Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 392/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 392/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 1154/98/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 392/CM
Ședința publică din 28 mai 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător R. A.
Judecător M. B.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă SOCIETATEA COMERCIALĂ DE REPARAȚII LOCOMOTIVE C. – S. B. S.A., cu sediul în B., .. 2, județul B., împotriva sentinței civile nr. 6640/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. – secția I civilă – în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V. reprezentat de S. „L.” Medgidia, cu sediul în Medgidia, ., județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La ambele apeluri nominale în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxelor de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății și având în vedere că nu sunt chestiuni prealabile de discutat și că recurenta a solicitat judecarea pricinii și în lipsa reprezentantului său, Curtea constată dosarul în stare de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, constată:
Reclamantul B. V. a chemat în judecată S.C. C. – S. B. S.A pentru ca în baza unei hotărâri judecătorești să se dispună obligarea acesteia la acordarea și achitarea de drepturi bănești pentru anul 2009 reprezentând un salariu suplimentar pentru anul 2009 precum și acordarea și achitarea drepturilor salariale suplimentare individuale neacordate in anul 2009 reprezentând prima Feroviarului pe anul 2009 și prima de P. pe anul 2009.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 litera e) din Codul muncii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii întrucât fondurile pentru plata acestor drepturi nu au fost alocate de la bugetul de stat.
Prin sentința civilă nr.6640/10.12.2012 ( îndreptată prin încheierea pronunțată la 09.01.2013), Tribunalul C. a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pe anul 2009, prima de Ziua Feroviarului pe anul 2009, prima de Paste pe anul 2009, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație din data plății.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Stabilindu-se că drepturile pretinse au natură salarială, instanța a constatat că solicitarea de a se plăti aceste drepturi face să nu fie aplicabile in speță dispozițiile a art. 283 lit. e din Codul muncii ci cele ale art. 268 lit. c Codul muncii.
Prin urmare instanța a apreciat că dreptul la acțiune este întemeiat pe dispozițiile art. 268 alin 1 lit. e Codul muncii.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 6.04.2012, instanța a apreciat că termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin 1 lit. c nu era împlinit la data sesizării instanței numai in ceea ce privește ajutorul de Ziua Feroviarului aferent anului 2009 ( acordat pe data de 23.04.2009) și in ceea ce privește ajutorul de P. pe anul 2009 (acordat pe data de 19.04.2009) astfel că instanța apreciază excepția prescripției dreptului material la acțiune ca nefondată.
Conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități pe anii 2008-2010 „Pentru munca ireproșabilă desfășurată in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.”
De asemenea, alineatul 3 al aceluiași articol arată modul in care se constituie fondul necesar pentru acordarea acestui salariu fără a se face mențiuni de genul condiționalului optativ, arătându-se „… fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar..”, deci nu se menționează că se poate constitui sau se constituie in funcție de un anumit nivel al veniturilor sau daca se obțin venituri.
Prin urmare, chiar dacă situația economică a societății pârâte este una grea, nu se poate retine, din înscrisurile depuse, că aceasta nu a realizat venituri, ci doar că acestea nu a fost suficiente astfel ca societatea nu a avut profit și a înregistrat pierderi.
In ceea ce privește criteriile de acordare a salariului suplimentar, instanța a constatat că acestea sunt îndeplinite pentru reclamant și pentru cei doi ani.
In ceea ce privește acordarea primei de Paste și a celei de Ziua Feroviarului instanța a reținut următoarele:
Astfel, in CCM la nivel de grup de unități C. pe anul 2008 prelungit succesiv până la 31 decembrie 2011 prin actele aditionale nr. 370/2008 și 4294/2010 se arată la art. 71 :„In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariatii vor mai beneficia de urmatoarele:- cu ocazia sarbatorilor de P. și de C. se va acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare… pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al carei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administratie, la nivelul clasei 1 de salarizare;.”
Din întregul cuprins al art. 71 nu rezultă că plata ajutoarelor este condiționată de vreun factor.
Din cele expuse, rezulta că, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități este aplicabil pentru acele unități care fac parte din asociațiile patronale și sindicale din ramura respectivă și care au fost nominalizate in anexa la fiecare contract.
