Contestaţie la executare. Decizia nr. 692/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 692/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 21154/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 692/AS/2013
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător R. A.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2552/27.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă N. T., intimat B.E.J. S. C. A.- S. C. G. S., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Fudur V. în reprezentarea intereselor intimatei-pârâte, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Reprezentanta intimatei depune la dosar împuternicirea avocațială, învederând instanței că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, după deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în baza prevederilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta convențională a intimatei solicită respingerea recursului declarat de contestatoare ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestatoarea C. Județeană de Pensii C. a contestat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 262/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești S. C. A. - S. C. G.-S1MONA.
În susținerea contestației arată că prin adresele înregistrate la sediul Casei Județene de Pensii C., cu nr._/07.08.2012 și_/07.08.2012 emise de B. S. C. A. -S. C. G.-S., a fost notificată să se conformeze titlului executoriu, respectiv să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă a reclamantului/creditor N. T., în care se va avea în vedere un stagiu complet de cotizare de 25 ani, să plătească diferențele de drepturi de pensie dintre pensia cuvenită și cea încasată, începând cu data de 10.08.2008, actualizată cu data inflației, în considerarea deciziei de recalculare, și să achite debite în valoare totală de 581,35 lei ( cheltuieli și onorariu de executare).
Precizează că reclamanta N. T. fiind pensionată sub incidența Legii nr. 3 /1977, art. 8 din acest temei legal, reglementează că stagiul de cotizare pentru femei cel de 25 ani astfel că reclamanta nu a înregistrat o modificare de punctaj mediu anul și implicit de cuantum de pensie . Stagiul complet de cotizare prevăzut în cuprinsul Sentinței civile nr.6430/07.12.2011 este identic cu cel prevăzut de Legea nr. 3/1977 sau identic cu cel utilizat în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 4 / 2005 coroborate cu legea nr. 3 / 1977 .
Astfel, potrivit dispozițiilor instanței s-a emis o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, în care s-a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 25 ani .
De altfel, la data de 11.06.2012 C. Județeană de Pensii C. emite Decizia nr._, cu mult înainte de data primirii somației, Decizie care a fost comunicată și reclamantei N. T..
Astfel, somațiile primite la data de 07.08.2012 sub nr._ și nr._ sunt lipsite de obiect întrucât contestatoarea și-a îndeplinit obligațiile de punere în executare a Sentinței Civile nr. 6430/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr._/118/2011 .
Invederează că onorariul executorului judecătoresc este de 581,35 lei iar în susținere nu sunt depuse documente justificative care reflectă cheltuiala executorului, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, mai mult somația este lipsita de obiect.
Concluzionând solicită instanței să aibă în vedere integral susținerile sale și situația financiară dificilă a instituției publice, de asemenea măsurile adoptate de forurile superioare pentru reducerea drastică a cheltuielilor din bugetul de stat.
La pronunțarea sentinței solicită a se avea în vedere că respingerea prezentei contestații ar crea un precedent care în viitor ar conduce la o prejudiciere majoră a bugetului asigurărilor sociale de stat.
În drept invocă dispozițiile art.399 - 404 Cod Procedură Civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces respectiv onorariu de avocat.
Se arată că cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, s-a depus la executorul judecătoresc anterior emiterii Deciziei nr._/11 iunie 2012.
Potrivit art. 371 ind.7 c.p.cv. „- Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor. Cheltuielile de executare se avansează de cel ce solicită executarea și se recuperează de la debitor.
Decizia emisă de contestatoare a fost dată cu încălcarea prevederilor legale, prin această decizie C. județeană de Pensii C. a diminuat pensia intimatei în loc să acorde drepturile prevăzute de OUG nr. 4/2005.
Decizia s-a emis având în vedere prevederile Legii 263/2010 și nu OUG nr. 4/2005 act normativ ce a stat la baza hotărârii judecătorești.
Decizia nr._/11 iunie 2012 a fost contestată de către intimată în data de 25.06.2012, în temeiul indicat de către contestatoare pe cale administrativă și deși a trecut termenul legal de soluționare până la această dată, cererea a rămas fără răspuns.
