Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2722/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2722/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 1763/93/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format 835/2015)
Decizia civilă nr.2722
Ședința publică din data de 9 iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F. G.
JUDECĂTOR: H. L.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă S.C. R. A. ONE S.R.L. împotriva sentinței civile nr.24 din data de 08.01.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. I., cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 17 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, văzând totodată și dispozițiile art.396 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 01.07.2015 și apoi la data de 09.07.2015, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 22.05.2014, reclamantul F. I. a chemat în judecată pe pârâta . SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.422 lei, actualizată de la data scadenței până la data plății cu indicele de creștere a prețurilor de consum, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale începând cu luna octombrie 2013 și până în data de 14.03.2014, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 euro, echivalentul în lei la cursul BNR la data plății, reprezentând contravaloarea diurnei pentru un număr de 4 curse, respectiv: cursa 8 – efectuată în perioada 01.02.2014 – 07.02.2014, cursa nr. 11 – efectuată în perioada 08.02.2014 – 15.02.2014, cursa nr. 13 efectuată din data de 18.02.2014 și cursa nr. 18 efectuată în perioada 08.03._14.
Prin sentința civilă nr. 24 din data de 08.01.2015, Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulată de reclamantul F. I. în contradictoriu cu pârâta . SRL; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4422 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate pentru perioada 01.10._14, actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 22.05.2014 și până la data plății efective; a obligat pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 1000 Euro la cursul B.N.R din data plății, reprezentând diurna pentru 4 curse externe.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei în temeiul contractului individual de muncă, înregistrat în Registrul general de evidență a salariaților sub nr. 10/27.09.2013, având funcția de conducător auto, contractul individual de muncă fiind încheiat pe o perioadă determinată.
Prin actul adițional nr 1/31.12.2013 Contractul individual de muncă al reclamantului a fost modificat, în sensul că s-a încheiat pe durată nedeterminată.
Reclamantul a susținut că pentru perioada octombrie 2013 – 14.03.2014 nu i s-au acordat drepturile salariale în totalitate, nu i s-a plătit diurna pentru patru curse externe.
Pârâta, cu toate că a fost legal citată și i s-au comunicat înscrisurile depuse de reclamant, nu a formulat întâmpinare și nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris care să se refere la activitatea și atribuțiile reclamantului în calitatea de salariat al acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 166 alin.1 și 4 Codul muncii „salariul se plătește în bani cel puțin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”
Potrivit dispozițiilor art. 168 Codul muncii „plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.”
Potrivit dispozițiilor art. 272 și art. 273 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa, până la prima zi de înfățișare, iar administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență, instanța fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.
În ceea ce privește drepturile salariale solicitate de reclamant, tribunalul a constatat, pe de o parte, că pârâta nu a făcut dovada plății acestor drepturi către reclamant, iar pe de altă parte, pârâta a recunoscut prin răspunsurile date la interogatoriul propus de reclamant, faptul că nu i-a plătit acestuia drepturile salariale pentru perioada menționată în cererea de chemare în judecată.
Referitor la cuantumul acestor drepturi, tribunalul a constatat că pârâta nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri în legătură cu sumele de bani pe care le datorează reclamantului, cu toate că avea această posibilitate și obligație legală.
Contestarea sumei solicitate de reclamant, fără a depune în acest sens înscrisuri doveditoare pe care le deține sau trebuia să le dețină, este lipsită de suport probator.
În consecință, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de bani solicitată cu titlu de drepturi salariale.
În ceea ce privește diurna solicitată de reclamant, tribunalul a constatat că acesta a făcut dovada faptului că a efectuat 4 curse externe, pentru care nu i s-a acordat diurna cuvenită, iar pentru fiecare cursă i se cuvenea suma de 250 euro.
Instanța a ajuns la această concluzie în urma audierii martorului N. C., care a confirmat susținerile reclamantului.
Referitor la cuantumul diurnei, tribunalul a avut în vedere și înscrisul de la fila 35 din dosar fond, care reprezintă o tranzacție între martorul audiat și pârâtă, reclamantul aflându-se în aceeași situație ca și martorul N. C..
