Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3729/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3729/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 3729/2015
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
C. DE A. BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3729
Ședința publică din data de 15 octombrie 2015
C. constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții-pârâți T. CĂLĂRAȘI și M. JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 273 din data de 19 martie 2015, pronunțată de T. Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Ș. A. V., E. D. E., S. M., P. NELUȚ, D. I., Ș. L., B. F. A. S., A. N. O., I. (fostă V.) O., A. I. și intimații-pârâți C. DE A. BUCUREȘTI, T. C., C. DE A. C., în cauza având ca obiect – drepturi bănești - disjuns din_ .
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 01 octombrie 2015 și apoi la data de 15 octombrie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.273 din data de 19.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ de către T. Călărași – Secția Civilă s-au dispus următoarele:
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata de paratul M. Justiției.
Admite cererea formulată de reclamanții I.(V.) O., E. D. E., D. I., S. M., A. N. O., Ș. A. V., P. Neluț, Ș. L. si B. Fatu A. S. în contradictoriu cu pârâții T. Călărași, C. de A. București si M. Justiției iar reclamanta A. I. in contradictoriu cu T. C., C. de A. C. si M. Justiției.
Obligă pârâții T. Călărași, C. de A. București si M. Justiției la plata către reclamanții I. (V.) O., E. D. E., D. I., S. M., A. N. O., Ș. A. V., P. Neluț, Ș. L. si B. F. A. S. a dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite în baza următoarelor titluri executorii: sentința civilă nr. 2378/15.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași; sentința civilă nr. 377/13.04.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași; sentința civilă nr. 783/22.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, începând cu data emiterii fiecărui titlu până la plata efectivă.
Obligă pârâții T. Constanta, C. de A. C. si M. Justiției la plata către reclamanta A. I. a dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite în baza următoarelor titluri executorii: sentința civilă nr. 74/CM/11.11.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. Constanta; sentința civilă nr. 327/13.03.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. C. așa cum a fost modificata prin Decizia civila 254/CM/18.05.2010 a Curții de A. C., începând cu data emiterii fiecărui titlu până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această sentință T. a reținut în esență următoarele:
Daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Art. 1535 C. civ., prevede că „(1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit".
Subliniază însă că drepturile câștigate prin hotărârile judecătorești menționate de către reclamanți au fost și vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective a fiecărei tranșe.
S-a solicitat instanței să se constate că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale, nu se impune „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată) astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. 1 din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG nr. 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011.
În speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Așadar, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și termenul stabilit de OUG nr. 71/2009.
T., soluționând cu prioritate în baza art. 248 C.p. civ. Excepția "prescripției dreptului material la acțiune, invocat de pârâtul M. Justiției, constată că nu este fondată și urmează a o respinge.
În ceea ce privește respectarea termenului de prescripție, invocat de pârâți prin întâmpinare, în raport de data de la care se solicită dobânzile legale, tribunalul a apreciat că termenul general de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care debitorii au realizat-o prin plățile parțiale efectuate.
Un prim caz de întrerupere a nr. 71/2009, urmată de OUG nr. 71/2011 și plățile ulterioare efectuate în mod eșalonat.
Prin urmare, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției.
Reclamanții au anexat la dosar următoarele hotărâri judecătorești: - sentința civilă nr. 2378/15.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași; sentința civilă nr. 377/13.04.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași; sentința civilă nr. 783/22.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași și: sentința civilă nr. 74/CM/11.11.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. C.; sentința civilă nr. 327/13.03.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Constanta așa cum a fost modificată prin Decizia civilă 254/CM/18.05,2010 a Curții de A. C..
Prevalându-se de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 modificată, prin care plata acestor drepturi a fost reeșalonată până-n anul 2016, pârâții nu au achitat drepturile salariale la care au fost obligați prin hotărâri judecătorești devenite executorii.
Cu privire la plata sumelor datorate de pârâți, în cauză, operează principiul indivizibilității plății, potrivit art. 1101 Cod civil, care impune ca acela ce face plată să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie.
