Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia nr. 1248/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 02.12.2013, la data de 09.12.2013 și la data de 16.12.2013, când a dat următoarea pronunțare:

CURTEA

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 26.11.2012 sub nr._, reclamanta . solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. A.-C. constatarea nulității absolute a contractului individual de muncă nr. 526/21.09.2011 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actul atacat a fost încheiat în numele său de C. G., acționând ca director general, care nu a fost înregistrat la ORC ca reprezentant legal al societății, a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni economice, a fost obligat la suportarea pasivului unor alte societăți. Ca urmare a mai multor litigii, instanțele de judecată au decis că persoanele care au calitatea de administratori ai societății sunt cei aleși în funcția de administratori în ședința adunării generale a acționarilor din 10.11.2011. în cadrul adunării generale din 16.09.2011 a fost ales un consiliu de administrație care a încredințat conducerea executivă mai multor persoane, între care și lui C. G., în calitate de director general

Prin întâmpinarea înregistrată la 18.02.2012, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității, arătând că nu poate fi constatată nulitatea absolută a unui contract suspendat, cum este cel în cauză. De asemenea, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că C. G. primise mandat de reprezentare din partea reclamantei prin hotărârea consiliului de administrație nr. 30/25.08.2011, prin care a fost numit director general, astfel încât contractul individual de muncă al reclamantului este valabil.

Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar contractul individual de muncă atacat, deciziile pârâtei nr. 803, 875, 1111, 1312, 1313, 1456, 1460/2012, rapoarte privind ordinea de zi a adunărilor generale, hotărâri ale adunărilor generale ale acționarilor reclamantei, extrase din buletinul procedurilor de insolvență și din Monitorul Oficial, sentințele civile nr. 751/C/8.12.2005 și 334/C/11.05.2006 ale Tribunalului V., titluri executorii emise de ANAF, sentințele civile nr. 5803/24.10.2011, 1237/31.10.2011, 281/13.03.2012, 884/8.03.2012, 652/22.05.2012, 703/5.06.2012, 370/29.03.2012, 521/9.05.2011, 689/30.05.2012, 679/25.05.2012, 876/16.07.2012, 2517/23.07.2012, 898/ 17.07.2012, 1404/1.11.2012 ale Tribunalului C., decizia civilă nr. 909/25.06.2012 a Curții de Apel C., extrase ORC C. privind societatea reclamantă din 23.01.2013 și 14.09.2011, rezoluția directorului ORC C. nr._/1.09.2011, note depuse de reclamantă în dosarul nr._/P/2011 al parchetului de pe lângă Judecătoria C., precum și proba cu interogatoriul pârâtului, care nu s-a prezentat pentru a răspunde.

Prin sentința civilă nr. 2399/20.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată și s-a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Analizând probele administrate, instanța a reținut că face obiectul cererii de față contractul individual de muncă nr. 526/21.09.2011, încheiat între reclamantă, reprezentată de C. G. în calitate de director general, și reclamant, în calitate de salariat, respectiv consultant în informatică, pe durată determinată, de la 22.09.2011 până la 21.09.2014.

Este necontestat că prin decizii succesive ale pârâtei contractul atacat a fost suspendat, însă aceasta nu înseamnă că reclamanta nu ar avea dreptul a formula cerere de constatare a nulității sale absolute, în virtutea liberului acces la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție. Pe de altă parte, suspendarea privește doar executarea contractului, nu și existența acestuia, astfel că nici o prevedere legală nu se opune constatării nulității absolute a unui contract individual de muncă suspendat.

În consecință, excepția inadmisibilității, invocată de pârât prin întâmpinare, va fi respinsă ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1404/1.11.2012 a Tribunalului C. s-a constatat nulitatea hotărârilor adunării generale a acționarilor reclamantei nr. 5 și 6/16.09.2011, prin care se hotărâse revocarea membrilor consiliului de administrație și alegerea altui consiliu de administrație, precum și revocarea auditorului financiar și numirea altui auditor financiar.