Pârâta nu a făcut dovada contrarie, în ceea ce privește drepturile cu titlu de diurnă solicitate de reclamant, cu toate că deține sau trebuia să dețină înscrisuri în acest sens. Ori, numai faptul că nu a recunoscut la interogatoriu obligația sa de plată a diurnei solicitate de reclamant, fără a depune la dosar dovezi concrete în acest sens, este lipsit de relevanță juridică.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelanta . SRL, solicitând admiterea apelului si desființarea în tot a sentinței civile atacate, pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Cu privire la plata sumei de 4 422 lei, actualizată de la data scadenței până la data plății efective cu indicele de creștere a prețurilor de consum, reprezentând contravaloarea salariilor restante, apelanta a susținut că suma efectiv datorată este de 3752 lei.
Suma, astfel cum a fost calculată de intimată, reprezintă salariul brut, invocându-se fișa de calcul privind plata drepturilor salariale.
Apelanta confirmă că datorează drepturile salariale restante, însă nu în cuantumul susținut de intimat.
S-a arătt că obligația reținerii la sursa a taxelor și impozitelor aferente drepturilor salariale este impusă prin lege. Ori, conform prevederilor legale în vigoare, conținutul legii române pozitive nu trebuie dovedit.
Cu privire la plata sumei de sumei de 1000 Euro cu titlu de diurnă, s-a arătat că potrivit practicii societății, cheltuielile de deplasare erau plătite pe cabină, existând un șofer titular și ajutorul său. Intimatul a fost angajat al societății apelante de la data de 01.10.2013 până la data de 14.03.2014. așadar începător din punct de vedere al vechimii în cadrul societății, motiv pentru care acesta nu putea fi trimis singur în cursă.
Instanța a făcut o greșită reținere a situației de fapt prin menționarea faptului că intimatul nu ar avea calitatea de șofer începător prin raportare la momentul obținerii permisului de conducere.
Din punctul de vedere al apelantei, care are ca obiect de activitate servicii de transport marfă, intimatul avea calitatea de începător.
Prin contractul de muncă încheiat între părți nu sunt prevăzute sume cu titlu de indemnizație de deplasare, iar în cauză nu s-a făcut dovada unor astfel de cheltuieli.
Potrivit art.43 din Codul muncii, delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă, iar conform art. 44 alin.2. din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Prin contractul individual de muncă încheiat între părți, nu s-a prevăzut obligația plății unei diurne.
Conform contractului colectiv de muncă încheiat pe anii 2011-2014 la nivel național s-a prevăzut (art. 45) că salariații unităților trimiși în delegație în țară sau în străinătate, vor beneficia de următoarele drepturi: decontarea cheltuielilor de transport asigurare și a costului cazării, potrivit condițiilor stabilite prin contractele colective de muncă la celelalte niveluri; diurna de deplasare al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituțiile publice.
La nivel de ramură nu s-a încheiat un contract colectiv de muncă, iar la nivel de unitate diurna se plătește în conformitate cu documentele prezentate de angajat din care să rezulte cheltuielile efectiv angajate.
La data de 24.02.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul F. I., solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în această cale de atac, constând în onorariu de avocat în cuantum de 868 lei.
Apelanta a depus la data de 27.03.2015 răspuns la întâmpinare în combaterea apărărilor formulate de intimat.
Analizând actele dosarului prin prisma criticilor formulate de apelanta pârâtă, în limitele apelului, conform art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Art.163 din Codul muncii impune angajatorului sarcina de a dovedi plata salariului, prin semnarea statelor de plată ori prin prezentarea altor documente justificative, din care să rezulte remiterea sumei de bani reprezentând salariul către salariat.
Apelanta pârâtă nu a negat în cauză faptul că datorează intimatului reclamant, încadrat în funcția de conducător auto, în temeiul contractului individual de muncă înregistrat în Registrul general de evidență a salariaților sub nr.10/27.09.2013, modificat prin actul adițional nr 1/31.12.2013, drepturile salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2013 – 14.03.2014, ci a criticat doar cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată de prima instanță.
