Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2229/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2229/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 1386/122/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 941/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 2229
Ședința publică din data de 11.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant S. L. CADRELOR DIDACTICE G. în numele membrilor de sindicat: P. S., B. F. I., D. I., C. M., M. F., R. G., B. A., B. O. D. (D.), P. I., R. Giorgica Lilana (Todorova), P. S. L., S. I., N. claudia (G.), I. E., M. A., S. andreia, A. C., G. A. I., Clejeanu S., I. M., M. V., E. V., G. V., C. I. și Dișteanu M. M., împotriva sentinței civile nr. 477 din data de 18.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți ȘCOALA G. NR.1 IZVOARELE, C. L. AL C. IZVOARELE și P. C. IZVOARELE, cauza având ca obiect „pretenții bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că în prezenta cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate și având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în condițiile prevăzute de art. 411 alin. 1 pct. 2 ultima teză Cod procedură civilă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 477 din data de 18.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamantul S. L. CADRELOR DIDACTICE G., în numele membrilor de sindicat P. S., B. F. I., D. I. și alții, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA G. NR. 1 IZVOARELE, C. L. AL C. IZVOARELE și P. C. IZVOARELE, a solicitat calcularea salariilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, respectiv raportarea Legii nr. 63/2011 la Legea nr. 221/2008, începând cu 14.05.2011 și până la pronunțarea hotărârii; plata diferențelor dintre salariile cuvenite și cele efectiv încasate de la 14.05.2011 și până la pronunțarea hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectivă a plății; asigurarea finanțării și virarea sumelor necesare plății acestor drepturi salariale.
Reclamantul a declarat apel, criticând sentința suscitată sub următoarele aspecte, în esență:
Prin Decizia nr. 11 din 08.10.2012 pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31.12.2009 are dreptul, începând cu 01.01.2010 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009 - stabilit în conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.
Ori, potrivit art.3307 alin.4 C.pr. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în cadrul unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial respectiv de la data de 31.10.2012 - data publicării Deciziei nr.11/2012.
Pentru identitate de rațiune, reclamanții trebuie să beneficieze de drepturile salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin OG nr.15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 și după . Legii nr.284/2010 ce a înlocuit Legea nr.330/2009 - începând cu 01.01.2011, precum și după . Legii nr.63/2011 - la 13.05.2011.
Având în vedere Anexa 5, Capitolul I, art. 11 alin. 2, la stabilirea salariilor personalului didactic potrivit noii legi, compensațiile tranzitorii se pot acorda doar persoanelor care la data de 31.12.2010 beneficiau de sporurile pentru care se acordă aceste compensații.
Potrivit art. 2 alin. 1 al Anexei 5 a Legii nr.63/2011, salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute de lege.
Cum este și firesc, drepturile salariale astfel determinate nu pot fi inferioare celor de care reclamanții beneficiau până la . noii legi.
Rezultă că diminuările și majorările produse cu privire la salariile personalului didactic (diminuarea de 25% prevăzută de Legea 118/2010 și majorarea ulterioară de 15%) trebuie să fie aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 și perpetuată apoi, în baza unor dispoziții legale, atât în anul 2010, cât și în anul 2011.
Evident, acest calcul implică utilizarea coeficientului 1,000 în cuantum de 400,00 lei.
La data de 14.05.2011 când a intrat în vigoare Legea nr.63/2011 s-au readus salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, ignorându-se prevederile Legii 221/2008 și reducându-se practic salariile fără nicio justificare, în mod discriminatoriu, numai în învățământ, încălcându-se atât art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CADO („Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor să/e. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional") cât și art.1 ale Protocolului nr.12 al CEDO („Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege fără să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.")
Este cât se poate de evident că personalul didactic din învățământ a suportat două reduceri salariale: prima reducere prin Legea nr.118/2010, motivată de starea de necesitate, recuperată parțial până la promovarea acțiunii, precum și a doua reducere prin Legea nr.63/2011, fără a avea ca motivare vreo stare de necesitate, prin care s-au readus salariile la nivelul celor din ianuarie 2008.
Nici majorările salariale stabilite prin O.U.G. nr.19/2012, cu 8% începând cu data de 01.06.2012 și cu 7,4% începând cu 01.12.2012 nu puteau să acopere reducerea de peste 35% operată de Legea nr.63/2011.
În ce privește salarizarea reclamanților pentru anul 2012, potrivit prevederilor OUG nr.80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr.283/2011 în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, al indemnizațiilor, al compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr.63/2011 - se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care persoană își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Întrucât reclamanții desfășoară activitatea în aceleași condiții, își vor păstra drepturile salariale avute în decembrie 2011.
