Nulitate act. Decizia nr. 109/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 109/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 4274/118/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIE CIVILĂ Nr.109/AS:

Ședința publică de la 05 Martie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. A.

Judecător M. A.

Judecător J. Z.

Grefier C. D.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de C. C. DE CONTESTAȚII din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, cu sediul în București, ., județ C. prin C. Județeană de Pensii C., împotriva sentinței civile nr. 3863/25.07.2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. T., cu domiciliul în Hârșova, ., ., ., având ca obiect nulitate act.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant S. T., personal, lipsind recurenta pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.87 și următoarele Cod proc. civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care a evidențiat părțile aflate în cauză, obiectul și stadiul dosarului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare. Totodată a învederat faptul că la data de 05.03.2013 C. Județeană de Pensii C. a depus mandatul de împuternicire în vederea reprezentării Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.

Intimatul reclamant depune la dosar copia Deciziei nr._/08.02.2013 pricind acordarea pensiei anticipate parțiale, emisă în baza hotărârii tribunalului.

Fiind întrebat, intimatul reclamant susține că nu mai are alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat în cauză.

Instanța, având în vedere susținerile intimatului reclamant potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat, declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Având cuvântul, intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea soluției tribunalului.

Instanța rămâne în pronunțare atât cu privire la excepția lipsei calității procesual active a recurentei C. Județeană de Pensii C. invocată la termenul de judecată din 05 februarie 2013, cât și pe fondul cauzei.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul S. T. a chemat în judecată pe pârâta C. Națională de Pensii Publice prin C. C. de Contestații, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 1089/22.03.2012 de respingere a cererii de pensionare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin hotărârea contestată au fost analizate condițiile de înscriere la pensia pentru limită de vârstă, deși a solicitat înscrierea la pensia anticipată parțială.

A mai susținut reclamantul că pârâta a refuzat valorificarea perioadei 01.06._95 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă, deși activitatea în grupă superioară era atestată prin adeverința nr. 3219/09.12.2010 emisă de fostul angajator. În această modalitate, C. C. de Contestații și-a depășit competențele conferite de lege, aplicabilitatea dispozițiilor HG nr. 1223/1990 putând fi hotărâtă numai de instanța de judecată.

A învederat totodată reclamantul că perioada 23.08._07 constituie stagiu de cotizare, fiind înscrisă în carnetul de muncă, astfel că din data de 24.02.2011 îndeplinea condițiile de înscriere la pensia anticipată parțială.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar hotărârea nr. 1089/22.03.2012 emisă de C. Națională de Pensii Publice-C. C. de Contestații, decizia nr._/25.05.2011 de respingere a cererii de pensionare, adeverința nr. 3219/09.12.2010 emisă de S.C. Constrif S.A., copia carnetului de muncă.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.

Pe această cale, s-a precizat că cererea de pensionare formulată de reclamant a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiției privind împlinirea vârstei standard de pensionare redusă conform Legii 263/2010.Totodată, perioada 01.06._95 nu a fost valorificată ca stagiu de cotizare în grupa a II a de muncă, întrucât funcția ocupată nu se încadrează în dispozițiile HG 1223/1990.

În dovedirea celor susținute, a fost depusă la dosar întreaga documentație pe baza căreia a fost emisă hotărârea contestată.

Prin sentința civilă nr.3863/25.07.2012 pronunțată de Tribunalul C. s-a admis acțiunea formulată și s-a anulat în parte hotărârea nr. 1089/22.03.2012 emisă de C. C. de Contestații, în ce privește soluția de respingere a contestației formulate împotriva deciziei nr. 31.257/25.05.2011 emisă de C. Județeană de Pensii C.; s-a anulat decizia nr. 31.257/25.05.2011 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă; s-a dispus emiterea unei decizii privind acordarea pensiei anticipate parțiale, cu data deschiderii drepturilor de pensie 26.02.2011, având în vedere perioada 01.06._95 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă și prin aplicarea unei diminuări de 13,5%, calculată pentru 18 luni de anticipare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr._/25.05.2011 emisă de C. Teritorială de Pensii C. a fost respinsă cererea reclamantului de înscriere la pensia pentru limită de vârstă, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare. Totodată, s-a menționat în cuprinsul deciziei că perioada în care reclamantul a funcționat ca impiegat și primitor-distribuitor nu poate fi valorificată ca stagiu de cotizare realizat în grupa a II a de muncă, întrucât funcțiile respective nu se regăsesc în temeiul legal indicat.