Prin decizia nr. 2/20.09.2011 a Consiliului de administrație, C. G. a fost numit director general al societății reclamante.

Reclamanta a susținut că actul atacat în cauză este nul absolut întrucât persoana care l-a semnat în numele societății, respectiv C. G., nu avea calitate de reprezentant legal al acesteia.

În apărare, pârâtul a susținut că dimpotrivă C. G. avea această calitate, fiind numit în funcția de director general prin hotărârea (corect decizia) consiliului de administrație nr. 30/25.08.2011.

Potrivit art. 272 C. Mc., sarcina probei revine angajatorului, în speță reclamantei, inclusiv în ceea ce privește afirmațiile făcute în apărare de către pârât, dată fiind natura de muncă a litigiului.

În legătură cu decizia nr. 30/25.08.2011 a consiliului de administrație, reclamanta nu a susținut că ar fi fost anulată de vreo instanță și nici nu a invocat că ar fi afectată de nulitate. Toate apărările formulate de reclamantă se referă la nulitatea hotărârilor adunării generale a acționarilor reclamantei nr. 5 și 6/16.09.2011, precum și a altor acte ulterioare.

Prin urmare, deși ca urmare a constatării nulității acestor hotărâri, nulitatea se extinde și asupra actului subsecvent contând în hotărârea consiliului de administrație nr. 2/20.09.2011, întrucât membrii acelui consiliu de administrație nu fuseseră legal desemnați, iar nulitatea are efect retroactiv și se extinde și asupra actelor juridice subsecvente, acest lucru nu are nici o importanță în ceea ce privește valabilitatea hotărârii consiliului de administrație nr. 30/25.08.2011, întrucât aceasta nu a fost luată de consiliul de administrație numit prin hotărârea adunării generale nr. 5/16.09.2011, ci printr-o hotărâre anterioară a cărei valabilitate nu a fost contestată.

Astfel, pentru a combate afirmația pârâtului în sensul că prin decizia consiliului de administrație nr. 30/25.08.2011 C. G. a fost numit director general, reclamanta ar fi trebuit să depună la dosar, ca titular al obligației de a proba, potrivit art. 272 C. Mc., această decizie, ceea ce nu s-a întâmplat.

Prin rezoluția directorului ORC C. nr._/1.09.2011 (fila 202) a fost respinsă cererea de înregistrare în registrul comerțului a mențiunilor referitoare la desemnarea lui L. M.-T. ca persoană împuternicită, conform deciziei consiliului de administrație nr. 30/25.08.2011.

De aici rezultă că această decizie există, ceea ce sprijină susținerile pârâtului, însă nu și susținerile reclamantei că înregistrarea desemnării lui C. G. ar fi fost respinsă, întrucât soluția de respingere privește o altă persoană.

Câtă vreme existența deciziei invocate de pârât este dovedită, iar reclamanta nu a depus-o la dosar spre a combate susținerile pârâtului în sensul că prin aceasta C. G. fusese numit director general, în condițiile în care sarcina probei revenea acesteia, instanța reține ca fiind adevărată situația de fapt înfățișată de pârât, în sensul că prin decizia respectivă C. G. fusese numit director general.

În această situație, chiar dacă numirea acestuia ca director general prin decizia ulterioară nr. 2/20.09.2011 este afectată de nulitate ca efect al constatării nulității hotărârii adunării generale a acționarilor nr. 5/16.09.2011, rămâne valabilă numirea sa anterioară în aceeași funcție prin decizia consiliului de administrație nr. 30/25.08.2011, a cărei nelegalitate nu a fost nici invocată și nici dovedită în speță.

Ca urmare, la semnarea contractului individual de muncă nr. 526/21.09.2011, reclamanta era legal reprezentată de C. G., astfel încât contractul nu este afectat de nulitate, ci este valabil încheiat.

Se reține în acest sens că valabilitatea oricărui act juridic se analizează la data încheierii acestuia.

