Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1536/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1536/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 13626/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi 8446/2014)
Decizia Civilă nr.1536
Ședința Publică din data de 07 Mai 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, în numele și pentru membrii săi: R. F. V., P. S., T. C. F., R. G., T. A., S. P., N. P., Z. D. și B. V. D., împotriva sentinței civile nr.9154/03.10.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, cauza pe fond având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-pârâtă C. Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, prin consilierul juridic N. C., în baza delegațiilor atașate la filele79 și 80 dosar apel, lipsind apelanta-pârâtă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia se învederează faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată, precum și faptul că pentru această dată s-a depus la dosar, prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții, la data de 06.05.2015, de către intimata-pârâtă relațiile solicitate ca urmare a dispozițiilor încheierii de ședință de la termenul anterior de judecată, respectiv bilanțul, precum și contul de profit și pierderi pentru anul 2010, într-un singur exemplar.
De asemenea, se mai arată faptul că la data de 05.05.2015 s-a depus la dosarul cauzei, prin intermediul serviciului „registratură”, de către apelanta-reclamantă, concluzii scrise la apelul formulat, într-un singur exemplar.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, interpelată fiind, arată că nu are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de apel deduse judecății.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de către apelanta-reclamantă, pentru motivele pe larg arătate în cuprinsul întâmpinării, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești pronunțate de către instanța de fond, ca fiind temeinică și legală. Trebuie reținut că partenerii de dialog au fost de acord cu neplata acestor drepturi, semnând ca fiind valabil acel contract de muncă, ca apoi să invoce că aceste drepturi nu se plătesc. Pe de altă parte, solicită a se constata faptul că la dosarul cauzei a fost depus acel bilanț. Solicită a se reține faptul că în Contractul colectiv de muncă la nivel de unități, la art.30 alin.(3) se prevede că din veniturile realizate se va efectua un fond din care va fi plătit salariul suplimentar, or, veniturile fiind pe minus este fără echivoc faptul că nu avea cum să se plătească drepturile solicitate.
Față de cele ce preced solicită respingerea apelului declarat de către apelanta-reclamantă, ca nefondat.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.9154/03.10.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea, formulată de reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial - pentru reclamanții S. I., R. F. V., P. S., T. C. F., R. G., T. A., S. P., N. P., Z. D. și B. V. D. în contradictoriu cu pârâtele C. Națională de Căi Ferate CFR SA și C. Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că potrivit art.229 din Codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți conform art.148 din Legea Dialogului Social.
Partenerii de Dialog Social cu respectarea prevederilor art.149 din Legea Dialogului Social au procedat la modificarea clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009 -2010 cu numărul 2591/2009 referitoare la salariul suplimentar și la ajutorul material pentru sărbătorile de C. din anul 2010 prin încheierea actului Adițional din 22.04.2010 existent în copie la fila 108 din dosar.
Astfel, partenerii de dialog social au convenit și stabilit că art.32 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate se completează cu paragraful conform căruia pentru anul 2010 salariul suplimentar nu se acordă. De asemenea s-a procedat la modificarea art.65 ultim. alineat în sensul că pentru anul 2010 nu se acordă ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C..
Convenția din actul adițional privind modificarea conținutului celor 2 articole a fost încheiată cu respectarea dispozițiilor legale și are putere de lege între părți conform art.229 alin.4 din Codul muncii.
În speță, s-a făcut dovada existenței Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate astfel că nu se aplică dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel superior în raport de prevederile art.247 din Codul muncii în vigoare în anul 2010.
Reclamanții au invocat ca temei de drept prevederile art.30 alin.1 și art.71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 -2007 prelungit prin act adițional ce nu sunt incidente în cauză deoarece exista contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Concluzionând instanța reține că reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile solicitate în raport de prevederile art.32 și 65 din Contractul Colectiv de Muncă nr.2591/2009 la nivel de unitate modificat prin actul adițional nr.17,18/22.04.2004.
În consecință s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată ce are ca obiect salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C..
Capetele de cerere accesorii au fost respinse ca neîntemeiate având în vedere soluția adoptată asupra capetelor de cerere principale și principiul conform căruia secundarul urmează soarta principalului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel motivat, apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, în numele și pentru membrii săi, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, apel întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. art. 480 alin. 6 din NCCP, C. civil, CCM încheiat pe perioada dedusă judecății, C. muncii.
