Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1053/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1053/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 15403/118/2012
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 1053/CM
Ședința publică din 11 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. L.
JUDECĂTOR - M. G.
JUDECĂTOR - VANGHELIȚA T.
Grefier - C. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C., cu sediul în C., . nr. 13, jud. C., în numele membrilor de sindicatA. A., B. M., B. O., C. V., I. C., L. STELUȚA, L. O., M. I., M. M., M. V., N. C., O. A., R. M., S. M., S. L., S. M., V. L., H. M., D. I. și Ș. D. C., împotriva sentinței civile nr. 2366/15.05.2013, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații L. T. JEAN D. ADAMCLISI, cu sediul în Adamclisi, ., jud. C., M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, . nr. 28-30, sect.1, și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., .. 11, jud. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul oral al grefierului de ședință prin care s-a învederat că procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și urm. C. pr. civ., că recursul a fost declarat și motivat în termen și scutit de plata taxelor de timbru, că întâmpinarea depusă la dosar la 22.07.2013 de I. Școlar Județean C. a fost comunicată celorlalte părți în proces în aceeași zi a fost timbrat conform dispozițiilor instanței, după care:
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile și că recurenții au solicitat judecarea pricinii și în lipsa reprezentantului lor, instanța, fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 20.12.2012, reclamanții A. A., B. M., B. O., C. V., I. C., L. Steluța, L. O., M. I., M. M., M. V., N. C., O. A., R. M., S. M., S. L., S. M., V. L., H. M., D. I. și Ș. D. C., prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții L. T. Jean D., Adamclisi, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și I. Școlar Județean C., în temeiul Legii nr. 315/2006 și normelor metodologice de aplicare a acesteia, obligarea primului pârât să plătească reclamanților diferența dintre suma de 100 euro, calculată în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României din ziua plății, și suma de 130 lei, reprezentând ajutor financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferent anului 2009, corespunzător perioadei lucrate în unitatea de învățământ, precum și suma de 100 euro, calculată în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României din ziua plății, reprezentând ajutor financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferent anului 2010, obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aloce Inspectoratului Școlar Județean C. suma necesară plății sumelor mai sus-menționate, precum și obligarea Inspectoratului Școlar Județean C. să aloce primului pârât sumele necesare plății sumelor mai sus-menționate.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că, prin art. 1 și 6 din Legea 315/2006, s-a prevăzut acordarea unui ajutor financiar către cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare din învățământul preuniversitar de stat, în vederea achiziționării de cărți sau programe educaționale. Acest ajutor financiar se prevedea a fi acordat anual, la cererea cadrelor didactice, având un cuantum echivalent cu valoarea în lei a 100 euro; au mai precizat reclamanții că procedura de alocare a sumelor de bani și de acordare a ajutorului a fost detaliată prin Normele metodologice de aplicare a Legii 315/2006, aprobate prin HG 453/2007.
Cu privire la ajutorul financiar aferent anului 2009, reclamanții au învederat că au formulat cerere până la data de 01 noiembrie 2008, dar abia în luna decembrie 2009 s-a realizat o plată parțială, în cuantum de 130 lei pentru fiecare cadru didactic, față de cei 100 euro cuveniți. În ceea ce privește însă anul 2010, pârâții nu au mai executat obligația de plată nici măcar parțial, deși cererile au fost formulate până la data de 1 noiembrie 2009.
Prin întâmpinarea înregistrată la 27.02.2013, pârâtul I. Școlar Județean C. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că reclamanții nu au făcut dovada depunerii cererilor de acordare a ajutorului financiar; de asemenea, reclamanții nu au făcut dovada solicitărilor unității de învățământ către inspectorat pentru alocarea sumelor necesare plății.
Prin sentința civilă nr. 2366/15.05.2013, Tribunalul C. a respins acțiunea ca neîntemeiată,constatând că reclamanții nu au prezentat înscrisuri pe baza cărora să dovedească efectuarea unor cheltuieli în scopul achiziționării de material didactic, astfel încât să justifice beneficiul încasării unor sume de bani a căror destinație este prevăzută expres și limitativ prin lege.
