Actiune in constatare. Decizia nr. 73/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 1705/88/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr.73/AS:
Ședința publică din 12 februarie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător J. Z.
Judecător M. A.
Grefier C. D.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă N. P. C., domiciliată în Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.4447/14.08.2012 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. S. DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE și C. DE CONTESTAȚII DIN C. MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE, ambele cu sediul în București, .. 7-9, sector 6, având ca obiect constatare - nulitate decizie de revizuire pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru intimații pârâți C. de pensii sectorială și Ministerul Apărării Naționale, consilier juridic R. B., în baza delegațiilor pe care le depune la dosar, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.87 și următoarele C.proc. civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că la data de 27.11.2012 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare de către intimații pârâți, un exemplar fiind comunicat recurentei reclamante.
Fiind întrebat, reprezentantul intimaților pârâți susține că nu mai are alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat în cauză, apreciind dosarul în stare de judecată.
Curtea, având în vedere susținerile reprezentantului intimaților pârâți, potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri sau probe de solicitat, declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimaților pârâți, având cuvântul solicită respingerea recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Recurenta reclamantă N. P. C., la data de 08 octombrie 2012, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.4447/14.08.2012 pronunțate de Tribunalul Tulcea.
În fapt:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr._, reclamanta N. P. C. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților C. S. DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE și C. DE CONTESTAȚII DIN C. MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a deciziei nr._/05.12.2011 și a tuturor deciziilor subsecvente, menținerea deciziei nr._/14.07.2010; obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia revizuită conform O.U.G. nr. 1/2011 și cheltuieli de judecată.
S-a arătat că Decizia nr.871/2010 a Curții Constituționale nu are relevanță în cauză, în contextul în care această curte nu face parte din puterea judecătorească în accepțiunea Legii 304/2004. Datorită modalității de desemnare a judecătorilor, aceasta nu poate fi calificată drept tribunal imparțial și independent.
D. urmare, împrejurarea că Legea 119/2010 a fost declarată constituțională nu are relevanță sub aspectul contestării hotărârii date în executarea acesteia, controlul constituționalității neexcluzând posibilitatea verificării conformității actului administrativ prevederilor Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului.
Aceasta, având în vedere că decizia de revizuire contestată este emisă cu încălcarea prevederilor art. 15 din Constituția României, a art. 1 din Codul Civil, precum și a art. 1 din Protocolul Nr. 1 adițional al C.E.D.O. și a art. 14 din aceeași convenție.
S-a arătat că prin revizuirea pensiei a fost încălcat principiul neretroactivității legii, principiu la care nu este permis de dreptul pozitiv românesc, respectiv de prevederile art. 15 din Constituția României și art. 1 din Codul civil.
Relativ la încălcarea art. 1 din Protocolul Nr. 1 adițional al C.E.D.O., s-a arătat că pentru a fi solicitată protecția conferită de acest text, este necesar ca reclamantul trebuie să dețină un bun. Or, în accepțiunea curții, noțiunea de bun trece dincolo de înțelesul noțiunii de lucru, desemnând nu doar bunuri corporale, cu un ansamblu de drepturi și interese ale persoanei, cu valoare de active patrimoniale. Or, în noțiunea de ,,bunuri” în sensul convenției intră și pensia de bătrânețe, fiind invocate cauzele Buchen c. Cehiei, Andrejeva c. Letoniei, Muller c. Austriei, Gaygusuz versus Austria.
O altă condiție este aceea ca dreptul/interesul să constituie o speranță legitimă, care trebuie să se bazeze pe o normă legală sau pe o hotărâre judecătorească, în cauză aceasta fiind fundamentată de dispozițiile Legii 164/2001.
Pentru a verifica dacă desființarea pensiei de serviciu corespunde limitărilor permise de convenție este necesar ca ingerința să fie prevăzută de o lege suficient de clară și previzibilă, condiție ce nu este îndeplinită deoarece actul normativ potrivit căruia s-a realizat revizuirea nu a oferit posibilitatea reglării conduitei în mod rezonabil, câtă vreme nu era în vigoare la momentul pensionării.
S-a arătat și faptul că problema nu este neapărat schimbarea legii dar mai ales a reglementărilor prin care se diminuat pensia pentru că nu se poate admite că scăderea cu 15 % nu este una de substanță, esențială și imprevizibilă în 2010.
