Contestaţie decizie de concediere disciplinară.

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Prin decizia de sancţionare disciplinară din 27.04.2012 s-a dispus de către intimată concedierea disciplinară a reclamantei în temeiul art. 61 alin. 1 lit. a Codul muncii, începând cu data de 02.05.2012.

În sarcina contestatoarei s-a reţinut comiterea mai multor abateri de la regulile de disciplină a muncii stabilite prin contractul individual de muncă, Instrucţiunile referitoare la comportamentul şi ţinuta angajaţilor SDC, prevederile Regulamentului de Ordine Interioară.

Potrivit art. 252 alin. 1 Codul muncii „angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii”.

În speţă, salariata a comis una dintre fapte la data de 23.10.2011, iar decizia de sancţionare disciplinară a fost emisă la data de 27.04.2012, cu depăşirea termenului de 6 luni impus prin dispoziţii imperative de legiuitor.

Termenul de 6 luni curge de la un moment obiectiv: data săvârşirii abaterii disciplinare. În interiorul său angajatorul trebuia să ia cunoştinţă de săvârşirea acestei abateri şi tot aici trebuia să încadreze întreaga procedură de cercetare disciplinară finalizată prin emiterea deciziei de sancţionare.

Raportat la abaterile disciplinare săvârşite de salariată,, în mod corect prima instanţă a constatat că angajatorul nu a făcut o analiză corectă a gravităţii faptelor şi a dispus înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe 3 luni cu 10%.

Prin art. 250 Codul muncii sunt reglementate criteriile legale de individualizare a sancţiunii disciplinare statuându-se că: „angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicată în raport de gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat având în vedere : a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită; b) gradul de vinovăţie a salariatului; c) consecinţele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; c) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către aceasta.

Art. 61 alin. 1 lit. a Codul muncii

Art. 250, 252 alin. 1 Codul muncii

Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa la data de 25.05.2012 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 6122/118/2012, reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâta S.C. [...] S.R.L. a formulat contestaţie împotriva deciziei de concediere nr. 264/27.04.2012 solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

