Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 513/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 513/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 12106/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.513/CM
Ședința publică din 18 iunie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Președinte – M. A.
Judecător – M. B.
Judecător – R. A.
Grefier – D. R.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenții pârâți C. L. AL M. C. și P. M. C., ambele cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 443/28.01.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. L. P., domiciliat în C., . nr.146, ., intimații pârâți C. T. TOMIS C., cu sediul în C., ., județul C., I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ..11, județul C. și intimatul chemat în garanție S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C., . nr.18, având ca obiect drepturi bănești conform Legii nr.221/2008.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conform art.87 și urm. Cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că față de cererea depusă la dosar la 01.04.2013, s-a comunicat la data de 02.04.2013 un exemplar de pe motivele de recurs și intimatului chemat în garanție S. R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. C.; la data de 11.04.2013, intimatul chemat în garanție S. R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. C. a depus la dosar întâmpinare, ce a fost comunicată recurenților pârâți, iar la data de 12.06.2013 intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare ce a fost comunicată și celorlalte părți.
După referatul grefierului de ședință:
Instanța socotindu-se lămurită asupra cauzei, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată conform art. 150 cod pr.civilă și rămâne în pronunțare asupra recursului de față, având în vedere că părțile au solicitat judecata cauzei și în lipsă conform art. 242 alin.2 cod pr.civilă.
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul C. L.-P. a solicitat instanței ca in contradictoriu cu pârâții C. T. Tomis Constanta, C. L. al M. Constanta, P. M. Constanta si I. Solar Judetean Constanta sa se dispuna obligarea piritilor la calculul si plata diferentelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr 221/2008 reprezentând diferenta dintre drepturile salariale efectiv incasate si cele cuvenite membrilor de sindicat in conformitate cu prevederile Legii nr 221/2008 pentru aprobarea OG nr 15/2008 pe perioada 22.10._09 actualizate in functie de coeficientul de inflatie de la data scadentei pina la data platii efective, precum si aceleasi drepturi salariale cuvenite incepind cu data de pe perioada 1.01._10 cu luarea in considerare a salariilor de baza aferente lunii decembrie 2009.
In motivarea cererii, reclamantul arata că au fost incadrat ca si cadru didactic la C. T. Tomis Constanta pina la data de 31.08.2010 cind s-a pensionat. Arata reclamantul ca la 30 ianuarie 2008 s-a aprobat OG 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamint .OG 15/2008 a fost aprobata cu modificari prin Legea 221/2008 principala modificare constind in majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic si didactic auxiliar, la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 si care reprezinta valoare de referinta pentru cresterile salariale ulterioare.Mai arata reclamantul ca Legea de aprobare a OG 15/2008 a facut obiectul controlului de constitutionalitate inainte de promulgare, iar prin Decizia nr1093/15.10.2008 s-a constatat ca legea este constitutionala.Cu toate acestea, sustine reclamantul, aplicarea Legii 221/2008 a fost blocata prin promovarea mai intîi a OUG 136/2008 care a fost declarata neconstitutionala prin decizia 1221/2008 a Curtii Constitutionale, si apoi prin promovarea OUG 151/2008 declarata neconstitutionala prin Decizia 984/2009.
Precizeaza reclamantul ca nesocotirea drepturilor salariatilor recunoscute de lege, chiar si in contextul in care ea provine din partea puterii executive, este de natura de a aduce prejudicii personaluli didactic si didactic auxiliar. Concluzioneaza reclamantul ca singurul impediment in aplicarea Legii 221/2008 a fost eliminat prin Decizia Curtii Constitutionale pronuntate in 138 de cauze civile, astfel ca salariatii in interesul carora este exercitata actiunea sint indreptatiti la plata drepturilo cuvenite prin Legea 221/2008, actualizate cu rata inflatiei si cu dobinda legala
Cu privire la perioada 01.10._10, reclamantul a precizat ca in baza Legii 330/2009, pirita ar fi trebuit sa mentina salariul din luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 30 alin.5 din lege. De asemenea, prin art. 5 alin.1 din OUG 1/2010, s-a prevazut ca incepind cu luna ianuarie 2010, personalul aflat in functie la 31 decembrie 2009 pastreaza salariul avut la aceasta data.
