Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 73/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 6095/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.73/CM
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - J. Z.
Judecător - R. A.
Judecător - M. B.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții pârâți C. L. C. și P. M. C. – ambii cu sediul în municipiul C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.3887 din data de 30 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamanta O. G. – domiciliată în municipiul C., ., ., ., intimatul pârât G. ȘCOLAR „C.A. ROSETTI” C. – cu sediul în municipiul C., ..44, județul C. și intimatul chemat în garanție S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – cu sediul în municipiul București, Sector 5, ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează că intimatul chemat în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C., a depus întâmpinare la data de 05 noiembrie 2012, comunicată recurenților pârâți și intimatului reclamant și faptul că recurenții pârâți și intimatul chemat în garanție au solicitat judecata recursului în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, din oficiu, invocă excepția prescripției dreptului la acțiunii pentru pretențiile aferente perioadei 01.10.2008 – 30.04.2009.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, constată:
Reclamanta O. G. a chemat în judecata pârâții:Grupul Școlar „C.A. Rosetti” C., P. M. C. și C. L. al M. C., solicitând să fie obligați la calculul și plata drepturilor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, pentru aprobarea OG.15/2008, pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2009. A arătat ca prin O.G. nr.15/2008 sunt reglementate creșterile salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008.
Principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1.10-31.12.2008, și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Deși Legea nr.221/2008 prevedea aceste creșteri salariale pentru personalul didactic și personalul didactic auxiliar, începând cu 1 octombrie 2008, pârâții nu au procedat la calculul și plata drepturilor salariale, contrar dispozițiilor legii.
C. L. C. a formulat întâmpinare în care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive precum și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor în conformitate cu dispozițiile art.60-63 cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.3887 din data de 30 iulie 2012, Tribunalul C. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. C. și C. L. C., ca nefondată și a admis excepția lipsei calității procesual pasive a chematului în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâții la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 și plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.10._09, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Statului R. prin Ministerul de Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Art.1 alin.(1) lit.”b” și „c” din OG.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, în raport de care în anumite intervale de timp era asigurată o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat - cu modificări - prin Legea nr.221/2008, fiind consacrată o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG 136/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse prin ordonanță de urgență majorările salariale stabilite de puterea legislativă, prin lege.
Prin Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, s-a declarat neconstituționalitatea OUG 136/2008 și s-a reținut că nu poate fi acceptată adoptarea unei ordonanțe de urgență numai în scopul de a contracara o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ.
Curtea Constituțională a reținut că ordonanța de urgență adoptată de Executiv încalcă flagrant dispozițiile art.1 alin.(4), art.61 alin.(1), art. art.41, art.47 alin.(1), art.115 alin.(4) și(6) din Legea fundamentală.
Ulterior, Guvernul a emis o nouă ordonanță - OUG 151/2008, care are aceeași finalitate cu cea a ordonanței de urgență ce fusese declarată neconstituțională - OUG 136/2008, consacrând prin art. I pct.2 și 3, o reducere substanțială a majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ, în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a OG.15/2008.
Pentru identitate de rațiune și în considerarea argumentației cu soluția dispusă prin Decizia nr.1221/12 noiembrie 2008, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.842/ 2 iunie 2009, publicată în M.Of.464/6 iulie 2009, a constatat neconstituționalitatea art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008.
Instanța de fond a reținut astfel, ca deciziile prin care s-a constatat neconstituționalitatea modificărilor aduse de Guvern la OG.15/2008, astfel cum fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, nu poate avea decât o singură finalitate și anume, recunoașterea îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG.15/2008, în condițiile în care această ordonanță a fost aprobată prin lege.
Potrivit disp.art.157 alin.(2) din Codul muncii, neplata salariului constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, de natură a antrena răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
În temeiul normelor și principiilor civile contractuale, este consacrată obligația angajatorului de a-l despăgubi pe salariat, în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul (art.169 ali.1 codul muncii).
Principiul civil consacrat de art.970 c.civ., potrivit cu care „convențiile trebuie executate cu bună credință” își găsește consacrare și în materia dreptului muncii.
Prin art.8 din codul muncii se dispune că „ relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe”, ceea ce implică exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor în consens cu valorile morale, cu respectarea ordinii de drept, fără acțiuni intempestive, potrivnice caracterului rațional al conduitelor subiectelor de drept.
Nesocotirea drepturilor salariale recunoscute de lege, este de natură a aduce prejudicii personalului didactic și didactic auxiliar, antrenând răspunderea civilă contractuală.
În referire la prejudiciul suferit de reclamanta, instanța a apreciat că acesta trebuie să fie reparat în integralitate, concluzie care este în acord cu jurisprudența CEDO care a stabilit că „reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse”.
S-a apreciat că este nefondată excepția invocata de pârâți deoarece aceștia sunt finanțatori, respectiv ordonatori principali de credite.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece acesta nu poate face plata drepturilor salariale ale reclamantei din moment ce nu are calitate de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar și nici nu este angajatorul reclamantei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs C. L. C. și P. M. C., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenții, ca în mod greșit au fost obligați la plata unor drepturi salariale deși nu au calitatea de angajatori ai reclamantei și nu au calitate procesuală pasivă fiind doar unitate administrativa cu capacitate de transfer a fondurilor.