anularea deciziei de sancţionare disciplinară;
repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintegrarea în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului individual de muncă – vânzător staţie de distribuţie carburanţi [...].
obligarea angajatorului la plata salariilor indexate, majorate sau reactualizate şi a tuturor drepturilor de care ar fi beneficiat, în perioada cuprinsă între data concedierii şi data reintegrării efective;
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele cererii, reclamanta învederează instanţei că s-a aflat în serviciul pârâtei, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, în funcţia de vânzător staţie de distribuţie carburanţi [...]
Prin prezenta contestaţie, reclamanta critică decizia de sancţionare disciplinară sub aspectul legalităţii, susţinând în esenţă că cercetarea disciplinară prealabilă, ce a precedat emiterii deciziei, a vizat mai multe fapte săvârşite pe parcursul unei perioade mai mari de 6 luni, fără ca angajatorul să fi cercetat separat fiecare abatere, la data constatării şi să aplice sancţiunea corespunzătoare gradului de vinovăţie.
Cu privire la abaterea disciplinară din data de 23.10.2011 reclamanta invocă prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea susţinând că aplicarea sancţiunii disciplinare s-a făcut cu depăşirea termenului de 6 luni de la data săvârşirii faptei – art. 252 alin.1 Codul muncii.
Reclamanta critică decizia de concediere şi sub aspectul temeiniciei susţinând că, situaţia de fapt expusă în cuprinsul deciziei nu corespunde în totalitate realităţii şi nefiind vinovată de comiterea vreunei abateri disciplinare nu poate fi trasă la răspundere disciplinară.
În acest sens, cu privire la fapta din data de 23.10.2011 reclamanta susţine că nu a dormit în timpul turei de noapte, astfel cum a susţinut angajatorul ci, pe fondul unei dureri de cap, a luat un medicament şi şi-a rezemat capul de tejghea timp de 10 minute, perioadă în care în staţie nu au fost clienţi.
În legătură cu fapta din data de 19.01.2012, reclamanta susţine că nu corespunde realităţii, nu a permis intrarea vreunei persoane străine în incinta staţiei, colegul său de tură a oferit un ceai cald unui şofer de taxi, aspect susţinut şi clarificat de acesta prin nota explicativă dată în procedura de cercetare disciplinară a acestui coleg.
În legătură cu fapta săvârşită în data de 2/3.03.2012, reclamanta susţine că evenimentele nu s-au petrecut aşa cum au fost expuse, fiind vorba în realitate de o glumă nevinovată făcută colegului de tură, care-i reproşase că a slăbit şi nu are putere.
Cu privire la fapta de părăsire a locului de muncă în tura din data de 2/3.03.2012 reclamanta susţine că a fost nevoită să se deplaseze până la un butic de vis a vis pentru a-şi cumpăra cele necesare unei probleme specifice femeieşti, lăsând staţia în supravegherea colegului de tură. În legătură cu această faptă susţine, de asemenea, că a sunat-o pe şefa de staţie pentru informare dar nu i-a răspuns la telefon, iar lipsa sa a durat circa 10 minute.
Cu privire la fapta din data de 06.03.2012, de a nu purta uniforma de serviciu, reclamanta susţine că a adus la cunoştinţă angajatorului faptul că în ultima perioadă a slăbit mult şi se impune schimbarea uniformei.
În faţa refuzului acestuia, reclamanta a fost nevoită să procedeze la modificarea uniformei, proces ce a dura câteva zile, în care s-a prezentat la serviciu în altă ţinută decât cea regulamentară.
Sub un alt aspect, reclamanta învederează instanţei că este salariată în cadrul societăţii pârâte de circa 10 ani şi nu a fost niciodată sancţionată disciplinar. Apreciază că sancţionarea sa se datorează tensiunilor acumulate între angajaţii staţiei şi persoana desemnată în funcţia de şef staţie – [...], persoană ce adoptă o atitudine recalcitrantă, cu jigniri şi înjosiri faţă de angajaţi, accentuată de un incident în care şefa de staţie a fost surprinsă sustrăgând combustibil de la una din pompe fără să
plătească. Reclamanta susţine că a prezentat înregistrarea acestui eveniment managerului.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării pârâta susţine, în esenţă, că decizia de sancţionare disciplinară este temeinică şi legală, fiind dată cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, societatea efectuând toate formalităţile impuse de procedura cercetării disciplinare prealabile, cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond cerute pentru emiterea unei astfel de decizii.
Concluzionează pârâta că abaterile săvârşite de contestatoare sunt complexe, de natură să împiedice o funcţionare optimă şi în legalitate a staţiei respective.
Pârâta a depus la dosar documentaţia completă ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat, iar instanţa, apreciind pertinente, concludente şi utile cauzei a încuviinţat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei şi proba testimonială cu martorii [...] şi [...].
În apărare, pârâta a solicitat, iar instanţa, apreciind pertinente, concludente şi utile cauzei, a încuviinţat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, proba testimonială cu martora [...] şi înregistrări video.
Prin sentinţa civilă nr. 2913/14.06.2013, Tribunalul Constanţa a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta [...], cu domiciliul în …, în contradictoriu cu pârâta S.C. [...] SRL cu sediul în ….
A admis excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară pentru fapta din data de 23.10.2011.
A anulat decizia nr. 264/27.04.2012 în parte, în sensul că dispune înlocuirea măsurii de desfacere disciplinară a Contractului individual de muncă cu sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe 3 luni cu 10%.
A obligat pârâta S.C. [...] S.R.L. să reintegreze pe reclamanta [...] în funcţia deţinută anterior concedierii, cu plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, pentru perioada cuprinsă între momentul concedierii şi cel al reintegrării efective în postul deţinut anterior.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele :
Reclamanta [...] a fost salariată în cadrul S.C. [...] S.R.L. - în postul de vânzător staţie de distribuţie carburanţi [...].
Prin Decizia de sancţionare disciplinară nr. 264/27.04.2012 s-a dispus concedierea disciplinară a reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin.1 lit.a C. muncii, a prevederilor Regulamentului de Ordine Interioară.
S-a reţinut în sarcina contestatoarei comiterea mai multor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii stabilite prin contractul individual de muncă, Instrucţiunile referitoare la comportamentul şi ţinuta angajaţilor SDC, prevederile Regulamentului de Ordine Interioară, astfel:
- În zilele de 06.03.2012, 02.03.2012 şi 23.10.2012 salariata nu a purtat uniforma stabilită la nivelul societăţii (nu avea fusta sau pantalonii din dotare), fiind
astfel încălcate dispoziţiile din Instrucţiunile referitoare la comportamentul şi ţinuta angajaţilor SDC dar şi prevederile ROI cap IX lit.b.
în tura de lucru din 02/03.03.2011 salariata a avut un comportament neadecvat la locul de muncă, în timpul programului de lucru, plimbând în spinare, prin staţie, pe colegul său de tură, părăsind amândoi încăperea magazinului şi lăsând casele de marcat nesupravegheate, fiind astfel încălcate dispoziţiile din ROI - cap IX
,,Obligaţiile salariaţilor pct. 2 Conduita profesională.
în data de 19.01.2012 ora 1.10 salariata a permis accesul unei persoane străine în societate în zona interzisă încălcând astfel Regulamentul de protecţie al personalului din staţiile de distribuie a carburanţilor.
în data de 23.10.2011, la ora 02.40 salariata a fost surprinsă dormind în timpul programului de către şefa de staţie, d-na [...], salariaţii din tura respectivă luând măsuri să nu fie deranjaţi, prin instalarea de indicatoare care blocau accesul la pompele de carburant, iar lumina din magazin era stinsă. Astfel, staţia nu a funcţionat în intervalul orar 00.000 – 02.40, chiar dacă au existat clienţi care au dorit să alimenteze.
în data de 02/03.03.2012, salariata a părăsit locul de muncă pentru o perioadă de circa 30 min, fără a anunţa şeful ierarhic superior, fiind încălcate dispoziţiile din ROI cap. X - Răspunderea disciplinară pct.2 lit.b.

