Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 754/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 754/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 8393/88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR. 754/CM
Ședința publică din 18 septembrie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE – D. P.
JUDECĂTOR – I. B.
JUDECĂTOR - MIHAELAPOPOACĂ
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul pârât G. ȘCOLAR „A. SALIGNY” TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1642, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 27 februarie 2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. V., cu domiciliul în Tulcea, ., ..A, ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal; motivele de recurs au fost comunicate; nu a fost formulată în cauză întâmpinare; recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei și în lipsă; după care:
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ /19.12.2012, reclamanta P. V. a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să oblige pârâtul G. Școlar ”A. Saligny” Tulcea la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite conform actului normativ anterior menționat, prin care a fost aprobată OG nr.15/2008, până la 31.12.2009 și actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective; la reîncadrarea de la 01.01.2010 conform Legii nr.330/2009 și O.U.G. nr.1/2010, cu luarea în considerare a drepturilor salariale cuvenite conform Legii nr.221/2008; la calculul și plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile acordate și cele cuvenite prin încadrarea conform capătului de cerere precedent, pe perioada cuprinsă între 01.01.2010 și 31.12.2010.
În motivare s-a arătat că salarizarea personalului didactic în anul 2008 a fost reglementată printr-o succesiune de acte, emise atât de Guvern, cât și de Parlamentul României, respectiv O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, potrivit căreia, începând cu data de 01.10.2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 avea să fie de 400,00 lei. Ulterior a fost emisă O.U.G. nr. 136/2008 pentru stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 care, practic, a anulat efectele Legii nr. 221/2008, dar care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1221/12.11.2008 a Curții Constituționale.
La 10.11.2008 Guvernul a aprobat O.U.G. nr.151/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr.15/2008 care, de asemeni, făcea imposibilă aplicarea Legii nr.221/2008, dar care a fost declarată neconstituțională prin Deciziile nr.984 și nr.989 din 30.06.2009, împreună cu O.U.G. nr. 1/2009.
A mai precizat reclamanta că asupra O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009 nu a fost efectuat un control de constituționalitate pentru că între momentul sesizării Curții Constituționale și cel al pronunțării prin Legea nr.330/2009, a fost abrogată în mod expres O.G nr.15/2008 și, pe cale de consecință, și cele două ordonanțe de urgență, ca acte modificatoare. Acest aspect nu poate avea, însă, nicio influență asupra poziției exprimată de Curtea Constituțională prin Decizia nr.1221/12.11.2008 - reluată în mod constant în toate celelalte decizii referitoare la ordonanțele de urgență menite să facă imposibilă aplicarea O.G. nr.15/2008, așa cum a fost ea aprobată prin Legea nr.221/2008 - potrivit căreia, în condițiile în care legiuitorul primar a stabilit prin Legea nr.221/2008, pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, condițiile și criteriile de acordare a acestor creșteri salariale, prin intervenția sa ulterioară Guvernul a intrat în conflict cu prevederile art.61 alin.1 din Constituție, conform cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării".
În drept s-a invocat art. 112 Cod procedură civilă, art. 266-268 din Codul Muncii și articolului unic din Legea nr. 221/2008.
Prin sentința civilă nr.1642/27.02.2013 Tribunalul Tulcea a admis acțiunea și a obligat pârâtul să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite conform actului normativ menționat, pentru perioada 19 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație de la data efectivă a plății.
A obligat pârâtul la reîncadrarea reclamantei începând cu data de 01 ianuarie 2010 astfel încât, la stabilirea drepturilor salariale potrivit Legii nr.330/2009 și ale OUG nr.1/2010 să se aibă în vedere, în plus față de drepturile salariale acordate în luna decembrie 2009, și cele neacordate rezultate din neaplicarea Legii 221/2008.
