Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 355/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 14756/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 355/CM
Ședința publică din 20 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. L.
JUDECĂTORI - M. G.
- Vanghelița T.
GREFIER - M. D.
Pe rol pronunțarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă C. M. C., reprezentată de S. „L. INDEPENDENT AL G. ȘCOLAR G. D. C.”, cu sediul în C., .. 34 și cu sediul procesual ales în C., ., împotriva sentinței civile nr. 805 din 13 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimații pârâți L. T. „V. M.” C., cu sediul în C., ., M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1 și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., .. 11.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2013 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20 mai 2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la 12.12.2012, reclamanta C. M. C. i-a chemat în judecată pe L. T. V. M. C., I. Școlar Județean C. și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea unității școlare la plata diferenței dintre suma primită cu titlu de ajutor financiar acordat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice și valoarea cuvenită a acestui ajutor prevăzut de Legea nr.315/2006, respectiv echivalentul în lei a 100 de euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data plății, obligarea unității școlare la calcularea și plata către reclamanți a echivalentului în lei a sumei de 100 de euro reprezentând ajutorul financiar pentru stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice și valoarea cuvenită a acestui ajutor prevăzut de Legea nr.315/2006, respectiv echivalentul în lei a 100 de euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data plății, obligarea pârâtului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aloce Inspectoratului Școlar Județean C. suma necesară plății diferenței dintre echivalentul în lei a l sumei de 100 euro si suma de 130 lei acordată în anul 2009 precum și a echivalentului în lei al sumei de 100 euro cuvenit anului 2010, obligarea pârâtului I. Școlar județean C. să aloce către unitățile de învățământ de stat suma necesară plății diferenței dintre echivalentul în lei al sumei de 100 euro și suma de 130 lei și echivalentul în lei al sumei de 100 euro.
În motivare, reclamanta a arătat că, potrivit Legii nr.315/2006, începând cu 01.01.2007 cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar beneficiază de un ajutor financiar în vederea achiziționări de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice. Ajutorul în cauză se acordă anual la solicitarea cadrelor didactice și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data plății.
S-a mai arătat că reclamanta a solicitat acordarea ajutorului financiar până la 1.11.2008 iar în luna decembrie 2009 s-a realizat o plată parțială în cuantum de 130 lei; și în anul 2009 reclamanta a formulat cereri de acordare a ajutorului de 100 euro reglementat pentru anul 2010, însă pentru acest an nu a mai fost executată nici măcar o plată parțială.
Pârâtul I. Școlar Județean C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și respingerea acțiunii ca nefondată învederând instanței că acordarea ajutorului financiar prevăzut de art. 1 din Legea 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, în beneficiul cadrelor didactice era condiționată potrivit art.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii 315/2006 aprobate prin HG nr. 453/2007, de formularea de către beneficiar a unei cereri înregistrate până la 1 noiembrie pentru anul următor, plățile urmând a se efectua începând cu luna ianuarie a anului următor.
S-a mai arătat că, deși reclamanta a făcut dovada depunerii cererilor la unitatea de învățământ în termenul legal pentru a beneficia de ajutor financiar aferent anului 2009 și 2010, nu fac dovada depunerii de documentele justificative privind achiziționarea de cărți sau programe pe suport electronic.
Potrivit art. 5 alin. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii 315/2006 aprobate prin HG nr. 453/2007, prevede că plata ajutorului financiar se face de unitățile de învățământ pe bază de documente justificative sau în avans, într-o singură tranșă,cu încadrarea în cuantumul stabilit de art. 1 alin. 2 iar justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii. Prin urmare, conform prevederilor legale, regula, pentru ca ajutorul să devină debit de plată este aceea a dovedirii anticipate, cu înscrisuri, a efectuării cheltuielii pentru scopul prevăzut iar numai excepție este consacrată posibilitatea avansării sumei cu justificarea ulterioară a acestora în condițiile legii.
Din dosarul cauzei nu rezultă ca reclamanta să fi angajat cheltuieli personale pentru achiziționarea de cărți si programe educaționale pe suport electronic la nivelul anului 2009, 2010, deși modalitatea regulă instituită de lege este decontarea acestuia,achitarea ulterioară. Potrivit art. 5 din normele metodologice pentru alocarea ajutorului financiar unitățile de învățământ vor solicita inspectoratelor școlare, lunar, până la data de 10 ale fiecărei luni sumele necesare pentru plata acestui ajutor aferent lunii următoare, inspectoratele școlare județene urmând a solicita M.E.C.T, lunar, până la data de 20 ale fiecărei luni, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.
