Recunoaşterea şi acordarea grupei a II-a de muncă prin hotărâre judecătorească.
| Comentarii |
|
Prin dispoziţiile pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 se prevedea că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţii împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor, existenţa condiţiilor nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)
Unitatea nu s-a conformat acestor prevederi legale şi nu a demarat procedura pentru acordarea grupelor de muncă pe perioada de referinţă.
Împrejurarea că angajatorii nu s-au preocupat de îndeplinirea procedurilor pentru încadrarea acestor activităţi în grupele de muncă nu înseamnă că salariaţii care au desfăşurat astfel de activităţi nu sunt îndreptăţiţi la aceste beneficii.
În lipsa unor astfel de demersuri, rămâne atributul instanţei să stabilească pe baza unor probe concludente, dacă activitatea desfăşurată de petenţi se încadrează sau nu într-o grupă de muncă pentru respectarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţii care asigură accesul la o instanţă de judecată în vederea dobândirii sau protejării unui drept recunoscut prin lege.
Ordinul nr.50/1990
Art. 3 alin. 1 lit.a din HG nr. 261/2001
Art. 34 alin. 5 din Codul Muncii
Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 12464/118/2011, astfel cum a fost precizată, reclamanţii prin Sindicatul Salariaţilor Civili din U.M. [...] Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale pentru UM. [...] Constanţa, pentru UM. [...] Constanţa şi pentru UM. [...] Palazu Mare Constanţa, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la recunoaşterea şi acordarea grupei a II – a (condiţii deosebite) de muncă, in procent de 100%, la rectificarea carnetelor de muncă ale salariaţilor sau foştilor salariaţi ori să elibereze adeverinţe, care să conţină menţiunile corespunzătoare privitoare la grupa a II - a (condiţii deosebite) de muncă, in procent de 100%, pentru perioadele, funcţiile şi locurile de muncă menţionate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că în Carnetele de muncă, precum și in alte acte doveditoare, salariaţii au beneficiat de grupa a II - a (condiţii deosebite de muncă), numai pentru următoarele perioade: 18.03.1969 - 01.04.1992; 01.05.2000-
01.04.2001.
Pentru perioadele 01.04.1992 - 01.05.2000 şi 01.04.2001 - 31.12.2010,
unitatea nu a mai acordat grupa (condiţii) de muncă. Se apreciază că stabilirea și acordarea grupelor de munca trebuia să se efectueze conform H.G. nr. 261/2001, Ordinului nr. 50/05.03.1990 şi Ordinului nr.125/20.03.1990, de către instituţiile şi conform procedurii acolo arătate.
Se susţine că Unitatea nu s-a conformat acestor prevederi legale şi nu a acordat grupele de muncă, deşi erau condiţii grele, periculoase şi vătămătoare de muncă, ci a acordat grupele de muncă numai pentru anumite perioade, deşi condiţiile de muncă au rămas aceleaşi, in ceea ce priveşte nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc., personalul, respectiv inginerii, maiştrii şi muncitorii, lucrând nu numai in unitate, ci şi la navele militare şi civile, aflate in diferite porturi de la Marea Neagră şi Dunăre.
Se învederează că pentru perioada 01.04.2001 - 31.12.2010, când a fost in vigoare Legea nr. 19/2000, care a abrogat Ordinul nr.50/05.03.1990, unitatea trebuia să acorde condiţii deosebite (similare grupei a II - a de muncă, întrucât condiţiile de muncă nu s-au imbunătăţit, personalul lucrând in acelaşi mediu greu, periculos şi vătămător.
Prin neacordarea grupelor (condiţiilor) de muncă, pe perioadele de mai sus, reclamanţii apreciază că pierd drepturile prevăzute de lege, respectiv scăderea vârstei de pensionare, reducerea stagiului de cotizare, creşterea punctajului mediu anual şi majorarea pensiei.
Pârâtele, prin reprezentant legal, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată. În motivare se arată că până la data de 01.04.1992, toţi reclamanţii au beneficiat de încadrarea activităţii desfăşurate în grupele I şi II de muncă, în baza prevederilor Ordinul nr. 50/1990; pentru perioada 1992 - 2001, deoarece Ordinul nr. 50/1990 a fost în vigoare (doar) până la data de 01.04.2001 (când a fost abrogat, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000), reclamanţii nu au mai beneficiat de încadrarea activităţii desfăşurate în grupele a II - a de muncă.
