Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 440/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 4685/88/2011
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 440/CM
Ședința publică din 10 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. G.
JUDECĂTOR - VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR - G. L.
Grefier - M. D.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă B. L., domiciliată în Tulcea, ., ., . B. Ș., domiciliat în Tulcea, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2088 din 20 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. A. R. TRADING S.R.L. BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., ., sector 3.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima apelare a cauzei, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul oral al grefierului de ședință prin care s-a învederat că procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și urm. C. pr. civ., că recursul a fost declarat și motivat în termen și scutit de plata taxelor de timbru, după care:
Se prezintă domnul avocat V. D., fără împuternicire avocațială și depune din partea recurentei reclamante B. L., concluzii scrise și înscrisuri, respectiv declarația notarială, în original, a numitei P. C.-A., autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1419 din 07 iunie 2013 emisă de Biroul Notarului Public V. V. V., declarația olografă a numitei S. M. și factura nr._ din 07 iunie 2013 privind contravaloarea declarației doamnei P. C. A., în cuantum de 37,20 lei.
Având în vedere lipsa părților și lipsa împuternicirii avocațiale, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței.
La apelarea cauzei la sfârșitul ședinței, se constată lipsa părților.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că recurenta reclamantă a solicitat judecata în lipsă.
CURTEA
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la 05.12.2011, reclamanta B. L. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 9/01.11.2011, emisă de S.C. „A. R. Trading” S.R.L. București, solicitând anularea acesteia, obligarea intimatei la reintegrarea sa pe funcția avută anterior concedierii, începând cu data de 01.11.2011 și la plata tuturor drepturilor salariale (salarii, sporuri, majorări salariale, indemnizație de concediu, prime, bonusuri etc.), începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective, majorate, reactualizate și indexate cu rata inflației, de la data concedierii și până la data efectivă a plății; de asemenea, contestatoarea a mai solicitat obligarea intimatei și la plata următoarelor drepturi salariale cuvenite și neachitate în perioada 01.09.2010 – 31.10.2011, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației de la data când i se cuveneau și până la data efectuării plății: contravaloarea orelor suplimentare lucrate peste programul normal de 8 ore zilnic, în procent de 100% din salariul de bază lunar; contravaloarea orelor lucrate ca ore suplimentare în zilele de sâmbătă și de sărbători legale și religioase, în cuantum de 100% din salariul de bază; contestatoarea a mai solicitat și obligarea intimatei la calcularea și plata contribuțiilor financiare ale angajatorului către bugetele de stat, locale și sociale (taxele și impozitele), atât cele stopate la sursa salariatului, cât și obligațiile ce-i revin angajatorului aferente salariului.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a fost angajata intimatei, începând cu data de 01.09.2010, conform înscrierilor operate în carnetul său de muncă, deși a început serviciul pe data de 12.08.2010, în funcția de gestionar presă; la data de 07.11.2011, i-a fost comunicată sub semnătură decizia contestată, prin care s-a decis ca, începând cu data de 01.11.2011, îi încetează contractul individual de muncă, decizie nulă absolut, deoarece nu respectă prevederile art. 62 alin. 2 din Codul Muncii, în sensul că nu este motivată în fapt, și nu este menționată instanța de judecată la care trebuia contestată; decizia contestată este netemeinică și nelegală, deoarece, deși are la bază prevederile art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, locul său de muncă nu a fost niciodată desființat.
Reclamanta a învederat că deși în conținutul deciziei contestate se precizează că i s-a acordat preavizul conform adresei nr. 1/04.10.2011, pe care i-ar fi adus-o la cunoștință, în ceea ce o privește nu are cunoștință de existența acestei adrese; în perioada în care a lucrat la intimată, zilnic a lucrat un număr de două ore și jumătate ore suplimentare, care nu i-au fost plătite niciodată.
În susținerea acțiunii, s-a mai precizat că în perioada în care a fost angajata intimatei, au fost și sărbători legale și religioase, în care a respectat programul impus, solicitând în consecință obligarea intimate și la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în perioada 01.09.2010 – 31.10.2011, în cuantum de 100% din salariul de bază.