Pârâta susține că decizia nr._.0 din 11 iunie 2012 emisă de C. județeană de Pensii C. deși are în vedere stagiul de cotizare efectiv realizat de 45 ani 7 luni și 14 zile, de stagiul complet de cotizare de 25 ani în mod cu totul greșit stabilește total puncte realizate 47._ și un punctaj mediu de 1._, diminuând punctajul de la 2._, astfel încât s-a făcut o reducere a pensiei de la 1628 lei la 1102 lei.
Prin urmare, concluzionează că această decizie nu a fost emisă în executarea sentinței civile nr. 6430/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr._/118/2011 întrucât prin această hotărâre judecătorească s-a recunoscut dreptul său la pensie prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, ceea ce ar fi trebuit să ducă la o creștere a pensiei și nicidecum la o scădere a cuantumului acesteia.
Prin sentința civilă nr._/22.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, cauza fiind declinată spre competentă soluționare Tribunalului C., în acord cu dispozițiile art. 153 lit.i din Legea 263/2010.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 04.01.2013.
În dovedirea cererii respectiv în apărare, părțile au solicitat, iar instanța, apreciind pertinentă, concludentă și utilă cauzei a încuviințat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2552/27.05.2013 a Tribunalului C., a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea C. Județeană de Pensii C..
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6430/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr._/118/2011 s-a admis cererea reclamantei N. T. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. ; s-a dispus obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei în favoarea reclamantei, conform dispozițiilor OUG 4/2005, în care, la stabilirea punctajului mediu anual să se aibă în vedere un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.
Intimata/creditoare N. T. a solicitat punerea în executare de bună voie a acestei sentințe prin emiterea deciziei de recalculare dar și calcularea și plata diferențelor din drepturile de pensie. Acest fapt este susținut prin întâmpinare nefiind contestat de către C. Județeană de Pensii.
În condițiile refuzului nejustificat al Casei Județene de Pensii C. creditorul a pășit la executare silită, în baza titlului executoriu - sentința civilă nr. 6430/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr._/118/2011, formulând cerere de executare la data de 30.05.2012, înregistrată sub nr. 262 /30.05.2012 – B.E.J. S. C. A. și S. C. G. S..
Prin încheierea nr. 7420/15.06.2012 emisă de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012 s-a încuviințat executarea silită, iar la data de 07.08.2012 au fost emise două somații cu nr._ prin care contestatoarea/debitoare a fost somată să execute obligațiile stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu dar și obligația de plată a cheltuielilor de executare (taxe de timbru, onorariu avocat, onorariu executor și alte cheltuieli) – fila 23.
Pe parcursul executării silite contestatoarea a emis decizia de recalculare nr._/11.06.2012, cu mențiunea expresă că emiterea acestei decizii de recalculare s-a făcut în baza sentinței civile nr. 6430/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr._/118/2011 – fila 4.
Legalitatea și temeinicia acestei decizii de recalculare a pensiei nu fac obiectul cauzei, însă nu se poate reține că emiterea deciziei de recalculare s-a făcut exclusiv în baza titlului executoriu, în condițiile în care, prin menținerea acelorași elemente în algoritmul de calcul al pensiei, C. Județeană de Pensii a operat o reducere a punctajului mediu anual și implicit a cuantumul pensiei intimatei.
Îndeplinirea exactă a obligației stabilită prin titlul executoriu trebuia, potrivit susținerilor contestatoarei, să conducă cel mult la o menținere a cuantumului pensiei aflată în plată, or, micșorarea pensiei prin reducerea punctajului mediu anual echivalează cu o neexecutare a titlului executoriu, chiar dacă se face mențiune expresă că decizia este dată în executarea unei hotărâri judecătorești.
Prin prezenta cerere, C. Județeană de Pensii C. contestă toate actele de executare întocmite în dosarul execuțional solicitând anularea acestora întrucât nu i se poate reține nicio culpă în neexecutarea titlului executoriu, în condițiile în care a emis decizie de recalculare a pensiei intimatei anterior emiterii și comunicării somațiilor .
În ceea ce privește motivele invocate de către contestatoare, instanța constată că cererea de anulare a somațiilor și a celorlalte acte de executare care au fost emise nu este întemeiată, actele de executare fiind întocmite cu respectarea codului de procedură civilă.