Împotriva acestei decizii de respingere, reclamantul a formulat contestație administrativă potrivit art. 149 din Legea 263/2010, susținând în principal verificarea condițiilor de pensionare prin raportare la o altă categorie de pensie decât cea solicitată prin Hotărârea nr. 1089/22.03.2012 emisă de pârâta C. Națională de Pensii Publice a fost respinsă contestația reclamantului, cu motivarea că în mod corect s-a reținut de către casa de pensii neîndeplinirea condițiilor de pensionare cu reducerea vârstei standard, întrucât perioada 01.06._95 nu constituie stagiu de cotizare realizat în grupa a II a de muncă.

Prin aceeași hotărâre, s-a dispus însă și revizuirea deciziei nr._/25.05.2011, în sensul valorificării perioadei 23.08._07 numai după prezentarea adeverinței eliberate de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, valorificarea salariului de 5,20 lei/oră în perioada 24.02._71 și a salariului de 3.629 lei în perioada 01.01._91.

Prezenta contestație a fost formulată împotriva acestei hotărâri prin care se menține soluția de respingere a cererii de deschidere a drepturilor de pensie, astfel încât în cadrul controlului de legalitate și temeinicie ce urmează a fi realizat instanța va analiza îndeplinirea în persoana reclamantului a condițiilor impuse de lege pentru acordarea unei categorii de pensie.

Trebuie subliniat astfel că deși casa teritorială de pensii și ulterior comisia de contestații s-au raportat strict la pensia pentru limită de vârstă, reclamantul a susținut atât în cuprinsul contestației administrative, cât și prin cererea de chemare în judecată, verificarea condițiilor legale de acordare a pensiei anticipate parțiale.Din examinarea cererii de pensionare aflată la dosar, rezultă că reclamantul nu a indicat categoria de pensie solicitată, casa de pensii având astfel obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor pentru înscrierea la oricare dintre categoriile de pensie reglementate de Legea 263/2010.

Din cuprinsul deciziei nr._/25.05.2011 rezultă că reclamantul a formulat cererea de pensionare la data de 24.02.2011, fiind stabilită de casa de pensii obligația îndeplinirii unei vârste standard de pensionare de 65 ani și a unui stagiu complet de cotizare de 35 ani.

Totodată, s-a reținut că reclamantul avea vârsta de 60 ani și un stagiu total de cotizare realizat de 35 ani, 3 luni și 12 de zile, din care în condiții deosebite de muncă de 3 ani .

În consecință, reclamantul nu ar fi putut beneficia de înscriere la pensie decât cu reducerea vârstei de pensionare, ca urmare a activității desfășurate în condiții speciale/deosebite de muncă.

Potrivit art.52 din Legea 263/2010 pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

Potrivit prevederilor art. 65 din același act normativ, pensia anticipată parțială se cuvine cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.

În ce privește posibilitatea reducerii vârstei standard de pensionare, este important de stabilit vechimea în muncă realizată în fostele grupe superioare de muncă, respectiv în condiții deosebite/speciale de muncă, ulterior datei de 01.04.2001.

Din examinarea dosarului administrativ, rezulta ca reclamantul a prezentat casei de pensii adeverința nr. 3219/09.12.2010, emisă de angajatorul S.C. Constrif S.A.., prin care se atestă faptul că în perioada 01.07._95 a avut funcțiile de mecanic, primitor-distribuitor și impiegat, fiind încadrat în grupa a II a de muncă, in procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990 al Ministrului Muncii si Protecției Sociale, anexa 2, pct .3 și H.G. 1223/1990.

Prin urmare, pârâta a refuzat să ia în considerare relații referitoare la condițiile în care reclamantul a realizat stagiul de cotizare avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, cu toate că aceste relații rezultau din înscrisuri cu valoare probatorie de necontestat sub acest aspect, potrivit prevederilor Legii 263/2010, respectiv adeverința eliberată de angajator.

Astfel, prin art.6 din Ordinul 50/1990 se prevede în mod expres că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).Totodată, art.2 din H.G. 1223/1990 stabilește că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă, se face de consiliile de administrație, împreună cu sindicatele libere din unități.

Prin urmare, în condițiile în care reclamantului i s-a recunoscut prestarea activității în procent de 100% în condiții specifice grupei a II a de muncă, acest drept fiind înscris în adeverința emisă de angajator pe proprie răspundere, pârâta avea obligația de a lua în considerare mențiunile respective, neavând nici o competență de a reaprecia situația personalului.

Pentru aceste motive, instanța reține că perioada 01.07._95 constituie stagiu de cotizare realizat în grupa a II a de muncă, în mod nelegal pârâta refuzând valorificarea în consecință a acestei perioade.