Prin motivele de apel formulate a arătat că instanța de fond a soluționat în mod eronat fondul cauzei, intervenind în voința parților, dând o altă interpretare decât cea dorită și agreata de părțile semnatare, astfel încât apelanta consideră că se depășesc condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
Apelanții au fost salariații la C. Naționala de Căi Ferate „CFR S.A - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, întreținere și Reparații C., Actualmente Sucursala Regională CF C. în perioada dedusă judecații cauzei.
Apelanții și-au întemeiat acțiunea, respectiv motivarea apelului pe dispozițiile din CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pentru anii 2006-2007, prelungit prin act adițional înregistrat sub nr. 2836/20/CC/2006 la data de 28-12-2006, cu 48 de luni, până la data de 28.12.2010, ulterior prelungit ulterior printr-un nou act adițional având nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.
Pentru perioada sus menționata a fost negociat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar intre asociația patronală la nivel de grup de unități din transportul feroviar (alcătuita din C. Naționala de Căi Ferate „CFR" S.A, Societatea Naționala de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfa" SA și Societatea Naționala de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători" SA) și organizațiile sindicale reprezentative ale salariaților, printre care și Federația Naționala Feroviara Mișcare Comercial, acesta fiind un contract superior celui încheiat la nivel de angajator, iar obligația legală de a aplica dispozițiile CCM încheiat la nivel superior incumba tuturor angajatorilor incluși în grupul de unități din ramura transporturi feroviare.
Prin Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar (contract încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate) valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010), înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei sub nr.2836/20/28.12.2010 sunt negociate următoarele drepturi salariale:
Art.30, alin. (1)- Pentru munca ireproșabila desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Art.71, primul punct - cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare.
Din această formulare rezulta în mod indubitabil faptul că această clauză are un caracter obligatoriu, societatea fiind obligată să plătească salariaților la expirarea unui an calendaristic un salariu suplimentar.
Salariul suplimentar solicitat de reclamant este un drept stabilit în contractul colectiv de muncă și conform principiului forței obligatorii a convenției, respectiv prevederile art. 1270 codul civil, angajatorul trebuie să respecte clauzele contractuale negociate de către părți astfel cum au fost negociate.
Apelanta a învederat faptul CCM sus menționat a produs efecte și după expirarea termenului stabilit inițial, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. 2 din CCM-uI respectiv potrivit cărora valabilitatea contractului se prelungea până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, dacă nici una dintre părți nu denunța contractul cu treizeci de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Nu exista fata de acest CCM încheiat la nivel de grup de unități valabil pentru perioada 2006-2010 nici un act adițional ori amendament prin care să se stabilească faptul că drepturile salariale solicitate pentru acest interval nu vor mai fi acordate.
Astfel, fiind convenit la nivel de grup de unități, din care face parte și parata, conform art. 11, alin. 1, lit. c din Legea nr. 130/1996 sub imperiul căreia s-au încheiat, contractul colectiv de munca produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile grupului pentru care a fost negociat.
Mai mult devine incident art. 8, alin.2 din același act normativ, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Apelanta a solicitat instanței de judecata să pună în vedere paratei să facă dovada denunțării CCM la nivel de grup de unități înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat sau modificarea acestuia prin semnarea vreunui act adițional.
Mai mult apelanta a învederat faptul că prin acte adiționale succesive părțile semnatare ale CCM la nivel de grup de unități au hotărât prelungirea valabilității până la 31-01-2011, așa cum rezultă din copia actului adițional nr. 629/04.01.2011.
Rezultă în mod indubitabil faptul că CCM la nivel de grup de unități pentru ani 2006-2008 a fost valabil și în perioada pentru care reclamanții solicita drepturile bănești, respectiv pentru 01.01._10.
De asemenea, a menționat apelanta că în perioada 2009-2010 parata avea obligația să respecte prevederile CCM la nivel de grup de unități și să acorde salariaților salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutorul material acordat cu ocazia Sărbătorii de C. 2010, calculate în conformitate cu prevederile art. 41, alin. 3, lit. a din CCM Ia nivel de grup de unități, ținând seama și de prevederile art. 41, alin. 3, lit. a din CCM la nivel de ramura Transporturi pe anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază minim brut în cuantum de 700 lei, în funcție de care trebuie stabilit cuantumul drepturilor cuvenite pentru fiecare salariat.
Prin semnarea CCM reprezentanții salariaților și patronatelor au fost de acord necondiționat cu acordarea acestuia, fiind evidența: intenția parților la semnarea acestuia, respectiv că aceasta prevedere să fie o obligativitate, și nu o posibilitate.