Pârâtul a mai învederat instanței că reclamanta nu au făcut dovada solicitărilor unității de învățământ conform precizărilor citate, adresate Inspectoratului Școlar Județean C. pentru ca acesta să aloce sumele de bani care să acopere ajutorul financiar în cuantum de 100 euro pentru anul 2009 și 2010.
Pârâtul a apreciat că ajutorul financiar pretins pentru anul 2010 a fost sistat urmare a abrogării exprese a Legii 315/2006 prin art. 15 alin. 1 lit.k din Legea 118/2010. Ca urmare nu ar putea beneficia decât parte din suma de 100 euro, echivalent în lei, doar dacă se face dovada depunerii cererilor la unitatea de învățământ în termenul legal precum și dovada solicitărilor unității de învățământ, adresate Inspectoratului Școlar Județean C..
Pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului a arătat că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin M. Educației și Cercetării.
Conform art. 2 din Legea nr.315/2006 ajutorul financiar acordat cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar în vederea achiziționării de cărți sau programe educaționale pe suport electronic se acordă anual și reprezintă echivalentul a 100 de euro pentru fiecare perioadă de referință, acest sprijin financiar pentru cadrele didactice nu este unul total dezinteresat ci, în sarcina beneficiarilor se instituie obligația de a achiziționa cărți sau programe educaționale pe suport electronic pentru realizarea unui salt calitativ al activității didactice.
Astfel, în conformitatea cu art.5 alin.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.315/2006 aprobate prin H.G. nr. 453/2007 prevede că plata ajutorului financiar se face de unitățile de învățământ pe baza de documente justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrarea în cuantumul stabilit de art. 1 alin.2, iar justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii.
Prin urmare, conform prevederilor legale, regula, pentru ca ajutorul să devină debit de plată este aceea a dovedirii anticipate, cu înscrisuri, a efectuării cheltuielii pentru scopul prevăzut, iar numai excepție este consacrată posibilitatea avansării sumei cu justificarea ulterioară a acestora, în condițiile legii.
S-a mai arătat că, în prezenta cauză, reclamanta solicită plata ajutorului pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice aferent anului 2010, dar din dosarul cauzei nu rezultă ca reclamantul să fi angajat cheltuieli personale pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic la nivelul anului 2010 deși modalitatea regulă instituită de lege este decontarea acesteia, achitarea ulterioară.
Mai mult, conform art.61 alin. 1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an, iar potrivit alin.2 orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată, lichidată și ordonanțată, în cadrul prevederilor bugetare și neplătită la data de 31 decembrie se vor incasa sau se vor plăti în contul bugetar pe anul următor. Conform aliniatului 3 al art.61 din aceeași lege, creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de dreptul.
La termenul din 13.02.2012, instanța de fond a analizat cu prioritate excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtul I. Școlar Județean C. prin întâmpinare, dispunând respingerea acesteia ca nefondată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei nu s-a născut la data de 01.11.2009, dată la care avea obligația de a formula cererea de acordare a ajutorului financiar, ci la data de 01.01.2010, când devenea scadentă obligația de plată a pârâților.
Prin sentința civilă nr. 805/13.02.2013, Tribunalul C. a respins acțiunea ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Reclamanta este angajata unității școlare pârâte în funcția de cadru didactic, iar prin cererea de față a solicitat obligarea angajatorului la plata drepturilor bănești cuvenite cu titlu de ajutor financiar aferent anului 2010, potrivit Legii 315/2007, în vigoare la data nașterii acestui drept.
Potrivit art. 1 din actul normativ menționat, se acordă un ajutor financiar cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice.
Prin art. 2 se prevede în mod expres cuantumul acestui ajutor, ca fiind echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, precum și împrejurarea că suma se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice.
Procedura de acordare a sumelor de bani destinate achiziționării de material a fost reglementată prin Normele metodologice de aplicare a Legii 315/2006, aprobate prin HG 453/2007.Astfel, art. 3 din Norme impune cerința expresă a formulării unei cereri din partea beneficiarului, cerere ce trebuie înregistrată până la data de 1 noiembrie, pentru anul următor, la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază.