La data de 11.01.2012, contestatoarea a depus cerere completatoare, prin care a arătat că, în completarea contestației sale inițiale, investește instanța și cu judecarea capetele de cerere vizând: obligarea intimatei la calcularea corectă și plata indemnizației de concediu de odihnă pe anul 2011, la înscrierea în carnetul său de muncă a datei de 12.08.2010, ca dată reală de angajare la intimată și nu 01.09.2010, la calcularea și plata și a drepturilor salariale aferente perioadei 12.08.2010 – 31.08.2010, inclusiv orele suplimentare și la calcularea corectă și plata salariului integral aferent lunii decembrie 2010, inclusiv orele suplimentare; de asemenea, contestatoarea a solicitat ca toate drepturile salariale mai sus menționate să-i fie actualizate cu indicele de inflație de la data când se cuveneau și până la data efectuării plății.
La data de 12 ianuarie 2012, contestatoarea a depus la dosar forma finală a contestației, precizând că, solicită instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei de concediere nr. 9/01.11.2011, ca lovită de nulitate absolută iar pe fondul cauzei ca nelegală și netemeinică, obligarea S.C. A. R. Trading S.R.L. București, în temeiul art. 78 alin. 2 din Codul Muncii, la reintegrarea contestatoarei pe funcția avută anterior concedierii, începând cu data de 01.11.2011, obligarea S.C. A. R. Trading S.R.L. București, în temeiul art. 78 alin. 1 din Codul Muncii, la calcularea și plata către contestatoare, ca despăgubire, a tuturor drepturilor salariale (salarii, sporuri, majorări salariale ulterioare concedierii, indemnizații de concediu, prime și bonusuri acordate etc.), începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective, majorate, reactualizate și indexate cu rata inflației de la data concedierii și până la data efectuării plății, obligarea S.C. A. R. Trading S.R.L. București la calcularea și plata către contestatoare și a următoarelor drepturi salariale, cuvenite și neachitate în perioada 12.08._11, actualizate cu rata inflației de la data când acestea se cuveneau și până la data efectuării plății, respectiv:
contravaloarea orelor suplimentare lucrate de contestatore peste programul normal de muncă de opt ore/zilnic, în procent de 100 din salariul de bază lunar, contravaloarea orelor lucrate de contestatoare ca ore suplimentare în zilele de sâmbătă și sărbătorile legale și religioase, în cuantum de 100% din salariul de bază lunar; obligarea S.C. A. R. Trading S.R.L. București la calcularea și plata contribuțiilor financiare ale angajatorului către bugetele de stat, locale și sociale (taxele și impozitele) atât cele stopate la sursa privitoare la salariat, cât și obligațiile ce-i revin angajatorului, aferente salariului; obligarea S.C. A. R. Trading S.R.L. București și la calcularea corectă și plata către contestatoare a indemnizației de concediu de odihnă pe anul 2011, suma actualizată cu rata inflației de la data când aceasta se cuvenea și până la data efectuării plății, înscrierea în carnetul de muncă al contestatoarei a datei de 12.08.2010 ca dată reală a angajării la S.C. A. R. Trading S.R.L. București și calcularea corectă și plata către contestatoare a salariului integral aferent lunii decembrie 2010, inclusiv orele suplimentare efectuate în luna respectivă, suma actualizată cu rata inflației începând cu luna ianuarie 2011 și până la data efectuării plății.