Apelanta consideră că în mod neîntemeiat instanța a intervenit în voința parților, dând o altă interpretare decât cea dorită și agreata de părțile semnatare, astfel încât aceasta consideră că se depășesc condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
Instanța de fond în mod eronat a apreciat ca juste și întemeiate criticile paratei referitoare la neacordarea drepturilor din cauza dificultăților financiare înregistrate în perioada dedusă judecații.
Apărarea paratei conform căreia drepturile suplimentare ar fi putut fi acordate doar dacă societatea ar fi avut în acești ani venituri pentru a se constitui fondul necesar plații, nu poate fi primit, pentru că un drept se sancționează după cum dispune de un temei în lege sau în contract, necondiționat de posibilitățile de plată ale debitorului, care a consimțit, în calitate de unitate aparținând grupului, la recunoașterea lui și nu se poate exonera de plată prin invocarea propriei culpe, de a fi contractat peste posibilitățile de plată, răspunzând de îndeplinirea obligațiilor ce îi revin cu tot patrimoniul și desigur, numai până la limita lui, ceea ce însă antamează o problemă de executare, nu de temeinicie de fond a acțiunii.
Din această perspectivă, faptul că parata angajatoare nu a cuprins în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării Guvernului României și rezerva necesară acordării drepturilor suplimentare, nu este de natură a o exonera pe aceasta de obligația care îi incumba prin semnarea CCM încheiat cu organizațiile sindicale reprezentative.
Apelanții nu au beneficiat de aceste prevederi, deși au fost negociate și obținute prin înțelegerea parților, deoarece conducerea companiei nu a respectat și aplicat prevederile ce fac referire la acestea.
De asemenea am făcut dovada că reclamanții îndeplinesc condițiile imperative care desemnează noțiunea generică de munca ireproșabila, fapt probat de conținutul adeverințelor emise de către angajator și depuse la dosar.
Criticile paratei intimate nu sunt întemeiate având în vedere faptul că angajatorul, potrivit art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii și art.41 alîn.5 din Constituție, are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de muncă, în cazul nostru paratele nu au dat eficienta prevederilor precizate din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adițional pentru perioada 2008-2010 și ulterior și pentru anul 2011).
În conformitate cu prevederile cuprinse la art.2 al. (4) din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adițional): „Contractele colective de muncă la nivel de unități vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011- Legea dialogului social: „Contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil încheiat la nivel superior".
În conformitate cu dispozițiile art.229 alin. 1 din Codul muncii, contractul colectiv de munca este convenția încheiată în forma scrisă intre angajator sau organizația patronală de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, efectele clauzelor contractului colectiv de munca întinzându-se, astfel cum stabilește art.133 alin. 1, lit. b din Legea nr.62/2011-Legea dialogului social, pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
De altfel conform prevederilor art. 236, alin. 4 Codul muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Neplata la termen a drepturilor salariate cuvenite salariaților a produs prejudicii materiale pe care are obligația să le acopere, în temeiul art. 253 Codul Muncii conform căruia angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpă angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.
Potrivit art.148 din Legea nr.62/2011- Legea dialogului social, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea parților care se fac vinovate de aceasta.
În materia executării obligațiilor se menționează în general de principiul executării în natura a obligației, aceasta însemnând executarea obligației în natura ei specifică, realizarea obiectului avut în vedere de părți, debitorul neputând înlocui acest obiect cu o altă prestație.
În cazul în care debitorul nu executa de bună voie obligația, creditorul, pentru valorificarea dreptului sau subiectiv patrimonial poate să recurgă la toate mijloacele pe care legea i le pune la dispoziție pentru a-l sili la executare.
Potrivit art. 160 și art.229 alin.4 din Legea nr.53/2003, republicată - Codul muncii coroborat cu art. 1270, alin. 1 din Codul Ccivil, intre organizațiile sindicale reprezentative semnatare a contractelor colective de muncă la nivel de unitate și parate s-a stabilit de comun acord că aceste drepturi salariale vor fi plătite salariaților, care odată stipulate devin legea părților.
În ceea ce privește critica legată de depășirea bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâri de guvern o consideră nefondata având în vedere ca partenerii sociali au negociat drepturile salariaților, alcătuirea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuia să aibă în vedere drepturile astfel negociate. Neasigurarea fondurilor necesare plații drepturilor salariale negociate nu poate constitui un motiv de stingere a drepturilor salariaților, în condițiile în care clauzele contractuale erau în vigoare și nu au fost anulat.
