Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 485/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 485/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 9520/118/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.485/CM
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea apelului apelul civil formulat de apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. – S. Regională CF C. – cu sediul în municipiul C., ., ., împotriva sentinței civile nr.315 din data de 12 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți MEDITU N., C. P., S. M., S. S., M. A.-CAMER, S. S., M. O., P. C., C. V., TURIȚĂ E., B. C., TARȘOAGA G., ROTATU M., P. E., N. P., H. R., O. A.-C., BOCIAGĂ L., G. A.-S., C. MIHAITĂ L., R. M., B. J., M. L., P. A. și P. M., toți cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat D. G., situat în C., ..20, ., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare se prezintă pentru apelanta reclamantă – consilier juridic P. A. – în baza delegației nr._ /710/2014 depusă la dosar iar pentru intimații reclamanți – avocat D. G. – în baza împuternicirii avocațiale nr._/01.11.2013 emisă de Baroul C. și depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează că apelanta pârâtă a depus la dosarul cauzei note scrise.
Apărătorul intimaților reclamanți precizează că aceste note de ședință nu i-au fost comunicate motiv pentru care nu a luat la cunoștință de conținutul acestora.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua apelare pentru ca apărătorul intimaților reclamanți să lectureze conținutul notelor scrise depuse de reprezentantul apelantei pârâte.
La a doua apelare a cauzei se prezintă pentru apelanta reclamantă – consilier juridic P. A. – în baza delegației nr._ /710/2014 depusă la dosar iar pentru intimații reclamanți – avocat D. G. – în baza împuternicirii avocațiale nr._/01.11.2013 emisă de Baroul C. și depusă la dosar.
Apărătorul intimaților reclamanți având cuvântul, precizează că insistă în excepția lipsei de interes în promovarea apelului, întrucât cererea de chemare în judecată a fost promovată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții CNCF CFR S.A. și CN CFR S.A. – S. Regională CF C.. Prin sentința apelată, instanța de fond a admis excepția invocată și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S. centrul regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, admițând pretențiile reclamanților numai în contradictoriu cu pârâta CNCF CFR S.A.
Reprezentantul apelantei pârâte, solicită respingerea excepției lipsei de interes. Consideră că nu poate fi reținută lipsa de interes a căi de atac, deoarece s-ar îngrădi dreptul părților în exercitarea accesului liber la justiție.
Conform dispozițiilor H.G.nr.581/1998, privind înființarea C.N.C.F. CFR S.A., societatea fondatoare poate înființa sau desființa sucursale, agenții sau alte puncte secundare de lucru. Conform Statutului Companiei Naționale CFR S.A., anexă la H.G.nr.581/1998, directorul general al CN CFR SA poate delega competențele sale directorilor executivi din teritoriu, sau altor salariați ai CFR SA, pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor luate de organul de conducere.
Aceste aspecte au fost tranșate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.440/12.09.2009 și de Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr.104/17.02.2014 - dosar_ .
Întrebați fiind reprezentanții prezenți ai părților, arată că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.
Curtea, socotindu-se lămurită în conformitate cu prevederile art.392 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul apelantei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelului în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Drepturile salariale primite de reclamanți sunt izvorâte din Contractul individual de muncă, asumate de fiecare în parte, solicitând reținerea prevederilor contractuale.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond reclamanților, solicită respingerea acestora ca nefondate.
Apărătorul intimaților reclamanți, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Curtea rămâne în pronunțare asupra apelului civil promovat în cauză.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanții Meditu N., C. P., S. M., S. S., M. A.-Camer, S. S., M. O., P. C., C. V., Turiță E., B. C., Tarșoaga G., Rotatu M., P. E., N. P., H. R., O. A.-C., Bociagă L., G. A.-S., C. Mihaită L., R. M., B. J., M. L., P. A. și P. M. au chemat în judecată pe pârâtele CNCF CFR S.A. și prin S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtele la stabilirea și plata diferențelor dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, valabil pentru perioada 2008-2010 și sumele efectiv încasate în perioada octombrie-decembrie 2010, diferențe actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata primei de C. pentru anul 2010 și a salariului suplimentar aferent anului 2010, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de salariați ai pârâtei, desfășurându-și activitatea în cadrul Sucursalei Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C..
