Acţiune în constatare. Decizia nr. 258/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 258/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 2217/88/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 258/CM
Ședința publică din 04 noiembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - J. Z.
JUDECĂTORI - R. A.
- M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, cu sediul în București, ., sector 1 – în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat S. E., Z. I., C. E., C. C., C. N., A. E., B. E., B. I., C. I., C. N., D. C., DANCIULESCU O., E. R., F. N., F. G., G. STELICA, I. V., I. I., M. M., M. V., M. A., N. I., N. G., N. G., P. P., PADUREANU P., P. V., S. L., S. R., V. S. L., S. R. F., Z. N., S. S., B. A., A. N., B. S., C. C., C. S., M. A., N. E., R. M., S. I., T. N., S. V., B. D., C. V., C. P., D. D., S. V., N. V., Z. O., D. N., B. G., P. D.-A., P. V., C. EMANOEL, A. E., V. C., D. G., I. M., C. P., S. I., C. I., T. V., T. G., C. M., V. P. și G. N., împotriva sentinței civile nr. 502 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul reclamant S. C. Militare Disponibilizate, domnul S. E., în calitate de președinte, lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Potrivit referatului întocmit în cauză de către grefierul de ședință se constată că la dosar s-a depus de recurentul reclamant S. C. Militare Disponibilizate, cerere de repunere pe rol, iar de apărătorul acestuia – doamna avocat Graziela B., cerere de suspendare a litigiului, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului nr. 968675RO aflat pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Instanța procedează la legitimarea reprezentantului recurentului reclamant S. C. Militare Disponibilizate, respectiv a domnului S. E., care prezintă cartea de identitate . nr._ eliberată de S.P.C.L.E.P. Tulcea la 21 decembrie 2009 și acordă cuvântul acestuia asupra cererii de repunere pe rol a cauzei.
Reprezentantul recurentului reclamant S. C. Militare Disponibilizate solicită repunerea pe rol a cauzei și reluarea dezbaterilor.
În temeiul dispozițiilor art. 245 Cod procedură civilă, admite cererea formulată de recurentul reclamant S. C. Militare Disponibilizate și dispune repunerea pe rol a cauzei.
La solicitarea instanței, reprezentantul recurentului reclamant S. C. Militare Disponibilizate precizează că insistă în judecarea prezentei cauze chiar dacă dispozițiile Legii nr. 329/2009 au fost abrogate.
Arată că nu are cunoștință de cererea de suspendare a litigiului ce a fost depusă pentru acest termen la dosar, nefiind formulată de părțile pe care le reprezintă. Doamna avocat Graziela B. a fost angajată să le reprezinte interesele doar în fața instanța de fond, nu și în calea de atac a recursului, după rejudecare.
Totodată depune la dosar precizări scrise.
Având în vedere susținerile reprezentantului recurentului reclamant S. C. Militare Disponibilizate în sensul că doamna avocat Graziela B. nu a mai fost angajată în calea de atac a recursului, după rejudecare, instanța nu v-a lua în considerare cererea de suspendare a litigiului formulată de aceasta.
Întrebat fiind, reprezentantul recurentului reclamant S. C. Militare Disponibilizate arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de declarația reprezentantului recurentului reclamant S. C. Militare Disponibilizate, în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul recurentului reclamant S. C. Militare Disponibilizate, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și repunerea recurenților reclamanți în drepturi.
Arată că 79 de cadre militare au fost disponibilizate în temeiul O.U.G. nr. 7/1998 modificată. Aceștia au ales calea de a lucra în instituții publice, iar majoritatea au obținut locurile de muncă prin concurs.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări, sub nr._/3/2011, disjunsă din dosarul nr._/3/2011, reclamanții S. Eogen, Z. I., C. E., C. C., C. N., A. E., B. E., B. I., C. I., C. N., D. C., Danciulescu O., E. R., F. N., F. G., G. Stelica, I. V., I. I., M. M., M. V., M. A., N. I., N. G., N. G., P. P., Padureanu P., P. V., S. L., S. R., V. S. L., S. R. F., Z. N., S. S., B. A., A. N., B. S., C. C., C. S., M. A., N. E., R. M., S. I., T. N., S. V., B. D., C. V., C. P., D. D., S. V., N. V., Z. O., D. N., B. G., P. D.-A., P. V., C. E., A. E., V. C., D. G., I. M., C. P., S. I., C. I., T. V., T. G., C. M., V. P., G. N., prin S. C. Militare Disponibilizate, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate neconformitatea dreptului intern cu dreptul comunitar și încălcarea mai multor drepturi fundamentale ale membrilor acestui sindicat, în speță a cadrelor militare ale Ministerului Administrației și Internelor de către Statul Român ca urmare a aplicării Legii nr. 329/2009, Cap. IV, precum și obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii de 1000 ron/zi întârziere până la modificarea legislației aferente în privința acestei categorii de pensionari, precum și la plata cheltuielilor de judecată aferente în cauză.
În motivare, reclamanții au arătat că, cadrele militare pensionate din cadrul Ministerului Administrației și Internelor se individualizează prin aceea că reprezintă o categorie distinctă de pensionari.
Marea lor majoritate a fost disponibilizată forțat, înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare, în temeiul art. 13 lit. și 14 lit. a din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, raporturile lor de serviciu încetând ca urmare a reorganizării unor unități de poliție, a reducerii unor posturi de natura celor ocupate de polițiștii respectivi, precum și pentru alte nevoi ale Ministerului Administrației și Internelor și nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții similare în aceeași unitate sau în alte unități de poliție.
Reclamanții au arătat că se impune distincția între pensionarii civili, care au depășit vârsta standard de pensionare, și cadrele militare în rezervă, între care cele din M. de Interne, cu drept de pensie militară anticipată sau drept de pensie militară anticipată parțial, așa cum era reglementată de Legea nr. 179/2004 și de Legea nr. 164/2001.
