Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 487/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 487/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 10003/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.487/CM
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – “C. MARFĂ” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.731 din data de 31 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimate reclamantă M. M. – domiciliată în municipiul C., . nr.50, ., ., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează că apelanta pârâtă a solicitat judecata apelului în lipsă, conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.223 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 28.11.2013 sub nr._, reclamanta M. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. MARFĂ SA, obligarea acesteia la plata drepturilor salariale constând în diferențele rezultate (în privința salariului de bază și a sporurilor) dintre salariul de bază brut negociat de 700 lei pentru clasa 1 de salarizare și cel plătit de 570 lei, în perioada noiembrie_10. De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferenței datorate, precum și actualizarea diferenței respective în raport cu rata inflației.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că salariul de bază brut negociat de 700 lei pentru clasa 1 de salarizare este prevăzut de art. 41 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, prelungit prin act adițional până la 31.12.2010. În schimb pârâta a aplicat salariul de bază minim brut de 570 lei până la 1.04.2010 și de 600 lei ulterior acestei date.
În drept, au fost invocate dispozițiile din Codul muncii, Legea nr.130/1996, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, OG nr.13/2011.
Pârâta a formulat întâmpinare (filele 9-18) prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii obligatorii a informării asupra avantajelor medierii, excepția prescripției dreptului material la acțiune în baza art. 268 lit. e), d) și c) Codul muncii. Totodată, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, sens în care a arătat că nu îi este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. Salariul reclamantului a fost stabilit în conformitate cu contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, or contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior se aplică numai în cazul în care nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Pârâta a avut obligația legală de a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli impus prin hotărâre a guvernului. Reclamantul nu a solicitat unei instanțe judecătorești declararea nulității clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că acesta își produce efectele. La nivelul pârâtei nu există meserii sau funcții încadrate în clasa 1 de salarizare, iar contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu prevede clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare, astfel încât aplicându-se acest contract salariile ar trebui să fie mai mici.
În drept, au fost invocate prevederile Codului muncii, CCM al C. Marfă 2009/2010, acte adiționale, CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, CCM grup unități feroviare, Codul de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 17.03.2014 instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii pentru considerentele arătate în încheiere. De asemenea, în baza art.248 alin.4 NCPC, instanța a unit excepția prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei.
Pentru soluționarea cauzei, instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 731/31.03.2014 Tribunalul C. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în baza art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii, ca neîntemeiată.
A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în baza art. 268 alin.1 lit. d Codul muncii, ca neîntemeiată.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 28.11.2010, invocată în baza disp.art.268 alin.1 lit. c) din Codul muncii.
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. M., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă S.A.
A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând diferențele dintre drepturile salariale calculate pe baza salariului de bază de minim brut 700 lei pentru clasa I de salarizare cu coeficienții de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare conform CCM la nivel de unitate (precum și cu îndemnizațiile, adaosurile și sporurile la care era îndreptățit conform contractului individual de muncă) și drepturile salariale efectiv încasate, calculate pe baza salariului de bază minim brut de 600 lei pentru clasa I de salarizare pentru perioada 28.11._10, drepturi actualizate cu rata inflației.
A obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor datorate de la data de 28.11.2013 (data introducerii cererii) până la plata efectivă.
A respins pretențiile anterioare datei de 28.11.2010, ca prescrise.
Analizând probele administrate, instanța de fond a reținut că reclamanta este salariatul pârâtei, fiind încadrată ca operator II mc la clasa de salarizare 30, cu salariul de bază brut de 1431 lei de la data de 1.04.2010.
Soluționând cu prioritate în baza art. 248 alin. 1 NCPC excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că, potrivit art. 268 lit. c) și e) Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum si în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Potrivit art. 159 alin. 1 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit art. 160 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin urmare, salariul constituie prețul muncii, care nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii.
În speță, pretențiile reclamantei au ca obiect diferențe de salariu de bază și de sporuri care se încadrează cu evidență în sfera drepturilor salariale la care se referă art. 268 lit. c) Codul muncii, potrivit căruia este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani. Acest text legal constituie o dispoziție specială și derogatorie în raport cu cea de la lit. e), întrucât nu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, în schimb toate drepturile salariale sunt prevăzute, fie și generic, în contractul colectiv de muncă.
