Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3695/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3695/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 3695/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizia civilă nr.3695
Ședința publică din data de la 14 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelantul-pârât S. Județean de Urgență A. împotriva sentinței civile nr.653 din data de 18.06.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. „S.” din S. Județean de Urgență A., în numele membrilor de sindicat V. P. și Z. C.-G., cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții că la data de 17.09.2015, apelantul-pârât S. Județean de Urgență A. a depus la dosar prin serviciul „registratură” al acestei secții, răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant S. „S.” din S. Județean de Urgență A.. Se mai arată că ambele părți în cauză, prin cererile formulate, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform dispozițiilor art.223 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Curtea în temeiul dispozițiilor art.394 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea părților în cauză de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 653 din data de 18.06.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, s-a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.04._12 invocată de pârât; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. „sanitas” din S. județean de Urgență A., în numele și pentru membrii săi de sindicat, V. P. și Z. C., în contradictoriu cu pârâtul S. Județean de Urgență A.; a fost obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanții nominalizați, membri de sindicat, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 29.04._14 și 01.01.2015 până la pronunțarea hotărârii, respectiv 18.06.2015 și în continuare, cât timp reclamanții au calitatea de salariați ai pârâtului și cadrul legal rămâne neschimbat, proporțional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanți, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă și dobânda legală; au fost respinse pretențiile aferente perioadei 01.04._12, constatând prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții, membrii de sindicat, sunt salariați în cadrul pârâtului, și, deși în conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 și art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil pe perioada 2012-2015, aceștia aveau dreptul să primească lunar cate 20 tichete de masă, începând cu anul 2012 și până în prezent angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de acordare a tichetelor de masă decât în lunile noiembrie și decembrie 2014, pârâtul, justificându-și refuzul pe împrejurarea că instituția publică are datorii la bugetul de stat situație în care nu poate acorda tichetele de masă.
Prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata către fiecare membru de sindicat a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 1 aprilie 2012 – 1 octombrie 2014; 1 ianuarie 2015 până la pronunțarea hotărârii și în continuare, atât timp cât membrii de sindicat își vor păstra calitatea de salariați ai S. Județean de Urgență A. și cât timp cadrul normativ va rămâne neschimbat, cu actualizare la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente, susținând în esență că refuzul angajatorului de a acorda salariaților tichetele de masă în perioadele amintite – 1 aprilie 2012 – 1 octombrie 2014; 1 ianuarie 2015 și până la pronunțarea hotărârii - este unul nejustificat, dreptul salariaților de a primi tichete de masă având o triplă legitimare juridică - art. 1 din Legea 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil în perioada 2012-2015, astfel că în condițiile în care tichetele de masă au natura juridică a unui drept salarial, susținerile angajatorului că acordarea tichetelor de masă ar depinde de datoriile acumulate ori de înscrierea în capitolele bugetare a unor prevederi cuprinzând sumele necesare sunt lipsite de fundament juridic.
Examinând cu prioritate, conform art. 248 din codul de procedură civilă republicat, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare, referitoare la pretențiile aferente perioadei 01.04._12, aceasta a fost admisă de instanță.
Astfel, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Cum obiectul cauzei de față vizează obligarea pârâtului la plata contravalorii tichetelor de masă neacordate pentru perioada 01.04._12, este evident că acesta se circumscrie prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, astfel că, față de data promovării acțiunii, dreptul material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.04._12 s-a prescris.
Cu privire la restul pretențiilor, s-a avut în vedere că potrivit art. 93 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate valabil pentru perioada 2012 – 2015, în bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă conform legislației în vigoare.
Date fiind prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar din dispozițiile art. 148 din Legea nr.62/2011 rezultă că executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin Contractul Colectiv de Muncă atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Prin urmare, s-a reținut că angajatorul avea obligația de a respecta dispozițiile art. 93 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă și să cuprindă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, obligație îndeplinită de altfel.
Legislația în vigoare la care se face trimitere prin art. 93 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă este Legea nr.142/1998, care prin art. 1 alin.2 prevede acordarea tichetelor de masă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori, precum și prevederile art.23 din O.U.G. nr.115/2004, potrivit cărora personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
Ori, dispozițiile speciale ale art.23 din O.U.G. nr.115/2004, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalți salariați, Legea nr.142/1998, care nu beneficiază de texte speciale, prevăd obligația de acordare a tichetelor de masă, nu posibilitatea acordării acestora.