Separat de aceasta, s-a arătat că este necesară existența unui scop legitim pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu, a existenței unui caz de utilitate publică și, mai ales, obligația indemnizării proprietarului expropriat. Or, expunerea de motive a Legii 119/2010, relativ nevoia de adoptare a nor măsuri cu caracter excepțional pentru reducerea cheltuielilor bugetare datorită evoluției crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010, nu răspunde acestei cerințe prin aceea că nu are caracter temporar.
De asemenea, nici cerința existenței unui raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut nu este îndeplinită deoarece Guvernul României a procedat la diminuarea intempestivă a pensiei cu un procent de 15%, procent care are fără doar și poate o asemenea semnificație. Or, o afectare semnificativă a pensiei are aptitudinea de a afecta însăși substanța dreptului de proprietate și a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrânețe.
Separat de toate acestea, s-a arătat că este imposibil și totodată injust de admis plasarea tuturor categoriilor profesionale sub semnul egalității după ce și-au încheiat activitatea, domeniul în care a activat, al siguranței naționale, este unul care presupune o . incompatibilități cu alte domenii de activitate, fapt care l-a postat în situația de a nu putea să suplimenteze veniturile.
Concluzionând, s-a arătat că nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile cumulative care permit ingerința statului în dreptul său de proprietate.
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 14 din C.E.D.O., s-a arătat că, prin exceptarea magistraților de la efectele Legii 119/2010, s-a creat o diferențiere fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
C. de Pensii S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat să fie respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată, decizia de revizuire fiind emisă cu respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv Legea 119/2010 precum și OUG 1/2011, prevederi a căror constituționalitate a fost constatată prin Deciziile Curții Constituționale a căror obligativitate este impusă de art. 147 alin. 4 din Constituția României dar și de dispozițiile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992.
A fost invocată Decizia 871/2010 a Curții Constituționale prin care Legea 119/2010 a fost declarată constituțională, precum și Decizia 919/2011 a aceleiași instanțe de contencios constituțional prin care s-a statuat asupra constituționalității O.U.G. 1/2011 aprobată prin Legea 165/2011
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 29 /2011, a dezbătut toate criticile pe care contestatorul le-a expus și s-a analizat compatibilitatea prevederilor legale aplicate cu dispozițiile constituționale dar și cu cele ce derivă din art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al CEDO.
Separat de aceste decizii interne, a fost invocată și Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 07.02.2012 în cauza A. M. F. ș.a. împotriva României, prin care s-a constatat neîncălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul Nr. 1 adițional la C.E.D.O., în cazul transformărilor pensiilor speciale în pensii în sistemul public potrivit Legii 119/2010.
Reclamanta a formulat ,,răspuns la întâmpinare” și a reiterat o parte din motivele arătate prin acțiunea introductivă, criticând astfel argumentele aduse în apărare.
Prin sentința civilă nr. 4447/14.08.2012, Tribunalul C. a respins toate capetele de cerere formulate de reclamanta N. P. C., în contradictoriu cu pârâtele: C. S. DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE și C. DE CONTESTAȚII DIN C. MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE, ca nefondate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În baza art. 1 din Legea 119/2010, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: a) pensiile militare de stat; b) pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor; c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea;[...], efectul Legii 119/2010 fiind așadar desființarea pensiei de serviciu.
Potrivit art. 2 alin. 4 din Legea 119/2010, ,,Pensiile de serviciu, altele decât cele menționate la alin. (1) - (3), dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înțelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”, iar potrivit art. 3 din aceeași lege, ,,pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”.
Guvernul României, arătând că este ,,imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr.119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, deoarece aceste împrejurări vizează interesul public și constituie elementele unei situații extraordinare, ce nu suferă amânare,” a reținut că se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art.1 lit. a) și b) din Legea nr.119/2010, sens în care a fost emisă O.UG. Nr. 1 din 28 ianuarie 2011.
Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat însă faptul că prevederile art. 1 - 5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d) - i) și art. 2 - 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Totodată, a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c) din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).
Prin Decizia Nr. 29 din 12 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial Nr. 925 din 27 decembrie 2011, s-a dispus respingerea recursurilor în interesul legii declarate privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.
Relativ la neconstituționalitatea legii, instanța reține că numai instanța de contencios constituțional are puterea conferită de lege de a se pronunța cu privire la neconstituționalitatea unei legi, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile pronunțate în această materie fiind obligatorii.