Faptul că plata sumelor cuprinse în hotărârile judecătorești a fost eșalonată pe cale normativă, aceasta nu înseamnă modificarea termenului de scadență, ci doar stabilirea de către debitor a modalității de plată a sumelor datorate în tranșe eșalonate până-n anul 2016.
Fiind în întârziere în executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, obligații având ca obiect plata unor sume de bani, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
În acest sens art. 1073 din vechiul cod civil arată că, creditorul are dreptul de a dobândii împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil el are dreptul la despăgubire care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării cu întârziere - daune interese.
De asemenea, potrivit art. 1531 alin. 1 și 2 din actualul Cod civil, creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, prejudiciu care cuprinde pierderea efectivă suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.
Așadar, prejudiciul suferit se compune din pagubă efectivă și beneficiul nerealizat.
Fiind vorba de obligația de a da a unei sume de bani, paguba efectivă se compune din suma datorată, actualizată cu indicele de inflație, astfel încât creanța să fie adusă la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei, iar beneficiul nerealizat se compune din daune moratorii și reprezintă echivalentul lipsei de folosință a sumei datorate.
Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 1082 și art. 1088 din Codul civil anterior, pentru obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare sunt formate din dobânda legală, aceste daune urmând a se acorda fără ca creditorul să justifice vreo pagubă, condiția vinovăției fiind îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție.
Aceleași dispoziții au fost preluate în mod asemănător de art. 1535 din noul Cod civil care stabilesc că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până-n momentul plății în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă în cel prevăzut de lege, fără a trebui să se dovedească vreun prejudiciu”.
Plata daunelor moratorii de la scadența datoriei și până-n momentul plății este un principiu admis și promovat și de jurisprudența instanțelor europene, amintind în acest sens o recentă decizie preliminară pronunțată la data de 18.04.2013 de C.J.U.E. în cauza C-565/11-I..
Așadar, din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză rezultă că reclamanții au dreptul, pe lângă actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și la plata daunelor moratorii pentru acoperirea prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care potrivit legii nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Cum în cauză este vorba de acordarea dobânzilor legale de la data obținerii titlurilor executorii, calculul acesteia se va face până la data de 1 septembrie 2011 potrivit O.G. nr. 9/2000, iar după această dată potrivit O.G. nr. 13/2001, sub forma dobânzii penalizatoare.
Această problemă a fost de altfel tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/2014, dată în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art. 517 alin. 4 din N.C.P.C, care a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.”
Împotriva acestei sentințe au formulat apel apelanții-pârâți T. Călărași prin care a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii formulate împotriva sa și M. Justiției prin care a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință modificarea în parte a sentinței civile apelate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanții, ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de apel apelantul T. Călărași a arătat că pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești, ar fi justificată chemarea sa în judecată, dar nu poate fi ținut a face plăți în solidar cu ceilalți pârâți, în cazul admiterii cererii reclamanților.
Apelantul a solicitat instanței să se observe că reclamanții nu își precizează cuantumul pretențiilor formulate împotriva noastră, ci doar indică hotărârile judecătorești în baza cărora susțin că sunt îndreptățiți la plata dobânzilor legale.
Această dobândă a subliniat apelantul că se calculează numai la sumele nete datorate în baza fiecărei hotărâri judecătorești și pe un anumit interval de timp, iar aceste elemente nu sunt precizate de reclamanți în acțiune, astfel că sumele nu sunt determinabile.
Apelantul consideră că se impune determinarea sumei de către reclamanți, pentru a se verifica dacă pretențiile sunt legale, dacă intervalul de timp pentru care se solicită acordarea dobânzilor este corect stabilit, dacă sumele nete sunt corect determinate, dar și dacă termenul de prescripției este împlinit.
În atare situație, apelantul a apreciat că reclamanții au obligația să-și probeze pretențiile, urmând să administreze proba cu expertiză contabilă întrucât obiectul acțiunii reprezintă plata dobânzilor aferente creanțelor rezultate din titluri și nu plata drepturilor restante rămase de încasat.