Rezultă așadar că dreptul nu este condiționat nici de posibilitățile financiare ale unității debitoare, nici formulat sub condiție pur potestativa, ci este reglementat de maniera imperativă și necontestat de angajatorul căruia îi revenea sarcina probei, din perspectiva meritului salariaților de a-l obține.
În concluzie, acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010, astfel cum a fost reglementat prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, amendat pentru conformitate cu prevederile, mai favorabile, ale contractului situat la nivel imediat superior reprezintă o obligație contractuală a paratei intimate și nu o facultate a acesteia, raportat la prevederile art. 977-985 din Codul civil, în redactarea în vigoare la data nașterii drepturilor, precum și la art. 40, alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, având în vedere aceste considerente, apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, și obligarea paratei la plata drepturilor salariate datorate privind salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acorda, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C., echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare (prevăzut în Anexa 1 la Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007, prelungit până la data de 28 - decembrie - 2010), actualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii drepturilor până la data plații efective, precum și acordarea dobânzii legale aferenta drepturilor bănești.
Calculul acestor drepturi se va raporta la u salariu de bază minim brut în cuantum total de 700 lei, astfel cum a fost prevăzut prin art. 41, alin. 3, lit. a din CCM încheiat la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, valabil până la data de 31.12.2010. Această reglementare se impune societății intimate ca oricărei alteia din cadrul ramurii transporturi, chiar nepreluate în CCM la nivel de unitate, pentru aceleași argumente derulat în precedent cu privire la raportul dintre contractele colective situate Ia diferite niveluri.
Nici legea, nici CCM menționat nu condiționează acordarea drepturilor pe care le conțin în cuantum superior de preluarea lor la nivel de unitate, fiind, pe baza modului de adoptare și redactare, imperative pentru angajator, după cum urmează:
Art. 3, alin. 1 - clauzele prezentului contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
Art. 3, alin. 3 - în cazul în care părțile au încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.
Prin urmare contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate nu poate prevedea, sub sancțiunea neluării în seamă, drepturi cu caracter inferior sau în condiții restrictive celor reglementate de contractele colective de munca încheiate la nivel de ramura sau grup de unități, impunându-se că raportul de munca să fie sancționat în conținutul cel mai favorabil salariaților.
Instanța de fond a considerat în mod greșit ca fiind neîntemeiat capătul de cerere referitor la plata daunelor interese în ceea ce privește actualizarea sumelor ce le vor obține cu indicele de inflație apelanta consideră că acest petit este întemeiat având în vedere că se impune corelarea salariului cu salariul nominal de care a beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarului, știut fiind faptul că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trăi raporturile de dreptul muncii de circumscriu raporturilor de
drept civil.
Astfel, dincolo de particularitățile raporturilor juridice specifice dreptului muncii, în măsura în care nu se abroga expres, sunt aplicabile regulile de drept comun ale dreptului civil. De altfel chiar în dispozițiile art. 166, alin.4 Codul muncii legiuitorul a stabilit ca întârzierea nejustificata a plații salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului salariatului.
Conform prevederilor art. 1530 Codul civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, salariul reprezentând suma de bani pe care angajatorul este obligat să o plătească cu titlu de contraprestație specifică și necesară pentru prestarea muncii, creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i le-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
De asemenea sumele în cauză se cuvin reclamanților actualizate și cu dobânda legală, întrucât aceasta reprezintă câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență acordându-se cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat - lucrum cessans.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata dobânzii menționam faptul că salariații prin neacordarea drepturilor salariale au suferit un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 Codul muncii, iar pe de altă parte acest prejudiciu consta și în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosința a acestor drepturi. Apelanta consideră că se impune actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data fiecărei scadente până la data plații efective, precum și la plata dobânzii legale aferenta sumelor datorate calculată de la data scadentei Ia data plații efective, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Ca atare acordarea dobânzii legale alături de indicele de inflație nu conduce Ia o dublă reparare a prejudiciului, ci asigura o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1531 Codul civil.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În mod greșit a reținut prima instanță că nu se aplică dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel superior față de existența Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, criticile apelanților reprezentați de Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial fiind întemeiate pe acest aspect.
Tribunalul a considerat că nu se aplică în speță convenția colectivă la nivel de grup de unități și a dat eficiență contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate înregistrat la MMFPS, Direcția de Muncă si Protecția Socială a Municipiului București cu nr. 2591/04.06.2009.