Asupra criticilor de nelegalitate :

Sub un prim aspect, contestatoarea a invocat nelegalitatea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă iniţiată şi derulată în faţa angajatorului susţinând că, în cadrul aceleiaşi proceduri au fost cercetate mai multe abateri disciplinare despre care angajatorul a luat cunoştinţă la data comiterii fiecărei fapte. Prin urmare, în opinia contestatoarei, fiecare faptă trebuia cercetată distinct, situaţie în care se aplica sancţiunea corespunzătoare gravităţii sale, gradual, de la cea mai uşoară, la cea mai aspră. În acest mod, susţine contestatoarea că i s-ar fi atras atenţia la timp asupra conduitei sale culpabile.

Critica nu este întemeiată. Probele administrate la cererea pârâtei dovedesc parcurgerea procedurii cercetării disciplinare prealabile cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materie, fiind respectat dreptul la apărare al salariatei, ce a fost convocată în scris prin comunicarea obiectului complet al cercetării, de către o comisie de cercetare legal constituită. Prezenţa salariatei şi audierea sa la data cercetării abaterilor disciplinare este consemnată în procesul verbal nr. 697/28.03.2012, dându-i-se astfel posibilitatea reală şi concretă de a se apăra.

Reclamanta a invocat prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară pentru abaterea din data de 23.10.2011 constând în fapta de a dormi în timpul programului de lucru, de a închide staţia prin blocarea accesului la pompe pentru a facilita somnul.

Critica este întemeiată. Potrivit art. 252 alin.1 C. muncii ,,Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

În speţă, s-a reţinut că salariata a comis fapta descrisă anterior la data de 23.10.2011 iar decizia de sancţionare disciplinară nr. 264 a fost emisă la data de

27.04.2012, cu depăşirea termenului de 6 luni impus prin dispoziţii imperative de legiuitor.

Întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 252 alin.1 C. muncii, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară pentru fapta din data de 23.10.2011, cu consecinţa înlăturării răspunderii disciplinare a salariatei pentru această faptă, apreciată ca fiind cea mai gravă dintre cele reţinute de angajator.

Sub aspectul temeiniciei:

Înlăturând răspunderea salariatei pentru abaterea apreciată ca fiind cea mai gravă, instanţa va aprecia temeinicia deciziei prin analizarea împrejurărilor concrete în care a fost comisă fiecare dintre abaterile repetate.

Fapta de a nu purta uniforma stabilită la nivelul societăţii (fusta sau pantalonii din dotare) în zilele de 06.03.2012, 02.03.2012 şi 23.10.2012.

Se va înlătura fapta din data de 23.10.2012 ca imposibil de înfăptuit întrucât vizează o dată ulterioară emiterii deciziei de sancţionare disciplinară. În cazul în care este vorba de o eroare materială, dacă o astfel de faptă a fost comisă la data de 23.10.2011, aplicarea sancţiunii disciplinare este prescrisă, prin expirarea termenului de 6 luni impus de dispoziţiile art. 252 alin.1 Codul muncii.

Reclamanta a recunoscut că s-a prezentat la serviciu fără ţinuta regulamentară în zilele de 02.03.2012 şi 06.03.2012.

Martorii audiaţi în cauză, colegi de serviciu cu reclamanta, au confirmat susţinerile acesteia în sensul că mărimea uniformei nu mai era corespunzătoare în condiţiile în care slăbise mult în ultimul timp. Reprezentanţii pârâtei nu au negat acest fapt invocând numai lipsa unei cereri scrise de schimbare a uniformei, a cărei valabilitate expira abia în octombrie 2012.

Probele administrate dovedesc faptul că salariata, în zilele precizate, a purtat o ţinută vestimentară incompletă, lipsind pantalonii sau fusta, părţi din uniformă ce impun ajustări în caz de scădere drastică a greutăţii corpului.

Există astfel, în opinia instanţei, elemente suficiente pentru a aprecia că apărarea salariatei poate corespunde adevărului, fiind vorba de o încălcare a dispoziţiilor din Instrucţiunile referitoare la comportamentul şi ţinuta angajaţilor SDC impusă de o anume situaţie şi nu de o atitudine intenţionată sau neglijenţă a salariatei. Asupra abaterii constând în comportamentul neadecvat la locul de muncă, în timpul programului din tura de lucru 02/03.03.2011, plimbând în spinare, prin staţie, pe colegul său de tură, părăsind amândoi încăperea magazinului şi lăsând casele de marcat nesupravegheate, fiind astfel încălcate dispoziţiile din ROI - cap IX

,,Obligaţiile salariaţilor pct. 2 Conduita profesională.

Martorul [...] a confirmat susţinerile reclamantei, în sensul că a fost vorba de o glumă între colegi, ce a avut loc într-o perioadă în care în staţia era liberă, fără niciun client.

Martora [...] a declarat în faţa instanţei că durata în care cei doi au părăsit încăperea magazinului nu i-a atras atenţia, adică nu era ceva neobişnuit, ci doar comportamentul neadecvat al salariatei.

Cu privire la acest eveniment a fost cercetat şi sancţionat şi salariatul [...].

Abaterea din data de 19.01.2012 ora 1.10, ce constă în a permite accesul unei persoane străine în societate în zona interzisă, încălcând astfel Regulamentul de protecţie al personalului din staţiile de distribuie a carburanţilor, nu este dovedită de către pârâtă prin probatoriul administrat.

Pe de o parte, în dovedirea acestei abateri reclamanta a relevat existenţa unei înregistrări video, probă ce nu a fost administrată în cauză, deşi a fost încuviinţată, iar pe de altă parte există dubiu cu privire la salariatul care ar fi permis accesul unei persoane străine în unitate. Mai mult, în acea noapte, în staţia de carburanţi a avut loc o altercaţie între două grupări de persoane, unele dintre acestea pătrunzând cu forţa în unitate, situaţie în care salariaţii au cerut intervenţia echipajului de securitate şi pază.