Prin neacordarea acestor drepturi salariale reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și, ca urmare, de un drept legitim pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv; a avut loc o încălcare a prevederilor art. 1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României trebuie să se acorde prioritate reglementărilor internaționale la care României trebuie să se acorde prioritate reglementărilor internaționale la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției. În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Așadar, prin neacordarea efectivă după data de 14.05.2011 a drepturilor conferite de Legea nr.221/2008 a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României și a art. 4 din Noul cod civil trebuie să se acorde prioritate reglementării internaționale la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză, solicitându-se judecarea în lipsa părților conform art. 411 Cod Procedură Civilă.
Curtea, văzând prevederile art. 480 alineatul 1 Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice relevante, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge apelul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în motivarea apelului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins acțiunea cu care a fost sesizat, acțiune prin care s-a solicitat calcularea salariilor membrilor sindicatului reclamant (personal didactic în învățământul preuniversitar de stat) în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, respectiv raportarea Legii nr. 63/2011 la Legea nr. 221/2008, începând cu 14.05.2011 și până la pronunțarea hotărârii; plata diferențelor dintre salariile cuvenite și cele efectiv încasate de la 14.05.2011 și până la pronunțarea hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectivă a plății; asigurarea finanțării și virarea sumelor necesare plății acestor drepturi salariale.
Practic, apelantul-reclamant susține că și după data de 13.05.2011, când au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 63/2011, personalul din învățământul preuniversitar de stat ar fi îndreptățit la plata drepturilor salariale calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, adică prin raportare la coeficientul 1 = 400 lei.
Legea nr. 63/2011 se referă la încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Au relevanță în cauză prevederile art. 1 din acest act normativ, prevederi ce au următorul conținut:
„(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz.
(3) Indemnizațiile de conducere specifice sunt prevăzute în anexa nr.4.
(4) Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.
(5) Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de prezenta lege se calculează în funcție de salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 5, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere prevăzută în anexa nr. 4, dacă este cazul.
(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.
(7) Dispozițiile art. 8, 9, 12 și 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și cele ale art. 22, 25 - 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se aplică în mod corespunzător și pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, salarizat potrivit prevederilor prezentei legi”.
Din interpretarea logico-gramaticală a acestui text legal rezultă foarte clar că începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 (13.05.2011) și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru acest personal este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b (după caz) din actul normativ amintit.
Cât privește cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de prezenta lege, acesta se calculează în funcție de salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 5
Anexa nr. 2 la Legea nr. 63/2011 prevede în concret salariile de încadrare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, iar Anexa nr. 3 b stabilește, tot în concret, salariile de încadrare pentru personalul didactic auxiliar din învățământul preuniversitar. Mai precis, aceste anexe determină foarte clar salariile de încadrare pentru acest personal, arătând cuantumul în lei al acestora, fix în cazul cadrelor didactice propriu-zise și variabil între o limită minimă și una maximă în cazul personalului didactic auxiliar.
În acest fel Legea nr. 63/2011 s-a îndepărtat de modelul oferit de Legea nr. 221/2008 cât privește stabilirea salariului de încadrare în domeniul învățământului preuniversitar de stat, nemaiprevăzând o formulă de calcul prin raportare la un coeficient de multiplicare minim 1 (unu) care să fie egal cu o anumită sumă de bani exprimată în lei (1= 400 lei).
Practic, după data de 13 mai 2011 nu mai există temei legal care să vină în sprijinul pretențiilor formulate prin acțiune, pretenții potrivit cărora personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ar fi îndreptățit la plata drepturilor salariale calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, adică prin raportare la coeficientul 1 = 400 lei.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât art. 6 din Legea nr. 63/2011 statuează foarte clar că „orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă”.
Cât privește modul de stabilire a salariilor pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat după data de 31.12.2011, acesta rămâne tot cel prevăzut de Legea nr. 63/2011, sens în care trebuie avute în vedere dispozițiile din OUG nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, precum și cele ale OUG nr. 19/2012.
Se susține de către apelant faptul că prima instanță nu ar fi avut în vedere dispozițiile art. 2 alin. 1 din Anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011.
Potrivit acestui text, „salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizațiile, precum și alte drepturi salariale prevăzute de lege”.
Conținutul acestor norme juridice nu schimbă cu nimic datele problemei: după data de 13.05.2011, drepturile salariale cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat trebuie stabilite și plătite strict în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, iar nu prin raportare la dispoziții și formule de calcul prevăzute de alte acte normative.
Nu trebuie uitat faptul că instanțelor judecătorești le este interzis „să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege” sau „să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.” Sub acest aspect sunt relevante considerentele și dispozițiile Deciziei nr. 1325/04.12.2008 pronunțată de Curtea Constituțională a României, decizie general obligatorie în conformitate cu prevederile art. 147 alin. 4 din Constituție.
Așa fiind, nicio instanță de judecată din România nu este îndreptățită să procedeze la crearea de norme pe cale judiciară sau la aplicarea unor dispoziții cuprinse în alte acte normative, pentru a acorda drepturi salariale categoriilor profesionale în privința cărora nu există un text legal expres care să le confere atare drepturi.