Dincolo de concluzia conformității constituționale la care a ajuns Curtea Constituțională, judecătorul național are posibilitatea și chiar obligația de a observa convenționalitatea normei legale puse în discuție, respectiv a acordului ei cu normele ce derivă din convențiile și tratatele internaționale la care România este parte.
Este de arătat că potrivit art. 11 din Constituția României „(1)Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
De asemenea, în art. 20 din același act normativ precizat se prevede că: „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care, Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Într-o atare situație, în respectarea acestor dispoziții constituționale, instanței îi revine obligația de a verifica măsura în care legea la care se face referire răspunde exigențelor convenționale.
După cum s-a arătat, această revizuire s-a realizat în baza prevederilor O.U.G. Nr. 1/2011, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică, și siguranță națională. Astfel, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ, pensiile prevăzute la art. 1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, pensiile se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu, până la data de 31.12.2011, pe baza actelor doveditoare, ale veniturilor realizate lunar de beneficiar.
Comparând cuantumul pensiei de serviciu de care contestatorul a beneficiat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 164/2001, cu drepturile de pensie rezultate în urma aplicării O.U.G. Nr. 1/2011 se constată că a avut loc o reducere a cuantumului pensiei inițiale, în procent de 15 %, așa cum a indicat contestatoarea.
Prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
In alineatul 2 al aceluiași articol se arată că, dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzilor.
Totodată, conform art. 14 din Convenție, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în (…) trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare indiferent de motiv, bazată mai ales pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Pentru a verifica dacă sunt încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., trebuie analizate mai multe aspecte: existența în patrimoniul contestatorului a unui „bun” în sensul art. (1) alin. 1 din Primul Protocol; existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului ce a avut ca efect privarea contestatorului de bunul său în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerința este prevăzută de lege, dacă ingerința urmărește un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), dacă ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a menținut un just echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit faptul că noțiunea generică de „bun” acoperă și dreptul unei persoane asupra unei creanțe, inclusiv a uneia de natură salarială; dreptul la o pensie de bătrânețe (cauza Buchen contra Cehia); dreptul la pensie pentru văduvi (cauza Weillis contra Anglia); dreptul de a fi beneficiar al unei prestații sociale pentru persoanele fără niciun venit (cauza Cevat Gaygusuz contra Austria). In viziunea C.E.D.O., noțiunea de „bun” are un înțeles larg și încorporează orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dacă art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au plătit contribuții la un fond de asigurare, aceasta nu poate fi interpretată ca, acordând dreptul la o pensie de o valoare determinată (cauza Skorkiewicz contra Poloniei, cauza Jankovich contra Croației, cauza Kuna contra Germaniei, cauza Blanco Callejas contra Spaniei și cauza Maggio și alții contra Italiei).
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. nu este, în orice caz, un drept absolut, aceasta însemnând că el comportă limitări de către stat, care are sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a verifica dacă diminuarea drepturilor din pensie de care beneficia contestatorul corespunde limitărilor prevăzute de convenție, instanța are de verificat mai multe condiții, respectiv: ingerința să fie prevăzută de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de reducere a pensiilor și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Așa cum a stabilit CEDO în cauzele A. M. F. contra României, Jankovich contra Croației, M. și S. contra României, ingerința era prevăzută de lege și a urmărit un interes public, și anume: acela de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului care se confruntă cu o situație de criză economică. Mai mult decât atât, noțiunea de „interes public” este prin natura sa extinsă, iar decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat implică, de obicei, luarea în considerare a aspectelor politice, economice, și sociale.
Astfel, Curtea a statuat că Statele Părți la Convenție beneficiază de o marjă de apreciere destul de amplă atunci când vine vorba de reglementarea politicilor sociale. In ceea ce privește adoptarea unor legi care să stabilească un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, care implică de obicei o analiză a problemelor de ordin politic, economic și social, Curtea a considerat că autoritățile naționale sunt în principiu, mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate pentru realizarea acestui lucru și respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc în mod evident lipsite de temei rezonabil.
Necesitatea actului normativ de recalculare a pensiilor rezultă chiar din expunerea de motive din partea introductivă a acestuia, în care se menționează că în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
Totodată, legiuitorul a observat ca fiind imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul de timp inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2000 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
S-a mai stabilit și că aceste împrejurări vizează interesul public și constituie elementele unei situații extraordinare ce nu suferă amânare, ceea ce impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010.