Mai precizeaza reclamantul ca modalitatea de calcul a salariilor, ulterior datei de 01.01.2010, a fost confirmata si prin considerentele Deciziei nr. 877/28.06.2011 a Curții Constitutionale, potrivit cu care reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea 221/2009 și nu cu OUG 41/2009.
Cu privire la perioada 01.01._11, reclamanta a invederat ca Legea 285/2010 stabileste la art. 1 ca salarizarea in anul 2011 porneste de la salariile stabilite in luna octombrie 2010, in conformitate cu prevederile Legii 330/2009 si, implicit, cu luarea in considerare a prevederilor Legii 221/2008.
A mai sustinut reclamantul ca toate modificarile aduse salariului prin Legea 118/2010 trebuiau aplicat unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 si perpetuata apoi atit in anul 2010, cit si in 2011, pina la . Legii 63/2011 privind incadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din invatamint.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar adeverinta nr. 2151/2012 si contract individual de munca.
Piritul C. N. Pedagogic nu a depus intimpinare.
Piritii P. M. Constanta si C. L. Constanta au formulat intimpinare prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive si exceptis precrisrii dreptului material la actiune pentru drepturile salariale aferente perioadei 1.10._09.
Pârâții C. L. C. și primarul M. C. au formulat și cerere de chemare în garanție a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare plății în cazul în care se va admite acțiunea.
Instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Inspectoratului Scolar Judetean Constanta.
In sedinta din data de 28.01.2013 s-a pus in discutie exceptia lipsei calitatii procesual pasive a piritilor P. M. Constanta si C. L. Constanta si a Inspectoratului Scolar Judetean Constanta precum si excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin sentința civilă nr.443/28.01.2013, Tribunalul C. a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului I. Școlar Județean C.; s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune ca nefondata; s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a piritilor C. L. al M. Constanta si P. M. Constanta ca nefondata; s-a admis acțiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu piritii C. T. Tomis C., C. L. al M. C., P. M. C. și au fost obligați pârâții la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și plata către reclamant a diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 22.10.2009 – 31.12.2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ; a fost obligată pârâta la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, așa cum au rezultat acestea din aplicarea Legii nr.221/2008, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a piritilor P. M. Constanta si C. L. Constanta:
Potrivit O.U.G. nr. 32/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
În baza H.G. nr. 538/2001, dată în aplicarea O.U.G. nr. 32/2001, au fost aprobate Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat care au prevăzut că bugetele instituției de învățământ preuniversitar se aprobă de către C. L., conform art. 16 din H.G. nr. 538/2001 și O.U.G. nr. 45/2003.
De asemenea, potrivit aceleiași hotărâri de guvern, execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, respectiv deschiderea creditelor bugetare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face de către ordonatorul principal de credite, care este primarul unității administrativ-teritoriale, căreia îi este arondată instituția de învățământ preuniversitar.
Este adevărat că, după aprobarea legilor bugetului de stat, unele din veniturile bugetului de stat pentru bugetele unităților administrativ-teritoriale sunt repartizate de consiliul județean, dar în final, derularea tuturor fondurilor pentru cheltuielile pentru salarii ale unităților de învățământ preuniversitar se face prin pârâții C. L. și Primar.
Prin urmare, având în vedere actele normative mai sus-menționate, instanța apreciază că pârâții au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât aceștia au rolul de a asigura fondurile necesare plății salariului reclamanților.
Pentru motivele expuse, va fi respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtilor P. M. Constanta si C. L. Constanta si va admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a ISJ cu consecinta respingerii actiunii in contradictoriu cu acest pirit.