Potrivit prevederilor art. 26 din Legea 179/2004, „(1) Polițiștii pensionari care beneficiază de pensie de serviciu se pot încadra cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, precum și în orice altă formă de muncă prevăzută de Codul muncii, inclusiv în sectorul public, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcției în care sunt încadrați, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării. (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot cumula pensia cu salariul realizat, indiferent de nivelul salariului respectiv”.
Prin art. 17-22 din Cap. IV al Legii nr. 329/2009, pensionarii, inclusiv pensionarii militari, au fost obligați ca, începând cu data de 09.12.2009 să opteze între suspendarea pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășea nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Au subliniat reclamanții că, o asemenea prevedere din dreptul intern vine în contradicție cu dreptul comunitar, la care România a devenit parte prin semnarea respectivelor tratate și pe care și le-a asumat prin includerea, în prevederile constituționale, a art. 11, respectiv 20, încălcând în special art. 1 al Primului Protocol al Convenției Europene, care protejează dreptul la proprietate, raportat la art. 6 pct. 1 al Pactului Internațional privind drepturile economice și sociale. Obligarea unui pensionar militar de a opta între pensie și venituri salariale, în condițiile în care acesta nu a împlinit vârsta legală de pensionare și a dobândit dreptul de a fi angajat în continuare, având dreptul dobândit de a cumula pensia cu salariul, reprezintă o formă de încălcare a dreptului de proprietate, prin reducerea veniturilor cadrelor militare în rezervă. Art. 15 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prevede că orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exercita o ocupație aleasă sau acceptată în mod liber; în condițiile în care persoanele pensionate anticipat și fortuit din cadrul armatei, posesoare ale unor bagaje de cunoștințe reale, capabile de a desfășura o activitate profesională sunt obligate să renunțe la acest drept, se îngrădește, implicit, dreptul acestora la muncă, astfel cum este el definit în dreptul intern. De altfel, dreptul intern, art. 65 (2) din Codul muncii, nu prevede o posibilitate cum este cea prevăzută de Legea 239/2009, ci doar concedierea pentru motivul desființării locului de muncă. În practica impusă de noua lege, prin Cap. IV, locurile de muncă la care pensionarii militari sunt obligați să renunțe nu sunt desființate, ci ocupate de alte persoane.
Au învederat reclamanții că, art. 14 și Protocolul 12 art. 1 (2) al Convenției Europene a Drepturilor Omului prevede dreptul la nediscriminare, deoarece nu se poate dispune ca o persoană care a contribuit mai mult la fondul de pensii, prezumându-se cel puțin că a muncit mai mult decât alta, să fie privată, pentru acest motiv, de plata pensiei, chiar pentru o perioadă determinată de timp.
Nu în ultimul rând, s-a precizat că, de fapt, cap. IV al Legii 329/2009 încalcă principiul legalității (al supremației dreptului) garantat de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și predictibile în aplicarea lor și care să nu fie încălcate de alte norme de drept, ulterioare.
S-a menționat că, drepturile de care au beneficiat prin legile speciale – Legea 179/2004 și 164/2001, ambele în vigoare la data intrării în vigoare a noii legi 329/2009 – drepturi dobândite, sunt încălcate în mod nejustificat de acest Capitol IV al Legii 329/2009, ale cărei norme de drept nu sunt predictibile.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 111 Cod Proc. Civilă, Protocolul 1, Protocolul 12 și art. 4 din Convenție, art. 15 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, raportate la art. 11 și 22 din Constituția României, art. 17 din Convenție.
În ședința din data de 18.03.2011, Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a instanței, iar prin sentința civilă nr. 2645 prin 18.03.2011, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
În acest dosar a formulat întâmpinare M.F.P., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea prin care a invocat excepția inadmisibilității.
În acest sens, pârâtul a arătat că acțiunea în constatare, astfel cum a fost formulată de reclamanți este inadmisibilă, deoarece fiecare reclamant semnatar din tabelul cu membrii S.C.M.D – filiala Tulcea, are posibilitatea să formuleze o acțiune în realizarea dreptului său, respectiv să solicite în contradictoriu cu Casa de Pensii să se anuleze decizia, dispoziția prin care i s-a suspendat plata pensiei pe perioada cât primește salariul de la instituția bugetară de stat care îl plătește pentru munca prestată, fiecare reclamant cumulând pensia cu salariul de stat, iar pensia depășind cuantumul venitului mediu pe economie.
A mai precizat pârâtul că, reclamanții au posibilitatea oferită de acțiunea în realizarea dreptului de a solicita anularea deciziei Casei de Pensii de care aparține fiecare, prin care le-a fost suspendată plata pensiei militare de serviciu pe motivul cumulării pensiei cu salariul dintr-o instituție bugetară, în cazul în care au fost disponibilizați deoarece nu au optat pentru salariu și suspendarea plății pensiei de serviciu și există o decizie a angajatorului în acest sens, cu posibilitatea să conteste în aceste acțiuni, urmând ca instanța să analizeze legalitatea și conformitatea dispozițiilor legii nr. 329/2009.
Pârâtul a depus la dosar adresa nr._ din 29.06.2011.
La data de 23 august 2011, reclamanții au depus la dosar, două cereri precizatoare prin care au arătat că solicită ca instanța să adreseze o întrebare preliminară Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu privire la primordialitatea dreptului comunitar în speță, să dispună obligarea statului la aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, în privința militarilor și a polițiștilor disponibilizați în temeiul OUG nr. 7/1998 modificată și al Legii nr. 179/2009 (în vigoare la data apariției Legii nr. 329/2009) la respectarea dreptului acestora de a beneficia în continuare de protecția oferită prin aceste legi speciale ocupaționale și, pe cale de consecință, între altele, de a cumula pensia cu salariul, constatând că Legea nr. 329/2009, Cap. IV, lege internă neconformă tratatelor la care România este parte, încalcă aceste drepturi dobândite.
De asemenea, au precizat reclamanții că solicită obligarea Statului Român la plata unor sume de 1000 lei/zi de întârziere, până la repunerea în situația anterioară apariției Legii nr. 329/2009 și modificarea legislației interne cu cea comunitară în privința acestei categorii de pensionari ale căror drepturi au fost dobândite înainte de apariția Legii nr. 329/2009.