Prin urmare, necesitatea aplicării actul normativ criticat este impusă de imperativul respectării principiului contributivității, care este fundamentul sistemului de pensii, sens în care s-a dispus revizuirea pensiei pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar, de beneficiari.
CEDO a mai subliniat că reforma sistemelor de pensii, nu a avut efect retroactiv, și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândite în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu, iar în ceea ce privește diferența de tratament comparativ cu alte categorii de pensionari, curtea a constatat că o distincție este discriminatorie în sensul art. 14 din convenție în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și întemeiată, ceea ce nu este cazul în speță.
Cât privește susținerea referitoare la discriminarea în raport de magistrații în privința cărora Curtea Constituțională, la sesizarea Înaltei Curți de Casație, prin Decizi Nr.873 din 25 iunie 2010, a admis obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, instanța arată că principiul egalității intre cetățeni, al excluderii privilegiilor si discriminării presupune, așa cum cer prevederile art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000, aplicarea aceluiași tratament persoanelor aflate în situații comparabile.
Curtea Constituțională însă, prin Decizia nr. 107/1995, a statuat că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Aceasta înseamnă că în anumite situații discriminarea poate să nu fie ilegală.
Tot în cauza A. M. F. împotriva României, Curtea a mai concluzionat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși destul de substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul bugetar și de corijare a disparităților existente între diferitele sisteme, considerând ca și Curtea Constituțională că aceste motive nu pot fi considerate lipsite de temei sau disproporționalitate.
Concluzionând că măsura de reducere a pensiei luată față de contestator nu l-a făcut pe acesta să suporte o povară disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu a discriminat în mod nejustificat în comparație cu alți pensionari, fiind justificată în contextul economic actual, se reține că nu a avut loc o încălcare a textelor invocate din C.E.DO.
Instanța observă și practica adoptată de instanțele naționale anterior momentului în care Curtea europeană s-a pronunțat în cauza F. contra României, dar și practica ulterioară de conformare interpretării oficiale dată prevederilor convenției de către însăși Curtea Europeană, ca de exemplu Decizia civilă nr. 349/AS/19.06.2012, pronunțată în dosarul nr._, de Curtea de Apel C..
Față de soluția de respingere a acțiunii, în baza art. 274 c.proc.civ. va fi respinsă și cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Concluzionând în sensul că, în mod corect a fost rezolvată și contestația formulată împotriva deciziei de revizuire prin Hotărârea nr._/13.07.2012, pentru motivele mai sus arătate, instanța va respinge, ca nefondate, toate capetele de cerere formulate de reclamanta.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență nelegalitatea sentinței din următoarea perspectivă:
Nelegalitatea revizuirii prin prisma normelor de drept interne
Decizia de revizuire a cărei nelegalitate o reclamă reclamantul, atât în privința inaplicării în persoana reclamantului a actelor normative specifice, respectiv Legea nr.119/2010 și O.U.G.1/2011, cât și sub aspectul încălcării normelor de drept interne edictate la momentul emiterii acestor decizii, au fost emise sub imperiul Noului Cod Civil, în vigoare în luna decembrie 2011, data emiterii acestora.
Prin emiterea deciziei contestate se încalcă art.6 din Noul cod civil și art.15 din Constituție.
În acest context, prevederile abrogative ale art.1-3 din Legea nr.119/2010 (menținute și prin art.196 lit.”i” din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu și, înlocuirea ei cu pensia de drept comun.
Constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii, în concret, produce încălcări ale dreptului intern sau chiar Convenției, cu atât mai mult cu cât, între momentul pronunțării Curții Constituționale asupra legalității Legii nr.119/2010 și data emiterii deciziei de revizuire contestată au intervenit acte normative noi, de imediată aplicare, respectiv Noul Cod Civil.
Astfel că, prin emiterea deciziilor de revizuire după data de 01 octombrie 2011, nu se putea da eficiență dispozițiilor Legii 119 sau O.U.G.nr.1/2011 pentru raporturi juridice născute din acte juridice anterioare emiterii acestor acte normative.
Ori, în cazul de față, prin supunerea pensiei de serviciu născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată de către instanță la data de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, la o procedură de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31 ianuarie 2011, printr-un act (decizie de revizuire) emis după . Noului Cod Civil, s-au încălcat dispozițiile imperative ale art.4, 5 și 6 din Noul Cod civil.