Pentru a ajunge la concluzia netemeiniciei acțiunii, tribunalul a amintit că, din reglementarea Legii nr. 315/2007 instanța reține că ajutorul financiar nu poate fi considerat un drept salarial, ci o formă de sprijin a salariaților din învățământului preuniversitar prin angajarea unor cheltuieli bugetare în acest sens, suma de 100 de euro având o destinație precisă, anume aceea de achiziționare cărți sau de programe educaționale pe suport electronic; aceasta se plătește, potrivit art. 5 pct. 7 din HG 453/2007, beneficiarul ajutorului financiar își respectă obligația de a prezenta documentele justificative, conform reglementărilor financiar-contabile în vigoare.
Tribunalul a apreciat că, în cazul unei plăți făcute în avans, beneficiarul plății trebuie să facă dovada că a utilizat suma acordată in avans in scopul pentru care a fost dată pentru a putea justifica ieșirea din patrimoniul debitorului a respectivei sume de bani ca fiind efectiv datorată; mai mult, în acest caz nu se poate reține un drept al angajatului la încasarea acestor sume, deoarece acesta nu este titularul unei creanțe certe și exigibile care să dea naștere obligației corelative a unității angajatoare la plata unei sume de bani cu acest titlu.
În aceste condiții, tribunalul a considerat că angajatul nu are dreptul la încasarea sume de bani, ci doar la decontarea unui anumit serviciu ce a fost efectuat în folosul angajatorului și pe care acesta s-a obligat să îl suporte din
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C., prin care au criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 3041 C. pr. civ., solicitând modificarea acesteia și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea susținerea căii de atac, s-a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii și este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece din interpretarea gramaticală a articolul 5 alin.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.315/2006 (aprobate prin H.G. nr. 453/2007) nu rezultă că regula pentru ca ajutorul să devină debit este aceea a dovedirii anticipate a efectuării cheltuielilor .
Recurenții solicită a se observa că, între cele două modalități de plată legiuitorul a utilizat conjuncția disjunctiva „sau”, care exprimă o alternativă, nu creează reguli și excepții, existând doua posibilități de plata a ajutorului de 100 euro: fie integral, pe baza documentelor justificative, fie în avans, într-o singură tranșă, urmând ca justificarea să fie făcută ulterior, în termen de 15 zile calendaristice; nu există în textul citat nici un element care să sugereze măcar ideea că plata în avans a acestei sume ar avea caracter excepțional, sau ca plata în baza unor documente justificative ar constitui o regulă.
Recurenții au mai învederat că art. 5 alin. 7 stabilește doar obligația pentru beneficiarii ajutorului de a prezenta documente justificative, conform reglementărilor financiar contabile în vigoare, ceea ce implică anumite condiții de fond și de formă pentru aceste documente (de exemplu, facturi și chitanțe corespunzătoare, nu înscrisuri sub semnătură privată); reglementările financiar-contabile aplicabile în sistemul bugetar nu exclud posibilitatea plăților în avans, iar legiuitorul nu a stabilit această modalitate de plată în mod expres într-un alineat, pentru a o interzice în următorul.
În critica sentinței recurate, s-a mai arătat că, după cum rezultă chiar din titlul său, Legea nr. 3 15/2006 a urmărit stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar. îmbunătățirea calității activității didactice presupune, printre altele formarea continuă a cadrelor didactice. Legea nr. 1/2011 a educației naționale cuprinde, în art. 236-246, o amplă descriere a noțiunilor de formare inițială și formare continuă; în speță, reclamanții au făcut dovada depunerii cererilor pentru acordarea ajutorului financiar de 100 de euro, atât pentru anul 2009, cât și pentru anul 2010, iar în decembrie 2009, în baza cererilor depuse până la 01.11.2008, a fost acordat o plată parțială în cuantum de 130 de lei.
În acest context, recurenții au apreciat că nu se poate susține că cerința reclamanților de a li se acorda în mod retroactiv acest ajutor, solicitat în termenul legal, nu ar justifica un interes legitim, personal, născut și actual, deoarece folosul practic urmărit este acela al achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, nu doar pentru activitatea didactică desfășurată într-o perioadă anterioară, așa cum în mod eronat susține instanța de fond, ci pornind de la necesitatea formării continue și îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
Un alt argument din recursul reclamanților îl constituie susținerea că, în condițiile în care acțiunea se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 315/2006 (această mențiune fiind cuprinsă în mod expres în toate capetele de cerere), s-a avut în vedere exact procedura instituită de această lege și de normele metodologice cu privire la plata ajutorului, care, în oricare dintre situații, inclusiv cea a plății în avans, implică depunerea unor documente justificative de către reclamanți; oricum dreptul cadrelor didactice la acest ajutor financiar era însoțit de obligația corelativă, instituită imperativ de lege, de a se asigura fondurile necesare plătii, condiția necesară și suficientă pentru nașterea acestui drept fiind aceea a solicitării formulate în termenul legal și, evident că, odată efectuată plata în avans, exista obligația depunerii unor documente justificative în termenul de 15 zile calendaristice.