In ceea ce priveste exceptia prescrierii dreptului la actiune:
In cauza reclamantul a solicitat obligarea piritei la plata diferentelor de pensie pe perioada 22.10._.12.2009 si 1.01._10.
Conform art 2501 c.civ „Drepturile la actiune avind un obiect patrimonial sint supuse prescriptiei extinctive, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel”.
Potrivit art 2517 c.civ „ Termenul prescriptiei este de 3 ani, daca legea nu prevede altfel”.
Cum in speta de fata cererea reclamantului de obligarea la plata diferentelor de drepturi salariale are un obiect patrimonial si cum acesta cerere nu depaseste termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de lege, actiunea fiind inregsitrata la data de 22.10.2012, instanta va respinge exceptia ca nefondata.
Cu privire la fondul cauzei:
Prin art.1 alin.(1) lit.”b” și „c” din OG.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, în raport de care în anumite intervale de timp era asigurată o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat - cu modificări - prin Legea nr.221/2008, fiind consacrată o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG 136/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de puterea legislativă, prin lege.
Prin Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.Of.nr.804/2 decembrie 2008, instanța de contencios constituțional a statuat asupra neconcordanței OUG 136/2008 cu dispozițiile legii fundamentale.
În considerentele deciziei prin care s-a declarat neconstituționalitatea acestui act normativ s-a reținut că nu poate fi acceptată adoptarea unei ordonanțe de urgență numai în scopul de a contracara o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ.
Curtea Constituțională a reținut că ordonanța de urgență adoptată de executiv încalcă flagrant dispozițiile art.1 alin.(4), art.61 alin.(1), art. art.41, art.47 alin.(1), art.115 alin.(4) și(6) din Legea fundamentală.
Ulterior, Guvernul a emis o nouă ordonanță - OUG 151/2008, care are aceeași finalitate cu cea a ordonanței de urgență ce fusese declarată neconstituțională - OUG 136/2008, consacrând prin art. I pct.2 și 3, o reducere substanțială a majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ, în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a OG.15/2008.
Pentru identitate de rațiune și în considerarea argumentației cu soluția dispusă prin Decizia nr.1221/12 noiembrie 2008, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.842/ 2 iunie 2009, publicată în M.Of.464/6 iulie 2009, a constatat neconstituționalitatea art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008.
Cum modificările aduse OG 15/2008, prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 nu-și mai produc efectele, fiind suspendate de drept, conform art.31 alin.3, teza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare (OUG 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar, OUG 31/2009 și art.2 din OUG 41/2009), nu pot produce efecte.
Constatarea prin decizii succesive a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern la OG.15/2008, astfel cum fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, nu poate avea decât o singură finalitate - recunoașterea îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG.15/2008, în condițiile în care această ordonanță a fost aprobată prin lege.
O asemenea abordare este în acord cu prevederile constituționale consacrate de art.1 alin.(5), potrivit cu care „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Mai mult, prin decizia data in recurs in interesul legii nr. 3/4.04.2011 ICCJ a stabilit „ca efect al deciziilor Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale ordonantele de urgenta ale Guvernului 136/2008, nr. 151/2008 si 1/2009, dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea 221/2008 constituie temei legal pentru diferentele drepturilor salariale cuvenite functiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv incasate cu incepere de la 1 octombrie 2008 si pina la data de 31.12.2009”
Potrivit disp.art.157 alin.(2) din Codul muncii, neplata salariului constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, de natură a antrena răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
În temeiul normelor și principiilor civile contractuale, este consacrată obligația angajatorului de a-l despăgubi pe salariat, în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul (art.169 alin.1 codul muncii).
Prin art.8 din codul muncii se dispune că „ relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe”, ceea ce implică exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor în consens cu valorile morale, cu respectarea ordinii de drept, fără acțiuni intempestive, potrivnice caracterului rațional al conduitelor subiectelor de drept.
