Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1109/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1109/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 8698/3/2013
Dosar nr._ (8204/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1109
Ședința publică din data de 02 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-intimată ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU împotriva sentinței civile nr. 7805 din data de 17 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare P. E., cauza având ca obiect – contestație decizie concediere .
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 19 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 26 martie 2015 și apoi la 02 aprilie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ la data de 28.02.2013 contestatoarea P. C. E. a formulat în contradictoriu cu intimata Administrația F. pentru Mediu, denumită în continuare -AFM- solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la anularea Dispoziției AFM nr.14/17.01.2013 prin care Președintele AFM a dispus concedierea contestatoarei ca netemeinică și nelegală; anularea Dispoziției AFM nr.750/18.10.2012 prin care Președintele AFM a aprobat un nou stat de funcții -anexa 2 la respectiva dispoziție - aprobând reducerea cu 67% a numărului de posturi la C. audit Public Intern la AFM și desființarea postului de Șef Birou, la doar 13 zile lucrătoare de la data de 26.09.2012, când s-a finalizat concursul organizat de AFM și aprobat de Ministerul Mediului, pentru ocuparea postului vacant de șef al compartimentului audit public intern -organizat, la data concursului, la nivel de Birou cu 6 posturi; reîncadrarea contestatoarei în cadrul compartimentului audit public intern din AFM, ca ȘEF al acestui compartiment funcțional, și plata integrală, în continuare, a salariului în suma de 5.830 lei lunar cuvenit conform Contractului individual de muncă nr.213/27.09.2012 încheiat urmare câștigării concursului organizat de AFM în perioada 24-26 septembrie 2012; plata unor despăgubiri egale cu suma drepturilor salariale de 5.830 lei lunar, cuvenite conform CIM nr.213/27.09.2012, începând cu data emiterii Dispoziției AFM nr.14/17.01.2013 prin care s-a dispus concedierea contestatoarei până la data plății și în continuare până la data reîncadrării acesteia în cadrul compartimentului audit public intern, ca șef al acestui compartiment funcțional, sume indexate cu rata inflației calculată până la data plății; plata unor despăgubiri egale cu diferența dintre salariul de 5.830 lei lunar, cuvenit conform CIM nr.213/2012 și Dispoziției AFM nr.706/01.10.2012 și suma de 3.415 lei lunar sumă ce i s-a plătit începând cu data de 21.11.2012 până la data emiterii Dispoziției AFM nr.14/17.01.2013 prin care Președintele AFM a dispus concedierea contestatoarei; acordarea tuturor drepturilor ce derivă din calitatea de salariat a subsemnatei începând cu data emiterii Dispoziției AFM nr.14/17.01.2013 prin care s-a dispus concedierea mea și până la repunerea în situația anterioară datei de 17.01.2013.
Prin sentința civilă nr.7805 din data de 17 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă contestația privind pe reclamanta P. C. E., în contradictoriu cu pârâta Administrația F. de Mediu, a fost anulată Decizia AFM nr.14/17.01.2013, s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția și postul deținut anterior concedierii, Șef Birou audit public intern, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile majorate, indexate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii până la reintegrarea efectivă și a fost respinsă, ca neîntemeiata, cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin decizia nr.14/17.01.2013 intimata a dispus, în temeiul dispozițiilor art.65 Codul muncii, concedierea contestatoarei P. E. determinată de desființarea locului de munca ocupat de aceasta, ca urmare a reorganizării instituției. În considerentele deciziei de concediere se reține faptul că în urma Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr.3647/2012 postul de șef birou la C. Audit Public Intern la AFM este desființat. Decizia de concediere a fost comunicată la data de 17.01.2013.
Între părți, începând cu data de 01.10.2012, s-a încheiat contractul individual de munca nr.213/27.09.2012 în care se specifică funcția de funcția de Șef Birou- GR II-CLS82. Acest contract de muncă a fost modificat la data de 01.10.2012 de Dispoziția nr.706/01.10.2012 (fila 85) în care se modifica funcția în cea de Șef Birou, gradul II, clasa 82 în cadrul C. Audit Public Intern.
La data de 18.01.2013 contestatoarea a primit Dispoziția AFM nr.14/17.01.2013. Nesemnarea ofertei pentru un nou post nu atrage concedierea având în vedere că dispozițiile la care se face referire sunt măsuri unilaterale de modificare a contractului individual de muncă.