În raport de obiectul acțiunii, apelantul consideră că numai un expert contabil poate stabili sumele cuvenite reclamanților cu titlu de dobânzi, urmând ca instanța să aibă în vedere că Departamentul economico financiar și administrativ din cadrul Tribunalului Călărași nu dispune de logistică necesară stabilirii drepturilor bănești rămase de executat, dar și dobânzile care li se cuvin în baza titlurilor executorii menționate în sentința civilă 273/19.03.2015.
Pe de altă parte, în cadrul DEFA un singur funcționar public are atribuții în materia salarizării, caz în care, lipsa personalului care să fie degrevat de alte atribuții și să fie repartizat pentru efectuarea calculelor necesare plăților impune ca instanța să aprecieze asupra oportunității efectuării de către reclamanții în cauză a unei expertize contabile prin care să li se determine cuantumurile drepturilor cuvenite, pentru a se evita blocarea întregii activități din cadrul departamentului.
Apelantul a învederat deci instanței că acestea sunt „acesorii", nu drepturi salariale curente, acordate prin acte administrative în care sunt nominalizate elemente salariale.
În lipsa acestor relații, apelantul a apreciat că instanța este obligată să pună în vedere reclamanților să își formuleze precizările, după care, prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să li se pună în vedere a depune modul de calcul al acestor accesorii, eventual să fie administrată de reclamanți o expertiză de specialitate.
În susținerea apelului său, apelantul M. Justiției a arătat că solicită instanței să observe că între M. Justiției și intimații-reclamanți nu există raporturi de muncă.
Văzând calitatea de ordonator de credite a ministrului justiției, M. Justiției are rolul, de a asigura fondurile necesare instanțelor, virarea efectivă a fondurilor deschise efectuându-se direct în conturile instanțelor judecătorești, deschise la Trezoreriile locale, care au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective.
Pe de altă parte, trebuie observat că M. Justiției nu poate fi obligat la plata dobânzii legale pentru sumele de bani cuprinse în titlurile executorii, întrucât acesta doar alocă sumele de bani necesare.
Așadar, M. Justiției nu are obligația de a plăti dobânda legală pentru sumele stabilite prin titlurile executorii deoarece, așa cum a arătat, acesta doar aloca sumele de bani solicitate de reclamanți.
Prin urmare și în cauza de față solicitarea intimaților-reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
Așadar, instanța de fond a lipsit de sens dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la dată când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Având în vedere că prin acțiunea de față intimații-reclamanți au solicitat noi pretenții, referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, în mod nefondat instanța de fond a admis acțiunea chiar și numai în parte.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
De asemenea, în decembrie 2014, prin O.U.G nr. 74/2014 privind rectificarea bugetară pentru anul 2014 au fost achitate anticipat toate sumele datorate pentru anul 2015 conform eșalonării descrise de O.U.G nr. 71/2009.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din perspectiva dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I și art. 477 alin. (1) C. pr. civ., potrivit cărora instanța de apel va verifica în limita cererilor de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, C. pentru considerentele ce se vor arăta, în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ., va respinge apelul formulat de T. Călărași ca nefondat; va admite apelul formulat de apelantul-pârât M. Justiției; va schimba în parte sentința atacată; va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune; va respinge acțiunea reclamanților pentru perioada anterioară datei de 27.08.2011, ca fiind prescrisă; va admite în parte acțiunea reclamanților; va obliga pârâții T. Călărași, C. de A. București și M. Justiției la plata către reclamanții I. (V.) O., E. D. E., D. I., S. M., A. N. O., Ș. A. V., P. Neluț, Ș. L. si B. F. A. S. a dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite în baza următoarelor titluri executorii: sentința civilă nr.2378/15.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași; sentința civilă nr. 377/13.04.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași; sentința civilă nr. 783/22.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, începând cu data de 27.08.2011 până la plata efectivă; va obliga pârâții T. C., C. de A. C. si M. Justiției la plata către reclamanta A. I. a dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite în baza următoarelor titluri executorii: sentința civilă nr. 74/CM/11.11.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. C.; sentința civilă nr. 327/13.03.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. C. așa cum a fost modificată prin Decizia civilă 254/CM/18.05.2010 a Curții de A. C., începând cu data de 27.08.2011 până la plata efectivă; va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Cu privire la apelul formulat de către apelantul-pârât T. Călărași, C. pentru considerentele ce se vor arăta urmează să dispună respingerea acestuia ca nefondat.