Prin urmare, fiind o dispoziție mai favorabilă pentru salariați, instanța a apreciat că aceasta ( art. 71 CCM la nivel de grup de unități) se aplică cu prioritate față de dispozițiile art. 64 si 81 din CCM la nivel de unitate.
Pentru cele expuse, având in vedere dispozițiile art. 30 și 71 din CCM la nivel de unitate și la nivel de grup de unități mai sus citate și dispozițiile art. 229 si 148 din Legea 62/2011 și instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pe anul 2009, prima de ziua Ceferistului pe anul 2009 și prima de Paste pe anul 2009, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație din data plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Societatea Comercială de Reparații Locomotive C.-S. B. S.A. care a formulat următoarele critici:
Instanța de fond nu a ținut conte de prevederile art. 261 alin.1 lit.e) din Codul muncii, potrivit căruia „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia”.
Pretențiile reclamantul derivă din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și respectiv grup de unități 2006-2008, pe această perioadă neexistând cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripție. Aceste pretenții nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul art. 159 alin.1 și 2 și art. 1661 alin.1 Codul muncii, deoarece nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nereprezentând o contraprestație a muncii depuse de angajați și nu se plătesc cel puțin o dată pe lună, acestea având caracter anual. Faptul că aceste drepturi nu sunt de natură salarială este confirmat și de denumirea ce le-a fost acordată prin contractele colective de muncă, caz în care nu pot fi aplicate nici dispozițiile art. 171 și nici cele ale art. 268 alin.1 lit.c) Codul muncii.
Pe fond, consideră că prevederile art. 30 alin.1 și 3 din Contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2009-2010 la nivelul S.C. C. – S.C.R.L. B. S.A. și prevederile din Anexa 6 la aceste contracte ar trebui interpretate, precum și aplicate astfel: salariul suplimentar pentru munca ireproșabilă să se acorde față de criteriile menționate în Anexa 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2009-2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru achitarea acestui salariu.
Recurenta precizează că în bugetele de venituri și cheltuieli din această perioadă nu au putut fi prevăzute fondurile necesare acordării salariului suplimentar, întrucât conform prevederilor legale mai sus menționate fundamentarea fondului de salarii s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
În ceea ce privește pretențiile reclamantului cu privire la ajutoarele pentru Ziua Ceferiștilor 2009 și Ziua de Paști 2009, consideră că aceste pretenții sunt neîntemeiate și totodată prescrise conform art. 268 lit.e) Codul muncii.
De asemenea, recurenta invocă și Actul adițional la Contractul colectiv de muncă nr. 1781/2010 prin care s-a convenit de comun acord cu sindicatele că aceste ajutoare se vor acorda începând cu 01.01.2011.
Este vorba de o prevedere contractuală, contractul fiind legea părților, contract care de altfel a fost acceptat și semnat de către părți, clauză contractuală cu care sindicatele au fost de acord, de aceea au și semnat Contractul colectiv de muncă pe 2009-2010, respectiv Actul adițional de prelungire a acestuia, iar acum vin cu pretenția absurdă ca aceste ajutoare să le fie acordate.
Dacă este așa, atunci Contractul colectiv de muncă semnat cu acordul părților îndeplinește condițiile legale și implicit își produce efectele față de ambele părți, nu numai pentru o parte semnatară, iar cum contractul reprezintă acordul de voință al părților el trebuie respectat de ambele părți.
Față de cele de mai sus, a solicitat desființarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca fiind prescrisă, netemeinică și nelegală.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauza, Curtea constată ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată ca în cauza de față s-a invocat încălcarea de către angajator a clauzelor din CCM care privesc plata unor drepturi salariale datorate cu ocazia unor evenimente cum sunt cele de Paste, Ziua feroviarului sau salariul suplimentar astfel ca, în mod corect prima instanță a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. e Codul muncii deoarece pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripție de 3 ani.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii potrivit cu care „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Recurenta pârâta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt și, în condițiile în care nu a plătit drepturile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă,cererea este formulată în termenul de prescripție.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art. 283 lit. e) Codul muncii nu este întemeiată iar din acest punct de vedere recursul pârâtei este nefondat.
- În ce privește cererea reclamantului referitoare la plata primelor de Paste/2009 și pentru Ziua feroviarului pentru anul 2009, în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta este întemeiată deoarece s-au administrat probe care fac dovada ca pârâta nu și-a respectat obligațiile din CCM privind plata acestor drepturi salariale.