În ce privește modalitatea și condițiile de efectuare a plății, sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin.6 din același act normativ, conform cărora plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2).
Prin cererea de față, reclamanta a invocat cea din urmă modalitate de plată reglementată de textul de lege anterior citat, prevalându-se doar de existența cererii scrise depuse la unitatea școlară, fără a face dovada efectuării unor cheltuieli pentru achiziționarea de material didactic. În consecință, în lipsa documentelor justificative ale cheltuielilor efectuate, reclamanta pretinde existența în patrimoniul pârâților a obligației de plată a unor sume de bani cu titlu de ajutor financiar destinat stimulării activității didactice în anul 2010.
Cu privire la natura juridică a acestui ajutor financiar, din chiar reglementarea Legii 315/2007, instanța a reținut că acesta nu poate fi inclus în categoria drepturilor salariale garantate la plata prin simpla existență a raportului de muncă, astfel că nu se poate vorbi despre nașterea dreptului la încasarea respectivelor sume de bani în patrimoniul oricărui angajat în funcția de cadru didactic. Dimpotrivă, fiind vorba despre o formă de sprijin a învățământului preuniversitar din partea statului și deci despre angajarea unor cheltuieli bugetare în acest sens, legea a stabilit o destinație expresă și limitativă a plăților efectuate, suma de 100 euro putând fi acordată numai în scopul achiziționării de material didactic. Acesta este și motivul pentru care, indiferent dacă plata este efectuată ca decont sau ca avans spre decontare, obligația beneficiarului ajutorului financiar este aceea de a prezenta documentele justificative, conform reglementărilor financiar-contabile în vigoare, art. 5 alin.7 din Normele metodologice fiind lipsit de echivoc în acest sens.
În ce privește plata în avans, în mod generic aceasta este destinată acoperirii unei cheltuieli viitoare, a cărei efectuare trebuie probată, pentru a justifica ieșirea din patrimoniul debitorului a respectivei sume de bani ca fiind efectiv datorată. Pe de altă parte, nu se poate vorbi despre dreptul angajatului la încasarea unui avans, întrucât acesta nu este titularul unei creanțe certe și exigibile care să dea naștere obligației corelative a unității angajatoare la plata unei sume de bani cu acest titlu. În realitate, avansul spre decontare constituie o formă de împrumut acordat salariatului, supus restituirii în cazul în care acesta nu justifică folosirea banilor cu respectarea destinației impuse de angajator.
În cazul de față, reclamanta pretinde acordarea ajutorului financiar pentru anul 2010 cu titlu de avans-deși această modalitate de plată nu a fost indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
În acest context, o primă observație ce se impune privește momentul nașterii dreptului reclamantei și implicațiile financiar-contabile ale unei eventuale obligații de plată stabilite în mod retroactiv în sarcina unității angajatoare. Astfel, fiind vorba despre drepturi aferente anului 2010, în sens de an bugetari, a cărui execuție bugetară s-a încheiat la data de 31 decembrie 2010, nu mai este posibilă stabilirea unei obligații de plată a unor sume de bani cu titlu de avans, pe seama conturilor bugetare aferente respectivelor perioade.
Pe de altă parte, în condițiile în care acțiunea de față nu a fost formulată în cursul anului bugetar respectiv, pentru a justifica într-adevăr obligația de plată a avansului prin prisma necesității de achiziționare a materialului didactic în chiar perioada 2009-2010, în mod evident la momentul 12.12.2012-când acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței, reclamanta nu mai poate invoca un interes actual al achiziționării de material didactic pentru o perioadă anterioară.
Cu alte cuvinte, fiind vorba despre un ajutor financiar destinat stimulării activității didactice în anul 2010, odată finalizată această activitate, reclamanta nu mai poate pretinde acordarea sumelor de bani prevăzute de Legea 315/2007 cu titlu de avans, întrucât cheltuielile aferente acestei activități ar fi trebuit la rândul lor să fie efectuate în aceeași perioadă de referință. Prin urmare, la nivelul anului 2012, reclamanta este ținută a face dovada angajării unor cheltuieli personale pentru achiziționarea de cărți sau programe educaționale, în cursul anului 2010.