Pe de altă parte, din analiza textelor de lege menționate, s-a reținut că în sarcina angajatorului a fost instituită obligația acordării unui număr determinat de tichete de masă pentru fiecare lună, respectiv câte 20 de tichete lunar, fără ca această acordare să fie condiționată de existența fondurilor necesare plății prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli sau de existența altor obligații ale pârâtului, așa încât obligația de acordare a tichetelor de masă personalului sanitar era imperativă.
În legătură cu ultima condiție, s-a avut în vedere că distribuirea tichetelor de masă a fost convenită la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul ramurii sanitare prin trimitere la legislația aplicabilă, adică la O.U.G. nr.115/2004, care se referă strict la unitățile sanitare finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că este de neînțeles cum pârâtul, deși și-a asumat obligațiile prevăzute la art. 93 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă, și era ținut de respectarea obligației de bună – credință în îndeplinirea obligației asumate, nu și-a îndeplinit-o decât parțial, respectiv pentru lunile noiembrie și decembrie 2014.
Mai mult, chiar și în situația în care angajatorul avea, potrivit susținerii sale, alte priorități, respectiv achitarea arieratelor, această împrejurare nu poate fi imputată reclamanților și nu conferă pârâtului, în calitatea sa de angajator, dreptul de a nu acorda salariaților drepturile stabilite prin prevederile legale menționate, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului român, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea sa propria sa greșeală.
Așadar, existența priorităților menționate de pârât nu poate avea ca efect neplata drepturilor către salariați întrucât această interpretare se situează în afara prevederilor legale, de vreme ce în cauză dreptul salariaților de a primi tichete de masă avea o triplă legitimare juridică - art. 1 din Legea 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil în perioada 2012-2015.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, s-ar lăsa câmp liber de exprimare arbitrariului și în locul respectului datorat pentru obligațiile prevăzute în legi și alte acte cu valoare normativă, s-ar recunoaște angajatorilor instituții publice facultatea de a nu plăti drepturile prevăzute de lege, ceea ce nu poate fi primit.
Ca urmare, dat fiind faptul că dreptul la acordarea tichetelor de masă pentru perioada în discuție a fost stabilit atât legal, cât și convențional, iar dispozițiile art.23 din O.U.G. nr. 115/2004 reglementează obligativitatea acordării acestora, s-a apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate.
În consecință, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și față de prevederile art. 11 din H.G. nr. 5/1999 și art. 10 din H.G. nr. 23/2015 privind aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998, a fost obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanții nominalizați – membrii de sindicat, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 29.04._14 și 01.01.2015 până la pronunțarea hotărârii – 18.06.2015, proporțional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanți, și în continuare cât timp reclamanții au calitatea de salariați ai pârâtului și cadrul legal rămâne neschimbat întrucât refuzul pârâtului de acordare a tichetelor de masă nu s-a manifestat doar în perioada 2012 – 2015, ci și în anii anteriori acestei perioade, când acesta și-a îndeplinit obligația doar după pronunțarea hotărârilor judecătorești promovate de membrii de sindicat.
Prin urmare, atât timp cât membrii de sindicat își mențin calitatea de salariați și cadrul normativ în materie rămâne neschimbat, tribunalul a apreciat că se impune obligarea pârâtului la acordarea tichetelor de masă și după pronunțarea prezentei hotărâri pentru ca salariații să nu mai fie puși în situația de a mai promova ulterior alte acțiuni cu același obiect.
În ceea ce privește problema actualizării unei sume de bani cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală corespunzătoare, având în vedere prevederile art.278 alin.1 din Codul muncii, s-a reținut că în cauză legislația civilă se aplică în toate cazurile în care legislația muncii nu conține dispoziții îndestulătoare, situație ce se regăsește și în cauză.
Astfel, potrivit art. 1516 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar art.1530 din același cod statuează: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.”