În ce priveşte abaterea din data de 02/03.03.2012 - când salariata a părăsit locul de muncă pentru o perioadă de circa 30 min, fără a anunţa şeful ierarhic superior, instanţa reţine sub un prim aspect existenţa unei neconcordanţe în privinţa datei de săvârşire a acestei abateri.

În acest sens, prin decizia de concediere s-a reţinut ca fiind data de 2/03.03.2012, în timp ce în cuprinsul documentaţiei ce a stat la baza emiterii acestei decizii este reţinută data de 06.03.2012.

Rezultă astfel că salariata a fost cercetată pentru o faptă de părăsire a locului de muncă din data de 06.03.2013 şi a fost sancţionată pentru o altă faptă de aceeaşi natură, însă din data de 02/03.03.2012, ce nu a făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile.

Sub un alt aspect, reclamanta recunoaşte că a existat o dată când a fost nevoită să părăsească locul de muncă pentru scurt timp, circa 10 minute, însă staţia a rămas în supravegherea colegului de tură, nefiind afectată activitatea unităţii. Probele administrate dovedesc că şeful de staţie trebuia anunţat numai în situaţia în care lipsa de la programul de lucru ar fi afectat activitatea staţiei, situaţie ce nu se regăseşte în cauză. Se are în vedere şi declaraţia şefului de staţie – [...], în sensul că au fost situaţii în care nu a răspuns cererilor telefonice ale salariaţilor întrucât erau întrebări penibile sau priveau atribuţii de serviciu, despre care se prezumă că aveau cunoştinţă.

Analiza detaliată a împrejurărilor, dar şi a rezultatului acţiunilor sau inacţiunilor reţinute în sarcina reclamantei drept abateri disciplinare, conduce la reţinerea în cauză a conduitei culpabile a salariatei constând în purtarea ţinutei de lucru incomplete în datele de 02.03.2012 şi 06.03.2012 şi un comportament neadecvat de a-l duce în spate pe colegul său câteva minute în incinta unităţii în data de 02/03.03.2012.

Pentru fapta de a părăsi staţia în timpul programului de lucru în data de 02/03.03.2012 salariata a fost sancţionată nelegal, această faptă nu a făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile, fiind încălcate dispoziţiile art. 251 C. muncii.

Prin art.250 Codul muncii sunt reglementate criteriile legale de individualizare a sancţiunii disciplinare statuându-se ,,Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport de gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat având în

vedere: a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită; b) gradul de vinovăţie a salariatului; c) consecinţele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

În speţă, împrejurările concrete în care au fost comise abaterile disciplinare au fost expuse anterior, acţiunile/inacţiunile reclamantei fiind lipsite de consecinţe în planul activităţii unităţii angajatoare.

Tribunalul va lua în considerare faptul că angajatorul a apreciat disproporţionat gravitatea faptelor reţinute în sarcina reclamantei în raport cu faptele altor angajaţi ([...]) căruia i-a aplicat sancţiuni mai uşoare.

De asemenea, se va avea în vedere că reclamanta a avut o comportare exemplară la serviciu şi nu a mai săvârşit abateri care să atragă aplicarea sancţiunilor disciplinare.

În baza considerentelor de fapt şi de drept expuse, s-a admis contestaţia; s-a anulat decizia nr.264/27.04.2012 în parte, în sensul că s-a dispus înlocuirea măsurii de desfacere disciplinară a Contractului individual de muncă cu sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe 3 luni cu 10%.