În conformitate cu prevederile art.65 Codul Muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă al salariatului, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigramă acestuia ori în statul de funcții.
Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de bună sau reaua credință a angajatorului.
Cauza este serioasă când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Cauza serioasă este aceea care face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator, excluzând –se însă plata salariului.
Conform art.272 Codul muncii „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Art.273. - Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență, instanța fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.”
În speță, intimata nu a depus nici un înscris din care instanța să rețină caracterul real și obiectiv al desființării locului de muncă, respectiv nu rezultă că, în realitate a avut loc desființarea locului de muncă ocupat de contestatoare, că desființarea a fost cauzată de restrângerea activității determinată de existența unor motive obiective fără legătură cu persoana salariatului, nu rezultă existența motivelor temeinice vizând restrângerea activității societății, existența unor studii, analizarea unor date sau indicatori etc., din care să reiasă caracterul necesar al desființării postului, din acest punct de vedere decizia fiind practic nemotivată, trimiterea la aprobarea structurii organizatorice de către Ministerul Mediului și Pădurilor, nesuplinind condiția caracterului obiectiv al desființării postului. Nu a fost prezentată instanței strategia de reorganizare, măsurile organizatorice care să evidențieze în mod concret necesitatea reducerii numărului salariaților pentru îmbunătățirea activității, nici alte dovezi din care să rezulte că păstrarea postului contestatoarei este imposibilă, conducând la pagube pentru angajator.
Nici un înscris din cele depuse la dosar nu justifică necesitatea desființării postului contestatoarei și menținerea altor posturi din societate. Nu rezultă din probele administrate care au fost criteriile avute în vedere la desființarea postului, neputându-se aprecia în ce mod această măsura a condus la rentabilizarea societății.
Un post poate fi desființat dacă nu este indispensabil unei societăți comerciale, neputându-se nega dreptul acesteia de a face schimbări la nivel organizatoric, schimbări care implică inclusiv concedieri. Însă, schimbările de structură trebuie să fie justificate, iar angajatorul să aibă ca prioritate protejarea salariatului, concedierea fiind o măsură ce se dispune motivat și doar în situația în care au fost epuizate celelalte mijloace care au ca scop rentabilizarea societății. În conformitate cu prevederile art.65 alin.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă al salariatului, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 alin.2).
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Din analiza celor două organigrame depuse la dosarul cauzei, rezulta că în ambele organigrame sunt prezente 203 posturi, nefiind desființat nici un post, ci doar 8 posturi de conducere au fost transformate în posturi de execuție.
Acesta nu este un motiv de concediere atâta vreme cât nici măcar nu expirase termenul pentru a-și exprima acordul în vederea ocupării unui post de execuție.
Nu s-a putut stabili în ce măsură transformarea a 8 posturi de conducere în posturi de execuție a dus la respectarea structurii organizatorice stabilită de către Ministrul mediului și pădurilor. Mai mult, eficientizarea activității este puțin probabil să fi fost realizată numai prin concedierea unei singure persoane din angajații intimatei, iar aceasta, coroborata cu cele expuse mai sus, lipsește cauza concedierii de realitate și caracterul ei serios.
În situația în care s-a produs restructurarea postului contestatoarei, Tribunalul a apreciat că-n aceste condiții trebuiau stabilite criterii de ocupare a postului, de departajare a candidaților, condiții a căror neîndeplinire trebuiau amintite în decizia de concediere.
Față de considerentele expuse, constatând nelegalitatea concedierii, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.78 Codul muncii, a anulat decizia de concediere. Pe cale de consecință, părțile au fost repuse în situația anterioară, conform art.80 Codul Muncii, prin reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii și obligarea angajatorului la plata unui despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii până la data reintegrării efective.
Tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că în conformitate cu prevederile art.274 alin.1 Cod procedură civilă, partea care a câștigat procesul are dreptul la plata cheltuielilor de judecată numai în măsura dovedirii efectuării lor, astfel încât, deși sarcina probei îi incumba, reclamanta nu a făcut dovada efectuării acestora prin depunerea unei chitanțe justificative la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta Administrația F. de Mediu.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că instanța de fond în mod greșit a statuat că la nivelul instituției nu ar fi avut Ioc o reorganizare reală și obiectivă.