Or, nesocotirea drepturilor salariale recunoscute de lege – chiar în contextul în care ea provine din partea puterii executive, este de natură a aduce prejudicii personalului didactic și didactic auxiliar, reprezentat în cauză de reclamanți, cu consecința antrenării răspunderii civile contractuale.
In cauza reclamantul solicita mentinerea algoritmului de calcul al salariului, consacrat de Legea 221/2008 si sub imperiul Legii nr. 330/2009 si al Legii 285/2010.
Potrivit art 30 din legea 330/2009 alin 3 si 5 lit a „ Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009. În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege”
Din textul de lege citat mai sus instanta retine Legea 330/2009 reglementeaza un sistem unic de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar si garanteaza mentinerea in cursul anului 2010 a salariului brut de care personalul in functie a beneficiat la data de 31.12.2009.
Prin O.U.G. 1/2010, act normativ de punerea in aplicare a legii unice de salarizare, se reia principiul nediminuarii salariilor in plata la data de 31.12.2009 - art. 5 alin.1, iar la alin.6 se prevade in mod expres: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.
Prin urmare, garantind mentinerea salariului brut din data de 31.12.2009, legiuitorul se raporteaza in mod expres, pentru situatia cadrelor didactice, la salariul stabilit prin O.U.G. 41/2009, act normativ de modificare a dispozitiilor art. 11 alin. 1, litera a1 din O.G. 15/2008, articol la rindul sau introdus prin O.U.G. 136/2008. Instanta retine, insa, ca prin declararea neconstitutionalitatii O.U.G. 136/2008, modificarile aduse pe aceasta cale O.G. 15/2008 au ramas fara efect, astfel ca si actele normative ulterioare (printre care si O.U.G. 41/2009), care s-au raportat la art.11 din forma modificata a O.G. 15/2008, sunt lipsite de eficienta.
Prin mentionarea expresa in O.U.G. 1/2010 a salariul de referinta ca fiind salariului din data de 31.12.2009 stabilit prin O.U.G. 41/2009, in conditiile in care acest act normativ nu mai putea produce efecte, instanta constata ca singura interpretare corecta este in sensul ca drepturile salariale ale personalului din invatamint, ulterior datei de 01.01.2010, se calculeaza pornind de la salariul de baza din 31.12.2009, astfel cum rezulta din aplicarea O.G. 15/2008, in forma aprobata prin Legea 221/2008, drepturi salariale la plata carora reclamantii au fost considerati indreptatiti prin hotarire judecatorească irevocabila.
F. de motivele de fapt si de drept expuse, instanta va obliga pirita la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantilor in conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, cu luarea in considerare a salariilor de baza aferente lunii decembrie 2009, asa cum au rezultat acestea din aplicarea Legii nr.221/2008, precum si la plata diferentelor dintre drepturile salariale cuvenite si cele efectiv incasate, pentru perioada 01.01._10, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, corespunzator perioadei efectiv lucrate in unitatea de invatamint.
Cu privire la anul 2011, instanta retine ca salarizarea personalului platit din fonduri publice a fost reglementata prin Legea 285/2011, care la art.1 prevede „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. (2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.”
Prin urmare, criteriul de referinta in determinarea salariului platit personalului bugetar cu incepere din luna ianuarie 2011 il reprezinta salariul din luna octombrie 2010, majorat cu 15%. Asa cum am aratat mai sus, instanta a retinut ca in anul 2010 reclamantii erau indreptatiti la calcularea salariului cu luarea in considerare a prevederilor Legii 221/2008, prin urmare, aceeasi baza de calcul trebuie avuta in vedere si după 01.01.2011, cu aplicarea majorarii de 15%.
Prin Legea 63/2011 privind incadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din invatamint s-au stabilit atit cuantumul brut al salariilor de incadrare cit si sporurile, indemnizatiile, compensatiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum si metodologia de calcul al acestora. Astfel, incepind cu data de 13.05.2011 s-a instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de baza aflat in plata la momentul intrarii în vigoare a Legii 63/2011, majorarile salariale reglementate de Legea 221/2008 nemaisubzistind noii reglementari.