În dezvoltarea criticilor din recurs, s-a arătat că, în situația în care beneficiarul plății nu-și respectă obligația legală de a depune documentele justificative, angajatorul are la dispoziție posibilitatea declanșării procedurilor privind răspunderea patrimonială, așa cum aceasta este stabilită de dispozițiile codului muncii, iar admiterea acțiunii și plata avansului în temeiul hotărârii judecătorești, nu exclud posibilitatea angajatorului de a se îndrepta împotriva reclamanților care, ulterior, nu-și îndeplinesc obligația de a depune documente fiscale justificative.
În opinia recurenților în măsura în care au calitatea cerută de lege, respectiv sunt cadre didactice titulare/suplinitoare calificate, au depus cererile pentru plata ajutorului financiar în cuantum de 100 euro până la data de 1 noiembrie 2008 (pentru anul 2009), respectiv 1 noiembrie 2009 (pentru anul 2010), iar până în prezent pârâții nu și-au îndeplinit obligația imperativă stabilită prin lege, neplătind acestora diferența dintre suma de 100 euro - echivalentul în lei la data plății și suma de 130 lei (restul de plată din ajutorul aferent anului 2009), si nici ajutorul de 100 euro - echivalentul în lei la data plății, reprezentând ajutorul financiar reglementat de Legea 315/2006, aferent anului 2010 apreciem că recursul lor este fondat.
La 08.05.2013, intimatul I. Școlar Județean C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingea recursului ca neîntemeiat, arătând că, în mod corect, instanța de fond a reținut că, pentru a li se acorda reclamanților cei 100 de euro în echivalent lei ca și ajutor financiar, era necesar ca aceștia să fi făcut dovada cu anticipație cu înscrisuri a efectuării cheltuielilor exclusiv în scopul prevăzut de lege.
În argumentarea apărării, pârâtul a mai susținut că pretinsa plată în avans, admisibilă potrivit legii, presupunea acordarea banilor într-o procedură extrajudiciară, obișnuită; odată însă declanșată procedura judiciară prin intermediul căreia reclamanții au înțeles să-și realizeze dreptul și trecerii anilor 2009 și 2010, considerăm că nu s-ar mai putea susține cu temei că plata ar putea fi făcută în avans, chiar și în lipsa unor documente justificative.
În acest context, intimatul a pretins că analiza gramaticală făcută de recurent în susținerea criticii nu este fondată întrucât excepția prevăzută de Legea nr. 315/2006, de acordare „în avans” a drepturilor bănești, nu își mai găsește aplicabilitatea la acest moment, fiind incidență regula prezentării dovezilor de achiziționare a cărților și programelor educaționale anterior plății; de aceea, este firesc ca instanța de fond să respingă solicitarea de obligare a pârâților la acordarea ajutorului financiar arătat întrucât plățile s-ar putea face urmare pronunțării hotărârii judecătorești, hotărâre care nu le va impune și obligația corelativă de a face dovada achiziționării de cărți și de programe educaționale.
La 04.07.2013, intimatul I. Școlar Județean C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, considerând că cele 3 critici ale recurenților asupra soluției pronunțată de instanța de fond sunt greșite.
În apărare, s-a arătat că, în mod corect instanța de fond a reținut că pentru a li se acorda reclamanților cei 100 de euro în echivalent lei ca și ajutor financiar, era necesar ca aceștia să fi făcut dovada cu anticipație cu înscrisuri a efectuării cheltuielilor exclusiv în scopul prevăzut de lege.
Pârâtul a învederat că reclamanții nu ar putea susține cu temei că plata ar putea fi făcută în avans, chiar și în lipsa unor documente justificative, deoarece analiza gramaticală făcută de recurent în susținerea criticii nu este fondată, întrucât excepția prevăzută de Legea nr. 315/2006, de acordare „în avans" a drepturilor bănești, nu își mai găsește aplicabilitatea la acest moment, fiind incidență regula prezentării dovezilor de achiziționare a cărților și programelor educaționale anterior plății.