Astfel, așa cum s-a arătat și în cuprinsul întâmpinării AFM depusă la dosarul cauzei, caracterul real și obiectiv al reorganizării AFM pusă aici în discuție rezidă în tocmai Ordinul MMP nr.3647/2012, act cu putere juridică superioară Dispozițiilor AFM și imperativ în ceea ce privește transpunerea să la nivelul instituției noastre. Prin urmare, reorganizarea AFM a fost analizată, aprobată și dispusă de către entitatea coordonatoare a AFM, respectiv de către Ministerul Mediului și Pădurilor, noua organigramă, din care era desființat postul de Șef Birou Audit Public Intern, fiind inclusă ca parte integrată în Ordinului MMP nr.3647/2012, care dispunea în mod imperativ aplicarea ei la nivelul AFM. Așadar, Ordinul MMP nr.3647/2012 reprezintă o cauză reală, obiectivă și independentă în raport cu AFM, nelăsând nicio modalitate de sustragere instituției noastre de la aplicarea întocmai a dispozițiilor sale.
În considerarea celor ce preced, solicită a se avea în vedere că, dat fiind specificul raporturilor ierarhice de subordonare/coordonare existente și manifeste în sistemul instituțiilor publice, Instanța de fond nu se poate pronunța cu privire la caracterul reorganizării AFM puse în discuție, fără a depăși cadrul procesual al unui litigiu de muncă și a intra în zona de competentă specifică instanțelor de contencios administrativ. Faptul este evident, având în vedere că reorganizarea AFM nu poate avea loc decât dacă este dispusă printr-un Ordin al Ministerului Mediului.
Așa cum deja a arătat în cele ce preced, cauza reală, serioasă și juridică în același timp a încetării raporturilor de muncă stabilite de contestatoare cu AFM rezidă în:
- aplicarea prevederilor OMMP nr.3647/17.10.2012, prin care postul ocupat de contestatoare era șters din organigramă AFM anexată ca și parte componentă la OMMP nr.3647/17.10.2012;
- refuzul contestatoarei de a-și da acordul pentru ocuparea unui nou post în cadrul AFM, conform nevoilor de personal ale instituției, respectiv de a semna un act adițional la contractul individual de muncă.
Prin nota AFM nr._/15.10.2012, prin care se semnala Ministerului Mediului și Pădurilor, în calitate de instituție coordonatoare a AFM, necesitatea unei reorganizări structural-functionale, s-a fundamentat pe referatele formulate de către toate structurile AFM organizate la nivel de Direcție (Direcții Generale nu existau la acel moment în organigramă instituției), respectiv Direcția Implementare Proiecte, Direcția Venituri și Direcția Strategie Analiză, aprobate la rândul lor de Comitetul Director al AFM, iar mai departe, aspectele respective au fost supuse analizei și aprobării la nivelul Ministerului Mediului și Pădurilor.
În același timp, precizează că, atunci când se apreciază reducerea volumului de activitate al unei structuri, la nivel managerial se are în vedere întreg ansamblul instituțional și felul în care a evoluat volumul de muncă inclusiv la nivelul celorlalte structuri din cadrul instituției. Astfel, o creștere a volumului de muncă de un anumit nivel în cadrul unei structuri, poate fi mai mică decât creșterea volumului de muncă în cadrul celorlalte structuri din compunerea instituției. Prin urmare, din punct de vedere procentual, raportul volumului de muncă ce revine unei structuri, față de volumul de muncă înregistrat la nivelul celorlalte structuri poate înregistra o scădere, chiar dacă pe fond la nivelul tuturor structurilor se înregistrează o creștere a volumului de muncă. De asemenea, în toată această ecuație prezintă o importanță deosebită și gradul mai mare sau mai mic de complexitate al muncii ce revine fiecărei structuri, precum și nivelul de calificare pe care îl necesită din partea personalului de execuție și, respectiv, de conducere prin raportare la munca respectivă.
Desigur că pe lângă cele mai sus-menționate mai sunt și alte aspecte care sunt luate în considerare în organizarea/reorganizarea unei instituții, dar apreciem că cele relatate de societate sunt suficiente pentru a demonstra modul subiectiv și eronat de interpretare la care recurge contestatoarea.
Astfel, precizează că reorganizarea instituției nu a afectat numai posturile celor 13 persoane menționate de reclamant, în fapt înregistrându-se mai multe schimbări, care au presupus permutări de personal la nivelul întregii instituții.
Totodată, subliniază faptul că din cele 13 persoane, o parte dintre acestea încă sunt angajate în cadrul AFM.