Interesul anulării deciziilor de revizuire subzistă nu numai sub aspectul reducerii cuantumului efectiv al pensiei rezultată în urma procedurii de revizuire, sar, în primul și primul rând prin pierderea privilegiilor avute prin pensia de serviciu.
Ori, prin pierderea acestor privilegii – posibilitatea actualizării cuantumului pensiei cu solda activilor, conferite de legea specială, nu au fost în nici un fel despăgubiți de statul român ceea ce justifică, în continuare, interesul anulării acestor decizii de revizuire cu consecința menținerii în plată a pensiilor de serviciu stabilite prin legea nr.164/2001 cu toate privilegiile aferente.
Aspectul de nelegalitate rezidă în acest caz din interpretarea sistematică a art.1 și 2 din O.U.G.1/2011 care prevede două cazuri de revizuire – art.1 reglementează revizuirile din oficiu, cum este cazul recurenților reclamanți, iar art.2 reglementează revizuirile la cerere, făcute de petiționarii care ar avea de încasat drepturi suplimentare ce li se „cuvin”. Numai în acest caz, din urmă, prevăzut de art.2 alin.2 lit.”a” din O.U.G.nr.1/2011 se prevede împrejurarea că drepturile revizuite se cuvin „de la data de 01 ianuarie 2011”.
Este și firesc ca aceste revizuiri să retroactiveze numai la cerere și nu atunci când revizuirile au loc din oficiu, și în contextul în care crește cuantumul pensiei.
Nelegalitatea revizuirii și, implicit, a sentinței prin prisma dreptului comunitar
Reclamanții au beneficiat de o pensie de serviciu stabilită prin decizia emisă de pârâtă în baza legii 164/2001, având în vedere sentința Tribunalului C. prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei militare și menținerea în plată a pensiei militare aflată în plată în luna decembrie 2010.
Prin decizia contestată, emisă de pârâtă, s-a revizuit pensia aflată în plată și s-a stabilit cuantumul ei în baza Legii nr.119/2010 (art.1 lit.”h”) și O.U.G.nr.1/2011.
Se impune analizarea legalității deciziei emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Instanța de față se consideră îndrituită însă să examineze Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în acest domeniu.
În consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției. De asemenea, conform art.14 din Convenție: „Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație”.
În consecință, pentru cercetarea nesocotirii prevederilor art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție coroborat cu art.14 din aceasta, se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea decela „in concreto”:
- dacă partea reclamantă deține un „bun” existent;
- dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea
bunului;
3. dacă ingerința îndeplinește condițiile: (3.1) legalității; (3.2) a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; (3.3) a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; (3.4) a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; (3.5) a nediscriminării. În cele ce urmează, sunt examinate punctual aceste condiții.
Rezultă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii, reprezintă un „bun!, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
Înainte de a fi pusă în discuție problema dacă a fost prezervat un echilibru echitabil trebuie mai întâi să se stabilească dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară. Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Ingerința este „prevăzută de lege” și anume de art.1-3 din Legea nr.119/2000, deci există o normă legală în materie.
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor (Legea nr.19/2000) nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Pensiile aflate în plată nu pot fi recalculate în baza unei legi noi care încalcă însăși substanța dreptului la pensie (reducerea substanțială a nivelului pensiei poate fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate – Cauza Muller v. Austria), ceea ce echivalează cu aplicarea retroactivă a legii de recalculare.
Cele două scopuri legitime invocate (asigurarea echilibrului bugetar în condițiile crizei economice și eliminarea privilegiilor( impun o analiză distinctă.
În primul rând, sub aspectul „asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit. Așa cum s-a reținut și prin decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale. Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Deci, partea reclamantă se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statuare deosebite.
Curtea a stabilit că diferențele de tratament sunt discriminatorii și contrare art.14, dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile se bucură de un tratament preferențial și această distincție nu prezintă nicio justificare obiectivă și rezonabilă.
Trebuie să fie prezentate în fața Curții motive extrem de importante pentru a justifica diferența de tratament.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentința atacată din prisma criticilor formulate va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Referitor la motivul de nelegalitate a deciziilor de revizuire prin prisma normelor de drept intern:
Nu se poate reține că ar fi fost încălcate: dispozițiile noului cod civil, referitoare la aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, bunele moravuri și ordinea publică sau principiul aplicării legii în timp. Efectele juridice produse de decizia de pensie, act juridic individual, sunt guvernate de regimul juridic de drept public. Aceasta deoarece prin acte de asemenea natură are loc o concretizare a voinței autorității publice ca subiect de drept special. Prioritatea dreptului Uniunii Europene, respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, neretroactivitatea legii sunt unele dintre principiile cuprinse în noul cod civil, care nu au însă legătură cu actele administrative contestate de către reclamanți.