În ceea ce privește susținerea reclamantei referitoare la neînregistrarea lui C. G. la ORC ca reprezentant legal al societății, aceasta nu poate fi reținută pentru că înregistrarea respectivă se face pentru opozabilitate și de informare pentru terți, astfel încât însăși societatea nu se poate prevala de neînregistrarea ca reprezentant a unei persoane căreia i-a delegat astfel de atribuții printr-o decizie a consiliului de administrație care nu a fost contestată și anulată, de altfel nefiind nici depusă la dosar. De asemenea, societatea nu poate invoca în raport cu un terț faptul că persoana pe care a numit-o director general a fost condamnată pentru săvârșirea unor infracțiuni economice sau că a fost obligat la suportarea pasivului unor alte societăți, întrucât și-ar invoca propria turpitudine, ceea ce nu este permis.

O fraudă sub acest aspect a pârâtului nu se poate reține exclusiv pe seama lipsei nejustificate a pârâtului la interogatoriu, fără a se corobora cu nici o altă probă, câtă vreme nici reclamanta nu a criticat prin cererea de chemare în judecată ori prin concluzii ulterioare valabilitatea deciziei consiliului de administrație nr. 30/25.08.2011, caz în care nu se înțelege în fel pârâtul ar fi știut că persoana care lucra ca director general nu reprezenta legal societatea.

În acest sens, este de reținut că aplicarea art. 225 C. proc. civ. privind lipsa nejustificată la interogatoriu nu se face considerând-o automat ca mărturisire deplină sau ca început de dovadă, legea reglementând doar o opțiune în acest sens a instanței, care se concretizează de la caz la caz în funcție de particularitățile cauzei, or în speță nu se poate pierde din vedere că nu există nici o probă a intenției frauduloase din partea pârâtului la încheierea contractului, câtă vreme directorul general era numit prin decizie a consiliului de administrație, iar pârâta nu a făcut afirmații concrete cu privire la care ar fi trebuit să fie sursa de informație a pârâtului cu privire la împrejurările care ar fi contrazis veridicitatea calității de director general în care se prezenta C. G. – dincolo de faptul că această calitate nu a fost infirmată pe baza probatoriului administrat în cauză.

Cu privire la susținerea că pârâtul a fost ales de persoanele care exercitau nelegal conducerea societății, reclamanta nu a dovedit că această alegere s-a făcut cu încălcarea vreunei norme legale ori din regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, caz în care nu poate fi considerată ca un motiv de nulitate a contractului contestat.

De asemenea, este fără acoperire susținerea reclamantei în sensul încheierii contractului de muncă în scopul prejudicierii societății prin plata nejustificată a unor sume de bani cu titlu de salariu pentru o muncă neprestată, de altfel nefiind dovedit, prin depunerea de foi colective de prezență ori în alt mod, nici că pârâtul nu ar fi lucrat în perioadele în care contractul individual de muncă nu a fost suspendat și nici că i-a plătit acestuia vreun salariu.

În consecință, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A. SA. În motivarea recursului său aceasta a arătat următoarele:

Apreciază ca soluția pronunțata este netemeinica si nelegală pentru următoare considerente:

In motivarea hotărârii s-a reținut ca numirea lui C. G. a fost valabil efectuata, având in vedere ca acesta a fost numit in calitate de director general prin Decizia nr. 30/25.08.2011 iar faptul ca acesta a fost menținut prin Decizia nr. 02/20.09.2011 de persoane care nu aveau calitatea de administratori, nu afectează valabilitatea numirii din data de 25.08.2011.

Apreciază ca aceste considerente nu pot fi reținute.

Astfel cum a arătat prin cererea de chemare in judecata, după emiterea deciziei Consiliului de Administrație nr. 30/25.08.2011 s-a încercat înregistrarea domnului C. G. in funcția de director general, dar acest lucru nu a fost posibil datorita faptelor înscrise in cazierul sau fiscal; propunerea de numire a domnului C. G. a fost efectuata de acționarul ALTUR S.A., care a înțeles sa exercite toate demersurile legale prin care s-a întârziat înregistrarea consiliului de administrație ales in data de 10.11.2011; numirea domnului C. G. in funcția de director general a fost pusa in discuție de membrii Consiliului de Administrație in ședința din data de 04.08.2011, cand s-a amânat luarea unei decizii; în acest sens s-a stabilit ca pentru a se decide o astfel de numire este necesar sa se solicite domnului C. G. sa prezinte cazierul sau fiscal.