În fine, art. 1531 referitor la repararea integrală conține prevederea potrivit căreia creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, prejudiciul cuprinzând atât pierderea efectiv suferită de creditor, cât și beneficiul de care acesta a fost lipsit, iar în art.1535 alin. 1 se prevede expres că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, debitorul neavând dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Totodată, conform alin.2 al aceluiași articol, dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență, iar potrivit alin. 3 dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior expuse, rezultă dreptul creditorului salariat de a i se plăti de către debitorul angajator atât suma de bani de care a fost lipsit în concret (contravaloarea tichetelor de masă), cât și actualizarea acestui debit cu indicele de inflație la data plății efective la care se adaugă dobânda legală aferentă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel motivat pârâtul S. Județean de Urgență A., pentru următoarele motive:
Instanța de fond a apreciat în mod greșit probele administrate în dosar și nu a avut în vedere apărările pârâtului, în sensul că aceste tichete nu au fost acordate salariaților unității sanitare în perioadele menționate deoarece unitatea sanitară a avut alte priorități, respectiv achitarea arieratelor și eșalonarea la plată a datoriilor către bugetul de stat de aproximativ 270.000 lei/lună, pe o perioadă de 5 ani, cu toate că, în perioada noiembrie 2014-decembrie 2014, angajații spitalului au beneficiat de câte 20 de tichete de masă.
De asemenea, instanța de fond, în mod greșit, a admis capătul de cerere privind actualizarea contravalorii tichetelor de masă cu indicele de inflație, la care se adăuga și dobânda legală, fără a avea în vedere apărările pârâtului, în sensul că prin cumulul acestora s-ar ajunge la o dublă reparație a prejudiciului, producând astfel grave vătămări și prejudicii unității sanitare, punând unitatea spitalicească în imposibilitatea achitării la timp și integral a acestor drepturi.
Mai mult de atât, instanța de fond, în mod greșit, a acordat și în continuare contravaloarea acestor tichete de masă, întrucât pe viitor poate fi schimbată legislația în acest sens.
Față de aceste considerente, s-a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii reclamantului ca nefondată.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de apel formulate de S. Județean de Urgență A., în conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Membrii de sindicat, în numele cărora s-a formulat acțiunea de către S. S. din S. județean A., angajați ai Spitalului Județean de Urgență A., au solicitat obligarea pârâtului angajator la plata contravalorii tichetelor de masă, prevederilor art.1 din Legea nr.142/1998, art.23 din O.U.G. nr.115/2004, art.93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil în perioada 2012-2015.
Art.93 alin3. din CCM la nivel de unitate prevede că în bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, conform legislației în vigoare.
Prevederile art.1 din Legea nr.142/1998 reglementează posibilitatea acordării tichetelor de masă astfel: „salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, beneficiază de o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă”.
Din analiza prevederilor legale enunțate rezultă că acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă o obligație legală pentru angajator, acesta având doar posibilitatea de a acorda salariaților tichete de masă, numai în ipoteza în care are capacitate financiară de a suporta costurile acestora.
În acest sens, art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 prevede în mod expres că tichetele de masă se acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate.
De notat că prin decizia nr.14/2008 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că mențiunile art.1 alin.(1) și (2) ale Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, potrivit cărora „pentru instituțiile publice tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli” se intepretează în sensul că „alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute sume în buget cu acest titlu”.
În același sens, prin decizia nr.297/2008, Curtea Constituțională a reținut că art.1 din Legea nr.142/1998 instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocație individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligație legală a angajatorilor.
Totodată, prin decizia nr.1194/2008 instanța de control constituțional a constatat că posibilitatea de acordare a tichetelor de masă salariaților constituie o modalitate alternativă de completare a remunerației lunare, prevăzută de lege și negociată de părți odată cu semnarea contractului individual de muncă.
Instanța constituțională a reținut prin deciziile nr.102/2003, nr.297/2008, nr.1194/2008 și 1310/2008, referitor la art.1 din Legea nr.142/1998 că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă se acordă numai dacă există contract individual de muncă (persoana are calitatea de salariat), angajatorul are capacitatea financiară de a suporta tichetele de masă, există clauze stabilite prin contracte colective de muncă prin care se acordă tichete de masă. În plus, s-a reținut că prevederea doar a posibilității acordării tichetelor de masă, fără a o impune, nu contravine egalității în drepturi (deoarece această normă legală se aplică tuturor celor care sunt parte într-un contract individual de muncă), acordarea tichetelor de masă nu constituie o măsură de protecție socială în sensul prevăzut de art.41 din Constituție (așadar nu trebuie să aibă caracter obligatoriu).