Probele administrate și analizate dovedesc faptul că obligațiile stabilite în sarcina contestatoarei/debitoare prin sentința civilă nr. 6430/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr._/118/2011 nu au fost executate la data declanșării procedurii executării silite prin cererea de executare adresată executorului judecătoresc la data de 30.05.2012 și nici ulterior.
Decizia de recalculare emisă la data de 11.06.2012 nu reprezintă o executare conformă cu titlul executoriu, care prin recunoașterea unui drept al intimatei la un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, în nici un caz, nu putea să conducă la o reducere a punctajului mediu anual și implicit a pensiei.
Din acest punct de vedere, nu se poate vorbi de o lipsă a obiectului în ceea ce privește cererea de executare silită, astfel cum afirmă contestatoarea atâta vreme cât aceasta nu și-a îndeplinit întocmai obligațiile impuse prin titlul executoriu precizat.
Potrivit art.3717 alin. 2 Cod procedură civilă „cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară, iar conform art.3717 alin.3 Cod procedură civilă,” sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii”.
În baza considerentelor de fapt și de drept expuse, reținându-se culpa contestatoarei/ debitoare pentru neexecutarea de bună voie a obligației stabilită în titlu executoriu și legalitatea actelor de executare, tribunalul va respinge contestația la executare ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea C. Județeană de Pensii C.. în motivarea recursului lor aceștia au arătat următoarele: reclamanta, fiind pensionata sub incidența Legii nr.3/1997, trebuie avut în vedere că art. 8 din această lege stabilește stagiul de cotizare pentru femei de 25 ani astfel că reclamanta nu a înregistrat o modificare de punctaj mediu anual și implicit de cuantum al pensiei; stagiul complet de cotizare prevăzut în cuprinsul sentinței civile nr.6430/07.12.2011 este identic cu cel prevăzut de Legea nr. 3/1977 sau identic cu cel utilizat în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2005 coroborate cu Legea nr.3/1977; astfel, potrivit dispozițiilor instanței s-a emis o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, în care s-a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 25 ani; de altfel, la data de 11.06.2012 C. Județeană de Pensii C. emite decizia nr._, cu mult înainte de data primirii somației, decizie care a fost comunicată și reclamantei; învederează instanței de recurs faptul ca decizia administrativa nr._/11.06.2012, emisa conform titlului executoriu nr. 6430/07.12.2011 pronunțat de Tribunalul Constanta în dosarul nr._/118/2011, are putere de lucru judecat si nu poate fi pusa in discuție pe calea contestației la executare; mai mult decât atât, conform prevederilor art. 149 din Legea nr. 263/2010, reclamanta a contestat decizia administrativă nr._/11.06._, urmând procedura prealabila, astfel ca dosarul administrativ in original împreuna cu contestația formulata de reclamantă a fost înaintat către Comisia Centrala de Contestații; astfel, somațiile primite la data de 07.08.2012 sub nr._ și nr._ sunt lipsite de obiect întrucât instituția și-a îndeplinit obligațiile de punere în executare a sentinței civile nr. 6430/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr._/118/2011.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.6430/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2011 s-a admis acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta, pe de o parte, să emită o decizie de recalculare a pensiei cu folosirea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, iar pe de altă parte, să plătească reclamantei diferențele de drepturi de pensie rezultate în urma recalculării, fără a se stabili nici existența acestora nici cuantumul lor și nici punctajul mediu anual care ar trebui să rezulte. Din cuprinsul sentinței rezultă că acțiunea reclamantei a fost admisă astfel cum a fost formulată.
Prin încheierea nr.7420/15.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012 s-a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr.6430/07.12.2011 pronunțate de Tribunalul C..
Prin somația emisă la data de 17.07.2012 de B. S. - C. A. și S. - C. G. S. C. în dosarul de executare nr.262/2012 recurenta a fost somată să pună în executare sentința civilă nr.6430/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul C. în sensul de a emite o nouă decizie de recalculare a pensiei conform OUG nr. 4/2005 în care, la stabilirea punctajului mediu anual, să se aibă în vedere un stagiu complet de cotizare de 25 de ani și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de pensie rezultate în urma recalculării.
