Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 43/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 43/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 2572/118/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.43/CM
Ședința publică din 21 ianuarie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător J. Z.
Judecător M. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă O. D., domiciliată în C., ., ..A, . cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat I. Vucmanovici, cu sediul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.324/25.01.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă R. B. S.A., cu sediul în București, . Gaulle nr. 15, sector 1, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 15.01.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitate intimatei pârâte să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2013, când a dat următoarea soluție.
CURTEA :
Cu privire la recursul civil de față constată:
Reclamanta O. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R. B. SA să se dispună anularea deciziei nr. 106 / 13.01.2011 de desfacere a contractului individual de munca pentru necorespundere profesională, reintegrarea acesteia pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de munca, respectiv acela de administrator bancar - responsabil Clientelă INM Medii/G. 23 Retail, obligarea paratei la plata de despăgubiri reprezentând salariile și celelalte drepturi bănești de natură salarială indexate, majorate și actualizate, de la data desfacerii contractului individual de munca și până la reintegrarea efectivă și la plata sumei de_ euro reprezentând despăgubiri morale precum și cheltuieli de judecata.
Prin sentința civilă nr. 324/25.01.2012, Tribunalul C. a respins acțiunea ca nefondată reținând următoarele aspecte.
Prin decizia nr. 106/13.01.2011emisa de parata R. B. s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatoarei O. D. în baza disp. art. 61 lit. d din codul muncii respectiv necorespundere profesională, motivul necorespunderii profesionale fiind nerealizarea unui scop major al postului ocupat: asigurarea atingerii obiectivelor asumate prin fisa de obiectiv și obținerea, ca urmare a evaluării performantelor anuale, calificativelor C pentru semestrul II 2008, B pentru semestrul I/ 2009, B pentru semestrul II 2009 și C pentru semestrul I 2010, conform ,, politicii privind managementul performantei”.
În perioada ianuarie – decembrie 2009 la 4 din cele 5 obiective alocate, gradele de realizare au fost sub minimul stabilit conform fisei MBO și asumate de responsabilul Clientela IMM Medii – O. D. (sume noi disbursate – obiectiv realizat în proporție de 34% ; creștere netă clienți activi - obiectiv realizat în proporție de 64%, îmbunătățire monitorizare restante – obiectiv realizat în proporție de 50%; îmbunătățire nivel cunoștințe profesionale – obiectiv realizat în proporție de 92%).
In perioada semestrului I 2010 la nici unul dintre cele 5 obiective alocate, gradele de realizare nu au fost conform celor stabilite prin fisa MBO și asumate de responsabilul Clientela Imm Medii – O. D. ( disbursări – obiectiv realizat în proporție de 97 % clienți noi – obiectiv realizat în proporție de 0% ; creștere neta sumar clienți activi – obiectiv realizat în proporție de 50% ; venit brut prin comisioane și dobânzi plătite - obiectiv realizat în proporție de 57% ; iar index calitate – obiectiv realizat în proporție de 0%.
Rezultatele semestrului II al anului 2010 au dus la concluzia clara ca evaluarea aferenta anului 2010 se va finaliza prin acordarea unui calificativ nefavorabil, respectiv pentru trimestrul III – disbursări – obiectiv realizat în proporție de 0% ; creștere neta număr clienți activi – obiectiv realizat în proporție de 0%, iar pentru semestrul IV pana la data efectuării cercetării pentru necorespundere profesională, disbursări – obiectiv realizat în proporție de 0% ; clienți noi – obiectiv realizat în proporție de 0%, creștere neta număr clienți activi – obiectiv realizat în proporție de 0% ; venit brut – obiectiv realizat în proporție de 22% ,iar în perioada 01.10-21.12.2010 din minimul de 15 vizite reclamanta nu a efectuat nici o vizita, a avut revizii restante și aplicații de credit la care clienții au vrut sa renunțe deoarece perioada de analiza a creditului sa prelungit foarte mult .