Pentru considerentele expuse, piritii au fost obligati la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea legii nr 221/2008 si plata catre reclamanta a diferentelor dintre drepturile salariale efectiv incasate si cele cuvenite pentru perioada 22.10._09, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective corespunzator perioadei efectiv lucrate in unitatea de invatamint.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâtul C. L. al M. C. și P. M. C.. În motivarea recursului aceștia au arătat următoarele: în mod nelegal instanța de fond nu a soluționat cererea de chemare în garanție, solicitându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea realizării unei dezlegări unitare a tuturor cererilor cu care Tribunalul a fost învestit; în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a recurenților pârâți având în vedere că prin OUG nr.71/2009 s-a stabilit că fondurile necesare plății drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești în favoarea personalului din sectorul bugetar se asigură de către S. R. de la bugetul de stat; potrivit art.6 din Legea nr. 273/2006 potrivit cu care trecerea unor cheltuieli publice către autoritățile administrației publice se face numai cu resursele financiare necesare; prevederile art. 5 alin.7 din Legea nr. 11/2010 exceptează în mod expres autoritățile administrației publice locale de la alocarea de sume din bugetele locale pentru plata cheltuielilor cu salariile din unitățile de învățământul preuniversitar de stat; nu au calitatea de angajator al reclamantului, astfel că nu pot fi obligați la calcularea și plata unor drepturi salariale. În acest sens se invocă art.7 al.8 și art. 167 din Legea nr. 84/1995; baza de calcul pentru finanțarea de bază o constituie costul standard pe elev care se determină de C. Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar în funcție de numărul de posturi, acesta incluzând și salariile cadrelor didactice care ocupă acele posturi. Finanțarea se face pe baza unui contract încheiat între directorul unității de învățământ și primarul localității ; se invocă în acest sens art. 167 al.3 din Legea nr. 84/1995 și Normele metodologice aprobate prin HG nr. 583/2001 (art. 8 al.1, art.9 al.1 lit.a, art. 16 al.2); nu există raporturi juridice directe între cadrele didactice și autoritățile locale ci între profesori și instituția de învățământ pe de o parte și între instituția de învățământ și primarul unității administrativ teritoriale pe de altă parte conform art. 167 al.13 din Legea nr. 84/1995; C. local C. nu a făcut decât să aprobe bugetul propus de unitatea de învățământ; cheltuielile cu personalul s-au regăsit în finanțarea de bază stabilită în funcție de costul standard pe elev determinat de C. Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar și aprobat de M. Educației; pârâtul avea dreptul la salariu numai până la data pensionării – 31.08.2010 iar nu până la 31.12.2010 cum reține instanța de fond; nu s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 118/2010 astfel încât reclamantul avea dreptul la un salariu egal cu cel din luna decembrie 2009 numai până în iulie 2010 când a intrat în vigoare această lege și salariul a fost diminuat cu 25%.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, sens în care a arătat că potrivit Legii nr. 84/1995 C. L. C. are calitate procesual pasivă întrucât asigură finanțarea unității de învățământ.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la omisiunea primei instanțe de a soluționa cererea reconvențională:
Este adevărat că Tribunalul nu a analizat și nu a soluționat cererea de chemare în garanție a Statului R. și a Ministerului Finanțelor Publice.
Dar, potrivit art. 2812a Cod.pr.civ. (introdus de pct. 25 al art. I din Legea nr. 202/2010) îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-2812.
Se constată că, în realitate, pe calea recursului formulat, recurenții solicită completarea sentinței pronunțate de Tribunalul C., criticând omisiunea acestei instanțe de a se pronunța asupra cererii reconvenționale, cerere care nu poate fi formulată pe această cale.
Recurenții aveau la dispoziție procedura completării hotărârii judecătorești pe care o puteau exercita în condițiile și termenele prevăzute de art. 2812 Cod.pr.civ. sau, au posibilitatea de a formula o cerere separată, în condițiile prevăzute de lege.