Or, reclamanta nu a prezentat unității de învățământ și nici instanței de judecată, înscrisuri pe baza cărora să dovedească efectuarea unor cheltuieli în scopul achiziționării de material didactic, astfel încât să justifice beneficiul încasării unor sume de bani a căror destinație este prevăzută expres și limitativ prin lege.
În acest sens, trebuie subliniat că stabilirea obligației de plată în sarcina pârâților, în modalitatea solicitată de reclamantă prin acțiune, face imposibilă verificarea ulterioară a destinației cheltuielilor bugetare, din moment ce indicarea doar a naturii juridice a dreptului acordat-aceea de ajutor financiar, nu implică în concret și obligația beneficiarilor de a prezenta documente justificative ale sumelor primite cu acest titlu. Crearea unei jurisprudențe în sensul solicitat de reclamantă, ar reprezenta nu doar o schimbare a modalității de plată, ci și a destinației sumelor acordate de stat, reglementată în mod expres de Legea 315/2007.
Pentru motivele expuse, instanța a apreciat că pentru anul 2010 nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea către reclamantă a ajutorului financiar în cuantum de 100 euro, astfel că acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C. M. C., criticând soluția primei instanțe, în esență, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie care se circumscriu disp. art. 304 pct.9 și 3041 C. pr. civilă, pe motiv că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 315/2006, a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, H.G. nr. 453/2007și a principiului neretroactivității legii civile în timp.
În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă a arătat că este îndreptățită să primească în totalitate ajutorul de 100 euro pentru achiziționarea de cărți și/sau de programe educaționale pe suport electronic aferent anului 2010; Legea nr.315/2006 stabilește două modalități de plată a acestui ajutor, fie prin decontarea cheltuielilor efectuate pe bază de documente justificative, fie în avans într-o singură tranșă cu obligația depunerii documentelor justificative, în termen de 15 zile calendaristice.
Recurenta a mai susținut că, din interpretarea gramaticală a textelor legale rezultă că s-au reglementat două modalități de plată a ajutorului, respectiv integral pe baza documentelor justificative sau în avans într-o singură tranșă cu obligația de justificare a sumelor primate în termen de 15 zile calendaristice; conjuncția disjunctiva „sau” utilizată de legiuitor exprimă ideea de alternanță a celor două modalități de plată a ajutorului către cadrele didactice, neexistând în textul citat nici un element sau context care să sugereze măcar ideea că plata în avans a acestei sume ar avea caracter excepțional sau că plata în baza unor documente justificative ar constitui o regulă.
Solicită a se observa că instanța de fond a interpretat greșit textul legal atunci când a motivat că reclamanta nu a făcut dovada documentelor justificative ale cheltuielilor efectuate, motiv pentru care nu este îndreptățită să primească ajutorul legal reglementat de Legea nr.315/2006, întrucât, așa cum am arătat, legiuitorul a reglementat legal și posibilitatea acordării ajutorului în avans, într-o singură transă cu obligația justificării sumei în termen de 15 zile calendaristice.
În opinia recurentei, neprezentarea a documente justificative nu o privează de dreptul de a primi suma respectivă cu titlu de avans, caz în care prezentarea documentelor justificative face parte dintr-o etapă ulterioară, singura condiție de primire a ajutorului, fiind aceea de a formula anterior cerere de acordare a acestuia, pentru fiecare an până la data de 1 noiembrie a anului trecut.
Un alt argument din recursul reclamantei l-a constituit susținerea că ajutorul financiar are o destinație precisă și nu poate fi utilizat în alt scop decât pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic, iar instanța de judecată a apreciat greșit atunci când a motivat că nu se poate vorbi de dreptul angajatului la încasarea unui avans întrucât plata în avans este destinată acoperirii unor cheltuieli viitoare fiind o formă de împrumut, iar eventualitatea recunoașterii dreptului reclamantei de a beneficia de ajutorul în cuantum de 100 de euro aferent anului 2010 nu poare avea ca efect cheltuirea sumei astfel obținute în alte scopuri decât cele expres și limitative stabilite de lege, astfel că, deși în speță se solicită cea de-a doua modalitate de plata recunoscută de lege, respectiv plata în avans într-o singură tranșă, reclamanta este ținută să respecte prevederile art. 5 alin. 6 din Normele Metodologice, respectiv justificarea sumelor primite ca avans în termen de 15 zile calendaristice.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, raportat de situația de fapt reținută de instanța de fond, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
În soluționarea recursului trebuie pornit de la prevederile art.1 din Legea nr.315/2006 care definesc drepturile de care pot beneficia destinatarii normei drepturilor unui „ajutor financiar” și prin care se impune o dublă condiționare a posibilității de valorificare a acestui sprijin bănesc (care, în fapt, se circumscrie scopului prevăzut de art.4 din Norme): 1) ajutorul financiar se va utiliza exclusiv în vederea cumpărării unor cărți sau programe educaționale pe suport electronic și 2) dintre aceste cărți și programe sunt vizate numai acelea necesare îmbunătățirii calității activității didactice.