Întrucât pentru cei 17 ani, 10 luni și 16 zile vechime în condiții deosebite de muncă, reclamantul ar avea dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare cu 3 ani și 6 luni, potrivit art. 55 alin.1 din Legea 263/2010, în mod evident la data de 24.02.2011, când avea 60 de ani, nu îndeplinea condițiile de înscriere la pensia pentru limită de vârstă.

În schimb, având realizat stagiul complet de cotizare, reclamantul poate beneficia de pensie anticipată parțială, categorie de pensie ce implică reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani.

În ce privește determinarea în concret a pensiei cuvenite, potrivit art. 65 alin.4 din Legea 263/2010, cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă.

Luând în calcul reducerea vârstei standard de pensionare cu 3 ani și 6 luni, în temeiul art. 55 din Legea 263/2010, reclamantul ar îndeplini condițiile de înscriere la pensia pentru limită de vârstă la 61 ani și 6 luni. Prin urmare, la împlinirea vârstei de 60 de ani, respectiv la 26.02.2011, mai avea 1 an și 6 luni până la îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, cele 18 luni constituind așadar luni de anticipare.

Față de toate considerentele expuse, instanța apreciază că la data de 26.02.2011 reclamantul era în drept să beneficieze de pensia anticipată parțială, cu aplicarea unei diminuări de 13,5 % din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, pentru cele 18 luni de anticipare. Cum pârâta a apreciat în mod greșit cererea reclamantului, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de înscriere la pensia pentru limită de vârstă, urmează a se reține că hotărârea nr. 1089/22.03.2012 este nelegală în ce privește soluția asupra contestației reclamantului formulate împotriva deciziei nr. 31.257/25.05.2011 emisă de C. Județeană de pensii C..

Se va dispune astfel anularea în parte a acestei hotărâri și anularea implicită a deciziei casei de pensii, urmând ca în favoarea reclamantului să fie emisă o decizie privind acordarea pensiei anticipate parțiale, cu data deschiderii drepturilor de pensie 26.02.2011, având în vedere perioada 01.06._95 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă și prin aplicarea unei diminuări de 13,5%, calculată pentru 18 luni de anticipare.

În ce privește măsurile dispuse de pârâtă în sensul revizuirii din oficiu a deciziei casei de pensii, soluția pârâtei va fi menținută, întrucât a presupus o corectă verificare a mențiunilor din carnetul de muncă în privința salariului realizat de reclamant.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta. În motivarea recursului său, aceasta a arătat următoarele: reclamantul nu a îndeplinit condiția vârstei standard de pensionare; perioada 01.06.1991 – 17.04.1995 nu a fost valorificată ca stagiu de cotizare în grupa II de muncă întrucât funcțiile de „primitor – distribuitor” și de „impiegat” nu se încadrează în grupa de muncă conform HG nr.1223/1990; C. C. de Contestații a constatat că nu au fost respectate unele prevederi legale, sub următoarele aspecte: pentru perioada 23.08.2006 – 23.08.2007 nu a fost solicită adeverință la AJOFM; în perioada 24.02.1970 – 20.06.1971 s-a folosit eronat salariul minim pe economie în loc de 5,2 lei/oră; în perioada 01.01.1991 – 01.04.1991 a fost valorificat eronat un salariu de 5154 lei în loc de 3629 lei.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat alte probe.

S-a depus de către recurentă decizia de pensie din 08.02.2013 precum și mandatul pentru reprezentarea Casei Naționale de Pensii Publice de către C. Județeană de Pensii C. în prezenta cauză.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Se constată că soluția de respingere a cererii de pensionare a fost fundamentată pe constatarea că reclamantul nu îndeplinește condiția de vârstă, consecință a refuzului pârâtei de a acorda reclamantului beneficiul reducerii vârstei standard de pensionare rezultat din recunoașterea perioadei de activitate 01.06.1991 – 17.04.1995 ca fiind desfășurată în grupa II de muncă.

Se constată că în adeverința nr.3219/09.12.2010 eliberată de . s-a atestat că în perioada 01.07.1983 – 17.04.1995 reclamantul a activat în cadrul acestei societății încadrându-se în grupa II de muncă în procent de 100%; temeiul încadrării în grupa II de muncă a fost indicat a fi art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 și prevederile HG nr.1223/1990.

În cuprinsul adeverinței s-a arătat că s-a eliberat în baza documentelor verificabile aflate în arhiva societății iar angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.