Astfel cum a arătat în mai multe cauze Curtea Europeană a Drepturilor Omului, „dreptul de acces la o instanță nu este absolut. El poate da ocazia unor limitări implicit admise, deoarece el reclamă prin însăși natura sa o reglementare din partea statului. În elaborarea unei astfel de reglementări, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, limitările aplicate nu pot restrânge accesul deschis individului de o manieră sau într-o asemenea măsură încât dreptul să fie atins în însăși substanța sa. Mai mult decât atât, ele nu se conciliază cu art. 6 § 1 decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat „(printre altele, F.E. împotriva Franței, Hotărârea din 30 octombrie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VIII, p. 3.349, § 44, și Yagtzilar și alții împotriva Greciei, nr. 41.727/98, § 23, CEDO 2001-XII).
În concret, în prezenta cauză, prevederile art. 2812a Cod.pr.civ. nu prejudiciază pe recurenți care au ale căi legale pentru formularea pretențiilor lor, înlăturarea posibilității de a solicita completarea hotărârii pe calea recursului fiind justificată de necesitatea eliminării suprapunerii unor mijloace procesuale de valorificare a drepturilor care poate crea incertitudine cu privire la mijlocul ce trebuie ales precum și pentru evitarea sesizării instanțelor de control judiciar cu soluționarea unor cereri care nu au legătură cu acest tip de control ci constituie cereri ce pot fi soluționate de instanțele de fond într-o manieră mai rapidă și mai eficientă în folosul părților prin înlăturarea unor omisiuni în soluționarea cauzei.
Ca urmare, motivele de recurs privind această omisiune nu este necesar a fi analizate.
Totodată, instanța de recurs este chemată să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță. Cum prima instanță nu a analizat această cerere, nu există aspecte de legalitate și temeinicie care să fie verificate în recurs cu privire la cererea de acordare a drepturilor salariale pentru ore suplimentare. Pe de altă parte, Curtea nu poate analiza nici susținerile recurentului privind temeinicia cererii sale întrucât această cerere nu poate fi soluționată pentru prima dată direct în recurs.
Cu privire la calitatea procesual pasivă a recurentului:
În cauză trebuie avute în vedere prevederile legale în vigoare în perioada pentru care sunt solicitate drepturile salariale.
În ceea ce privește consiliul local al localității în care funcționează unitatea de învățământ, se constată că acesta are calitate procesual pasivă în ceea ce privește calcularea și plata drepturilor salariale restante, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Astfel, potrivit art. 7(3) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale. Fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat și în bugetele locale.
În conformitate cu art. 167 al. 1, 3 și 5 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Finanțarea de bază cuprinde între altele și cheltuielile de personal.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 63(1) lit. c) și alin. (4) lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, primarul îndeplinește între altele, și atribuții referitoare la bugetul local iar în exercitarea acestor atribuții exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local.
Apoi, în conformitate cu art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Obligația acestora ar fi însă lipsită de orice efect dacă pârâtul C. L. C. nu ar include în proiectul bugetului sumele necesare.
Mai trebuie avut în vedere că aceste creanțe, cum sunt cele ale reclamantului asupra pârâților, sunt creanțe asupra statului în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului astfel încât, ca părți ale statului, toate autoritățile acestuia implicate, sunt ținute să acționeze pentru a executa hotărârea judecătorească. Refuzul instituțiilor statului de a plăti despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie în sine o încălcare a dreptului de acces la o instanță deci a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea în cauza D. ș.a. contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai stabilit că pentru executarea de către stat a unor obligații stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina unor instituții ale sale, nu este necesară realizarea unor noi demersuri, repetitive, ale creditorului, în acest scop (hotărârile pronunțate în cauzele S. P. contra României și D. ș.a. contra României). Curtea a avut în vedere că autoritățile administrației constituie un element al statului de drept și interesul lor se identifică cu cel al bunei administrări a justiției, iar când acestea refuză, omit sau întârzie să execute o hotărâre judecătorească, garanțiile instituite de art. 6§1 din Convenție, de care a beneficiat justițiabilul în faza de judecată, își pierd rațiunea de a exista (hotărârile pronunțată în cauzele D. ș.a. contra României, Durdan contra României, Miclici contra României și M. contra României) .