Sintagma „ajutor financiar” trebuie înțeleasă ca fiind acea formă de asistență, sprijin material cuantificabil în bani, ca modalitate de ajutorare pecuniară a unor persoane aflate temporar în dificultate care, din cauze diferite (fără relevanță aici, dar care ar putea fi, de exemplu, de natură economică), nu au posibilitatea de a realiza, prin mijloace și eforturi proprii anumite cerințe funcționare socială (și care, în contextul Legii 315/2006, ar putea viza mediul socio-profesional al beneficiarilor).
Pornind și de la prevederile art.5 alin.3 din Norme, conform cărora sumele necesare plății acestui sprijin material se iau din capitolul bugetar „ajutoare sociale în bani”, trebuie acceptat că acest drept condiționat nu are natura unui drept salarial (căci atunci s-ar fi acordat în baza muncii depuse, conform art.10 și art. 39 lit.a C. Muncii, în mod necondiționat de alte formalități), că acest ajutor se acordă temporar, doar în perioada stării de nevoie a destinatarului (pentru că altfel s-ar fi acordat independent de vreo calitate a acestuia) și că ajutorul financiar s-a reglementat nu pentru folosul personal al cadrelor didactice, ci în vederea atingerii unui țel superior „îmbunătățirea calității activității didactice”, pentru care ajutarea acestor beneficiari reprezintă decât un mijloc de realizare (câștigul mediat fiind unul general, social, iar nu individual).
După cum s-a arătat anterior, art. 1 din lege impune o dublă condiționare a posibilității de acces la ajutor a cărui destinație este precis stabilită de legiuitor astfel încât scopul asigurării perfecționării activității cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, al creșterii calității pregătirii de specialitate și îmbunătățirii calității activității educative a personalului didactic din învățământul preuniversitar (art.4 din Norme), să poată fi atins.
Apoi, art. 2 stabilește alte două condiții de acordare: ajutorul se conferă la cerere (fiind, deci, unul care obligă angajatorul doar în situația valorificării în termen legal, a facultății de alegere a cadrelor didactice (acestea putând deci renunța la drept – încă o diferență față de salariu) și ajutorul financiar are caracter anual.
Această ultimă însușire specifică a ajutorului financiar nu se referă exclusiv la periodicitatea nașterii și exigibilității dreptului, ci privește și durata de existență a posibilității de opțiune, fiind deci vorba despre un drept ce corespunde unui an și care încetează a exista la data epuizării perioadei pentru care a fost reglementat (adică la trecerea în anul următor).
De aceea, trebuie subliniat că dreptul la ajutorul anual prevăzut de Legea nr. 315/2006 nu avea caracter reportabil (care deci să fie adiționat la dreptul exigibil pentru anul în curs), beneficiul material fiind definitiv pierdut la sfârșitul anului dacă, în intervalul legal, nu s-au efectuat cheltuielile pentru care a fost creat, (în favoarea acestei concluzii jucând și natura ajutorului de alocație bugetară anuală).
În plus, fiind vorba despre un beneficiu acordat unor persoane nu în scopuri individuale ci sociale, colective, este împotriva oricărei logici (nu doar a celei juridice) să se poată aprecia că la aproximativ 3 ani de la abrogarea unui act normativ, finalitatea urmărită de legiuitor corespunzătoare anului 2010 se mai poate realiza. Se impune, deci, revenirea la caracterul anual al drepturilor (care nu este unul cu caracter pur personal – precum decontarea chiriei sau abonamentului pe mijloace de transport) fiind contrar oricărei rațiuni să se pretindă că „îmbunătățirea calității activității didactice” (art.4 din Norme) ce ar fi trebuit să se producă în anul 2010 s-ar mai putea realiza, retroactiv, prin acțiunea de față.