Prin sentința civilă nr. 3911/11.10.2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Tulcea a admis excepția inadmisibilității cu privire la constatarea de către instanță a neconformității dreptului intern cu dreptul comunitar și încălcarea mai multor drepturi fundamentale ale reclamanților ca urmare a aplicării Legii nr. 329/2009 și la obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii de 1000 RON/zi întârziere până la modificarea legislației aferente în ceea ce îi privește pe reclamanți.
A respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.
A respins capătul de cerere cu privire la adresarea de către instanță a unei întrebări preliminare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca nefondat.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs S. C. Militare Disponibilizate, iar prin decizia civilă nr. 309/CM/10.04.2012 a Curții de Apel C., recursul a fost admis, s-a dispus casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei în rejudecare la Tribunalul Tulcea.
Instanța de control judiciar a reținut în esență faptul că, tribunalul nu a observat precizările depuse de Sindicat în numele membrilor săi și a soluționat cauza din prisma excepției inadmisibilității acțiunii prin raportare la obiectul inițial al cererii de chemare în judecată.
Procedând astfel, a mai reținut instanța, reclamanții nu au beneficiat de o examinare efectivă a pretențiilor lor formulate prin precizările la acțiune, ca o garanție a dreptului de acces la judecată în fața unei instanțe imparțiale, cu toate că în cuprinsul considerentelor sentinței civile, ce face obiectul prezentei judecăți Tribunalul a făcut vorbire de cele două cereri precizatoare din data de 23 august 2011.
Cu toate acestea, trecând la examinarea capetelor de cerere deși s-a constatat legal sesizată cu modificarea acțiunii din 23 august a analizat acțiunea în temeiul excepției inadmisibilității această excepție fiind pusă în legătură cu obiectul inițial al acțiunii ce viza constatarea de către instanță a neconformității dreptului intern cu dreptul comunitar și încălcarea mai multor drepturi fundamentale ale reclamanților, reținând totodată că reclamanții au la îndemână acțiunea în realizarea dreptului lor, anume aceea de a solicita Casei teritoriale de pensii de care aparține fiecare dintre ei anularea deciziei prin care le-a fost suspendată plata pensiei militare de serviciu.
În acest context și capătul de cerere având ca obiect adresarea de către instanță a unei întrebări preliminare la Curtea de Justiție s-a analizat din prisma obiectului principal inițial ce viza o acțiune în constatare și nu a obiectului precizat ce viza obligarea statului la aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1073 Cod civil.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._ . Reclamanții au depus în copie la dosar o . decizii de încetare de drept a raporturilor de muncă, iar o mare parte dintre aceștia au renunțat la judecata cauzei.
La data de 06 noiembrie 2012, reclamanții au depus la dosar o cerere de suspendare a prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului N., cerere care a fost respinsă ca nefondată întrucât s-a apreciat că, judecarea prezentei cauze nu depinde de soluția ce se va pronunța în cauza aflată pe rolul Tribunalului N..
Prin sentința civilă nr. 502/23.01.2013 Tribunalul Tulcea a admis excepția inadmisibilității.
A respins capătul de cerere privind adresarea unei întrebări preliminare către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca inadmisibil.
A luat act de renunțările la judecată ale reclamanților Z. I., C. C., A. E., B. E., B. I., C. I., D. C., Danciulescu O., E. R., F. N., F. G., I. V., I. I., M. M., M. V., M. A., N. I., N. G., N. G., P. P., Padureanu P., P. V., S. R., S. R. F., Z. N., S. S., B. A., B. S., C. C., C. S., M. A., N. E., R. M., S. I., T. N., S. V., B. D., C. P., D. D., N. V., Z. O., D. N., B. G., P. D.-A., P. V., C. Emanoel, V. C., D. G., I. M., C. P., S. I., C. I., T. V., T. G., C. M., V. P., G. N..
A respins acțiunea formulată de S. C. Militare Disponibilizate pentru reclamanții membri de sindicat: S. Eogen, C. E., C. N., C. N., G. Stelica, S. L., V. S. L., A. N., C. V., S. V. și A. E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, ca nefondată.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității (ridicată de instanță din oficiu) cu privire la capătul de cerere privind adresarea unei întrebări preliminare către Curtea de Justiție a Comunităților Europene (C.J.C.E.), văzând și concluziile părților, instanța a reținut următoarele:
În speță, reclamanții prin S. C. Militare Disponibilizate au solicitat, în temeiul art. 267 al Tratatului privind funcționarea U.E., să se adreseze o întrebare Curții de Justiție a Uniunii Europene, solicitându-i să se pronunțe, cu titlu preliminar, asupra neconformității unei prevederi din dreptul intern cu dispoziții din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) și a dreptului comunitar.
În concret, reclamanții au învederat că, este vorba de prevederile art. 17-22 din cap. IV al Legea nr. 329/2009 care, în opinia lor, ar încălca prevederi ale unor tratate la care România este parte ca urmare a aderării la Uniune, respectiv prevederile art. 1 al Primului Protocol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), art. 15 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 14 și Protocolul 12 art. 1 alin. (2) al C.E.D.O.
Acțiunile pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare constituie un instrument important în dezvoltarea dreptului comunitar. Astfel, Curtea de Justiție a dezvoltat, pe calea unor hotărâri preliminare, o . principii importante ale dreptului comunitar, cum ar fi aplicarea directă a dreptului comunitar sau supremația dreptului comunitar.
Întrebările adresate Curții de Justiție pot viza interpretarea dreptului comunitar sau validitatea legislației comunitare secundare. În timp ce dreptul comunitar este reprezentat de tratatele comunitare care constituie bazele ordinii juridice a comunităților, legislația comunitară secundară este reprezentată în special de regulamente, directive, hotărâri, recomandări, fără ca enumerarea să fie limitativă, ci doar exemplificativă.
În afara acestor acte, există și alte acte juridice ale Comunității – programe, declarații, rezoluții, comunicări, linii directoare, memorandumuri – care pot produce efecte juridice, cu excepția situației în care acestea prevăd expres că reprezintă doar declarații politice.
Astfel, întrebările adresate de instanțele naționale vor viza exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar și nu aspecte legate de dreptul național al statelor membre sau aspecte particulare ale speței deduse spre judecată.
În speță, reclamanții nu au solicitat interpretarea unei dispoziții din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene sau din reglementările dreptului comunitar secundar, ci au solicitat a se constata de către C.J.U.E. (C.J.C.E.) dacă dispozițiile art. 17-22 din cap. IV al Legii nr. 329/2009 încalcă o . prevederi din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
Este bine știut însă că, în cadrul unei acțiuni în pronunțarea unei hotărâri preliminare, instanțele comunitare nu se pot pronunța asupra interpretării și aplicării unei legi naționale, în speță neputând statua asupra încălcării convenției europene de către o . prevederi legale interne.
Instanțele comunitare interpretează dreptul comunitar sau actul de drept comunitar în dispozitivul hotărârii ce o va pronunța și precizează criteriile de interpretare, pentru a permite instanțelor naționale verificarea conformității dreptului național cu dreptul comunitar.
În speță, reclamanții nu au solicitat interpretarea vreunei norme din dreptul comunitar și nici nu au dedus judecății vreo problemă de interpretare a unei atare norme sau alt act comunitar, întrucât acest lucru ar fi fost necesar pentru ca instanța națională să verifice conformitatea dispozițiilor art. 17-22 din dreptul intern cu vreo dispoziție din dreptul comunitar, ci s-a solicitat direct, ca instanța comunitara să constate această neconcordanță prin interpretarea legislației interne față de legislația comunitară.
Pe cale de consecință, capătul de cerere privind adresarea unei întrebări preliminare către C.J.C.E., a fost respins ca inadmisibil.
În ceea ce privește fondul cauzei, astfel cum acesta a fost precizat de reclamanți, respectiv obligarea statului la aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar în privința militarilor și a polițiștilor disponibilizați în temeiul O.U.G. nr. 7/1998 modificată și al Legii nr. 179/2004, s-a constatat că aceasta este o cerere ce nu poate fi primită ca fondată, întrucât nu s-a arătat ce dispoziții din dreptul comunitar trebuie aplicate, respectiv tratat, regulament, directivă sau alte regulamente cu caracter de legislație secundară comunitară.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol al C.E.D.O. raportat la art. 6 pct. 1 al Pactului Internațional privind drepturile economice și sociale, art. 15 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 14 și Protocolul 12 art. 1 (2) al Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO), instanța reține că, aceste prevederi nu se pot aplica în locul art. 17-22 din Legea nr. 329/2009.
Potrivit art. 17 alin. (1) din acest act normativ, „beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”, iar potrivit art. 20 din același act normativ, „neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut la art. 18 și la art. 19 alin. (3) și (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcție, precum și a raporturilor de serviciu”.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 21 din Lg. 329/2009, în cazul în care opțiunea este exprimată în termenul prevăzut la art. 18 și la art. 19 alin. (3) și (4), plata pensiei/pensiilor se suspendă începând cu luna următoare celei în care a fost exprimată opțiunea pentru continuarea activității, iar conform art. 22 din legea analizată, sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripție.
Reclamanții invocă faptul că, aceste prevederi legislative i-au privat de veniturile lor, constituite din pensie și salariu.
Instanța nu poate reține însă că, aceste prevederi încalcă dispozițiile legislației europene mai sus enumerate, întrucât aceste limitări nu trebuie privite ca o „privare de bunuri”, ci mai degrabă ca o ingerință în dreptul lor la respectarea bunurilor în sensul primei teze din art. 1 al Primului Protocol adițional al CEDO.
După cum se poate observa, ingerința era prevăzută de lege, de dispozițiile art. 17-22 din Legea 329/2009, care se referă la măsurile pe care statul trebuie să le ia în contextul crizei economice și financiare, iar măsurile contestate urmăreau un scop legitim de interes public, interes reprezentat de raționalizarea cheltuielilor publice în contextul crizei economice și financiare globale.
În ceea ce privește realizarea unui „just echilibru” între cerințele interesului general al populației și cerințele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului, se constată că, reclamanții nu au fost privați în totalitate de veniturile lor, având în vedere că, urmau totuși să primească pensiile lunare integrale, al căror cuantum depășea salariul mediu brut pe economie.
Având în vedere totodată ampla marjă de apreciere a statului cu privire la reglementarea domeniului legislației sociale și scopul legitim al raționalizării cheltuielilor publice, rezultă că, nu se poate considera că reclamanții au de suportat o sarcină individuală și excesivă sau că li s-ar fi adus atingere fondului drepturilor lor la pensie sau la salariu.
În ceea ce privește dispozițiile art. 14 din Convenție, acestea au fost deja analizate de instanța europeană și în cererea nr._/11 introdusă de I. Panfilie împotriva României publicată în Monitorul Oficial nr. 315/11.05.2012, constatându-se că, legea contestată a instituit, într-adevăr, o diferență de tratament între persoanele pensionate angajate în sectorul privat și cele angajate în sectorul public, cum era cazul reclamantului; cu toate acestea, cele două categorii de persoane nu pot fi considerate ca aflându-se într-o situație analogă sau asemănătoare în sensul art. 14 din moment ce diferența esențială, relevantă pentru contextul în care au fost luate măsurile criticate, este aceea că veniturile lor provin din surse diferite, și anume bugetul privat și respectiv bugetul de stat.
În cadrul aceleiași cereri, Curtea a mai precizat și că, legiuitorul român a impus norme noi în privința salariilor din sectorul public în vederea raționalizării cheltuielilor publice, așa cum impunea contextul excepțional al crizei financiare și economice globale.
În același sens, prin Decizia din 04 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a României, precizând că dispozițiile legii criticate nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres în Constituție, a declarat, în principal, în privința reglementării cumulului pensiei cu veniturile salariale, că nicio dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiția ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toți cetățenii, iar eventualele diferențe de tratament să aibă un scop licit.