A fost obligată pârâta S.C. [...] S.R.L. să reintegreze pe reclamanta [...] în funcţia deţinută anterior concedierii, cu plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, pentru perioada cuprinsă între momentul concedierii şi cel al reintegrării efective în postul deţinut anterior – art. 80 Codul muncii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen pârâta SC [...] SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în esenţă următoarele :

Prin săvârşirea abaterilor menţionate în decizie, contestatoarea a încălcat prevederile legale în vigoare, prevederile Contractului individual de muncă şi ale fişei postului, ordinele şi dispoziţiile legale ale şefilor ierarhic superiori, procedurile interne de lucru în staţiile de distribuţie carburanţi, prevederi ce au fost în amănunt menţionate în cuprinsul Deciziei de sancţionare, iar aceste fapte au fost considerate abateri deosebit de grave, săvârşite cu vinovăţie.

Astfel, societatea a procedat la emiterea pe seama contestatoarei a deciziei de sancţionare disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă - Decizie pe care o consideră întemeiată.

Din acest punct de vedere, consideră că sentinţa atacată nu respectă dispoziţiile art. 250 din Codul muncii, respectiv faptul că „Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă in raport de gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat având in vedere aspecte ce ţin de împrejurările in care a fost săvârşită fapta (faptele), gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generala in serviciu a salariatului, eventuale sancţiuni disciplinare suferite”.

Chiar dacă instanţa de judecată a considerat că au trecut cele 6 luni de la săvârşirea celei mai importante abateri disciplinare şi nu se poate lua in considerare la evaluarea şi verificarea temeiniciei deciziei, aceste fapte se pot încadra la o comportare generală in serviciu, deficitară a salariatei care, coroborate cu restul de fapte care au rămas in picioare, să conducă la constatarea că decizia de desfacere a fost temeinică.

S.C. [...] S.R.L. consideră că atâta timp cât instanţa de judecată a verificat şi constatat existenţa mai multor abateri disciplinare (părăsirea locului de muncă, prezenţa la serviciu fără ţinuta regulamentară in mai multe zile, permiterea accesului unei persoane din afara societăţii in locuri din staţie unde nu avea permisiunea sau părăsirea caselor de marcat in timpul unor nevinovate aşa zise glume), coroborat cu un comportament inadecvat şi anume fapta de a se culca în timpul programului cu capul pe casa de marcat in timp ce staţia s-a închis prin blocarea accesului la pompe tocmai pentru a facilita acest somn, nu se poate ajunge decât la concluzia că decizia de desfacere este pe deplin temeinică.

Instanţa de judecată şi-a motivat sentinţa doar pe presupuneri, fără să aibă ca argument probe pertinente, astfel, se susţine că „în opinia instanţei există elemente suficiente pentru a aprecia că apărarea salariatei poate corespunde adevărului". Mai mult, instanţa de judecată a apreciat gradul de vinovăţie delimitând clar între atitudine intenţionată sau neglijenta atunci când vorbeşte despre prezentarea la serviciu cu o ţinută neconformă, de parcă salariata a slăbit subit intr-o secundă şi nu a avut suficient timp liber pentru a-şi ajusta echipamentul aşa cum face orice persoană responsabilă. In fond, abaterea este abatere, indiferent că este intenţionată sau nu, aceasta existând chiar şi in cazul neglijenţei.

Referitor la părăsirea de către salariată a locului de muncă cca 30 de minute in opinia societăţii, 10 minute aşa cum a recunoscut reclamanta, este un fapt reprobabil. Este vorba de fapta ca atare, părăsirea locului de muncă, in condiţiile in care, oricum numărul de salariaţi care îşi desfăşoară activitatea pe timp de noapte este mic, încălcându-se astfel Regulamentul intern al societăţii Cap.X - Răspunderea disciplinară pct.2 abateri disciplinare lit.b.

Atât in jurisprudenţă, cât şi in doctrină, se consideră că abaterea gravă constă intr-o faptă a salariatului care face imposibilă continuarea executării contractului individual de muncă, menţinerea in unitate a salariatului vinovat nemaifiind posibilă.