Se precizează că, începând cu data de 01.05.2000 până la data de 01.04.2001, unităţile militare pârâte au plătit contribuţii de asigurări sociale pentru personalul civil contractual încadrat în grupa a II-a de muncă, nominalizat în procesul - verbal nr. A 471/31.03.2000 al U.M. [...] Constanţa. Potrivit acestui proces - verbal, U.M. [...] Constanţa a eliberat personalului civil nominalizat în cuprinsul acestuia, adeverinţe pentru perioadele: - de la data încadrării (pentru fiecare dintre reclamanţi) până la 01.04.1992; de la data de 01.05.2000 până la data de 01.04.2001.
Prin procesul - verbal nr. …/31.03.2000, comisia tehnică a U.M. [...] Constanţa, nominalizată în O.Z.U. nr. 1/03.01.2000, a stabilit locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, în vederea pensionării în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/05.03.1990 şi a Ordinului nr. 125/05.05.1990 ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Sănătăţii şi al Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii, şi în baza raportului înaintat către S.M.F.N., cu nr.
…/06.03.2000 şi aprobat cu nr. …/20.03.2000.
Începând cu data intrării în vigoare a H.G. nr. 287/2011, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, adeverinţele s-au eliberat şi se eliberează conform prevederilor anexei nr. 14 la respectivele norme.
Se învederează că perioadele de timp în care reclamanţii au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, sunt cele înscrise în carnetul de muncă, pentru restul perioadei nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru ca activitatea desfăşurată să fie încadrată în grupe/condiţii de muncă.
Se susţine că nu există documente care să ateste existenţa condiţiilor deosebite de muncă concrete, respectiv determinări de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor, determinări care trebuiau confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii, care la data efectuării analizei constatau că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor de muncă şi că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal.
Prin întâmpinare se mai arată că, în ceea ce priveşte cererea de acordare a grupei de muncă pentru perioada 2002-2010, deci ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2001, nu se justifică o cerere de acordare a condiţiilor de muncă, motivat de prevederile art. 19, potrivit cărora locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la alin.(2) al aceluiaşi articol.
În cauză au fost administrate: proba cu înscrisuri şi cu expertiză contabilă în specialitatea protecţia muncii, având ca obiectiv: să stabilească dacă reclamanţii se încadrează în grupa a II-a de muncă, potrivit condiţiilor de lucru, în raport cu fişa postului şi de celelalte acte depuse la dosarul cauzei şi să se determine perioada lucrată în aceste condiţii, precum şi procentul din timpul efectiv de lucru.
Prin sentinţa civilă nr. 2934 din 19.06.2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanţii au beneficiat de încadrarea activităţii desfăşurate în grupele I şi II de muncă, în baza prevederilor Ordinul nr. 50/1990 până la data de 01.04.1992.
În perioada 1992 - 2001, deoarece Ordinul nr. 50/1990 a fost în vigoare până la data de 01.04.2001 (când a fost abrogat, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000), reclamanţii nu au mai beneficiat de încadrarea activităţii desfăşurate în grupele a II - a de muncă, dar începând cu data de 01.05.2000 până la data de 01.04.2001 unităţile militare pârâte au plătit contribuţii de asigurări sociale pentru personalul civil contractual încadrat în grupa a II-a de muncă, nominalizat în procesul
- verbal nr. …/31.03.2000 al U.M. [...] Constanţa. Potrivit acestui proces - verbal, [...] Constanţa a eliberat personalului civil nominalizat în cuprinsul acestuia, adeverinţe privind grupele de muncă.
Acordarea grupelor de muncă a fost reglementată prin Ordinul nr.50/1990, cu modificările ulterioare, până la intrarea in vigoare a Legii nr.19/2000 care l-a abrogat. Locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se
încadrează in grupele I şi II de muncă in vederea pensionării sunt prevăzute in mod expres in acest Ordin.
In concluzie, beneficiul grupelor de muncă se acordă limitativ activităţilor enumerate in anexe, cu condiţia exercitării acestora pentru o perioadă mai mare de 50, respectiv 70% din programul de muncă, in situaţia in care, cu toate măsurile luate de unitate pentru nominalizarea condiţiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activităţile, meseriile, funcţiile) prevăzute in aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut in Normele republicane de protecţie a muncii.
Conform dispoziţiilor art.15 din Ordinul nr.50/1990, „Dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.”
Astfel, legislaţia in materie sus enunţată reglementează expres criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă ce se incadrează in grupa I şi II de muncă, organele competente care să facă aceste incadrări, metodologia pe baza căreia unităţile efectuează incadrarea in grupele I şi II de muncă.
Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din unităţi in grupele I şi II, trecerea de la o grupă la alta şi scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează in grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităţilor, instanţa nefiind competentă să facă ea încadrarea unui loc de muncă in grupele I şi II.
Chiar şi în situaţia în care instanţa poate asimila activitatea desfăşurată de reclamanţi cu activităţile prevăzute de Ordinul nr.50/1990, acest lucru se poate constata, alături de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor generale prevăzute la punctele 3, 6, 7 şi 9 din Ordin, doar prin administrarea probei cu expertiză de specialitate, precum şi pe baza înscrisurile de la dosar.
În cauză a fost administrată proba cu expertiză, dar aşa cum s-a constatat, prin administrarea acestei probe nu a fost identificat mediul de lucru, condiţiile în care şi- au desfăşurat activitatea reclamanţii, riscurile la care au fost supuşi, prin asimilare cu aceste categorii profesionale, în raport cu fişa postului şi atribuţiile de serviciu realizate efectiv, comparativ cu activitatea şi riscurile altor categorii profesionale care beneficiază de grupa II de muncă.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză nu rezultă existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă ale reclamanţilor. Se constată că nu s-a efectuat nici o măsurătoare, nu e menţionată nici o valoare a noxelor în funcţie de care să se poată stabili clar că nivelul noxelor existente la locurile de muncă ale reclamanţilor depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut în Normele de protecţie a muncii. De altfel, expertul desemnat recunoaşte că nu are nici un fel de aparatură de determinare a noxelor şi că aprecierea asupra nivelului de noxe a făcut-o pe baza propriilor simţuri.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a grupei de muncă pentru perioada 2002-2010, deci ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2001, se constată că art. 19 prevede că locurile de muncă în condiţii deosebite se
stabilesc prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la alin.(2) al aceluiaşi articol.
Faţă de aceste prevederi, rezultă că perioadele de timp în care contestatorii au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sunt cele înscrise în carnetul de muncă, pentru restul perioadei nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru ca activitatea desfăşurată să fie încadrată în grupe/condiţii de muncă.
Din analiza înscrisurilor depuse nu rezultă că au fost parcurse etapele stabilite prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 261/ 2001. În consecinţă, chiar şi o eventuală încadrarea în grupa a II a de muncă până în anul 2001 şi existenţa unui nivel ridicat de noxe, nu reprezintă criterii suficiente pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.
Pentru aceste considerente, instanţa a respins cererea privind constatarea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, precum şi capetele accesorii de cerere vizând eliberarea adeverinţelor şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Împotriva sentinţei civile nr. 2934/19.06.2013 a Tribunalului Constanţa au declarat recurs reclamanţii. În motivare, au arătat următoarele:
Consideră sentinţa instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele:
În fapt, prin cererea introductivă de chemare în judecată au solicitat:
Obligarea MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE, cu sediul in …, pentru U.M. [...] Constanţa, pentru U.M. [...] Constanţa şi pentru U.M. [...] Palazu Mare Constanta, pârâtelor la recunoaşterea și acordarea grupei a II - a (condiţii deosebite) de muncă, in procent de 100%, in favoarea reclamanţilor salariaţi sau foşti salariaţi ai unităţii militare, pentru perioadele, funcţiile şi locurile de muncă (punctele de lucru) menţionate in tabelele anexă nr. 1 și 2;
Obligarea pârâtelor să rectifice carnetele de muncă ale salariaţilor sau foştilor salariaţi ori să elibereze adeverinţe, care să conţină menţiunile corespunzătoare privitoare la grupa a II - a (condiţii deosebite) de muncă, in procent de 100%, pentru perioadele, funcţiile și locurile de munca (punctele de lucru) arătate mai sus;
Cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost motivată prin faptul că, astfel cum rezultă din Carnetele de muncă, precum şi din alte acte doveditoare depuse la dosar, salariaţii unităţii au beneficiat de grupa a II - a (condiţii deosebite) de muncă, numai pentru următoarele perioade:
18.03.1969 - 01.04.1992;
01.05.2000 - 01.04.2001.
Această menţiune este înscrisă in Carnetul de muncă al fiecărui reclamant salariat, sub următoarea formulare: In perioada .... (data iniţială după 18.03.1969) - 01.04.1992 și 01.05.2000 - 01.04.2001 a lucrat in locuri de munca încadrate in grupa a II - a de muncă in procent de 100% conform Ordin 50 din 1990, anexa .... pct... şi (in unele cazuri n.n.) Ordin 125/1990, pct...
Dupa cum se observă, pentru perioadele 01.04.1992 - 01.05.2000 şi 01.04.2001 - 31.12.2010, unitatea nu a mai acordat grupa (condiţii) de muncă.