Cu privire la afirmațiile recurentului potrivit cărora prin revizuirea pensiei s-ar încălca principiul neretroactivității legii, dreptul de proprietate și principiul drepturilor câștigate, asupra acestor aspecte s-a pronunțat deja Curtea Constituțională prin: decizia nr.458/02.12.2003, decizia nr.871/25.06.2010, cât și prin decizia nr.919/06.07.2011, hotărâri definitive și general obligatorii.
Prin decizia nr.458 din 02 decembrie 2003 a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.
Prin raportare la dispozițiile art. 44 din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a constatat că acordarea componentei necontributivă a pensiei special este supusă condiției ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nominalizează în mod expres. în aceste condiții, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
Prin decizia nr. 919/06.07.2011, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publica si siguranța națională.
Referitor la „nelegalitatea revizuirii și, implicit a sentinței, prin prisma dreptului comunitar": înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 (prin care a respins recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale curților de apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege) a apreciat că, pentru ca o ingerință să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. Astfel, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. Și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Mai mult, prin decizia de inadmisibilitate din 15.05.2012, C.E.D.O. a respins ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 și 4 din Convenție, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție coroborat cu art. 14 din Convenție (decizia de inadmisibilitate în cauza C. A. și alții c. României).Alte motive de nelegalitate invocate de către reclamant, vizează unele disfuncționalități privitoare la modul de stabilire a pensiei în procesul de recalculare (pe baza salariului mediu brut pe economie), cauze care au impus necesitatea emiterii O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Decizia de pensionare contestată de recurent emisă de C. de Pensii S. a Ministerului Apărării Naționale, a avut drept scop revizuirea pensiilor stabilite inițial, în conformitate cu dispozițiile O.U.G.1/2011.
Avându-se în vedere instituirea unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și jurificat.
Guvernul României a hotărât că se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivități și egalității, scopul fiind acela de a stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de O.U.G. 1/2011 sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
D. urmare, Guvernul României a elaborat și adoptat O.U.G.1/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.1 lit.a)-b) din Legea nr.119/2010.
În sensul celor arătate mai sus, prin . O.U.G.nr. 1/2011, legiuitorul a prevăzut în mod imperative la art.1 următoarele: “pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5(4) din lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor lunare realizate de beneficiari.
La alin.(2) al art.6 din prezenta ordonanță, s-a prevăzut că diferențele de pensie aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Totodată, prin art.3 din O.U.G. 1/2011 se arată că: “pentru revizuirea pensiilor menționate la art.1 se utilizează metodologia de calcul prevăzută în ANEXA 3, care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență”.
Acesta fiind noul cadru legislativ C. S. de Pensii în deplină concordanță cu norma legală mai sus redată a procedat la emiterea deciziei de revizuire în temeiul O.U.G. 1/2011.
Se invocă prin contestație, se reia în recurs că o asemenea conduită a Casei Sectoriale de Pensii a încălcat dispozițiile art.15 alin.2 din Constituție, a art.(1) Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că această ingerință a statului constituie o veritabilă expropriere, dreptul la pensie putând fi asimilat unui drept de proprietate, de aceea se impune a se verifica dacă intervenția legislativă a statului prin O.U.G. 1/2011 îndeplinește criteriile care să legitimeze această expropriere.
Toată construcția juridică ce a stat la baza formulării cererii este eronată și se întemeiază pe premise false și avem în vedere următoarele:
Criticile și obiecțiunile reclamantului referitoare la neretroactivitatea legii nu-și găsesc aplicabilitatea în cadrul procesului de revizuire a pensiei reclamantului, deoarece așa cum a statuat Curtea Constituțională în decizia 871/25.06.2010 dispozițiile art.15 alin.(2) din Constituție nu sunt încălcate, deoarece s-au statuat următoarele: într-o altă decizie a Curții, respectiv decizia 458/2003 (publicată în Monitorul Oficial în 24/13.01.2004) “o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare”.