De altfel, este limpede că AFM nu a urmărit concedierea contestatoarei, aspect evidențiat și de faptul că, deși putea recurge la concedierea acesteia direct în virtutea Ordinului MMP nr.3647/17.10.2012 (contrar celor susținute de Instanța de fond) prin care îi fusese desființat postul, i-a propus un nou post pe care acesta la refuzat într-o manieră total abuzivă și necooperantă, forțând instituția noastră, prin refuzul său de a-și da acordul său de a semna de luare La cunoștință despre noua realitate, să-i plătească aceleași drepturi salariale fără a presta o muncă corelativă. Aspectul este relevant și în situația celorlalte persoane la care s-a referit reclamantul, prin faptul că nici acestea nu au fost concediate în urma aplicării OMMP nr.3647/17.10.2012, o parte dintre ele fiind în continuare angajate în cadrul AFM.
De asemenea, subliniată faptul că, în urma aplicării prevederilor OMMP nr.3647/2012 și desființării postului pe care contestatoarea îl ocupase anterior, AFM nu era obligată să-i ofere un nou loc de muncă în cadrul instituției ci. În temeiul art.65 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii republicată, putea dispune direct concedierea acesteia. Faptul că AFM a ales să propună un nou post reclamantei în loc să dispună direct concedierea acesteia, este o dovadă a bunei credințe cu care instituția noastră a înțeles să relaționeze cu contestatoarea în cadrul raporturilor de muncă.
Mai mult decât atât, apreciază faptul că expunerile și reținerile Instanței F. cu privire la eficienta demersului de reorganizare a AFM nu pot prezenta relevantă în susținerea sentinței recurate, pentru următoarele motive:
- caracterul real, efectiv și obiectiv al reorganizării instituției nu depinde de eficienta sau ineficienta efectiv constatate în activitatea ulterioară a instituției. Caracterul mai mult sau mai puțin eficient al măsurilor dispuse de managementul instituțional și/sau de entitățile coordonatoare nu poate face obiectul unui litigiu de muncă;
- de asemenea, eficiența efectivă a unor asemenea măsuri este greu de apreciat de către o Instanță de judecată și nici nu credem că este apanajul instanțelor de judecată să facă asemenea aprecieri, cu atât mai mult cu cât în speța de fată este vorba despre o instituție publică, iar pentru aprecierea eficienței/ineficientei activității derulate de aceasta există instituții cu atribuții clare și exprese în acest sens, respectiv Curtea de Conturi, Corpul de Control al Primului Ministru etc., instituții cărora le revin în competență inclusiv atribuții pe linie de stabilire de sancțiuni în situația în care, în procesul de evaluare a activității instituției, constată anumite nereguli în activitatea instituției publice;
- nu în ultimul rând, menționăm că, aprecierea eficienței sau ineficientei măsurilor de reorganizare instituțională nu se poate realiza tară o raportare a activității instituției la contextul macro-economic de ansamblu, la evoluțiile pieței interne și externe, la inflație, la ultimele inovații tehnologice, precum și la alți indicatori
- statistici macro-economici, financiari și sociali, fiind încă odată evident că asemenea analize nu pot face obiectul unui litigiu de muncă și nici nu pot fi apanajul instanțelor de judecată.
În expunerea de motive. Instanța de fond reține aspecte străine cauzei, vorbind (pagina 22 din sentință) despre faptul că «un post poate fi desființat dacă nu este indispensabil unei societăți comerciale fiind ignorând faptul că în speța de fată este vorbă despre o instituție publică, în cadrul căreia înființarea sau desființarea unui post nu se poate realiza decât dacă este dispusă prin ordin al ministerului ce o coordonează.
Prin urmare este evidentă eroarea în care s-a aflat instanța fondului în judecarea cauzei și pronunțarea sentinței, asimilând în mod eronat realitatea instituțională publică cu sistemul organizațional privat. Astfel, Instanța de Fond a ignorat complet în pronunțarea sentinței că, în speța de fată, pârâta AFM nu se reorganizează de una singură și de la sine putere, precum o societate comercială, ci se supune raporturilor ierarhice administrative care decurg din relația de coordonare în care se afla față de Ministerul Mediului și Pădurilor.
Prin urmare, întrucât reorganizarea AFM și modificarea organigramei instituției și în sensul desființării postului de Șef Birou Audit Public Intern au fost dispuse prin Ordinul MMP nr.3647/2012, Instanța F. nu poate motiva cu privire la reorganizare în contra AFM pentru a susține sentința pe care a pronunțat-o, întrucât AFM doar a dus la îndeplinire, întocmai, dispozițiile Ordinului MMP nr.3647/2012.
