Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2184/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2184/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 2733/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2416/2015)
DECIZIE Nr. 2184/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Judecător L. U.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul V. C. împotriva deciziei civile nr. 464/12.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul personal, intimata prin apărător ales, conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr. 15/1385/08.06.2015 care se depune la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia ce se contestă, după care:
Curtea, în temeiul art. 219 alin. 1 Cod procedură civilă, procedează la identificarea contestatorului, acesta legitimându-se cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Intimata, prin apărător ales, arată că înțelege să invoce o excepție de ordine publică, respectiv a inadmisibilității prezentei contestații în anulare față de considerentul că nu este prevăzută de lege o asemenea contestație. Solicită a se observa că art. 503 alin. 2 Cod procedură civilă, dă posibilitatea atacării cu contestație în anulare numai a hotărârilor instanțelor de recurs, precizând că hotărârile pronunțate în apel pot fi atacate numai în raport de art. 503 alin. 1 Cod procedură civilă.
Curtea, față de excepția invocată de intimată, acordă cuvântul contestatorului.
Contestatorul, față de excepția pusă în discuție, arată că nu este în măsură să pună concluzii.
C., după deliberare, respinge excepția inadmisibilității prezentei contestații în anulare în raport de prevederile art. 503 alin. 3 Cod procedură civilă, în raport de care sunt aplicabile prevederile alin. 2 având în vedere că în cauză se atacă o hotărâre ce nu poate fi atacată cu recurs.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra contestației în anulare precum și asupra unei posibile inadmisibilități a căii de atac în raport de fondul acesteia.
Contestatorul, având cuvântul apreciază că instanța de apel nu a avut în vedere probele depuse la dosar și nici declarațiile martorilor, considerând că instanța a fost în eroare întrucât a reținut o altă situație de fapt. Solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată.
Intimata, prin apărător ales, arată că în cauză nu se invocă eroarea materială, ci o eroare de judecată, sens în care apreciază că se încearcă reluarea fondului, solicitând respingerea contestației, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare dedusă judecății, constată următoarele:
Prin deciziei civile nr. 464/12.02.2015, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă .”SRL în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. C. împotriva sentinței civile nr.199 din data de 09 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul G.-Secția Civilă; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins cererea având ca obiect pretențiile aferente perioadei septembrie 2010 – ianuarie 2011 inclusiv compensarea în bani a concediului de odihnă pentru anul 2010, ca neîntemeiată; a menținut dispozițiile privind admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada iunie – august 2010; a respins cererea apelantei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea soluției, instanța de apel a reținut, în esență, că pretențiile admise de către prima instanță vizează drepturi salariale pretinse de reclamant de la pârâtă pentru munca pe care ar fi prestat-o în temeiul unui contract de muncă ce nu ar fi îmbrăcat forma scrisă cerută de lege pentru perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011.
Astfel cum s-a reținut și de către prima instanță, în cauză sunt incidente prevederile Codului muncii în forma în vigoare anterior Legii nr. 40/2011, care a instituit pentru contractual individual de muncă forma scrisă drept condiție ad validitatem.
Dată fiind aplicarea în timp a legii, contractul individual de muncă avea un caracter consensual, iar forma scrisă reprezenta doar o condiție ad probationem a raportului de muncă și nu constituia o condiție de validitate a contractului, având în vedere prezumția relativă stabilită în favoarea angajatului prin dispozițiile art. 16 alin. (2) C. muncii, potrivit căreia în cazul în care contractul individual de muncă nu era încheiat în formă scrisă, se prezuma că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile puteau face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
Contrar celor reținute de către prima instanță, care de altfel nu a fost învestită cu vreo cerere având ca obiect constatarea existenței unor raporturi de muncă între părți, ci numai cu o cerere privind obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale, Curtea a reținut că prin probatoriul administrat reclamantul nu a făcut dovada celor pretinse, respectiv dovada faptului că sumele solicitate i s-ar cuveni cu titlu de drepturi salariale, contraprestație a unei activități desfășurate în baza unui contract individual de muncă încheiat cu pârâta.