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și obligațiile stabilite în sarcina unor instituții ale statului sunt tot obligații ale statului iar în cazul în care aceste instituții nu execută obligațiile de plată potrivit procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002, în final, autoritățile publice locale în cazul de față, ca parte a statului, sunt răspunzătoare pentru această neexecutare astfel încât trebuie să ia măsurile necesare efectuării plăților fie direct fie prin alocarea fondurilor în bugetul unei anumite instituții.
S. este titular al obligației instituite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de a asigura executarea hotărârilor judecătorești și în acest mod accesul efectiv la o instanță de judecată .
Ca titular al acestei obligații, al cărei creditor este persoana care a obținut o hotărâre judecătorească prin care i s-a admis cel puțin în parte acțiunea formulată împotriva statului sau a unei instituții a acestuia, statul, prin instituțiile sale (în cazul de față consiliul local și primarul care potrivit legii asigură finanțarea unităților) trebuie să asigure realizarea efectivă a drepturilor consacrate de instanța de judecată.
Ca urmare, pentru a garanta executarea obligației de plată a unor drepturi bănești restante de către instituții ale statului și a nu pune creditorul în situația de a demara alte proceduri pentru punerea în executare a titlului executoriu – sentința pronunțată de instanță, ceea ce ar constitui o sarcină excesivă, este necesar ca acești pârâți să fie obligați să realizeze operațiunile administrative pentru alocarea și plata din bugetul local a fondurilor necesare realizării creanțelor reclamantului.
Așadar, calitatea procesual pasivă a recurentului rezultă din alte norme legale, fiind fără relevanță împrejurarea că între aceștia și cadrele didactice nu există raporturi de muncă stabilite prin încheierea unui contract individual de muncă.
Împrejurarea că pentru anii 2008 și 2009 în fundamentarea bugetului propus și aprobat nu au fost incluse majorările salariale stabilite de Legea nr. 221/2008 nu are relevanță și nu poate nega drepturile stabilite prin lege în favoarea reclamantului, întrucât bugetul de venituri și cheltuieli constituie doar un instrument prin care se realizează, între altele, plata obligațiilor asumate sau stabilite prin lege pentru stat sau o instituție publică, mai ales cele consacrate printr-o hotărâre judecătorească, așa cum rezultă și din prevederile art.2 din OG nr. 22/2002, actul prin care se adoptă bugetul neputând constitui în sine un instrument juridic prin care să se recunoască sau să se nege anumite drepturi legale sau constituționale preexistente sau ulterioare.
Chiar dacă prin OUG nr. 71/2009 s-a stabilit o procedură specială de plată eșalonată a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, prin acest act normativ nu s-a schimbat debitorul obligației, în sensul că nu a devenit debitor S. R.. Faptul că instituțiilor publice debitoare li se alocă fonduri din bugetul de stat în vederea plății nu are relevanță întrucât este vorba doar de sursa de finanțare a unor plăți în cadrul unor raporturi juridice în care reclamantul nu este parte.
Sigur că în bugetul pentru anii 2009 – 2010 aceste sume nu au fost incluse de unitatea de învățământ, întrucât la da fundamentării acestuia, drepturile stabilite de Legea nr. 221/2008 fuseseră negate prin ordonanțe de guvern declarate ulterior neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale și, în continuare, aplicarea prevederilor legislației privind salarizarea în anii 2009 și 2010 a fost greșit interpretată de angajator.
Realizarea drepturilor salariale ale reclamantului nu este condiționată de vreo culpă a pârâților în realizarea bugetului pentru anii 2009 – 2010, iar drepturile salariale ale reclamantului nu ar putea fi negate pentru acest motiv, ele fiind cuvenite pentru munca depusă și în temeiul legii.