Critica adusă sentinței apelate este fondată întrucât intimatul reclamant este îndreptățit la plata drepturilor salariale aferente perioadei 1 octombrie 2013 – 14.03.2014, cu luarea în considerare a unui salariu net, corespunzător unui salariu brut lunar de 804 lei, înscris în contractul individual de muncă, iar nu la plata salariului brut, cum greșit a dispus prima instanță, fără a avea în vedere taxele și impozitele aferente drepturilor salariale impuse prin lege.
În ceea ce privește diurna pretinsă de intimatul reclamant pentru 4 curse externe, Curtea constată că prima instanță a admis în mod greșit cererea dedusă judecății, de vreme ce nu nu există în sarcina apelantei pârâte o obligație legală sau convențională în acest sens.
Astfel, Curtea reține că prevederile HG nr.518/1995 se aplică numai personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând: a) vizite oficiale, tratative (negocieri), consultări, încheieri de convenții, acorduri și alte asemenea înțelegeri; b) participări la târguri și expoziții; prospectarea pieței; acțiuni de cooperare economică și tehnico-științifică; contractări și alte acțiuni care decurg din executarea contractelor de comerț exterior; c) documentare, schimb de experiență; d) cursuri și stagii de practică și specializare sau perfecționare, inclusiv participarea elevilor, studenților și cadrelor didactice însoțitoare la olimpiade și concursuri în domeniul învățământului; e) participări la congrese, conferințe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifică a unității, precum și la manifestări științifice, culturale, artistice, sportive și altele asemenea; f) primiri de titluri, grade profesionale, distincții sau premii conferite pentru realizări științifice, culturale, artistice sau sportive; g) desfășurarea unei activități științifice, culturale, artistice sau sportive, temporare, fără dobândirea calității de salariat a partenerului extern, precum și pentru ținerea de cursuri în calitate de profesor vizitator; h) control și îndrumare la misiuni diplomatice, oficii consulare și alte asemenea reprezentanțe în străinătate; i) executări de lucrări de construcții, reparații și amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ale celorlalte forme de reprezentare în străinătate, precum și ducerea și aducerea pe roți a mijloacelor auto aparținând acestor reprezentanțe; j) asigurarea protecției demnitarilor români pe timpul cât aceștia se deplasează în străinătate de către personalul specializat din cadrul Serviciului de Protecție și Pază sau din alte unități din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, dacă în sistemele respective este prevăzută o asemenea activitate; k) exerciții, aplicații, ateliere de lucru, controale la unitățile militare participante la misiuni de menținere a păcii, cursuri la școli și academii militare; l) crearea și consolidarea democrației, a prosperității, cooperării și stabilității în Europa de Sud-Est, ca etapă preliminară a integrării statelor regiunii în structurile euroatlantice (art.1); personalului care participă la unele acțiuni organizate de către partenerii externi, dar numai în măsura în care, din documentele primite sau din înțelegerile încheiate, rezultă că partenerii în cauză nu suportă integral cheltuielile de deplasare. (2) În astfel de cazuri, cu aprobarea conducerii ministerelor sau a celorlalte unități trimițătoare, personalul menționat la alin. (1) poate să beneficieze și de: a) diurnă și cazare în valută, pe timpul necesar călătoriei până la localitatea de destinație, respectiv până la data preluării personalului de către organizațiile sau partenerii externi, precum și pe timpul revenirii în țară, în funcție de orarele mijloacelor de transport; b) diferența de diurnă în valută, dacă sumele acordate de către organizațiile sau partenerii externi respectivi sunt sub nivelul baremurilor la care are dreptul personalul, potrivit categoriei în care se încadrează (art.15 ), precum și personalul din regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acțiunilor menționate la art. 1, drepturile și obligațiile personalului român trimis în străinătate de către Președinție, organele autorității legislative, judecătorești și de alte organe ale autorității publice, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar fiind stabilite prin reglementări proprii, aprobate potrivit legii (art.16).
Agenților economici, alții decât cei prevăzuți la art. 16 alin. (1), precum și fundațiilor, asociațiilor și altora asemenea, doar li se recomandă să aplice în mod corespunzător prevederile Hotărârii de Guvern nr.518/1995 (art.17).