Apărarea recurentei, fundamentata pe lipsa veniturilor pentru constituirea fondului necesar acordării acestor prime nu poate fi primită deoarece CCM la nivel S.C. C.- SCRI B. nu instituie nicio condiționare pentru acordarea acestor drepturi iar imprejurarea că primele se acordau din fondul constituit lunar în procent de 10% din fondul de salarii realizat lunar, nu trebuie interpretată ca o condiție a acordării, fiind în realitate un mod de reglementare a constituirii acestui fond.
Mai trebuie avut în vedere și faptul că în perioada de referință era în vigoare CCM incheiat la nivel de grup de unități înregistrat sub nr. 2836/28.12.2006 care prevede la art. 71:
“ În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paste și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare…
- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare”
Acest contract și-a produs efectele pentru anii 2006-2008, însă prin actul adițional înregistrat la MMFES sub nr. 370/20.06.2008 s-a stabilit prelungirea efectelor contractului până la 31 ianuarie 2011.
Prin urmare, pentru anul 2009, izvorul normativ al pretențiilor reclamantei îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități.
Contractul încheiat la nivel de grup de unități era aplicabil unității pârâte în anul 2009 deoarece aceasta este semnatară a acestui contract, astfel ca executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, iar potrivit art. 40 alin. c) din Codul Muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractele individuale de muncă.
Nu se poate reține susținerea pârâtei în sensul că prin aceste prevederi s-a creat numai o posibilitate de acordare a acestui drept și nu o obligație, deoarece prevederile contractului sunt ferme, în acest sens folosindu-se termenul „…se va acorda salariaților o premiere al cărui cuantum va fi stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; …”.
Dispozițiile art. dispozițiile art. 247 Codul Muncii stabilesc în mod expres ca „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă la nivel superior”.
De altfel, nu se poate susține că instanța de fond nu a analizat Contractele colective de muncă și acordurile încheiate intre partenerii sociali atâta vreme cât a luat act atât de dispozițiile CCM la nivel de unitate - precum și de Actul adițional nr. 1781/2010 prin care se stabilește că anumite drepturi salariale nu se mai acorda angajaților C.- S. B. S.A. însă acest acord viza neacordarea unor drepturi - printre care și cele pretinse în dosarul de față - în perioada 01.04._10 .
Prin urmare, actul adițional invocat nu-și putea produce efectele retroactiv - pentru anul 2009, ci numai pentru perioada ulterioara înregistrării, neproducând niciun efect asupra perioadei în discuție.
- În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata salariului suplimentar/2009, criticile sunt de asemenea nefondate.
Potrivit art. 30 din CCM la nivel de grup de unități, din transportul feroviar 2006-2009, salariații vor beneficia pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit art.236 alin.4 din codul muncii „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Așadar, acordarea salariului suplimentar este obligatorie, nu este lăsată la latitudinea angajatorului iar situația economică precară pe care o invocă recurenta, nu face inaplicabilă dispoziția din CCM pe care părțile semnatare au agreat-o în deplină cunoștință de cauză.
Potrivit Legii nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca si a dispozițiilor art.243 al.1 lit.b din Codul Muncii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură are calitatea de izvor de drept, impunându-se părților ca și legea, astfel că executarea obligațiilor care rezultă din acesta este prevăzută sub sancțiunea atragerii răspunderii părții care se face vinovată de neîndeplinirea acestuia.
În acest sens, prin art.40 alin.2 din Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 30 din legea nr.130/1996, art.155 Codul Muncii si art.41 alin.5 din Constituție, se statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil si contractelor individuale de muncă, existența sau inexistența resurselor financiare neputând avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă SOCIETATEA COMERCIALĂ DE REPARAȚII LOCOMOTIVE C. – S. B. S.A., cu sediul în B., .. 2, județul B., împotriva sentinței civile nr. 6640/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. – secția I civilă – în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V. reprezentat de S. „L.” Medgidia, cu sediul în Medgidia, ., județul C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
J. Z. R. A. M. B.
Grefier,
C. M.
Jud.fond F:M.
Red.dec.jud. M.B. 17.06.2013
Tehnored.gref.M.C. 19.06.2013/2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 540/2013. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 908/2013.... → |
|---|