Prin adresa nr._/01.11.2010 comunicata sub semnătura reclamantei în data de 02.11.2010 ,contestatoarea O. D. a fost invitata la comisia de cercetare prealabilă pentru a i se aduce la cunoștința motivele cercetării pentru necorespundere profesională, fapt recunoscut si de aceasta prin cererea de chemare in judecata, precizând ca nu a fost convocata cu 15 zile înainte .
- Cu privire la nulitatea convocării reclamantei în vederea cercetării privind necorespunderea profesională, instanța de fond a reținut ca prezentarea detaliata de către contestatoare a motivelor și dovezilor pentru care s-a declanșat procedura, se face în fata comisiei de cercetare a necorespunderii profesionale, așa cum prevede pasul 2 punctul 2.2 privind convocarea salariatului din „Procedura privind concedierea pentru necorespundere profesională”, iar contestatoarei nu i s-a încălcat dreptul la apărare reținând ca motivele invocate sunt neîntemeiate .
Reclamanta a avut posibilitatea de a se apăra si de a-si exprima un punct de vedere, dar aceasta a refuzat susținând ca aceasta procedura a fost o mascarada ,iar decizia concedierii a fost luata deja anterior.
Prin adresa nr._/01.11.2010 comunicata reclamantei sub semnătura la 02.11._, aceasta a fost convocata pentru ședința comisiei din data de 19.11.2010, in perioada 08.11._10 reclamanta a fost in incapacitate temporara de munca dovedita cu certificat medical.
La data de 13.12.2010, reclamanta a fost înștiințată prin adresa nr._/13.12.2010 despre comisia din data de 21.12.2010, însă aceasta nu a fost o reconvocare deoarece aceasta fusese făcută anterior, ci reprezintă o reamintire de a se prezenta .
Prin neprezentarea reclamantei la Comisia de cercetare, contestatoarea conform disp art. 77 alin 8 din CCM unic la nivel național si Procedurii privind concedierea, a fost decăzută din dreptul de a mai formula contestație in termenul de 10 zile (termen de decădere) si de a invoca apărări față de decizia de concediere.
Concedierea, ca și sancțiune disciplinară presupune efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile în cadrul căreia salariatul are dreptul de a formula și susține propriile sale apărări, de a propune probe în apărare, potrivit disp. art. 267 alin. 4 din Codul Muncii.
Contestația împotriva deciziei din 21.12.2010 a comisiei de cercetare a fost înregistrată sub nr.14/05.01.2011 și conține alte motive decât acela că potrivit cu care hotărârea nu ar cuprinde motivele de fapt pentru care s-a reținut necorespunderea profesionala, în concluzie aceasta nu mai putea invoca nelegalitatea acelei decizii, fiind decăzută din acest drept.
Prin emiterea deciziei nr. 106 /13.01.2011, decizia din data de 21.12.2010 își pierde efectele juridice pe care putea să le producă, decizia ulterioară fiind singurul act care produce efecte juridice.
- Instanța a constatat ca nereale susținerile reclamantei cu privire la faptul că lista a cuprins posturi necorespunzătoare pregătirii sale profesionale deoarece pârâta nu putea oferi un post similar de responsabil clientela întrucât reclamanta dovedise inaptitudini profesionale pentru un astfel de post, iar posturile oferite erau cele compatibile cu formația profesională a reclamantei.
- Cu privire la motivele de fond ale deciziei 106/13.01.2011, în sensul că acestea nu subzista, fie lipsesc cu desăvârșire, instanța a reținut că în cuprinsul deciziei sunt arătate pe larg toate motivele ce au dus la emiterea deciziei pe criterii de necorespundere profesionala, acestea fiind cunoscute de reclamanta chiar prin semnarea evaluărilor profesionale din anii 2008-2010.
Evaluarea profesionala a reclamantei a avut in vedere obiectivele stabilite prin fisa de obiective aferenta perioadei analizate si rezultatele obținute la finalul perioadei pentru care și-a asumat clauzele de obiective.
Reclamanta nu a făcut dovada contestării calificativelor obținute prin evaluări profesionale in anii 2008-2010, în consecința susținerile acesteia sunt nefondate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamanta O. D. care a criticato pentru nelegalitate și netemeinicie.