În raport cu data înregistrării cererii – 28.11.2013, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe disp. art.268 lit.c Codul muncii, respectiv cu privire la pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 28.11.2010, pentru care termenul de prescripție extinctivă de 3 ani era împlinit la data înregistrării prezentei cereri. În consecință, instanța va respinge cererea având ca obiect pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 28.11.2010, ca prescrisă.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune dedusă din aplicarea art. 268 alin.1 lit. d Codul muncii, s-a subliniat că textul invocat de pârâtă are în vedere acțiunile formulate pentru anularea unui contract individual sau colectiv de muncă, acțiuni ce sunt admisibile numai pe durata valabilității contractelor contestate. Or, în cazul de față, instanța nu a fost învestită cu o asemenea acțiune în anulare, problema de drept supusă analizei cânstând tocmai în stabilirea modalității de aplicare a unor contracte colective de muncă pe durata valabilității acestora.
Pentru aceste motive, instanța a reținut că dispozițiile art. 268 alin.1 lit.d Codul muncii nu au incidență în cauză, astfel că excepția prescrierii dreptului la acțiune, întemeiată pe aceste dispoziții, va fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 130/1996 (în vigoare în perioada de referință) Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de R. Transporturi produce efecte față de toți angajații în unitățile care fac parte din ramura transporturi.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi de un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel superior (art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996).
Art. 41 (3) lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 (filele 76-79) prevede că Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, iar art. 40 (3) lit.b) instituie că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40, pct.(3) lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. (1) din contract.
Rezultă că voința părților contractante a fost aceea de pornire la negociere atât la nivel de unitate cât și la nivel de grup de unități de la 700 lei pentru salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună.
Pârâta este obligată să aplice aceste dispoziții minimale întrucât este semnatara Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 370/20.06.2008 și a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin Actul adițional nr. 629/04.01.2011 înregistrat la M.M.F.P.S. – S.D.S. (fila 74).
Contractele colective de muncă invocate mai sus cu valabilitate până la sfârșitul anului 2010 (respectiv, momentul până la care au învestit părțile instanța cu pretențiile deduse judecății) se supun sub aspect juridic dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și Codului muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr. 40/2011.
Astfel, potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituiau legea părților, iar potrivit art. 8 alin.2 din aceeași lege aceste contracte nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă la nivel superior.
Față de dispozițiile art. 236 alin.4 Codul muncii și art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 instanța a apreciat că apărarea pârâtei referitoare la aplicabilitatea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional cu ignorarea contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură Transporturi nu poate fi reținută întrucât contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractante.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv grup de unități au fost stabilite drepturi la nivel inferior iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
De altfel, prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și nr. 294/2007 s-a statuat: contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept ( ca și legea la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate), ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.
Având în vedere faptul că prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, respectiv grup de unități, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități față de clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, instanța poate aplica ea raporturilor dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturile salariale.
Pentru aceste considerente instanța a obligat pârâta la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea salariului de bază brut în cuantum de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru perioada 28 noiembrie 2010 până la data de 31 decembrie 2010 actualizate cu rata inflației la momentul plății.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii legale este diferită de natura juridică a reactualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), instanța a constatat că este întemeiată și cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale, aferente sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale restante, cu începere de la data de 28 noiembrie 2013 (data formulării cererii de chemare în judecată), până la plata efectivă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. MARFĂ SA., carea criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate având în vedere următoarele motive:
Critică pentru nelegalitate hotărârea apelată, întrucât în mod nelegal a fost respinsă excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
Învederează instanței că reclamantul solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi 2008-2010, iar potrivit art. 268 alin.1 lit.e) din Codul muncii republicat, „cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Critică hotărârea pentru nelegalitate, întrucât nu a fost soluționată excepția prescrierii dreptului material la acțiune având în vedere prevederile art. 268 alin.(1) lit.d) din Codul Muncii.
Potrivit art.268 alin.1 lit.d) Codul Muncii, respectiv art. 283 alin.1 lit.d) Codul Muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr.40/2011, cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă pot fi formulate pe toată durata valabilității și existenței contractelor.
Cererea privind plata diferențelor salariale este vădit nefondată, urmând a se constata nelegalitatea hotărârii apelate, pentru următoarele motive:
- Hotărârea apelată cuprinde motive contradictorii, motiv de schimbare a acesteia;
- Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;
- Instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Din interpretarea probelor administrate, instanța nu a reținut că salariul de bază brut acordat reclamanților în temeiul contractului individual de muncă și contractul colectiv de muncă ce a reglementat raporturile juridice de muncă dintre părți în perioada 2009-2010 este mai mare decât cel solicitat, prin aplicarea dispozițiilor art.41 alin.3 din contractului colectiv de muncă încheiat la Nivel de R. Transporturi.
În speță instanța de fond a intervenit asupra înțelegerii părților care au încheiat și semnat contractul individual de muncă în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, obligând angajatorul la executarea retroactivă art.41 alin.3 din CCM încheiat la nivel de ramură transporturi și acordarea salariului brut de bază de 700 lei/lună pentru perioada interesată.