Instanţa de fond a admis cererea contestatoarei fără a se pronunţa asupra motivelor invocate de societatea in susţinerea apărărilor. Motivarea sumară şi insuficientă pe care se întemeiază sentinţa recurată echivalează cu o nemotivare a hotărârii. In plus, sentinţa recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind pronunţata cu ignorarea obiectului și a cauzei raportului juridic dedus judecaţii.

A solicitat ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra aspectului legat de respectarea termenului de 30 de zile in care reclamanta putea să conteste măsura luată de către societate dar nu a binevoit să se pronunţe pe acest aspect.

În cadrul întâmpinării de la fond a arătat faptul ca cererea introductivă a fost formulată împotriva S.C.[...] S.R.L (instanţa citându-ne astfel). Mai mult, nu a fost comunicata aceasta cerere. Citaţiile au fost făcute pentru a fi transmise către S.C. [...] S.R.L, acestea nepurtând ştampila preşedintelui. Chiar şi sentinţa este redactată cu

S.C. [...] S.R.L, atât pe comunicare, cât şi pe dispozitiv sau considerente.

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente :

Prin decizia de sancţionare disciplinară nr. 264/27.04.2012 s-a dispus de către intimată concedierea disciplinară a reclamantei în temeiul art. 61 alin. 1 lit. a codul muncii, începând cu data de 02.05.2012.

S-a reţinut ca primă abatere faptul că în zilele de 06.03.2012, 02.03.2012 şi 23.10.2012, salariata nu a purtat uniforma stabilită la nivelul societăţii nu avea vesta sau pantalonii din dotare fiind astfel încălcate dispoziţiile din Instrucţiunile referitoare la comportamentul şi ţinuta angajaţilor SDC, dar şi prevederile ROI, Cap. IX, lit. b).

În mod corect prima instanţă a constatat cu privire la fapta din 23.10.2012 că aceasta era imposibil de reţinut întrucât vizează o dată ulterioară emiterii deciziei de sancţionare disciplinară.

În ceea ce priveşte faptele din 02.03.2012 şi 06.03.2012 reclamanta a recunoscut faptul că nu a purtat uniforma completă întrucât mărimea uniformei nu mai era corespunzătoare în condiţiile în care slăbise mult în ultimul timp.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a reieşit faptul că reclamanta nu a purtat uniformă din dotare ca urmare a scăderii în greutate.

Prin urmare, încălcarea dispoziţiilor din Instrucţiunile referitoare la comportamentul şi ţinuta angajaţilor a avut loc din cauza unei situaţii obiective şi datorită unei atitudini intenţionate sau de neglijenţă a salariatei.

A doua abatere a constat în comportamentul neadecvat la locul de muncă în timpul programului din tura de lucru 02/03.03.2011, plimbând în spinare prin staţie, pe colegul său de tură, părăsind amândoi încăperea magazinului şi lăsând casele de marcat nesupravegheate, fiind astfel încălcate dispoziţiile din ROI cap.IX: ”Obligaţiile salariaţilor pct. 2 conduita profesională”.

Martorul [...] a confirmat în sensul că a fost vorba de o glumă între colegi, ce a avut loc într-o perioadă în care staţia era liberă, fără nici un client.

Cu privire la acest eveniment a fost cercetat şi sancţionat şi salariatul [...]. Martora [...] a arătat că a observat comportamentul neadecvat al reclamantei,

care îl purta în speţă pe colegul său şi că nu erau clienţi la acea oră în magazin.

A treia abatere a constat în permiterea accesului unei persoane străine în societate în zona interzisă încălcând astfel Regulamentul de Protecţie al personalului din staţiile de distribuire a carburanţilor, în data de 19.01.2012.

În privinţa acestei fapte, în mod corect prima instanţă a reţinut că există dubiu cu privire la salariatul care ar fi permis accesul unei persoane străine în unitate.