Din probele administrate nu se poate reține că raporturile dintre părți au caracterul unor raporturi de muncă. În susținerea cererii, au fost depuse la dosar înscrisuri neconcludente cauzei, ce nu au puterea a dovedi cele pretinse de reclamant, raportat la conținutul acestora. Astfel, foaia de parcurs este nedatată și necompletată, iar contactul de prestări servicii ocazional este încheiat între pârâtă în calitate de prestator și o societate a cărei legătură cu cauză nu a fost învederată, în calitate de beneficiar a mijlocului de transport pus la dispoziție de pârâtă, nici acesta nedovedind prin urmare existența unor raporturi de muncă între părți în perioada pretinsă de reclamant. Pe de altă parte, factura fiscală și chitanța depuse de reclamant fac dovada faptului că reclamantul a beneficiat de anumite servicii din partea pârâtei, servicii achitate de acesta și nicidecum a prestării muncii de către reclamant în favoarea pârâtei, așa cum se pretinde. Împreună cu comanda de transport ocazional depusă la dosar, respectivele înscrisuri probează mai degrabă apărările pârâtei, care a negat existența raporturilor de muncă între părți, susținând că în realitate reclamantul a apelat la societatea pârâtă pentru ca aceasta să îi efectueze anumite transporturi, obligându-se ca în schimbul costului acestora să efectueze câteva curse.
Declarațiile martorilor audiați în cauză, reținute de către prima instanță, sunt lipsite de substanță și în consecință inapte a face dovada unor relații de muncă între societatea apelantă pârâtă și intimatul reclamant.
În consecință, raportat la declarațiile martorilor audiați, Curtea a constatat că în cauză nu se poate reține existența între părți a unor raporturi specific contractului individual de muncă.
Nu poate fi omis că diagramele tahograf depuse se referă la un autovehicul înregistrat sub nr._, în condițiile în care prin cererea introductivă reclamantul a pretins efectuarea curselor pentru pârâtă pe un autovehicul înregistrat sub nr._ . Deși în interogatoriul formulat reclamantul se referă și la autovehiculul înregistrat sub nr._, pârâta nu a recunoscut faptul că reclamantul ar fi prestat activitate specifică raporturilor de muncă în calitate de conducător auto pe microbuzele înmatriculate sub nr._ și_, susținerile reclamantului nefiind dovedite prin niciun alt mijloc de probă.
În plus, se are în vedere că din probele administrate nu rezultă cu certitudine nici prestarea activității cu un caracter de continuitate, ceea ce ar fi specific raportului de muncă, în condițiile în care derularea în mod izolat a unor activități de natură profesională, fără o normă de muncă predefinită ori atribuții specifice stabilite de angajator, nu era de natură să probeze existența unui raport de muncă, respectiv dreptul reclamantului la remunerarea muncii depuse. Mai mult, reclamantul nu a făcut sub nicio formă dovada prevederii contractuale privind plata salariului, inclusiv sub aspectul cuantumul acestuia, dispoziția primei instanțe bazându-se exclusive pe simplele afirmații ale acestuia, nesusținute de vreun mijloc de probă, declarațiile martorilor fiind total contradictorii sub acest aspect, astfel cum și mai sus s-a arătat.
Văzând prevederile art.451 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins cererea apelantei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată, în cauză nefiind făcută dovada efectuării acestora.
Împotriva deciziei instanței de apel, a formulat contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, contestatorul V. C..
În motivarea contestației, acesta a arătat, în esență, următoarele:
Dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale; în considerentele hotărârii s-a invocat lipsa formei scrise a contractului de muncă; or, obligația încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului potrivit art. 16 din C. muncii acesta refuzând încheierea contractului pentru a se sustrage plății contribuției către stat.
Din probatoriu administrat, rezultă că, în fapt, contestatorul a lucrat ca șofer de transport persoane pe microbuzele pârâtei în afara orelor de program la SCDD Băneasa unde avea funcția de bază, aspect dovedit cu copia carnetului de muncă.