I. Prima instanță a confundat concedierea pentru necorespundere profesională (contestată în cauză), cu concedierea disciplinară. Confuzia primei instanțe între cele două forme diferite de concediere (cea reglementată de art.61 lit.a) și cea reglementată de art. 61 lit.d din codul muncii) reiese din conținutul sentinței.
Instanța a confundat procedurile aplicabile fiecăreia dintre cele două tipuri de concedieri :a celei întemeiate pe disp. art.61 lit.a din codul muncii și a celei dispuse cu adevărat în cauză, pe temeiul art. 61 lit.d din codul muncii.
Ca urmare și dovadă în plus a certei confuzii realizată de prima instanță (alineat penultim, pagina 7 sentință), aceasta a considerat, eronat că neprezentarea recurentei la cercetarea (profesională) ar da dreptul angajatorului să emită decizia de sancționare chiar și fără efectuarea cercetării prealabile.
Cercetarea disciplinară este o procedură aplicabilă numai concedierii disciplinare dispusă pe temeiul art. 61 lit. a din codul muncii, nu și celei în cauză, dispusă pe temeiul art. 61 lit. d fin codul muncii.
Ca urmare a absenței recurentei de la cercetarea profesională, prima instanță a considerat-o pe contestatoare decăzută din dreptul de a mai formula contestație și de a mai invoca apărări față de decizia de concediere. Practic instanța a legitimat imposibilitatea contestării în instanță a temeiurilor concedierii (punct de vedere reluat ulterior în cuprinsul considerentelor).
Prima instanță a confundat nulitatea invocată de contestatoare, a procedurii convocării sale la cercetare profesională (nulitate izvorâtă din neindicarea în cuprinsul scrisorii de convocare a motivelor și dovezilor necorespunderii profesionale, în acord cu art. 2.2 alin.2 din procedura internă a intimatei, privitoare la concedierea pentru necorespundere profesională), cu nulitatea deciziei de concediere pe motiv al neindicării tuturor elementelor prevăzute de Codul muncii, în speță de art. 252 alin. 2 din Codul Muncii. Însă, în realitate, nu aceasta a fost nulitatea susținută de contestatoare.
II. Instanța a considerat eronat că recurenta ar fi ajuns de două ori la mediere în urma contestării calificativului profesional, niciodată însă la sesizarea departamentului resurse umane (în realitate recurenta ajungând o singură dată la mediere și nemaiajungând ulterior și la departamentul de resurse umane, tocmai ca urmare a soluționării favorabile a contestației sale privitoare la calificativul profesional acordat, schimbat, la data de 18.02.2010, din C în B).
Printr-o nouă înfrângere a dreptului de acces la justiție, prima instanță a considerat că nu poate interveni în privința modului de apreciere a competențelor profesionale ale unui angajat, aprecierile angajatorului în această privință fiind, în opinia sa, absolute și suverane. Potrivit sentinței recurate, instanța nu ar putea verifica decât respectarea procedurii urmate în această evaluare.
Asemenea considerente vin în contradicție cu prevederile art. 62 alin. 3 din Codul muncii, referitoare la mențiunea obligatorie, în cuprinsul deciziei de concediere (indiferent de temeiul ei), a termenului contestării și a instanței competente, deducându-se posibilitatea generală a contestării deciziei și a temeiurilor ei, fără diferențieri.
III. Perioada suspendării a fost cea cuprinsă între 08.11.2010 – 17.11.2010. În acest context, considerarea suspendării termenului de 15 zile prevăzut de art. 2.2. pct. 2 din procedura internă constituie și el o dovadă în plus a modului eronat de aplicare a legii de către prima instanță, determinând incidența prevederilor art. 304 pct. 9 cod pr.civilă.
Efectele suspendării de drept a contractului individual de muncă sunt potrivit prevederilor art. 49 alin. 2 din codul muncii „suspendarea prestării muncii de către salariat” pe de o parte și, pe de altă parte, suspendarea „plății drepturilor de natură salarială de către angajator”.