Pentru perioada 01.04.1992 - 01.05.2000, stabilirea și acordarea grupelor de munca trebuia să se efectueze conform H.G. nr. 261/2001, Ordinului nr. 50/05.03.1990 şi Ordinului nr. 125/20.03.1990, de către instituţiile şi conform procedurii acolo arătate.
Astfel, Ordinul nr. 50/05.03.1990, dispunea:
Pct 6. Nominalizarea persoanelor care se încadrează in grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete in care isi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Pct. 15 alin. l. - Ţinând seama de prevederile art. 2 şi 3 din Decretul - Lege nr.68/1990, unităţile au obligaţia să analizeze și sa precizeze in termen de 30 zile de- la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente in unitate, situaţia încadrării personalului in grupele I și II de muncă începând cu 18.03.1969 și până in prezent (adică 05.03.1990).
Unitatea nu s-a conformat acestor prevederi legale şi nu a acordat grupele de muncă, deşi erau condiţii grele, periculoase şi vătămătoare de muncă.
Abia după aproximativ 10 ani, s-a trecut la executarea și aplicarea legii, încheindu-se Procesul verbal nr. …/31.03.2000 și Raportul evaluator al U.M. [...] nr.
…/06.03.2000, aprobat cu nr. …/20.03.2000, prin care s-au acordat grupele de muncă.
Dar, in mod inexplicabil, chiar nelegal, unitatea a acordat grupele de muncă numai pentru anumite perioade, iar pentru alte perioade nu le-a acordat, aşa cum s-a arătat mai sus, deşi condiţiile de muncă au rămas aceleaşi, adică neschimbate, in ceea ce priveşte nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc., personalul, respectiv inginerii, maiştrii şi muncitorii, lucrând nu numai in unitate, ci și la navele militare şi civile, aflate in diferite porturi de la Marea Neagră şi Dunăre.
Pentru perioada 01.04.2001 - 31.12.2010, când a fost in vigoare Legea nr. 9/2000, care a abrogat Ordinul nr.50/05.03.1990, unitatea trebuia sa ne acorde condiţii deosebite (similare grupei a II - a) de muncă, întrucât condiţiile de muncă nu s-au îmbunătăţit, personalul nostru lucrând in acelaşi mediu greu, periculos și vătămător.
In acest sens, HG. nr. 246/07.03.2007, dar mai ales Ordinul nr. 1025/28.08.2003, modificat şi completat prin H.G. [...]0/09.12.2004, prevedeau criteriile de încadrare a locurilor de muncă in condiţii de munca, metodologia de stabilire a acestora, personalul beneficiar etc., dispoziţii nerespectate de unitate, deşi, aşa cum am arătat, condiţiile de muncă au rămas aceleaşi, adică grele, periculoase şi vătămătoare.
Facem precizarea că, pe perioadele in care unitatea nu a acordat grupa (condiţiile) de muncă, cadrele militare, respectiv ofiţerii, maiştri militari şi subofiţerii, beneficiau de grupe (condiţii) de muncă, deşi reclamanţii munceau in aceleaşi condiţii ca şi aceştia (a se vedea, Decretul nr. 247/1977, Ordinul General nr. 10/1978,
H.G. nr. 1294/2001 și Ordinul nr. M.116/05.09.2002), ceea ce i-a făcut să se simtă discriminaţi.
Prin neacordarea grupelor (condiţiilor) de muncă, pe perioadele menţionate mai sus, reclamanţii pierd drepturile prevăzute de lege, respectiv scăderea vârstei de pensionare, reducerea stagiului de cotizare, creşterea punctajului mediu anual și majorarea pensiei.
Apreciază că au dovedit acţiunea formulată cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul pârâtelor și expertiza tehnica de specialitate.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat, pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din carnetul de muncă al reclamanţilor, aceştia au beneficiat de grupa a II-a de muncă pentru perioada 18.03.1969 - 01.04.1992 şi 01.05.2000 – 01.04.2001.
Pentru perioadele 01.04.1992 - 01.05.2000 şi 01.04.2001 – 31.12.2010 unitatea nu a mai acordat grupa a II-a de muncă şi condiţii deosebite de muncă.
Pârâţii nu au depus dovezi la dosar din care să rezulte că în aceste perioade s- au îmbunătăţit condiţiile de muncă şi, astfel, nu se mai justifică acordarea grupei de muncă.
Pentru perioada 01.04.1992 – 01.05.2000, stabilirea şi acordarea grupelor de muncă trebuia să se efectueze conform Ordinului nr.50/1990.