Aplicând întocmai acest principiu instituit prin art.15 (2) din Constituție, O.U.G. 1/2011 a afectat cuantumul pensiilor speciale doar pentru viitor și numai sub acest aspect, lăsând nemodificate celelalte elemente referitoare la stagiul de cotizare și vârstă eligibilă.
Curtea Constituțională a constatat că Ordonanța de Urgență nr.1/2011 are în vedere o nouă procedură de recalculare a pensiilor, destinată și ulterioară celei realizate prin Legea nr.119/2010, act normativ care se circumscrie cadrului procesual aflat în dezbatere în litigii determinate, fără a afecta cuantumul pensiilor cuvenit în urma recalculării în baza metodologiei reglementate prin H.G.nr.735/2010, act normative care oricum a fost abrogate (prin art. 10 OUG nr.1/2011) după ce anterior fusese suspendat irevocabil de Î.C.C.J.
Curtea Constituțională la pct.12 din decizia 871/25.06.2010 a statuat astfel partea necontributivă a pensiei de serviciu, chair dacă poate fi încadrată în noțiunea de “bun”, ea (pensia de serviciu) reprezintă totuși, din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noilor legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația unei exproprieri.
Pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pnesii. Astfel, spre deosebire de acestea, pensile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului, care prin adunarea cu pensia contributivă să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Mai mult, în cazul pensiilor militare întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat. De altfel, Decizia Curții Constituționale nr.20/02.02.2000 a statuat că pensia de serviciu constituie o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale, ceea ce demonstrează fără drept de tăgadă că, de fapt, acel supliment menționat mai sus se constituie în acea compensație parțială, pentru că diferențierea existentă între o pensie specială și una scrict contributivă sub aspectul cuantumului, o face acel supliment.
Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special, această compensație neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.
În acest sens, trebuie observat că dispozițiile art. 47 alin. 2 din Constituție se referă distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează.
Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Față de acestea, se poate susține că, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat spre deosebite de dreptul la pensie care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea disp. art. 15 alin. 2 din Constituție.
D. urmare, orice comparație cu alte categorii de pensii speciale este exclusă, fiind atributul statului de a acorda la un moment dat asemenea categorii de pensii, ele neputând fi apreciate ca un privilegiu, ci ca o compensare la interdicțiile la care sunt supuși beneficiarii de-a lungul carierei profesionale, o asemenea conduită a statului neputând fi apreciată ca discriminatorie.
În privința domeniului de aplicare al art.1 din Protocolul nr.1, noțiunea de “bun” aflat în proprietate, folosit în acest text, are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt suficient determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern.
Este unanim recunoscut că dreptul la pensie intră sub incidența art.1 din Protocolul 1 ca drept de a primi o prestație socială (cauza Gaygusuz contra Austriei, cauza Buchen contra Cehiei) însă, în cauza Hasani contra Croației CEDO a reținut că art.1 din Protocolul 1 nu conferă dreptul de a obține proprietatea unui bun și că această prevedere nu restrictionează în nici un fel libertatea statului de a decide sau a institui o anumită schemă de asigurări sociale sau să aleagă felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul acestor scheme.
Dreptul de pensie așa cum a fost el revizuit prin O.U.G.1/2011 intră în sfera de protecție a art.1 Protocolul nr.1 însă noțiunea de “bun” are în vedere cuantumul pensiei astfel cum este el prevăzut în viziunea noului act normative motivat de faptul că principiul fundamental care stă la baza revizuirii în prezenta cauză este cel al contributivității, o asemenea interpretare fiind în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene care lasă libertatea statelor de a alege felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul schemelor proprii de asigurări sociale.
C. S. de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, nu a făcut altceva decât să aplice în mod clar și nechivoc prevederile O.U.G.1/2011 care a instituit obligativitatea revizuirii din oficiu a tuturor pensiilor de la art.1 lit.a)-b) din Legea nr.119/2010 astfel că decizia contestată este legală și temeinică din această perspectivă.