În susținerea apărărilor, s-a mai precizat că era firesc ca instanța de fond să respingă solicitarea de obligare a pârâților la acordarea ajutorului financiar arătat întrucât plățile s-ar putea face urmare pronunțării hotărârii judecătorești, hotărâre care nu le va impune și obligația corelativă de a face dovada achiziționării de cărți și de programe educaționale.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, raportat de situația de fapt reținută de instanța de fond, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
În soluționarea recursului trebuie pornind de la prevederile art.1 din Legea nr.315/2006 care definesc drepturile de care pot beneficia destinatarii normei drepturilor unui „ajutor financiar” și prin care se impune o dublă condiționare a posibilității de valorificare a acestui sprijin bănesc (care, în fapt, se circumscrie scopului prevăzut de art.4 din Norme): 1) ajutorul financiar se va utiliza exclusiv în vederea cumpărării unor cărți sau programe educaționale pe suport electronic și 2) dintre aceste cărți și programe sunt vizate numai acelea necesare îmbunătățirii calității activității didactice.
Sintagma „ajutor financiar” trebuie înțeleasă ca fiind acea formă de asistență, sprijin material cuantificabil în bani, ca modalitate de ajutorare pecuniară a unor persoane aflate temporar în dificultate care, din cauze diferite (fără relevanță aici, dar care ar putea fi, de exemplu, de natură economică), nu au posibilitatea de a realiza, prin mijloace și eforturi proprii anumite cerințe funcționare socială (și care, în contextul Legii 315/2006, ar putea viza mediul socio-profesional al beneficiarilor).
Pornind și de la prevederile art.5 alin.3 din Norme, conform cărora sumele necesare plății acestui sprijin material se iau din capitolul bugetar „ajutoare sociale în bani”, trebuie acceptat că acest drept condiționat nu are natura unui drept salarial (căci atunci s-ar fi acordat în baza muncii depuse, conform art.10 și art. 39 lit.a C. Muncii, în mod necondiționat de alte formalități), că acest ajutor se acordă temporar, doar în perioada stării de nevoie a destinatarului (pentru că altfel s-ar fi acordat independent de vreo calitate a acestuia) și că ajutorul financiar s-a reglementat nu pentru folosul personal al cadrelor didactice, ci în vederea atingerii unui țel superior „îmbunătățirea calității activității didactice”, pentru care ajutarea acestor beneficiari reprezintă decât un mijloc de realizare (câștigul mediat fiind unul general, social, iar nu individual).
După cum s-a arătat anterior, art. 1 din lege impune o dublă condiționare a posibilității de acces la ajutor a cărui destinație este precis stabilită de legiuitor astfel încât scopul asigurării perfecționării activității cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, al creșterii calității pregătirii de specialitate și îmbunătățirii calității activității educative a personalului didactic din învățământul preuniversitar (art.4 din Norme), să poată fi atins.
Apoi, art. 2 stabilește alte două condiții de acordare: ajutorul se conferă la cerere (fiind, deci, unul care obligă angajatorul doar în situația valorificării în termen legal, a facultății de alegere a cadrelor didactice (acestea putând deci renunța la drept – încă o diferență față de salariu) și ajutorul financiar are caracter anual.
Această ultimă însușire specifică a ajutorului financiar nu se referă exclusiv la periodicitatea nașterii și exigibilității dreptului, ci privește și durata de existență a posibilității de opțiune, fiind deci vorba despre un drept ce corespunde unui an și care încetează a exista la data epuizării perioadei pentru care a fost reglementat (adică la trecerea în anul următor).
De aceea, trebuie subliniat că dreptul la ajutorul anual prevăzut de Legea nr. 315/2006 nu avea caracter reportabil (care deci să fie adiționat la dreptul exigibil pentru anul în curs), beneficiul material fiind definitiv pierdut la sfârșitul anului dacă, în intervalul legal, nu s-au efectuat cheltuielile pentru care a fost creat, (în favoarea acestei concluzii jucând și natura ajutorului de alocație bugetară anuală).
În plus, fiind vorba despre un beneficiu acordat unor persoane nu în scopuri individuale ci sociale, colective, este împotriva oricărei logici (nu doar a celei juridice) să se poată aprecia că la aproximativ 3 ani de la abrogarea unui act normativ, finalitatea urmărită de legiuitor corespunzătoare anilor 2009, 2010 se mai poate realiza. Se impune, deci, revenirea la caracterul anual al drepturilor (care nu este unul cu caracter pur personal – precum decontarea chiriei sau abonamentului pe mijloace de transport) fiind contrar oricărei rațiuni să se pretindă că „îmbunătățirea calității activității didactice” (art.4 din Norme) ce ar fi trebuit să se producă în anii 2009 și 2010 s-ar mai putea realiza, retroactiv, prin acțiunea de față.
