestea se actualizează cu indicele preturilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 476 și următoarele din Codul de procedură civilă, C. reține următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate, dobândă pentru perioada anterioară datei de 22.07.2011, este fondată.
Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea". De asemenea, în baza art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariate, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Prin Decizia nr.21 din 22 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de C. de A. C. – Secția I Civilă în dosarul nr._ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a decis că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.
Decizia este obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
ICCJ a constatat că, în cazul titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale neachitate salariaților bugetari, pot fi pretinse dobânzi penalizatoare menite a acoperi prejudiciul rezultat din fapta ilicită a statului, care, în calitate de debitor, achită cu întârziere sumele acordate prin hotărâri judecătorești, deși acestea sunt executorii de drept de la momentul pronunțării acestor hotărâri. Prin urmare, aceste dobânzi nu au un caracter accesoriu debitului principal și nu reprezintă daune-interese datorate în temeiul art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru salariul neachitat, pentru care angajatorul este de drept în întârziere de la data scadenței obligației de plată a salariului.
Ca atare, față de faptul că, prin Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost identificată fapta ilicită ce a declanșat mecanismul răspunderii civile delictuale, achitarea de către stat, cu întârziere, a sumelor acordate prin hotărâri judecătorești, urmează a se înlătura ipoteza că dobânzile ce constituie obiectul întrebării preliminare ar curge de la momentul la care a fost introdusă acțiunea principală având ca obiect plata drepturilor salariale.
Cum aceste dobânzi sunt distincte de cele aferente dreptului salarial a cărui neplată a fost sancționată prin hotărârea ce constituie titlu executoriu (cele în raport cu care s-a reținut autoritatea de lucru judecat), hotărârea preliminară confirmă astfel lipsa identității de obiect și cauză între litigiul referitor la plata drepturilor salariale și cel pendinte.
Pe de altă parte, față de dezlegările din Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dobânzile nu pot fi considerate o pretenție nouă, absolut independentă de litigiul anterior, pentru ca, prin însăși acțiunea în răspundere civilă având ca obiect astfel de dobânzi penalizatoare, debitorul să fie pus în întârziere și, prin urmare, prejudiciul să fie datorat de la data introducerii acestei acțiuni, pentru viitor, cu consecința începerii curgerii dobânzilor de la data introducerii acțiunii.
Potrivit art. 1088 alin. 2 din Codul civil de la 1864, dobânda nu este datorată decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazul în care, după lege, curge de drept.
Or, aceste dobânzi, ca formă de penalizare a debitorului care nu și-a îndeplinit la timp obligația de executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu referitor la drepturi salariale, curg de drept de la momentul pronunțării hotărârii, hotărâre executorie de drept potrivit art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă de la 1865 și art. 274 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceasta fiind data scadenței obligației respective, până la plata efectivă a acestui debit.
Prin urmare, în principiu, data de la care începe să curgă dobânda legală pentru drepturile salariale cuprinse în titlul a cărui executare silită a fost eșalonată este data pronunțării hotărârii, iar dobânda continuă să curgă, succesiv, pentru fiecare perioadă de întârziere, până la data plății efective a debitului.
Dacă eșalonarea a presupus fixarea unui alt termen pentru executarea parțială a obligației de plată și o astfel de plată parțială nu întrerupe cursul prescripției dreptului de a solicita aceste dobânzi, înseamnă că obligația principală, respectiv dreptul la executarea silită a titlurilor executorii, nu s-a prescris, iar dobânda percepută debitorului pentru neexecutare curge, pentru tranșele achitate, de la data pronunțării hotărârii până la data plății tranșelor, iar, pentru sumele neachitate, curge în continuare până la data plății efective.
În aceste condiții, cererea de chemare în judecată marchează momentul la care instanța de judecată se raportează pentru a aprecia dacă scadența tranșelor plătite pentru care se calculează distinct dobânzi penalizatoare se înscrie în termenul de prescripție de trei ani anteriori acestei date, dobânzile putând fi solicitate pentru perioada pentru care nu s-a împlinit prescripția.
Pentru suma rămasă restantă după plata parțială, dobânzile penalizatoare curg în continuare și pot fi acordate pe trei ani anteriori datei introducerii acțiunii.
Pentru tranșele din debitul principal ce au fost achitate cu mai mult de trei ani anteriori introducerii acțiunii ce pretinde plata acestora, dobânzile s-au prescris și nu mai pot fi solicitate.
În consecință, raportat la distincțiile expuse anterior, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.
Cum în cauză acțiunea a fost formulată la 13.03.2014 (a se vedea fila 1 dosar fond T. Argeș), atunci pretențiile pentru perioada anterioară datei de 13.03.2011 sunt prescrise.
Prejudiciul este reprezentat de beneficiul nerealizat de creditor, care constă în dobânda legală. Dată fiind natura diferită a dobânzii legale și a actualizării cu inflația, așa cum a explicat și Înalta Curte în considerentele Deciziei nr. 2/2014, obligatorie, pronunțată într-un recurs în interesul legii, acordarea dobânzii legale nu poate fi împiedicată de această actualizare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Fapta ilicită este reprezentată de executarea cu întârziere a titlurilor executorii, care s-a întins pe mai mulți ani. Deși debitorul a făcut demersuri pentru a aduce la îndeplinire obligațiile, totuși, acest interval îndelungat a fost generator de prejudicii pentru creditori.
Culpa debitorului este, în domeniul răspunderii contractuale, prezumată, revenind acestuia să probeze existența unui caz exonerator de răspundere. Or, lipsa fondurilor bănești nu constituie un astfel de caz, de natură să se încadreze în dispozițiile art. 1082 din Codul civil din 1864, care trimite la "cauză străină, care nu-i poate fi imputată". Or, așa cum a reținut Înalta Curte, „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate"] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț”. Legătura de cauzalitate rezultă din circumstanțele cauzei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, C. constată că apelul este fondat și-l va admite, va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea și va dispune ca drepturile acordate de prima instanță reprezentând dobânda legală, să fie achitate începând cu data de 13.03.2011, raportat la obligațiile scadente și neexecutate la acea dată, ca efect al prescripției extinctive.
Se va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-pârât M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, sector 5, . împotriva sentinței civile nr.67 din data de 21.01.2015 pronunțate de T. T. - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți F. M., CNP_, cu domiciliul în Roșiori de Vede, ., ., ., L. F. D., CNP_, cu domiciliul în Roșiori de Vede – cu domiciliul ales la Judecătoria Roșiorii de Vede, ., județul T., G. (M.) C.-L., CNP_, cu domiciliul în Roșiori de Vede - cu domiciliul ales la Judecătoria Roșiorii de Vede, ., județul T., și intimații-pârâți C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în sector 4, București, Splaiul Independenței nr. 5 și T. T., cu sediul în A., ., județul T..
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Dispune ca drepturile acordate de prima instanță reprezentând dobânda legală, să fie achitate începând cu data de 13.03.2011, raportat la obligațiile scadente și neexecutate la acea dată, ca efect al prescripției extinctive.
Menține în rest sentința.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | |
Grefier, I. R. M. |
Red. jud. C.D.A/
Dact. CC/8ex/14.10.2015
Jud. fond: V.V.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 3701/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3469/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