Din corespondenţa purtată între părţi rezultă că problema încadrării salariaţilor civili în grupa a II-a de muncă, respectiv în condiţii deosebite, a constituit o preocupare constantă a salariaţilor, astfel că neîncadrarea în condiţiile respective nu le este imputabilă.
Prin dispoziţiile pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 se prevedea că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţii împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor, existenţa condiţiilor nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)
Unitatea nu s-a conformat acestor prevederi legale şi nu a demarat procedura pentru acordarea grupelor de muncă pe perioada de referinţă.
Nu poate fi reţinută critica potrivit căreia Ordinul nr.50/1990 are un caracter limitativ şi el nu poate fi extins şi la alte activităţi, deoarece s-ar ajunge la o situaţie discriminatorie pentru cei care au lucrat în condiţii similare cu beneficiarii acestor dispoziţii.
În acest sens, sunt şi dispoziţiile art. 3(2) din Ordinul nr.50/1990 potrivit cărora beneficiază de aceleaşi drepturi personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiar încadrat în grupele I şi II de muncă.
Împrejurarea că angajatorii nu s-au preocupat de îndeplinirea procedurilor pentru încadrarea acestor activităţi în grupele de muncă nu înseamnă că salariaţii care au desfăşurat astfel de activităţi nu sunt îndreptăţiţi la aceste beneficii.
În lipsa unor astfel de demersuri, rămâne atributul instanţei să stabilească pe baza unor probe concludente, dacă activitatea desfăşurată de petenţi se încadrează sau nu într-o grupă de muncă pentru respectarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi art.
6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţii care asigură accesul la o instanţă de judecată în vederea dobândirii sau protejării unui drept recunoscut prin lege.
Pentru perioada 2001-2010, prin art. 19 alin 2 din Legea nr. 19/2000 se prevedea faptul că metodologia şi criteriile de încadrare în condiţii deosebite se stabilesc prin hotărâre a guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
- alin (4): „Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se includ în contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la alin (2).
Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite au fost stabilite prin HG nr. 261/2001.
Prin art. 3 alin 1 lit.a din HG nr. 261/2001 se prevedea că: „nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite şi stabilirea criteriilor aplicabile pentru această încadrare se face de către angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii, sau, după caz, cu reprezentanţii sindicatelor, în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă, acolo unde acesta este înfiinţat”.
Nici de această dată unitatea nu s-a conformat acestor prevederi legale şi nu a demarat procedurile pentru încadrarea în condiţii deosebite de muncă pe perioada de referinţă.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert tehnic [...] s-a identificat mediul de lucru, condiţiile în care şi-au desfăşurat activitatea reclamanţii, riscurile la care aceştia au fost supuşi, nivelul de poluare la locul de muncă, suprasolicitarea fizică şi nervoasă, riscul de accidentare şi boli profesionale, prin perceperea efectivă a instalaţiilor de lucru, a atribuţiilor de serviciu, a echipamentelor din dotare şi felul muncii desfăşurate de fiecare în parte, apreciindu-se că munca desfăşurată de reclamanţi se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.
Expertul nu putea face măsurători ale noxelor având în vedere că aceste atribuţii revin organelor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii care lucrează în echipă cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Rolul expertului este acela de a verifica mediul de lucru, condiţiile în care se desfăşoară activitatea, atribuţiile de serviciu şi dacă este oportună măsura de încadrare a respectivelor locuri de muncă într-o anumită grupă de muncă.
Potrivit art. 34 alin 5 din Codul Muncii, Curtea a obligat pârâtul la emiterea către reclamanţi a adeverinţelor care să conţină menţiunile corespunzătoare privitoare la grupa a II-a de muncă şi condiţiile deosebite pentru perioadele lucrate de fiecare reclamant în parte.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 312 alin 3 C.pr.civ., Curtea a admis recursul formulat şi a modificat în tot sentinţa recurată conform celor dispuse prin dispozitiv.
Potrivit art. 274 C.pr.civ., Curtea a obligat pârâtul către reclamanţi la cheltuieli de judecată în cuantum de 1750 lei (onorariu avocat şi onorariu expert).
Decizia civilă nr. 1273/CM/18.12.2013
Judecător redactor Jelena Zalman
| ← Recurs formulat de o casa judeteana de pensii intr-un litigiu in... | Plată drepturi salariale. Încheierea în formă scrisă a... → |
|---|
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Recunoaşterea şi acordarea grupei a II-a de muncă prin hotărâre judecătorească.