Curtea Constituțională a decis în concluzie că, legiuitorul avea putere discreționară deplină să aplice măsuri precum restituirea unui anumit cuantum al veniturilor, în condițiile în care acestea erau rezonabile, proporționale și justificate de interesul public.
Date fiind cele mai sus precizate, instanța nu poate reține nici încălcarea prevederilor privind Pactul Internațional cu privire la drepturile economice și sociale sau a Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene care reglementează dreptul la muncă și dreptul de a exercita o ocupație aleasă sau acceptată în mod liber.
Față de toate aceste considerente, instanța a constatat că, nu poate înlătura aplicarea dispozițiilor art. 17-22 din Legea 329/2009 și, pe cale de consecință, nu poate acorda protecția oferită de legile speciale abrogate (Legea nr. 179/2004 și O.U.G. nr. 7/1998), cum nu poate aplica cu prioritate nici prevederile dreptului comunitar, în sensul înlăturării imposibilității de cumul a pensiei cu salariul obținut din sectorul bugetar (care depășește un anumit cuantum).
În concluzie, aceste cereri au fost respinse ca nefondate.
Întrucât nu este cazul repunerii în situația anterioară apariției Legii nr. 329/2009 și nici a armonizării legislației interne cu cea comunitară, s-a reținut că, cererea de obligare a statului român la plata unor daune de 1000 lei/zi de întârziere, a fost respinsă ca nefondată, aceasta aflându-se și într-un raport de accesorietate față de cererile anterior analizate.
S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat: S. E., Z. I., C. E., C. C., C. N., A. E., B. E., B. I., C. I., C. N., D. C., Danciulescu O., E. R., F. N., F. G., G. Stelica, I. V., I. I., M. M., M. V., M. A., N. I., N. G., N. G., P. P., Padureanu P., P. V., S. L., S. R., V. S. L., S. R. F., Z. N., S. S., B. A., A. N., B. S., C. C., C. S., M. A., N. E., R. M., S. I., T. N., S. V., B. D., C. V., C. P., D. D., S. V., N. V., Z. O., D. N., B. G., P. D.-A., P. V., C. Emanoel, A. E., V. C., D. G., I. M., C. P., S. I., C. I., T. V., T. G., C. M., V. P. și G. N., a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 502 din 23.01.2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea, prin care s-a respins acțiunea ca inadmisibilă și cererea de adresare a unei întrebări preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca nefondată, soluție pe care o consideră nelegală și netemeinică, din următoarele considerente:
Acțiunea formulată de Sindicat avea ca obiect obligația de a face, mai exact, obligarea Statului Român de a aplica cu prioritate prevederi ale dreptului comunitar in materia drepturilor omului (astfel cum au fost ele enumerate în cererea introductivă de instanța și precizată), în cazul strict al militarilor disponibilizați ca urmare a aderării României la N.A.T.O. și a asumării, de către același Stat Român, a obligației de a disponibiliza un număr de cadre militare, pentru a se alinia cerințelor acestui organism european.
Deoarece Legea nr. 329/2009 încalcă drepturi ale omului iar legea mai favorabila este cea comunitară, s-a solicitat judecătorului național, în lumina prevederilor constituționale, să constate existenta acestor încălcări și să dispună ca Statul Român să aplice dreptul mai favorabil.
Din păcate, instanța pare ca nu a înțeles obiectul pricinii deoarece motivează respingerea acțiunii prin argumentul (neîntemeiat) „că se apreciază că acest tip de constatare este inadmisibil, fiecare dintre reclamanți având posibilitatea de a formula o acțiune in realizare a dreptului său, prin care, în contradictoriu cu Casa de pensii sectorială, să solicite anularea deciziei...”.
Or, acțiunea avea ca obiect nu constarea neconformității dreptului intern ci aplicarea lui prioritară, așa cum rezulta din precizările la acțiune, făcute in data de 07.09.2011 și pe care instanța le ignora cu desăvârșire.
Din punct de vedere procedural:
Argumentarea soluției instanței de fond pleacă insa de la o premisă neactuală: așa s-a arătat, prin precizările depuse la data de 07.09.2011, reclamantul a învederat deja ca obiectul pricinii îl constituie obligarea Statului Român la aplicarea cu prioritate a dreptului în privința atât a militarilor, cât și a polițiștilor disponibilizați, la obligarea acestuia sa le respecte drepturile dobândite deja prin legi ocupaționale, sub sancțiunea unor daune de 1000 de lei pe zi de întârziere până la repunerea acestei categorii profesionale în drepturile pe care le dețineau înainte de apariția Legii nr. 329/2009.
Pe cale de consecință, excepția nu putea fi primită, prin obiectul pricinii
urmărindu-se realizarea unui drept (temeiul constituindu-1 art. 1073 Cod civil
redactarea lui de dinainte de modificare), nu doar constatarea lui.
Pe fondul excepției: instanța a apreciat că, în speță, fiecare membru de sindicat ar avea dreptul „să solicite, în contradictoriu cu Casa de pensii, să se anuleze decizia, dispoziția prin care s-a suspendat pensia..”.
Desigur, un atare drept este real si el poate face obiectul unei alte cauze.
In speță însă, instanța a fost învestită să soluționeze tot o acțiune în realizarea dreptului insă, de aceasta dată, formulată de un subiect de drept distinct, colectiv, si anume de către un sindicat, S. C. Militare Disponibilizate, nu de către fiecare membru de sindicat în parte, cum a încercat să acrediteze ideea instanța.
Potrivit definițiilor legale, interesul legitim este interesul - recunoscut de lege - al unei persoane fizice sau juridice.
Astfel: potrivit prevederilor art. 217 din Codul muncii, în forma în care acesta era în vigoare la data introducerii acțiunii, „Sindicatele sunt persoane juridice independente, fără scop patrimonial, constituite în scopul apărării și promovării drepturilor colective și individuale, precum și a intereselor profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor lor”. In conformitate cu prevederile art. 9 din Constituția României, „Sindicatele, patronatele si asociațiile profesionale .... contribuie la apărarea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor lor”. Cetățenii au dreptul la un nivel de trai (art. 47), în acesta incluzându-se și dreptul la pensie.
Este nerelevant, față de obiectul pricinii, care nu este un simplu litigiu de muncă, faptul că, în plan intern, Curtea Constituțională a statuat că Legea 329/2009 ar fi constituțională, deoarece o lege, chiar declarată constituțională in plan intern, poate să încalce prevederi comunitare, ceea ce este cazul, în speță.
Prin urmare, a fi constituțional nu este același lucru cu a fi conform dreptului comunitar care a devenit parte prioritară a dreptului intern, prin semnarea tratatelor la care România este parte, această din urmă chestiune fiind pusă in discuție prin prezenta cauză.
Dar, prin obligarea pensionarilor care aveau și calitatea de angajați în sectorul de stat la data apariției Legii 329/2009, de a opta între exercitarea dreptului la muncă și exercitarea dreptului de a primi pensie, condiție care nu este impusă și pensionarilor din sectorul privat, s-a creat in mod cert o discriminare, Statul încălcând, astfel, și prevederile Directivei 2000/78 care vizează obligația, din partea statelor semnatare - inclusiv a României - de a crea un cadru general în favoarea egalității de tratament pentru toți cetățenii lui; sunt încălcate, de asemenea, prevederile Regulamentului nr. 1408/71 privind dreptul asiguratului de a beneficia de prestațiile pentru care s-a asigurat; în acest sens, este evidentă discriminarea la care pensionarii Statului R. sunt supuși, prin raportare la pensionarii altor state ale Uniunii Europene.
Or, pensionarii care au căzut, sub incidența art. 17-20 din Legea nr. 329/2009 sunt tratați mai puțin favorabil decât oricare alți pensionari ai comunității, atât sub aspectul accesului lor la muncă, dar și cu privire la modalitatea în care sunt concediați (art. 3 din aceasta directivă).
Pe de alta parte, scopul pentru care s-ar fi adoptat Legea nr. 329/2009, și anume acela de a se reduce cheltuielile bugetului de stat - scop ce ar fi justificat măsura luată - nu a fost nicidecum atins, în niciun fel, deoarece, toate locurile de muncă eliberate forțat de pensionarii aflați în situația de a cumula pensia cu salariul, din cadrul instituțiilor bugetare, au fost deja ocupate de alți angajați, ale căror venituri nu erau mai mici decât cele acordate pensionarilor cumularzi.
Instanța română poate adresa o întrebare preliminară în cauză fiind incidente prevederile art. 267 alin. 1 din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, potrivit cu care Curtea se poate pronunța, cu titlul preliminar, cu privire fie la a) interpretarea tratatelor, fie b) validitatea si interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, agențiile sau Uniunii.
Potrivit Notei de Informare a Curții de Justiție 2009/C 297/02 privind condițiile cererilor preliminare de sesizare a CJCE de către instanțele naționale, adoptată odată cu . Tratatului de la Lisabona, Curtea se pronunța asupra interpretării sau validității dreptului Uniunii, încercând să ofere un răspuns util pentru soluționarea litigiului, însă instanța de trimitere este cea căreia îi revine sarcina de a trage concluziile adecvate din răspunsul Curții, înlăturând, dacă este cazul, aplicarea normei naționale în discuție.
Potrivit art. 256 alin. (3) din TFUE, Tribunalul are competenta să judece trimiteri preliminare adresate în temeiul art. 267, în domenii specifice stabilite de statut.
În contextul art. 267 TFUE, orice instanță a unui stat membru, în măsura în care trebuie să se pronunțe în cadrul unei proceduri menite să conducă la o hotărâre cu caracter jurisdicțional, poate, în principiu, să adreseze Curții o întrebare preliminară. Calitatea de instanța este interpretată de Curte ca o noțiune autonomă a dreptului Uniunii. O trimitere preliminară se poate dovedi deosebit de utilă, într-un stadiu corespunzător al procedurii, atunci când se ridică o nouă problemă de interpretare ce prezintă un interes general pentru aplicarea uniformă a dreptului Uniunii în toate statele membre sau atunci când jurisprudență existentă nu pare a fi aplicabilă unei noi situații de fapt.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenții reclamanți sunt în eroare cu privire la soluția primei instanțe.
Astfel, prin sentința civilă nr. 502/23.01.2013 Tribunalul Tulcea nu a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru că ar fi o acțiune în constatare sau că ar fi fost promovată de sindicat, cum susțin reclamanții, ci a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de adresare a unei întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene și ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanții care au înțeles să continue judecata.
Cu privire la cererea de adresare a unei întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene:
Prin cererea formulată la prima instanță reclamanții au solicitat adresarea unei întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu titlu preliminar, asupra neconformității unei prevederi din dreptul intern respectiv a prevederilor art.17-22 din Cap.IV din Legea nr.329/2009 cu prevederile art.1 al Primului Protocol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.15 al.1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art.14 și Protocolul 12, art.1 al.2 al Convenției Europene al drepturilor omului.
Potrivit art.234 (1) din TCE, CEJ are competența de a interpreta tratatele, actele instituțiilor comunitare, acordurile internaționale încheiate de comunități și acte ale instituțiilor create prin astfel de acorduri, prevederi ale dreptului comunitar la care se face referire în legislațiile naționale.
Instanța națională poate adresa o întrebare preliminară în conformitate cu prevederile art.267 al.1 din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, potrivit cu care Curtea le poate pronunța, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, fie validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, agențiile Uniunii.
Întrebările adresate Curții de Justiție pot viza interpretarea dreptului comunitar sau validitatea legislației comunitare secundare.
Dreptul comunitar este reprezentat de tratatele comunitare care constituie bazele ordinii juridice a comunităților iar legislația comunitară secundară este reprezentată în special de regulamente, directive, hotărâri, recomandări, fără ca enumerarea să fie limitativă, ci doar exemplificativă.
Întrebările adresate de instanțele naționale vor viza exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar și nu aspecte legate de dreptul național al statelor membre sau aspecte particulare ale speței deduse judecății.
Reclamanții nu au solicitat interpretarea unei dispoziții din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene sau fie reglementările dreptului comunitar secundar, ci au solicitat a se constat de către C.J.U.E. dacă dispozițiile art.17-22 din cap.IV al legii 329/2009 încalcă o . prevederi din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
În cadrul unei acțiuni în pronunțarea unei hotărâri preliminare, instanțele comunitare nu se pot pronunța asupra interpretării și aplicării unei legi naționale neputând statua asupra încălcării convenției europene de către o . prevederi legale interne.
Instanțele comunitare interpretează dreptul comunitar sau actul de drept comunitar în dispozitivul hotărârii ce o va pronunța și precizează criteriile de interpretare pentru a permite instanțelor naționale verificarea conformității dreptului național cu dreptul comunitar.
Reclamanții nu au solicitat interpretarea vreunei norme de drept comunitar și nici nu au dedus judecății vreo problemă de interpretare unei atare norme sau alt act comunitar.
Posibilitatea sau obligația de a adresa întrebări există numai în cazul în care judecătorul național consideră că deciziile asupra chestiunilor respective sunt necesare în vederea luării unei hotărâri.
Organele de jurisdicție interne nu sunt obligate să trimită o cerere de interpretare de drept comunitar ridicată în fața lor dacă respectiva chestiune nu este pertinentă, adică în cazul în care răspunsul la întrebarea respectivă, indiferent care ar fi el, nu ar putea avea nicio influență asupra soluționării litigiului.
Cu privire la fondul cauzei.
Prin precizările la acțiune reclamanții au arătat că solicită obligarea Statului Român la aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar în privința militarilor și polițiștilor disponibilizați în temeiul O.U.G.7/1998 și a Legii 179/2004, la respectarea dreptului acestora de a beneficia în continuare de protecția oferită de aceste legi, de a cumula pensia cu salariul constatând că legea nr.329/2009, cap.IV, este neconformă tratatelor la care România este parte și obligarea Statului Român la plata unor daune de 1000 lei/zi întârziere până la repunerea în situația anterioară Legii 329/2009 și armonizarea legislației interne cu cea comunitară în privința acestor categorii de pensionari.
Statul este obligat prin dispozițiile art.11 din Constituția României să respecte tratatele internaționale la care este parte.
Instanța poate doar să analizeze în cazuri concrete, legalitatea unor acte prin care se încalcă tratate acorduri sau prevederi ale dreptului comunitar.
Prin cererea formulată reclamanții nu au solicitat anularea deciziilor caselor sectoriale de pensii prin care le-a fost suspendată plata pensiei de serviciu sau a deciziilor angajatorilor prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu emise în baza Legii nr.329/2009.
Prin Legea nr.329/2009 s-au reglementat măsuri privind reorganizarea unor autorități sau instituții publice, măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar, condițiile exercitării cumulului pensiei din sistemul public de pensii și sistemele neintegrate sistemului public cu veniturile salariale, măsuri privind disciplina financiar – bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, măsuri pentru susținerea mediului de afaceri în scopul depășirii dificultăților financiare și relansări circuitului comercial.
Măsurile instituite prin această lege au avut caracter excepțional și au urmărit reducerea efectelor crizei economice și îndeplinirea obligațiilor ce rezultau din Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, încheiat la București și Bruxelles la data de 23.06.2009.
Conform art.17 al.1 din Legea nr.329/2009: „beneficiarii dreptului de pensie aparținând atât sistemului public de pensii cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat”.
Reclamanții erau beneficiarii unor pensii de serviciu fie în baza Legii nr.164/2001 fie în baza Legii 179/2004.
Conform art.18 al.1 din Legea nr.329/2009 reclamanții aveau obligația ca în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii (respectiv 27.11.2009) să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Reclamanții au optat fie pentru continuarea activității și suspendarea plății pensiei, fie pentru încetarea activității și plății pensiei de serviciu în continuare.
Reclamanții nu au contestat deciziile de suspendare a plății pensiei sau a deciziilor de încetare a contractului individual de muncă.
Prin decizia nr.1414/04.11.2009 Curtea Constituțională a constatat că legea 329/2009, privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, este constituțională în măsura în care prevederile cap.IV din lege nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituție.
Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru instanțe, astfel cum se prevede prin dispozițiile art.11 al.3 din legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
În motivarea deciziei nr.1414/04.11._ Curtea Constituțională a reținut în ceea ce privește susținerea că se încalcă art.16 din Constituție, că nicio dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiția ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toți cetățenii, iar eventualele diferențe de tratament să aibă o rațiune licită.
În jurisprudența constantă a Curții s-a apreciat că încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Cu privire la stabilirea nivelului pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, Curtea Constituțională a reținut că acesta respectă condițiile de obiectivitate (este prevăzut expres de lege, previzibil și determinabil) și rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opțiune justă și echilibrată) impuse de principiul nediscriminării.
În ceea ce privește proporționalitatea între obiectul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite, se observă că, potrivit expunerii de motive care au determinat adoptarea prezentului act normativ, scopul acestuia este combaterea crizei economice, fenomen mondial ce afectează structural economia românească, datele de natură financiară, precum și prognozele efectuate de autoritățile abilitate în domeniu, conturând imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică și prin aceasta, ordinea publică și siguranța națională. Această situație a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, care prin eficiența și promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale și să creeze premisele relansării economiei naționale.
Una din măsurile reglementate de legiuitor o constituie restrângerea dreptului de a cumula veniturile salariale cu cele din pensie, atunci când sunt îndeplinite două condiții: angajator este o autoritate sau instituție publică centrală sau locală indiferent de modul de finanțare și subordonare sau o regie autonomă, societate națională, companie națională sau societate comercială la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ teritorială, și nivelul pensiei nete depășește nivelul salariului mediu brut pe economie.