Curtea constată însă că pretențiile reclamanților nu erau întemeiate pe contractul la nivel de unitate, aceștia invocând convenția colectivă la nivel de grup de unități, drept pentru care modificarea contractului colectiv la nivel de unitate sub aspectul plății drepturilor bănești solicitate nu afectează dreptul salariatului derivat din convenția la nivel superior.
Potrivit art. 8 alin.(2) din Legea nr. 130/1996, text de lege aplicabil având în vedere perioada de referință a pretențiilor reclamanților, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Prevederi asemănătoare se regăseau și în art.238 din Codul muncii, în varianta aplicabilă anterior republicării.
Mai mult, dispoziții referitoare la caracterul minimal al drepturilor prevăzute în favoarea salariaților se regăsesc și în convenția colectivă la nivel de grup de unități. Astfel, potrivit art.127 al.2, drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime și constituie baza de negociere pentru contractele colective de muncă la nivel de unități. Alineatul 3 prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Aceste dispoziții trebuiau să fie avute în vedere și în cazul negocierii contractului colectiv la nivel de unitate, fără a se putea invoca neaplicabilitatea convenției încheiate la nivel superior pe motivul existenței celei la nivel de unitate sau încălcarea dreptului la negociere.
Nu pot fi reținute nici apărările intimatei-pârâte referitoare la aplicabilitatea convenției colective la nivel superior doar în cazul anulării celei la nivel de unitate, deoarece salariatul se poate bucura de prevederile și drepturile mai favorabile consacrate de contractul la nivel superior, care i se cuvin oricum, ca nivel minim imperativ, actul bilateral fiind direct aplicabil și putând fi invocat nemediat pentru valorificarea beneficiilor pe care le recunoaște.
Conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, contrar aprecierii intimatei, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.
În privința efectelor clauzelor mai favorabile din convenția colectivă la nivel superior este irelevant că salariații unității au consimțit, prin reprezentanții lor, drepturi sub cele prevăzute de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.
Soluția de respingere a pretențiilor reclamanților având ca obiect plata salariului suplimentar aferent anului 2010 este însă întemeiată, dar pentru considerente diferite de cele reținute de prima instanță.
Astfel, în ceea ce privește pretențiile cu acest titlu aferente anului 2010, Curtea retine ca societatea intimată este o societate cu capital de stat, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si unul din agenții economici monitorizați in baza OUG nr.79/2001.
Conform acestui act normativ, „...indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat in unități fizice sau după caz, in unități valorice in condiții comparabile, in funcție de specificul activități..." Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, societății i-a revenit obligația de a se încadra in fondul de salarii prevăzut in bugete de venituri si cheltuieli aferente anului 2010, iar fundamentarea fondului de salarii s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului mediu brut si care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Intimata a depus la dosar situația conturilor de venituri și cheltuieli pe anul 2010 din care reiese faptul ca societatea s-a aflat in imposibilitate legala de constituire a fondului necesar salariului suplimentar, întrucât in toata aceasta perioada indicele câștigului mediu a fost mai mare decât indicele de productivitate.
Totodată, potrivit OUG nr.79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare, salariații nu pot beneficia de primele prevăzute in Contractul colectiv de munca daca societatea înregistrează pierderi salariale.
Din analiza bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010 si a execuției bugetare pe acest an, depus in copie la dosar, reiese ca in anul 2010 societatea nu a înregistrat profit, ci pierderi.
Mai mult, dispozițiile art.30 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, nu pot fi analizate separat, ci prin prisma tuturor reglementărilor cuprinse în convenția invocată de reclamant în sprijinul pretențiilor sale.
În acest sens, potrivit art.30 al.3, plata salariului suplimentar se face din veniturile realizate, din care se constituie un procent de 10 % din fondul de salarii.
Deci, potrivit convenției colective invocate, fondurile necesare pentru acordarea salariului suplimentar se constituie din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă etc. În aceste condiții, acordarea salariilor suplimentare este condiționată și de existența veniturilor realizate, astfel încât nu se pot reține susținerile apelanților-reclamanți în sensul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între neplata acestor pretenții și situația financiară a societății.
Art.30 alin3 din convenția menționată precizează o condiție pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, in contextul in care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi in anii 2009-2010, precum si plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., consideram ca nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanți.
Această clauză contractuală - din veniturile realizate- a fost pusă în acord cu disp. OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plații premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care de regula, se acorda la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plati, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natura suportate din fondul de salarii.