Așadar, încadrarea în grupa de muncă nu a fost făcută la momentul eliberării adeverinței ci s-a realizat anterior, în adeverința eliberată atestându-se această împrejurare pe baza documentelor verificabile în acord cu prevederile art. 158 al.2 din Legea nr. 263/2010.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că în conformitate cu art. 125 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informațiilor pe care le înscriu, in baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează in vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.

Așadar, este evident că deținătorul arhivelor poate atesta încadrarea în grupa de muncă în baza documentelor deținute dar are și responsabilitatea privind conținutul adeverinței.

Pe de altă parte, în ceea ce privește încadrarea în grupa de muncă de către angajator, prin actele avute în vedere de deținătorul arhivei, responsabilitatea aparținea angajatorului.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.2 din HG nr. 1223/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupa a II-a de muncă, se făcea de consiliile de administrație, împreună cu sindicatele libere din unități.

Acest act normativ se aplica așa cum rezultă din art. 1 personalului care a lucrat la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcții-montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile-șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora: bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare.

Ca urmare, nu avea relevanță funcția ocupată ci împrejurările concrete în care persoana respectivă lucra, situația de fapt concretă.

Atributul încadrării în grupa II de muncă revenea deci conducerii societății, avea informațiile necesare și care era deci în măsură să nominalizeze persoanele cu activitate în grupa I de muncă, potrivit condițiilor concrete în care lucra.

De asemenea, potrivit pct.6 din Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirii Sociale, „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.

Ca urmare, este responsabilitatea angajatorului încadrarea activității în grupe speciale de muncă a activității desfășurate de fiecare salariat, față de condițiile concrete de desfășurare a acesteia, și câtă vreme înscrierea din carnetul de muncă, în cazul de față, nu a fost anulată, recurenta pârâtă nu poate ignora această mențiune pentru simplul motiv că în opinia sa este eronată sau incompletă.

Trebuie avut în vedere în același sens că pârâta nu este îndreptățită să conteste sau să verifice modul de salarizare a asiguratului sau încadrarea activității sale într-o grupă de muncă de către angajator, responsabilitatea în acest sens aparținând angajatorului, ca și responsabilitatea pentru corectitudinea datelor înscrise în adeverințele eliberate.

Pe de altă parte, esențială este încadrarea în grupa I sau II de muncă, plata drepturilor salariale și virarea contribuției de asigurări sociale corespunzătoare, indiferent cine a plătit aceste contribuții, iar lipsirea asiguratului de beneficiul legal atras de aceste împrejurări pentru simplul motiv că nu se indică temeiul în care a fost realizată încadrarea în grupa de muncă ar constitui o măsură excesivă și disproporționată față de scopul urmărit, afectând în substanța sa dreptul pensie.

Principiul contributivității, reglementat de Legea nr. 263/2010 în art.2 lit.c nu este un principiu nou în sistemul asigurărilor sociale, el regăsindu-se și în Legea nr. 19/2000 art.2 lit.e) și, într-o altă formulare, în art.1 alin. 2, art. 3 și art. 21 din Legea nr. 3/1977. Oricum, Legea nr. 263/2010, deși se aplică pentru viitor ca orice lege civilă, obiectul său de reglementare fiind stabilirea drepturilor de asigurări sociale care se calculează în raport de activitatea desfășurată în trecut, în mod inevitabil se raportează la situații trecute.

Așadar, în mod corect instanța de fond a considerat că perioada atestată de adeverința nr.3219/09.12.2010 eliberată de . nevalorificată de intimata C. Județeană de Pensii C., contestatorul a fost încadrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100 % și, în consecință, reclamantul beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare suficientă pentru a se încadra în limitele prevăzute de art.65 din Legea nr. 263/2010.

Ca urmare, în mod corect prima instanță a constatat că decizia contestată este nelegală.

Aspectele privind revizuirea din oficiu de către C. Națională de Pensii Publice a deciziei contestate cu privire la alte aspecte respectiv valorificarea perioadei în care reclamantul a beneficiat de venit de completare, valorificarea salariului de 5,2 lei/oră pentru o anumită perioadă sau a salariului de 3.629 lei în altă perioadă sunt lipsite de relevanță întrucât nu au făcut parte din obiectul contestației analizat de către instanța de fond.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil declarat de C. C. DE CONTESTAȚII din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, cu sediul în București, ., județ C. prin C. Județeană de Pensii C., împotriva sentinței civile nr. 3863/25.07.2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. T., cu domiciliul în Hârșova, ., ., ., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.03.2013.

Președinte,

R. A.

Judecător,

M. A.

Judecător,

J. Z.

Grefier,

C. D.

Jud.fond: A.C.

redactat jud. A. R. 05.04.2013

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Nulitate act. Decizia nr. 109/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA