Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 630/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 630/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 7869/88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 630/CM
Ședința publică din 09 iulie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă
PREȘEDINTE - M. P.
JUDECĂTORI - I. B.
- D. P.
GREFIER - M. D.
Pe rol pronunțarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă ȘCOALA GIMNAZIALĂ CASIMCEA, cu sediul în comuna Casimcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1116 din 06 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. N., domiciliată în Tulcea, ., ., .> Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03 iulie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09 iulie 2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr._ reclamanta D. N. a chemat în judecată pârâta Școala cu clasele I-VIII Casimcea, jud. Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, anterior cu trei ani înaintea depunerii prezentei cereri și până la data 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data efectivă a plății; reîncadrarea sa, începând cu 01.01.2010, astfel încât, la stabilirea drepturilor salariale în conformitate cu dispozițiile Legii 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010 să se aibă în vedere, în plus față de drepturile salaríale acordate în luna decembrie 2009, drepturile salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii 221/2008; calculul și plata drepturile salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale acordate și drepturile salariale cuvenite prin încadrarea conform capătului de cerere precedent pe o perioadă cuprinsă între 01.01.2010 și 31.12.2010.
În motivarea cererii, s-a arătat că, salarizarea personalului didactic în anul 2008 a fost reglementată printr-o succesiune de acte, emise atât de Guvern, cât și de Parlamentul României, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, potrivit căreia, începând cu data de 01.10.2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 avea să fie de 400,00 lei. Ulterior publicării actului normativ menționat, a fost emisă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 136/2008 pentru stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, care, practic, anulează efectele Legii nr. 221/2008. Referitor la această ordonanță a fost admisă excepția ridicată de Avocatul Poporului și, prin Decizia nr. 1221/12.11.2008 dispozițiile acesteia au fost declarate neconstituționale.
A mai arătat reclamanta că, la data de 10.11.2008, Guvernul a aprobat o nouă Ordonanță de Urgență (nr. 151/2008) pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salaríale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, act normativ care, de asemenea face imposibilă aplicarea Legii nr. 221/2008. Și această ordonanță de urgența a fost declarată neconstituțională prin Deciziile nr. 984 și 989 din 30.06.2009 împreună cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009.
Reclamanta a menționat că, asupra O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009, nu s-a efectuat un control de constituționalitate deoarece între momentul sesizării Curții Constituționale și cel al pronunțării prin Legea 330/2009, a fost abrogată în mod expres Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 și, pe cale de consecință și cele două ordonanțe de urgență, ca acte modificatoare.
A apreciat reclamanta că, acest aspect, însă nu poate avea nicio influență asupra poziției exprimata de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1221/12.11.2008 și reluată în mod constant în toate celelalte decizii referitoare la ordonanțele de urgență menite să facă imposibilă aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 așa cum a fost ea aprobată prin Legea 221/2008, poziție potrivit căreia în condițiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condițiile și criteriile de acordare a acestor creșteri salariale. Guvernul, prin intervenția sa ulterioară, intră în conflict cu prevederile art.61 alin.(l) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării".
A precizat reclamanta că a fost reîncadrată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010, începând cu data de 01.01.2010 avându-se ca bază de stabilire a drepturilor salariale în anul 2010 drepturile salariale acordate în luna decembrie 2009.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, art. 266-268 din Codul Muncii, și ale articolului unic din Legea nr. 221/2008.
În dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei extras din legislație.
Prin sentința civilă nr. 1116/2013 tribunalul Tulcea a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele I-VIII Casimcea și a obligat pârâta la calcularea și la plata drepturilor salariale cuvenite conform Legii nr. 221/2008 și cele efectiv încasate pentru luna decembrie 2009, diferențe salariale ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 01.01.2010, potrivit Legii nr. 330/2009, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și la plata diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite potrivit reîncadrării conform Legii nr. 330/2009 pentru perioada 01.01._10.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că în perioada 01.09._10 reclamanta a funcționat în calitate de cadru didactic la Școala Gimnazială „G. A.”, fiind remunerată de această instituție de învățământ. S-a mai reținut că nu au fost acordate reclamantei toate drepturile salariale la care aceasta era îndreptățită conform Legii nr. 330/2009 și ale Legii nr. 221/2008.
Prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 3/04.04.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțată în procedura recursului în interesul legii, ca efect al deciziei Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, s-a statuat că dispozițiile O.U.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru plata diferențelor dintre drepturile salariale, efectiv încasate cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009.
În consecință, cum reclamanta nu a beneficiat de drepturile ce derivă din Legea nr. 221/2008, rezultă că aceasta are dreptul la recalcularea drepturilor salariale conform O.G. 15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008,
În ceea ce privește capătul de cerere vizând reîncadrarea salarială începând cu data de 01.01.2010 potrivit Legii nr. 330/2009, se reține că, potrivit art. 30 alin. (5) din acest act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar conform alineatului 6 al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Totodată, conform art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brută avută la această dată (…), iar potrivit art. 6 alin. (1) din aceeași ordonanță în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.
Întrucât salariul la nivelul lunii decembrie 2009 trebuia calculat conform coeficientului de multiplicare stabilit prin Legea nr. 221/2008, date fiind și prevederile legale mai sus enunțate, rezultă că, încadrarea salarială trebuie să se raporteze la salariul cuvenit în decembrie 2009 și nu la salariul încasat în aceeași lună, fiind necesar a se acorda inclusiv diferența dintre salariul cuvenit și cel încasat potrivit reîncadrării pentru perioada 01.01._10.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta Școala Gimnazială Casimcea care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 Cod procedură civilă sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit prima instanță a obligat pârâta Șocala Gimnazială Casimcea la plata drepturilor salariale către reclamantă, deși din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta s-a titularizat la unitatea de învățământ pârâtă la data de 1 septembrie 2009, dar, cu aceeași dată, potrivit Deciziei nr. 736/11.09.2009, reclamanta s-a detașat la cerere, prin concurs, la Școala cu clasele I-VIII „GrigoreAntipa”Tulcea și la Școala cu clasele I-VIII „M. S.” Tulcea și nu a fost plătită niciodată de către pârâtă.
Deși Tribunalul Tulcea a reținut faptul că reclamantul în perioada 1 septembrie 2009-31 decembrie 2010 a fost remunerată de către Școala Gimnazială „G. A.” și că nu a prestat activitate în cadrul instituției de învățământ pârâte în mod greșit a obligat-o pe aceasta din urmă la plata drepturilor salariale restante, calculate conform legii.
Mai mult, instanța de fond nu a verificat dacă Școala Gimnazială „G. A.” Tulcea a procedat la reîncadrarea reclamantei începând cu data de 01.01.2010 conform Legii nr. 330/2009.
2. Pe fondul cauzei se susține că hotărârea Tribunalului Tulcea este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea Legii nr. 330/2009.
Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 s-a realizat cu respectarea prevederilor O.UG. nr. 1/2010, luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite conform OUG nr. 41/2009, aprobate prin Legea nr. 300/2009 și cu respectarea principiilor prevăzute de art. 3 din aceeași lege, în sensul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariate, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum si a ailor drepturi de natură salariată, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, in salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare.
Conform prevederilor art. 48 ( 16) din Legea nr. 330/2009, O.G. 15/2008, aprobată cu Legea nr. 221/2008 a fost abrogată.
Reîncadrarea personalului didactic s-a realizat cu respectarea întocmai a dispozițiilor legali vigoare. La data reîncadrărilor nu exista o sentință civilă care să oblige unitatea la acordarea unor diferențe salariate față de angajații instituției și cu atât mai mult față de reclamantă.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Tulcea în raport de criticile recurentei pârâte, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Instanța de fond a reținut în mod judicios împrejurarea că reclamanta, în calitate de cadrul didactic a fost titularizată la unitatea de învățământ Școala Gimnazială Casimcea, jud. Tulcea, conform Deciziei Inspectoratului Școlar Județean Tulcea nr. 573/29.07.2009, începând cu data de 1 septembrie 2009 reclamanta D. N. s-a detașat la cerere, prin concurs, la Școala cu clasele I-VIII „M. S.” Tulcea.
Detașarea - conform dispozițiilor art. 45-47 din Codul Muncii, constă în schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia din urmă.