Un efect subsidiar al suspendării contractului de muncă îl constituie, potrivit art. 49 alin. 6 din codul muncii „suspendarea tuturor termenelor care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepția situațiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept”.
Prevederile art. 49 alin. 6 din Codul muncii (referitoare la suspendarea termenelor care au legătură cu încetarea contractului individual de muncă) nu sunt așadar, aplicabile termenului de 15 zile reglementat de art. 2.2. alin. 2 din procedura internă a intimatei privitoare la concedierea pentru necorespundere profesională.
Singurul efect al suspendării contractului individual de muncă al recurentei a fost, așadar, cel reglementat de art. 50 lit.b din codul muncii: suspendarea prestării muncii de către salariat și suspendarea plății drepturilor de natură salarială de către angajator.
Ca urmare, termenul de 15 zile ce a început să curgă la data de 2.11.2010 (a aducerii la cunoștință a primei convocări) se împlinise la data convocării, 19.11.2010. nici un proces verbal constatator al motivului reprogramării ședinței nu a fost întocmit cu acea ocazie.
IV. În ansamblu, prima instanță a soluționat o cu totul altă acțiune decât cea dedusă judecății. În tot acest demers, instanța a utilizat argumente străine de pricina dedusă judecății, a interpretat eronat actul juridic dedus judecății (judecând o inexistentă decizie de desfacere disciplinară a contractului de muncă, iar nu o decizie de desfacere a contractului de muncă din motive de necorespundere profesională, în temeiul art. 61 lit. d din codul muncii), putându-se considera că a acordat altceva decât s-a solicitat. Procedând astfel, instanța a denaturat probele administrate de contestatoare în dovedirea temeiniciei propriilor argumente, prin ceea ce constituie o încălcare a egalității armelor în proces. Considerentele sentinței recurate sunt în plus, mereu contradictorii și străine de pricina dedusă judecății (invocarea Deciziei nr. 383/2005 a Curții Constituționale, inaplicabilă, fiind unul dintre exemple). Textele de lege invocate sunt, în cuprinsul lor, cu totul altele decât cele indicate prin cifre (de exemplu: art. 268 alin. 2 din codul muncii, fără legătură cu cauza, nemai considerând în prezent, nulitatea absolută, conform considerentelor primei instanțe). Frazele sunt eliptice și lipsite de rigoare gramaticală fiind, din acest motiv, greu de înțeles.
Pe fondul cauzei, urmează a se observa că măsura concedierii recurentei a fost dispusă în condițiile art.78 din codul muncii, respectiv: a. cu încălcarea prevederilor art. 63 alin. 2 din codul muncii (obligând la evaluarea prealabilă a salariatului „conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern”); b. cu încălcarea prevederilor art. 64 alin. 1 din codul muncii (obligând la oferirea de către intimată a unor posturi „compatibile cu pregătirea profesională „ a recurentei.
Urmare a concedierii recurentei cu încălcarea de către intimată a prevederilor art. 78 din codul muncii, consecința este nulitatea absolută: atât a procedurii verificării corespunderii profesionale, cât și a măsurii concedierii dispusă pe baza rezultatelor sale, conform principiului accesorium sequitur principale.
Toate cele mai sus arătate, converg în a stabili caracterul abuziv al concedierii, măsură dispusă cu încălcarea dreptului la apărare a recurentei, cu încălcarea protocolului Procedurii interne de constatare a necorespunderii profesionale, în absența unor motive de fond, fără acordarea unui loc de muncă, compatibil cu pregătirea profesională a recurentei, cu lezarea demnității recurentei la locul de muncă, cu provocarea de traume morale acesteia.
Pentru motivele mai sus expuse, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauza, Curtea constată ca recursul este nefondat.
- În ce privește critica întemeiată pe disp. art. 304 pct. 6-9 cod procedură civilă și art. 6 din CEDO:
Prin decizia nr. 106/13.01.2011, parata R. B. a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatoarei O. D. în baza disp. art. 61 lit. d din codul muncii respectiv necorespundere profesională, motivul necorespunderii profesionale fiind nerealizarea unui scop major al postului ocupat: asigurarea atingerii obiectivelor asumate prin fisa de obiectiv și obținerea, ca urmare a evaluării performantelor anuale, calificativelor C pentru semestrul II 2008, B pentru semestrul I 2009, B pentru semestrul II 2009 și C pentru semestrul I 2010,conform ,,politicii privind managementul performantei”.