Au mai susținut reclamanții că prin art. 41 alin.3 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada 2008-2010, s-a prevăzut un salariu de bază minim brut pe unitate, în cadrul acestei ramuri, de 700 lei, salariu negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună.Aceste clauze contractuale erau aplicabile și la nivelul unității pârâte, înscrisă în anexa nr. 5 a CCM la nivel de ramură, astfel că pârâtei îi revenea obligația ca, începând cu data de 01.01.2008, să accepte suma de 700 lei ca bază de la care să înceapă negocierea salariului minim brut pe unitate.
Cu toate acestea, au învederat reclamanții, pârâta nu a ținut cont de drepturile minimale stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2008-2010 a stabilit salariul minim brut la nivelul sumei de 600 lei, pentru perioada 01.04._10.În această modalitate, pârâta a încălcat dispozițiile art. 241 alin.1 Codul muncii și pe cele ale art. 11 alin.1 din Legea 130/1996, referitoare la forța obligatorie a contractelor legal încheiate, aflându-se în culpă pentru cauzarea fiecăruia dintre reclamanți a unui prejudiciu egal cu diferența dintre salariul stabilit cu luarea în considerare a unei baze de calcul de 700 lei și salariul efectiv plătit.
Au mai susținut reclamanții că prin art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități valabil în perioada 2009-2010, a fost prevăzut un salariu suplimentar-al 13-lea salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.Acest salariu suplimentar nu a fost plătit de unitate, deși reclamanții nu s-au aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute de anexa 6 pct. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și care să determine excluderea lor de la plata acestui drept.
Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, referitoare la ajutorul social C., neplătit de către pârâte și cuvenit reclamanților într-un cuantum egal cu o sumă stabilită la nivelul clasei I de salarizare.
În apărare, pârâta S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii, excepția inadmisibilității formulării acțiunii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile în cadrul comisiei mixte patronat-sindicate și excepția lipsei calității procesual pasive a sucursalei, întrucât sumele pretinse de reclamanți nu sunt prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli.
Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că în perioada 2008-2010, la nivelul companiei a existat un contract colectiv de muncă valabil încheiat, ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art. 7 alin.2 din Legea 130/1996.Astfel, părțile au înțeles de comun acord ca pentru anii 2009-2010 să stabilească un alt salariu minim la nivel de unitate, precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Totodată, a subliniat pârâta, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare pentru anii 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010.
În concret, salariul de bază lunar stabilit prin contractele individuale de muncă ale reclamanților, în funcție de clasa de salarizare și coeficienții de ierarhizare prevăzuți prin CCM la nivel de unitate și la nivel de grup de unități, a fost superior celui rezultat din aplicarea algoritmului de calcul reglementat de art. 41 din CCM la nivel de ramură.În plus, clasa I de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, întrucât în acest contract nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci doar coeficienți de ierarhizare pentru diferite categorii profesionale.
Pârâta a mai susținut că nulitatea unor clauze din contracte colective de muncă ce conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel superior, poate fi constatată doar de instanța de judecată, potrivit dispozițiilor art. 24 și art. 8 din Legea 130/1996, aplicabilă în perioada de aplicabilitate a contractelor de colective de muncă la nivel de unitate și de grup de unități.Or, reclamanții nu au sesizat instanța de judecată cu o acțiune care să aibă ca obiect constatarea nulității clauzelor contractuale pretins nelegale.
Cu privire la salariul suplimentar și prima de C. pentru anul 2010, pârâta a susținut că prin actul adițional nr. 1718/22.04.2010 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a decis ca drepturile salariale menționate să nu fie acordate.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar extrase din contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2009-2010.
La termenul din 12.02.2014, pârâta CNCR CFR SA, prin S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., a invocat și excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile care exced termenului de 3 ani anteriori formulării acțiunii, respectiv pentru perioada 01.10._10.
La același termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C..
Prin sentința civilă nr. 315/12.02.2014 Tribunalul C. a respins excepția inadmisibilității formulării acțiunii și excepția prescrierii dreptului la acțiune, ca nefondate.
A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C..
A respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. ca rămasă fără obiect.
A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
A admis acțiunea formulată de reclamanții Meditu N., C. P., S. M., S. S., M. A.-Camer, S. S., M. O., P. C., C. V., Turiță E., B. C., Tarșoaga G., Rotatu M., P. E., N. P., H. R., O. A.-C., Bociagă L., G. A.-S., C. Mihaită L., R. M., B. J., Mamaluca L., P. A. și P. M., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
A obligat pârâta la plata către fiecare reclamant a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective:
- diferența dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pentru perioada 01.10._10;
-prima de C. 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare;
-salariul suplimentar aferent anului 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2010.
A obligat pârâta CNCF CFR S.A. la plata către reclamantul M. N. a sumei de 1.250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității formulării acțiunii:
Invocarea acestei excepții s-a raportat la neparcurgerea de către reclamanți a unei proceduri prealabile sesizării instanței, în fața comisiei mixte patronat-sindicate.
Față de aceste susțineri ale pârâtei, s-a subliniat că în materia litigiilor de muncă nu există o reglementare legală care să impună cu caracter imperativ obligația parcurgerii unei proceduri administrative prealabile sesizării instanței.Prin urmare, oricare dintre partenerii sociali are deschisă calea unei acțiuni directe în instanță, fără a i se putea opune vreun fine de neprimire.
Pentru aceste motive, excepția analizată a fost respinsă ca nefondată.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune:
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, motiv pentru care a fost respinsă ca nefondată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
În ce privește respectarea acestui din urmă termen, pentru stabilirea momentului la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamanților, s-a reținut că plata salariilor reprezintă o prestație cu executare succesivă, astfel că termenul de prescripție se calculează în mod distinct pentru fiecare dintre aceste prestații.Cum salariul aferent unei luni lucrate devenea scadent la data de 15 a lunii următoare, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 32 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, rezultă că pentru drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010, dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data de
15.11.2010.
Prin urmare, față de data înregistrării acțiunii pe rolul instanței-07.11.2013, termenul de prescripție de 3 ani, instituit de art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii, a fost respectat, motiv pentru excepția prescrierii dreptului la acțiune a fost respinsă ca nefondată.
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C.:
Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa.
Neavând personalitate juridică, sucursala nu poate fi titulară de drepturi și obligații, astfel că nu poate sta în judecată, excepția invocată fiind fondată.
Pentru aceste motive, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei menționate, fiind deci rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesual pasive a aceleiași pârâte.
Asupra fondului acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta CNCF CFR S.A., din analiza actelor instanța a reținut următoarele:
Cu privire la salariul de bază aplicabil în perioada octombrie-decembrie 2010:
Reclamanții au calitatea de salariați a CNCF CFR S.A., desfășurându-și activitatea în cadrul Sucursalei Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C..
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010.
Pornind de la acest salariu minim brut de bază s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv se determinau prin raportare la cuantumul salariului de bază brut.
În aceeași perioadă de referință era în vigoare și contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din acest contract colectiv de muncă, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, era de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Dispozițiile din CCM la nivel de ramură se referă la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu", astfel încât este irelevant faptul că reclamanții au primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul" este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri.
De asemenea, se constată că salariul minim brut de bază stipulat în CCM la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în CCM la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada de referință.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada de referință din acțiune:”Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.”
Prin urmare, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având, deci, forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
Dispoziții similare se regăsesc și în art. 238 din Codul muncii, în forma aplicabilă la data încheierii contractelor colective de muncă, potrivit cu care:„ Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
În concluzie, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art.24 alin. 1 din Legea nr.130/1996, în vigoare la momentul analizat în prezenta cauză.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale(Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007) s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat ia nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale".
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din CCM la nivel de grup de unități, față clauzele din C.C.M la nivel de ramură, instanța poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură, în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.
În speță, instanța a constatat că pârâta CNCF CFR S.A. nu a aplicat dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamanților pentru munca prestată în perioada octombrie-decembrie 2010, astfel încât drepturile acestora au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care li se cuvenea.
Având în vedere considerentele expuse, capătul de cerere analizat a fost admis și s-a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești ce se cuvin reclamanților, reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pentru perioada 01.10._10.