A obligat pârâtul la calculul și plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre cele cuvenite prin reîncadrarea acesteia în sensul mai sus arătat și cele efectiv acordate pentru perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că pentru anul 2008, criteriile în raport de care s-au stabilit veniturile salariale ale personalului din învățământ au fost reglementate prin O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, potrivit căreia pentru perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 400,00 lei și reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Chiar dacă prevederile art.1 alin.1 lit. c din OG nr.15/2008, la care s-a făcut referire anterior, au fost modificate succesiv prin O.U.G nr. 136/2008, O.U.G nr. 151/2008 și O.U.G nr. 1/2009, s-a reținut că aceste normative ale guvernului au fost declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr. 1221/12.11.2008, nr.842/02.06.2009, nr.989/30.06.2009 și nr. 984/30.06.2009, și că în prezent sunt în vigoare și produc efecte dispozițiile O.G. nr.15/2008, aprobate cu modificări prin Legea nr. 221/2008 – nemodificată sau abrogată prin alte acte normative - care prevăd o valoare a coeficientului de multiplicare de 400,00 lei.
S-a avut în vedere și decizia nr.3/04.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că dispozițiile O.U.G. nr.15/2008, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și cele efectiv încasate cu începere de la 01 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009.
În consecință, cum reclamanta a îndeplinit funcția de secretar șef IS și nu a beneficiat de drepturile stabilite de Legea nr.221/2008, s-a constatat că are dreptul la recalcularea salariului conform O.G. 15/2008, aprobată prin Legea nr.221/2008.
Referitor la cererea de reîncadrare salarială conform Legii nr.330/2009, cu începere de la 01.01.2010, s-au avut în vedere prevederile art.30 alin.5 din acest act normativ, dar și cele ale art.5 alin.1 din OUG nr.1/2010, în aplicarea cărora s-a apreciat că încadrarea salarială trebuie să se raporteze la salariul cuvenit în decembrie 2009, nu la salariul încasat în aceeași lună, fiind necesar a se acorda inclusiv diferența dintre salariul cuvenit și cel încasat potrivit reîncadrării pentru perioada 01.01._10.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Colegiul „A. Saligny” Tulcea (fostul G. Școlar „A. Saligny”) și a criticat-o perntru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă apreciind că hotărârea este lipsită de temei legal.
Sub un prim aspect s-a invocat prescripția dreptului material la acțiune cu motivarea că reclamanta nu a contestat modul de reîncadrare în termenul prevăzut de lege, în condițiile art. 34 din Legea nr.330/2009, ci s-a adresat direct instanței de judecată, ori lipsa procedurii prealabile determină prescrierea dreptului la acțiune în ceea ce privește reîncadrarea sa începând cu data de 01.01.2010.
Pe fondul cauzei s-a arătat că, deși OUG nr.151/2008 și OUG nr.1/2009 au fost declarate neconstituționale, deciziile Curții Constituționale au fost publicate în Monitorul Oficial în luna iulie, respectiv august 2009 și, prin urmare, produc efecte de la data publicării și numai pentru viitor, astfel că pentru perioada anterioară salarizarea personalului didactic trebuie făcută potrivit OUG nr.31/2009 și OUG nr.41/2009, în vigoare la acea dată, care nu reglementează nicio mărire salarială.
A invocat recurentul și nesocotirea prevederilor art.48 (16) din Legea nr.330/2009, care a abrogat O.G. nr.15/2008, și a susținut că reîncadrarea personalului didactic s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, în limita coeficienților și a valorilor stabilite prin OUG nr.41/2009, aprobată prin Legea nr.330/2009, și că la data reîncadrărilor nu exista o hotărâre judecătorească care să oblige unitatea la acordarea unor diferențe salariale.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, Curtea a constatat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
În soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune – întemeiată pe neparcurgerea procedurii prealabile de contestare a modului de reîncadrare a personalului didactic conform art. 34 din Legea nr. 330/2009 – se va avea în vedere că reclamanta nu a contestat încadrarea sa în grade și funcții conform Legii nr.330/2009, în sensul stabilirii tranșelor de vechime în muncă sau a funcției corespunzătore categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009, la care se referă procedura de reîncadrare reglementată de OUG nr. 1/2010, ci modul de aplicare a prevederilor art. 30 alin.5 din Legea nr.330/2009, referitor la păstrarea în plată în anul 2010 a salariului din decembrie 2009 și la valoarea coeficientului avut în vedere de pârâtă în stabilirea salariului din această lună.