De aceea, niciodată, nu se poate aprecia că dreptul reglementat de Legea nr. 315/2006 se acordă doar la simpla cerere a persoanelor indicate în ipoteza art.1, pentru că această afirmație omite împrejurarea că, în chiar conținutul textului indicat, sunt reglementate expres două condiții ( „în vederea achiziționării…”; „necesare îmbunătățirii …..”), care se subscriu scopului prevăzut de art.4 din Norme.
Or, față de împrejurarea că acest scop nu mai poate fi realizat, este evident că nici dreptul creat cadrelor didactice nu poate subzista conform principiului ubi cessat ratio legis ibi cessat lex.
Trimiterile reclamanților la art.5 alin.6 din norme, referitoare la modalitățile de plată a ajutorului financiar nu pot constitui un argument pentru admiterea acțiunii, cât timp datorită caracterului anual al drepturilor și al condițiilor sub care s-a reglementat, însuși dreptul nu există, astfel încât obligația de plată nu născut.
Este adevărat că art. 5 alin.6 prevede că plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2), însă „plata în avans” nu poate viza un drept reglementat sub puterea unui termen extinctiv pe care reclamanții l-au lăsat să curgă fără a fructifica posibilitatea de a beneficia de ajutorul financiar.
De aceea, singura modalitate în care reclamanții puteau uzita de facilitatea de plată în avans era ca, chiar în cursul anilor 2009 și 2010 să solicite unității de învățământ acordarea anticipată a sumei datorate de angajator cu acest titlu sub condiția justificării ei ulterioare, în sensul folosirii conform destinației legale.
Dacă această alternativă de acontare a ajutorului financiar a fost ratată, nu se mai poate invoca modalitatea de plată „în avans” pentru executarea unei obligații corelative unui drept care nu s-a născut, fiind afectat de termenul extinctiv (simpla enunțare a pretențiilor reclamanților ce ar putea fi sintetizate sub forma „plată în avans pentru sume datorate pentru 3 ani în urmă”, fiind măsura absurdității solicitării acestora).
De aceea, interpretarea art.5 alin.6 în spiritul actus interpreteandus est potius ut valeat quam ut pereat (art.1268 N.C.C.) vizează posibilitatea solicitării (chiar și în justiție) a plății în avans doar în cursul anului pentru care dreptul a fost reglementat sau, în cazul în care cadrele didactice nu s-au limitat doar la a face cererea conform art. 3 din Norme, ci chiar au achiziționat cărțile/programele, să ceară plata contravalorii lor (care cel mai probabil, nu vor avea niciodată valoarea fixă de 100 euro astfel cum au cerut reclamanții – încă un argument al respingerii pretenției exacte de 100 euro); în plus, această ultimă situație care s-a regăsit permanent printre apărările pârâtului I. Școlar Județean C. nu a fost niciodată pretinsă de reclamanți, iar concluzia care se impune din această constatare este aceea că, în anii 2009 și respectiv 2010, reclamanții nu au făcut achiziții care s-ar putea încadra în ipoteza art. 1 al L. nr. 315/2006, dar solicită, în 2012, avansarea unor sume care - conform legii - pot fi justificate numai cu documente contemporane perioade de existență a dreptului (adică din anii 2009 și 2010), pretenție inacceptabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C., cu sediul în C., . nr. 13, jud. C., în numele membrilor de sindicat A. A., B. M., B. O., C. V., I. C., L. STELUȚA, L. O., M. I., M. M., M. V., N. C., O. A., R. M., S. M., S. L., S. M., V. L., H. M., D. I., Ș. D. C., împotriva sentinței civile nr. 2366/15.05.2013, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți L. T. JEAN D. ADAMCLISI, cu sediul în Adamclisi, ., jud. C., M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, . nr. 28-30, sect.1, și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., .. 11, jud. C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.11.2013.
Președinte, G. L. | Judecător, M. G. | Judecător, Vanghelița T. |
Grefier, C. M. |
Red.hot.jud.fond A. C.
Red.dec.jud.rec.G.L./23.12.2013
Gr.C.M./2 ex./23.12.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 26/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