Apreciază recurenții, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauza deoarece dacă s-ar fi raportat corect la dispozițiile art. 167 din legea nr. 84/1995 ar fi constatat că plata salariilor se face de la bugetul de stat și se aloca prin bugetul local care nu face altceva decât sa repartizeze sumele primite.
Apreciază recurenții că în mod greșit s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor având în vedere ca banii pentru plata acestor drepturi vin de la bugetul statului iar MF întocmește proiectul de buget al propunerea ordonatorilor principali de credite, astfel cum rezultă din art. 35 din legea nr. 500/2002.
Pentru aceste considerente se solicita admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii formulată de reclamanți, ca nefondată.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, materialul probator administrat și dispozițiile legale incidente în cauza, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art.167 al Legii 84/1995 astfel cum a fost modificată prin Lg.354/2004 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se asigura din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Conform dispozițiilor din Legea nr.215/2001, P. este ordonator principal de credite.
De asemenea „Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat” aprobate prin HG.538/2001 prevăd:
Art. 1): „începând cu anul 2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat” .
Prin urmare, drepturile bănești ale salariaților din învățământ reprezintă o componentă a finanțării unităților școlare care se realizează, prin intermediul bugetelor locale, respectiv a ordonatorilor principali de credite ai acestora.
Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, chiar dacă au o destinație fixă - salariile sau alte drepturi bănești ale personalului din învățământul preuniversitar fac parte din bugetele locale, iar deschiderea și repartizarea creditelor bugetare se efectuează de către ordonatorul principal de credite.
Articolul 5 din H.G. nr. 538/2001 dispune:
Fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat are obligația să își desfășoare activitatea pe baza bugetului propriu, aprobat în condițiile legii privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și cu respectarea dispozițiilor legale privind angajarea și utilizarea fundurilor publice.
Articolul 9 alin. 3 prevede că bugetul de întocmește în faza de elaborare a proiectului bugetului local, respectiv a bugetului de stat, se definitivează după . legii bugetului de stat și se aprobă odată cu aprobarea bugetelor locale. Pe parcursului execuției bugetare, în situația în care au loc rectificări bugetare, se urmează aceleași etape.
Articolul 282 Codul muncii dispune că pot fi părți în conflictele de muncă, pe lângă angajatorii propriu-ziși și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedură civilă.
Din analiza textelor legale mai sus citate rezultă că sumele reprezentând salariile personalului din învățământul preuniversitar fac parte din bugetele locale, astfel că aceștia nu sunt simpli depozitari.
Pornind de la acest raționament rezultă că orice drepturi de natură salarială obținute ca diferențe de salariu (cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii) și care nu au putut fi prevăzute în proiectul de buget inițial, necesită o rectificare bugetară, care va fi aprobată tot de C. L..
În situația în care s-a dovedit ca pe o perioada mare de timp, reclamanții au fost remunerați altfel decât în condițiile legii aplicabile pe acea perioada, plata efectiva a acestor drepturi se poate realiza prin intermediul rectificărilor bugetare pe care recurenții trebuie să le inițieze pentru a putea pune în executare sentința.
Prin urmare, drepturile bănești ale salariaților din învățământ reprezintă o componentă a finanțării unităților școlare care se realizează, prin intermediul bugetelor locale, respectiv a ordonatorilor principali de credite ai acestora, astfel ca în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților recurenți C. L. C. și P. M. C..
În ce privește Ministerul Finanțelor Publice, așa cum s-a reținut în decizia nr. 10 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii “ În aplicarea dispozițiilor art.60 din codul de procedură civilă raportat la art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art.1-4 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr.315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
Potrivit art. 330 alin.4 cod procedură civilă “dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe …”.
Față de aspectele reținute anterior Curtea va respinge ca nefondate și criticile privind greșita soluționare a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor.
Drepturile bănești ale salariaților din învățământ reprezintă o componentă a finanțării unităților școlare care se realizează, prin intermediul bugetelor locale, respectiv a ordonatorilor principali de credite ai acestora.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, recursul declarat împotriva sentinței civile nr.3887 din data de 30 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul C., va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenții pârâți C. L. C. și P. M. C. – ambii cu sediul în municipiul C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.3887 din data de 30 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamanta O. G. – domiciliată în municipiul C., ., ., ., intimatul pârât G. ȘCOLAR „C.A. ROSETTI” C. – cu sediul în municipiul C., ..44, județul C. și intimatul chemat în garanție S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – cu sediul în municipiul București, Sector 5, ..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca prescrise pretențiile aferente perioadei 01.10.2008 – 30.04.2009.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
J. Z. R. A. M. B.
Grefier,
G. I.
Jud.F.M.
Red. dec.Jud. M.B./3 ex.
Data: 06.02.2013
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 274/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 837/2013. Curtea... → |
|---|