P. sentința civilă nr. 2088/20.03.2013, Tribunalul Tulcea a admis contestația, a anulat decizia nr. 9/01.11.2011 emisă de S.C. A. R. Trading SRL București, a dispus reintegrarea contestatoarei pe funcția avută anterior concedierii și a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta începând cu data de 01.11.2011 și până la data reintegrării sale efective. De asemenea, a obligat intimata la calcularea și plata contribuțiilor financiare către bugetul de stat, atât cele stopate la sursă, privitoare la salariat cât și a obligațiilor ce îi revin aferente contestatoarei, la plata către contestatoare a diferenței de indemnizație de concediu de odihnă aferentă anului 2011, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și la plata către contestatoare a drepturilor salariale rezultate ca diferență între drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată în luna decembrie 2010 (mai puțin pentru orele suplimentare efectuate) și indemnizația pentru șomaj tehnic acordată acesteia, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Tribunalul a obligat intimata la înscrierea în carnetul de muncă al contestatoarei a datei de 12.08.2010, ca fiind data angajării acesteia la intimată și a respins capătul de cerere cu privire la plata orelor suplimentare, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că între părți s-au derulat raporturi de muncă, care au încetat conform deciziei nr. 9/01.11.2011, prin care s-a dispus în temeiul, art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, începând cu data de 01.11.2011, să îi înceteze contestatoarei contractul individual de muncă în baza prevederilor art. 65 alin. 1 Codul Muncii.
Tribunalul a apreciat că, din nicio probă aflată la dosar nu rezultă dacă a fost și serioasă cauza care a condus la desființarea locul de muncă ocupat de contestatoare, deși instanța a solicitat prin numeroase adrese intimatei să depună la dosar toate actele ce au . deciziei contestate însă intimata nu a înțeles să facă nicio probă cu privire la îndeplinirea condițiilor art. 65 alin. 2 Codul Muncii, mai sus menționate.
Prima instanță a mai reținut că și capătul de cerere privitor la plata orelor suplimentare prestate în zilele de sâmbătă, cât și în zilele de sărbători legale și religioase, ca nefondat, tocmai pentru că nu s-a făcut dovada prestării lor efective de către contestatoare, astfel că nu rezultă prestarea în mod efectiv a orelor suplimentare anterior menționate, de către contestatoare, chiar dacă la dosar există o planșă foto în care programul de lucru la chioșcul de presă la care a lucrat contestatoarea și, din care ar rezulta că acesta avea program și sâmbăta, între orele 730 – 1200, însă din nicio probă aflată la dosar nu rezultă că aceasta este cea care presta activitate în zilele de sâmbătă, cu atât mai mult cu cât în zilele de lucru chioșcul era deschis între orele 630 – 1700, așadar funcționa în două ture, deci și cu ajutorul unei alte colege a contestatoarei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, prin care au criticat hotărârea instanței de apel primei instanțe pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. pr. civ., solicitând modificarea hotărârii și obligarea pârâtei la calcularea și plata drepturilor salariale cuvenite și neachitate în perioada 12.08._11, respectiv contravaloarea orelor suplimentare lucrate peste programul normal de munca de 8 ore/zilnic, în procent de 100 % din salariul de baza lunar contravaloarea orelor suplimentare lucrate în zilele de sâmbăta și sărbătorile legale și religioase, în procent de 100 % din salariul de baza lunar, precum și actualizarea sumelor astfel rezultate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și pana la data efectuării plații.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că, în mod cert, instanța de fond s-a aflat în eroare respingând capetele de cerere privind obligarea intimatei la plata orelor suplimentare, deoarece, așa cum a constatat și instanța însăși, conform art. 287 din Codul Muncii aplicabil, respectiv art. 272 din Codul Muncii modificat prin Legea nr. 2/2013, „sarcina probei în conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depună dovezile în apărarea sa pana la prima zi de înfățișare”; or, față de aceasta prevedere legala, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici la primul termen de judecata și nici ulterior, în timpul dezbaterilor, nici un însceris sau alta proba din care sa rezulte ca la chioșcul de presa la care își desfășura activitatea contestatoarea, alături de aceasta, mai lucra și o alta colega a sa.
Recurenta a învederat că nu se putea lucra în ture la un program de 10 ore și 30 de minute zilnic, întrucât o astfel de durata nu se putea imparti în ture de lucru, peste cele 8 ore ale programului normal de munca fiind în plus
doar 2 ore și 30 de minute; or, nici un angajator nu are vreun interes, fiind vorba de un efort financiar în plus, sa plătească un alt salariat pentru un program de numai 2 ore și jumătate, mai ales ca acest salariat urma sa fie dislocat de la alte activități.