Nu se poate primi argumentul referitor la atingerea insăși a substanței dreptului prin decizia de revizuire pentru simplul motiv că pensia revizuită a fost pusă în concordanță sub aspectul cuantumului cu sumele cu care a contribuit reclamantul la fondul de pensii și nu a afectat cu nimic nivelul pensiei contributive și făcând o analiză comparativă a nivelului pensiei acestuia cu pensia medie lunară netă în anul 2010 respectiv anul 2011, observăm un nivel superior al pensiei revizuite. Prin urmare, se poate aprecia că această ingerință legală a statului este legitimă, a urmărit un interes public iar raportul de proporționalitate a fost păstrat, sarcina suportată de reclamant nefiind una excesivă sau exorbitantă întrucât oricum pensia acestuia este superioară nivelului pensiei medii, aspect pe care l-am evidențiat mai sus astfel, cum rezultă din comunicatul 69/2012 al Institutului Nțional de S., dar și din anexele de la Legea nr. 263/2010.
O asemenea verificare corespunde și exigenței instituite prin considerente, printr-un recurs în interesul legii, cuprins în Decizia 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care, deși a respins recursul a statuat că este esențial a se constata în privința fiecărui reclamant în parte că nu a fost depășit un anumit prag de dificultate pentru a se constata o încălcare a drepturilor ocrotite de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, în Decizia CEDO F. și alții împotriva României pronunțată la data de 07 februarie 2012 Curtea Europeană a statuat că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituie o modalitate de integrare a acestor pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr.119/2010 măsură justificată de necesitatea asigurării echilibrului bugetar și cea a corijării discrepanțelor existente între diferitele sisteme de pensii, ca și Curtea Constituțională a României în controlul de constituționalitate a O.U.G.nr.1/2011 prin Decizia 919/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 504/2011,care a constatat că aceste motive nu pot fi apreciate drept nerezonabile sau disproporționale. S-a mai reținut că reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobîndit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu.
Curtea, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea sintagmei “a căror reglementare nu poate fi amânată”.
A mai arătat Curtea, că prin Decizia nr. 1008/7.07.2009 publicată în M.Of. Partea I nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerințelor prev. de art. 115 alin. 4 din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodată cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 421/09.05.2007 Curtea Constituțională a statuat că “Urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare”.
Curtea a constatat că Guvernul a motivat existența situației extraordinare la adoptarea OUG nr.1/2011, prin invocarea a 3 elemente indisolubil legate între ele, consecințe ale intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr.119/2010, respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negative al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere. Aceste motive de fapt avute în vedere de Guvern aduc în prim plan situația deosebită creată ca urmare a intrării în vigoare a legii nr. 119/2010 respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivității. Reglementarea în extenso a unui mecanism etic de natură a face posibilă această conversie fără a fi afectat cuantumul pensiei contributive și fără a exista decalaje temporale în punerea în plată a noului cuantum era absolute necesară. În caz contrar, s-ar fi ajuns la situația încălcării dreptului constituțional la pensie al unei sfere foarte largi de persoane respectiv, peste 140.000 de pensionari în sistemul pensiilor speciale.
Curtea a observat că, departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în ordonanța criticată sunt de natură a ocroti și nu a vătăma sau încălca drepturile fundamentale. În consecință nu se poate reține că ordonanța afectează vreun drept constituțional consacrat.
Constată că reclamanta este nemulțumită în fapt de dispozițiile Legii nr. 119/2010, lege care a eliminat partea necontributivă a pensiilor de care beneficiau militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, or deciziile de revizuire au fost emise în temeiul OUG nr.1/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în acest context solicitarea reclamantului de anulare a deciziei atacate și de menținere în plată a pensiei calculate în baza Legii nr.164/2001, contravine disp. art.4 din OUG nr.1/2011 care stipulează că :”Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie un stagiu de cotizare, rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării, astfel că în mod judicios a respins Tribunalul C. contestația împotriva deciziilor de revizuire mai sus arătate.
Pe cale de consecință, Curtea găsind criticile neîntemeiate, va respinge acest recurs ca nefondat, însușindu-și considerentele avute în vedere de Tribunalul Tulcea la pronunțarea sentinței civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantă N. P. C., domiciliată în Tulcea, ., ., ., județ Tulcea, împotriva sentinței civile nr.4447/14.08.2012 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. S. DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE și C. DE CONTESTAȚII DIN C. MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE, ambele cu sediul în București, .. 7-9, sector 6, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2013.
Președinte, M. B. | Judecător, J. Z. | Judecător, M. A. |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: F.Ș.
Redactat decizie jud.M.A./18.02.2013
Tehnored.decizie gref.C.D./19.02.2013
2 ex.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 110/2013. Curtea... | Nulitate act. Decizia nr. 109/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