Probatoriul se poate completa cu unele prezumții simple, cum ar fi faptul că, în perioada 2008-2010, pârâta i-a plătit salariul pentru munca prestată și doar din iunie 2010 nu s-au plătit drepturile salariale, urmând ca în privința acestor drepturi să se aprecieze prescripția.
Din înscrisurile depuse și din declarațiile martorilor rezultă că a lucrat pentru pârâtă în perioada 2008-2011, iar contractul de prestări servicii a fost încheiat între pârâtă și un beneficiar al transporturilor; contestatorul a efectuat transporturile și pârâta a încasat contravaloarea acestora.
Contestatorul a arătat că a depus la dosar diagramele tahograf originale care atestă că a efectuat curse regulate de transport persoane cu microbuzul pârâtei ca șofer profesionist.
Pentru a efectua aceste transporturi, contestatorul a obținut o licență care este pe numele său și în contul firmei pârâte, aspecte care dovedesc cu prisosință că în perioada 2008-2011 a avut raporturi de muncă cu pârâta și chiar a fost plătit până în iunie 2010, pentru munca prestată. Toate aceste dovezi există la dosarul cauzei și au stat la baza pronunțării hotărârii instanței de fond, dar în apel instanța nu a ținut cont de probatoriul administrat, pronunțând o hotărâre în contradicție cu probele existente.
Intimata nu a formulat întâmpinare, invocând, însă, prin notele scrise depuse în ședința publică din 09.06.2015, inadmisibilitatea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, câtă vreme contestatorul nu se referă la o eroare materială în sensul dispoziției legale, ci la o greșeală de judecată.
Contestația în anulare este inadmisibilă.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, care se poate exercita numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
În conformitate cu prevederile art. 503 alin 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, între alte situații, atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. 3 din Codul de procedură civilă, dispozițiile alin. 2 pct. 2 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Cum, în cauză, hotărârea instanței de apel pronunțată în soluționarea unui conflict de muncă nu este supusă recursului, se reține că aceasta poate forma obiectul contestației în anulare speciale.
Eroare materială, în sensul dispoziției legale invocate ca temei al contestației în anulare formulate, poate fi numai o eroare evidentă legată de aspectele formale ale judecării apelului, pe această cale neputând fi remediate eventuale greșeli de judecată, de interpretarea a unor dispoziții legale.
De asemenea, contestația nu poate fi primită nici atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, întrucât eroarea nu ar fi nici în această situație una materială, ci ar privi judecata însăși. Pentru verificarea erorilor materiale, nu trebuie să fie necesară reexaminarea fondului cauzei ori reaprecierea materialului probator administrat.
În accepțiunea contestatorului, eroarea materială săvârșită de instanța de control judiciar constă în greșita interpretare a probelor, care a condus la concluzia eronată privind inexistența raporturilor de muncă dintre părți pentru perioada în litigiu.
Așa fiind, se reține că, prin prezenta contestație în anulare, se invocă în realitate aspecte de fond, care nu pot fi repuse în discuție în cadrul acestei căi extraordinare de atac. Altfel spus, contestația în anulare nu poate fi primită atunci când ceea ce se critică este însuși raționamentul judiciar al instanței de control judiciar, întrucât, acceptând contrariul, s-ar ajunge la judecarea din nou a aceleiași căi de atac, ceea ce nu este admisibil, legea nedeschizând calea apelului la apel.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 508 din Codul de procedură civilă, va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația in anulare promovată de V. C., domiciliat în .. G., împotriva deciziei civile nr. 464/12.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul în G., ., Jud. G., înregistrată la ORC sub nr. j_, având CUI_
Obligă contestatorul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.
Președinte, R. G. | Judecător, L. U. | |
Grefier, Ș. T. |
Ș.T. 17.06.2015/4ex.
Red. U.L./13.07.2015
Tehnored.C.C./ 22.06.2015
Jud.apel: D. A. T.
A. I. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 752/2015.... → |
|---|