In data de 25.08.2011 doi dintre membrii Consiliului de Administrație domnii L. V. si N. D. au decis numirea in calitate de director general, cu toate ca ceilalți trei membrii nu isi exprimaseră acordul. În acest sens, a depus depoziția doamnei administrator P. V., care a arătat expres ca votul sau este negativ in cazul in care dl. C. G. nu prezintă cazierul fiscal si poziția exprimata în scris de administratorii D. V. si R. C.; cu toate ca trei dintre membrii Consiliului de Administrație nu isi exprimaseră acordul, la data de 25.08.2011 a fost emisa Decizia Consiliului de Administrație nr. 25, adoptata numai de către 2 membrii prin care a fost numit în funcția de director general dl. C. G..

Ulterior, acesta a fost menținut in funcția de director prin decizia CA nr 2/20.09.2011 - decizie care a fost adoptata de către persoane care îndeplineau funcția de administratori, având in vedere anularea Hotararii AGOA din data de 16.09.2011.

Solicită a se constata ca dl. C. G. nu îndeplinea legal funcția de administrator, având în vedere următoarele considerente:

A. S.A. avea un Consiliu de Administrație format din 5 membrii, iar decizia nr. 25/30.08.2011 a fost adoptata doar de 2 membrii, in lipsa celorlalți 3 și împotriva poziției exprimata de aceștia.

Dl. C. G. nu îndeplinea condiția de onorabilitate prevăzuta de art. 2 alin. 1 si 2 coroborate cu art. 8 alin. 3 din O.G. n 75/2001 si dispozițiile art. 73¹ coroborate cu art. 6 alin. 2 din Legea n 31/1990, sens in care menționează:

Având in vedere rezoluția de respingere a înregistrării la ORC a deciziei nr. 30/2011, solicită a se constata ca dl. C. G. nu îndeplinea legal funcția de administrator, acesta fiind decăzut din acest drept, având in vedere dispozițiile legale menționate anterior.

In ceea ce privește susținerea instanței, potrivit căreia calitatea de administrator a fost legal exercitata atâta timp cat nu au fost anulate, pe cale judiciara Deciziile de CA nr. 30/25.08.2011 si nr. 2/20.09.2011, apreciază că nici aceasta motivare nu poate fi reținuta, având in vedere următoarele considerente:

Hotărârile Consiliului de Administrație nu pot fi contestate in instanța, sens in care precizează că menținerea, invalidarea sau suspendarea efectelor unei decizii a Consiliului de Administrație este atributul Adunării Generale a Acționarilor, in conformitate cu prevederile art. 114 alin. 3 si art. 132 din Legea nr. 31/1990.

În cauza, cu privire la hotărârea CA. din data de 30.08.2012, Adunarea Generala a Acționarilor a decis, prin Hotărârile A.G.O.A. nr. 3 si 4 din data de 25.02.2013, antrenarea răspunderii domnilor L. V. si N. D. - pentru modul în care au adoptat Decizia CA. nr. 25/30.08.2011 si a lui C. G. - pentru faptul ca a exercitat funcția de director general, cu toate ca era decăzut din acest drept, neîndeplinind condițiile de onorabilitate impuse de lege. Având in vedere aceste considerente, apreciază ca in mod nelegal instanța a apreciat că recurenta trebuia sa facă dovada câștigării unei acțiuni care era inadmisibilă și a refuzat sa ia act de susținerile recurentei cu privire la conducerea A. SA, susțineri ca au fost dovedite prin înscrisurile depuse.