Nu rezultă că executorul judecătoresc ar fi determinat cuantumul unor astfel de diferențe pe baza unei expertize contabile efectuate în cursul executării.
Dar, la data de 11.06.2012 , recurenta C. Județeană de Pensii C. îndeplinise deja obligația de a emite o nouă decizie de recalculare a pensiei în care să folosească un stagiu complet de cotizare de 25 de ani astfel cum se stabilise prin sentința civilă nr.6430/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul C. și tocmai în executarea acestei sentințe, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei de pensie nr._.0/11.06.2012.
Așadar, această obligație a fost îndeplinită.
Eventuale nemulțumiri față de modul de calcul al punctajului mediu anual stabilit prin această deciziei pot fi exprimate pe calea unei contestații formulate în condițiile legii, ceea ce creditoarea a și făcut, formulând contestația înregistrată sub nr.343/25.06.2012, având în continuare posibilitatea să se adreseze instanței în cazul în care consideră soluția incorectă.
Pe de altă parte, nici Tribunalul și nici executorul judecătoresc nu au stabilit existența unor diferențe de drepturi de pensie rezultate din recalculare.
Pe de altă parte, potrivit art.1 din OUG nr. 4/2005, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condițiile prevăzute de această ordonanță de urgență iar în art.4(1) din același act normativ s-a stabilit că „determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000”.
Apoi, în conformitate cu art. 2(3) din Norme metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin HG nr. 1550/2004, „pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”.
Așadar, în acest caz nu se folosește la determinarea punctajului mediu anual în formula stabilită de art. 78(1) din Legea nr. 19/2000 stagiul complet de cotizare prevăzut în Anexa 3 la această lege ci stagiul prevăzut de legea în vigoare la data stabilirii pensiei.
Este adevărat că Legea nr.3/1977 prevedea, ca regulă generală, la art.8 alin.1 și 2 că, personalul muncitor care are o vechime în muncă de minimum 30 ani bărbații și 25 ani femeile, are dreptul la pensie pentru munca depusă și limita de vârstă, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femeile.
Așadar, în principiu, stagiul complet de cotizare este de 30 pentru bărbați și 25 ani pentru femei.
Rezultă astfel că echivalentul noțiunii de „stagiu complet de cotizare” din Legea nr. 19/2000 este în Legea nr. 3/1977 noțiunea de „vechime minimă în muncă”.
Așadar, în principiu, stagiul complet de cotizare echivalent cu vechimea minimă în muncă era de 30 pentru bărbați și 25 ani pentru femei.
În consecință, stagiul complet de cotizare care trebuia folosit conform sentinței puse în executare, fiind același cu stagiul complet de cotizare folosit în procesul de recalculare a pensiei în baza OUG nr.4/2005, raportat la modul de calcul al punctajului mediu anul stabilit de art.77 din Legea nr. 19/2000, nu pot exista diferențe de punctaj care să determine diferențe de drepturi de pensie.
Ca urmare, nu există motive pentru care s-ar putea considera că ar exista diferențe de drepturi de pensie și nici nu au fost determinate și indicate astfel de diferențe nici de către creditoare în cererea inițială ce a făcut obiectul dosarului_/118/2011 al Tribunalului C., nici de către această instanță în sentința care constituie titlu executoriu și nici de către executorul judecătoresc în faza executării silite.
Se constată astfel că în mod greșit prima instanță a considerat neîntemeiată contestația la executare.
Față de toate considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul și se va modifica în tot sentința recurată în sensul admiterii contestației la executare și anulării tuturor formelor de executare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2552/27.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă N. T., domiciliată în C., ..175, ., ..
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite contestația la executare și anulează toate formele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 262/2012 al B.E.J. S. C. A. și S. C. G. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2013.
Președinte, J. Z. | Judecător, R. A. | Judecător, M. B. |
Grefier, A. B. |
Redactat jud. A. R. 30.12.2013
Tehnored.A.B./08.01.2013/3ex
Jud.fond V.T.
← Recalculare pensie. Decizia nr. 206/2013. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 146/2013. Curtea de Apel... → |
---|