De aceea, niciodată, nu se poate aprecia că dreptul reglementat de Legea nr. 315/2006 se acordă doar la simpla cerere a persoanelor indicate în ipoteza art.1, pentru că această afirmație omite împrejurarea că, în chiar conținutul textului indicat, sunt reglementate expres două condiții ( „în vederea achiziționării…”; „necesare îmbunătățirii …..”), care se subscriu scopului prevăzut de art.4 din Norme.
Or, față de împrejurarea că acest scop nu mai poate fi realizat, este evident că nici dreptul creat cadrelor didactice nu poate subzista conform principiului ubi cessat ratio legis ibi cessat lex.
Trimiterile reclamanților la art.5 alin.6 din norme, referitoare la modalitățile de plată a ajutorului financiar nu pot constitui un argument pentru admiterea acțiunii, cât timp datorită caracterului anual al drepturilor și al condițiilor sub care s-a reglementat, însuși dreptul nu există, astfel încât obligația de plată nu născut.
Este adevărat că art. 5 alin.6 prevede că plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2), însă „plata în avans” nu poate viza un drept reglementat sub puterea unui termen extinctiv pe care reclamanții l-au lăsat să curgă fără a fructifica posibilitatea de a beneficia de ajutorul financiar.
De aceea, singura modalitate în care reclamanta puteau uzita de facilitatea de plată în avans era ca, chiar în cursul anului 2010 să solicite unității de învățământ acordarea anticipată a sumei datorate de angajator cu acest titlu sub condiția justificării ei ulterioare, în sensul folosirii conform destinației legale.
Dacă această alternativă de acontare a ajutorului financiar a fost ratată, nu se mai poate invoca modalitatea de plată „în avans” pentru executarea unei obligații corelative unui drept care nu s-a născut, fiind afectat de termenul extinctiv (simpla enunțare a pretențiilor reclamanților ce ar putea fi sintetizate sub forma „plată în avans pentru sume datorate pentru 3 ani în urmă”, fiind măsura absurdității solicitării acestora).
De aceea, interpretarea art.5 alin.6 în spiritul actus interpreteandus est potius ut valeat quam ut pereat (art.1268 N.C.C.) vizează posibilitatea solicitării (chiar și în justiție) a plății în avans doar în cursul anului pentru care dreptul a fost reglementat sau, în cazul în care cadrele didactice nu s-au limitat doar la a face cererea conform art. 3 din Norme, ci chiar au achiziționat cărțile/programele, să ceară plata contravalorii lor (care cel mai probabil, nu vor avea niciodată valoarea fixă de 100 euro astfel cum au cerut reclamanții – încă un argument al respingerii pretenției exacte de 100 euro); în plus, această ultimă situație care s-a regăsit permanent printre apărările pârâtului I. Școlar Județean C. nu a fost niciodată pretinsă de reclamanți, iar concluzia care se impune din această constatare este aceea că, în anului 2010, reclamanta nu au făcut achiziții care s-ar putea încadra în ipoteza art. 1 al L. nr. 315/2006, dar solicită, în 2012, avansarea unor sume care - conform legii - pot fi justificate numai cu documente contemporane perioade de existență a dreptului (adică din anul 2010), pretenție inacceptabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă C. M. C., reprezentată de S. „L. INDEPENDENT AL G. ȘCOLAR G. D. C.”, cu sediul în C., .. 34 și cu sediul procesual ales în C., ., împotriva sentinței civile nr. 805 din 13 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți L. T. „V. M.” C., cu sediul în C., ., M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1 și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., .. 11, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 mai 2013.
PREȘEDINTE PT.JUDECĂTORPT.JUDECĂTOR
G. L. M. G., VANGHELIȚA T.,
aflată în CO,cf.art.261 aflată în CO,cf.art.261
alin. 2 C.p.c. semnează alin. 2 C.p.c. semnează
Vicepreședinte instanță Vicepreședinte instanță
N. S. N. S.
Grefier
M. D.
Red.hot.jud.fond. A.C.
Tehnored.dec.jud.recurs G.L./08.07.2013/2 exp.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 28/2013.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 43/2013. Curtea... → |
|---|