Ori, potrivit art.159 alin.1 Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Potrivit art. 162 alin.1 Codul Muncii, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile, iar în temeiul art.159 alin.2 Codul Muncii, salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat.
Apreciază că sunt nesocotite prevederile art.1 alin.3 din contractul colectiv de muncă al S.N.T.F.M. C. Marfă SA „Prezentul contract colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților din S., semnatari ai contractului individual de muncă, încadrați în funcțiile și meseriile din anexa nr.2”.
Așadar, nulitatea clauzelor care încalcă dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 nu operează de drept, ci ea trebuie constatată de instanța competentă, la cererea părții interesate. Deci, clauzele neconforme cu dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 nu pot fi înlocuite de drept, ci numai după ce instanța competentă constată pe cale judecătorească nulitatea acestora.
Cum în cauză nu s-a dovedit că prevederile cuprinse în CCM la nivel de unitate sau la Nivel de G. de Unități Feroviare 2006-2010 au fost înlocuite în condițiile legale arătate mai sus, prevederile acestor contracte rămân valabile și sunt obligatorii pentru semnatarii lor, respectiv părțile în proces.
Apreciază că cererea reclamantului de acordare a diferențelor salariale în temeiul art.41 alin.3 din Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de R. Transporturi 2008-2010, a fost soluționată cu interpretarea și prin aplicarea greșită a legii, hotărârea apelată prezentând motive contradictorii.
În mod evident, sentința pronunțată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii, prin combinarea ori interpretarea aleatorie a unor dispoziții contractuale în vederea obținerii unor legi terțiare.
Având în vedere executarea hotărârii apelate, solicită repunerea părților în situația anterioară și întoarcerea executării, în temeiul dispozițiilor art.404 ind.2 alin.1 Cod procedură civilă.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune:
Drepturile solicitate de reclamantă au caracterul unor drepturi salariale.
Conform art. 160 din codul muncii salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art.268 al.1 lit.c) din codul muncii potrivit cărora: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”.
Dispoziția cuprinsă în art.268 al.1 lit.e) și d) din codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, care vizează alte drepturi decât cele salariale și respectiv dreptul material la acțiune în cazul solicitării constatării nulității CCM, ori obiectul prezentei cereri constă în obligarea pârâtei la plata unor diferențe de drepturi salariale.
Cu privire la fondul cauzei:
Drepturile salariale ale reclamantei au fost calculate conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate 2009/2010.
Salariul de bază brut aferent clasei 1 de salarizare a fost de 570 lei, și ulterior modificat prin actul adițional nr.1708/21.04.2010 la 600 lei.
Potrivit art.41 al.3 a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi 2008-2010: „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medic/lună, este de 700 lei, adică 4,12/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Prin art.41 al.3 b) se prevedea faptul că: „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv…..”.
În conformitate cu dispozițiile art.241 al.1 lit.c) din codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Drepturile salariale stabilite prin contractul colectiv de muncă superior reprezintă o bază minimală pentru contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
Astfel, prin art.238 al.1 din codul muncii, se prevede: „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale (decizia nr.380/2004, 294/2007) s-a statuat: „contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
În mod similar prin art. 8 al.(2) din Legea 130/1996 se prevedea: „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.”
În conformitate cu prevederile art. 24 al.(1) din același act normativ: ”clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate”.
- alin.(4): „Până la renegocierea drepturilor, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz”.
Drepturile salariale rezultate din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură puteau fi acordate fără o prealabilă anulare a clauzelor cuprinse în contractele colective de muncă la nivel de unitate, negociate cu încălcarea drepturilor minimale stabilite în favoarea salariaților prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Este evident că prin aplicarea coeficienților de ierarhizare la un salariu minim de bază de 700 lei reclamanții ar fi încasat drepturi salariale mai mari decât cele achitate de pârâtă.
În consecință, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferențelor salariale rezultate din aplicarea salariului minim brut de 700 lei, făcând o corectă interpretare a normelor juridice incidente în cauză și a probatoriului administrat.
Ca urmare a respingerii apelului, cererea apelantei pentru întoarcerea executării a rămas fără obiect.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 480 al.1 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – “C. MARFĂ” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.731 din data de 31 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimate reclamantă M. M. – domiciliată în municipiul C., . nr.50, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2014.
Președinte,Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond F.M. I.
Red. dec.jud. J.Z. 18.12.2014
Tehnored.gref.M.C. 22.12.2014/4 ex.
Emis 2 comunicări/06.01.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 432/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 39/2014.... → |
|---|
