Suspendarea provizorie a executarii. Sentința nr. 5922/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5922/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 80/36/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
ÎNCHEIEREA NR. 3F/CM
Ședința publică din 25 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. P.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării sentinței civile nr. 5922 din 07 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. – Secția I civilă în dosarul nr._/118/2011, cerere formulată de recurenta pârâtă C. E. GIE, cu sediul în București, Calea Griviței – Clădire Anexă nr. 355-357, parter, sector 1 și cu sediul procesual ales în București, . nr. 70, sector 2, la S.P.R.L. „B. și Asociații”, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. V., domiciliat în C., ., .. B, .> La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă C. E. Gie, avocat C. C., în baza împuternicirii avocațiale . Nr._ din 24 ianuarie 2013 depuse la dosar și pentru intimatul reclamant I. V., avocat D. Damgalin, în baza împuternicirii avocațiale nr. 10 din 25 ianuarie 2013 depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Cererea de suspendare este declarată și motivată la data de 22 ianuarie 2013.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, apărătorul intimatului reclamant I. V. arată că valoarea drepturilor bănești stabilită prin hotărârea recurată este de 33.800 lei, iar cea a daunelor morale de 25.000 lei.
Totodată, precizează că nu s-a început executarea. Depune la dosar factura nr. 10 din 25 ianuarie 2013 și chitanța nr. 6 din 25 ianuarie 2012, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat în cuantum de 600 lei.
Apărătorul recurentei pârâte C. E. Gie învederează instanței că partea pe care o reprezintă nu înțelege să achite cauțiunea.
Instanța, din oficiu, pune în discuția contradictorie a părților, prin apărători, admisibilitatea cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii, raportat la împrejurarea că una din condițiile de admisibilitate nu este îndeplinită.
Apărătorul recurentei pârâte C. E. Gie, având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării sentinței.
De asemenea, solicită cenzurarea cheltuielilor de judecată solicitate de apărătorul intimatului reclamant.
Apărătorul intimatului reclamant I. V., având cuvântul solicită respingerea cererii de suspendare provizorie a executării sentinței, cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra admisibilității cererii de suspendare provizorie a executării sentinței.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ recurenta C. E. Gie a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. V. suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 5922 din 07 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2011 până la soluționarea cererii de suspendare a executării aceleiași hotărâri formulată conform art. 300 alin. (2) Cod procedură civilă în cadrul dosarului de recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel C. sub același număr.
În motivarea cererii se arată că prin sentința civilă nr. 5922 din 07 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2011 s-a admis contestația și cererea conexă formulată de I. V., dispunându-se anularea deciziei de concediere nr. 494/18.11.2011, și reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere respectiv inspector de specialitate daune, obligarea intimatei către contestator la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii și până la efectiva reintegrare și a sumei de 25.000 lei daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.300 lei.
Întrucât această hotărâre este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, dar și a Deciziei nr. 40/07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, s-a declarat recurs împotriva hotărârii Tribunalului C.. Până la soluționarea recursului pentru a se evita producerea unei pagube dovedite pentru recurentă se impune suspendarea provizorie a executării sentinței.
Instanța a pus în vedere recurentei obligația de plată a unei cauțiuni reprezentând 10% din valoarea sumelor la care a fost obligată la plata în beneficiul reclamantului prin hotărârea a cărei suspendare provizorie s-a solicitat.
La termenul de judecată din 25.01.2013 reclamantul prin apărător a precizat că valoarea acestor drepturi este de 25.000 + 33.800 lei.
În raport de suma contestată – 58.800 lei, Curtea a statuat că recurenta datorează o cauțiune de 5.880 lei.
Reprezentantul recurentei a precizat că aceasta nu va achita cauțiunea stabilită de instanță.
Analizând cererea de suspendare provizorie a executării sentinței civile nr. 5922 din 07 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C., Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 300 al. (3) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 403 al. (4) Cod procedură civilă, în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate să dispună prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanța investită cu soluționarea recursului.
Pentru admisibilitatea acestei cereri textul legal instituie mai multe condiții și anume: plata unei cauțiuni, existența unei cereri de suspendare a executării formulată în condițiile art. 300 al.(2) Cod procedură civilă până la soluționarea recursului și justificarea urgenței măsurii.
În speță se reține că recurenta C. E. Gie a făcut dovada că a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 5922 din 07 noiembrie 2012 a Tribunalului C. și a formulat și o cerere de suspendare a executării sentinței mai sus-menționate, conform art. 300 al. (2) Cod procedură civilă.
Constatând că cea de-a doua condiție legală pentru admisibilitatea cererii nu este îndeplinită, respectiv plata unei cauțiuni de 5880 lei reprezentând 10% din valoarea contestată, Curtea va respinge cererea de suspendare provizorie formulată de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge cererea de suspendare provizorie a executării sentinței civile nr. 5922/07.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._/118/2011 formulată de recurenta pârâtă C. E. GIE, cu sediul în București, Calea Griviței – Clădire Anexă nr. 355-357, parter, sector 1 și cu sediul procesual ales în București, . nr. 70, sector 2, la S.P.R.L. „B. și Asociații”, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. V., domiciliat în C., ., .. B, .> Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE
M. P.
GREFIER
M. D.
Red.înch.jud.M.P. /25.01.2013
Tehnored.gref.M.D./25.01.2013/2 exp.
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 630/2013.... → |
---|