Diurna zilnică reprezintă acea indemnizație acordată pe timp de zi unei persoane plecate în deplasare pentru acoperirea cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care își desfășoară activitatea, care nu se confunda cu sumă zilnică în valută acordată persoanelor plecate în străinătate, necesară pentru achitarea costului cazării.
O astfel de distincție este făcută în art.5 din HG nr.518/1995, care reglementează în mod expres dreptul salariaților plecați în deplasare în străinătate la plata unei sume zilnice în valută, denumită plafon de cazare, în limita căreia personalul trebuie să-și acopere cheltuielile de cazare.
Art.44 alin.2 din Codul muncii prevede dreptul salariatului delegat la cheltuieli de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Așadar, spre deosebire de cazul personalului autorităților publice, pentru care drepturile salariaților delegați în țară sunt stabilite prin HG nr.1860/2006, iar în străinătate prin HG nr.518/1995, în cazul societăților comerciale cu capital privat, cum este și cazul dedus judecății, diurna, precum și cheltuielile de cazare pentru salariații care se deplasează în străinătate se stabilesc prin negociere individuală, în același mod cum se stabilesc salariile, respectiv prin contractul individual de muncă.
Indemnizația în valută necesară acoperirii cheltuielilor de cazare nu recompensează munca prestată de salariat, iar de vreme ce nu reprezintă un drept salarial, neacordarea acesteia de către angajator nu contravine prevederilor art.38 din Codul muncii, conform cărora salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitare acestor drepturi fiind loviră de nulitate absolută.
În plus, prin natura muncii, șoferul fiind gestionarul transportului este direct răspunzător pentru marfa transportată, motiv pentru care acesta rămâne peste noapte, de regulă, în cabina vehiculului în timpul deplasărilor în străinătate.
În speță, cum în urma negocierii individuale, părțile nu au convenit prin contractul individual de muncă ce trebuie încheiat în formă scrisă, potrivit art.16 Codul muncii, ca intimatul să beneficieze de plata unei diurne pentru cursele externe, prima instanță a admis greșit cererea dedusă judecății, doar în baza celor afirmate celor afirmate de martorul audiat în cauză, care de altfel se afla în proces cu apelanta în cadrul dosarului_/3/2014 înregistrat la data de 19.05.2014, astfel cum rezultă din extrasul de pe portalul instanței.
Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2011 - 2014 la care face referire apelanta nu a fost încheiat în mod valabil, astfel că prevederile acestuia nu au aplicabilitate în cauză.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va admite apelul, în baza art.480 C.pr.civ., va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va obliga pârâta . SRL la plata către reclamantul F. I. a drepturilor salariale aferente perioadei 1 octombrie 2013 – 14.03.2014, cu luarea în considerare a unui salariu net, corespunzător unui salariu brut lunar de 804 lei și va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 EURO reprezentând diurna pentru 4 curse externe, menținând dispoziția sentinței apelate cu privire la actualizarea cu indicele de inflație, începând cu 22.05.2014 și până la data plății efective, a sumelor acordate prin prezenta hotărâre, neapelată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. R. A. ONE S.R.L., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, având CUI_ și sediul procesual ales la S.C. U. & Asociații S.R.L., cu sediul în Municipiul București, ., Clădirea Preciziei Business Center, ., împotriva sentinței civile nr.24 din data de 08.01.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. I., având CNP_ și domiciliul ales la S.C.A. L. și Asociații, cu sediul în Municipiul București, ..2, ., ., sector 1.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă pârâta . SRL la plata către reclamantul F. I. a drepturilor salariale aferente perioadei 1 octombrie 2013 – 14.03.2014, cu luarea în considerare a unui salariu net, corespunzător unui salariu brut lunar de 804 lei.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 EURO reprezentând diurna pentru 4 curse externe.
Menține dispoziția sentinței apelate cu privire la actualizarea cu indicele de inflație, începând cu 22.05.2014 și până la data plății efective, a sumelor acordate prin prezenta hotărâre.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 iulie 2015.
Președinte,Judecător,
R. F. G. H. L.
Grefier,
B. M.
Red. Jud. RFG, Dact: Z.G./4 EX/
Jud.fond: Ghe. N.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 2972/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