Cu privire la al 13-lea salariu:
În susținerea acestor pretenții, reclamanții au invocat prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități din transportul feroviar, text potrivit cu care pentru munca ireproșabilă desfașurată în cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Textul enunțat a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului.Sintagma „poate primi”- folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.
Cu referire la acest drept salarial, pretins de reclamanți pentru anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1718/22.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 32 alin.1 din CCM la nivel de unitate, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Cu toate acestea, societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.
În consecință, în temeiul art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamanții sunt îndreptățiți la plata salariului suplimentar aferent anului 2010, calculat la nivelul unui salariu de bază de încadrare din luna decembrie 2010.
Cu privire la prima de C. 2010:
Potrivit art. 65 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1718/22.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.
Pentru această perioadă când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea primei de C., au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.
La art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima de C., la nivelul clasei 1 de salarizare, într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate.
Față de cele reținute mai sus reiese că, pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamanților îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.
Pentru aceste motive, instanța a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant a primei de C. aferentă anului 2010, la nivelul clasei 1 de salarizare, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.
În temeiul art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta CNCF CFR S.A. a fost obligată la plata către reclamantul M. N. a sumei de 1.250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocat ales, achitat potrivit chitanței depuse la dosar la ultimul termen de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. – S. Regională CF C., considerând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În motivarea apelului se arată de către apelantă că potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv CNCF CFR S.A., salariul de bază brut aferent coeficientului I de salarizare a fost în cuantum de 570 lei, modificat ulterior prin actul adițional nr. 1718/22.04.2010, la suma de 600 lei.
Conform susținerilor intimatei reclamante însușite de instanța de fond, în cauză s-ar aplica Contractul colectiv la nivel de grup de unități Transport pe anii 2009-2010, întrucât acesta prevede ca salariu de bază brut suma de 700 lei, sumă ce este superioară celei de 560 lei prevăzută de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 130/2996 statuează că, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 din aceeași lege sunt lovite de nulitate, nulitate care însă se constată de către instanța competentă la cererea părții interesate.
Totodată, potrivit art. 268 alin.1 lit.d) din Codul muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr. 40/2011( și art. 283 alin.1 lit.d în actuala formă), cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata contractului colectiv de muncă.
Mai mult decât atât, în contractul colectiv de muncă nu se prevede nicio clauză, în sensul că valoarea salariului de bază brut, corespunzător clasei I de salarizare, să fie minim brut pe țară stabilit anual printr-o hotărâre de guvern. Prin urmare, atâta timp cât reclamanții beneficiază de salarii într-un cuantum superior salariului minim brut pe țară, majorarea acestuia nu poate fi apreciată drept o modificare legislativă favorabilă care să determine includerea de drept în contract, astfel cum o invocă și reclamanții, de altfel.
Reclamanții prin acțiunea promovată tind la aplicarea lex tertia prin combinarea coeficientului de ierarhizare la nivel de unitate cu salariul minim prevăzut la nivel național, însă acest mod de interpretare nu poate fi permis întrucât salariul minim la nivel național nu echivalează cu clasa I de salarizare, cei doi parametri fiind diferiți ca semnificație.
Având în vedere că niciunul dintre reclamanți nu are un salariu de încadrare inferior clasei I de salarizare, respectiv sub 700 lei, pretențiile sunt vădit netemeinice.
În ceea ce privește acordarea salariului suplimentar și prima de C. pe anul 2010 apelanta pârâtă învederează următoarele:
Convenția între părți precum și modificarea acesteia este supusă principiului forței obligatorii exprimat prin adagiul pacta sunt servanda, potrivit căruia actul juridic civil legal încheiat sau modificat se impune părților întocmai ca legea. Cu alte cuvinte, executarea,nașterea, modificarea sau stingerea actului juridic civil este obligatorie pentru părți, iar nu facultativă. Conform acestui principiu părțile pot modifica de comun acord clauzele contractuale.
În fapt, pretențiile reclamanților, respectiv ajutorul material de C. și salariul suplimentar pentru anul 2010, sunt neîntemeiate, deoarece prin Actul adițional nr. 1718/22.04.2010 la Contractul colectiv de muncă 2009-2010 înregistrat sub nr. 2591/2009 se prevăd următoarele:
- art. 65 – „ Pentru anul 2009, 2010 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. și Ziua Feroviarului”.