Criticile legate de faptul că reclamanții nu și-au precizat cuantumul pretențiilor trebuiau invocate prin întâmpinare în fața primei instanțe cu consecințele de rigoare și nu prin intermediul căii de atac a apelului care are drept obiect sentința civilă atacată.
În mare parte criticile formulate de către apelantul T. Călărași sunt chestiuni legate de cererea de chemare în judecată și nu de sentința apelată precum și altele legate de personalul insuficient sunt chestiuni care în nici un caz nu pot constitui motive de apel.
În ceea ce privește pretenția apelantului de a-i obliga pe reclamanți la efectuarea unei expertize contabile, C. reține că potrivit art. 272 din Codul muncii sarcina probei aparține angajatorului. Mai mult decât atât, cum debitorul a dispus prin lege (OUG nr. 71/2009) amânarea executării unor hotărâri judecătorești și actualizarea lor cu rata inflației, pe cale de consecință și în astfel de cazuri departamentul specializat poate efectua astfel de calcule.
În acest sens, dispozițiile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, statuează asupra competențelor și atribuțiilor departamentelor din cadrul acestora, după cum urmează: „Departamentul economico-financiar și administrativ din cadrul tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea asigură activitatea economică, financiară și administrativă și pentru tribunalele specializate și judecătoriile sau, după caz, pentru parchetele din circumscripția lor”.
În ceea ce privește pretențiile pe fond, C. reține că temeiul de drept al admiterii acestor pretenții constând în plata unor dobânzi legale la debitul stabilit prin sentința civilă precitată este dat de decizia în interesul legii nr. nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-au statuat următoarele:
”În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Prin urmare, toate criticile apelantului-pârât sunt nefondate, apelul urmând să fie respins ca atare.
Cu privire la apelul formulat de apelantul-pârât M. Justiției, C. reține că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale privind excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis astfel acțiunea reclamanților pentru un interval de timp mai mare de trei ani de la data introducerii acțiunii.
Față de data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv, 27.08.2014, C. constată și reține că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite dobânda legală pentru o perioadă de cel mult trei ani anterior datei de 27.08.2014, respectiv, începând cu data de 27.08.2011.
În același sens a dispus și Înalta C. de Casație și Justiție prin decizia nr.21/2015 privind examinarea sesizării formulate de C. de A. C. - Secția I civilă în Dosarul nr. 9._ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 743 din 05.10.2015 și, prin care a dispus următoarele:
”Raportat la considerentele Deciziei nr. 7/2015, în cauză se constată că dreptul de care se prevalează reclamanții este cel de a fi despăgubiți pentru plata cu întârziere a sumelor din titlurile executorii eșalonate.
Dacă eșalonarea a presupus fixarea unui alt termen pentru executarea parțială a obligației de plată și o astfel de plată parțială nu întrerupe cursul prescripției dreptului de a solicita aceste dobânzi, înseamnă că obligația principală, respectiv dreptul la executarea silită a titlurilor executorii nu s-a prescris, iar dobânda percepută debitorului pentru neexecutare curge, pentru tranșele achitate, de la data pronunțării hotărârii până la data plății tranșelor, iar, pentru sumele neachitate, curge în continuare până la data plății efective.
În aceste condiții, cererea de chemare în judecată marchează momentul la care instanța de judecată se raportează pentru a aprecia dacă scadența tranșelor plătite pentru care se calculează distinct dobânzi penalizatoare se înscrie în termenul de prescripție de trei ani anteriori acestei date, dobânzile putând fi solicitate pentru perioada pentru care nu s-a împlinit prescripția.
Pentru suma rămasă restantă după plata parțială, dobânzile penalizatoare curg în continuare și pot fi acordate pe trei ani anteriori datei introducerii acțiunii.
Pentru tranșele din debitul principal ce au fost achitate cu mai mult de trei ani anteriori introducerii acțiunii ce pretinde plata acestora, dobânzile s-au prescris și nu mai pot fi solicitate.