De adăugat că prin decizia nr.1601/2009 a Curții Constituționale s-a arătat că tichetele de masă se acordă „numai dacă angajatorul dispune de sumele bănești necesare și suficiente, pentru că altfel s-ar crea o obligație legală ce nu ar putea fi executată, or, este îndeobște cunoscut că norma legală nu poate fi ilogică. Legiuitorul nu poate deci obliga angajatorul la această prestație, care nu reprezintă o măsură de protecție socială de rang constituțional, nefiind vorba de securitatea sau sănătatea salariaților, și care depinde în totalitate de posibilitățile sale financiare.”
În ceea ce privește art.23 din O.U.G. nr.115/2004 invocat în cauză, conform cărora „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.”, Curtea reține că acest text impune doar o limită maximă a numărului de tichete care poate fi acordat categoriei socio-profesională a personalului încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, fără a constituie în sine o reglementare specială a dreptul salariaților la tichete de masă, prin derogare de la Legea nr.142/1998, cum în mod greșit a apreciat prima instanță.
Prin urmare, în cauză nu se poate reține că dreptul salariaților la tichete de masă a devenit un drept pur și simplu, acordat în temeiul art.23 din OUG nr.114/2004, fiind păstrată așadar condiția suspensivă explicită, cuprinsă în Legea nr.142/1998 care reglementează tichetele de masă, aceea a asigurării resurselor financiare necesare achitării acestor tichete și în cazul personalului încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii.
Impunerea unui număr maxim de 20 de tichete de masă ce poate fi acordat personalului încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii confirmă faptul că numărul tichetelor de masă de care pot beneficia salariații depinde în mod exclusiv de posibilitățile angajatorului de a avea resursele financiare necesare de plată.
În plus, simpla prevedere la capitolul cheltuieli bugetare a tichetelor de masă nu este suficientă în sensul Legii nr.142/1998, fiind necesar ca angajatorul să prevadă și veniturile necesare plății acestora în capitolul corespunzător de venituri din buget.
Astfel, fundamentarea și aprobarea cheltuielilor bugetare trebuie efectuate de angajator în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor, estimate a se realiza.
De amintit că art.2 din H.G. nr.5/1999 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă stipula că „angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz, vor stabili prin contractele colective de muncă clauze privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, care să prevadă: a) numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, precum și valoarea nominală a tichetului de masă, în limita celei prevăzute de lege, ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor; b) numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie tichete de masă salariaților; c) criteriile de selecție privind stabilirea salariaților care primesc tichete de masă, ținând seama de condițiile concrete de lucru în care își desfășoară activitatea unele categorii de salariați, de prioritățile socioprofesionale și de alte elemente specifice activității.”
În același sens, H.G. nr.23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prevede în anexa 1, la art. 2 că „angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanții salariaților, stabilesc prin contractele colective de muncă clauze privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, precum și forma suportului acestora, respectiv suport electronic și/sau hârtie, care să prevadă: a) numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, precum și valoarea nominală a tichetului de masă, în limita celei prevăzute de lege, ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor; b) numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie tichete de masă salariaților; c) criteriile de selecție privind stabilirea salariaților care primesc tichete de masă, ținând seama de condițiile concrete de lucru în care își desfășoară activitatea unele categorii de salariați, de prioritățile socioprofesionale și de alte elemente specifice activității.”
Așadar, Curtea reține că tichetele de masă fac parte din categoria „alte venituri”, se suportă integral pe costuri de angajator și se acordă în limita prevederilor bugetare, în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorul având deplina libertate de a decide dacă acordă tichete de masă și sub ce formă, în urma negocierilor cu salariații, prin organizațiile sindicale sau reprezentanții salariaților, după caz, în limita posibilităților sale financiare.
Prin urmare, cum tichetele de masă, având caracter alimentar, nu reprezintă drepturi de natură salarială, ci beneficii, a căror acordare este condiționată, prin lege, de existența posibilităților financiare, de încadrarea în limitele bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, vocația salariaților se poate realiza doar în condițiile prevederii în buget și a sumelor necesare cu această destinație.
De adăugat că potrivit art.9 alin. 5 din anexa 1 a H.G. nr.23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, „contravaloarea nominală a tichetului de masă, precum și costurile aferente emiterii tichetelor de masă pe suport electronic și/sau costul imprimatelor reprezentând tichetele de masă pe suport hârtie nu pot fi transferate de către angajator salariaților.”