Procedura privind concedierea pentru necorespundere profesionala aplicabila la nivelul instituției presupune parcurgerea mai multor etape și anume:
- constatarea necorespunderii profesionale;
- cercetarea prealabila;
- contestarea hotărârii Comisiei de cercetare prealabila;
- propunerea de concediere a salariatului;
- aprobarea concedierii salariatului;
- repartizarea salariatului pe un post corespunzător;
- redactarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă;
- comunicarea deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Codul muncii prevede de asemenea, la art. 267 alin.4 ca în cazul concedierii - ca sancțiune disciplinară presupune efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile în cadrul căreia salariatul are dreptul de a formula și susține propriile sale apărări și de a propune probe în apărare.
Așadar, instanța era obligata sa analizeze modul în care s-a efectuat cercetarea disciplinara în cazul reclamantei nefiind vorba de nicio confuzie intre concedierea pentru necorespundere profesionala prevăzută de normele interne ale instituției și concedierea disciplinara reglementata de art. 267 alin.4 din Codul muncii.
Instanța a reținut în considerentele sentinței împrejurarea ca reclamanta nu mai putea invoca nelegalitatea deciziei din perspectiva motivelor de fapt, având în vedere chiar lipsa reclamantei de la cercetarea disciplinară deși a fost convocată în mod legal și că aceasta nu putea critica procedura parcursă atâta vreme cât nu a dorit să expună Comisiei obiecțiile sale privind calificativul obținut în urma evaluării profesionale. Aceasta nu înseamnă ca i s-a înlăturat dreptul de a avea acces la instanța atâta vreme cât contestația a fost analizata în raport de toate criticile formulate și nu s-a invocat vreo excepție de inadmisibilitate în raport de absenta reclamantei la cercetarea disciplinara.
Reclamanta nu a făcut dovada încălcării dreptului sau la un proces echitabil astfel cum este definit de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și nu a arătat în ce modalitate a fost lipsita de garanțiile instituite de acest articol.
S-a invocat nulitatea convocării la cercetarea disciplinara pentru neindicarea motivelor și dovezilor necorespunderii profesionale conform art. 2.2 alin.2 din Procedura interna dar o astfel de obligație respectiv comunicarea prin posta a documentelor, nu este prevăzută de regulamentul intern al pârâtei iar în cuprinsul convocării i s-a adus la cunoștință motivul cercetării disciplinare precum și faptul ca va fi supusa unei probe teoretice și practice.
Dacă s-ar fi prezentat la cercetare ar fi putut afla date suplimentare cu privire la aspectele supuse cercetării și ar fi putut cere un termen pentru a-și pregăti apărarea.
Nu se poate reține încălcarea dreptului de a formula contestație sau de a invoca apărări la instanța atâta vreme cât instanța a analizat pe larg situația de fapt precizata în decizie precum și abaterile imputate reclamantei.
Modul de convocare al reclamantei la cercetarea disciplinara nu i-a creat nici o dificultate de a se apăra deoarece cunoștea obiectul cercetării disciplinare încă de la convocarea din 19.11.2010 iar aceasta convocare a fost urmata de o adresa care stabilea o noua data pentru cercetarea disciplinara din data de 21.12.2010, având în vedere ca reclamanta era în concediu medical iar contractul sau de muncă era suspendat pentru incapacitate temporara de muncă.
Prin urmare intervalul de 15 zile care trebuia stabilit intre data convocării și data cercetării disciplinare se raportează la „convocare” și nu la adresa de amânare a cercetării disciplinare, acest termen fiind instituit pentru a da posibilitatea salariatului să se pregătească pentru momentul când se va prezenta la cercetare, mai ales ca prin aceasta convocare i s-a adus la cunoștință faptul ca urma să fie supusa unei examinări ce avea ca obiect atribuțiile din fișa postului.