În aceste condiții, dacă se dorea a fi pusă în discuție reorganizarea AFM, atunci ar fi trebuit contestat actul normativ în virtutea căruia a fost realizată această reorganizare, respectiv Ordinul MMP nr.3647/2012, act normativ care nu a fost emis de AFM și a cărui contestare ar fi fost de competența unei instanțe de contencios administrativ și nu de competența unei instanțe investite să soluționeze un litigiu de muncă.
În considerarea celor ce preced, solicită să se constate că instanța de fond în mod eronat s-a pronunțat cu privire la reorganizarea AFM, depășindu-și în mod evident competența materială.
Astfel, dat fiind cadrul procesual al unui litigiu de muncă, instanța fondului se putea pronunța doar cu privire la încetarea raporturilor de muncă dintre AFM și reclamantă, și nu cu privire la reorganizarea AFM dispusă prin Ordinul MMP nr.3647/2012 în urma căreia postul ocupat de reclamantă a fost desființat, deoarece aceste aspecte țin de competența instanțelor de contencios administrativ.
În considerarea celor expuse, consideră că instanța de fond și-a depășit în mod evident competența de soluționare a unui litigiu de muncă, cu care a fost investită urmare acțiunii formulată de către reclamantă, și s-a pronunțat asupra unor aspecte care țin de sfera contenciosului administrativ, pronunțând o soluție netemeinică și nelegală care nu poate fi pusă în executare astfel cum a fost redactată. În acest sensse arata că potrivit legii, dispozitivul sentinței respective obligă AFM la executarea să întocmai, adică la reintegrarea reclamantei într-un post inexistent. De asemenea, subliniază că, din moment ce reintegrarea reclamantei în funcția de Șef Birou Audit Public Intern, conform solicitării formulate prin acțiunea introductivă, nu poate fi dispusă în lipsa unei sentințe dispuse de o instanță de contencios administrativ prin care Ordinul MMP nr.3647/2012 să fie anulat, iar reclamanta a solicitat în mod expres reintegrarea în funcția respectivă și nu într-o altă funcție similară, dispozitivul sentinței recurate, de altfel extrem de explicit, nu poate fi interpretat în sensul reintegrării reclamantei într-o funcție similară, deoarece reclamanta nu a solicitat acest lucru și ar însemna să i se acorde de către instanță mai mult decât a cerut.
Prin întâmpinarea formulată intimata P. C. E., a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
In esenta, motivarea apelului se intemeiaza pe sustinerea ca in speta cauza reală, serioasă și juridică în același timp a încetării raporturilor de muncă stabilite de contestatoare cu AFM rezidă în aplicarea prevederilor OMMP nr.3647/17.10.2012, prin care postul ocupat de contestatoare era șters din organigramă AFM anexată ca și parte componentă la OMMP nr.3647/17.10.2012.
Curtea noteaza ca potrivit art.76 alin.1 din Codul Muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.e) termenul de contestare și instanța la care poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate, instanța reține ca decizia contestata, concretizând măsura concedierii, trebuie sa fie deopotrivă legala si temeinica, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Din punct de vedere formal, decizia de încetare a contractului de muncă contestată nu conține mențiunea prevăzută de art. 76 lit.a CM - motivele care au determinat desființarea postului, motive care sa fi fost aduse aduse la cunoștința salariatului. Enunțarea în cuprinsul deciziei de concediere a textului de lege care reglementează concedierea ca urmare a desființării postului si ca desfiintarea postului are la baza Ordinul Ministerului Mediului nr.3647/2012 privind aprobarea structurii organizatorice a AFM nu echivalează cu motivarea în fapt a măsurii. Indicarea, cel putin succinta, a motivelor concedierii in cuprinsul deciziei de incetare a contractului individual de munca sau precizarea ca anumite inscrisuri reprezinta anexe ale deciziei, urmata de comunicarea acestor anexe, sunt absolut necesare in vederea garantarii dreptului de acces la instanta al salariatului. In cauza apelanta nu a observat formele legale la intocmirea deciziei de concediere, mentionand ca motivele desfiintarii postului sunt prevazute ..