Raportând dispoziția legala menționata la situația de fapt din speța, se constata ca societatea intimată in mod legal nu a achitat reclamanților salariul suplimentar solicitat pentru anul 2010, întrucât in aceasta perioada nu a înregistrat profit care sa poată fi repartizat pentru constituirea fondului de cointeresare prin sistemul premial.
În ceea ce privește ajutorul material pentru C. pe anul 2010, Curtea constată că acest drept nu este acordat în cadrul sistemului de premiere, nefiind aplicabile dispozițiile art.21 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din Transportul Feroviar.
Ajutorul material reglementat de art.71 din convenția colectivă la nivel de grup de unități nu este echivalent unui premiu acordat din fondul de cointeresare prin premiere, motiv pentru care nu sunt aplicabile limitările referitoare la acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare, recalificare a personalului.
Nici susținerea apelantei în sensul că prin actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile au convenit neacordarea ajutorului material pentru C. în anul 2010, nu poate fi reținută, deoarece pretențiile reclamantului erau întemeiate pe convenția colectivă la nivel de grup de unități, drept pentru care modificarea contractului colectiv la nivel de unitate sub acest aspect nu afectează dreptul salariatului derivat din convenția la nivel superior.
Potrivit art. 71 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și C., stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare iar pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei 1 de salarizare.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării ajutorului material cu ocazia sărbătorii de C. în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Dar, potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data încheierii convenției invocate, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Codul muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
La constituirea bugetului de venituri și cheltuieli angajatorul avea obligația de a lua toate măsurile să includă cheltuielile personal cu toate drepturile salariale prevăzute de lege sau stabilite contractual, atâta vreme cât în acest caz, dreptul în discuție nu face obiectul unor limitări sau restricții instituite prin lege, cum este cazul salariului suplimentar.
În concluzie, Curtea reține temeinicia pretențiilor reclamanților având ca obiect plata ajutorului material pentru C. aferent anului 2010, drepturi ce vor fi calculate în rap. de art. 41 alin.(3) lit. "a" din CCM la nivel de ramură pe anii 2008-2010.
Sunt întemeiate și pretențiile accesorii referitoare la actualizare și plata dobânzii, fără a reține temeiurile invocate de apelanți, având în vedere principiile aplicării legii civile în timp. Astfel, fiind vorba de drepturi aferente anului 2010, nu sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil.
Potrivit dispozițiilor art. 161 alin.4 din Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
În temeiul art. 1073 din Codul civil de la 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani, iar acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadențe și data plății efective.
Dobânda legală reprezintă câștigul, folosul, profitul, ce putea fi obținut de creditor din învestirea acelei sume, deci despăgubirea pentru neplata la scadență a drepturilor bănești cuvenite.
În ceea ce privește dobânda legală, Curtea constată că aceasta nu este datorată decât de la data punerii în întârziere a debitorului, în speță, prin formularea cererii de chemare în judecată.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, având în vedere dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba in parte sentința apelata in sensul ca va admite în parte acțiunea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamanți a ajutorului material cu ocazia sărbătorii de C. 2010, calculat în rap. de art. 41 alin.(3) lit. "a" din CCM la nivel de ramură pe anii 2008-2010, actualizat cu indicele de inflație de la scadență la data introducerii acțiunii și la dobânda legală de la data introducerii acțiunii la plata efectivă. Totodată, va menține restul dispozițiilor, în sensul respingerii pretențiilor cu titlu de salariu suplimentar pentru anul 2010, în baza considerentelor arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, în numele și pentru membrii săi: R. F. V., P. S., T. C. F., R. G., T. A., S. P., N. P., Z. D. și B. V. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. Gătejescu A. F., situat în Municipiul C., ., nr.101, județ D., împotriva sentinței civile nr.9154/03.10.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, cu sediul situat în Municipiul C., .-7, județ D., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, având C.F. nr. R11054529.
Schimbă în parte sentința, în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamanți a ajutorului material cu ocazia sărbătorii de C. 2010, calculat în rap. de art. 41 alin.(3) lit. "a" din CCM la nivel de ramură pe anii 2008-2010, actualizat cu indicele de inflație de la scadență la data introducerii acțiunii și la dobânda legală de la data introducerii acțiunii la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 mai 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red. jud. M.C.
Tehnored.C.C./4ex./25.05.2015
Jud.fond:P. A.
arab
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 2234/2015.... → |
|---|