Cât privește Decizia nr. 11/8 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul prevăzut de art. 330/6 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, prin intermediul acesteia s-a statuat că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008”.
Însă, această decizie nu are aplicabilitate în cauza de față, după cum se va demonstra mai jos.
Considerentele acestei decizii demonstrează faptul că a fost pronunțată în scopul rezolvării unei probleme de drept care generase o practică neunitară a instanțelor judecătorești. În concret, această problemă viza interpretarea și aplicarea sintagmei "salariul avut" (în luna decembrie 2009), salariu care urma a fi menținut în anul 2010 pentru personalul aflat în funcție la data de 1 ianuarie 2010, conform prevederilor art. 30 alin. (5) și (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, în condițiile în care prin art. 5 alin. (6) din OUG nr. 1/2010 s-a prevăzut că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul „salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009”.
Or, în pricina de față nu este dedusă judecății o asemenea problemă de drept, ci chestiunea care este pusă în discuție constă în aceea dacă după . Legii nr. 63/2011 și în raport de dispozițiile imperative ale acesteia, mai poate fi avut în vedere un alt mod de calcul al drepturilor salariale pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat decât cel prevăzut de legea amintită.
Mai mult, decizia suscitată a instanței supreme vizează norme cuprinse în acte normative – OUG nr. 1/2010 și Legea nr. 330/2009 – care în prezent nu mai sunt în vigoare (OUG nr. 1/2010 a fost respinsă prin Legea nr. 30/2012, iar Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010). În aceste condiții Decizia nr. 11/8 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și-a pierdut forța obligatorie prevăzută de art. 330/7 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, în cazul ei intervenind caducitatea, adică acea sancțiune juridică ce lipsește un act juridic de efectele sale datorită intervenirii unei cauze de ineficacitate ulterioare perfectării sale.
De altfel în acest sens sunt și prevederile art. 518 din Noul Cod de Procedură Civilă, potrivit cu care „decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării”.
Se mai susține de către apelant că la data de 14.05.2011, când a intrat în vigoare Legea nr.63/2011, s-au readus salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, ignorându-se prevederile Legii 221/2008 și reducându-se practic salariile fără nicio justificare, în mod discriminatoriu, numai în învățământ, încălcându-se atât art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO („Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor să/e. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional"), cât și art.1 ale Protocolului nr.12 al CEDO („Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege fără să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație."); că prin neacordarea efectivă după data de 14.05.2011 a drepturilor conferite de Legea nr.221/2008 a avut loc o încălcare a art. 1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României și a art. 4 din Noul Cod Civil trebuie să se acorde prioritate reglementării internaționale la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Și aceste susțineri urmează a fi înlăturate.
Prin decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/11) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/11) s-a statuat, printre altele: „…revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat”; „statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare”, „… dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, … autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce reprezintă "interesul public"; „…statele trebuie să fie, prin urmare, primele care să se pronunțe cu privire la existența unei probleme de interes general. În consecință, ele dispun de o anumită marjă de apreciere, ca și în alte domenii care extind garanțiile Convenției. Mai mult decât atât, noțiunea de "interes public" este, prin natura sa, extinsă. În mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat implică de obicei luarea în considerare a aspectelor politice, economice și sociale; „…legiuitorul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a desfășura o politică economică și socială”.
Toate aceste considerente ale amintitei decizii a Curții EDO demonstrează în mod indubitabil lipsa de fundament a afirmațiilor apelantului în sensul că prin calcularea și plata în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 63/2011, a salariilor cuvenite cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat, ar fi fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția EDO. Într-o asemenea situație nu se poate pune nici problema aplicării în speță a dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituția României
În raport de toate cele ce preced, apelul apare ca nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de apel formulată de apelantul-reclamant S. L. CADRELOR DIDACTICE G., cu sediul în G., ..5, jud. G., în numele membrilor de sindicat: P. S., B. F. I., D. I., C. M., M. F., R. G., B. A., B. O. D. (D.), P. I., R. Giorgica Lilana (Todorova), P. S. L., S. I., N. claudia (G.), I. E., M. A., S. andreia, A. C., G. A. I., Clejeanu S., I. M., M. V., E. V., G. V., C. I. și Dișteanu M. M., împotriva sentinței civile nr. 477 din data de 18.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți ȘCOALA G. NR.1 IZVOARELE, cu sediul în ., C. L. AL C. IZVOARELE – PRIN PRIMAR și P. C. IZVOARELE, ambii cu sediul în .,
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. L. U. L. C. Dobraniște
GREFIER
F. V.
Red.: C.D.
Dact.: A.C./6 ex.
15.06.2015
Jud. fond: F. R.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 527/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