Aceleași considerente sunt aplicabile și în privința valorii costului standard pe elev care nu includea costurile cu salarizarea cadrelor didactice în acord cu Legea nr. 221/2008 care fundamenta bugetul.
Prin raportare la prevederile Legii nr. 11/2010 concluziile sunt aceleași, în sensul că art.5 alin.7 invocat se referă la imposibilitatea alocării unor sume pentru plata cheltuielilor cu drepturile salariale ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat din bugetul local pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Aceasta înseamnă că plata acestor cheltuieli se poate face numai din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată astfel cum, de altfel, s-a și arătat.
Dar, ceea ce este relevant în cauză este existența obligației de plată a drepturilor salariale cuvenite cadrelor didactice, fiind fără relevanță sursele de finanțare ale bugetului local din această perspectivă. De aceea, motivele recurenților privind necesitatea alocării sumelor destinate plății salariilor cadrelor didactice din bugetul de stat sunt neîntemeiate. Plata acestor drepturi nu se face de M. Finanțelor ci incumbă recurenților, potrivit celor arătate anterior, sursele de finanțare ale bugetului local neavând influență asupra existenței și întinderii drepturilor reclamantului în raport cu recurenții. Problema obligației Ministerului Finanțelor de a alimenta bugetul local cu sume destinate plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice inclusiv prin raportare la prevederile art.6 din Legea nr. 273/2006 sau art.5 alin.7 din Legea nr.1/2010 este una care privește raporturile dintre recurenți și M. Finanțelor, care nu a făcut obiectul prezentei acțiuni, astfel încât nu poate fi analizată din această perspectivă.
Referitor la criticile privind fondul cauzei:
Tribunalul a stabilit în mod expres că drepturile salariale cuvenite reclamantului în anul 2010 urmează a fi stabilite „corespunzător perioadei lucrate în unitatea de învățământ”. Ca urmare, având în vedere pensionarea acestuia în cursul anului 2010, stabilirea drepturilor cuvenite se va face cu ocazia punerii în executare a sentinței având în vedere data încetării raporturilor de muncă. Este așadar vorba de o problemă de executare a sentinței iar nu de legalitate și temeinicie a acesteia.
În ceea ce privește aplicarea Legii nr. 118/2010, se constată de asemenea că este vorba doar de o problemă de executare a sentinței.
Astfel, Tribunalul a stabilit doar obligația de a se stabili pentru anul 2010 salariul în raport de salariul cuvenit în luna decembrie 2009 cu aplicarea Legii nr. 221/2008, fiind vorba doar de baza de calcul a salariului iar nu de salariul brut cuvenit.
În mod evident, stabilirea în concret a drepturilor salariale cuvenite reclamantului trebuie făcută prin luarea în calcul a tuturor elementelor ce compun salariul, cum ar fi sporurile cuvenite, precum și a actelor normative aplicabile, cum sunt cele privind impozitul pe venit, cele privind contribuțiile de asigurări sociale, inclusiv prevederile Legii nr. 118/2010, urmând ca determinarea diferențelor de drepturi salariale cuvenite pentru anul 2010 să aibă în vedere toate elementele de calcul obligatorii.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenții pârâți C. L. AL M. C. și P. M. C., ambele cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 443/28.01.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. L. P., domiciliat în C., . nr.146, ..A, ., intimații pârâți C. T. TOMIS C., cu sediul în C., ., județul C., I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ..11, județul C. și intimatul chemat în garanție S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C., . nr.18, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2013.
Pt.Președinte complet M.A., Judecător,
Aflată în C.O., semnează conform M. B.
Art.261 alin.2 cod pr.civilă,
Vicepreședinte,
N. S.
R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: F.M.
Red.dec.jud.R.A./18.07.2013
Tehnored.gref.RD/2ex /18.08.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 664/2013.... → |
|---|