Martora [...] a arătat că în data de 19.01.2012 se afla în tură cu reclamanta, în timp ce au fost atacaţi de un grup de persoane, urmărit de un alt grup. A solicitat intervenţia firmei de pază şi al poliţiei. Persoane străine au intrat în staţie şi s-au dus în spatele magazinului, în aceste împrejurări fiind spart şi un geam, însă nici o persoană nu a intrat în zona interzisă, respectiv către biroul şefului de staţie şi către vestiare,

A patra abatere reţinută a fost aceea că în data de 23.10.2011, ora 02,40, salariata a fost surprinsă dormind în timpul programului de către şefa de staţie, salariaţii din tura respectivă luând măsuri să nu fie deranjaţi, instalând indicatoare care blocau accesul la pompele de carburant.

În mod corect prima instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară pentru această abatere.

În speţă, salariata a comis fapta descrisă anterior la data de 23.10.2011, iar decizia de sancţionare disciplinară a fost emisă la data de 27.04.2012, cu depăşirea termenului de 6 luni impus prin dispoziţii imperative de legiuitor.

În ceea ce priveşte ultima abatere din data de 02/03.03.2012 când salariata a părăsit locul de muncă pentru o perioadă de circa 30 minute, fără a anunţa şeful ierarhic superior, în mod corect s-a reţinut că există neconcordanţe în privinţa datei de săvârşire a acestei abateri.

Astfel, prin decizia de concediere s-a reţinut ca fiind data de 02/03.03.2012, în timp ce în cuprinsul documentaţiei ce a stat la baza emiterii acestei decizii s-a reţinut data de 06.03.2012.

Prin urmare, salariata a fost cercetată pentru o faptă de părăsire a locului de muncă din data de 06.03.2013 şi a fost sancţionată pentru o altă faptă de aceiaşi natură, însă din data de 02/03.03.2012, ce nu a făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile.

Reclamanta a recunoscut că a existat o dată când a fost nevoită să părăsească locul de muncă pentru scurt timp, circa 10 minute, însă staţia a rămas sub supravegherea colegului de tură, nefiind afectată activitatea unităţii. Din probele administrate a rezultat că şeful de staţie trebuia anunţat numai în situaţia în care lipsa de la programul de lucru ar fi afectat activitatea staţiei, situaţie care nu se regăseşte în cauză.

Raportat la abaterile disciplinare expuse anterior, în mod corect prima instanţă a constatat că angajatorul nu a făcut o analiză corectă a gravităţii faptelor şi a dispus înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe 3 luni cu 10%.

Prin art. 250 codul muncii sunt reglementate criteriile legale de individualizare a sancţiunii disciplinare statuându-se că: „angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicată în raport de gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat având în vedere: a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită; b) gradul de vinovăţie a salariatului; c) consecinţele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către aceasta.

Deşi pârâta a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei, aceasta nu a depus la dosar dovada comunicării deciziei de sancţionare disciplinară către reclamantă, pentru a face dovada că cererea ar fi fost formulată tardiv, deşi sarcina probei revine angajatorului.

Pârâta a fost legal citată cu respectarea dispoziţiilor art.90 şi urm. Cod pr. civilă, acesteia i s-a comunicat cererea reclamantei, a formulat întâmpinare, a solicitat probatorii, astfel că i-a fost respectat dreptul la apărare, nefiind cu nimic prejudiciară prin faptul că pe citaţie s-a menţionat SC [...] SRL în loc de SC [...] SRL, având în vedere faptul că aceasta şi-a schimbat denumirea, însă având aceleaşi sediu.

Faptul că în practicaua sentinţei recurate s-a menţionat SC [...] SRL este o simplă eroare materială care poate fi îndreptată de către instanţa de fond.

Prima instanţă a făcut o corectă interpretare a probelor administrate în cauză şi a arătat pe larg motivele în fapt şi în drept pe care şi-a întemeiat soluţia.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 312 alin. 1 cod pr.civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Decizia civilă nr. 1284/CM/23.12.2013

Judecător redactor Jelena Zalman

← Contestarea deciziilor de pensie. Obligativitatea procedurii...		Reducerea stagiului de cotizare potrivit OUG nr. 4/2005. →

Contestaţie decizie de concediere disciplinară.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere disciplinară.