În consecință, raportat la distincțiile expuse anterior, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii”.
C. reține că această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată, în temeiul art. 521 alin. (3) din codul de procedură civilă ce statuează următoarele:
”Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”, astfel că pe cale de consecință se impune admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate și admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 27.08.2011, urmând a fi respinsă acțiunea ca prescrisă.
În aceste condiții cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți se impune a fi admisă începând cu data de 27.08.2011, și până la data plății efective.
Temeiul de drept al admiterii acestor pretenții constând în plata unor dobânzi legale la debitul stabilit prin sentința civilă precitată este dat de decizia în interesul legii nr. nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-au statuat următoarele:
”În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Prin urmare, toate criticile apelantului-pârât sunt nefondate cu privire la pretențiile deduse judecății, în contextul în care nu are relevanță nici modul de executare al acestor creanțe întemeiat pe dispozițiile OUG nr. 71/2009, și nici invocarea Hotărârii pronunțată de C. Europeană a Drepturilor Omului în cauza D. contra României.
Decizia în interesul Legii nr. 2/2014 este obligatorie pentru instanțe în temeiul art. 517 alin. (4) C. pr. civ., ”Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”, astfel că, prin urmare, din această perspectivă indiferent de argumentele invocate prin cererea de apel, pretențiile deduse judecății constând în dobânda legală sunt pe de o parte justificate, iar pe de altă parte sunt întemeiate în drept pe dispozițiile deciziei în interesul legii nr. 2/2014 obligatorie pentru instanțe în temeiul art. 517 alin. (4) C. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de T. Călărași, cu sediul în ., jud. Călărași, împotriva sentinței civile nr. 273 din data de 19 martie 2015, pronunțată de T. Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Ș. A. V. – CNP_ cu domiciliul în ., jud. Călărași, E. D. E. – CNP_, cu domiciliul în ., ., ., jud. Călărași, S. M. – CNP_ ., P. NELUȚ – CNP_, cu domiciliul în ., ..32, jud. Călărași, D. I. – CNP_, cu domiciliul în Belșigului, ., ., Ș. L. – CNP_, cu domiciliul în ., ., jud. Călărași, B. F. A. S. – CNP_, cu domiciliul în .. 56, jud. Călărași, A. N. O. – CNP_, cu domiciliul în ., jud. Călărași I. (fostă V.) O. – CNP_, cu domiciliul în ., ., ., A. I. – CNP_, cu domiciliul în ., ., jud. Călărași și intimații-pârâți C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în splaiul Independenței, nr. 5, sector 4 București, T. C., C. DE A. C., ambele cu sediul în ., jud. Călărași, ca nefondat.
Admite apelul formulat de apelantul-pârât M. Justiției, cu sediul în ., sector 5, București.
Schimbă în parte sentința atacată.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge acțiunea reclamanților pentru perioada anterioară datei de 27.08.2011, ca fiind prescrisă.
Admite în parte acțiunea reclamanților.
Obligă pârâții T. Călărași, C. de A. București și M. Justiției la plata către reclamanții I. (V.) O., E. D. E., D. I., S. M., A. N. O., Ș. A. V., P. Neluț, Ș. L. si B. F. A. S. a dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite în baza următoarelor titluri executorii: sentința civilă nr. 2378/15.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași; sentința civilă nr. 377/13.04.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași; sentința civilă nr. 783/22.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, începând cu data de 27.08.2011 până la plata efectivă.
Obligă pârâții T. C., C. de A. C. si M. Justiției la plata către reclamanta A. I. a dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite în baza următoarelor titluri executorii: sentința civilă nr.74/CM/11.11.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. C.; sentința civilă nr. 327/13.03.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. C. așa cum a fost modificată prin Decizia civilă 254/CM/18.05.2010 a Curții de A. C., începând cu data de 27.08.2011 până la plata efectivă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P. A. L. H.
GREFIER,
F. V.
Red/P.A.;Dact/C.C.
17ex/04.11.2015
Judecător fond - C. E. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 3741/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