Ca urmare, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 34 din Legea nr. 330/2009, iar obligativitatea contestării deciziei de reîncadrare începând cu 01.01.2010, anterior sesizării instanței, nu poate fi reținută.
Nefondate sunt și criticile care vizează fondul litigiului pentru că soluția tribunalului este conformă dispozițiilor Legii nr.330/2009, a cărei nesocotire a fost invocată de recurentul pârât.
Potrivit art.1 alin. 2 din acest act normativ, care a intrat în vigoare la 01.01.2010, de la data aplicării sale, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Art. 30 alin.5 din lege stabilește că, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Textul de lege anterior menționat are în mod cert caracterul unei norme de protecție, intenția legiuitorului fiind în mod evident aceea de a de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar.
În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut", prin art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că "reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."
Din conținutul acestor prevederi rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza prin luarea în calcul a salariului de bază la care ar fi fost îndreptățit la 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.
În consecință, cât timp noua lege a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar O.U.G. nr.41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare la salariile lor de bază la aceeași dată de referință, pretinsa ultraactivitate a legii nu poate fi reținută; ca urmare, salariul de bază pentru anul 2010 trebuie calculat prin preluarea celui care corespundea funcției deținută potrivit grilei de salarizare valabilă în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Concluzia contrară nu ar putea fi întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 41/2009, prin care a fost diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, pentru că efectele juridice ale acestui act normativ nu mai pot fi invocate în raport de statuările deciziilor nr.124/2010 și nr.877/2011 ale Curții Constituționale.
Astfel, prin decizia nr.124/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.272 din 27 aprilie 2010, s-a reținut că O.U.G. nr. 41/2009, ca act normativ modificator al O.G. nr.15/2008, este abrogată, și s-a precizat expres că dispozițiile art. 2 din ordonanță erau, oricum, afectate de vicii de neconstituționalitate pentru că modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.
De asemenea, prin Decizia nr.877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin.6 din O.U.G. nr.1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci pentru că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.
Potrivit principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin decizia nr.838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.461 din 3 iulie 2009, aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, iar singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului neavând competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.
Soluția enunțată se impune și pentru că viciul de neconstituționalitate reținut pentru unele dintre dispozițiile ordonanței nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarată ca fiind neconformă cu Constituția. Ori în cazul de față, prin dispozițiile O.U.G. nr.41/2009, Guvernul a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, iar ordonanța de urgență adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte față de neconstituționalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008.
În consecință, singurele prevederi legale care produc efecte și se impun a fi aplicate în cauză sunt cele ale art. 1 alin.1 lit. c din O.G. nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.
Corectitudinea soluției enunțate este susținută și de argumente referitoare la natura drepturilor salariale care, ca și componentă a dreptului la muncă, intră – potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului - în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Astfel, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, R., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94) s-a subliniat că prin Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu când este confirmată de o jurisprudența bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. R., 2004-IX, p. 144, pct. 45 - 52).
În considerentele unora dintre hotărârile judecătorești anexate recursului în interesul legii s-a făcut, de asemenea, referire la hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza V. împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că ele au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.
Așa fiind, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportare la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale instanței de contencios constituțional, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizie dată în recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
Se constată, prin urmare, că față de succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, de deciziile Curții Constituționale și decizia nr.3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010 de drepturi salariale lunare care includ majorările stabilite prin O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În acest sens a statuat, de altfel, și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 11/8 octombrie 2012, pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit căreia personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are, începând cu data de 1 ianuarie 2010, dreptul la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit potrivit OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, ori această hotărâre este obligatorie erga omnes conform art. 3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Pentru considerentele expuse și în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurentul pârât G. ȘCOLAR „A. SALIGNY” TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1642, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 27 februarie 2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. V., cu domiciliul în Tulcea, ., ..A, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 18 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. PETROVICIIRINA B.
M. P.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond M.P.
Tehnored.jud.rec.I.B./30.09.2013
Gr.AB/2 ex./30.09.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 477/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