În plus, salariatul are obligația să restituie angajatorului, la finele fiecărei luni, precum și la încetarea contractului individual de muncă, tichetele de masă neutilizate, în cazul tichetelor de masă pe suport hârtie, sau valoarea corespunzătoare tichetelor de masă neutilizate, în cazul tichetelor de masă pe suport electronic.
Este relevant a aminti că și în doctrină s-a reținut că, începând cu luna în care înregistrează obligații bugetare restante sau pierd înlesnirile la plata acestora, angajatorii nu mai pot acorda tichete de masă salariaților pe perioada în care înregistrează respectivele restanțe.
Tototdată, de notat că pentru sectorul public au fost prevăzute în mod expres interdicții temporare de a nu se acorda tichete. Astfel, prin art.8 din OUG nr.226/2008 s-a stabilit că nu se acordă tichete de masă în anul 2009, iar prin OUG nr.114/2009 s-a prevăzut că nu se acordă tichete de masă în anul 2010 personalului din instituțiile publice.
De asemenea, prin art.15 din Ordonanța de Urgență nr. 80 din 8 septembrie 2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, s-a prevăzut că „în anul 2012, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.”
Această ordonanță a fost emisă avându-se în vedere necesitatea asigurării cu prioritate a finanțării din împrumuturile contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale a continuării și finalizării investițiilor publice de interes local, aflate în curs de implementare, luând în considerare faptul că arieratele bugetare înregistrate la nivelul unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se reflectă în deficitul bugetului general consolidat, precum și faptul că neachitarea de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale a obligațiilor de plată față de operatorii economici, decurgând din contractele încheiate pentru executarea investițiilor publice de interes local și a căror finanțare se poate asigura din împrumuturi, conduce la înrăutățirea activității financiare a acestor operatori, având în vedere că neadoptarea în regim de urgență a prezentului act normativ conduce la blocarea implementării investițiilor de interes pentru comunitățile locale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
Conform art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 prevederile art. 15 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
Totodată, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2014 a personalului bugetar, precum și alte măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ de reducere a cheltuielilor publice, care își încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2014.
În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, „în anul 2015, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii și unităților prevăzute la art. 93 alin. (1^1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.”
Așadar, de vreme ce din actele dosarului nu a rezultat faptul că angajatorul dispunea de resurse financiare plății tichetelor de masă pretinse pentru perioada reclamată, acesta fiind nevoit pentru a putea funcționa să achite cu prioritate arieratele acumulate, datoriile către bugetul de stat eșalonate (aproximativ 270.000 lei/lună pe o perioadă de 5 ani), Curtea reține că prima instanță a admis în mod greșit acțiunea dedusă judecății.
Pe de altă parte, având în vedere destinația tichetelor de masă, respectiv de alocație individuală de hrană, salariații nici nu puteau beneficia de acordarea acestora într-o altă formă decât cea prevăzută de lege (bilete de valoare eliberate pe suport de hârtie sau în format electronic), respectiv în bani, cum greșit s-a dispus în cauză.
În ceea ce privește cererea accesorie referitoare la actualizarea cu indicele de inflație, aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în raport de soluția asupra capătului de cerere principal și a principiului conform căruia secundarul urmează soarta principalului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba sentința apelată în parte, în sensul că va respinge cererea ca fiind neîntemeiată și va menține dispoziția sentinței asupra excepției prescripției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-pârât S. Județean de Urgență A., având CF_, cont bancar RO77TREZ60621F335000_ deschis la Trezoreria A. și sediul în A., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr.653 din data de 18.06.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. „S.” din S. Județean de Urgență A., având CF_, cont bancar RO88BRDE350SV_ deschia la BRD – Groupe Societe Generale – Sucursala A. și sediul în incinta Spitalului Județean de Urgență A., ., județ Teleorman, în numele membrilor de sindicat V. P. și Z. C.-G..
Schimbă sentința apelată în parte, în sensul că:
Respinge cererea ca fiind neîntemeiată.
Menține dispoziția sentinței asupra prescripției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
R. F. G. B. A. C.
Grefier,
B. M.
Red: R.F.G.,
Dact:N.V.
4 ex./
Jud. fond: N. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 3701/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