- art. 32 – „Pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele (1), (2), (3) nu se acordă.”
Mai arată apelanta că, actualmente, potrivit posibilităților financiare ale acesteia, datorită impreviziunii dificultăților financiare menționate, obligația sa de a achita contravaloarea sumelor pretinse apare ca o obligație imposibil de executat, sub acest aspect fiind incidente în cauză dispozițiile art. 1156 alin. Ultim cod civil care statuează că „ obligația se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibilă îndeplinirea acestei obligații”.
Obligația contractuală asumată de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia exercitată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite.
Totodată, S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. este o subunitate a CNCF CFR S.A. care primește bugetul de venituri și cheltuieli de la compania mamă. S. nu poate acorda din proprie inițiativă ajutoare materiale pentru că nu dispune de resurse financiare necesare. Nu are calitate de ordonator de credite, prin urmare fondurile de premiere se constituie centralizat, la nivel de CNCF CFR S.A., acordarea sumelor individuale făcându-se la nivelul unității în baza repartizării fondurilor de către CNCF CFR S.A.
Conform OUG nr. 79/2008 la art. 6 se stabilește că: „ Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administrației publice centrale sau administrației publice locale, după caz, prezintă spre consultare sindicatelor de ramură bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici”, iar la art. 7 se prevede că „ Fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculate în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz”.
În concluzie, având în vedere prezentele motivații, a solicitat, prin reaprecierea probelor, admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii intimatei reclamante ca nefondată.
Prin întâmpinarea formulată la apelul CNCF CFR S.A. – S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. declarat împotriva sentinței civile nr. 315/12.02.2014, pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, intimații reclamanți au solicitat instanței respingerea acestuia ca nefondat.
Pe cale de excepție au invocat excepția lipsei de interes în promovarea apelului, arătând următoarele:
Cererea de chemare în judecată a fost promovată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții CNCF CFR S.A. și CNCF CFR S.A. S. Regională CF C.. La termenul din 12.02.2014, instanța pus din oficiu în discuția părților lipsa capacității procesuale de folosință a CNCF CFR S.A. S. Regională CF C.. Prin sentința atacată instanța a admis excepția invocată și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală’ de folo9sință, admițând pretențiile reclamanților numai în contradictoriu cu pârâta CNCF CFR S.A.
Împotriva acestei soluții reclamanții nu au declarat apel, tot astfel cum pârâta CNCF CFR S.A. nu a declarat apel împotriva sentinței.
Prin urmare, având în vedere că pârâta S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. nu a fost obligată la suportarea pretențiilor reclamantei, acțiunea fiind respinsă în contradictoriu cu aceasta, nu justifică un interes în promovarea unei căi de atac. Pe cale de consecință, au solicitat admiterea excepției și să se dispună respingerea cererii ca lipsită de interes.
Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Solicită respingerea ca nefondate a susținerilor pârâtei referitoare la necesitatea anulării exprese a clauzelor contractului colectiv de muncă. Nu este necesară parcurgerea de către reclamanți a unei proceduri speciale în vederea anulării contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior care nu respectă clauzele minime ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Mai arată intimații reclamanți că prin contractul de muncă încheiat la nivel inferior, părțile pot cuprinde drepturi noi sau la un nivel superior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național care au un caracter minimal. Așadar, Legea nr. 130/1996 fixează limitele în care părțile unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior pot negocia și pot încheia acest contract. Opțiunea suverană a legiuitorului a fost de a limita negocierea între patronat și sindicate, în sensul de a nu le da posibilitatea stabilirii unor drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă la nivel național.
În cauză trebuie avută în vedere procedura de stabilire a salariilor conform art. 41 din CCM la nivelul ramurii transporturi, care stabilea că toți coeficienții minimi de ierarhizare se aplică la un salariu minim brut la nivel de ramură transporturi stabilit la 700 lei prin alin.3.