Codul muncii instituie în favoarea persoanei detașate o . măsuri de protecție, precum păstrarea postului și a salariului avut la angajatorul car a dispus detașarea, dreptul salariatului detașat de a beneficia de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie la angajatorul care a dispus detașarea, fie la angajatorul la care este detașat (art. 47 alin. 4); angajatorul care a dispus detașarea având obligația de a lua măsurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detașarea să își îndeplinească integral și al timp obligațiile față de salariatul detașat.
Deși de regulă, drepturile salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea (art. 47 al. (1) din Codul Muncii) legiuitorul a prevăzut că atunci când angajatorul la care s-a dispus detașarea nu își îndeplinește integral și la timp toate obligațiile față de salariatul detașat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detașarea (art. 47 a. (4) din Codul Muncii).
De asemenea, potrivit art. 47 al. (5) din Codul Muncii în cazul în care niciunul dintre cei doi angajatori nu își îndeplinește obligațiile potrivit al. (1) și (2), salariatul detașat are dreptul de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori și de a cere executarea silită a obligațiilor neîndeplinită.
În raport de aceste prevederi legale, reclamanta a optat pentru a acționa în judecată pentru recunoașterea drepturilor sale legale și plata acestora conform Legii nr. 330/2009 pe pârâta Școala cu clasele I-VIII Casimcea, unitate cu care reclamanta avea contract de muncă legal încheiat, și de la care s-a dispus delegarea reclamantei la Școala Gimnazială „G. A.” Tulcea.
Nu se poate reține susținerea recurentei pârâte în sensul că instanța de fond nu a verificat dacă unitatea de învățământ la care reclamanta a fost detașată i-a plătit acesteia toate drepturile salariale cuvenite în urma aplicării dispozițiilor Legii nr. 330/2009, avându-se în vedere împrejurarea conform căreia reclamanta a susținut că aceste drepturi nu i-au fost acordate până la data formulării acțiunii în justiție, cât și faptul că potrivit dispozițiilor art. 272 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Prin urmare, îi incumbă pârâtei, în calitate de unitate angajatoare, obligația de a dovedi că reclamanta a beneficiat de la unitatea la care a fost detașată de toate drepturile salariale ce i se cuveneau, în urma recalculării salariului său conform O.U.G. nr. 1/2010 și că a fost reîncadrată cu respectarea Legii nr. 330/2009, caz în care pretențiile deduse judecății ar fi fost nefondate.
În lipsa acestor probatorii, în mod judicios a concluzionat prima instanță că pretențiile reclamantei sunt fondate și a admis acțiunea reclamantei.
Cu privire la criticile ce vizează obligația pârâtei la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, Curtea constată că și acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.
În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut", prin art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că:
"Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."
Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.
În consecință, nu se pune problema ultraactivității legii vechi, atât timp cât legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare la salariile de bază ale acestora la aceeași dată de referință.
În acest context se reține că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, se apreciază că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de următoarele argumente:
Prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art. 2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.
De asemenea, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării date prin Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.
Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.
Soluția enunțată se impune și întrucât viciul de neconstituționalitate stabilit cu privire la unele dispoziții legale nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală. In situația prezentată, legiuitorul delegat (Guvernul), prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, iar ordonanța de urgență adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte față de neconstituționalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008.
În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.
Mai mult decât atât, se impune a fi subliniat faptul că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, R., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudența bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. R., 2004-IX, p. 144, pct. 45 - 52). în considerentele unora dintre hotărârile judecătorești anexate recursului în interesul legii s-a făcut, de asemenea, referire la hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza V. împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.
De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 11 pronunțată la 8 octombrie 2012 pronunțată într-un recurs în interesul legii, a statuat că personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul începând cu data de 1 ianuarie 2010 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, hotărâre care este obligatorie erga omnes conform art. 3307 al. (4) din Codul de procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă ȘCOALA GIMNAZIALĂ CASIMCEA, cu sediul în comuna Casimcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1116 din 06 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. N., domiciliată în Tulcea, ., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 iulie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR
M. P. I. B. D. P.
Grefier
M. D.
Red.hot.jud.fond L.D.P.
Red.dec.jud.recurs M.P./11.07.2013
Tehnored.gref.C.I./12.07.2013/2 exp.
| ← Suspendarea provizorie a executarii. Sentința nr. 5922/2013.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 230/2013. Curtea... → |
|---|
