Conflict de competenţă. Sentința nr. 2/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 12554/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2F/CM/2014
Ședința camerei de consiliu de la 10 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. S. S.
Grefier A. B.
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria C. și Tribunalul C., în ce privește soluționarea acțiunii formulate de reclamanta S. M. cu domiciliul în comuna Târgușor, ., județul C. în contradictoriu cu pârâta F. C., cu sediul în C., . Dobrogea nr.194, județul C..
Examinarea cauzei s-a realizat în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu prevederile art. 22 alin 5 C.pr.civ.
Apreciind cauza în stare de judecată, Curtea rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cerere înregistrată la Judecătoria C. la 13.05.2013, reclamanta Ș. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta F. C. obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile în favoarea statului de 50 lei pe zi de întârziere, a penalităților de 1000 lei pe zi de întârziere, precum și a daunelor cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere, de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr. 667/2010 a Tribunalului C., toate până la îndeplinirea obligațiilor.
În drept, reclamanta a invocat art. 5803 C. proc civ. vechi și art. 905 C. proc. civ. nou.
Prin sentința civilă nr._/20.11.2013 a Judecătoriei C. s-a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C., reținându-se incidența în cauză a art. 95 C. proc. civ. și a Legii nr. 62/2011, respectiv că pretențiile reclamantei izvorăsc dintr-un raport juridic generat de un conflict de muncă.
Prin sentința civilă nr. 135/24.01.2014, Tribunalul C. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C., a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel C. pentru soluționarea acestuia. În motivare, Tribunalul C. a reținut că instanța competentă este instanța de executare, întrucât art. 5803 C. proc civ. vechi este inclus în procedura executării silite.
Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență în baza art. 22 alin. 1 C. proc. civ., curtea constată că acțiunea de față are ca obiect principal obligarea pârâtei la plata amenzilor civile art. 5803 C. proc civ. vechi și art. 905 C. proc. civ. nou.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, dispozițiile codului de procedură civilă (nou) se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . (15.02.2013).
Cum în cauză executarea titlului executoriu menționat în cererea de chemare în judecată face obiectul dosarului nr. 792/2011 al B. O. S., deci înregistrat în anul 2011, executare este supusă codului de procedură civilă vechi.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011, pronunțată în procedura recursului în interesul legii și astfel obligatorie pentru instanțe, s-a stabilit că amenda civilă prevăzută de dispozițiile art. 5803 din codul de procedură civilă poate fi aplicată debitorului unei obligații de a face cu caracter strict personal doar în cadrul procedurii execuționale ce debutează prin încuviințarea executării silite în condițiile art. 3731 din Codul de procedură civilă, urmată de somația prevăzută de art. 387, art. 572 și art. 5802 din Codul de procedură civilă.
Rezultă astfel că aplicarea amenzii civile în baza art. 5803 C. proc civ. vechi poate avea loc numai în cadrul unei proceduri de executare silită, instituție juridică reglementată de cartea a V-a a acestui act normativ, care la art. 373 alin. 3 prevede că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Mai mult, rezultă că amenda civilă poate fi aplicată numai după emiterea somației prevăzute de art. 5802 C. proc. civ., text care vizează, ca și art. 5803, executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face și pentru care legea prevede expres competența instanței de executare.
Pentru identitate de rațiune, aceeași instanță de executare care este competentă pentru autorizarea executării obligației de către creditor pe cheltuiala debitorului în baza art. 5802 este competentă și pentru ipoteza complementară în care numai debitorul ar putea îndeplini obligația, prevăzută de art. 5803, caz în care acesta poate fi obligat la o amendă civilă.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 pc. 1 C. proc. civ. vechi, judecătoriile judecă în primă instanță toate cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
Potrivit art. 2 pc. 1 lit. c), tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Conflictele de muncă sunt definite de art. 266 C. Mc., în sensul că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilit potrivit prezentului cod.
Se constată că cererile în materie de executare silită (cum este și cea dedusă judecății în prezentul dosar), indiferent de materia juridică de care aparțin raporturile juridice care au stat la baza litigiului în soluționarea căruia s-a pronunțat titlul executoriu, chiar dacă această materie ar intra în ipoteza art. 266 C. Mc., nu fac parte din categoria conflictelor de muncă date în competența de primă instanță a tribunalului.
Rezultă astfel că judecătoria este competentă atât pentru că este instanță de executare, cât și pentru că are plenitudine de competență, iar cauza de față nu face parte din categoria conflictelor de muncă.
În consecință, în baza art. 22 alin. 5 C. proc. civ. vechi, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Ș. M. cu domiciliul în comuna Târgușor, ., județul C. în contradictoriu cu pârâta F. C., cu sediul în C., . Dobrogea nr.194, județul C., în favoarea Judecătoriei C..
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2014.
Președinte, M. S. S. | ||
Grefier, A. B. |
Red.jud.MSS/10.02.2014
Tehnored.AB/10.02.2014/5ex
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 108/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 397/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