În dezvoltarea acestei critici, s-a mai arătat că, la dosarul cauzei, contestatoarea a depus mai multe fotografii, realizate pe datele de 10.01.2012 și 05.03.2012,din care rezulta atat programul de funcționare al chioșcului de presa respectiv din zilele de lucru și cel de sâmbăta, program care certifica efectuarea unor ore în plus
fata de programul normal de 8 ore/zi, cat și suficiente detalii/repere
privind susținerile acesteia cu privire la fostul sau loc de munca; este clar ca programul de funcționare al chioșcului de presa, asa cum rezulta din fotografiile depuse, reprezintă proba prin care contestatoarea face dovada prestării efective a orelor suplimentare peste programul normal de munca din zilele de lucru și sâmbăta.
În aceste condiții, recurenta apelantul a pretins că, în conformitate cu dispozițiile legale în materie, nu intra în atribuțiile salariatului sa produca dovezi la instanța, decât în măsura în care acesta deține întâmplător anumite înscrisuri, ori toate înscrisurile doveditoare sunt întocmite de angajator, respectiv graficele lunare de serviciu, statele de plata, evidenta orelor suplimentare, etc. și se afla la sediul acestuia; recurenta a rugat a se observa că intimata nu a depus la dosar nici o proba în apărarea sa, din care sa rezulte ca salariata nu ar fi efectuat ore suplimentare, proba prin care sa contrazică susținerea contestatoarei.
În critica deciziei recurate s-a mai arătat că instanța de fond se afla . prin aprecierile ca programul de lucru se derula în doua ture, sens în care alături de contestatoare mai lucra și o alta angajata, deoarece la dosar nu exista nici un înscris doveditor care sa probeze o astfel de afirmație; întrucât intimata nu a produs probe în contradictoriu, este cert ca reclamanta a acoperit singura întregul program de funcționare al chioșcului de presa respectiv, realizând astfel ore suplimentare de munca, aspect dedus și prin setul de fotografa depus, cat și prin faptul ca instanța de fond, asa cum am menționat anterior, nu și-a probat afirmația conform căreia se lucra în doua ture.
În argumentarea căii de atac, s-a mai precizat că intimata avea la Punctul de lucru din Județul Tulcea 12 chioșcuri de ziare, din care noua în Municipiul Tulcea și cate unul în Babadag, S. și M. și conform organigramei depuse la dosar, înainte de concedierea contestatoarei, intimata avea 14 gestionari, cei doi gestionari în plus fata de cei 12 care lucrau efectiv la cele 12 chioșcuri acoperind perioadele în care ceilalți se aflau în concediu de odihna, ori efectuau inventarierea lunara la fiecare chioșc, conform dispozițiilor Conducerii; de aceea, și din acest punct de vedere, nu avea cum să se deruleze în ture activitatea de vânzare presa, așa cum în mod eronat a apreciat instanța de fond.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis cu consecința modificării în parte a acesteia în sensul că obligării pârâtei la plata către reclamantă a contravalorii orelor suplimentare lucrate peste programul normal de muncă reprezentând 75% din salariul de bază pe perioada 01 septembrie 2010-31 octombrie 2011, respectiv câte 2 ore și 30 minute, pentru fiecare zi lucrătoare și 4 de ore și 30 minute pentru zilele de sâmbătă, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății.
După cum a rezultat din materialul probator administrat la dosarul cauzei, reclamanta avea un program de lucru săptămânal, de luni până vineri de la 6:30 la 17:00 și sâmbătă de la 7:30 la 12:00, dar intimata i-a plătit acesteia un salariu corespunzător unui program de 8 ore pe zi/5 zile pe săptămână (filele 103-116, dosar tribunal) prin raportare la salariul de 750 lei lunar, prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 6513/III/1 la I.T.M. București (filele 120-121, dosar tribunal).
Potrivit art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Dispozițiile legale stabilesc o soluție diferită față de cea a dreptului comun (art. 1169 cod civil în vigoare la data declanșării litigiului), inversând sarcina probei atunci când angajatul are calitatea de reclamant.