Justificarea unei asemenea limitări rezidă în degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurărilor sociale de stat, într-o măsură care nu afectează veniturile persoanei sub pragul salariului mediu pe economie.
Prin urmare, măsura adoptată este proporțională cu situația care a determinat-o, fiind rezultatul unii echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui și este aplicabilă nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.
Atât prin Constituția României (art.53) cât și prin documentele internaționale în materia dreptului omului, se admite posibilitatea diminuării rezonabile a dreptului de protecție oferită unor drepturi fundamentale, în anumite momente sau situații cu respectarea unor condiții, câtă vreme prin aceasta nu este atinsă chiar substanța drepturilor.
Restrângerea dreptului la muncă prevăzută prin legea nr.329/2009 îndeplinește condițiile impuse de textul constituțional și normele internaționale.
Astfel măsura de restrângere a fost prevăzută de lege, vizează exercițiul dreptului și nu substanța acestuia, a fost determinată de o situație de criză financiară mondială care putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate stabilitatea economică a țării și implicit securitatea națională.
Măsura restrictivă s-a aplicat nediscriminatoriu destinatarilor săi, este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o și a avut ca finalitate încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Relevantă în speță este decizia Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza I. Panfile împotriva României.
Reclamantul din această cauză s-a plâns în temeiul art.6 și 14 din Convenție, al art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, cu privire la obligația care i-a fost impusă cu începere din 09.12.2009 de a alege între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activități în cadrul unei instituții de stat și încetarea activității. Acesta a susținut că prin aplicarea art.17-22 din Legea nr.329/2009, instanțele l-au privat de dreptul la plata cumulată a pensiei și salariului, deși acesta era un „drept dobândit”, totodată, aplicarea prevederilor sus menționate a condus la o discriminare indirectă, în sensul că cei care primeau o pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie sau cei care primeau o pensie peste nivelul salariului mediu brut pe economie, dar erau angajați în mediul privat, aveau dreptul la cumulul pensiei cu salariul.
În motivarea acestei decizii Curtea Europeană a reținut că pentru a fi compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1ingerința trebuie să fie legală, să răspundă unui interes legitim și să fie în mod rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Curtea a reamintit că în Convenție nu se garantează dreptul la muncă și nici nu se garantează dreptul la o pensie sau un salariu de un anumit nivel.
Din această perspectivă, Curtea a observat că ingerința criticată este prevăzută de lege, mai precis de noile prevederi introduse de legea nr.329/2009, care se referă la măsurile pe care statul trebuie să le ia în contextul crizei economice și financiare.
În cadrul evaluării interesului public al măsurilor contestate, Curtea a ținut seama de raționamentul Curții Constituționale, care a confirmat că legiuitorul român a impus norme noi în privința salariilor din sectorul public în vederea raționalizării cheltuielilor publice, așa cum impunea contextul excepțional al crizei financiare și economice globale.
În ceea ce privește „echilibrul just” între cerințele interesului general al populației și cerințele de protecția a drepturilor fundamentale ale individului Curtea a observat că reclamantul nu a fost privat în totalitate de veniturile sale și nici nu a fost deposedat de toate mijloacele de trai, având în vedere că urma totuși să primească pensia lunară integrală, al cărei nivel depășea salariul brut pe economie.
Curtea a apreciat că nu se poate considera că reclamantul a avut de suportat o sarcină individuală și excesivă ori că i s-a adus atingere fondului drepturilor sale la pensie ori la salariu.
Cu privire la art.14 din Convenție Curtea a reamintit că discriminare înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații relativ similare. Cu toate acestea, nu orice diferență de tratament constituie o încălcare a art.14. Este necesar să se stabilească faptul că alte persoane aflate într-o situație analogă sau relativ similară beneficiază de tratament preferențial și că această diferență este discriminatorie.
Convenția lasă statului o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială.
Curtea a considerat că legea contestată a instituit, într-adevăr o diferență de tratament între persoane pensionate angajate în sectorul privat și cele angajate în sectorul public, cum era cazul reclamantului, cu toate acestea, cele două categorii de persoane nu pot fi considerate ca aflându-se într-o situație analogă sau asemănătoare în sensul art.14, din moment ce diferența esențială, relevantă pentru contextul în care au fost luate, măsurile criticate este aceea că veniturile provin din surse diferite și anume bugetul privat și respectiv bugetul de stat.
Referitor la diferența de tratament bazată pe nivelul venitului lunar personal, Curtea a considerat, tot în concordanță cu decizia Curții Constituționale române, că nivelul menționat era previzibil și rezonabil și că a fost stabilit în raport cu factori obiectivi de către legiuitor, care a acționat în limitele competenței sale discreționare în domeniul deciziilor bugetare (fără a depăși principiul proporționalității).
Astfel, Curtea Europeană a respins toate capetele de cerere ca vădit nefondate.
Pentru considerentele expuse mai sus potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurentul reclamant S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, cu sediul în București, ., sector 1 – în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat S. E., Z. I., C. E., C. C., C. N., A. E., B. E., B. I., C. I., C. N., D. C., DANCIULESCU O., E. R., F. N., F. G., G. STELICA, I. V., I. I., M. M., M. V., M. A., N. I., N. G., N. G., P. P., PADUREANU P., P. V., S. L., S. R., V. S. L., S. R. F., Z. N., S. S., B. A., A. N., B. S., C. C., C. S., M. A., N. E., R. M., S. I., T. N., S. V., B. D., C. V., C. P., D. D., S. V., N. V., Z. O., D. N., B. G., P. D.-A., P. V., C. EMANOEL, A. E., V. C., D. G., I. M., C. P., S. I., C. I., T. V., T. G., C. M., V. P. și G. N., împotriva sentinței civile nr. 502 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
J. Z. R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Jud.fond L.D.P.
Red.dec.jud.J.Z.03.12.2014
Tehnored.gref.M.C. 08.12.2014/2 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 39/2014.... | Acţiune în suspendarea grevei. Decizia nr. 44/2014. Curtea de... → |
|---|