În cazul reclamantei nu se poate reține ca nu s-a respectat termenul de 15 zile deoarece acest termen se raportează la data convocării din 01.11.2011( 02.11.2011 fiind data primirii) și nu la data adresei din 13.12.2011( primita în data de 20.12.2011), aceasta din urma nefiind decât o înștiințare cu privire la amânarea datei stabilita pentru evaluarea profesională.
Dacă suspendarea contractului de muncă pentru incapacitate temporară de muncă a avut loc în perioada 08.11._11 înseamnă ca din intervalul 02.11._11, scăzând cele 10 zile cât contractul a fost suspendat, rezultă mai mult de 15 zile ramase pentru ca reclamanta să-și poată lua toate masurile pentru a se prezenta la evaluarea la care se făcea referire în convocarea primita.
- S-a criticat sentința și pentru faptul ca deși reclamanta a ajuns doar o singura data la mediere, instanța a reținut ca s-a prezentat la doua medieri, ori aceasta împrejurare nu conduce la reformarea sentinței deoarece nu este de esența problemei supusa dezlegării.
În decizia de concediere s-a menționat în mod explicit ca în perioada 2008-2010 reclamanta a obținut ca urmare a evaluării performantelor anuale, calificativele C pentru semestrul II 2008, B pentru semestrul I 2009, B pentru semestrul II 2009 și C pentru semestrul I 2010, conform politicii privind managementul performantei.
Așadar, făcând referire la aceste calificative, s-a constatat ca ele nu au fost schimbate sau anulate și puteau fi luate ca reper în analiza performantelor profesionale ale reclamantei.
De asemenea, nu numai calificativele obținute puteau constitui motiv de desfacere a contractului deoarece în „Procedura privind concedierea pentru necorespundere profesionala” se arată că „dovezile care probează necorespunderea profesionala pot fi: documente de serviciu întocmite incorect, incomplet sau întârzieri în respectarea termenelor specificate de șeful ierarhic…” iar pârâta a menționat chiar în decizia de concediere ca motivul de necorespundere profesionala este nerealizarea unui scop major al postului ocupat și anume asigurarea atingerii obiectivelor asumate prin fisa de obiectiv precum și obținerea unor calificative slabe.
- Cu privire la posturile oferite de pârâta s-a arătat ca ele nu corespundeau pregătirii profesionale a reclamantei însă, dacă ne raportam la postul ocupat de aceasta, instanța nu putea sancționa pârâta pentru ca nu a oferit un post identic cu cel ocupat deoarece era disponibilizată tocmai pentru faptul ca nu putea face față exigentelor și cerințelor unui astfel de post.
La 07.01.2011 reclamanta a semnat de primire o lista cu posturile oferite dar nu și-a manifestat intenția de a ocupa vreunul dintre ele și nici nu a făcut dovada ca pârâta a avut și alte posturi libere în organigrama dar că ar fi refuzat să le menționeze în acea lista.
- Nu se poate reține ca instanța de fond a denaturat probatoriul administrat în cauza sau ca a favorizat pârâta deoarece instanța este obligată să coroboreze probele administrate și să tragă o concluzie finala în raport de toate probele din dosar, nefiind ținută să analizeze prin considerentele hotărârii fiecare declarație de martor.
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada unei concedieri abuzive, așa cum a invocat prin cererea formulată, Curtea constată ca în mod corect instanța de fond a respins contestația ca nefondată, nefiind aduse nici în recurs alte dovezi care să conducă la reformarea acestei sentințe, urmează ca în temeiul art. 312 cod procedură civilă recursul sa fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantă O. D., domiciliată în C., ., ..A, . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat I. Vucmanovici, cu sediul în C., ., ..B, ., județul C., împotriva sentinței civile nr.324/25.01.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă R. B. S.A., cu sediul în București, . Gaulle nr. 15, sector 1, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. J. Z. M. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: M.S.Teșa
Red.dec.jud.M.B.
2 ex. – 28.01.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 355/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 309/2013.... → |
|---|