Acest articol 41 nu poate constitui element de negociere, contractul colectiv de muncă instituind pe de o parte cuantumul minim al salariului și pe de altă parte posibilitatea de a stabili coeficienți de ierarhizare. Or, pârâta nu a înțeles să respecte acest nivel minim al salariului, contrar prevederilor legale, aceste considerente fiind suficiente pentru a constata caracterul fondat al cererii reclamanților.
În ceea ce privește celelalte motive de apel, vizând prima de C. 2010 și acordarea salariului suplimentar pe anul 2010, intimații reclamanți fac următoarele precizări:
Nu poate fi reținută ca fondată susținerea potrivit căreia prin Actul adițional nr. 2591/2009 la Contractul colectiv de muncă 2009-2010 s-a convenit că nu se acordă ajutoare materiale pentru anii 2009-2010 (Paști, C., Ziua Feroviarului, salariul suplimentar) câtă vreme aceste prevederi tind să conducă la crearea unui regim juridic defavorabil angajaților.
Prin art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006-2008, înregistrat la MMSSF sub nr. 2836/28.12.2006, s-a instituit obligația angajatorilor de a acorda salariaților, ( în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii) și a unui ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare (prime de Ziua Feroviarului 2010, prima de Paști 2010, prima de C. 2010).Având în vedere că prin contractul de muncă încheiat la nivel superior s-a menținut obligativitatea acordării acestor ajutoare materiale, actul adițional încheiat la nivel de unitate este lovit de nulitate.
Este lipsită de relevanță situația financiară a pârâtei ca motiv de neacordare a drepturilor salariale, câtă vreme acestea sunt asumate; susținerile pârâtei că în lipsa alocării fondurilor în bugetul societății aceste drepturi salariale nu se cuvin reclamanților este lipsită de justificare întrucât tinde să anuleze principiul forței obligatorii a contractelor, angajatorul exonerându-se de obligațiile asumate prin voința sa unilaterală.
Situația de fapt a fost bine caracterizată în motivarea instanței de fond, nu există nici un motiv de netemeinicie sau nelegalitate a sentinței pronunțate, motiv pentru care solicită respingerea ca nefondat a apelului.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca fiind lipsit de interes pentru următoarele considerente:
Prin întâmpinarea formulată intimații reclamanți au invocat excepția lipsei de interes în promovarea apelului, excepție pe care Curtea o va analiza cu prioritate, potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă apelată nr. 315/12.02.2014 Tribunalul C. a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
S-a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâta Compania de Căi Ferate CFR S.A. București.
Apelul a fost declarat de Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. – S. Regională CF C., aducându-se critici pe fondul cauzei, în condițiile în care acțiunea a fost respinsă față de S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Printre condițiile ce se cer întrunite cumulativ pentru exercitarea acțiunii, prin art. 32 alin.1 lit.d) cod procedură civilă se prevede și interesul, adică folosul practic urmărit de cel care inițiază acțiunea civilă.
Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Având în vedere faptul că pârâta S. Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. nu a fost obligată la plata pretențiilor reclamanților, acțiunea fiind respinsă în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa capacității de folosință, aceasta nu justifică un interes în promovarea cererii de apel.
Din modul cum este redactată cererea nu rezultă că apelul ar fi fost declarat de CNCF CFR S. Regională de Căi Ferate C. în numele C. S.A. București în baza vreunui drept de reprezentare, ci că a fost declarat în nume propriu.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin.1 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei de interes în declararea apelului.
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. – S. Regională CF C. – cu sediul în municipiul C., ., ., împotriva sentinței civile nr.315 din data de 12 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți MEDITU N., C. P., S. M., S. S., M. A.-CAMER, S. S., M. O., P. C., C. V., TURIȚĂ E., B. C., TARȘOAGA G., ROTATU M., P. E., N. P., H. R., O. A.-C., BOCIAGĂ L., G. A.-S., C. MIHAITĂ L., R. M., B. J., M. L., P. A. și P. M., toți cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat D. G., situat în C., ..20, ., ca fiind lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2014.
Președinte,Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond A.C.
Red.dec.jud.J.Z. 18.12.2014
Tehnored.gref.M.C. 22.12.2014/28 ex.
Emis 26 comunicări/06.01.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 47/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 108/2014.... → |
|---|