Analizand temeinica masurii concedierii prin raportare la continutul Ordinul Ministerului Mediului nr.3647/2012 privind aprobarea structurii organizatorice a AFM, avand in vedere ca decizia de concediere nu este motivata potrivit cerintelor textului art 76 din Codul muncii, in conditiile in care Ordinul Ministerului Mediului nr.3647/2012 este actul organului reprezentativ prin care s-a dispus reorganizarea, acesta fiind singurul temei invocat in sustinerea temeiniciei deciziei de concediere, Curtea retine urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art 65 din Codul muncii, desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa. Cauza este reala atunci cand prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de dificultati economice sau transformari tehnologice. Cauza este serioasa cand se impune din necesitati evidente privind imbunatatirea activitatii si nu disimuleaza realitatea. Persoana juridica are dreptul de a-și organiza activitatea in functie de necesitati, in scopul rentabilizarii. Angajatorul este . masura sa aprecieze asupra modalitatii de functionare a investitiei sale, insa trebuie sa faca dovada ca desfiintarea postului este consecinta reorganizarii activitatii, decisă in baza unei strategii de reorganizare avand ca obiectiv rentabilizarea societatii, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal.
Desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcții. Potrivit Ordinului Ministerului Mediului nr.3647/2012, incepand cu data de 18.10.2012 a fost aprobata o alta structura organizatorica a AFM, in cadrul careia s-a desfiintat postul de conducere la C. de Audit public intern, concomotent cu infiintarea a cinci posture de conducere noi, la alte compartimente.
Analizand Ordinul Ministerului Mediului nr.3647/2012 ( fila 174 dosar fond), Curtea observa ca si acest act decizional este la randul sau nemotivat, existand insa mentiuni cu privire la acte extrinseci deciziei de concediere, respectiv Referatul Directiei Management Resurse Umane nr_/DMRU/16.10.2012 si adresa AFM nr_/15.10.2012 inregisitraat la Ministerul Mediului si Padurilor sub nr 4781/RP/15.10.2012 prin care se solicita aprobarea noii structuri organizatorice pentru A.F.M.
Lipsa motivelor în fapt care au determinat concedierea face imposibilă verificarea temeiniciei deciziei, față de dispozițiile art. 79 Codul muncii. Textul menționat prevede că în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decît cele prevăzute în decizia de concediere, ori cele doua acte mai sus indicate nu au fost mentionate in decizia contestata.
Conform Art. 272. CM „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Art. 273. - Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență, instanța fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.”
Instanta retine ca simpla trimitere la aprobarea structurii organizatorice de catre Ministerul Mediului si Padurilor, nu reprezinta o dovada pentru condiția caracterului obiectiv al desființării postului. Desi se face referire la o reducere a cheltuielilor de personal, angajatorul nu a depus la dosarul cauzei o analiza concreta a acestui obiectiv, o prognoza sau macar inscrisuri din care sa rezulte realizarea in fapt a acestui scop.
Totodata se arata in referatul de la filele 191-193 dosar fond ca motivul reorganizarii ar fi necesitatea eficientizarii activitatii prin eliminarea intarzierilor iminente in cadrul corespondentelor dintre directii, ori acesta nu poate constitui un motiv de desfiintare a unui post, nefiind in nici un fel justificat motivul pentru care eficientizarea nu ar fi fost posibila prin pastrarea postului intimate contestatoare. In esenta, nu s-a facut dovada ca postul acesteia a devenit inutil; nu exista practic o justificare a desfiintarii postului. Un post poate fi desființat dacă nu este indispensabil, instanta recunoscand dreptul institutiei de a face schimbări la nivel organizatoric, insa o reorganizare dispusa pe baza unei analize incomplete, nu poate convinge instanta ca alegerea posturilor ce urmau a fi desfiintate nu s-a facut in mod arbitrar.
În conformitate cu prevederile art.65 alin. 1 din Codul Muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă al salariatului, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 al.2).
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
La dosarul cauzei nu au fost depuse inscrisuri, din care sa rezulte numarul posturilor desfiintate, nefiind facuta dovada contrarie celor sustinute prin contestatia ce a investit instanta, in sensul ca in realitate s-au infiintat noi cinci posturi de conducere.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-intimată ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independentei nr.294 Corp A, sector 6, Cod Fiscal_, împotriva sentinței civile nr.7805 din data de 17 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare P. E., domiciliată în București, ..59, sector 2, CNP_1
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
P. A. L. H.
GREFIER
F. V.
Red.:L.H.05.05.2014
Dact.: A.C.
Jud. fond: C. A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1020/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