Astfel, în cazul litigiilor de muncă angajatorul (indiferent de calitatea sa procesuală) este obligat să facă dovada nu numai a propriilor apărări, dar și a temeiniciei sau netemeiniciei tuturor cererilor salariatului. În această situație, angajatul are o poziție cu mult ușurată (față de procesele obișnuite) fiind suficient să facă anumite afirmații pe care instanța le poate primi în cazul în care unitatea nu dovedește contrariul.
Este situația reclamantei B. L. care, prin acțiunea de față a pretins că a efectuat ore suplimentare față de programul de lucru menționat în contractul individual de muncă și nu a primit anumite drepturile salariale corespunzătoare; trebuie subliniat că intimata, nu numai că nu a procedat la combaterea susținerilor reclamantei, dar nici măcar nu a dus la capăt demersurile proprii admise de instanță de dovedire a propriilor apărări privind administrarea probei cu interogatoriul reclamantei și nici nu a răspuns la interogatoriul propus de acerată parte.
De altfel, pârâta a făcut probatorii doar în privința legalității concedierii dar nu și cu referire la solicitarea reclamantei de plată a orelor suplimentare - cerute chiar de la formularea acțiunii cu indicarea precisă a programului de lucru.
Într-adevăr, la dosarul cauzei pârâta a depus un înscris (fila 101, 102 dosar tribunal) care ar putea fi calificat de organigrama societății, însă acesta nu are absolut nici o valoare probatorie în lipsa unei date certe și în lipsa unei decizii înregistrate la organul competent în domeniul evidenței salariaților din care să reiasă numărul angajaților pârâtei.
De aceea, este complet netemeinică statuarea primei instanțe conform căreia chioșcul de ziare în care reclamanta își desfășura activitatea de gestionar ar fi funcționat „în ture cu ajutorul unei alte colege a reclamantei”. Afirmația tribunalului este greșită atât din perspectiva materialului probator administrat la dosar, cât și din perspectiva argumentului că reclamanta nu a dovedit prestarea unor ore suplimentare (față de art. 272 C. muncii)
Conform art.120 al.1 C. muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară urmând ca, potrivit art.122 al.1, aceasta să se compenseze prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după efectuarea acesteia sau, în cazul în care această compensare nu este posibilă, munca suplimentară să fie plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia, care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază (art. 123 alin.2 din C. muncii).
Or, față de situația că reclamanta a prestat activitate peste program - chiar dacă aceasta nu apare evidențiată ca atare în statele de plată - dar neremunerate, plătindu-se doar salariul conform unui program normal de lucru, instanța, pe calea modificării sentinței, va admite și această solicitare și va obliga pârâta la plata către reclamantă a contravalorii orelor suplimentare lucrate peste programul normal de muncă reprezentând 75% (iar nu 100 % cum solicita reclamanta, deoarece acest cuantum, fiind unul superior pragului minim stabilit de art. 123 alin.2 din C. muncii, presupunea un acord al părților contractului de muncă; cum o înțelegere în privința indemnizării orelor suplimentare nu s-a dovedit - nici măcar nu s-a pretins că există -, având în vedere că, în mod cert, reclamanta a lucrat peste programul normal de lucru, plata corespunzătoare orelor suplimentare se va face la pragul minim legal de 75 %).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă B. L., domiciliată în Tulcea, ., ., . B. Ș., domiciliat în Tulcea, ., ., . civile nr. 2088 din 20 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. A. R. TRADING S.R.L. BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., ., sector 3.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a contravalorii orelor suplimentare lucrate peste programul normal de muncă reprezentând 75% din salariul de bază pe perioada 01 septembrie 2010-31 octombrie 2011, respectiv câte 2 ore și 30 minute, pentru fiecare zi lucrătoare și 4 ore și 30 minute pentru zilele de sâmbătă, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR
M. G. VANGHELIȚA T. G. L.
Grefier
M. D.
red. jud. L.G. 15.10. 3 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 2885/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 221/2013. Curtea... → |
|---|