De asemenea, apreciază ca in mod nelegal instanța de judecata a refuzat sa facă aplicarea art. 225 C.proc.civila, cu toate ca paratul a refuzat sa se prezinte la două termene consecutive in vederea administrării probei cu interogatoriu.

Apreciază ca nu se poate retine buna credința a paratului, in condițiile in care recurenta a făcut dovada ca paratul a fost ales in funcția de administrator al A. S.A. prin Hotărârea AGOA nr. 4/12.06.2012 de către aceeași acționari care l-au susținut pe domnul C. G. in funcția de director general. In acest sens menționează ca instanțele de judecata au anulat aceasta hotărâre, tocmai in considerarea faptului ca aceasta adunare generala a fost convocata de persoane care nu îndeplineau funcția de administrator.

Consideră ca numirea paratului in funcția de administrator dovedește, fără putința de tăgada, ca paratul avea cunoștința de situația litigioasa privind conducerea A. S.A.

Pentru toate aceste considerente, solicita admiterea recursului astfel cum fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate si pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata, cu consecința constatării nulității absolute a contractului individual de muncă nr. 526/21.09.2011.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Atașat cererii de recurs s-au depus copii ale unor înscrisuri privind situația litigioasă referitoare la conducerea societății.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În cauză, trebuie avut în vedere că în contractul individual de muncă nr.526/21.09.2011 exprimarea voinței societății recurente s-a făcut de către directorul general G. C..

Astfel cum a reținut de altfel și prima instanță, în urma constatării nulității hotărârilor Adunării generale a acționarilor nr. 5 și 6 din 16.09.2011 prin sentința civilă nr.1404/01.11.2012, a intervenit și nulitatea actului subsecvent constând în decizia nr.2/20.09.2011 a Consiliului de administrație numit prin acele hotărâri.

Împrejurarea că printr-o hotărâre anterioară a Consiliului de administrație, nr.30/25.08.2011, fusese numit anterior ca director general tot G. C. este fără relevanță întrucât la data încheierii contractului individual de muncă a cărui valabilitate se contestă - 21.09.2011, acesta acționa în baza deciziei nr.2/20.09.2011 a Consiliului de administrație.

Astfel, prin Decizia nr.2/20.09.2011 a Consiliului de administrație s-a stabilit la pct.6 că începând cu „data de 20.09.2011 – în relațiile cu terții, justiție și banca, societatea este angajată prin: semnătura 1 – dl. C. G. – director general […]”

Așadar, această decizie a constituit o recunoaștere a împrejurării că, în urma respingerii prin rezoluția ORC de pe lângă Tribunalul C. nr._/01.09.2011 a cererii de înregistrare a noii conduceri a societății stabilite prin decizia nr.30/25.08.2011, directorul general G. C. nu poate reprezenta legal societatea; în caz contrar nu ar fi avut sens emiterea unei noi decizii prin care să se stabilească un mandat de reprezentare pentru această persoană de vreme ce s-ar fi considerat că îndeplinește funcția de director general și are calitatea de reprezentant legal în baza deciziei nr.30/25.08.2011 și a contractului de mandat încheiat.

În consecință, contractul individual de muncă contestat nu a fost încheiat valabil în sensul că nu a existat acordul de voință al angajatorului exprimat în mod valabil de o persoană care să aibă acest drept în conformitate cu art.143² al.4 din Legea nr. 31/1990.

Contractul individual de muncă putea fi valabil dacă nulitatea ar fi fost acoperită ulterior în condițiile art.57 al.3 din Codul Muncii prin exprimarea acordului expres al conducerii societății care în mod legal avea dreptul de a exprima voința acesteia sau prin neinvocarea acestei nulități, ceea ce nu este cazul de față.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul și se va modifica în parte sentința recurată în sensul admiterii acțiunii, urmând a fi menținute dispozițiile privind excepțiile invocate ce nu au făcut obiectul recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă .> cu sediul în C., ., județ C., împotriva sentinței civile nr. 2399/20.05.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. A.-C. domiciliat în G., ..5, ., județ G..